Calea, adevărul și viața în jurnalism – Claudiu Popa, p. Teologos

În acest dialog am stat de vorbă cu Claudiu Popa, reporter la Euronews, despre calea, adevărul și viața în jurnalism. Am pornit de la cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Ioan, “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, și le-am pus în oglindă cu realitatea presei de azi: presiunile asupra jurnaliștilor, cenzura, radicalizarea discursului public, respectul pentru audiență și rolul bisericii ca școală a credinței. Discuția atinge și teme precum tragedia de la Colectiv, crucea și învierea, viața ca dar și conștiința veșniciei.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu Claudiu Popa, care este reporter la Euronews, dar dincolo de azi trebuie să zic că e un băiat foarte drăguț, am vorbit înainte și foarte sensibil, care are evlavie la Sfântul Munte și mai ales la Domnul Dumnezeu, chiar dacă este pentru prima dată în Sfântul Munte. Și din cauza asta o să ne axăm, nu atât în meseria lui de reporter, chit că doresc să fac de multe ori interviuri cu reporteri. De ce? Pentru că ei totdeauna pun întrebări, dar nu oferă și răspunsuri și așa le dau și lor posibilitatea să răspundă. Ei, și din cauza asta, ca să le îmbin pe toate, o să vorbesc cu el despre experiența lui la Athos, asta o să fie întrebarea pregătitoare, după care o să vorbim și despre Hristos. Și prima întrebare este cum ți se pare Athos-ul.

Claudiu Popa: Doamne ajută! Sărut mâna, Părinte, vă mulțumesc pentru oportunitate. Mi se pare, deocamdată, fiind prima dată un loc al contrastelor, simt liniște și neliniște deopotrivă. Liniștea vine din cadrul care m-a înconjurat zilele acestea și din gândul că sunt într-un loc sfânt. Neliniștea vine din încărcătura cu care am sosit aici. Și care, fie îmi dă un soi de anxietate, fie pe alocuri mă încearcă o neîncredere, poate de sine, și care s-ar putea să se încheie cu, sper, o căutare.

Care este calea pentru un om și un jurnalist, deopotrivă?

Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu și mai ales cu o încredințare, socotesc. Că dacă te apropii mai mult de Dumnezeu, cred că o să fie o încredințare. Apropo de Dumnezeu, cum spunea Hristos, Domnul a spus, chiar la Sfânta Scriptură, că „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Ce este pentru tine calea? Mă rog, pentru tine ca om și pentru tine ca jurnalist?

Claudiu Popa: Pentru ambele instanțe, ca om și ca jurnalist, primul gând pe care l-aș atribui căii ar fi drumul corect. Calea îmi spune că există dacă e un drum corect. Ce este un drum corect? Cel puțin principial. Principial și în plan uman și obligatoriu jurnalistic: de a ne mai păstra niște principii. Unul dintre ele? Respectul pentru publicul tău. Și dacă avem senzația în 2026 că e așa pe cale de dispariție, respectul, din diverse motive subiective sau obiective, dacă aș ține cu dinții de ceva pentru a mă afla cât mai mult pe cale, ar fi respectul.

Cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Ioan, capitolul 14, sunt piatra de temelie a acestui dialog. Textul integral poate fi consultat pe bibliaortodoxa.ro.

Despre presiunea de a nu fi pe cale

Părintele Teologos: Crezi că în meseria de jurnalist există presiuni să nu fii pe cale? Să n-ai respect pentru audiență?

Claudiu Popa: Cu siguranță. Dar mi se pare în același timp că sunt din ce în ce mai subtile, astfel încât nu le mai descrii drept presiuni. Sunt contexte sau erau momente sau au fost ani în care presiunea se traducea ad litteram, părinte, în vezi că faci un interviu cu președintele de Consiliu Județean și vreau “notează-ți”. În prezent, o presiune se poate traduce prin… Nu, nu. Hai că lăsăm subiectul ăla despre rector, despre secretarul general, despre președintele, despre serviciul. Poți observa fie o ezitare și pe care ți-o poți traduce fără rea intenție sau pentru că trăiești așa cu suspiciunea „tot ce mi se întâmplă e împotriva mea și e împotriva dorinței mele de justiție”, că eu așa am învățat la facultate. Că dacă devin jurnalist, devin justițiar, ceea ce s-ar putea lăsa să fie o iluzie mare. Cred că rolul nostru, eu sunt de acord cu domnul Cristian Tudor Popescu, că printre rolurile noastre principale e acela de a semnala. Să nu ne arogăm mai mult decât.., dar dacă semnalăm corect și cu respect, s-ar putea ca măcar un om din 100 care te urmăresc să vadă un pic mai clar.

