Ascultați-l pe părintele Pimen Vlad care ne vorbește în cuvântul său legat de duminica Sfintei Cruci despre Crucea pe care trebuie să o purtăm fiecare dintre noi pentru a putea să trecem prăpastia păcatelor noastre.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Semnele primăverii
Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Vedeți în spatele meu un prun înflorit, frumos, plin de flori. Semnele primăverii intrate în plin, cum se spune, cu ajutorul Maicii Domnului. Am vrut să fac filmarea aici ca să vedeți explozia de flori la copăcelul ăsta. Au mai început și alții să înflorească, dar ăsta e cel mai înflorit, cel mai bogat.
Mi-aș fi dorit să fac filmare și în fața bisericii, acolo am o camelie înflorită, roșie, frumoasă și în jurul ei e plin de zambile. Au început și lalelele și narcisele, dar pentru că acolo vin permanent închinători nu eram eu liber să pot vorbi în voie. Știți că mie îmi place să fiu singur, doar cu telefonul pus pe trepied, să fiu în lumea mea și de-asta am încercat să vin tot în livadă. Avem un rezervor aici unde curge apă, are câteva tone, din care ne mai aprovizionăm grădina și curgând apa în el se mai aude un pic, dar nu-i zgomot din asta, ca la orașe, ci e zgomot din natură.
Duminica Sfintei Cruci
Dragilor, ce să vă mai spun? Duminica următoare este Duminica Sfintei Cruci. Noi, de multe ori spunem ”Fiecare cu Crucea lui, fiecare om are de dus o Cruce”. De unde s-a luat vorba asta și-a rămas? Vedem că Mântuitorul o fost răstignit pe Cruce și am putea spune că ne-a trasat drumul până la Cruce, ce avem de trecut în viață.
Vedem că El a trecut prin toate fazele: cu o săptămână înainte a fost primit în Ierusalim cu osanale, cu flori pe cale, cu belșug de bucurie. Cred că v-am mai spus povestea cu un sens adânc, cu asinul pe care a călărit Mântuitorul când a intrat în Ierusalim, dar o să o mai zic o dată. Se zice că El era călare pe ”fiul asinei”, adică pe un măgăruș din acesta tânăr. În fața Lui se așterneau haine și flori pe care călca asinul. Se spune că seara, când s-o întors măgărușul acasă, s-ar fi dus la mama lui și i-a povestit: ”Mamă, am fost cel mai tare azi! Să vezi, când am intrat în Ierusalim, cum toată lumea îmi cânta osanale și îmi arunca flori, punea hainele pe cale și pășeam pe ele ca să nu calc pe piatră.”
L-a ascultat mama lui, l-a lăsat să termine și să se laude și după aceea i-a zis: ”Bine, fiule! Du-te și mâine în cetate singur și îmi spui după aia cum te-au primit!”. Se duce măgărușul a doua zi la cetate și se întoarce seara amărât: ”Cum să fie?! Nici măcar nu m-au lăsat să intru în cetate, au aruncat cu bolovani după mine și nu s-au mai purtat la fel ca ieri.” Mama lui i-a spus atunci: ”Vezi, fiule, fără Hristos nu ești decât un măgar!”
Hristos ne-a dat exemplu cum să depășim orice greutate, orice nedreptate
Ați înțeles ce suntem fără Hristos? Să continuăm să vorbim despre Crucea asta a vieții noastre. Mântuitorul ne-a arătat traseul: o să primim și laude, osanale, o să fim băgați în seamă, dar o să vină și timpul suferințelor, al nedreptăților, când vom fi acuzați pe nedrept, scuipați, loviți poate, închiși pe nedrept. Vedem că El a mers până acolo, la Cruce, vedem că e posibil să ne și răstignească pe Cruce. Adică putem în viața asta trece prin toate, dar Hristos ne-a dat și exemplu cum să depășim lucrurile astea. El n-a țipat, n-a strigat, nu s-a apărat, s-a lăsat total în voia lui Dumnezeu și la urmă, răstignit pe Cruce, a îmbrățișat toată lumea și a zis ”Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”. Ați înțeles? Toate le-o cuprins în dragoste!
