Urmăriți o discuție antrenantă cu întrebări al pelerinilor despre Dumnezeu, dureri, familie, spovedanie, adicții, mântuire și alte teme de interes duhovnicesc pentru credincioși.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Introducere
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Părintele Teologos: Dragii noștri, acum voi nu-i vedeți pe cei din jur, o să-i să vedeți în timp ce se filmează. Încercăm să facem o filmare experimentală în seara asta. Avem, nu știu, o peluză întreagă aici. Iarăși o sesiune de genul ăsta, de întrebări și răspunsuri. Ca să nu vă țin în așteptare, o să-i rog pe oameni să pună întrebări. Oameni buni, puneți întrebări!
Sau să spun eu ceva sau puneți voi întrebări?
Crezul – semnificații
Pelerin: Părinte, în Crez se spune, prin referire la Mântuitorul Iisus Hristos, este „Lumină din Lumină”.
Părintele Teologos: Da. La ce se referă?
Pelerin: Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Eu nu cred că este o figură de stil, o simplă figură de stil.
Părintele Teologos: Da. Nu este o figură o simplă figură de stil, dar totuși este o figură de stil. De ce? Pentru că nimic din această lume nu poate să exprime, să descrie total, dacă dorești, pe Dumnezeu. Dar cea mai corectă expresie din lumea asta referitor la relația dintre Tată și Fiu este Lumina din Lumină. Și la fel trebuie să știi că nici termenul de Tată nu este corect atribut Tatălui, să zic așa, dar este cea mai corectă expresie din limba noastră, care poate să descrie o persoană a Sfintei Treimi. Și nu zic Prima persoană a Sfintei Treimi că uneori vezi că omul zice: primul e Tatăl, la al doilea e Fiul, al treilea e Sfântul Duh. Și asta-i greșit. Asta este ordinea în care aceste Persoane s-au revelat nouă, au apărut în, au intrat în creație, dar ele nu există 1, 2 și 3 la ele chiar dacă, să zic așa, Tatăl este cel care naște și cel care purcede și Fiul este cel care s-a născut și Duhul este purces. De ce? Pentru că niciodată n-a existat Tatăl fără Fiul. Adică nașterea Fiului și purcederea Duhului Sfânt sunt veșnice amândouă.
Referitor la „Lumină din Lumină”, expresia asta întâi de toate e o taină adică nu poți să răspund la întrebarea asta, dar o să încerc. Întâi de toate se arată de o ființimea, cum se numește, adică e un termen grecesc. Adică cei doi sunt de aceeași fire, exact la fel, adică Fiul nu este inferior Tatălui și iarăși, se referă la faptul că după cum lumina este din lumină fără ca prima lumină să se micșoreze, să zic așa, ca sursa să se micșoreze, la fel și Fiul iese din Tatăl, se naște din Tatăl pururea, veșnic fără ca Tatăl să se micșoreze și fără ca Fiul să fie mai mic decât Tatăl. Și după care e vorba de faptul că materia are așa-numitul principiu al excluziunii. Adică până aici e o cărămidă, de acolo încolo e o altă cărămidă. Aici e un atom, acolo unde e atomul ăsta, nu este și alta atom, să zic așa.
Dar în cazul lui Dumnezeu lucrul ăsta nu se întâmplă, ci există așa-numita întrepătrundere între persoane. Se numește în teologie, perihoreză lucrul ăsta. Adică Tatăl este în Fiul, Fiul în Tatăl, Duhul Sfânt în amândoi și fiecare dintre persoanele Sfintei Treimi este în celelalte două, fără ca asta să însemne că se dizolvă într-o supă impersonală. Fenomenul ăsta nu poate fi descris în lumea noastră, dar lucrul care descrie cel mai bine treaba asta este întrepătrunderea razelor de lumină. Și dincolo de asta, cred că principalul motiv pentru care se numește „Lumină din Lumină” este faptul că Dumnezeu este luminător. După cum lumina asta ne luminează ochii sensibili și primim cea mai mare parte din lumea sensibilă prin intermediul ochilor, cele mai multe informații din lumea sensibilă prin intermediul ochilor.
Deci vedem să nu dăm cu capul și vedem pe unde să mergem, pe unde e bine să mergem , pe unde este rău, să nu mergem. La fel și Dumnezeu este luminător adică ne luminează ochii minții, dacă sunt deschiși și dacă sunt îndreptați în direcția respectivă astfel încât să știm pe unde să mergem și pe unde să nu mergem. Ce este bine și ce este rău. Din cauza asta se numește lumină. Și vezi, în Evanghelia după Ioan, care este giuvaerul teologic al Noului Testament, aproape tot primul capitol se vorbește despre Lumină, despre Dumnezeu ca și lumină. Pentru că Dumnezeu arată omului cum să se comporte astfel încât omul să fie fericit de fapt. Adică să nu dea cu capul, să nu sângereze și la propriu și la figurat.
Și din cauza asta în principal acolo se vorbește de Dumnezeu ca și Lumină ca și cel care arată calea, ca și învățătorul. Vezi că Mântuitorul a fost numit în toată scriptura și în toată istoria Bisericii, Mântuitorul a fost numit învățătorul, rabi. Cu toate că Mântuitorul a făcut niște minuni… adică Maica lui Dumnezeu, a făcut niște minuni că ți se rupe mintea în două. Nimeni nu a făcut minuni ca Mântuitorul. Dar cu toate astea Mântuitorul nu a fost numit niciodată Hristos taumaturgul, adică Hristos făcătorul de minuni. Totdeauna a fost numit învățătorul pentru că lumina Lui, învățătura Lui este atât de mare încât oamenii au zis wow. O învățătură care este cu putere și, mai ales, atâta putere are că poate să depășească și moartea, după cum a arătat și foarte concret. Din cauza asta cred că acolo spune „Lumină din Lumină”.
Lumina lui Dumnezeu. Energia și înțelesurile ei
Pelerin: Nu și de energie, poate? Mă gândeam că și din cauza asta…
Părintele Teologos: Da, și din cauza asta, dar mare atenție cu energiile pentru că evident că noi comunicăm cu Dumnezeu prin energiile sale necreate. Adică noi nu putem să comunicăm cu Dumnezeu, după cum nu putem să comunicăm cu soarele, noi nu știm ce este în mijlocul soarelui. Bine, știm, să zic așa, dar nu avem acces la centrul soarelui. Este total în accesibil nouă, oarecum. La fel și la Dumnezeu – nu avem acces înăuntrul nucleului ce-i Dumnezeu, dar Dumnezeu este perfect comunicabil în energiile Sale. După cum soarele este perfect comunicabil în energiile sale – energie luminoasă, calorică și alte forme de energie.
Pelerin: Mă refeream la energie și ca slavă.
Părintele Teologos: Nu, nu, nu. Știu, dar din cauza asta evit pentru că la Dumnezeu, Slava înseamnă învățătură corectă.
Pelerin: Ah, deci nu-i lumina aia…
Părintele Teologos: Nu, nu, nu. Mare atenție. Pentru că la ora asta, noi suntem astăzi influențați și influența asta din păcate crește de religiile asiatice, de New Age, de asiatici unde pe primul plan apare energia și apare doar energia. Energia, mare atenție că se definește ca și activitate a unei surse. Asta este energia. Adică cineva face ceva. Energhia în limba greacă înseamnă lucrare. În clipa în care tu vorbești de o energie, nu descoperi sursa, adică sursa este ascunsă sau ocultă -pentru că ocult înseamnă ascuns – deci vorbim de o sursă ocultă, vorbim de o energie spirituală, care energie spirituală poate să fie de două feluri: iubitoare sau malefică. De devreme ce energia asta asiatică are o sursă ocultă și nu este o energie iubitoare, clar că este o energie malefică, adică o energie demonică oricât de strălucitoare ar apărea ea la prima vedere și oricât de multe puteri, dacă dorești, ți-ar da la prima vedere.