Părintele Teologos: Da, apropo de…

Claudiu Popa: Sper că n-am divagat.

Părintele Teologos: Nu, n-ai divagat. Și iarăși, apropo și de cale și de… Că ai amintit pe domnul Cristian Tudor Popescu, crezi că uneori cineva poate să devină agresiv în limbaj și în exprimarea unei poziții? Adică poate să radicalizeze în mod conștient sau inconștient audiența sa?

Claudiu Popa: Din postura de jurnalist?

Părintele Teologos: Din postura de jurnalist.

Claudiu Popa: Sau din derivatele jurnalismului, moderator?

Părintele Teologos: Exact.

Claudiu Popa: O poate face. O pot face și fără să-și dea seama.

Părintele Teologos: Deci, în clipa în care cineva are înăuntrul lui o tensiune, cred că asta poate să iasă afară.

Legătura dintre adevăr, frumusețe și bine, ca valori absolute ce se pierd treptat din spațiul public, este o temă pe care am explorat-o și în materialul Binele, adevărul și frumosul.

Scopul final este interesul public

Claudiu Popa: Da. Cu cel puțin o excepție, părinte. Cred că e regulă să fii ușor radicalizat dacă o faci pentru adevăr. Și pe studenții de la jurnalism cred că încă îi învață că e în regulă și cred că este și în jurisprudența europeană, care, să presupunem, ne protejează în situațiile extreme, că ai dreptul să fii radical dacă scopul final este interesul public.

Părintele Teologos: Da, dar bun, acum acesta…Continuă.

Claudiu Popa: Dacă însă e o altă față a radicalismului, aceea care vrea să convingă cu orice preț și începi și ridici tonul puțin sau poate ai inflexiuni pentru că deja le stăpânești și ai inflexiuni și dintr-o privire, transmiți că nu știu care culoare politică e într-un fel, dar cealaltă e într-un alt fel. Mi se pare că e o radicalizare care ascunde necredință. Am încercat să descriu, de fapt, două fețe ale radicalizării așa cum le simt. Pentru că poate să fie una, dacă nu e un cuvânt prea mare, luminoasă și una extrem de întunecată.

Părintele Teologos: Da. Apropo de asta, ați spus radicalizare în slujba adevărului, de fapt, în slujba interesului public. Cine determină adevărul? Cine determină interesul public? Care este sistemul de valori?

Claudiu Popa:: În realitate, depinde pe cine întrebăm.

Părintele Teologos: Păi da.

Claudiu Popa: Și tot în realitate, cine determină interesul public?

Părintele Teologos: Pentru că vezi că Dumnezeu a spus, și asta este foarte important prin această ecuație: „Eu sunt Calea, Adevărul” și acum deja ajungem la a doua fațetă a Lui, al doilea atribut „Eu sunt Adevărul”. Deci Eu socotesc că interesul public, sistemul de valori și adevărul este dat numai de către bunul Dumnezeu. Pentru că, într-adevăr, omul este relativ, adică depinde pe cine întrebi, atunci adevărul meu, sistemul meu de valori, se „zgârie” cu sistemul tău de valori și apare automat războiul. Și dincolo de asta, cred că omul este căzut. Omul este păcătos. Suntem păcătoși. Din păcate sau din fericire, este foarte evidentă această cădere a noastră. Și deci, numai în legătura cu Dumnezeu, numai legătura cu Dumnezeu poate să arate care este cu adevărat interesul public.

Claudiu Popa: Am fost tentat să nu răspund prin cuvinte și să arăt așa.. Primul pas. Apoi m-am gândit că nu e… Și totuși să caut ceva în concret.

Părintele Teologos: Nu este în concret, doar Dumnezeu este concret.

Claudiu Popa: Dar am avut instinctul de a arăta cine.

Tensiunea dintre adevărul omenesc și Adevărul lui Dumnezeu capătă contururi și mai clare într-un material anterior, Adevărul și minciuna: Despre Marea Unire.