La fel și noi avem Crucea vieții de dus. Fiecare om are o Cruce de dus, o Cruce a vieții omenești. De asta se vorbește de Crucea fiecărui om.
Fiecare om poartă Crucea pe care o poate duce
Aș vrea să vă mai spun o mică istorioară, cu un om care se plângea mereu: ”Doamne, mi-ai dat cea mai grea Cruce! Uite, mie toate îmi merg pe dos, nu-mi merge bine, n-am bogății!”. Așa se plângea și nu numai că se plângea, dar cârtea împotriva lui Dumnezeu. Ani de zile așa o făcut, până i-o apărut îngerul păzitor și i-a spus ”Omule, de ce tot te plângi de Crucea ta? Hai cu mine, să-ți alegi altă Cruce!” și l-a dus într-o grădină unde era plin de cruci de toate felurile: de diamante, de aur, de argint, de lemn și i-a zis să-și aleagă pe care vrea să o ducă.
Bineînțeles, omul s-a repezit repede la aia de diamant, dar nu a putut s-o urnească. A zis ”Nu-i de mine!” și s-a dus la cea de aur. Iar nu a putut să o clintească și s-a dus mai departe, la cea de argint. S-a întâmplat la fel și abia pe acelea de lemn le mișca puțin. A ajuns, în sfârșit, la una de lemn ușor și a luat-o, a ridicat-o și a văzut că-i potrivită, o punea pe umăr, o punea jos și atunci a zis ”Sfinte înger, mi-am găsit Crucea potrivită, pe asta pot să o duc ușor.”
Să nu ne dea Dumnezeu după cât putem duce!
Îngerul l-a întrebat ”Te-ai uitat ce scrie pe spatele ei?” și când s-a uitat omul a văzut că scria numele lui. Atunci îngerul i-a mai zis ”Vezi, omule, toată viața ai avut Crucea asta, dar mereu ai cârtit și ai fost nemulțumit. Crucile oamenilor sfinți sunt acelea de diamant, de aur. Cei care trec prin adevărate suferințe sau prin adevărate boli grele, sau sunt prigoniți, chinuiți, le primesc pe acelea. Vezi că tu ai cea mai ușoară Cruce și tot cârtești?”.
Nouă ni se pare că necazurile noastre-s cele mai mari, bolile noastre-s cele mai mari, că noi suntem cei mai nedreptățiți. Este o vorbă în popor: ”Să nu ne dea Dumnezeu după cât putem duce!” să vedem noi ce înseamnă suferință, să vedem noi ce înseamnă durere, nedreptate și așa mai departe.
Ați înțeles, dragilor? Nouă ni se par toate imposibil de dus. Nu sunt imposibile. Cu ajutorul lui Dumnezeu, totul e posibil și El nu ne dă o Cruce mai presus de puterea noastră și cum dă necazul, vine și ajutorul întotdeauna, ca să îl putem depăși. Ca să ne încununăm, trebuie să trecem prin anumite lucruri în viața asta, ca răbdându-le, depășindu-le, luptându-ne, să ne încununăm, să biruim.
O încurajare la mijlocul postului
Vedem că Sfinții Părinți au rânduit ca exact la mijlocul postului să fie pusă prăznuirea Sfintei Cruci, ca o încurajare a noastră. Crucea pe care s-a răstignit Mântuitorul e ca o încurajare la mijlocul postului. Chiar este o vorbă care zice că, dacă a trecut Duminica Sfintei Cruci, deja e ca și trecut postul, trecem în partea cealaltă. Ați înțeles, dragilor? Vedeți cât de frumos le-a rânduit Dumnezeu pe toate în viața noastră? Nu-i ușor, dar ia gândiți-vă: orice lucru dobândit ușor are vreo valoare? Vedeți chiar și un ban, dacă l-ai câștigat ușor, ți l-a dat cineva, îl cheltuiești repede. Însă în momentul când transpiri tu, muncești și câștigi seara un bănuț, când te duci să-l cheltuiești, are alt preț, că știi că te-ai ostenit. Ați înțeles, dragilor?
