Urmăriți o discuție foarte antrenantă cu Sorin Damian, cercetător în științe medievale, despre Sinodul 3 Ecumenic, sinodul care a avut ca și principal subiect faptul că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Sorin Damian: Amin!
Rolul mântuitor al sinoadelor ecumenice
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm iarăși cu Sorin Damian, din Nottingham. Are multe titluri, a spus să nu spun câte titluri are, așa, un singur titlu o să spun că este cercetător în istorie medievală și din cauza asta facem cu el o serie legată de Sinoadele Ecumenice. Care, desigur, că în Imperiul Bizantin, așa-zisul Imperiu Bizantin, mai exact Imperiul Roman de Răsărit, nu a existat o perioadă medievală ‘per se’, dar pentru că Sorin este, cum spuneam, oarecum în domeniu, știe, și mai ales are un mod de gândire adecvat, din cauza asta l-am rugat foarte mult să ne vorbească pe tema Sinoadelor Ecumenice. Am făcut deja Sinodul 1 Ecumenic, Sinodul 2 Ecumenic, acum o să vorbim despre Sinodul 3 Ecumenic, și eu, bineînțeles, că o să intervin, unit cu Sorin fiind, dar distinct de el, cum ar fi două firi unite și distincte. Eu o să intervin, cum spuneam, unit cu el, ajutându-l pe el, dar mai degrabă pe latura teologică, în timp ce el se va concentra mai mult pe latura istorică. Ca să nu mă lungesc, că știu că nu aveți răbdare pentru lungi introduceri, o să-i dau cuvântul lui Sorin să vorbească despre Sinodul 3 Ecumenic.
Sorin Damian: Sărut-mâna, Părinte!
Părintele Teologos: Doamne ajută!
Sorin Damian: Vă mulțumesc încă o dată pentru primire la chilia dumneavoastră, aici, în Sfântul Munte Athos!
Iată ajungem, înaintăm în istoria istoriei Bisericii, Bisericii Ortodoxe. Iată cât de complicate sunt aceste Sinoade ecumenice, vedeți, s-a pus întrebarea în Epoca modernă dacă încă mai au o utilitate sau nu, sau dacă pur și simplu trebuie tratate doar ca niște simple evenimente istorice. Bineînțeles, pentru noi ortodocșii, și mai ales pentru ortodocșii practicanți, Sinoadele Ecumenice au, să spunem așa, valoare și rol mântuitor în credința noastră pentru că au stabilit credința cea adevărată. Care, deși, noi știm clar în ceea ce credem astăzi, sau sper că toată lumea știe în ce crede astăzi!
Părintele Teologos: Eeeh!! Și eu sper!
Sinodul lll Ecumenic: statutul Maicii Domnului în cadrul mântuirii omenești
Sorin Damian: Iată, ca să se ajungă la niște concluzii clare și concrete, s-au dus foarte multe lupte. De multe ori, chiar lupte fizice; de alte ori, lupte teologice, lupte în discuții, dar foarte multe frământări și foarte mult tumult. Iată, dacă la Sinodul I Ecumenic din anul 325 se stabilește dogma că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și face parte din Sfânta Treime, bucurându-se de aceeași egalitate cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, la Sinodul al II-lea Ecumenic din anul 381 de la Constantinopol se stabilește că Duhul Sfânt este Dumnezeu și, la fel, pe aceeași linie cu Tatăl și cu Fiul, iată că, la acest al treilea Sinod Ecumenic, despre care vom vorbi astăzi, având loc la Efes, în sudul Turciei de astăzi, vom vorbi despre statutul Maicii Domnului în cadrul mântuirii omenești.
Iată, vedeți, în primii 400 de ani nu s-a considerat că trebuie pusă problema Maicii Domnului, problema doctrinară, dogmatică; n-aș vrea să spun ideologică, de a comprima sau de a vedea clar stabilit rolul Maicii Domnului în mântuirea noastră, a credincioșilor creștini. Deși, de ce nu s-a pus această problemă? Pentru că toți credincioșii ortodocși, toți credincioșii, erau ortodocși la vremea aceea, erau practicanți și știau din credință rolul mântuitor al Maicii Domnului.
Părintele Teologos: Din experiență.
Sorin Damian: Din experiență. Exact! Din experiență!
Părintele Teologos: Deci, ca să ne înțelegem, oameni buni – îl întrerup puțin pe Sorin și fac o mică concluzie la tot ceea ce a spus el –, noi astăzi îi spunem Maicii Domnului „Născătoare de Dumnezeu”, da, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, „Υπεραγία Θεοτόκος”. „Θεοτόκος” în limba greacă înseamnă „Născătoare de Dumnezeu”. Ei, lucrul ăsta nu este ideea vreunui om sau așa mai departe, să zic, ci acesta este rezultatul Sinodului III Ecumenic. Să ne înțelegem! Adică este vorba de temelie a Bisericii, faptul că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu. Desigur că și înainte de Sinodul III Ecumenic, oamenii în Constantinopol, credincioșii practicanți în Constantinopol și nu numai, o numeau pe Maica Domnului „Născătoare de Dumnezeu” vreme îndelungată, sute de ani, 200 de ani, 300 de ani, adică încă de pe vremea, oarecum, să zic așa, apostolică, dacă doriți, da, dar din punct de vedere dogmatic, lucrul ăsta s-a stabilit la Sinodul III Ecumenic, da?
Sorin Damian: Exact, exact.
Rolul Efesului în combaterea dogmelor
Trebuie să luăm puțin în considerare contextul perioadei. Iată, ne aflăm în anul 431, la jumătatea secolului al cincilea. Deja începuseră să apară foarte multe probleme logistice în Imperiul Roman, atât în Imperiul Roman de Răsărit, cât și în cel de Apus, deoarece începuseră invadatorii vandali, huni și persani în partea de Răsărit să pătrundă foarte mult adânc în ceea ce fusese odată marele Imperiu Roman din antichitatea târzie.
Pe lângă toate aceste probleme, iată că apar și problemele religioase. Și, încă o dată, la fel cum s-a întâmplat și la Sinodul I Ecumenic și la cel de-al doilea, problema dogmatică apare tot în Răsărit. De aceea, niciunul dintre cele șapte Sinoade Ecumenice nu a fost, să spunem așa, desfășurat în Apus, la Roma sau într-alt oraș. De ce? Pentru că toate ereziile care au trebuit să fie combătute la aceste Sinoade Ecumenice s-au dezvoltat în Răsărit. Și au avut foarte mulți adepți; nu le pot spune credincioși! Credincioși sunt cei care cred în credința cea adevărată. Cei care cred în erezii nu le poți spune decât adepți.
Au avut foarte mulți adepți în Răsărit. De aceea, și acest Sinod a fost convocat tot în Răsărit. De ce în orașul Efes? De ce în Cetatea Efes? Pentru că Efesul reprezenta centrul Cultului Maicii Domnului în calitate de Născătoare de Dumnezeu. Acolo era cea mai puternică mărturisire a Maicii Domnului în calitate de Născătoare de Dumnezeu.
Importanța lui Teodosie al II-lea, soția sa și a Sfintei Împărătese Pulheria în istoria Imperiului Roman de Răsărit
Revenind la partea introductivă, istorică, trebuie să stabilim câteva personaje foarte importante din istoria acestui Sinod. Începem cu Împăratul Teodosie al Doilea, numit „cel Mic”, nepot al marelui Împărat Teodosie cel Mare. Iată, acesta a domnit între anii 401-450 și este socotit, la vârsta de nouă luni, ca fiind primul Împărat proclamat cu acest titlu de Augustus, de la vârsta de nouă luni. La vârsta de 14 ani, sora sa mai mare, Sfânta Pulheria, împărăteasa, este proclamată de către nobili ca tutore legal al lui Teodosie al Doilea, cel Mic.
Istoriografia occidentală modernă, din cauza acestui lucru – că sora sa mai mare a fost socotită un fel de tutore – îl consideră pe Teodosie al Doilea, cel Mic, ca fiind un împărat slab al epocii respective, fiind manevrat în primul rând de sora sa, Sfânta Împărăteasă Pulheria, dar și de către mai marii conducători ai Palatului, din nefericire. Și o să vedem că nu a fost chiar așa. Împăratul Teodosie al II-lea, în anul 425, înființează Universitatea din Constantinopol, o universitate extrem de importantă, care avea 31 de catedre: 15 cu predare în limba latină și 16 cu prezentare în limba greacă.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Sorin Damian: Deci, ca să vedeți, vorbim de anul 425. Și vorbim de subiecte extrem de vaste: istorie, filozofie, medicină, aritmetică, geometrie, muzică etc. Deci, iată, anul 425, iarăși Împăratul Teodosie al Doilea este foarte important pentru faptul că a alcătuit, a poruncit să fie alcătuit un codex legislativ în care să fie adunate toate legile, începând de la Sfântul Constantin I cel Mare, până la zi, într-un singur codex. Și acest lucru s-a făcut între anii 428 și 438. Deci, iată, un codex imens legislativ!
Părintele Teologos: Foarte important!
Sorin Damian: Foarte, foarte important!
Părintele Teologos: Da, da și Universitatea și juridica, sistematizarea, e ceva foarte…
Sorin Damian: Exact!
Părintele Teologos: …foarte bună pentru că asta rămâne în timp și asigură o continuitate care asigură și un progres adevărat. Pentru că dacă e haos nu…
Sorin Damian: Exact! Deci, iată implicarea acestui împărat în… viața intelectuală, în viața juridică, deci în tot ceea ce însemna, să spunem, conducerea Imperiului. Și educația, în Imperiul Roman de Răsărit, deci, atenție vorbim de Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol.
La vârsta de 20 de ani, deci, către anul 421, Sfânta Împărăteasă Pulheria îi găsește o soție fratelui său, Teodosie, în persoana unei femei, unei fete foarte frumoase din Grecia, intelectuală, educată, dar păgână, cu numele de Atenais (Athenais). Din botez Atenais, va fi numită Elia Evdochia.