Problema cenzurii

Părintele Teologos: Sigur deci din cauza asta eu socotesc…Ce părere apropo… Spun ce socotesc eu și după care, evident, doresc să răspunzi și tu. Socotesc că problema cenzurii este o problemă foarte spinoasă. De ce? Pentru că cenzura presupune radicalizarea în interes public și cei de la butoane nu sunt oamenii lui Dumnezeu. Sper să fie, dar toate semnele arată că nu sunt. Ce părere ai de cenzură?

Claudiu Popa: E otrăvitoare. Absolut otrăvitoare Cred în autocenzură, dar nu din perspectivă jurnalistică, părinte. Cred în autocenzura care provine din faptul că dacă eu în dialog cu dumneavoastră nu sunt de acord și exprim într-o primă fază dezacordul argumentat, desigur, pentru că cu adevărat încă mai cred în bătălia de idei și cred și eu că e în regulă să nu fim de acord din când în când. Dacă însă trec de un anumit… Dacă însă mi se pare că exagerați, dar din respect măcar, sau pentru a duce la final interviul cu dumneavoastră sau viceversa, consider că e timpul să folosesc instrumentul autocenzurii mele. Din nou, are atâtea sensuri și cenzura și autocenzura. Atunci o folosesc. Ca să mă întorc, însă, la un răspuns ceva mai concret despre ce părere am despre cenzură, e ca și cum s-ar fi pus mâna la gură unuia dintre cei care mărturiseau în Vechiul Testament că se născuse, că înviase, că existase, că a făcut o minune. Ceea ce era o mare otravă.

Părintele Teologos: Sigur, foarte mare otravă și totdeauna duce la tiranie și tirania e casantă. Tirania este casantă. Spuneați în minte că spunea Churchill, dacă nu mă înșel, spunea că orice, deci principalul argument împotriva democrației este o discuție de 10 minute cu alegătorul de rând. Principalul argument pentru democrație sunt toate sistemele pe care le-am testat până acum. Deci, trebuie să existe libertate pentru că altfel apare tiranie. Trebuie să existe libertate de exprimare pentru că altfel apare tiranie. Și la ora asta cred că sunt forme de cenzură foarte subtile și foarte eficace. Adică pe noi, de exemplu, ne cenzurează pe Facebook crunt. Mare problemă!

Claudiu Popa: Când spuneți „pe noi”…?

Părintele Teologos: Pe noi, adică site-ul nostru, www.chilieathonita.ro. Foarte, foarte crunt și sunt organizații, ONG-uri, astea progresiste și mai departe, care raportează în continuu și votează negativ în continuu și scad rating-ul și mai departe. Și plus, bineînțeles, algoritmii de la Facebook care fac treaba asta. Și asta este o problemă. O problemă pentru că vezi că nu este neutralitate. Socotesc că neutralitatea vine doar din apropierea de Dumnezeu, pentru că altfel omul nu poate fără Dumnezeu. Dacă nu se apropie de Dumnezeu, clar că trebuie să existe un Dumnezeu, și atunci dumnezeu devine el însuși. Crezi că ai văzut în meseria ta oameni care au tendințe de auto-îndumnezeire? Tendințe de absolutizare a părerilor lor?

Cei care doresc să aprofundeze problema cenzurii și a algoritmilor vor găsi o perspectivă complementară în materialul nostru „Democrația” rețelelor sociale, iar despre diferența dintre libertate și libertinaj am discutat pe larg cu dl. Marin Răducă în Libertate și libertinaj.

Oameni cu tendințe de auto-îndumnezeire

Claudiu Popa: Depinde de funcție.

Părintele Teologos: A, da?

Claudiu Popa: Se prea poate ca cele mai înalte, respectiv, e perfect posibil ca patronul să aibă aceste accente.

Părintele Teologos: Am înțeles.

Claudiu Popa: Pentru că e patron.

Părintele Teologos: Da. Spunea Seneca, în secolul I, „puterea corupe”.

Claudiu Popa: Da, da, da.

Părintele Teologos: Exact din cauza asta… Poți să dai un exemplu pozitiv de data asta? A unui jurnalist sau a unui om care este apropiat de Dumnezeu și care i-a ajutat pe oameni să meargă pe cale și care a spus adevărul adevărat?

Această iluzie a autosuficienței, prin care omul se pune pe sine în locul lui Dumnezeu, este analizată și în materialul Marea înșelăciune a societății moderne.