Pe oamenii împietriți, doar dragostea îi înmoaie
La fel, în fața lui Dumnezeu, când ne ostenim cu un pic de post, mai reducem mâncarea, încercăm să fim mai liniștiți, mai buni cu cei din jur, mai trecem cu vederea nedreptățile, să încercăm să fim mai buni, să încercăm să oferim mai multă dragoste. Am observat în viață că sunt oameni care au dificultățile lor, au felul lor mai greoi, mai greu accesibil, și am văzut un lucru: știți la ce răspund oamenii aceia? Am observat că răspund la dragoste. Când te porți cu dragoste, adică cu toată inima, nu așa de fățărnicie, să-i vezi cum se îmblânzesc, cum se schimbă. Deci dragostea topește, adică cuprinde totul. Așa cum spune acolo ”Dragostea nu cade niciodată!”
Ați înțeles, dragilor, ce înseamnă dragostea? De asta și cu oamenii cei mai duri, cei mai împietriți, tot dragostea îi moaie, îi schimbă în timp, câte un pic, cu răbdare. De asta e bine și noi să avem dragoste, pentru că ea pe toate le rabdă, le cuprinde pe toate și nu cade niciodată.
De acuma nu mai tai din Cruce, oricât de grea o fi!
Tot vorbind despre Cruce, îmi amintesc o mică istorioară, tot despre un om cu nemulțumirile lui, că e grea Crucea, că el nu mai poate și așa mai departe. Adică în viața lui nu era o zi în care să spună: ”Mulțumesc, Doamne, a fost o zi superbă astăzi!”, ci el mereu voia altceva. Într-o noapte, a avut un vis în care se făcea că mergea pe un drum și avea o Cruce în spate, dar nu era singur, erau mii de oameni care mergeau spre aceeași direcție cu toții. Unii mergeau încet, unii mai repede, alții se mai împiedicau, cădeau și iar luau Crucea în spate, alții o mai târau, fiecare se lupta cum putea.
Omul nostru a mers, dar la un moment dat i s-a părut foarte grea și a început să zică ”Nu mai pot, e prea grea, nu mai pot, e grea!” și tot vorbea singur și la un moment dat a pus-o jos și a spus ”Eu n-o mai duc că e prea grea, trebuie să tai din ea!”. A găsit un ferăstrău și a tăiat o bucată de vreun metru din ea. Când a pus-o pe umăr, a spus ”Băi, altă viață, e ușoară, acum merge!” și a început să meargă în aceeași direcție în care mergeau toți, că se vedea undeva, pe un munte înalt, o cetate luminoasă și frumoasă și se auzeau cântări de acolo și toată lumea mergea spre direcția aceea.
După ce a tăiat el din Cruce și o pus-o pe umăr, o văzut că merge treaba, cum se spune, și a început să înainteze, să-i depășească pe ceilalți și mergea cu râvnă și socotea el ca i-a mers mintea și uite că s-a descurcat. Când s-a apropiat de cetate, vede că toți se opreau pentru că era o prăpastie, nu exagerat de largă, dar foarte adâncă, de nu i se vedea fundul. S-a uitat cum trec ceilalți și o văzut că-și dădeau Crucea jos din spate și o puneau peste prăpastie și se urcau pe ea și treceau pe partea ailaltă. Apoi trăgeau Crucea și mergeau mai departe, deci nu putea trece decât fiecare pe Crucea lui.