O să vedem importanța ei se va vedea mult mai târziu în istorie, către anii 440-450, pentru că va fi o sprijinitoare a monofizitismului, a unei ereziri foarte puternice și foarte dure care a și rămas în istorie până în ziua de astăzi, dar despre acest lucru vom vorbi la Sinodul al patrulea ecumenic.
Părintele Teologos: Va urma!
Sorin Damian: Da!
Părintele Teologos: Ar fi trebuit să oprim aici filmarea, dar noi am vorbit încă din Sinodul 3! Continuă.
Conflictele teologice și susținerea dogmei Născătoarei de Dumnezeu
Sorin Damian: Da. Da. Deci, iată, soția sa, care poartă numele de Pulheria, împărăteasa soție a lui Teodosie al II-lea. Așadar, conducerea Imperiului Roman de Răsărit era asigurată de aceste trei persoane: Teodosie al II-lea, soția sa Pulheria și, bineînțeles, Sfânta Împărăteasă Pulheria. De ce am vrut să le accentuez? Pentru că, în cadrul lucrărilor celui de-al Treilea Sinod Ecumenic, împăratul, influențat de soția sa și de alți consilieri, va susține un anume Nestorie.
Sfânta Împărăteasă Pulheria îl va susține pe Sfântul Chiril al Alexandriei, cel care va fi marele stindard al ortodoxiei în susținerea calității de Născătoare de Dumnezeu pentru Maica Domnului, pentru Pururea Fecioară Maria. Istoria ne spune că în anul 428 mergând într-o călătorie în Antiohia, Teodosie îl remarcă pe un tânăr, un tânăr teolog, un tânăr predicator foarte în vervă la fața locului, foarte apreciat de oameni, pe nume Nestorie. Fiind impresionat de acest Nestorie atât de puternic, îl aduce cu sine la Constantinopol și, în anul 429, în proclamă drept arhiepiscop al Constantinopolului. Acest Nestorie, deși, iată, așa cum se mai întâmplă câte odată la oamenii geniali, dar la oamenii geniali care, iată, se încred mai mult în puterile proprii decât în puterea lui Dumnezeu care îi luminează.
Omul genial vs. omul luminat
Părintele Teologos: Altceva este omul genial, care are această harismă naturală de la Dumnezeu, și altceva este omul luminat, omul sfânt. Foarte bine ar fi ca omul genial să fie și om luminat, om sfânt. Din păcate, după cum istoria arată, lucrurile nu stau chiar așa și avem foarte multe genii malefice în istorie. Ei, Nestorie era un om care avea o foarte mare dar al oratoriei, erau un foarte bun orator, un foarte bun speaker, nu știu cum să spun, așa, foarte bun vorbitor, dar nu era curățat de patimi, nu era foarte duhovnicesc, avea mintea întunecată.
Importanța unirii ipostatice în mântuire
Sorin Damian: Ei, iată, văzându-se proclamat ca arhiepiscop al Constantinopolului, Nestorie se vede deja într-o mică problemă, dacă îi putem spune așa. În Constantinopol, deja se conturaseră două grupări: o grupare care o susținea pe Maica Domnului în calitate de Născătoare de Dumnezeu, să i se acorde această denumire Maicii Domnului, și o altă grupare care considera că Maica Domnului nicidecum nu poate fi considerată Născătoare de Dumnezeu. De ce? Pentru că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care este născut mai înainte de veci de Tatăl, nu putea fi cuprins, nu avea cum să fie limitat în timp și spațiu în persoana unui om, și acel om să fie născut de Maica Domnului.
Părintele Teologos: Ei, asta este foarte grav. De ce? Pentru că asta înseamnă că, acum, ca să vorbesc puțin pe plan teologic, este foarte important că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu. Pentru că, plata păcatului este moartea. Ca noi să scăpăm de moarte, trebuie un om să nu mai moară. Ca un om să nu mai moară, trebuie ca un om să nu mai păcătuiască, da? Și acest Om trebuie să fie însuși Dumnezeu, pentru că numai Dumnezeu nu poate să păcătuiască! Doar Dumnezeu este perfect! Ei! Și, dincolo de asta, dacă este un om izolat, să zic așa, moartea sa, sau învingerea morții de către el însuși, nu se poate extinde la toată omenirea.
Și, deci, din cauza asta, ca noi să fim mântuiți, cum se spune în Biserică, adică noi să scăpăm de moarte, noi să scăpăm de decadență, de păcat, de toate formele de ură, de toate distorsiunile existențiale pe care le avem, trebuia să fie cineva care să fie Om adevărat, adică să fie ca și noi, evident, și trebuia să fie și Dumnezeu adevărat.
Și problema cea mare aici este faptul că cele două firi, om adevărat și Dumnezeu adevărat, trebuiau să fie într-un singur ipostas, cum se numește în Biserică, adică într-o singură persoană, într-o singură prezență, dacă doriți, într-o singură persoană. Cele două firi, om adevărat și Dumnezeu adevărat, cu toate că trebuiau să rămână fire umană și fire dumnezeiască, pentru că, dacă dispare și una și alta, se face un talmeș-balmeș și atunci nu mai apare mântuirea, nu se mai poate mântui. Trebuie să-i rămână aceste firi, fire umană, fire dumnezeiască, dar ele trebuie să fie unite. Trebuie să fie unite. Pentru că, dacă nu este unire ipostatică, cum se numește în Biserică, adică unire ființială, atunci firea dumnezeiască nu poate să ajute firea omenească, astfel încât să o mântuie, adică să o scoată din groapa existențială în care ne-am afundat pe baza prostiei lui Adam. Înțelegeți?
E foarte important ca să fie într-o singură persoană Om adevărat și Dumnezeu adevărat, și cele două firi să rămână distincte, dar să fie și unite, și unite. Ei, Nestorie, care venea din Antiohia, unde, nu din Alexandria, vă rog să mă iertați, acolo, școala antiohiană, spunea că Maica Domnului nu este Născătoare de Dumnezeu, pentru că cele două firi, în cel mai bun caz, sunt total despărțite. Adică, nu există o unire ipostatică între cele două firi, da? Adică, vorbim de două lucruri total distincte, un Dumnezeu de neajuns, ci un om undeva căzut în groapa sa existențială, cum spuneam, și Dumnezeu doar are o legătură, dacă doriți, etică, adică, hai să cooperăm și noi cumva!
Da, dar asta înseamnă că omul nu poate fi mântuit. Pentru că această cooperare a existat și în Vechiul Testament, da, în cazul profeților. Și, deci, Hristos, pentru antiohieni, era doar un mare profet, dacă doriți. Ei, pe când, a… și lucrul ăsta a difuzat, a ajuns și în… a ajuns și în Constantinopol într-o mică grupare, după cum a spus Sorin. Ei, dar cealaltă mare grupare din Constantinopol, și, în general, clar, creștinii trăitori, aveau experiența practică a mântuirii, adică, da, văd că s-a realizat mântuirea, lucru care implică unirea celor două firi, păstrându-le distincția, și implică, bineînțeles, că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu. Să nu uităm că Nestorie a venit în Antiohia, unde exista problema asta, pe care el a găsit-o într-un mic grup, și a găsit, să zic așa, teren de aterizare în Constantinopol.
Sorin Damian: Ei, vedeți explicația Părintelui Teologos în câteva minute, dar vedeți câtă logică are, dar vedeți cât este de greu de urmărit această logică pentru noi, cei din ziua de astăzi, cât de fine sunt aceste elemente: Unire ipostatică, persoane, firi…
Părintele Teologos: Iertare!
Sorin Damian: Da, este extrem de greu. Ei, gândiți-vă și în acea epocă. Era poate mai greu. Să nu uităm că majoritatea populației era analfabetă sau semianalfabetă. Oamenii se bazau, oamenii simpli se bazau pe oamenii bisericii ca să stabilească toate aceste lucruri. Dar, bineînțeles, că populația simplă avea și trăirea, și, bineînțeles, în momentul în care ai trăirea, ai și simțământul către ceea ce este adevăr și te duci către adevăr.
Părintele Teologos: Evident! Că îți spune Duhul Sfânt: vezi că asta nu-i bine! Și pe Nestorie, când el a propovăduit că este hulă ca Maica Domnului să fie Născătoare de Dumnezeu, oamenii l-au luat, cât era el de arhiepiscop, lo luat, jos de la amvon și l-au dat afară din biserică.
Rivalitatea între cele trei mari centre bisericești și influența episcopului Romei
Sorin Damian: Exact! Exact! Mai era să, hai să spunem, cum am avea și noi în ziua de astăzi, un fel de frustrare, să spunem așa, etnică sau naționalistă. El venea din Antiohia. Antiohia era foarte urâtă la Constantinopol tot ceea ce venea. Și aici intrăm iarăși într-o altă mică problemă de geopolitică sau de politică locală. Gândiți-vă că deja avem trei mari centre în Răsărit: Constantinopolul, care devenise capitală imperială din anul 320, și celelalte două mari centre, Antiohia Siriei, din părțile Siriei, și Alexandria Egiptului, din părțile Egiptului. Dar atenție, Antiohia și Alexandria aveau o precedență de 300 de ani față de Constantinopol. Adică, cele două centre au fost înființate undeva către anul 350 î.Hr. Deci, iată, 350 î.Hr., cu 330 d.Hr. Constantinopolul, și ar fi ca și într-o mândrie omenească vine Constantinopol acum să ne învețe pe noi ce avem de făcut…
Părintele Teologos: Exact!
Sorin Damian: …Și să ne dea nouă ordine! Și de aceea s-a făcut, vedeți, această luptă. Să nu mai uităm că mai era un al patrulea centru, mult mai departe, Roma, cu episcopul Romei care încă avea o foarte mare influență în materie de credință.