După cum îi vezi pe toți karatiștii toți luptătorii de arte marțiale și așa mai departe. Apropo de arte marțiale, vezi că la ei datorită faptul că energia pe care o divinizează, de fapt, nu este o energie iubitoare, la ei sportul național sunt artele marțiale. Artele marțiale ce înseamnă? Bătaia științifică. Cum să-l snopești în bătaie pe celălalt și mai ales că artele marțiale la ei sunt pilon al religiei lor. Una din cele mai cunoscute – Kung Fu sau Wu Shu, cim vrei să-i spui, sunt făcute la mănăstire. Adică la templu, la shaolini. Gândește-te cel scandal ar fi ar fi astăzi să se afle că oina – chiar hai să fim serioși, nimeni nu mai știu dacă joacă oina la ora asta și nu mai știu dacă știe regulile oinei – s-ar afla că oina a fost făcută în Biserică, la mănăstire. Oina nu-i bătaie științifică, da. Ar fi un scandal foarte mare. Uită-te, cu ce se ocupă monahii, să învețe oină.
Deci prin comparație, gândește-te cât demonică este starea monahilor la Shaolin – și am discutat cu monahi de la Shaolin care în loc și au discutat cu mâna de la Shaolin care în loc să se ocupe cu te miri ce… cu rugăciune, rugăciunea lor care o fi ea, în loc să se ocupe cu rugăciunea, se ocupă cu bătaia. Și chiar i-am întrebat „mă, băieți, voi cum ați ajuns…? Și au zis: „Păi, la noi acolo-s păduri, e munte, nu avem e lucru și atunci, ne ocupăm cu asta”. Zic: „Măi, fraților, deci în loc voi să vă ocupați, hai, să nu zic cu rugăciunea, deși cu rugăciune trebuie dacă sunteți monahi, cu artă. Cu sculptat în lemn, că tot aveți păduri, faceți ceva, fraților. Vă ocupați cu perfecționarea bătăii, cum să-l umpli de sânge pe celălalt?”
Energia demonică
Clar că vorbim de o energie demonică mare. Și din cauza asta trebuie să fim foarte foarte – și din multe alte cauze, dar să nu mă lungesc acum cu răspunsul – trebuie să fim foarte distanțați și cu o gândire foarte critică și foarte separați de tot pachetul ăsta de învățături asiatice care vin și ne influențează în arealul ortodox.
Pelerin: Aici intră și yoga, nu?
Părintele Teologos: Da, evident că intră și yoga pentru că yoga este promovată la început ca gimnastică, dar toate asanele și asta am vorbit cu Klaus Kenth, care a ajuns guru, a ajuns la nirvana, a fost ucenicul celui mai mare guru în viață; deci toate asanele sunt exercițiile fizice, pozițiile alea. Toate asanele sunt de fapt închinăciuni aduse la un zeu din politeismul indian. Adică la câte un demon în parte. Și evident că ajungi să te demonizezi.
Altceva în clipa în care faci gimnastică, dar fă gimnastică pe acre o știi, un streaching ceva și așa mai departe, un masaj. Sunt bune. Dar fără pachetele energetice și ferească Dumnezeu!
Alte întrebări.
Amalec
Pelerin: Amalec.
Părintele Teologos: Da.
Pelerin: E foarte promovat termenul în ziua de azi. Mai exact, e promovat ca și o motivație. De ce tocmai acum?
Părintele Teologos: De ce tocmai acum? Să pun și eu o întrebare, cum spunea domnul: o să-ți răspund la întrebare dacă îmi răspunzi tu la întrebarea pe care ți-o pun eu. Cine este pentru tine Amalec?
Pelerin: Tocmai că nu este.
Părintele Teologos: Atunci de ce ai pus întrebarea?
Pelerin: Pentru că alții folosesc acest termen și asta înseamnă că omul se transformă în mai mulți oameni, în mai multe scări de oameni sau trepte ale oamenilor și unii sunt cu drepturi și alții fără drepturi. Dar constatăm că cei care au drepturi beneficiază și de niște abuzuri ale acelor drepturi.
Părintele Teologos: Trebuie să știi că întotdeauna în clipa în care cineva se auto-îndumnezeiește, pentru că de fapt despre asta vorbim… Amalec era un rege antic, care are fusese zeificat după aceea de către el însuși și de către poporul său. Idolatrizat.
În clipa în care omul se auto-îndumnezeiește, omul trăiește o stare de chin, de fapt. De ce? Pentru că pe de o parte, el știe că scopul lui este îndumnezeirea, nu vrea să se smerească, să se îndumnezeiască cu ajutorul adevăratului Dumnezeu, să recunoască faptul că adevăratul Dumnezeu este altcineva în afara lui. El încearcă să se auto-dumnezeiască și atunci la un moment dat, el reușește treaba asta, dar numai parțial, pe baza unei forțe fizice, pe baza unei viclenii și așa mai departe . Și el atunci știe că este un uzurpator al acestui lucru ca și diavolul, de fapt.
Pelerin: Ca diavolul.
Părintele Teologos: Și atunci, în loc să-i stăpânească pe oameni. Să-i stăpânească nu e termenul corect. Să-i câștige, dacă dorești, pe oameni prin dragoste, cum este Hristos care ajunge la adevărata putere, încearcă să-i tiranizeze pe oameni. Adică încearcă să-și mențină puterea prin tiranie. Și atunci, aduce o mulțime de argumente adevărate sau mai puțin adevărate pentru tirania sa. Adică eu vă dau bani, vă dau putere politică, putere militară și așa mai departe sau tot felul de povești de genul ăsta că sunt într-o dimensiune superioară, regresii în trecut, nu știu ce, că eu sunt urmașul lui cutare și așa mai departe. Deci sunt tot felul de povești astfel încât cineva să poată să își valideze postura de putere cât de mult timp posibil.
Lucrurile uneori sunt foarte fine pentru că într-adevăr anumite motive sunt reale, dar nu în cazul lui Amalec. În cazul lui Amalec sau în cazul altor povești de genul ăsta, clar, acolo vezi că sunt tot felul de legende și pe baza acestor legende omul încearcă să se auto-îndumnezeiască.
Pelerin: Dar nu are nicio legătură cu explicația oficială dată de cei care folosesc acest termen. Deci termenii, clar, ceea ce ași spus dumneavoastră e corect, însă ei folosesc într-un sens complet deformat.
Părintele Teologos: Da, bineînțeles, am spus, întotdeauna face asta pentru că am spus că este uzurpator. Și dacă este intrăm aici în povești cu tot felul de cavaleri din vechime și așa mai departe și organizații, acolo să vezi. „Lord of the Rings” e nimic pe lângă… Înțelegeți?
Depărtarea tinerilor de biserică
Pelerin: Aș vrea să vă pun o întrebare, dar mai concretă legată de fiul meu. De ce copiii cad, părinte? Fiul meu are 16 ani și…
Părintele Teologos: De ce copiii cad? Pentru că sunteți sunt atrași.
Pelerin: Da, dar fiul meu a fost în biserică de mic. El m-a tras și pe mine la biserică, la vârsta de șase ani.
Părintele Teologos: Bravo lui! O să-l ajute Dumnezeu.
Pelerin: Când a zis „tata, eu la Liturghie sunt acolo, văd și alți tătici, dar tu nu ești. Unde ești?” Și în duminica viitoare, am fost acolo și am continuat să fiu. Ei, bine el acuma s-a apucat de fumat, încă n-a căzut la droguri sau chestii mai grave, dar cu inteligența cu care e dotat și harul pe care cred că l-a primit din belșug are capacitate de a se adapta într-un fel incredibil. Și atunci întrebarea mea nu numai de ce, dar și ce facem ca să le oprim căderea?