Exemplele pozitive în orice context

Claudiu Popa: Cu nume și prenume? Sau să explic…

Părintele Teologos: Nu, nu. Să dăm curaj oamenilor. Dacă vrei să dai și nume și prenume, poți să dai, dar nu m-am gândit la treaba asta.

Claudiu Popa: Nu, în regulă, în regulă, nici eu nu, ca să nu se supere toți ceilalți.

Părintele Teologos: Evident, evident, pentru că tu dai nume și prenume, polarizează asta, adică…

Claudiu Popa: Fără doar și poate. Întrebarea era, părinte, iertați-mă…?

Părintele Teologos: Un exemplu bun despre cineva care a pus pe oameni pe cale și care a spus adevărul. Chiar dacă a avut presiuni sau frontale sau presiuni de grup, dacă dorești, să nu spună adevărul.

Claudiu Popa: Cred că războiul este un context perfect în care poți face asta și în care am observat jurnaliști în această instanță. De pildă, războiul din Ucraina. Patru ani deja și am văzut jurnaliști și la noi în țară și dincolo de hotare pe acest drum. Pe acest drum al războiului. Mi se pare un exemplu bun pentru că dacă te limitezi doar la a informa, n-ai niciun fel de nevoie de a înclina în vreun fel, de a influența, de a-ți introduce lângă predicate adjective nenecesare dacă doar prezinți războiul pentru puterea pe care o are, pentru amprenta pe care o lasă războiul, pentru cele două fețe de viață și moarte. Războaiele mi se par exemplu bun de context care îți permite, și dacă nu știi, și dacă nu ești conștient, dar nu ai rea intenție, te poți păstra pe această linie despre care mă întrebați. În pandemie mi-e greu să dau acest exemplu, dar războiul e unul dintre ele.

Părintele Teologos: Da, cred că pentru că războiul are foarte multă durere și din cauza asta ferească Dumnezeu să existe război, există, dar ferească Dumnezeu, durerea cred că sensibilizează pe om și îl apropie de Dumnezeu.

Un dialog asemănător, despre rolul artei și al culturii creștine în slujba adevărului, a fost purtat cu Alexandru Ionescu în materialul Filmul creștin: festivaluri, iertare și misiune.

Despre Colectiv, cu dragoste de oameni

Claudiu Popa: Da, tragediile mari, din nou, tragediile mari n-au nevoie de cuvinte, e suficient să arunci un no comment, o serie de imagini și cred că împărțirea oamenilor în fața unui no comment de acest gen vine din interiorul fiecăruia, din blândețea, creșterea, sistemul de valori. E greu de crezut, părinte, totuși, că ne-am uitat la tragedia de la Colectiv și a existat unul care să ..”lasă, ce bine că s-a întâmplat”. Decât dacă nu e dincolo de o graniță. Poate că sunt și… Ce e drept am auzit.. acum mă amendez pe mine, am auzit în acele zile și că „ei, erau sataniști”.

Părintele Teologos: Bunul Dumnezeu știe, dar oricum ar fi fost, nu creștin, nu este uman să spui că „bine or pățit”. Sigur, Dumnezeu care a îngăduit știe Dumnezeu de ce a îngăduit, dar unii dintre ei chiar au devenit eroi. Adrian Rugină, de exemplu, care a fost declarat, cum se spune, post-mortem, decorat în grad de cavaler, și chiar era rock, era metalist.

Claudiu Popa: Da, da, da.

Părintele Teologos: baterist la nu știu ce formație, dacă nu mă înșel. Deci, clar că nu erau toți sataniști și mai ales că el a fost declarat, cum se spune, decorat în grad de cavaler, de ce? Pentru că a intrat de atâtea ori în focul respectiv până când a murit. Adică a intrat de atâtea ori să salveze oameni până când a murit. Deci nu pot să spui cum ăsta a fost satanist, adică! Pentru Dumnezeu. Și nu știu care dintre noi cei pioși ar fi făcut la fel.

Claudiu Popa: De acord.

Părintele Teologos: Așa. Revenind, deci am vorbit despre exemple bune care totdeauna se arată în situații de criză, deci în întuneric luminează lumea.

Claudiu Popa: Da. Poate de asta am venit cu exemple tari

Părintele Teologos: Da, sigur, pentru că vezi și Hristos a devenit exemplu. Deci principala dovadă a măreției Sale, a dumnezeirii Sale, este crucea. Dumnezeu este pururea viu. Evident că moartea nu poate să prindă pe Dumnezeu. Nu. Da, dar crucea este cea care în care se vede smerenia adâncă a lui Dumnezeu cel atotputernic.