Părintele Teologos: Evident!
Sorin Damian: Deci, vorbim de episcopi ai Romei ortodocși! Atenție! Vedeți că eu, de foarte multe ori, sau aproape de fiecare dată în aceste prelegeri ale mele, nu spun Papa al Romei când vorbesc despre un sfânt ierarh, episcop al Romei. Prefer cuvântul de episcop al Romei. Pentru că atunci când spui Papă, deja dă o conotație, pentru că așa suntem noi obișnuiți…
Părintele Teologos: Da, da.
Sorin Damian: Nu că nu ar fi corect și termenul… Dă o conotație catolică, dă o conotație de ruptură, iată, de ortodoxie, și de aceea prefer tot timpul să vorbesc despre episcopul Romei sau episcopatul Romei. Deci, iată aceste trei centre deja se aflau într-o, să zicem așa într-o….
Părintele Teologos: Rivalitate.
Sorin Damian: Într-o rivalitate. Apare și Roma, nu apare Roma, Roma era la fel de veche, poate mai veche…
Părintele Teologos: Mai veche…
Sorin Damian: …decât cele două – 700, secolul al optulea înainte de Hristos, întemeierea Romei de către Romulus și Remus – dar, pentru că se afla foarte departe, era supusă invaziilor, deja aproape Roma se afla sub stăpânirea directă a invadatorilor.
Părintele Teologos: Evident!
Sorin Damian: Sub stăpânire directă a invadatorilor.
Părintele Teologos: Vizigoții, Vizigoții …410 d.Hr
Sorin Damian: Exact! Exact! Episcopul Romei era singurul reprezentant, dacă mai putem spune așa, al Imperiului la fața locului. Pentru că avea atât calitatea de reprezentant politic, cât și pe cea de reprezentant religios. Care, se vede în Biserica Romei s-a păstrat până în ziua de astăzi. Papa este șeful statului Vatican, deci are și o calitate politică…
Părintele Teologos: Sigur.
Sorin Damian: …și este și conducător, Papă al Bisericii romano-catolice. Este pentru noi o mică ciudățenie, dar pentru ei este un lucru natural. De ce? Pentru că așa s-a creat din istorie. Dacă urmărim puțin firul istoric, nu-i putem condamna, până la un punct
Părintele Teologos: Da, da, da.
Sorin Damian: Nu-i putem condamna până la un punct. Ei, deci, iată, se implică și Roma în acest, să zicem, conflict, dar Roma, cu precedență, era cunoscută pentru părerile ortodoxe. Deci, toate scrisorile trimise de episcopii Romei către episcopii răsăriteni conțineau credința cea adevărată. Și vom vedea pe parcursul desfășurării acestui Sinod. Deci, iată, am ajuns la această rivalitate dintre cele trei mari centre.
Părintele Teologos: Plus unu.
Sorin Damian: Plus unu. Al patrulea la Roma.
Cauza decadenței Romei
Părintele Teologos: Da. Ceea ce vreau să spun, apropo și de Roma, decadența Romei – una dintre principalele cauze ale decadenței Romei – a fost exact acest lucru: implicarea pe latura politică a Romei, care a venit, oarecum, logic. Ca și în cazul lui Nestorie și al altor mari ereziarhi, orice greșeală mare o aduce diavolul, logic, încet-încet, încet-încet, încet-încet, să zici: „Bă, așa o fi, așa trebuie să faci, un mic stătuleț să ne apărăm și așa mai departe.” Avem la fel și în cazul Romei.
Rivalitatea dintre centrele bisericești și apărarea titlului „Născătoare de Dumnezeu”. Lupta Sfântului Chiril
Dar să nu intrăm în detalii, să ne întoarcem la Sinodul III Ecumenic. Înainte de asta, dincolo de Antiohia și Alexandria, care erau foarte puternice și erau în rivalitate cu Constantinopolul, da? Și erau în rivalitate și între ele, și trebuie să știți că acesta era și unul dintre motivele pentru care, adică, Sfântul Chiril s-a ridicat împotriva lui Nestorie și împotriva antiohienilor, pentru că au greșit, dar și pentru faptul că exista această rivalitate între ei. Roma, pentru că și-au dat seama că Sfântul Chiril are dreptate, s-a aliat cu Sfântul Chiril, iar Ierusalim, trebuie să știți, Ierusalim, care era cucerit și într-o poziție foarte, foarte ingrată la vremea respectivă, din cauza cuceririlor și războaielor politice, militare, politico-militare, dar și din cauza faptului că Antiohia avea un mare ascendent asupra Ierusalimului, încercând să iasă din presiunea Antiohiei, s-a aliat cu Sfântul Chiril, s-a aliat cu Alexandria.
Sorin Damian: Bun.
Părintele Teologos: Continuă.
Sorin Damian: Am vorbit, iată, Nestorie vine de la Antiohia la Constantinopol, este numit arhiepiscop și intervine în disputa privind titlul de „Theotokos” (Θεοτόκος) – „Născătoare de Dumnezeu”, susținând erezia, adică luptând împotriva acestui titlu. În Antiohia, în acest timp se afla arhiepiscopul Ioan al Antiohiei, un mare susținător al erezului Nestorie. În Alexandria cel mai important personaj al momentului era Sfântul Ierarh Chiril un om pe care istoria l-a perceput fiind extrem de dur, dar, atenție, extrem de dur pentru credință, nu un om violent că avea el apucături violente.
Părintele Teologos: Da! Nu, nu, nu.
Sorin Damian: Nu! Era un om care lupta pentru…
Părintele Teologos: Foarte viteaz! Foarte viteaz și foarte…
Sorin Damian: Exact!
Părintele Teologos: …, foarte avântat, foarte luptător, foarte luptător.
Sorin Damian: Exact! Exact, pentru credință, și bineînțeles, cu toată rivalitatea politică, acum trecem la problemele mult mai serioase, adică la problema de credință și de dogmă. Întotdeauna a susținut titlul de „Născătoare de Dumnezeu” pentru Maica Domnului! Și văzând că acest Nestorie avea deja foarte multă putere, pentru că el era deja cunoscut din Antiohia, părerile lui erau deja cunoscute.
Părintele Teologos: Sigur!
Sorin Damian: Dar acum, fiind dintr-o dată numit de împărat arhiepiscop, întâistătător al Constantinopolului, a fost ca o jignire colosală.
Părintele Teologos: Da, pentru că pe vremea respectivă nu exista titlul de patriarh, dar datorită faptului că, da, sigur, Constantinopolul era capitala, evident că patriarhul, da, arhiepiscopul Constantinopolului era primul „inter pares”, adică era cel care era cel mai mare. Sigur că era și Papa de la Roma, dar cum spuneam, Roma era decadentă, era sub vizigoți și așa mai departe.
Deci, să pui pe cineva patriarh, patriarh, iarăși îmi vine termenul, să pui pe cineva arhiepiscop al Constantinopolului, era un eretic, adică, să nu zic eretic, dar cineva cu niște păreri foarte controversate, pentru că ereticul a fost dovedit în Sinod. Totdeauna erezia se dovedește în Sinod. Până la un anumit punct, el era văzut doar ca un arhiepiscop cu păreri foarte controversate; acestea erau un mare afront adus întregii ortodoxii. Și atunci vine Sfântul Chiril, organizează un Sinod local în Alexandria, nu? Și organizează și un Sinod local în Alexandria și scoate celebrele 12 anatematisme la adresa lui Nestorie; Că spune că, dacă cineva spune 1, 2, 3, 4, 12, să fie anatema. Și ceea ce este foarte important este că Sfântul Chiril n-a făcut atac la persoană. Adică Sfântul Chiril n-a zis despre Nestorie, nu l-a jignit pe Nestorie. Ci a spus că oricine spune cutare, cutare, cutare, cutare să fie anatema; adică el a fost împotriva învățăturii, nu împotriva persoanei.
Sorin Damian: Da. Văzând că la nivel local nu poate fi rezolvată sub nicio formă această problemă, Sfântul Chiril este cel care ia inițiativa și trimite o amplă scrisoare Sfântului Ierarh Celestin, episcopul Romei. O scrisoare în limba greacă, datând de la începutul anului 430, în care expune credința ortodoxă, toate discuțiile care avuseseră loc în Orient pe problema titlului de „Theotokos” (Θεοτόκος) – „Născătoare de Dumnezeu”, și cere și episcopului Romei, în calitate de, iată, scaun istoric, părerea în această privință. Scrisorile, atenție, scrisorile și documentele trimise de către Sfântul Ierarh Chiril la Roma au fost în limba greacă. Unul dintre apropiații consilieri al Sfântului Ierarh Celestin al Romei a fost Sfântul Ioan Casian din Dobrogea.
Părintele Teologos: Da! Chiar! Da!
Sorin Damian: Cel care a tradus din limba greacă aceste scrisori ale Sfântului Chiril în limba latină, pentru ca episcopul Romei să le poată citi. Și, iată, Sfântului Ierarh Celestin, bineînțeles, susținând credința cea adevărată și susținând opinia Sfântului Ierarh Chiril, convoacă în vara anului 430 Sinod local la Roma, al episcopilor din Occident, în care-i dă dreptate Sfântului Chiril și recunoaște, deci, iată, toată Biserica Romană, prin acest Sinod local, recunoaște titlul de „Theotokos” (Θεοτόκος) – „Născătoare de Dumnezeu”, care trebuie atribuit Maicii Domnului, pururea Fecioarei Maria. Făcând acest lucru, Sfântul Ierarh Celestin trimite noi documente către Sfântul Ierarh Chiril, în care îi oferă toată puterea și încrederea; deci, iată, episcopul Romei îi oferă, vă dați seama, ce ar însemna ca cineva să aibă o asemenea încredere în tine încât să-ți încredințeze puterea de a vorbi în numele scaunului?!
