
Cuvioasa Gavrilia: „maica bucuriei” – Maica Filotea
21 aprilie 2025Ascultați pe Maica Filotea care într-un frumos cuvânt ne explică felul în care o vorbă bună spusă aproapelui poate schimba totul.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
O vorbă bună face diferența – Maica Filotea
Din păcate, deznădejdea predomină peste tot. Doar prin întoarcerea la Hristos [ne izbăvim de ea]. Nu există altă ieșire! [Astăzi] și prietenii te trădează. Cei mai mulți oameni, chiar și cei cu familie [se simt] singuri.
Dar cine se străduiește cu adevărat și Îl cunoaște un pic cine este Hristos, i se va schimba viața. Va vedea lucrurile diferit. Ține doar de noi s-o facem. Dacă punem gândul cel bun, vom vedea toate ca într-o stare de rai. Cea mai mare milostenie e să spui o vorbă bună. Oare nu putem face cu toții acest lucru? Bine, s-ar putea să nu reușim toți să dăm milostenie unui nevoiaș. Dar nu putem spune o vorbă bună, nu poți avea un zâmbet?
Părintele nostru, Gavriil, adusese mii de oameni la Hristos, și ei încă îl pomenesc pentru că avea o inimă deschisă pentru toți, era numai o îmbrățișare. Și se plângea că omul contemporan nu are tandrețe în suflet. Poate avea totul, poate avea cunoștințe, poate ști teologie, poate cunoaște [despre] filoque pe dinafară, dar să nu aibă tandrețe. Și atunci ce să dăruiască celuilalt, dacă el însuși nu are? Și ce frumos e ca eu, care sunt ca vai de capul meu, să încerc să dau puțină bucurie celui care e mai bine decât mine! Cum se vor schimba atunci stările noastre!
Acestea nu sunt vorbe în vânt! Sunt lucruri testate de noi toți. Vedem că spunem o vorbă dulce unui om, și imediat i se schimbă gândul. Și poate că el era deznădăjduit, gata să se sinucidă, să facă rău. [Să îi spunem]: „Iată, Hristos este aici! Uite, unde suntem! Nu e totul negru!” Și toate să fie întunecate, dacă noi avem în suflet tărie, [vom rezista]. M-a impresionat Gerontissa Gavrilia, care locuia la Londra când nemții aruncau bombe, și ea se plimba cu o fată oarbă pe străzi. Când au întrebat-o dacă se teme, ea a spus: „Dacă e să mă afle bomba, poate da peste mine și la adăpost.” Și o facea pentru a ajuta pe fata oarbă care era depresivă și terifiată de gândul să intre în adăpost.
Să ajungem cu bine și la Sfânta Înviere!
– Cu bine! Și la învierea sufletului nostru! Ca astfel să ne putem bucura de Învierea lui Hristos! Și să o simțim! Pentru că, din păcate, mulți oameni merg la slujba de Înviere și pleacă de acolo cu sufletul zdrobit, dacă nu au trăit înainte această bucurie a căii de răstignire și înviere.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

1 Comment
Hristos a înviat!
Daca scriu o scrisoare catre parintele Pimen, si o trimit pe adresa de la Prodromu ( e singura pe care o am), ajunge la Sfantul Parinte Pimen, la Schitul Lacu’ ?
Daca nu ajunge pana la Sfarsitul lunii Mai , va rog mult sa-mi oferiti o sugestie cum pot sa iau legatura cu dânsul . Nu vreau sa deranjez cu telefonul. Vreau sa scriu o singură scrisoare. Fiica mea l-a intalnit pe Sf Parinte Pimen la ITO si la Putna, anii trecuti .
Cu respect , Costescu Roxana