Părintele Teologos: Așa este. Întâi de toate, tu trebuie să fie exemplu personal pentru el. Trebuie să-ți dedici timpul lui. Nu știu în cazul tău concret, dar în general oamenii își trădează copiii în fața ecranelor sau în general îi lasă singuri se descurce. Și atunci, devin și la propriu și la figurat, copii ai străzii. Și atunci diavolul îi însingurează și le folosește cumplit lipsa de experiență ca să-i termine. Le dă o mulțime de informații foarte strălucitoare, dar fără importanță din punct de vedere al mântuirii lor, fără importanță existențială. Adică le dă informații din tehnică, din natură, din tot felul de lucruri de genul ăsta. Sursele malefice care de obicei sunt pe ecrane, internet și așa mai departe capătă în inima și în mintea copilului, care este destul de curată, dar fără experiență, capătă acceptanță ca sursă de încredere și copilul se duce după sursele respective și sursele respective la un moment dat o să-și verse otrava: adică fă asta că este cool.
Pelerin: Și el în felul ăsta își validează alegerile.
Părintele Teologos: Bineînțeles. Acolo e problema cea mare. În primul rând, ecranele sunt surse de drog, să ne înțelegem, adică ecranele generează acel pușeu de dopamină „wow”. Și atunci, clar trebuie limitată expunerea la ecrane, trebuie să existe program zilnic și copilul trebuie să se uite pe ecran o oră pe zi sau ceva de genul ăsta, după ce și-a făcut rugăciunea, după ce și-a făcut temele, după ce și-a îndeplinit datoriile față de Dumnezeu, de fapt, dar și în cotidian față de familie, față de viitorul său și așa mai departe, astfel încât el să știe care are îndatoriri și să nu cadă rob surselor de plăcere puternice, pentru că atunci neavând durerea analoagă înainte, va deveni rob. Dar dacă are o durere analoagă înainte, adică vorbim de o muncă fizică, vorbim de făcutul temelor, atunci va rămâne în echilibru.
Și el neapărat trebuie să știe: unu, în clipa în care este pe ecran sau în clipa în care face lucruri de genul ăsta, este o sursă mare de plăcere care-l ține rob acolo, îi generează adicție sau patimă, cum spun Sfinții Părinți, e același lucru.
Comportament adecvat al părinților față de copii
Pelerin: Dar cum le explici acest lucru? Că e mai mult decât evident la el. Nu pricepe, am încercat.
Părintele Teologos: Spune-i! E adevărat că el o să dea cu picioarele pentru că sursa de plăcere e foarte puternică, dar el o să înregistreze. Și o să-i vină mintea la cap undeva pe la 20 și ceva de ani. Adică cel puțin din punct de vedere al neuroștiințelor, cortexul frontal se maturizează, își termină dezvoltarea la 25 de ani. Dar hai să zicem 20 și X și mai departe, atunci o să-i vină. Până atunci trebuie să îi spui și trebuie să fii aproape de el, să știe că ești departe al lui, nu de partea păcatului. Trebuie să te pui pe tine în loc, trebuie să știe că tu ai experiență de viață mai mare ca el și asta trebuie să i-o spui, că tu nu ești la curent ultimele trenduri din muzică, modă, tehnologie asta nu contează pentru că marile probleme ale lui și ale întregii umanități sunt problemele de comportament, problemele de păcat. Și acolo tu ai experiență de viață mai mare decât el. Adică chiar poți să-i spus: „tată, pe mine nu mă întrebi care e ultimul manelist care…” – cu toate că ar trebui să ne băgăm și acolo pentru că e problemă de păcat. „Ci tu o să discuți cu mine despre cum te comporți, eu te învăț pe tine cum trebuie să te comporți astfel încât să nu devii dependent, astfel încât să nu ai mari traume.”
Pelerin: Din păcate, e un zid, părinte. Aici vreau să ajung și cred că mulți părinți s-au izbit de de zidul ăsta. Experiență de viață am chiar prea multă.
Părintele Teologos: Toți aveți. Iartă-mă! Toți aveți experiență de viață referitor la copii, dar el trebuie să știe treaba asta.
Pelerin: Ce mă deranjează pe mine e ruptura aia care din momentul în care se instalează nu mai ai mijloace de comunicare.
Părintele Teologos: Trebuie să-l lași să vorbească și în clipa în care vorbește și spune mai ales ceva eroic și…
Pelerin: Și dacă taci?
Părintele Teologos: Dacă taci e o problemă, pentru că trebuie să-i spui: „vezi că te însingurezi, tu crezi că farurile tale bat foarte bine și poate că bat foarte bine, dar bat cumva la 5 minute de mers cu mașina înainte, tu nu știi ce se întâmplă mai încolo. Eu știu pentru că a fost la vârsta ta în urmă cu zeci de ani.” Trebuie să-i spui treaba asta, nu-l lăsa. Sigur că o să dea cu piciorele, știu, cunosc, că am cazuri.
Pelerin: Eu remarc un lucru. Aici cred că l-am pierdut într-un fel. Copiii similari, că ei nu caută să fie mai mari cu 2, 3, 10 ani față de ei, dar să aibă gașca lor. Și acum apare un termen care pe mine m-a frapat. În zona de vest a țării, copiii ăștia sunt fermecați de această petrecere împreună a timpului liber în tot felul de așa anumite cambuze care sunt un fel de peșteri, că poate să fie un apartament, o acasă, poate să fie ceva închiriat pe termen scurt sau mai lung, dar atracțiile principale sunt narghileaua, doi – alcoolul, trei fumatul tare la modul…
Părintele Teologos: Sunt forme de drog. Toate sunt forme de drog.
Pelerin: El îmi spune: „dar tata tu nu înțelegi.” Și eu zic: „măi, eu vă duc la fermă, vă dau arcul, vânați acolo cocoșul ca să mâncați ceva, vă arăt cum să trăiți ca să vă descurcați”. Și ei nu vor.
Părintele Teologos: Sigur, pentru că ei sunt atrași de plăcere. Și chiar spune-i: „eu am fost la vârsta ta și chiar spune-i „breaking news” că și pe vremea mea au fost țigări și alcool și așa mai departe. Adică știu unde duc toate lucrurile astea.” Dar trebuie să ai răbdare cu el și trebuie să construiești vreme 10 de ani, relația cu el. Și mare atenție, nu-l presa, nu-i spune în continuu că face rău că știe și atunci se închide. Nu te concentra pe aflarea vinovatului, concentrează-te pe aflarea soluției. Căutarea vinovatului e o formă de război, e distructiv. Căutarea soluției e o formă de cooperare, este constructiv. Trebuie să creștem iubirea dintre noi, iubirea între oameni, nu ura.
Pelerin: La asta m-am referit și aici e poate chintesența. I-am zis așa: bă, copile, dacă zice în Biblie și tatăl era în Fiul și Fiul era în Tatăl, eu unde mai sunt în situația aceasta cu tine?
Părintele Teologos: Spune-i treaba asta.
Pelerin: Dar nu înțelege.
Părintele Teologos: Nu. Înțelege, dar nu vrea să se smerească.
Pelerin: Nu vrea să o primească.
