Calea vindecării – p. Varnava Iankou

Ascultați un cuvânt cu mult har al p. Varnava în care acesta ne tâlcuiește duhovnicește înțelesurile vindecării orbului din Evanghelie.

Audiție plăcută!

Powered by RedCircle

Calea vindecării – p. Varnava Iankou

Hristos întâlnește un orb, care cerșea și care dintr-o dată a auzit gălăgie și a întrebat ce se întâmplă. I s-a spus că trece Iisus din Nazaret. Și apoi, cu multă tensiune interioară și cu glas înalt, i-a cerut lui Hristos să-l miluiască, să-l vindece. Iar poporul, oamenii, îl mustrau să tacă. Dar acesta mai mult striga, spune Evanghelia. Și atunci Hristos l-a chemat și l-a întrebat de ce are nevoie, ce dorește. Și el i-a spus că vrea să vadă, să-și recapete lumina ochilor. Și Hristos a satisfăcut această dorință și nevoie a lui.

Vedem aici o vindecare a unei boli trupești, orbirea, dar această evoluție, așa cum vedem în acest exemplu, este valabilă și în cazul vindecării duhovnicești. Să ne uităm deci la această traiectorie duhovnicească. Evanghelia spune că orbul era în drum, cerșea, cerea milă, cerea ajutor. Adică, atunci când avem o nevoie duhovnicească, când ne aflăm într-o situație duhovnicească critică, prima noastră acțiune este să cerșim, să nu rămânem inerți în problema noastră, să cerem mila, ajutorul lui Dumnezeu. Ne recunoaștem boala, dar nu stăm cu mâinile în sân. Și această stare de smerenie, a cerși, este cu adevărat o stare de smerenie, dar refuzi inerția. Nu rămâi mort, acționezi, te smerești, te rogi.

Și ce altceva mai vedem? Evanghelia spune că orbul întreba ce se întâmplă, încerca să afle ce se întâmplă în jurul lui, de ce se auzea acea zarvă. Suntem într-o stare de rugăciune, suntem într-o stare de smerenie, dar avem activate simțurile duhovnicești, pentru a vedea când vine momentul critic, să îl valorizăm. Întreba, ne spune Evanghelia, avea simțurile treze. Dar ce înseamnă asta, să am simțurile treze? Ceea ce am spus, aștept cu nerăbdare momentul crucial al întâlnirii care îmi va aduce tămăduirea. Cu alte cuvinte, nu disper, am nădejde.

Marea noastră problemă în starea de ispită este disperarea, inerția, care este o stare eminamente egoistă. De ce este egoistă? Pentru că zic: mă bazez pe forțele mele. Și aceasta este problema mea, problema pe care o am mă depășește și mă predau. Și sunt mort. Dar întregul farmec al vieții duhovnicești este că problema te copleșește. Pentru a te preda lui Dumnezeu. Pentru a cere imposibilul, pentru a-ți răstigni rațiunea, pentru a te dizolva de bunăvoie. Și să rămâi, în ciuda datelor existente, care îți spun contrariul, tu să rămâi în rugăciune, să rămâi în smerenie, să ai frângerea inimii. Și să aștepți imposibilul. Să aștepți, să primește înștiințare, să ai simțurile alerte.

Dacă relația noastră cu Dumnezeu intră într-un dialog bun, și acest lucru este valabil pentru orice relație, și este calculată și este dată, nu este o relație. Dar când problema ta, ispita ta, situația ta, orbirea ta duhovnicească sau trupească, te copleșește, aceasta este cea mai frumoasă clipă, pentru că atunci se săvârșește taina întâlnirii și un proces de naștere duhovnicească. Te prăbușești, dar nu refuzi nădejdea. Și atunci, când ești în rugăciune, când ai nădejde, când stăruiești și ceri și încerci să afli dacă a venit momentul critic, când ești în pragul acestei întâlniri, vor veni voci care îți spun contrariul, gândurile, oamenii, demonii, toate. Și ce faci atunci? Îi ignori. Continui să strigi și să ceri mai intens mila lui Dumnezeu.

Vedeți, oamenii îl mustrau, cerându-i să tacă. Dar cum să tacă în clipa când l-a găsit pe salvatorul, pe cel care îl va vindeca? Dar atunci vine ispita mai intensă, când este momentul crucial al acestei întâlniri. Și ce facem atunci? Ignorăm ispita. Ne ignorăm temerile, ne ignorăm gândurile, ignorăm mediul înconjurător, care ia orice formă care vine să ne spună: lasă, stai departe și rămâi în obiceiul orbirii tale! Nu face nimic, lasă asta acum, nu ne tulbura, nu ne deranja! Și atunci acesta ce face? Nici măcar nu a intrat în dialog cu ei, i-a tratat cu indiferență și, spune Evanghelia: „Mai mult striga”.

Aceasta este calea vindecării. Vindecarea era evidența modului în care a reacționat omul. Vindecarea nu a fost făcută de Hristos într-un mod magic. Nu, acest mod a deschis inima orbului spre darurile lui Hristos. Hristos mereu ne vindecă. În mod constant, veșnic, continuu, ne dă darul vindecării. Noi suntem închiși în gândurile și în calculele noastre, în fricile și în disperările noastre. Când acestea încetează, atunci primim această vindecare. Ei bine, după toate acestea, Hristos să îl fi lăsat așa? I-a zis: „Vino, lasă-i pe ceilalți, vino, un astfel de suflet vreau, zdrobit, umil, cu ispitele lui, dar care are simțurile deschise și nădăjduiește și ignoră gândurile și merge înainte și cere milă”. Așadar acest lucru nu funcționează în chip magic, ci este consecința firească a încrederii în persoana lui Hristos. Când există încredere în relație, atunci există relație. Atunci există libertate și vindecare.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!