Pentru cei care doresc să cunoască mai în detaliu povestea eroilor de la Colectiv, inclusiv a lui Adrian Rugină, o sinteză cuprinzătoare este disponibilă pe pagina Wikipedia dedicată incendiului din clubul Colectiv.

În cruce se vede smerenia adâncă a lui Dumnezeu

Claudiu Popa: Da.

Părintele Teologos: Și din cauza aceasta trebuie să trecem toți prin cruce, ca să ne arătăm fiecare dintre noi măsura, adică prin necazuri. Pe de altă parte nu trecem…

Claudiu Popa: Trecem și dacă nu vrem?

Părintele Teologos: Trecem și dacă nu vrem, bineînțeles, pentru că noi vrem păcatul, care este o realitate foarte tristă, mai ales astăzi, și păcatul automat aduce cruce, pentru că păcatul este nesustenabil, păcatul este distorsiune și asta aduce cruce, adică aduce cheia. Asta încât să revenim la starea normală, la starea de dreptate. Apropo, calea, adevărul și viața. Ce înseamnă viață pentru tine? Bun, viața e Hristos, dar mai pe larg. Cum vezi viața? Ce este viața? Ți-am furat răspunsul.

Claudiu Popa: În primul rând un dar pe care nu știu dacă ne pricepem să avem grijă de el îl despachetăm și fiecare ce o face cu darul ăsta. Un drum. Și e cât se poate de clar că ne împiedicăm destul de mult pe acest drum, mulți dintre noi că vrem să naștem un altul că pe drumul pe care ne aflăm călcăm strâmb în toate sensurile.

Părintele Teologos: Viața e un drum, ai spus.

Claudiu Popa: Da.

Părintele Teologos: Înseamnă că nu e băltire.

Claudiu Popa: Nu. Sper că nu. Păi nu e. Ar trebui să nu fie.

Părintele Teologos: Așa este și de cele mai multe ori este un mare păcat, nu-i așa?

Claudiu Popa: Pesemne că sunt și oameni, părinte, care folosesc viața doar pentru a…

Părintele Teologos: A trăi în derivă?

Claudiu Popa: Nu. Între a fi și a…Unii aleg ca în viață să fie, alții aleg ca în viață să…

Părintele Teologos: Subziste?

Claudiu Popa: Poate. Da. E în regulă doar să respir, să mănânc și să dorm. Probabil că-și spun unii.

Părintele Teologos: Asta-i viața animalică.

Claudiu Popa: Cine sunt eu să-i judec.

Părintele Teologos: Da, sigur.

Claudiu Popa: Dar…Cât timp avem pentru a răspunde ce e viața?

Părintele Teologos: Da. Mai pe larg, viața e o taină, socotesc. Și văd că ești minunat în fața tainei vieții. Nu-i așa?

Claudiu Popa: Mi-aș dori să țină mai mult. Recunosc.

Taina Învierii, ca biruință asupra morții și temelie a veșniciei creștine, o veți regăsi documentată cu referințe istorice în materialul Învierea lui Hristos: Faptele istorice pe care puțini oameni le cunosc.

Emoția vieții. A fi onest

Părintele Teologos: Te emoționează viața?

Claudiu Popa: Da, da. Fără doar și poate.

Părintele Teologos: Ce ai zice dacă ai avea trăirea faptului că ești veșnic?

Claudiu Popa: Sună a întrebare capcană.

Părintele Teologos: Nu pentru că…

Claudiu Popa: Glumesc.. Pentru că cum să fi eu dacă a fi conștient că sunt veșnic.

Părintele Teologos: Da, dacă citim cărțile de teologie, știm că suntem veșnici. Dar dacă ți-ar da Dumnezeu trăirea acestui lucru?

Claudiu Popa: Ar ține exclusiv de mine cum aș folosi-o.

Părintele Teologos: Cum ai folosi-o?