Părintele Teologos: Asta zic. Nu vrea să se smerească pentru că e cornul mândriei lui Adam, înăuntru. El vrea să arate, să dovedească ceva. Dar o să dea cu capul la un moment dat și trebuie să fii lângă el. Și iarăși, încearcă cumva să vorbești, tu știi cum, trebuie să fii de partea lui împotriva problemei, numărul unu. Și numărul doi, trebuie să împachetezi mesajul tău astfel încât să nu-l pui pe el în inferioritate. Bun, clar, ar trebui să se smerească, dar astăzi e o mare problemă cu tinerii că de fapt intrenetul și găștile îi învață să fie mândri. Apropo de filmele… că înainte am avut o discuție pe tema filmelor – să fie supereroi care bineînțeles vorbim din punct de vedere satanic, nu din punct de vedere hristologic, din păcate.
Corectarea lenei
Pelerin: Și cu refuzul la treabă, cu lenea, cum facem cu ei?
Părintele Teologos: Pentru că asta pentru că asta este o sursă foarte mare de plăcere… Trebuie să-i generezi o durere analoagă. Asta a spus Sfântul Apostol Pavel, dacă nu mă înșel, scrie în scriptură, n-ai ce face. Adică spune: cine nu muncește, să nu mănânce. Și chiar era o fază pe tema asta că venise un frate tânăr la mănăstire și i-a spus ava, du-te și… adică i-a dat ascultare, cutare. Eh, nu că eu mă rog, eu am venit să mă rog ca îngerii că numai îngerii se roagă. Trebuie să avem viață îngerească, viața monahală e viață îngerească. Și a zis ava: da, bine, te rog să mă ierți.
Ceilalți s-au dus și s-au ostenit și el chipurile se ruga. Când a venit ora mesei, vine și ăsta la masă. „Păi, de ce ai venit?” „Păi, să mănânc.”. „Nu, că tu ești înger, tu nu ai nevoie de mâncare, du-te la tine la chilie și te roagă.” Înțelegeți?
Pelerin: Două zile a stat nemâncat.
Părintele Teologos: Nu contează. Lasă să stea șapte zile, măcar ține post și i se luminează mintea. Vorbesc foarte serios.
Pelerin: Așa i-am spus: n-ai făcut treabă, nu mănânci. Două zile nu a mâncat.
Părintele Teologos: Nu contează, lasă să țină așa și o să vezi că…
Pelerin: Da, dar tot a cedat.
Părintele Teologos: Cedează…
Pelerin: Dar conflictul ăsta între generații…
Pelerin: Și noi am cedat…
Părintele Teologos: Cedează. Sigur. Trebuie să fie undeva la mijloc.
Pelerin: Se îmbolnăvește.
Părintele Teologos: Nu. Lasă-l și mai ales că i se regenerează neuronii. E adevărat că poate să amețească, dar dacă bea apă, postul cu apă, cum se numește. Să nu intrăm în detalii, sunt niște ketogene care se întâmplă acolo, organismul intră în auto-fagie și aia generează foarte multă luminare la minte. Deci o stare de trezvie. Revenind.
O dată, cine nu lucrează să nu mănânce. După care, poți să-i spus: tata, tu ce vrei să faci în viață? Adică ok, ești acum cu noi. La un moment dat, clar o să fii la casa ta.
Pelerin: Când o să fiu, fac – ar zice.
Pelerin: Are puțin dreptate.
Părintele Teologos: Nu-i adevărat. Pentru că se obișnuiește astfel și obișnuința devine o a doua fire. Deci în clipa în care cineva se obișnuiește leneș sau orice formă de drog – să bea, iese de acolo la sfântul așteaptă. E foarte dificil să ieși dintr-o adicție. De ce se numește patimă sau adicție? Patimă se numește pentru că omul devine pasiv relativ la fenomenul respectiv. Adică fenomenul îl stăpânește pe el și nu el, fenomenul. Se numește adicție de ce? Pentru că el se adaugă fenomenului și nu fenomenul se adaugă lui. Adică el devine rob acolo.
Trebuie să spui treaba asta, să spui că tata, să ne înțelegem, lumea nu început cu tine; lucrurile astea sunt verificate și răsverificate vreme de mii dacă nu milioane de ani. Adică nu inventezi tu roata sau mersul pe jos. dacă nu nu doarme de ani Adică nu eu îs vin înapoi Și spui și că e îi mai pierzi Tu roata sau mersul pe jos, pentru că nu e așa cum crezi tu. Oricât de mult te-ai bâțâi tu și oricât de tare te-ai încrâncena tu, nu-i așa și tu te chinui. Și în clipa în care o să ajungi să faci ceva, mare atenție că n-o să faci. De ce? Pentru că o dată, ești obișnuit să nu faci, numărul unu și deci trebuie să depășești toată această adicție de lene, această mare plăcere pe care o ai, care o să-ți genereze depresie, singurătate, tristețe și imaginație și minte întunecată. Și dincolo de asta, o să fii sărac. De ce? Pentru că dacă tu o să te apuci la 25 de ani sau la ce vârstă vrei tu, o să te apuci să lucrezi, evident că ăla care s-a apucat să lucreze la 15 ani, evident că e mai talentat, mai experimentat decât tine. Și ăla o să-ți ia locul tău de muncă, care ți s-ar cuveni ție, pentru că el e mai bun, e cu 10 ani înaintea ta.
Pelerin: E mai antrenat.
Părintele Teologos: Evident. Deci dacă tu te antrenezi la lene, nu merge.
Pelerin: Tot occidentul s-a antrenat la lene.
Părintele Teologos: Știu. Cunosc. Monopolizăm discuția. E foarte interesantă discuția, dar monopolizăm. Zii!
Disocierea faptei de făptaș
Pelerin: Dacă aveți un sfat să ne dați – când cineva greșește, ne greșește sau face o greșeală, dacă ne puteți da un sfat cum să disociem greșeala de om. Că până la urmă noi ajungem să urâm omul.
Părintele Teologos: Care e greșit. Dacă urâm persoana, asta-i toxic pentru noi.
Pelerin: Eu vă spun că așa ajung. Nu zic de alții, zic de mine.
Părintele Teologos: Da, deci totdeauna trebuie să iubim făptașul și fapta se va judeca.
Pelerin: Cum?
Părintele Teologos: Păcatul este o boală. Deci vezi că vorbim aici de niște boli. Trebuie să-l vedem pe celălalt cum i-au văzut cei doi domni pe copiii lor. Adică celălalt de fapt e copilul meu sau mai bine zis e fratele meu. Deci clar că-l iubești ca și fratele tău. După care, am spus, păcatul este o boală. Deci în clipa în care îl vezi un om bolnav, nu-l compătimești? Evident că îl compătimești. Dacă îl compătimești pe omul respectiv, atunci o să-l iubești puțin. Evident că îl eviți pentru că are boală și deci e posibil să te contaminezi și tu de boala respectivă sau să vină virusul la tine, să vină microbul la tine, dar tu îl compătimești. Uite, săracul, iarăși, a greși, iarăși a urlat, iarăși a țipat și așa mai departe. Și el se chinuie întâi de toate. Deci gândește-te la un vulcan. Când vulcanul este în erupție și vine lava pe tine, dacă te prinde, te-a ars. Dar de unde vine lava aia? Vine din calderă, vine din din pântecele vulcanului. Ei, acolo, arsura e mult mai mare. Deci la tine ajung doar ecouri ale iadului interior. Înțelegeți? Ecouri ale iadului interior, deci pe el îl doare mult mai tare lucrul respectiv, chiar dacă la o primă vedere vezi că el învinge, să zic așa sau el e marele și tarele. Nu este. El este traumatizatul.
Asta vă spun eu că se vede la spovedanie. Deci nimeni n-a fost bucuros cu adevărat în clipa în care a păcătuit. Păcatul are distrugeri enorme, enorme, enorme și vezi câtă tristețe, imensă tristețe are pe ăla când a păcătuit cu ceva, orice.
Păcatul
Pelerin: Păcatul înseamnă de fapt nefacerea lucrului bun. Nu?