Titlul de «papă» și schismele dintre scaunele patriarhale
Părintele Teologos: O mică precizare aici: Mai demult existau mai mulți Papi, să știți, dar astăzi au rămas doar doi: Papa de la Roma și Papa de Alexandria. Noi n-avem nimic cu titlu de papă, dar bine face Sorin că evită titlul acesta, pentru că, automat crede cineva că este …., cineva care este numit Papă peste eretic. Bineînțeles, cum a spus foarte bine și Sorin, papii din antichitate, mă rog, până la un anumit punct (anul 800, de exemplu, cu prima criză fotiană) și, după aceea, evident, în 1054, Marea Schismă, papii nu erau eretici în trecut, da? Ei bine, titlul de ,,papă” de la Roma era acordat pentru că scaunul de la Roma era întâi-stătătorul. „Papa” în limba greacă înseamnă preotul, preotul cel mare, bătrânul cel mare.
Ei și, deci, datorită faptului că scaunul de Constantinopol încă nu era Patriarhie, adică nu era la puterea, dacă doriți, la care este astăzi, evident că scaunul de Roma era întâistătătorul. Și trebuie să știți că, în canoane, scaunul de Constantinopol a ajuns să fie doar egal cu scaunul de la Roma, și unii chiar susțin că scaunul de la Roma este întâi-stătător. Dar noi astăzi nu cinstim deținătorul scaunului de la Roma, de ce? Pentru că este eretic, înțelegeți?
Erezia lui Nestorie
Deci, revenind la problema Sinodului lll Ecumenic, faptul că scaunul de la Roma, arhiepiscopul de Roma îl susținea pe Sfântul Chiril, asta era un lucru foarte, foarte important, era esențial pentru validarea Sfântului Chiril.
Sorin Damian: Și în aceste scrisori, pe lângă confirmarea credinței că Maica Domnului trebuie să poarte denumirea <<Theotokos>> (Θεοτόκος) – „Născătoare de Dumnezeu”, îl îndrumă pe Sfântul Chiril să prezinte, iată, părerea Sinodului Roman lui Nestorie, iar dacă Nestorie, în termen de 10 zile, nu va renunța la credința sa, atunci să fie judecat și condamnat. În acest timp, Nestorie, trebuie să precizăm și acest lucru, nu era un om rău!
Părintele Teologos: Da!
Sorin Damian: Nu era un om rău, nu era un „villain” din filmele hollywoodiene.
Părintele Teologos: Da.
Sorin Damian: V-am spus, era un om genial, dar, din păcate, această genialitate fusese impregnată de erezie. Iată, de patimă de…
Părintele Teologos: …o greșeală.
Sorin Damian: De greșeală.
Părintele Teologos: De, întunecare, da.
Decretul Imperial și convocarea Sinodului de la Efes. Recunoașterea puterii Duhului Sfânt
Sorin Damian: De greșeală. Nestorie a acceptat acest lucru; a refuzat să renunțe, atenție!, a refuzat să renunțe la părerea sa, însă a acceptat să fie judecat de un Sinod. Fiind foarte bun prieten împăratul Teodosie al II-lea, îi solicită acestuia, convocarea unui Sinod, încă nu purta denumirea de Sinod Ecumenic. Teodosie al II-lea, despre care nu avem informații că ar fi fost avid de implicare în viața teologică sau în viața eclesială, dar pentru liniștea Imperiului, exact așa cum am menționat la început, având în vedere că deja erau foarte multe valuri de migratori și armata romană, armata bizantină, trebuia să se ocupe de partea militară mai mult decât să intervină în probleme de ordin teologic, decide, pe data de 19 noiembrie 430, să emită un decret imperial, care poartă denumirea de „Sacra”, prin care solicită tuturor ierarhilor, tuturor întâistătătorilor scaunelor importante din Răsărit să-și trimită reprezentanți la Efes. De ce la Efes? V-am spus, pentru că acolo era centrul credinței că Maica Domnului trebuie să poarte titlul de Născătoare de Dumnezeu.
Deci, toți episcopii, până la data de 7 iunie 431, trebuie să se prezinte cu delegații proprii la Efes pentru convocarea unui Sinod al întregii creștinătăți, în vederea stabilirii, sau nu, a greșelii lui Nestorie. De ce s-a stabilit data de 7 iunie 431? Pentru că acel 7 iunie, pe de o parte, cădea într-o zi de duminică, iar pe de altă parte, era sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt din acel an. Foarte importantă! Deci, vedeți, Duhul Sfânt, încă o dată, avem recunoașterea că Duhul Sfânt pe toate le luminează și le curățește.
Părintele Teologos: Da.
Sorin Damian: Și se stabilește adevărul, bineînțeles.
Părintele Teologos: Evident. Și mai ales că Duhul Sfânt este o Persoană din Sfânta Treime, adică o recunoaștere implicită a Sinodului II Ecumenic!
Validarea Crezului și a dogmei hristologice: rezultatele Sinodului II Ecumenic
Sorin Damian: Bineînțeles, bineînțeles! Iată, o să ajungem și la Sinodul al II-lea Ecumenic. Acum fac o mică paranteză pentru că ați deschis dumneavoastră subiectul: Vedeți, Sinodul al II-lea Ecumenic, în totalitate, a fost recunoscut abia la Sinodul al IV-lea Ecumenic.
Părintele Teologos: Da!
Sorin Damian: În momentul de față, la Sinodul al III-lea Ecumenic, Sinodul II a fost recunoscut doar pentru partea a doua din Crez, atât!
Părintele Teologos: Exact!
Sorin Damian: Doar pentru partea a doua din Crez.
Părintele Teologos: Deci, o mică paranteză: Sinodul al II-lea Ecumenic s-a ocupat, după cum foarte bine am spus, Sorin, de problema hristologică a celor două firi ale lui Hristos și, bineînțeles, ca urmare imediată, de faptul că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu. A emis foarte puține canoane, opt canoane, dacă nu mă înșel; unul dintre ele era faptul că nimeni nu mai poate să schimbe, nimeni nu o să poată să schimbe vreodată Crezul. Crezul care fusese completat de la Sinodul II Ecumenic, da? Deci, apropo de faptul că la Sinodul III Ecumenic, nu se vorbește de Sinodul II Ecumenic, ca și Sinod Ecumenic, dar este acceptat și este confirmat și este bătut în piatră, ca să nu zic în cuie că nu…, adică bătut în piatră, înghețat, unul din principalele rezultate ale Sinodului II Ecumenic – Crezul.
Sorin Damian: Da. Deci, gândiți-vă din punct de vedere istoric: trecuseră 56 de ani de la Sinodul I Ecumenic până la cel de-al II-lea; și iată, de la cel de-al II-lea până acum, la acesta din 431, 50 de ani. Deci, se respectase, să zicem așa, o perioadă de 50 de ani…
Părintele Teologos: Da, da, da.
Sorin Damian: …distanță între Sinoade.
Decretul Imperial, rolul delegațiilor și implicarea generalului Candidus
Deci, iată, emițându-se acest decret pe data de 19 noiembrie 430, bineînțeles, toată lumea s-a pus în mișcare. Prima delegație care ajunge este delegația Constantinopolului, care se afla, dacă vă uitați puțin geografic, se afla cel mai aproape de Efes. Încă ceva înainte: împăratul Teodosie al II-lea, nu se știe de ce, nu a dorit să participe, dar i-a încredințat, cu toată puterea imperială, comandantului gărzii sale personale, un anume general Candidus. Ei bine, acestui Candidus i-a dat foarte multă putere. Deci, i-a dat nu numai putere imperială, dar și putere de implicare în dispute, ceea ce nu a fost tocmai ok. Și o să vedem de ce, la momentul respectiv.
Iată, pornește delegația din Constantinopol, despre care multe surse istorice spun că ar fi avut spre 16 episcopi. Și delegația de la Constantinopol, Nestorie împreună cu Candidus și cu câteva regimente de soldați.
Părintele Teologos: O gardă imperială serioasă! Serioasă.
Sorin Damian: Când au ajuns la Efes, delegația Efesului deja avea aproximativ 56 de ierarhi, populația a perceput, iată, venirea celor doi, a lui Candidus și a lui Nestorie, împreună, ca o recunoaștere, deși, în momentul de față nu se punea problema, ca o recunoaște a faptului că împăratul susținea personal pe Nestorie. Deși, nu se întâmplă acest lucru.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Sorin Damian: Doar pur și simplu pentru că ambele, atât partea militară cât și delegația arhiepiscopului Nestorie, în frunte cu el, plecaseră împreună din Constantinopol, nu însemna că exista vreo prietenie sau vreo apropiere personală între ei.
Părintele Teologos: Da, dar știi care e treaba, în clipa în care vine șeful gărzii personale, bodyguardul personal, împreună cu… foarte mulți membri ai gărzii personale…
Sorin Damian: Da!
Părintele Teologos: …cu trupele de elită, automat asta apare în rândul populației ca și o validare din partea împăratului.
Sorin Damian: Exact, exact! Așa s-a și văzut. A doua delegație care sosește, exact cu câteva zile înainte de 7 iunie, este delegația Sfântului Chiril. Delegația egipteană, dacă-i putem spune așa. Vedeți, le numim delegații pentru că așa au și fost…
Părintele Teologos: Au și fost!
Sorin Damian: Delegații, cum am spune și în ziua de azi: delegația statului X, delegația…
Părintele Teologos: Da, evident!
Sorin Damian: Dar, vedeți, aici era vorba de centre regionale de putere politică, dar și de putere religioasă…
Părintele Teologos: Evident!
Sorin Damian: …Sosește delegația Sfântului Ierarh Chiril, care număra aproximativ 50 de episcopi egipteni. Sfântul Ierarh Chiril, așa cum am spus, un om extrem de implicat, văzând că trece ziua de 7 iunie și nu se întâmplă nimic, decide să aștepte până pe 22 iunie. Văzând că nici până la această dată nu a sosit, cel puțin, delegația antiohiană, care număra aproximativ 50 de ierarhi și era, deci, la fel de puternică, Sfântul Chiril a considerat că Ioan al Antiohiei, știindu-se că este un sprijinitor al lui Nestorie, întârzie de bună seamă pentru ca Sinodul să nu poată fi convocat.