Claudiu Popa: Primul risc ar fi, ca să fiu onest, să sper că sunt onest până la capăt, primul gând ar fi că sunt atotputernic. Fără doar și poate. De la „dă-i omului o funcție”, la „dă-i omului veșnicie”, primul gând s-ar putea să fie acesta și dacă bunul Dumnezeu mi-ar ajuta ca să păstrez termenii și aș conștientiza… La veșnicie nu există prea devreme sau prea târziu. Pot oricând să conștientizez. Dacă Doamne ajută aș conștientiza într-un anume punct, cred că ar fi salvator. Dacă nu conștientizez, atunci s-ar putea ca eu însumi să ratez veșnicia mai repede decât cred.

Părintele Teologos: Evident. Deci tu ai spus că te-ai considera atotputernic, te-ai simțit atotputernic.

Claudiu Popa: Da.

Părintele Teologos: Deci învierea lui Hristos este esențială pentru că îi face pe oameni atotputernici.

Claudiu Popa: Oare?

Părintele Teologos: Evident. Pentru că învierea de Hristos a depășit moartea. Este primul om din istorie care a depășit moartea. Și înainte de Hristos și după Hristos, au fost oameni care au murit și au înviat. Chiar eu cunosc oameni care au înviat. Dar El a fost primul care odată s-a înviat pe Sine și doi, n-a mai murit după aceea. Toți ceilalți care au înviat au murit, iarăși. Deci Hristos, prin învierea Sa, prin crucea și învierea Sa, îi face pe oameni atotputernici. Și cred că asta este cel mai mare dar, unul dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu îl poate face și ar fi bine să-l cerem de la Dumnezeu. „Doamne, dă-mi conștiința faptului că trăiesc în veșnicie, că moartea este doar o trecere”, moartea este doar un salt dintr-o etapă în altă etapă. După cum, după nouă luni, murim din pântecele mamei, dispărem din pântecele mamei și ne naștem în viața asta, la fel și în clipa morții dispărem din această viață, ne naștem în viața viitoare.

Claudiu Popa: Are sens!

Părintele Teologos: Știi, din experiența ta un jurnalist sau pe cineva care puțintel, cel puțin parțial, a reușit să genereze oamenilor, ideea că sunt veșnici?

Dacă aceste gânduri despre viață, veșnicie și onestitate v-au mișcat sufletul, veți găsi hrană duhovnicească și în materialul Libertatea adevărată: ce este și cum o dobândim în Hristos.

Oare există jurnaliști care au reușit să genereze oamenilor ideea că sunt veșnici?

Claudiu Popa: Nu știu.

Părintele Teologos: Exact. Deci eu cred că din cauza asta este importantă biserica. Pentru că generează în om conștiința veșniciei sale și-l apropie de Dumnezeu și rezolvă cea mai mare problemă a sa, problema morții. De acolo toate. Am răspuns deja, dar hai să întreb. Ce e biserica pentru tine?

Claudiu Popa: Mai mult decât o instituție Și o instituție. Și exact cum m-ați întrebat, părinte, eram cât pe ce să ies (am făcut-o deja) în dialogul cu dumneavoastră în interviu, am ieșit din postura de intervievat și am aruncat și eu câte o întrebare pe alocuri. Și nu vreau să evit răspunsul, chiar am să mă întorc. Mă pregăteam să vă întreb: părinte, când noi informăm și din când în când periodic punem întrebarea sau atingem subiectul impozitării, suntem în păcat? Greșim? Exagerăm că nu ne limităm doar la întrebare și vrem să le transmitem celor care ne urmăresc altceva? E o graniță undeva?

Părintele Teologos: Cred că nu.

Claudiu Popa: Și cumva, iată, v-am pus pe dumneavoastră, dar nu înseamnă că mă exonerez de răspuns. Nu.

Părintele Teologos: Granița este rănirea sufletelor. Acolo este granița.

Și, totuși, granița…

Claudiu Popa: Ok.

Părintele Teologos: Dacă știi… Sigur, vorbim de discernământul tău ca adult, pentru că nu știi ce este în inima celuilalt.

Claudiu Popa: Corect. Corect.