Părintele Teologos: Da, distorsiune, o strâmbare a modului corect de a fi. Și din cauza asta nu îl judeca pe celălalt. O dată, nici tu nu știi dacă ai optica corectă, pentru că e posibil ca ăla să facă bine, dar tu crezi că a făcut rău. Adică și noi trebuie să avem conștiința relativității noastre. Dar dincolo de asta, dacă el a greșit, crede-mă că are grijă Dumnezeu de el… Maica lui Dumnezeu! Ferească Dumnezeu! Altă întrebare!
Pelerin: Părinte, în privința spovedaniei. Ziceați de spovedanie mai devreme.
Părintele Teologos: Sigur.
Pelerin: Un fir roșu de care noi toți ar trebuie să ne ținem. Nu știm să ne spovedim.
Spovedania
Părintele Teologos: Cum să ne spovedim? Întâi de toate, să nu-i spovedim pe alții. Sunteți preot, nu?Binecuvântați! Deci eu vin să mă spovedesc că da, că el a făcut și că nu știu ce și așa mai departe și m-a rănit… toate astea. Chiar era un părinte care după ce a ascultat spovedania asta a zis: bine, cum îl cheamă pe …? Și spun că îl cheamă, Adrian, de exemplu, da. A, bun și atunci îi citește rugăciunea de dezlegare lui. Pentru că că l-a spovedit pe el.
Deci să vorbim de noi și să nu ne îndreptățim că știți, părinte, că m-am mâniat puțin, dar că el a fost de vină. Adică vorbește tu de tine însuți, numărul unu. Numărul doi, vorbește despre ceea ce te apasă – adică gândurile care insistă, gândurile care îți generează probleme. Vorbește foarte frumos, dacă nu mă înșel, Avva Varsanufie pe tema asta. Zice că dacă tu ești – eu acum o s-o duc în cotidian ca să înțeleagă toată lumea. De exemplu tu locuiești la etajul 10 al unui bloc și ești în casă și faci ceva, lucrezi acolo ei. La un moment dat, trece unul prin fața blocului înjurându-te și merge mai departe. Tu nu-i dai atenție. Dacă însă în ziua următoare, vine și stă în fața blocului și începe să urle, să te înjure de jos, ok, arunci un ochi, dar te concentrezi, iarăși, nu dai atenție. Dacă însă vezi că urcă pe casa scărilor și începe să urle de răsune toată scara, atunci dai puțin atenție, dar iarăși te concentrezi pe lucrul tău și te rogi. În clipa în care a venit la ușă și bate în continuu și începe să te înjure în continuu, atunci trebuie să chemi poliția. Adică trebuie să te spovedești.
Lupta cu gândurile
Deci gândurile care insistă, de care nu poți să scapi, alea trebuie spovedite. La monahi, după trei zile, trebuie spus. Bine, hai că în lume e dificil, să zic așa, dar să zic să spovedească odată pe săptămână. Poate că e cam des, dar ar fi foarte bine. Dacă te poți spovedi o dată pe săptămână ar fi foarte bine. Cel mai rar, o dată pe lună. De ce asta? Pentru că se acumulează energie demonică în om și asta îl chircește, îl îndurizează, îl face agresiv. E foarte important lucrul ăsta. Și atunci, omul trebuie să vină să spună. Nu contează că le spune tot pe alea, pentru că de fapt spovedania nu este informarea preotului, știți foarte bine că tot alea sunt, adică să fim serioși, ci este vorba de mărturisire, că se numește în anumite părți ale țării mărturisire. Adică eu mărturisesc că am greșit. Doamne, iartă-mă că am greșit! Vino și trimite macaraua și scoate-mă din mocirla în care am intrat. Și atunci Dumnezeu, apropo de patimi, că ești pasiv față de magnetul respectiv, față de fenomenul respectiv, atunci Dumnezeu trimite macaraua și te dezleagă, te desprinde de magnetul respectiv. De aceea, se numește rugăciunea respectivă, rugăciunea de dezlegare.
Asta este diferența principală între duhovnici și psiholog. Psihologul nu te poate dezlega de problemele tale. Psihologul cel mai cel mai bine este să fie un psiholog creștin care să te trimită la duhovnic pentru că duhovnicul te dezleagă, duhovnicul îți rezolvă problemele. Sigur că sunt și probleme mecanice, că s-a lovit la cap și așa mai departe sau probleme chimice din balanță chimică și așa mai departe, unde psihiatrul, mai bine zis, poate să facă ceva.
Dar marea majoritate a problemelor sunt probleme de atac demonic, probleme de gând, de gestionare greșită a gândurilor, de credință în gândul propriu. Omul crede sigur că așa e, poți să-i spui tu de 1 milion de ori – „ dar nu-i așa, nu-ți vrea nimeni răul, nu-s toți criminali”. „Nu, părinte, că știu eu că așa este și mai bine mor decât să-mi schimb gândirea”. Și zic: „nu vezi că tu te chinui?”. „Ba da, părinte.” „Bun, schimbă-ți gândirea”. „Nu, părinte.” Asta e absurditate, e demonic.
Deci asta trebuie făcut și mai ales omului să nu-i fie rușine să meargă să se spovedească pentru că diavolul îi exacerbează rușinea astfel încât să-l țină rob. „Nu mă duc eu la popa că cum o să mă vadă”. Știi? Nu o să te vadă nicicum. Am spus că preotul a auzit de 1 milion de ori același lucru. Du-te și spune „părinte, vă rog să mă iertați, am făcut aia, am făcut aia, am înjurat, am băut, am curvit, am mințit, am furat” și așa mai departe. Tot alea sunt. Adică am spus și păcatele care sunt.
Atunci se citește rugăciunea de dezlegare și omul se eliberează, simte că pleacă de pe el acel mare nor întunecat și se liniștește. Asta e foarte important și să nu înceapă cu povești – adică m-am născut în 1900 toamna și până când ajunge trece întreaga trilogie. Adică vezi tot Războiul stelelor până să ajungă la deznodământ, să zic așa.
Pelerin: Și mai și uită.
Părintele Teologos: Da, și mai și uită păcatul, unde rămăsese, știi. Chiar chiar puteți recomanda să scrie pe foaie cu liniuțe. E adevărat că fiecare cu caracterul lui și cu temperamentul lui, dar ajută foarte mult să scrie cu liniuță – am făcut cutare, cutare, cutare, cutare ca să fie expeditiv. Să nu povestească toate și așa mai departe. Și de obicei, poveștile care se fac, de ce se fac? Ca să se îndreptățească pe sine-și. Deci cam asta ar fi așa foarte scurt pentru spovedanie.
Pelerin: Părintele Teologos are și un videoclip în care explică detaliat sfânta spovedanie.
Părintele Teologos: Sigur, da. Voiați să spuneți ceva?
Rugăciunea pentru duhovnic
Pelerin: Și rugăciunea pentru duhovnic.
Părintele Teologos: Da, și rugăciunea pentru duhovnic, dar știți care-i treaba cu rugăciunea pentru duhovnic? Evident rugăciunea pentru duhovnic, dar asta nu trebuie să fie impediment pentru spovedanie. De ce? Pentru că uneori, duhovnicii spun să se roage pentru duhovnic, să se roage înainte să meargă la spovedanie sau să țină post sau tot felul de lucruri de genul ăsta, pe care oarecum le cam înțelegi. Dar oamenii le folosesc într-un mod foarte greșit, uneori chiar satanic: „a, părinte, nu mă mai duc la spovedanie că nu m-am rugat”.