Părintele Teologos: Da. Și mare atenție, nu știu dacă ați fost foarte atenți, deci împăratul Teodosie al II-lea n-a spus de pe o zi pe alta, adică „Bă băieți, veniți într-o săptămână”, ci din noiembrie anul trecut trimisese scrisori imperiale. Adică oamenii aveau timp să se pregătească, așa cum au făcut-o alexandrinii. Și să nu uităm că din Efes până în Alexandria este o cale lungă, da? Și periculoasă, mai ales dacă vii pe mare.
Sorin Damian: Deci, antiohienii aveau timpul necesar să se pregătească și să vină. Dar, cu toate astea, delegația condusă de Ioan al Antiohiei a întârziat.
Părintele Teologos: Evident!
Sorin Damian: Deci, iată ce diferență față de Sfântul împărat Constantin cel Mare care a pus toată puterea financiară și politică a Imperiului, în slujba convocării Sinodului I Ecumenic, deci statul, să spunem așa, cum am spus în ziua de azi, statul a susținut…
Părintele Teologos: …financiar, da.
Sorin Damian: Financiar, Sinodul l Ecumenic, și pe tot…
Părintele Teologos: Cazare, masă și…
Sorin Damian: Cazare, da, pentru toți Sfinții Ierarhi.
Sfântul Chiril și pericolul durității spirituale. Rolul parabalanilor
Sorin Damian:Iată că, acum, fiecare a trebuit să se auto-susțină. Deci, toate aceste probleme fiind puse pe tapet, Sfântul Chiril decide să preia, de la sine putere, ceea ce a fost un lucru nemaivăzut: să preia, de la sine putere, conducerea Sinodului. Comandantul Candidus intervine cu brutalitate și îi spune Sfântului: „Păi, stați puțin, Înaltpreasfinția Voastră, cine v-a conferit autoritatea?” Și atunci, Sfântul Chiril, efectiv, se ridică în picioare și întreabă pe toți cei aflați de față: „Preasfințiile voastre, sunteți de acord să începem?” Iar toți au spus „da”, iar Chiril a fost ales președinte al Sinodului. Atunci, generalul Candidus, deși începuse deja să-l sprijine pe față pe Nestorie, se vede nevoit să se retragă puțin în spatele scenei.
În decretul de convocare a sinodului trebuie menționat și faptul că, pe lângă puterile de organizare și de menținere a liniștii publice la fața locului, împăratul îi mai dăduse două dispoziții secrete, pe care Sfinții Părinți le-au aflat la fața locului: 1. Toți călugării din Efes au fost evacuați.
Părintele Teologos: A!
Sorin Damian: Și al doilea: li s-au interzis tuturor, oricăruia dintre Sfinții Părinți, să părăsească Efesul până nu se termina Sinodul.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Sorin Damian: De ce toți călugării să părăsească Efesul? Pentru că mulți știau că, în Alexandria, pe la jumătatea anilor 330-340, se înființase o grupare. O grupare, atenție!, nu monahală, cum de foarte multe ori s-a considerat greșit, ci o grupare de bărbați numită parabalani, numiți para balans sau parobolani. Ce erau aceștia? Pe la jumătatea anilor 330-340 a avut loc o mare epidemie de ciumă în Alexandria. Acești bărbați, care la vremea respectivă numărau aproximativ 600-700 de membri, își dedicaseră viața îngrijirii acestor bolnavi, cu riscul ca și la rândul lor să se îmbolnăvească și să moară. Și nu numai că-i îngrijeau, dar, după ce mureau aceștia, se și ocupau de înmormântarea lor.
Trecând timpul, această grupare a parabalanilor, să zicem așa, s-a atașat de ierarhul locului în fiecare episcopie în parte. Depuneau, să zicem, un fel de jurământ de credință față de episcop, dar în misiunea lor, atenție, și-o păstrau și rămâneau civili, adică, deci, ei nu intraseră în rândurile monahale.
Părintele Teologos: Un fel de ONG-uri duhovnicești în social.
Sorin Damian: Exact, exact!
Sorin Damian: Din nefericire, odată cu au o apariția acestor erezii către jumătatea secolului al patrulea și al cincilea, unii ierarhi eretici au început să-i folosească pe acești parabalani în calitate de mercenari, ca s-o spunem pe dea dreptul
Părintele Teologos: Pe față, da, da, da.
Sorin Damian: Adică, ei spuneau că, dacă aveau neînțelegeri, să zicem, cu un alt episcop cu viziuni ortodoxe, le spuneau parabalanilor: „Băieți, faceți o trupă de 200 de oameni și mergeți peste ăia și rupeți-i cu bătaia.”Practic. Am vrut să vă spun exact, pentru că așa se întâmpla, așa sunt.
Părintele Teologos: Da, așa se întâmpla. Asta înseamnă că vedeți, acesta este pericolul unei organizații, unui ONG, care folosește Biserica sau pe Hristos ca acoperământ, ca pretext pentru diferite lucruri care, în ultima instanță, ajung să nu mai aibă legătură cu duhovnicia. În vest, astfel de grupări, numite «ordine», da, au ajuns la o mare, mare înflorire. Să nu vorbim acum despre Ordinul Cavalerilor de Malta, Ospitalieri, Ioaniți și altele, care erau, de fapt, ordine militare, deci mult mai mult decât parabalanii.
Sorin Damian: Da. Iată, cele mai puternice grupări de parabalani se aflau în Alexandria. Bineînțeles, pe timpul Sfântului Chiril, care era văzut nu numai în Alexandria, ci și în tot Răsăritul ca un mare om de cultură, un mare om de litere și un sprijinitor al credinței ortodoxe, numărul lor ajunsese deja la peste 1000. Aceștia se aflau, iată, în slujba lui directă. Și, bineînțeles, foarte mulți au venit cu Sfântul Chiril la Efes! De aceea, împăratul, știind că se va întâmpla acest lucru, a poruncit ca toți călugării să… Deci, iată, ei începuseră deja să fie confundați, exact cum ați spus, cu un fel de ordine călugăresc, ceva ce avea legătură cu monarhismul.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Sorin Damian: Pentru că se comportau exact ca niște călugări, având ascultare față de ierarhul locului și îndeplinind, să zicem așa, sarcinile de lucru, între ghilimele, adică îngrijirea bolnavilor până la, atenție, jertfirea proprie! Deci, nu se duceau, pur și simplu, să panseze pe cineva și să plece; nu, stăteau lângă acei bolnavi până când aceștia mureau. Și chiar dacă și ei înșiși primeau boala, o duceau cu stoicism mai departe.
Părintele Teologos: Da. Și iarăși vreau să accentuez că, din punct de vedere duhovnicesc, vedeți, pe de o parte vorbim de jertfă și de dăruire, care sunt lucruri extraordinar de frumoase, dar pe de altă parte, dacă nu se ocupă de viața duhovnicească interioară, de rugăciune, de smerenie, de ascultare în duh, omul devine foarte dur. Devine foarte dur și atunci începe să aibă o anumită duritate, până când ajunge la o organizație paramilitară, de fapt.
Parabalanii în filmul „Agora”. Distorsionarea istoriei și manipularea ideologică
Sorin Damian: Și extrapolând puțin în anul 2009, poate mulți dintre dumneavoastră ați văzut, a apărut un film la Hollywood, un film istorico-teologic numit Agora. Unde este vorba de o femeie intelectual păgână, care intră într-o luptă ideologică, vedeți ideologia hollywoodului, identitatea de gen etc… intră într-o luptă ideologică cu sfântul Chiril.
Părintele Teologos: În 2009, la Hollywood?!
Sorin Damian: Da, în 2009. Se numește Agora.
Părintele Teologos: Serios???
Sorin Damian: Da, este gratuit. Îl găsiți pe net. Deci, ea o femeie intelectuală, care știa astronomie și matematică.
Părintele Teologos: Aaa!
Sorin Damian: În film, se presupune că Sfântul Chiril o ura atât de mult încât voia să o distrugă. Bineînțeles, în cele din urmă, femeia este ucisă, iar întreaga școală pe care și-o creaseră, pentru că ea își crease o întreagă școală în Alexandria, este distrusă. Și cine o ucide? Parabalanii!
Părintele Teologos: Evident.
Sorin Damian: Iată, sunt menționați și în cultura occidentală, pentru că am discutat despre ei în Occident, acești parabalani, și datorită filmului, sunt văzuți astfel: „Băi, ce-i cu călugării ăștia primitivi, cum să omori pe cineva, cum să trimiți episcopul cu bâtele în mână?”. Pentru că, așa apar și în film, tot așa niște zdrahoni cu bâte în mână, câteva sute care tabără pe… Așa se încheie filmul, ea este ucisă, o mare parte din școală este ucisă, iar școala este dată foc și biblioteca ei personală este arsă. Iar Sfântul Chiril este interpretat de un actor, cred că iranian sau din acea zonă, așa cu un rânjet malefic, care se bucură că, în sfârșit, el a reușit să biruiască!
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!
Sorin Damian: Folosindu-se, iată, de numele lui Hristos și de numele Bisericii.
Părintele Teologos: Da.
Sorin Damian: Deci, iată, ca să vedeți în concepția modernă, cine a făcut acel film, deci cineva a știut ce face…
Părintele Teologos: Da, da, da!
Sorin Damian: Undeva în spatele, undeva în spatele scenei.
