Sf. Paisie: Monahul care a vorbit cu animalele

Urmăriți un frumos documentar artistic despre un monah athonit în compania căruia toate animalele sălbatice au devenit mai blânde decât mieii, înconjurându-l cu dragostea lor. Este vorba – bineînțeles – de Sfântul Paisie.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Monahul care a vorbit cu animalele

Următoarele cuvinte au fost scrise de Sfântul Paisie, un monah ortodox.

Era Duminica Orbului. Eram epuizat. Și mi-a trecut prin minte că mi-ar prinde bine un peștișor. Nu de poftă, ci mă gândeam că-mi va folosi ca medicament. Fiindcă atunci aveam probleme cu intestinele. Am ieșit și, când mă-ntorceam am văzut o pasăre în picaj – mare, ca un vultur. M-am aplecat, să nu mă lovească. Mă temeam că e ceva de la diavol, așa că nu i-am dat nicio atenție și m-am întors în colibă. După puțin timp, am fost nevoit să ies iarăși. Și chiar unde mă aplecasem, am văzut un pește mare zbătându-se. Mi-am făcut cruce și i-am mulțumit lui Dumnezeu și am luat peștele, dar apoi – cine are inima să-l mănânce?

În amintirea acestui eveniment, bătrânul a făcut o imagine a unui vultur cu un pește în cioc și a așezat-o deasupra patului său. Apoi a scris o descriere a acestui eveniment și a plasat-o într-una din cărțile sale liturgice, la slujba din Duminica orbului. Dar mai târziu, din smerenie, a tăiat anumite cuvinte din mărturie, ca s-o facă indescifrabilă. Astfel, s-a gândit că-i va opri pe oameni din a afla ce se întâmplase. Totuși, unele cuvinte erau încă descifrabile. Și ele spun: „Slavă lui Dumnezeu și mulțumire celor ce se roagă și trimit în tăcere ajutor prin păsările lui Dumnezeu către creaturile Sale”

Atunci când cineva se apropie din nou de Dumnezeu împlinind poruncile Sale, e înveșmântat iarăși în harul divin. După care el se întoarce la starea în care a fost omul înainte de cădere, iar animalele îl recunosc iarăși ca stăpân al lor. Atunci omul se poate mișca fără frică printre animalele sălbatice, care încetează a mai fi sălbatice, din moment ce stăpânul lor e acum îmblânzit.

Olet – partea I

Era o anumită creastă unde Sf. Paisie se așeza pentru a se ruga cu metanierul. Frecvent, un măcăleandru venea acolo și în cele din urmă bătrânul s-a împrietenit cu el. L-a numit Olet, adică „copil” în dialectul beduin. Îl chema, iar măcăleandrul venea iute și i se așeza pe umăr și chiar mânca din mâna lui. Când pleca de pe creastă, bătrânul lăsa niște orez și grâu pentru pasăre. Avea un borcan special în chilia sa, doar în acest scop.

„Timp de 5 ani, spunea Sf. Paisie, am fost prieten cu Olet. Odată, când eram bolnav, n-a mâncat mâncarea pe care o lăsasem pentru el. În schimb, a venit să vadă ce s-a-ntâmplat cu mine. Am fost mișcat de draga de ea. Animalele pot schimba dispoziția unei persoane, și aceasta determină modul în care se apropie de ea. Ele îl văd pe om ca pe dumnezeul lor, de aceea omul ar trebui să le iubească. Fiindcă ele nu așteaptă un alt paradis.”

Urs, urs!

La un moment dat, doi urși mici au venit în curtea mănăstirii Stomio. Cuviosul i-a abordat, i-a apucat de ceafă și le-a zis: „Data viitoare, nu mai intrați în mănăstire așa. Veniți prin spate, pe la bucătărie, ca să vă pot hrăni.” Și apoi i-a condus acolo.

Liniște, păsări!