Nu, omul trebuie să meargă să se spovedească la orice oră din zi și din noapte, absolut orice oră din zi și din noapte. Bineînțeles că e și chestie de obraz – nu mergi la 3 noaptea să te spovedești. Să fim serioși. Dar omul trebuie să se ducă oricând și cât de des posibil, fără exagerări, să se spovedească, să plece de la el energia demonică.
În regulă? Alte întrebări.
Când ne împărtășim
Pelerin: legat de împărtășanie. De fiecare dată trebuie să ne spovedim înainte…
Părintele Teologos: Nu neapărat…
Pelerin: De exemplu, dacă ne-am împărtășit duminica anterioară, ne-am spovedit, ne-am împărtășit…
Părintele Teologos: Nu, să ne înțelegem. Deci sunt păcate care sunt păcate opritoare de împărtășanie și sunt păcate care nu sunt opritoare. Acest raport de 1 la 1 – evident că spovedania condiționează Sfânta Împărtășanie, să fim serioși. Dar nu este raportul de 1 la 1 dacă cele două sunt dese. Adică mai bine zis, sfânta spovedanie este deasă. Dacă omul se spovedește o dată pe lună, trebuie să știți că în biserica nelovită de comunism, este o dată la două luni, maxim. Și am avut contacte foarte concrete și foarte bune cu toată Biserica nelovită de comunism în care oamenii se împărtășesc regulat, adică o dată pe săptămână. Unde se poate, sau în fiecare zi sau de patru ori pe săptămână, depinde de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Hrisostom. Adică toată patristica. Dacă nu, o dată pe săptămână că e dificil să te împărtășești în fiecare zi. Și se spovedesc acolo cel mai rar o dată la două luni.
Părerea mea evident că nu pot să o impun pentru că nu mă pot eu bate cu Biserica, dar părerea mea este că este cam rar o dată la două luni și hai, să zic, o dată pe lună. În clipa în care omul se spovedește o dată pe lună și este în Biserică, adică are rânduială, se roagă zilnic, regulat, ține posturile, evident, atunci nu este nevoie la fiecare împărtășanie, adică în fiecare duminică să se spovedească. Chiar dacă se recomandă acest lucru. Dar se recomandă nu pentru că are neapărat păcate opritoare de împărtășanie, că dacă are, clar trebuie să se spovedească orice s-ar întâmpla, ci ca să-și mențină zelul. Adică să plece de la el energia demonică și să zboare către cerul iubitor al lui Hristos.
Treaba asta de 1 la 1 provine din faptul că Biserica României și alte bisericii – slave – a fost lovite de comunism, e vorba și de ocupația otomană, dar întâi de toate vorbim de comunism – se spovedeau și se împărtășeau foarte rar. Și atunci, clar, dacă tu te împărtășești de patru ori pe an, te spovedești de patru ori pe an, evident că raportul e de 1 la 1. Nu te poți spovedi acum și te împărtășești după 6 luni, să fim serioși. De acolo vine. Nu există niciun suport patristic pe tema asta, absolut niciunul, pentru că sunt foarte bine documentat aici.
De ce? Pentru că am spus că am avut relații foarte bune cu toată Biserica nelovită de comunism și știu că asta este o problemă foarte mare în BOR care acum începe să se curețe, dar încă mai există treaba asta.
Relația personală cu Dumnezeu
Pelerin: Mi-ar plăcea să vă întreb cum să-mi dezvolt relația cu Dumnezeu, să am o relație personală, dar îmi dau seama că problemele cele mai acute pentru mine sunt cum să fac față familiei, cum să-mi cresc copiii, care îmi acaparează atenția. Spre deosebire de ceilalți care sunt mai în vârstă decât mine și au experiență. Poate și educația de demult era altfel.
Părintele Teologos: Acolo e…
Pelerin: Altfel de pe oameni sau sfinția voastră aveți o minte sclipitoare și vă dați seama cum să rezolvați, vreau să știu așa în general, ce educație ar trebui… noi tineri măcar să ne educăm acuma dacă am ratat șansa pentru a fi bărbați buni, care să facă față și problemelor de zi cu zi și să ne adâncim într-o relație cu Dumnezeu?
Părintele Teologos: Sigur. Întâi de toate trebuie să aveți program și să minimizați grijile, să tăiați grijile. Scopul nostru este să murim cu o inimă iubitoare, să dăm răspuns bun la judecată și să fim fericiți veșnic. Bun, pune-ți cele 1 500 000 de griji pe care le ai, pe o foaie și zici: grija asta cu ce mă ajută pe mine să mor cu o inimă iubitoare să dau răspuns bun la judecată și să fiu fericit veșnic? Mă ajută cu ceva? Da, nu. Nu. Taie. Asta taie, asta taie, asta taie, asta mâine, asta nu, asta nu, asta nu, asta mâine, asta da. Și atunci o să vezi că o să ai mult mai puține griji.
După care în cazul tău că ai familie, în program neapărat trebuie să te rogi astfel încât să capeți de la Dumnezeu luminare și curaj ca să poți să mergi mai departe. Și pentru asta imediat ce ajungi de la lucru acasă, sigur îți sărut soția, o întrebi ce mai face, pe copii asemenea, mâncați împreună după care vă rugați. Vă rugați împreună. Rugăciunea să fie imediat după masă și vezi că asta este și tradiția bisericii adică slujba de seară se ține după terminatul lucrului, deci după vecernie. Eu acum nu zic să faceți vecernia cu complexitatea unei vecernii, dar o rugăciune, un Doamne Iisuse vreo 20 minute, o jumătate de oră ajută enorm.
Bineînțeles celularul pus pe mod avion – foarte bun butonul ăla. Apăsați, nu răspundeți imediat, fraților, nu-i cazul. În clipa în care vă reîncărcați bateriile duhovnicești care sunt extenuate după o zi întreagă de surmenaj, atunci o să aveți curajul să mergeți înainte. Vă liniștiți, vă calmați și o să fiți mult mai rezilienți la un cuvânt, la o năzbâtie pe care au făcut-o copiii și așa mai departe.
Educația copiilor
Referitor la copii, câți copii ai?
Pelerin: Trei.
Părintele Teologos: Ok. Foarte bine. Bravo ție, Dumnezeu să te binecuvânteze. Poți să mai faci. Vorbesc foarte serios pentru că mai mulți copii se cresc mult mai ușor decât unul, mai ales decât unul. Dacă într-adevăr părinții au experiența din bătrâni că trebuie să-i responsabilizeze adică să-i spună celui mare mai ales dacă e fată, dar și dacă nu-i fată, să-l crească împreună cu mijlociul pe ăla micul. Aici o problemă de obicei cu doamna, că doamna din dragoste față de copii, pe care evident că o are, ea vrea să facă totul și să-i țină pe copii în puf și astfel se distruge și pe sine și pe copii. Nu.
Copiii trebuie să lăsați puțintel mai liberi, să se maturizeze, să se crească între ei, să se joace între ei și părinții să se retragă puțintel – să fie supraveghetori, evident, că trebuie să fie supraveghetori, dar nu trebuie să fie încontinuu crescători de copii. Și atunci când faceți treaba asta, pe de o parte, și părinții să degrevează de o mulțime de griji și se pot ocupa să se roage și pentru ei și pentru copii și copiii o să se simtă foarte puternic rugăciunea părinților, e o rugăciune foarte puternică pentru că sunt instituții – instituția tatălui și a mamei. Pe de altă parte, copiii se maturizează jucându-se între ei și crescându-se între ei.
Deci cred că asta ar trebui făcut. Adică vorbim de tăiatul grijilor, vorbim de rugăciune imediat după masă și vorbim de lăsatul copiilor, generare de responsabilități pentru copii și să se crească între ei. Adică cei mai mari să-i crească pe cei mai mici. Așa, pe scurt În regulă?