Părintele Teologos: Pentru că asta se folosește, trebuie să știți, este un fapt istoric asta și se folosește de foarte multe ori împotriva Bisericii, cu toate că nu a fost Biserica cea care a ucis-o pe celebra, care se spune că este și vrăjitoare, celebra astronoamă și, mă rog, cititoare în stele, care, evident, citirea în stele și astrologia și toate celelalte sunt lucruri care sunt demonice. Pentru că doamna respectivă îmbina ocultismul, îmbina știința, îmbina într-un fel și demonismul, de fapt, da? Toate lucrurile astea, din cauza asta, evident că intră în conflict cu credința ortodoxă.
Da, dar, pe de o parte, Biserica spune că nu este bine, dar Biserica nu folosește forța. Pe când acești parabalani, acești oameni care, cum spuneam, în vremea respectivă existau și în Imperiul Roman de Răsărit, și în Imperiul Bizantin, dar și în Imperiul de Apus, care erau la marginea, oarecum, Bisericii, erau oarecum tolerați, ajungeau să folosească forța.
Era o mare problemă, trebuie să știți, chiar pentru Biserica din Alexandria, stăpânirea acestor parabalani, înțelegeți? Și vedeți, după cum se vede, inclusiv din ordinul lui Teodosie al II-lea și din executarea lui de către Candidus, este faptul că a făcut distincție între Biserică, care a fost acceptată, Sfântul Chiril, împreună cu toată delegația sa, a fost acceptat și parabalanii, pe care ei, din păcate, îi confundau cu monahii, dar nu erau monahi, nu erau monahii din pustia ascetică, din schit, de cei pe care îi citim la pateric, da? Aceștia din urmă erau văzuți ca niște agitatori, erau văzuți ca niște agresivi și, din cauza asta, i-au eliminat și au păstrat doar Biserica Ortodoxă, delegația Bisericii Ortodoxe din Alexandria, condusă de Sfântul Chiril.
Sorin Damian: Da. Ca să închei această paranteză cu parabalanii, mișcarea lor se stinge către anul 550 din ordinul împăratului Iustinian cel Mare. De ce? Pentru că deja, iată începuse să-și creeze o autonomie și o independență proprie departe de Biserică.
Părintele Teologos: Da.
Sorin Damian: Și atunci, împăratul chiar se transformase în trupe de mercenari de sine.
Părintele Teologos: Sigur!
Sorin Damian: Și împăratul decide să desființeze Mișcarea, iar aceasta dispare în istorie.
Părintele Teologos: Ca și cavalerii teutoni, templieri și așa mai departe
Sorin Damian: Exact!
Conflictele Sinodului: Nestorie refuză dialogul și impune erezia
Bun! Pe 7 iunie începe Sinodul, sosește delegația Constantinopolului cu generalul Candidus și armata, sosește delegația Alexandrină cu Sfântul Chiril. Pe 22 iunie am prezentat motivele, se deschide Sfântul Sinod, Sfântul Chiril ia cuvântul și, efectiv, se prezintă, deci, ca să vedeți deschiderea și democrația, că multă lume a spus: „Domnule, Biserica e încuiată, ordine… Nu! Democrația!” Adică, se prezintă efectiv scriptic învățăturile! Sfântul Chiril, împreună cu Sfinții Părinți, decid să-l cheme pe Nestoie, care nu se afla la fața locului, se afla în altă parte a Efesului. Nestorie, dintr-o mândrie și dintr-o ură proprie, și mai ales pentru că nu venise susținătorul său, delegația Ioan al Antiohiei, poruncește – și aici vedem implicarea lui Candidus – ca soldații să-i înconjoare casa și să nu lase pe nimeni să intre.
Și atunci, când delegația sinodală se duce la casa lui Nestorie, Înalpreasfinția Voastră, veniți că sunteți chemat la Sinod, el refuză să participe. Și atunci, deja, se vede faptul că el nici măcar nu avea de gând să discute lucrurile. El venise concret ca să spună ce are de spus și să fie acceptată învățătura lui eretică.
Părintele Teologos: Da, să impună, să impună, deci nu să discute, ci să impună.
Sorin Damian: Exact! Exact!
Către începutul lunii iulie apare și delegația Antiohiei. Delegația antiohiană a mărturisit că, din cauza unor probleme cu inundațiile și a vremii, a întârziat. Am putea crede și lucrul acesta.
Părintele Teologos: Da, da.
Sorin Damian: Dar noi știm în ceea ce credeau.
Părintele Teologos: Da.
Sorin Damian: Și ce susțineau încă de la început? Deci, nici ei, ei nu veniseră să discute problemele, ci veniseră să-și impună punctul de vedere. Culmea, numai partea ortodoxă, să spunem așa, numai ierarhii ortodocși chiar veniseră să discute și adevărul să iasă la lumină!
Părintele Teologos: Da, și să discute cu ereticii. Deci, ereticii nu numai că erau chemați și invitați la Sinod, ci erau și invitați să vorbească.
Sorin Damian: Exact!
Părintele Teologos: Să susțină punctul de vedere.
Sorin Damian: Exact, exact! Și o extrapolare cu epoca noastră modernă: vedeți, cu stiliștii, nepomenitorii și alții de acest gen? Vedeți, ei cred că știu ce știu, dar niciodată nu vor să discute!
Părintele Teologos: Da! Rămân doar pe, doar fixați pe tema lor.
Sorin Damian: Exact, exact!
Cele două Sinoade paralele
Deci, iată, ajungând și Ioan al Antiohiei cu delegația lui, văzând că Sfântul Chiril, deja, a preluat, să spunem așa, conducerea Sinodului, și, deja, existaseră o serie de discuții care înclinau balanța spre condamnarea lui Nestorie, Ioan al Antiohiei se enervează și convoacă un Sinod propriu în Efes.
Părintele Teologos: Paralel!?
Sorin Damian: Paralel. Unde, bineînțeles, Nestorie participă; toată lumea, să spunem, toată lumea bună a lor, participă, și este condamnat Sfântul Chiril și celălalt Sinod. Deci, iată, avem două sinoade în același timp. Între timp, colac peste pupăză, sosește delegația de la Roma, pentru că și delegația romană întârziase. Sfântul Ierarh Celestin trimisese doi episcopi și un preot care să-l reprezinte.
Părintele Teologos: Da.
Sorin Damian: Bineînțeles, că aceștia au susținut poziția Sfântului Chiril și, să zicem așa, a primului Sinod.
Părintele Teologos: Da. Da.
Sorin Damian: A primei adunări…
Părintele Teologos: …Sinodului oficial!
Sorin Damian: Sinodului oficial! Și mare atenție, că îl susțineau pe Sfântul Chiril; că îl susțineau, dar îl susțineau și pe baza hotărârii Sinodului local din Roma… din urmă cu…
Sorin Damian: Exact! Din Roma, din 430, din vara lui 430.
Părintele Teologos: Exact!
Sorin Damian: Exact! Exact!
Părintele Teologos: Mult timp în urmă, destul timp în urmă.
Intervenția Ierusalimului și consolidarea scaunului său la Calcedon
Sorin Damian: Către sfârșitul lunii iulie, începutul lui august, ca să se complice și mai mult lucrurile, apare delegația Ierusalimului.
Părintele Teologos: Da!
Sorin Damian: Aproximativ 16 ierarhi, în frunte cu Sfântul Ierarh Iuvenalie. Sfântul Iuvenalie, în tot acest tumult al discuțiilor eretice, a venit și el cu o propunere: să fie ridicat și Ierusalimul la o treaptă mai înaltă în rangul celorlalte scaune.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Sorin Damian: Bineînțeles, că nimeni nu a vrut să discute această problemă. Dar Sfântul Iuvenalie va participa, 20 de ani mai târziu, în 451, la Sinodul de la Calcedon, unde, iarăși, va ridica această problemă și va fi recunoscut scaunul Ierusalimului.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Sorin Damian: Cu aceeași întâietate.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Sorin Damian: Deci, discuții foarte multe. Sinodul se desfășoară, iată, oficial, între 7 iunie și 31 august. Deci, pe parcursul a două luni.
Părintele Teologos: Două luni.
Sorin Damian: Vedeți, cu foarte multe probleme, cu foarte multe ingerințe politice…
Părintele Teologos: Și mai ales, erau vorbe de mai multe sesiuni. Deci, au fost mai…
Sorin Damian: 7 sesiuni.
Părintele Teologos: 7 sesiuni.
Rolul dialogului și rugăciunii în deciziile Bisericii
Sorin Damian: 7 sesiuni. Unele dintre sesiuni au fost astăzi, una mâine, cealaltă, altele au fost la nivel de câteva săptămâni, pentru că erau necesare discuții. Iată, trebuie să scoatem în evidență acest lucru. În ortodoxie, ca [să se afle adevărul], tot timpul a fost nevoie de discuții. Dar de discuții liniștite, nu de decizii luate la repezeală, pe fugă, pe rapiditate, și lăsând, bineînțeles, rugăciunea, Duhul Sfânt să lucreze.
Părintele Teologos: Multă rugăciune și mult sfat, mult sfat! Nu fiecare cum îl tună capul, adică mă trezesc eu cu fața la perete și decretez nu știu ce. Ăsta este papism, da? Nu. Nici măcar papalitate nu pot să spun, da? E vorba de marile erezii – infailibilitate. Eu mă cred „papă” și eu decretez? Nici vorbă! Biserica se conduce prin Sinod. Prin mult sfat și multă rugăciune.
Sorin Damian: Exact, exact! Deci, iată, după toate aceste discuții, sar peste foarte multe, elemente, deci v-am spus gândiți-vă discuții, sesiuni…, nu se vorbește despre înjurături, dar se vorbește despre discurs extrem de agresiv. Am putea spune, să ne gândim că și Sfinții Părinți erau oameni, atenție!
Părintele Teologos: Da.