Auzisem că p. Paisie vorbea cu animalele și cu păsările, p. Hristoliulos relatează. Și că prindea șerpi cu mâinile goale. Eu n-m crezut, ziceam că sunt doar vorbe lumești cu scopul de a-l face mai celebru pe bătrân. Când am absolvit Athoniada în 1971, la începutul lui iulie, l-am vizitat la Chilia Sfintei Cruci cu un frate duhovnicesc de-al meu.

Am ajuns acolo cam la 9:30 dimineața, iar părintele ne-a primit la zona pentru vizitatori în aer liber, lângă un măslin. După ce ne-a tratat cu câte o smochină uscată, 2-3 alune și ceva apă, a început să ne vorbeacă de lucruri duhovnicești. Zona avea multe păsări cântătoare, mai ales privighetori. Și sunetul era deranjat, era greu să avem o conversație. La un moment dat, l-auzit pe părinte adresându-li-se: „Liniște”, le-a zis. Nu le-a spus: „Tăceți”, ci: „Vedeți că avem o discuție. Când terminăm, puteți începe din nou” Păsările au ascultat imediat, rămânând unde erau. Eram așa impresionați încât nu am mai putut urmări restul conversației. Era și un răspuns secret la îndoielile mele despre părinte. Să mă ierte că menționez acestea după moartea lui! Cer binecuvântarea lui.

Și acum… (un cuvânt al părintelui)

Când văd un animal sălbatic, mă gândesc că și eu aș fi putut fi unul. Dumnezeu este capul gospodăriei, iar El mă putea face un animal. Când mă pun în locul unui animal sălbatic, îl iubesc și am compasiune pentru el, chiar și pentru un șarpe. Cum mi-ar plăcea să fiu un șarpe? Să ies la soare să mă încălzesc și cineva să vină și să mă calce și să-mi zdrobească capul? Iubirea divină comunică cu animalele, iar animalele pot face diferența între cineva care le iubește și un vânător ce vrea să le omoare.

Animalele vor veni la persoanele care le iubesc, nu le va fi frică. Am crezut că e așa pentru toate animalele sălbatice cu excepția șerpilor. Dar apoi am aflat că același lucru se întâmplă și cu șerpii. Chiar și cu vipera. Și dacă ceilalți șerpi ar fi miei, viperele ar fi capre.

Șarpele.

La un moment dat, câțiva părinți au venit să-l viziteze pe cuvios. Și-l întrebau cum să-și conducă turma, mai ales la spovedanie. Aveau ideea că ar trebui să aplice fără abatere litera canoanelor. Să urmeze canoanele cuvânt cu cuvânt fără să ia în considerare gradul de pocăință al persoanei. Cuviosul a spus însă că trebuie să-i abordăm pe oameni cu dragoste și îngăduință. Dar totuși părinții se țineau de poziția lor. Atunci cuviosul a dezvoltat și mai mult, zicând că ar trebui să-i învăluim cu dragoste până și pe șerpi. Deci bineințelesc că ar trebui să facem la fel și cu oamenii. Și tocmai când zicea asta, un șarpe mare s-a apropiat de el și a stat drept, parcă confirmând vorbele părintelui. Părinții bineînțeles, văzând aceasta, au rămas uimiți, edificați, convinși total de poziția lui.

Șarpele – partea a II-a

Un diacon l-a întrebat odată pe cuvios: „Părinte, am auzit că ai niște șerpi. E adevărat?” Iar Sf. Paisie i-a răspuns: „Sigur, diacone, am niște șerpi chiar aici, în inima mea.” (vorbind de patimile sale, firește) „Întoarce-te când vei fi duhovnic, și ți le voi arăta”

Armata de furnici

Un grup de ciprioți au venit la Panaguda pentru a-l vedea pe părintele. Și le-a spus să ia puțin rahat. Dar când au deschis cutia s-au strâmbat, uitându-se unul la altul și murmurând. Era plină de furnici. Aparent, în ciuda instrucțiunilor de pe capac, un pelerin uitase s-o închidă ferm. Erau atât de multe încât părea că dulciurile s-au înnegrit, nici nu se mai vedeau. Când cuviosul a realizat ce se întâmplase, s-a uitat la cutie, a luat cu nonșalanță o bucățică de rahat și a așezat-o deoparte. Apoi, cu afecțiune, dar serios și cumva poruncitor, s-a adresat furnicilor: „Aceasta e a voastră. Mâncați-o și restul lăsați-le vizitatorilor” Uimitor, furnicile l-au ascultat. Toate au plecat din cutie și s-au așezat în jurul bucății lor de rahat pentru a mânca.

