Urmăriți un cuvânt al p. Spiridon Bailey în care acesta ne ilustrează lupta ce se duce în sufletul nostru și modul cum lucrarea lui Hristos se răsfrânge asupra acestuia.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Hristos vorbește adâncului întunericului din noi – p. Spiridon Bailey
Dacă moartea este finalul, atunci nimic nu are scop, nimic nu are rost. Dacă Hristos nu a înviat, atunci viața, așa cum spune filozoful, e o absurditate, totul devine lipsit de sens și absurd și fără vreun scop adevărat dacă această viață este totul și murim și nu există viață dincolo. În urmă cu aproximativ 28 de ani am slujit într-o parohie din South Yorkshire, unde făceam vreo 3-4 înmormântări pe săptămână și mă confruntam în fiecare săptămână cu un nou sicriu coborât în pământ, cu familii îndoliate, și pe fiecare stradă din acel oraș mare pe fiecare stradă părea să fie o casă pe care o vizitasem, și pe care moartea o vizitase înainte.
Și la o vârstă relativ fragedă, pentru că mă confruntam cu moartea atât de des, eram convins că înțelesesem realitatea morții, că moartea era o realitate pentru mine. Credeam că înțelesesem natura vieții și a mortalității noastre. Dar de fapt greșeam. Atâta timp cât moartea se întâmplă altcuiva, atâta timp cât ne simțim în siguranță în pielea noastră, în viața noastră, realitatea morții nu s-a ivit cu adevărat în noi. Atâta timp cât simțim că suntem în siguranță, moartea este îndepărtată și, deși putem avea gânduri, putem fi conștienți de moarte, adevărata realitate a morții nu este ceva ce am întâlnit încă. În asta, la vârsta de puțin peste 30 de ani, mă înșelam.
Doar când înțelegem moartea dincolo de gândurile la ea, când moartea este cu adevărat reală, moartea noastră, când conștientizăm că această viață se apropie rapid de final și moartea este aproape de noi, că moartea și viața sunt separate printr-un zid fin ca de hârtie care poate fi penetrat în orice moment, abia atunci ne angajăm cu adevărat cu moartea însăși și cu moartea noastră. Și în fața acestei realități, a realității morții, trebuie să privim la moartea lui Hristos și să ne întrebăm: Da, sunt muritor. Dar de ce a devenit Hristos muritor? De ce a murit Hristos? Dumnezeu, care este atotputernic, Dumnezeu care a creat toate lucrurile, după voia Sa, bineînțeles că poate să ne izbăvească, poate să ne salveze de la moarte, printr-un act al voii Sale. Dacă ar dori să facă asta, Dumnezeu ar putea schimba totul într-o clipă. Și totuși, Dumnezeu a devenit om și a murit ca un om. A fost voia lui Dumnezeu să vină și să devină unul dintre noi și să intre în moarte. Deci de ce, de ce a murit Hristos?
Acum, în ultimele câteva secole, au apărut noi răspunsuri la această întrebare, noi învățături care sunt departe de adevăr. Reformații protestanți au dezvoltat noțiuni ale morții lui Hristos și a ceea ce ei numesc teoriile ispășirii. Și acestea s-au răspândit. Mulți oameni astăzi, în lumea noastră, cred că Hristos a trebuit sa moară pentru a calma mânia Tatălui sau că Hristos a trebuit să moară pentru a-i plăti Diavolului. Trebuie să ne întrebăm ce fel de Dumnezeu ne prezintă acestea? În ce fel de Dumnezeu credem? Într-un Dumnezeu care este cumva neputincios înaintea morții sau a Satanei, care trebuie să facă asta? Nu! Aceasta pur și simplu nu este învățătura Bisericii. Acestea sunt învățături care au existat doar de câteva sute de ani. Părinții Bisericii ne spun că Dumnezeu a ales să biruiască moartea și să îl biruiască pe Satan cu dreptatea sa perfectă. El a confruntat tirania Diavolului cu dreptatea Sa. Și acolo unde există tiranie, acolo unde există o lipsă de dreptate în lumea noastră, vedem răul, știm că Diavolul este la lucru pentru că în Dumnezeu este dreptate desăvârșită.
Așa că Dumnezeu a biruit tirania Satanei cu o neprihănire desăvârșită. Prin ascultare față de Tatăl Său, Hristos a întâlnit și a biruit roadele neascultării noastre, suferind moarte. El l-a biruit pe Satana prin însăși natura pe care Satana o biruise. Satana a corupt însăși natura umanității. Prin ispită, noi am păcătuit și, prin păcat, întregul cosmos, natura omului a fost coruptă și schimbată. Dar Hristos intră în umanitate și trăiește o viață perfectă. Suntem obișnuiți să spunem asta, desigur, că Dumnezeu a devenit om și că Hristos a fost fără păcat. Dar fiind fără de păcat, Hristos nu a fost înrobit. El nu a fost înrobit, ca toată omenirea, de păcat, de moarte, El nu a fost înrobit de Diavol. Hristos a devenit unul dintre noi în toate și în desăvârșirea Lui, El pătrunde în toate, nu doar în viața noastră, ci chiar în experiența morții însăși.