Necesitatea Harului în procesul mântuirii. Sfinții ca modele
Sorin Damian: Să nu uităm, și îmi place să repet lucrul acesta, trebuie să-i avem ca modele, pentru că și ei au fost oameni. Sunt unii care spun: „Bă, eu n-o să pot să ajung niciodată ca un sfânt! Păi, ăla a fost sfânt! Păi, stai mă, că ăla nu s-a născut sfânt, că atunci cădem în predestinație.
Părintele Teologos: Evident!
Sorin Damian: Nu s-a născut sfânt! Prin viața lui și prin luptele lui a devenit sfânt. De aceea noi trebuie să-i avem ca modele pe Sfinți.
Părintele Teologos: Sigur! Și prin iubirea față de Dumnezeu, prin ajutorul harului lui Dumnezeu! Adică, sfântul este cel care iubește mai mult pe Dumnezeu decât noi. Ăsta este Sfântul, fraților. Și, datorită faptului că el L-a iubit mai mult pe Dumnezeu decât noi, și Dumnezeu l-a iubit mai mult pe sfânt, și atunci Dumnezeu îl ajută, da? Deci, se îmbină… Apropo de asta, la Sinodul III Ecumenic a fost condamnată și o altă erezie, pelagianismul, care, Pelagius (sau Pelaghie, cum vreți să-i spuneți), a fost un teolog foarte proeminent din Anglia, care a spus o altă erezie: aceea că omul poate, de unul singur, să ajungă la perfecțiune. E, și Sinodul lll Ecumenic, bineînțeles că, s-a spus că lucrul ăsta este greșit, este o erezie omul are nevoie de har ca să ajungă la perfecțiune. Adică este nevoie de o conlucrare dintre Dumnezeu și om pentru a ajunge omul să se mântuie, și mai ales să ajungă la perfecțiune, da? Asta apropo și de pelagianism.
Deci, sfinții care erau acolo și toți Sfinții din toată istoria Bisericii nu erau fără de greșeală. Sigur, Maica Domnului, draga de ea, este un singur caz din istorie. Și Domnul nostru Iisus Hristos, bineînțeles, care a fost Dumnezeu și este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. De acolo încolo, toți ceilalți sfinți au avut greșeli, inclusiv Sfântul Chiril, care a avut celebra greșeală cu Sfântul Ioan Hrisostom, care, influențat fiind de o rudă apropiată a lui, Teofil, credea că Sfântul Ioan Hrisostom nu numai că nu este sfânt, ci este, cum să spun, de dezavuat, eretic sau, în orice caz, nici măcar nu pomenea. Și Sfântul Chiril are o mare vedenie în care îl vede pe Sfântul Ioan Hrisostom în rai. Așa și Maica Domnului îl validează pe Sfântul Ioan Hrisostom, și chiar Sfântul Ioan Hrisostom dorea să-l alunge pe Sfântul Chiril din rai, iar Maica Domnului îi spune Sfântului Ioan Hrisostom: «Nu-l alunga, fii iubitor față de el, căci mult s-a luptat pentru mine.» – La Sinodul lll Ecumenic.
Și atunci, Sfântul Chiril își dă seama de marea sfințenie a Sfântului Ioan Hrisostom, își recunoaște greșeala și, de atunci, începe să-l pomenească pe Sfântul Ioan Hrisostom. Nu doar că îl pomenește, dar îl pomenește ca pe un mare, mare sfânt. Deci, după cum vedeți, oamenii au greșeli; doar Biserica este infailibilă. Noi trebuie să ne luptăm să devenim, în fiecare zi, mai buni și să ne apropiem de sfințenie.
Sorin Damian: Da, da.
Apropiindu-se de finalitate cele două sinoade, bineînțeles, partea ortodoxă stabilește că Maica Domnului trebuie să fie numită Născătoare de Dumnezeu se creează o întreagă Teologie, în care, iarăși, nu vreau să intru.
Părintele Teologos: Bine.
Anatemele Sfântului Chiril, recunoașterea Sinodului de la Efes și retragerea lui Nestorie
Sorin Damian: Sunt recunoscute ca valide și nu numai ca valide, ci și ca foarte bune de citit și de promovat Anatematismele Sfântului Chiril și toate operele sale în susținerea Maicii Domnului. Deci, atenție! Până în ziua de astăzi, deși sunt niște lucruri extrem de complexe teologic, validitatea lor a rămas, rămâne și va rămâne până la sfârșitul veacurilor. Și Sfinții Părinți decid să-i trimită o scrisoare în acest sens Împăratului Teodosie al II-lea.
Bineînțeles, că și cealaltă adunare eretică, în frunte cu Ioan al Antiohiei și Nestorie, decid să trimită o scrisoare cu concluziile lor, adică de condamnare a Sfântului Chiril și a credinței cele adevărate, împăratului Teodosie. Împăratul, așa cum am menționat, nefiind un om foarte, să zicem, educat în lucruri teologice, și spun acest lucru nu pentru că știu eu personal, ci trăgând niște concluzii din viața lui, adică văzând neimplicarea în biserică, așa cum a făcut Sfântul Constantin cel Mare sau Teodosie l cel Mare…
Părintele Teologos: Da.
Sorin Damian: …care s-au implicat personal în evoluția vieții ecleziale. În cele din urmă, și aici numeroase discuții, intervenții de palat, și ca să vedeți corupția aceasta din spatele tronurilor…
Părintele Teologos: Da, da, da…
Sorin Damian: … care a existat
Părintele Teologos: Influențe, da.
Sorin Damian: …Și există până în ziua de azi, că asta este, suntem toți oameni. În cele din urmă, sprijinul masiv pentru Sfântul Chiril și pentru credința în Maica Domnului cu titlul de „Theotokos” (Θεοτόκος) – „Născătoare de Dumnezeu” – a prevalat, iar Teodosie al II-lea, temându-se nu că ar fi susținut el însuși acest lucru, dar temându-se de o posibilă revoltă națională, văzând atât de mulți ierarhi care au susținut credința Sfântului Chiril… Apropo, asta am uitat să menționez: participanți total la acest Sinod Ecumenic se presupune că au fost 150 care au susținut învățătura Sfântului Chiril și aproximativ 36 spre 40 care ar fi susținut învățătura eretică a lui Nestorie. Pentru că, atenție, din delegația antiohiană care îl susținea pe Nestorie foarte mult, au renunțat să-l mai sprijine pe parcursul discuțiilor.
Părintele Teologos:Da, da.
Sorin Damian: Deci, nu au venit toți intransigenți, noi așa, să zicem, «așa o să votăm!» Exact ca și în ziua de azi: una spunem că votăm, dar se mai întâmplă să votăm altceva.
Părintele Teologos: Altceva, da. Că ne dăm seama că am greșit. Da.
Sorin Damian: Da. Deci aproximativ 150 de Sfinți Părinți au votat pentru Sfântul Chiril și aproximativ 36 de episcopi eretici, au votat pentru Nestorie. Văzând această majoritate uluitoare, Teodosie al II-lea, împăratul, decide să recunoască, bineînțeles, Sinodul de la Efes, Sinodul condus de Sfântul Chiril, și să promoveze învățătura acestuia. Îi alungă pe toți episcopii eretici și îi scoate din scaunele lor pe toți cei care s-au luptat împotriva Sfântului Chiril, iar pe arhiepiscopul Nestorie, prietenul său cel mai bun, decide să-l exileze într-o mănăstire din străfundurile Egiptului. Atenție! Nestorie acceptă acest lucru, se retrage în această mănăstire și moare, la un moment dat, în anonimat.
Și discutam la un moment dat cu părintele Teologos, și am spus: Cred, din ce știu eu, din ce am citit eu, poate greșesc, că este singurul eretic care efectiv își recunoaște înfrângerea și se retrage de bunăvoie într-un anonimat propriu.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Sorin Damian: Pentru că, toți ceilalți eretice, începând cu Arie, lupte, s-a luptat până la moarte pentru…
Părintele Teologos: Da, da, da.
Sorin Damian: … pentru promovarea ereziei lui.
Părintele Teologos: Pentru convingerile lui.
Sorin Damian: Pentru convingerile lui. Dar, iată, Nestorie pur și simplu se retrage în anonimat și nimeni nu mai aude nimic de el.
Importanța și rezultatele Sinodului III Ecumenic din anul 431 de la Efes
Deci, de ce este foarte important pentru noi Sinodul al III-lea Ecumenic din anul 431 de la Efes? O dată pentru acordarea titlului în mod oficial de «Născătoare de Dumnezeu» Maicii Domnului, Fecioarei Maria. Deci, atenție, acordarea în mod oficial; el deja era în conștiința oamenilor. Se presupune, dintr-o sursă istorică, că pentru prima dată apare scris într-o scrisoare a Sfântului Ierarh Alexandru al Alexandriei, pe la anul 320. În această scrisoare a sa, apare pentru prima dată termenul de «Theotokos».
Părintele Teologos: Da, da, da.
Sorin Damian: Și al doilea sfânt unde apare titlul de «Theotokos» ar fi la Sfântul Atanase cel Mare. Dar prima dată, titlul apare la Sfântul Ierarh Alexandru al Alexandriei.
Deci, iată gândirea că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu exista. Dar nu exista dogma în sine.
Părintele Teologos: Da, da, da. Oficializarea
Sorin Damian: Oficializarea acestui… Da!
Părintele Teologos: Și cristalizarea.
Sorin Damian: Oficializarea și cristalizarea acestui titlu. Deci, acest lucru se întâmplă acum, prima concluzie, a doua concluzie, al doilea, să spunem așa…
Părintele Teologos: Rezultat.
Sorin Damian: Rezultat este că se înființează ceea ce se numește Biserica Asiriană Persană în anul 431. Ce era această Biserică Asiriană?