Olet – partea a II-a (virtuțile remarcate la o pasăre)

Următoarele sunt dintr-o scrisoare a Sf. Paisie către maicile din Măn. Sf. Ioan Teologul din Souroti, Grecia. (trimisă în primăvara anului 1975)

În ultima scrisoare mi-ați trimis o icoană cu Adam și animalele din Paradis. Așa că m-am gândit să vă trimit la rândul meu un desen cu o pasăre. Cea mai bună prietenă a mea. Fiindcă dacă v-aș trimite un desen cu un șarpe, cred că ați fi cuprinse de teamă. L-am numit „Olet”, care în arabă înseamnă „Copil”. Locuiește pe un deal la 500 de metri de coliba mea.

În fiecare după-amiază îi aduc bunătăți și delicatese. Cum îi dau ceva de mâncare, ia puțin și pleacă. Îl chem să vină, dar el pleacă și după puțin timp vine în taină din spate și se ascunde sub vesta mea. Când dau să plec, merge în spatele meu la o distanță de vreo 100m și eu, ca să nu mai continue să vină după mine și să obosească, îi las o firimitură așa încât să fie ocupat și plec repede, ca să mă piardă. În ultima vreme și-a părăsit asceza și caută vremuri plăcute. Nu mai mănâncă nici spărtură de orez și nici pâine uscată, ci doar viermi, pe care vrea să-i pun pe „farfurie” – palma mea. Și se urcă acolo și mănâncă. Sunt zile când sărbătoresc cu Olet și partenera lui.

Poate zice cineva: „De ce faci excepții pentru Olet? De ce nu faci la fel și cu celelalte păsări?” Dar eu răspund: „Când îl chem pe Olet să vină, aduce cu el alte păsări, prieteni ai lui care se reped la mâncare. Dar Olet vine din ascultare și dragoste. Chiar și când e înfometat, stă un pic cu mine și uită de mâncare. Eu îi reamintesc. Și acum că vremea s-a făcut frumoasă și găsește gândăcei de mâncare, când îl chem el vine tot din ascultare, deși e sătul și nu e deranjat de foame. Ei bine, cum să nu te bucuri mai mult pentru această pasăre filotimă decât pentru celelalte păsări!

Într-o zi am întârziat să merg pe deal și Olet, fiindcă ciripise mult s-a dus la odihnă mai devreme. I-am lăsat mâncarea și am plecat fără să-l văd. A doua zi am plecat foarte devreme căci mi-era teamă să nu-l fi mâncat vreun vultur. Când a văzut mâncarea pe care i-o lăsasem peste noapte, l-au cotropit gândurile. Și a mers până la jumătatea drumului și m-a așteptat. Când m-a văzut, parcă era un om nebun de bucurie. I-am dat mâncarea, dar voia mai mult companie decât mâncare. Mă minunez de ascetismul și dragostea pe care le are, ca și de recunoștința lui. Rugați-vă să-i imit și eu virtuțile.

La coliba mea, nu am doar păsările din aer, ci toate animalele vin aici: șacali, iepuri de câmp, dihori, țestoase, șopârle, șerpi. Se hrănesc cu revărsarea dragostei mele [pentru ele]. Iar eu sunt la rândul meu mulțumit când ele sunt mulțumite. Și noi toți împreună: animalele sălbatice, vitele, păsările și reptilele laudă, binecuvântează și se închină Domnului”

Fragmente din cartea „Sf. Paisie din Muntele Athos” de Ierom. Isaac

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!