Părintele Teologos: Dacă tu crezi că această întrebare, și evident că această întrebare nu rănește suflete, dacă celălalt este un expert în economie sau așa mai departe și pui această întrebare referitor la impozite și știi că audiența ta ar dori să afle ce se întâmplă cu impozitele și dacă e bine acest nivel sau nu e foarte bine, atuncea pune-o. Nu te limita la cadrele foarte strâmte ale scriptului, dacă există. Scriptul poate să existe într-un mod explicit, adică efectiv întrebările astea, sau într-un mod implicit, adică discutăm doar pe tema asta. Dar, uneori când vezi că celălalt, ca și în calea de față, adică vezi că îți răspund cu drag, Pentru că o facem de dragul oamenilor, înțelegi? Deci și în cadrele strâmte ale scripturilor. Și asta e foarte bine, pentru că și spectatorii o să vadă că ești om. Și asta apreciază. Apreciază capacitatea ta de iubire. Pentru că altfel întrebările ar putea să le pui tu un teleprompter sau așa mai departe, ia-le de aici răspunde aici. Sau, în ultimă instanță, ai putea să le trimiți pe e-mail întrebările, el să răspunde pe e-mail și să le citești de pe o hârtie.

Claudiu Popa: Da

Părintele Teologos: Nu. Omul are nevoie de uman. Omul are nevoie de dragostea și celui care întreabă și celui care răspunde. Și din cauza asta sunt foarte binevenite, sigur, încă o dată, cu discernământ.

Claudiu Popa: Corect. Total de acord

Părintele Teologos: Pentru că, înțelegi ce vreau să spun, omul totuși așteaptă ca interviul să fie pe nu știu ce temă și atunci este binevenită o întrebare pe tema impozitelor, dar nu zece. Și din cauza că totdeauna este foarte bine, socotesc, în timpul, și din cauza asta mă rog, în timpul interviurilor și în timpul oricărei activități, să ne rugăm. Și atunci Dumnezeu cel viu, apropo că Hristos Viața este, spune înăuntru tău “acuma te oprești”. Sau „mai întreabă ceva”, sau “cum..” și așa mai departe. Și acum mă opresc și te întreb, referitor la biserică, ce e biserica?

Claudiu Popa: Ce e biserica, mă întrebați, părinte? Oh!

Părintele Teologos: Dar cum vede un jurnalist, cum vede un jurnalist, nu neapărat de la Euronews, cum vede biserica.

Cum vede un jurnalist biserica

Claudiu Popa: O văd, pe de-o parte, un soi de școală superioară de credință. Pentru că, dacă de la mamă pornesc cu „Înger, îngerașul meu”, de altundeva pe parcurs, până la câțiva ani, sau ceva mai mulți, încă din adolescență, pot să încep să învăț „Crezul” sau cea mai puternică rugăciune considerată de mulți, „Doamne Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, atunci biserica deja intră în profunzime. Fără să te oblige să le descoperi sau să le înveți. Fără să te lase corigent, fără să te dea afară, fără să îți pună absențe. Mi-e greu să cred că biserica îți pune absențe pentru că nu te duci. Nu, cred că îți poate pui singur și cu anii îți dai seama dacă și cât și de ce ai lipsit.

Părintele Teologos: Așa este. Și care sunt urmările acestei absențe?

Claudiu Popa: La 40 de ani și eu am genul acesta de întrebări. Păi puteam să nu chiulesc atunci? Puteam să-mi fac tema atunci? Sau… Da, O școală superioară de credință.

Părintele Teologos: Cum vezi viitorul?

Claudiu Popa: Nu am anxietăți, părinte, să știți, cu privire la viitor. Eu, ca și caracter, sunt mai degrabă – admițând că, poate pe alocuri, nu mă ajută – să spunem, privesc în urmă deseori, mai mult decât înainte. Privesc în urmă spunând că aș fi putut să fac așa sau așa dar nu mă întreb probleme de genul „când ar trebui să-mi fac și un rucsac de supraviețuire?”, că pare că se strânge din ce în ce mai puternic conflictul în jurul acestei țări. Eu nu am această… Din nou, admit că poate n-am dreptate și că ar fi bine să-mi construiesc un rucsac cu lanternă, un kit de supraviețuire. Și când intru în aceste discuții, spun „s-ar putea să mă gândesc prea mult la viitor”. Poate ar fi bine să mă mai gândesc și la viitor. În corporații, cel care are gândire strategică este considerat un „bun”. Nu mulți au gândirea strategică.

Părintele Teologos: Nu cumva ar fi mult mai bine, apropo…

Claudiu a amintit în dialog rugăciunea “Doamne Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. Despre puterea și profunzimea acestei rugăciuni am vorbit pe larg în materialul Rugăciunea lui Iisus.