Părintele Teologos: Înainte să ajungem să vorbești despre Biserica Asiriană, trebuie să spun că au existat și alte rezultate foarte importante la Sinodul lll Ecumenic, legate direct de faptul că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu. Unul dintre acestea este faptul că Iisus Hristos, numitul Iisus Hristos, Fiul Mariei, este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, da? Adică, nu era… nu mai era considerat doar un [om deștept], dacă doriți, sau ceva separat și așa mai departe, ci Dumnezeu adevărat și Om adevărat într-o singură persoană. Asta este foarte important. Și, că tot suntem la rezultate, până să ajungem la Biserica Asiriană, era vorba și de stabilizarea Crezului, cum spuneam, și e vorba și de, apropo, și de Biserica Asiriană. E vorba de faptul că se acorda pentru prima dată o autocefalie.
Deci, pentru prima dată în istorie se vorbește despre autocefalie, adică o biserică auto-condusă, ieșită de sub scaunele vechi, să zic așa, mari. E vorba de Biserica Ciprului, care, la Sinodul al III-lea Ecumenic, printr-un canon de la Sinodul lll Ecumenic, s-a acordat autocefalie Bisericii Ciprului.
Biserica Asiriană și eretismul nestorian
Părintele Teologos: Referitor la Biserica Asiriană…
Sorin Damian: Sorin Damian: Da, Biserica Asiriană. Deci, gândiți-vă că Imperiul Roman de Răsărit era mare și important, dar nu se întindea tocmai până în China! Deci, gândiți-vă la limita Imperiului Roman de Răsărit; dacă am gândi-o în statele actuale, ar însemna Libanul, Israelul, Iordania, Egiptul și o parte din Egipt.Deci, dincolo de ceea ce ține Irak, Iran, ceea ce este astăzi Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite etc., făceau parte din Imperiul Persan, un imperiu foarte puternic, ba, în anumite momente ale istoriei, mult mai puternic decât Imperiul Roman!
Părintele Teologos: Păi da!
Sorin Damian: Cum s-a și dovedit peste secole.
Părintele Teologos: Da…
Sorin Damian: Dar și aici există o Biserică. Vedem că Sfinții Apostoli au propovăduit credința cam la toate neamurile, deși în această parte a Imperiului Roman, unde s-a dezvoltat, să zicem așa, o Biserică puțin unică. De ce? Înșiși Părinții de aici, care sunt foarte puțin cunoscuți în istoria noastră sau foarte puțin cunoscuți de noi, pentru a nu fi desființați sau uciși, sau pentru ca această Biserică să nu fie, să zicem, rasă de pe fața pământului, a trebuit să-și asume apartenența la Imperiul Persan. Pentru că, dacă ei și-ar fi susținut apartenența, bineînțeles la Roma sau la Imperiul Roman, ar fi fost considerați ca spioni ai Imperiului Roman, ca un fel de coloană a cincea în teritoriul Imperiului Persan.
Părintele Teologos: Da.
Sorin Damian: Și atunci, ei au fost nevoiți să-și creeze o biserică proprie, cu o gândire proprie. Dar, iată, până la acest moment, cu o gândire ortodoxă, deși nu prea se vorbește despre ei. Acum începe să se vorbească. De ce? Deoarece biserica aceasta asiriană, din nefericire, preia toată teologia eretică a lui Nestorie.
Părintele Teologos: Da.
Sorin Damian: Și o propovăduiește mai departe, și o dezvoltă mai departe; această biserică asiriană există până în ziua de astăzi
Părintele Teologos: Așa este.
Sorin Damian: Sediul central al acestei biserici, în timpul Imperiului Persan, s-a aflat în orașul Ctesiphon. Acest oraș, Ctesiphon, este orașul Al-Mada’in, aflat astăzi la 42 de km sud de Bagdad. Deci, în Irakul de astăzi se afla în acest centru. Biserica asiriană s-a întins până în China. Deci există și în ziua de astăzi dovezi, și chiar există în funcțiune o Biserică Asiriană nestoriană. Pentru că, din nefericire, această biserică asiriană s-a numit inițial astfel, iar apoi, din ce în ce mai puțin, dar ca titlu principal, s-a denumit „nestoriană”.
Părintele Teologos: Da.
Sorin Damian: Ca un titlu de mândrie, cel care a contribuit cel mai mult la, să zicem așa, răspândirea acestei biserici și la cristalizarea puternică a teologiei nestoriene în Biserica Asiriană a fost un mare ierarh de la jumătatea secolului al cincilea, între 448 și 500, numit Barsauma de Nisibe
Părintele Teologos: Da.
Sorin Damian: Puteți să citiți, la fel, un personaj foarte faimos al epocii, un teolog genial, dar, iată, și-a dus genialitatea către erezie, nu către credința ortodoxă. Deci, iată biserica aceasta asiriană ca un fel de, să zicem așa, ca un fel de rezultat, că n-a fost ca un fel de rezultat.
Părintele Teologos: Da. Efect secundar.
Sorin Damian: Efect secundar, ei susținând această credință eretică a lui Nestorie.
Deci, culmea Nestorie s-a retras, săracul…,
Părintele Teologos: Da.
Sorin Damian: …, într-o pustietate unde a murit ca anonim; el putea foarte bine să fugă în Imperiul Persan.
Părintele Teologos: Sigur, da.
Sorin Damian: La un moment dat să fie proclamat ca mare sfânt. Oricum este sfânt, atenție!
Părintele Teologos: Considerat
Sorin Damian: În biserica aceasta asiriană, care este o biserică necalcedoniană și eretică, noi nu avem comuniune, dar ei se consideră ortodocși. Deci, dacă veți vedea în titlul bisericii oficiale „Biserica Ortodoxă Asiriană Nestoriană” și încă câteva titluri…
Sfinții Efrem și Isaac Sirul
Părintele Teologos: A! Legat de această biserică siriană, datorită faptului că era eretică, Imperiul Bizantin a pus blocadă la…, adică Biserica Ortodoxă a pus blocadă. Și din cauza asta, mari sfinți ortodocși, mari sfinți ortodocși sirieni, care erau ortodocși, pentru că, sigur, această congregație – că, de fapt, nu este Biserică, ci o congregație eretică siriană – nu era un bloc unitar. Exista o insulă de ortodoxie, iar aceste insule de ortodoxie din Siria au generat mari, mari, mari sfinți, care, din păcate, datorită acestui blocaj oarecum unilateral al Bisericii Ortodoxe din Imperiul Bizantin, sunt foarte puțin cunoscuți astăzi.
Doar doi au devenit atât de mari și sunt atât de mari încât au reușit să depășească acest blocaj: e vorba de Sfântul Efrem, Sfântul Efrem Sirul, și mai ales de Sfântul Isaac, Ava Isaac Sirul. Care sunt niște sfinți foarte mari și, chiar vă recomand, să citiți mai ales pe Ava Isaac, dar și pe Sfântul Efrem, pentru a vedea cât de frumoși și cât de delicați sunt, și să înțelegeți ce înseamnă adevărata ortodoxie din Siria. Mai ales astăzi, când, datorită accesului la informații și la manuscrisele vechi, sunt retraduși, mai ales Sfântul Isaac, care este retradus din originalul siriac – o traducere foarte frumoasă, mult mai bună decât traducerea care venise printr-o filieră greacă, care era foarte discutabilă. Deci, asta pentru a clarifica problema cu Sfinții Efrem și Isaac Sirul.
Bun. Adică, e vorba de această pocăință și a lui Nestorie, care, da, a fost o pocăință nedeplină, Dumnezeu îl judecă, dar, pe de o parte, e vorba și de pocăința împăratului, pe care a menționat-o puțin Sorin. Deci, împăratul, trebuie să știți că, la un moment dat, el s-a înfuriat săracul și i-a anulat lucrările la ambele sinoade, chiar a poruncit să se dea foc la hârtiile de la ambele sinoade, la documentele de la ambele sinoade, dar, sub presiunea înțelepților, oamenilor duhovnicești: „Maiestatea Voastră…”, deci, vedeți că Înalt Preasfințitul Chiril e om sfânt, adică e omul lui Dumnezeu. Atunci, împăratul s-a pocăit și, într-un final, a recunoscut validitatea Sinodului de la Efes, condus, prezidat de Sfântul Chiril.
Și o altă mare dovadă de pocăință a fost a lui Ioan al Antiohiei, conducătorul grupării care l-a susținut pe Nestorie. Pentru că, sigur, au fost niște discuții care au ținut aproape doi ani și au avut mediator o personalitate foarte mare, care a făcut foarte mult bine, dar foarte puțin cunoscut, e vorba de Pavel al Emesei, dacă nu mă înșel.
Sorin Damian: Emesei.
Părintele Teologos: Da, un episcop de Emesa care a mediat corespondența dintre Sfântul Chiril și Ioan al Antiohiei, și, într-un final, Sfântul Ioan al Antiohiei a recunoscut, și-a recunoscut greșeala, l-a anatematizat pe Nestorie. E adevărat că și Sfântul Chiril a fost puțin mai moale, dacă doriți, mai împăciuitor cu Ioan, și astfel s-a rezolvat și problema schismei, rivalității dintre Antiohia și Alexandria.
Concluzie: Evitarea persistării în greșeală
Deci, după cum vedem, totul este, fraților, bun. Să încercăm să nu greșim; omenește este, dar să nu persistăm în greșeală, că dacă persistăm în greșeală, este demonic, și dacă persiști în greșeală, poți să rămâi eretic, ferească bunul și Sfântul Dumnezeu. Până în ziua de astăzi, cum este Biserica Siriei, congregația Siriei, care nu este Biserică, da, care nu sunt foarte cunoscuți, dar mult mai cunoscuți astăzi sunt ereticii din toată zona respectivă, ereticii anticalcedonieni – cei care s-au desprins de Biserica Ortodoxă la Sinodul IV Ecumenic, despre care o să vorbim data viitoare. Ca de obicei, va urma, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Sorin Damian: Amin!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Foarte bun materialul – documentarea, prezentarea lui.
Aştept cu interes Sinodul IV.
Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să vă răsplătească osteneala pentru acest material deosebit.
Binecuvântaţi şi iertaţi.