A pus și el Crucea jos, dar a lui nu mai ajungea pe partea ailaltă. A încercat el, dar se ducea în prăpastie Crucea. El tăiase exact bucata aia care trebuia să prindă și într-o parte și în alta. A încercat el toate cele și când a văzut că nu poate și ceilalți treceau, a rămas singur acolo, plângând în genunchi: ”De ce am tăiat Crucea, ce am făcut? Uite, numai eu nu pot să ajung la cetate!” În momentul ăla s-a trezit și când a văzut că a fost doar un vis, a zis: ”Slavă Ție, Doamne, că a fost vis, și nu realitate. De acuma nu mai tai din Cruce, oricât de grea o fi!”
Greutățile, boala, suferința, fac parte din mântuirea noastră
Omul acela și-a dat seama ce înseamnă să tai din Crucea vieții, pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Noi vrem să ocolim necazurile, greutățile, poate o boală, o suferință, o nedreptate, dar ele fac parte din mântuirea noastră. Dragilor, să nu le căutăm, să nu ne băgăm noi în ele, dar dacă le-a îngăduit Dumnezeu, să ne vedem de viața noastră și să ne ducem Crucea, cum se zice.
Tot ceea ce ne iese în cale să răbdăm, să le depășim cu răbdare, cu dragoste. Nu înseamnă că nu o să cădem. O să cădem o dată, de zece ori, de o sută de ori, de o mie de ori, dar să ne ridicăm, să mergem să ne spovedim, să încercăm să ne îndreptăm, să ne împărtășim, să schimbăm ceva în viața noastră și să mergem mai departe. O să cădem iar, suntem slabi, suntem oameni supuși greșelii, dar să nu renunțăm la luptă. Ați înțeles? Asta trebuie să facem noi. Să nu renunțăm la luptă și atunci Dumnezeu ne încununează!
Nu vedem când se întorceau în timpurile vechi oamenii de la războaie, erau răniți, poate fără o mână, fără un picior, dar li se dădeau flori, li se dădeau decorații. Erau la loc de cinste, pentru că știau că au luptat și nu au renunțat la luptă. Așa și noi, o să ne ducem, răniți, cu diferite semne că am luptat și Dumnezeu o să ne încununeze. Dacă n-am renunțat la luptă și dacă am continuat, luptând pentru a ne schimba spre bine. Și cum am spus, fără spovedanie în viața noastră nu este mântuire.
Să nu lăsăm să treacă viața pe lângă noi
Dragilor, să nu treacă viața, așa cum se spune, pe lângă noi: să avem ocazia să ne schimbăm și să nu o facem, să putem să ne spovedim și să nu ne ducem să ne spovedim, să avem biserica aproape, dar să nu ne ducem la Sfânta Liturghie, să nu ne ducem să vorbim cu Dumnezeu acolo, să avem atâția oameni care au nevoie în jurul nostru și să nu-i ajutăm, să nu le întindem mâna?! Să-i sprijinim, să le spunem un cuvânt bun, să le dăm o bucată de pâine, să facem ceva pentru ei.
Ați înțeles, dragilor? Timpurile sunt care sunt. Cu toată nebunia asta, cu zvonuri, când fiecare nu știe ce să mai facă ca să facă rău celuilalt. Să nu intrăm în jocul ăsta! Dacă vrem să ajutăm cu ceva, să schimbăm cu ceva, atunci să ne rugăm mai mult la Dumnezeu, ca să intervină El și atunci o să vedem că Dumnezeu poate să facă. Să ne rugăm la Maica Domnului, că Ea poate multe cu mijlocirile ei la Dumnezeu. Să ne rugăm, să O avem ca mamă, să-I cerem ajutorul și o să vedem că viața noastră se așează pe făgașul care trebuie.
Să ne ducem Crucea cu fruntea sus, cu bărbăție, strigând la Dumnezeu și o să ajungem la sfârșit acolo unde trebuie: la cetatea despre care v-am spus și o să ne bucurăm cu toții acolo de toată frumusețea veșniciei. Ați înțeles, dragilor?
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții, întotdeauna! Amin!
Doamne ajută!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