Iar Părinții Bisericii ne învață că există două feluri de moarte. Există, desigur, moarte trupească pe care o vedem tot timpul, dar există și moarte spirituală, moarte duhovnicească. Dacă trăim o viață în neascultare, respingând pe Dumnezeu, respingând poruncile lui Hristos, experimentăm moartea duhovnicească. Știm consecințele morții trupești, că trupul se descompune. Este un lucru îngrozitor să vezi un trup descompunându-se, mirosul, duhoarea morții, dar puțini dintre noi se gândesc la consecințele morții spirituale asupra sufletului. Starea unui suflet care s-a separat de Dumnezeu, care a intrat în moarte spirituală, este un lucru mai îngrozitor decât consecințele morții corpului fizic.
Moartea spirituală este o stare de descompunere mult mai îngrozitoare. Când sufletul se separă de Dumnezeu astfel, moare cu adevărat, dar continuă să existe în această stare de degradare. Satana, putem spune, este un spirit mort. El rezistă, dar nu are viața lui Dumnezeu în el, el este despărțit de Dumnezeu. Și, această stare, desigur, este starea pe care o vedem în Iad, acel loc în care au intrat cei care au trăit și au murit înainte de viața lui Hristos, înainte de Învierea Sa. Și în timpul acela dintre moartea Sa pe cruce și Învierea Sa, Hristos a intrat în acest loc al morții, în Iad, cu viața Sa perfectă, cu viața Sa fără păcat, cu dreptatea Sa, El a intrat în acel loc al morții pentru a-i recupera pe aceia care stăteau acolo așteptând. Nici chiar profeții cei drepți nu puteau intra în Rai decât prin Hristos. iar noi, care am fost botezați în Hristos, desigur, suntem botezați în viața Lui, în moartea și în învierea Lui.
Dar botezul nu este suficient în sine. Noi, cei botezați în Hristos, trebuie să intrăm în unire cu Hristos în această viață, trebuie să intrăm în Învierea Lui, în noua Sa viață. Și, desigur, trebuie să ne întrebăm cum să facem acest lucru. Cum putem să intrăm în această viață nouă a lui Hristos? Suntem botezați, da, dar cum rămâne cu viața noastră în continuare? Cu o săptămână înaintea morții lui Hristos citim în Evanghelii cum El l-a înviat pe Lazăr din moarte, l-a înviat din Iad. Lazăr a stat patru zile în mormânt. Lazăr a fost chemat la viață de Hristos prin însăși porunca glasului Său. Hristos l-a chemat la viață din moarte, din Iad, din adâncurile morții. Glasul lui Hristos a fost suficient pentru a-l chema la viață.
Și aceeași voce, glasul lui Hristos, acum ne cheamă pe noi la viață, aceeași voce care l-a chemat pe Lazăr din Iad, din adâncurile morții, ne cheamă din adâncurile morții în care intrăm din timpul vieții noastre muritoare. Auzim glasul lui Hristos, fiecare dintre noi. Auzim glasul lui Hristos în poruncile Lui: să iubim, să iertăm, să arătăm milă și dreptate, să ne pocăim de mândria noastră, de ego-ul nostru, de pofta noastră, de lăcomia noastră. Aceasta este vocea lui Hristos care ne cheamă acum la viață, așa cum l-a chemat pe Lazăr din moarte. În poruncile Lui noi Îi auzim vocea, aceeași voce, și oricât de adânc am fi coborît în moarte, oricât de adânc am ales să ne aruncăm în întuneric, în moarte, vocea lui Hristos ne cheamă și noi trebuie să auzim acea voce.
Indiferent ce păcate am comis, Hristos ne cheamă la o nouă viață. Și noi știm cât de adânc am coborât de fapt în aceste adâncimi, în moarte. Când ne luptăm și ni se pare deosebit de dureros să fim ascultători de poruncile lui Hristos, când considerăm că este deosebit de dureros să ne pocăim, să ne pocăim de poftă, să ne pocăim de lăcomie, să ne pocăim de mândria noastră, atunci când descoperim că acele păcate ne sfâșie, trag de noi, când sufletul simte angoasa și durerea în acea pocăință, este un semn pentru noi cât de adânc am coborât de fapt în adâncul morții în sufletul nostru, cât de adânc am căzut și totuși vocea lui Hristos ajunge la noi și ne cheamă la El, ne cheamă la ascultare și la viață.
Hristos, prin învierea lui Lazăr, ne-a demonstrat puterea pe care o are asupra morții și noi trebuie să ne încredem și să credem în El, care are putere asupra tuturor lucrurilor, El are puterea să-l învie pe Lazăr și pe noi. El ne cheamă acum, pe fiecare dintre noi, pe tine și pe mine, ne cheamă la viață. Învierea lui Hristos oferă viață, viață atât în trup cât și în suflet, El ne cheamă la viață, din ghearele morții, atât fizice, cât și spirituale. El a suferit prin iubire consecințele neascultării noastre, prin a fi ascultător de Tatăl Său. Iar noi putem acum intra în posesia vieții veșnice dacă binevoim să încercăm să fim ascultători de poruncile Lui, ascultători de vocea Lui, când El ne cheamă prin aceste porunci. Poruncile Lui sunt Viață, și în ele auzim vocea lui Hristos. Și dacă auzim vocea lui Hristos că ne cheamă din mormântul păcatului nostru, că ne cheamă din moarte, atunci putem răspunde, așa cum a făcut Lazăr, și putem intra cu adevărat în viața lui Hristos.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