„Cred că sunt un idiot”

Claudiu Popa: A mea cred că e încă informare, slavă Domnului! Nu e nimeni perfect. Iar Octavian Paler spunea, părinte, iertați-mă, într-un dialog… parafrazez, nu e cuvânt cu cuvânt: „Cred că sunt un idiot”. Maestre, cum puteți să spuneți așa ceva? îl întreabă cel care conducea dialogul. Să știți că n-am nicio problemă dacă aș fi sau dacă altcineva mi-ar spune că sunt. Știți de ce? De ce, maestre?„Pentru că înseamnă că am mari perspective”.

Părintele Teologos: Păi da, ca și prințul Mâșchin, să nu uităm, adică acel…

Claudiu Popa: Și atunci, poate suntem în formare cu… M-ați întrebat ce e sau cum văd viitorul?

Părintele Teologos: Cum vezi, cum vezi, cum vezi. Pentru că…

Claudiu Popa: Aș îndrăzni să spun aproape la fel ca prezentul. Cu toate fețele, cu toate luminile și limpede și tulbure, cu toate mirosurile, cu toate miresmele, dar și cu posibilitatea ca fiecare, totuși, din când în când, să aleagă și ce miroase și ce vede și ce simte și ce bea și în ce apă se scaldă și ce apă lasă după ce se scaldă, în funcție de cum e omul ăla. Poate sunt n pic prea critic, așa, sau devin prea subtil, dar din când în când aș pune semnul egal, pentru că mi se pare că viitorul n-ar putea să fie decât un mâine prezent. Un poimâine al prezentului.

Părintele Teologos: Niște cicluri ale istoriei?

Claudiu Popa: Da, poate da.

Părintele Teologos: Sau mai bine zis o spirală?

Claudiu Popa: Nu am elemente prin care să spun wow, părinte, văd viitorul strălucitor, atât de strălucitor încât v-aș dărui acum o pereche de ochelari de eclipsă. Vă amintiți ochelarii din 1999? Nu pot să spun asta, cum nu pot să spun „e un neant ce ne așteaptă”.

Părintele Teologos: Cred că există ciclicitate dar există avans într-o anumită direcție.

Părintele Teologos: Ce bine ar fi.

Claudiu Popa: Avansul îl cred, dar cu titlul de speranță. Sper că e avans, sper că evoluăm. Și nu ne autodistrugem.

Părintele Teologos: Cu adevărat. Și cred că diferența este personală. Adică unii avansează, adică toți avansează, dar unii avansează înspre împlinirea vieții, adică înspre Hristos, și alții avansează înspre împlinirea autodistrugerii. Cam așa se vede..

Claudiu Popa: Dualitatea.

Părintele Teologos: Dualitatea. Cum crezi că ar putea să ajute jurnalistul să-i îndemne pe oameni înspre împlinirea vieții, înspre Hristos? Sigur că n-aștept un răspuns reducționist să spui că da, o să predic de la amvon.

Claudiu Popa: Nu, am senzația acum că prin răspuns aș închide un mic cerc, respectându-l. Dacă cu adevărat i-am respecta, cum ne respectăm părinții sau familia, pe care, pesemne, nu vrem să-i informăm, noi nu vrem să le spunem, sau nu ar trebui să vrem să le spunem oamenilor, uitați-vă pe cer, astăzi soarele e verde. La fel de bine ar trebui să nu le spunem, astăzi soarele a răsărit mai târziu pentru că nu v-ați plătit la timp taxele și impozitele. Pentru că și asta e o cale strâmbă. Prin urmare, respectându-l, dacă cu adevărat l-am respecta, cred că ne-am respecta, cred că am respectat meseria și am fi altundeva.

Să-l privim pe celălalt ca pe o persoană

Părintele Teologos: Amin. Mulțumim tare mul, Claudiu. Deci, oameni buni, vă rog frumos, și numai jurnaliștii, da? Haideți să ne respectăm. Haideți să-L privim pe celălalt ca pe persoană. Haideți să-l iubim, pentru că iubirea înseamnă respect. Respect pentru alteritatea, pentru complementaritatea celuilalt, pentru taina personalității sale. Să ne înclinăm în fața tainei personalității celuilalt și așa o să ajungem să înțelegem care este calea, care este adevărul, care este viața, să înțelegem pe Hristos. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

În pragul Sfintelor Paști, aceste gânduri despre iubire și persoană capătă o rezonanță aparte. O completare firească o reprezintă reflecția părintelui Pimen Vlad, Pregătire duhovnicească pentru Înviere.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!