Rostul psihologului
Pelerin: Mă gândeam dacă răspunsul, soluția poate fi abordată și lumește adică program… nu știu acum cu neuroștiințe și programe psihologice și așa mai departe…
Părintele Teologos: Nu, nu. Am spus că am spus că psihologul, să mă ierte bunul Dumnezeu, dar el nu rezolvă mai nimic pentru că sufletul uman se hrănește cu iubire. După cum trupul uman se hrănește cu biscuiți, cu ceaiuri, cu ce avem aici, cu aer. Sufletul uman se hrănește cu harul lui Dumnezeu, cu energia necreată a lui Dumnezeu care în cotidian este iubire. Expresia plenară a harului lui Dumnezeu în cotidian este iubirea și asta vine de la Dumnezeu. Adică trebuie să te rogi, numărul unu. Pentru că mare atenție, deci voi, părinții, și mai ales tu ca tată, ca și cap al familiei trebuie să aduci hrană acasă. Tu ca și tată și în general părinții știu treaba asta, dar știu doar jumate. Adică ei cred că dacă aduc acasă mâncare, să zic așa și haine, s-a rezolvat. Nu s-a rezolvat. Trebuie să aduci și hrana pentru suflet și mai ales că hrana pentru suflet este mult mai importantă, de ce? ce Pentru că sufletul este mult mai important decât trupul. Și hrana pentru suflet este, cum spuneam, harul lui Dumnezeu, recte iubirea, atenția pe care tu trebuie să o dai copiilor. Trebuie să stai cu ei, să fii exemplu personal pentru ei, să faceți activități împreună.
Pelerin: Și dacă este iubire, dar partea cealaltă… e problemă cu partea cealaltă? Nu știu, de a te descurca lumește… din punctul de vedere al unor standarde ale societății care te presează.
Părintele Teologos: Nu te duce după standardele societății pentru că sunt satanice. Deci societatea exact asta… aici se vede una în principalele forme de satanism ale societății. Nu numai că promovează niște anti-valori, că le promovează, ci și faptul că te împinge să ajungi la un standard unde să nu mai poți să iubești. Pentru că nu mai ai timp să iubești. Adică trebuie continuu să faci, să faci, să ai și tu ce are și ăla și așa mai departe, să ajungi și tu la un nivel și așa mai departe. Greșit. Las-o! Nu trebuie să te bați tu că nu știu care o influencer de pe tiktok sau de nu știu unde și trebuie să ajungi la standardul respectiv. Nu trebuie să ajungi la standarul respectiv, nu a spus nimeni treaba asta.
Culmea, o să vezi că în clipa în care îi ataci prin evitare, adică nu te duci direct pe acolo pe unde spun ei, o să fii pe de-o parte și mai fericit și o să ajungi la un standard superior. Pentru că de fapt, reușita e fericirea. Și fericirea se găsește prin Dumnezeu, nu prin ajungere la nu știu ce… să-ți oferi tu o mașină, nu știu ce mașină este astăzi în vogă.
Pelerin: Promovează plăcerea, societatea.
Părintele Teologos: Da, e vorba de plăcere, dar plăcere trupească, nu plăcere adevărată. E vorab de plăcere trupească, o himeră, o reacție chimică din sistemul nervos. O serie de reacții chimice. Dopamină, cu toate alea care sunt. În regulă? Doamne ajută! Mai are cineva întrebări? Da, zi!
Cum abordăm situațiile conflictuale
Pelerin: Dacă ai impresia că cineva adică o persoană exactă nu te suportă sau îți vrea răul sau se uită urât la tine sau… despre ce e vorba, care-i problema aici?
Părintele Teologos: Problema ești tu.
Pelerin: Dacă sunt multe persoane?
Părintele Teologos: Dacă sunt multe persoane, problema ești și tu. Știi cum se spune, mai demult în cercurile de rockeri și așa mai departe, se spunea că dacă spune unul că ești beat, nu-l lua în seamă. Dacă îți zic doi că ești beat, trebuie să te uiți în oglindă. Dacă îți spun trei, du-te și te culcă.
Deci vreau să spun că problema ești tu, de ce? Pentru că după cum am discutat puțin înainte, tu trebuie să-i vezi pe ceilalți buni întotdeauna. Aici apare un paradox pe care lumina iubirii inteligente a lui Dumnezeu lucrează în inima ta că-l vezi pe celălalt drept bun, dar bolnav. Această taină se întâmplă uneori și la duhovnici. Adică duhovnicul vede că celălalt efectiv spune toate ale sale și duhovnicul nu-l urăște, pentru că îl ajută harul lui Dumnezeu. Ceva în genul ăsta trebuie să-l vezi și tu pe celălalt. Adică da, că celălalt sigur este un om bun, dar face niște lucruri care pe mine mă deranjează, dar spui că e vina ta. Adică eu nu sunt în stare să gestionez această situație în conformitate cu iubirea lui Dumnezeu. Și te retragi. Dar e foarte important să te retragi sau să acționezi în conformitate cu iubirea ta față de celălalt pentru că altfel te toxifici.
Am spus că iubirea este hrana sufletului. Ura este otrava sufletului. Gândește-te ce ar fi dacă eu aș crede acuma despre voi toți că toți aveți ceva cu mine. Eu cunosc cazuri și cunosc cazuri, omul să înnebunească pe tem asta. Sau că toți sunteți criminali sau că toți vreți să mă bateți, evident că ajung să nu mai dorm noaptea. Chiar cunosc cazuri pe tem asta. Că vrea să plece de la lucru, să meargă de nebună prin lume și așa mai departe pentru că îi vede pe toți ceilalți răi.
Bineînțeles că are anumite motive care aceste motive, mare atenție, pot să fie reale, dar de multe ori sunt exagerate sau chiar imaginare. Din cauza asta trebuie să-l vedem bine pe celălalt, să-l vedem bun, dar cum spuneam, el face un lucru care pe mine mă lezează sau nu-mi convine și așa mai departe. Unde mai pui că trebuie să mă lupt să-mi convină sau chiar dacă în mod obiectiv nu pot să suport atunci evit, mă retrag puțin, dar întotdeauna cu gând bun la adresa lui. Și cum am spus, disociem fapta de făptaș și spunem că da, săracul, e bolnav, nu a știut, a fost învățat greșit, nu a putut, a încercat să facă bine, dar nu i-a reușit. Să găsim circumstanțe atenuante, să găsim îndreptățiri pentru el. Și atunci, sufletul nostru se va liniști.
Și de multe ori, să ai și imaginea asta a vulcanului. Înăuntrul lui este arsura și vine în afară și poți să ai și imaginea chiar a unei arsuri. Dacă eu fac așa lui, îl mângâi, asta e un gest de dragoste. Dar dacă are aici o arsură, pe umăr, începe să urle. Deci în clipa în care cineva este agresiv cu tine și vrea să-ți facă rău înapoi înseamnă că i-ai atins o rană, ai călcat pe bătătură. Și când te gândești așa, uneori te poți smeri: Doamne, iartă-mă, că l-am călcat pe bătătură!
Un caz despre necunoașterea rănii celuilalt
Și eu chiar am pățit-o la un moment dat faza asta, a fost o fază, nu vă puteți imagina. Mă rog, înainte să fiu aici, eram la o altă mănăstire și acolo starețul nu prea avea timp de noi, o întreagă poveste de ce și noi eram buluc pe el să luăm binecuvântări pentru diferite lucruri. Și el ne împingea încet-încet că voia să scape de noi. Noi ne dădeam cu spatele și cum ne dădeam cu spatele încercând să luăm binecuvântare, să spunem și noi un cuvânt, la un moment dat cum mă dau cu spatele, calc pe unul pe picior. Mi-am dat seama de treaba asta și imediat am sărit puțin în sus. Ei, ăsta a început să urle prin curte, sărea încontinuu și urla, urla și eu mă duceam la el și ziceam „iartă-mă, iartă-mă, am greșit!”. Și toți ceilalți zic: bun, te-au călcat pe picior, nu-i bine, dar de ce urli atât? De ce? El avea, cum se zice, unghie în carne. Știi?
