29 decembrie 2022
Mulți știu că Sfântul Vasile este unul dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii, însă mai puțini dintre noi știm că toată familia Sfântului Vasile era […]
29 decembrie 2022
Ascultați un cuvânt înțelept despre înțelepciune al domnului Dr. David Bradshaw în care acesta compară modul în care păgânismul și creștinismul văd ajungerea la cunoștința cea […]
28 decembrie 2022
Ascultați un scurt și foarte clar cuvânt al unui tânăr convertit la ortodoxie care reușește să explice foarte bine câteva motive pentru care cineva care nu […]
28 decembrie 2022
Ascultați un cuvânt cu discernământ al părintelui Efrem din Arizona care contracarează un gând care ne vine de la vrăjmașul zicând că dacă tot o să […]
27 decembrie 2022
Vizionați o discuție de folos despre una dintre cele mai importante probleme ale societății și Bisericii astăzi: lucrarea de misiune și bolile provocate de social media. […]
27 decembrie 2022
Venirea lui Dumnezeu Cuvântul în trup, întruparea Sa, nu a fost un fenomen socio-politic cum îl așteptau evreii, ci un fenomen pur duhovnicesc, existențial, mântuitor provocat […]
26 decembrie 2022
Vizionați un fenomenal cuvânt al d-nei Galina Răduleanu despre abordarea duhovnicească a necazurilor din viața noastră, abordare dobândită în anii de închisoare. Un adevărat regal duhovnicesc, […]
26 decembrie 2022
Ascultați un cuvânt documentat referitor la foarte cunoscutul obicei al bradului împodobit de Crăciun. Este sau nu bradul de Crăciun o tradiție păgână? Vizionare plăcută! (după […]
25 decembrie 2022
Urmăriți o ediţie specială a emisiunii „Ferestre către suflet” realizată de Doxologia.ro, la sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, cu părintele Teologos de la Schitul românesc […]
25 decembrie 2022
Vă prezentăm rubrica duminicală „Întrebări și răspunsuri” alcătuită dintr-o serie de comentarii primite de la cei care au urmărit materialele pe care le-am publicat în această […]
24 decembrie 2022
Cu ocazia Crăciunului vă oferim pastoralele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei precum și un potpuriu de muzică legată de această sărbătoare sfântă – […]
24 decembrie 2022
Înainte de a vă prezenta sinteza săptămânii vă oferim o frumoasă discuție de suflet între Florin Piersic, Dan Negru și părintele Constantin Necula despre Crăciunul copilăriei, […]
23 decembrie 2022
În sărbătoarea Crăciunului toți suntem la casele noastre, în atmosfera caldă a familiei, însă să nu uităm că la această oră există oameni cum nu ne […]
23 decembrie 2022
Ascultați un scurt și frumos cuvânt al părintelui Efrem din Arizona despre puterea rugăciunii. Un lucru foarte necesar astăzi, din păcate, când suntem asaltați de atâtea […]
22 decembrie 2022
Ascultați un cuvânt plin de iubire legat de Crăciun și de sfinții care au jucat un rol important în Nașterea Domnului sau pe care îi sărbătorim […]
22 decembrie 2022
Numele Sfântului Nicolae tâlcuit înseamnă „învingătorul poporului”, nume pe care acesta l-a împlinit cu prisosință. Sfântul Nicolae a învins cu adevărat poporul, însă nu prin forță, […]
21 decembrie 2022
Vizionați o bună discuție între doi americani care cunosc și ortodoxia precum și protestantismul și prezintă o poziție în cunoștință de cauză relativ la protestantism. Vizionare […]
21 decembrie 2022
Ascultați un cuvânt fulminant al părintelui Iosua Trenham în care acesta analizează tema dezinformării și a știrilor false (fake news) dintr-un punct de vedere duhovnicesc și, […]
20 decembrie 2022
Cum putem caracteriza Nașterea Domnului aici pe pământ, în Valea Plângerii? Este evident că este actul de cel mai mare interes al lui Dumnezeu față de […]
20 decembrie 2022
Ascultați un cuvânt foarte dătător de speranță al părintelui Efrem din Arizona despre milostivirea lui Dumnezeu și despre ce trebuie noi să facem ca să ne […]
19 decembrie 2022
Cum vorbeau înaintașii noștri despre Nașterea Domnului? Ascultați un cuvânt frumos în ajun de sărbătoare pe care părintele Justin Pârvu l-a adresat maicilor în urmă cu […]
19 decembrie 2022
IPS Athanasie de Limassol a fost votat arhiepiscop al Ciprului de către turma cea de Hristos iubitoare a acestei Biserici. Pentru cei care nu știu, menționăm […]
18 decembrie 2022
Răul și spectrul războiului sunt o prezență din ce în ce mai intensă în viața noastră. Într-o discuție cu Cristi Bumbenici, părintele Pimen Vlad ne oferă […]
18 decembrie 2022
Citiți rubrica „Întrebări și răspunsuri” în care am selectat din comentariile scrise pe platformele O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte. Întrebările au fost formulate pe […]
17 decembrie 2022
Vizionați un foarte necesar material despre Sfânta Împărtășanie și Sfânta Liturghie în care încercăm să clarificăm pe cât ne este cu putință anumite concepții greșite legate […]
17 decembrie 2022
Înainte de a vă prezenta sinteza săptămânii, vă oferim un răspuns scurt, delicat și cu discernământ al maicii Siluana Vlad la întrebarea unui copil de 13: […]
16 decembrie 2022
Cu toate că în SUA ortodoxia este slab reprezentată, creștinismul este răspândit. Dincolo de învățăturile greșite care există mai mult sau mai puțin în acest areal […]
16 decembrie 2022
Ascultați pe IPS Athanasie de Limassol ținând un cuvânt scurt și neașteptat, spărgând un mit, o prejudecată încetățenită legată de Sfânta Împărtășanie. Care este? Ascultând acest […]