Și atunci vezi când cineva exagerează, se comportă într-un mod, adică urlă, înțelegi ce vreau să spun, înseamnă că are o rană undeva. Și atunci spui, da, săracul, uite, l-am rănit pe fratele, Doamne, iartă-mă!
Nu zic că a făcut bine, înțelegi ce vreau să spun. Asta este judecata lui Dumnezeu, relația lui cu Dumnezeu. Dar eu trebuie să am dragoste și să știu să gestionez, adică să nu-l mai calc pe bătătură, cum se zice. Să evit contactul sau dacă știu un cuvânt bun și pot să-i vindec rana, fac astfel încât să-i vindec rana. În regulă?
Pelerin: Da.
Părintele Teologos: Să ajute Dumnezeu! Zi!
Ortodoxie și psihologie în vindecarea sufletului
Pelerin: Voiam să vă întreb, părinte, care ar fi legătura – ați pomenit de psiholog și teolog? Care e legătura între cei doi?
Părintele Teologos: Psihologul este pe plan uman și mai ales că se bazează pe erezii, pe eretici. Pe când teologul se bazează pe descoperirea lui Dumnezeu, pentru descoperirea adevăratului Dumnezeu care este și vindecătoare, este terapeutică. Psihologia a apărut în un Vest ca o soluție de avarie a ereticizării Vestului. Ortodoxia este știința medicală corectă care are ca scop vindecarea sufletului. În clipa în care o parte a lumii s-a depărtat de adevărul ortodoxiei, evident că s-a îndepărtat și de terapeutica ortodoxă. Și atunci oamenii care erau eretici, dar proști nu erau, și-au dat seama: bă, nu mă vindecă, am probleme, am anxietăți, am aia, aia, ce fac?Atunci au început să bâjbâie, hai să testăm asta, hai să facem studiul ăsta, hai să testăm și așa mai departe. În această bâjbâială, în această ceață, au găsit ceea ce se numește astăzi psihologia.
Deci au găsit frânturi mici de adevăr – unde mai pui că sunt și distorsionate – și pe baza acestor lucruri încearcă cumva să facă o frecție la picior de lemn. Și în cel mai bun caz, dacă nu-l distruge pe om, poate să-i câștige timp sau uneori – când am vorbit de imbalanță chimică și mai departe tot – pot se dea o pastilă ca să se liniștească, dar de obicei această liniștire nu-i rezolvă problema, ci, hai să nu zic că îl transformă în legumă, dar nici departe.
Pelerin: Prelungește boala…
Părintele Teologos: Da, o întreagă problemă. Câștigă timp, hai, să zic așa. Amână moartea, da. Soluția la problemele lui existențiale este ortodoxia. Și vezi, din cauza asta, în Vest sunt mari pandemii, mai mari decât covid-19, vorbim de pandemia singurătății și pandemia bolilor de nervi. Dacă psihologia ar fi fost o știință de succes, n-am avea bolile de nervi ca și pandemice sau secolul ăsta numit secolul anxietății. Ar trebui să fie soare și bucurie, dar devreme ce este o știință care din păcate, săraca, nu rezolvă pe om, din cauza asta am ajuns aici.
Pelerin: Deci practic nu sunt puncte comune între cele două?
Părintele Teologos: Foarte puține. Dar știi care e treaba? Întotdeauna trebuie să știi că răul este grefat pe bine, ceea ce nu spun că psihologia este un rău frontal în sens de satanism. De ce? Pentru că omul fiind o ființă rațională, e chip al lui Dumnezeu, nu poate să primească răul frontal. Totdeauna trebuie să fie grefat pe un puțin bine. Adică spun acum „du-te, ucide-l pe ăla pentru că ăla nu știu ce a făcut, a făcut un rău.” Și tu zici aha, da, așa este, trebuie să moară.
Deci totdeauna trebuie să fie răul grefat pe bine ca să poată să fie prins de către om, să aibă o momeală. Și asta e valabil în toate ereziile. Nu vezi că în toate ereziile apare tema iubirii și să ne iubim popoare și pace și așa mai departe. Da, dar ce înseamnă iubirea și ce înseamnă pacea? Aia e.
O ultimă întrebare dacă mai are cineva. A, două întrebări, foarte bine. Zi!
Cum scapi de adicții
Pelerin: Părinte, vă rog să ne spuneți cum poate un om adult, nu copil să scape de adicții sau altfel spus cum poate să dobândească dragoste mai mare față de cele spirituale în raport cu plăcerile lumii acesteia?
Părintele Teologos: Da, sigur. Deja oarecum tu ai răspuns la o parte de întrebare.
Pelerin: Când vorbesc de adicție mă refer la adicțiile cunoscute. Televizor, ecrane, filme, seriale, eu știu, jocuri că și adulții se joacă, internetul și așa mai departe.
Părintele Teologos: Mare problemă cu gaming-ul. Deja alcoolul este depășit, fumatul este depășit oarecum. După cum bine spus…
Pelerin: Termenul teologic ar fi patimi, nu?
Părintele Teologos: Patimi. E același lucru. Patima, cu adicția și cu dependența, cam tot acolo. Omul cade în patimă datorită plăcerii generate de aceasta. Deci imaginează-ți centrul de păcat ca și un magnet care te atrage. Forța magnetică este simțită de către creier ca plăcere în general. Devreme ce vorbim de forță magnetică, ea este invers proporțională cu pătratul distanței. Adică dacă te apropii de două ori, forța crește de patru ori. Te apropii de trei ori, forța crește de nouă ori. Te apropii de patru ori, forța crește 16 ori. Deci primul lucru în bătălia contra adicțiilor este minimizarea expunerii. Nu te uiți, închizi tabul, închizi ecranul, pleci, ții sute de metri distanță, nu pui mâna. Nu zice că ești tare, nu ești, nimeni nu e. Crede-mă. După care, de vreme ce ne atrage în direcția respectivă, clar, trebuie să avem o forță cel puțin egală ca și evaluare, dar în sens contrar.
Durerea duhovnicească salvatoare
De vreme ce forța care ne atrage în direcția respectivă este plăcere, plăcere păcătoasă, clar că un prim mijloc de a ieși de acolo e forță de durere, o durere duhovnicească. Și Biserica oferă astfel de dureri: post. Trebuie să ții post. Ții post de ecrane, cum am spus înainte la un moment dat, program. Mai ales dacă e copil, dar și adultul între orele cutare și cutare stau. Și stau pe ecrane ca să lucrez, deci ca să am o formă de durere, nu ca să mă joc cine știe ce jocuri sunt la modă.
După care dincolo de post să fie și program pentru că și programul e o formă durere. Aș dori să mă joc 3 ore, nu o să te joci 3 ore, o să te joci o jumate de oră sau 20 de minute sau deloc. E vorba și de osândirea de sine. Adică tu ești matur, tu ești adult, tu ești creștin, tu ești cap de familie și te joci eu știu ce ce joc…?
M-a impresionat pentru că a apărut știre că ăștia de la Blizzard care au făcut Diavolo Imortem au câștigat 10 milioane de dolari în două luni și jocuri pe gratis pe bază de adicții și micro-tranzacții din joc, știi. Deci e o mare problemă, problema adicțiilor.
Deci te mustri pe tine. Vrei să fii dependent toată viața și îți distrugi familia, relațiile cu familia și așa mai departe. Te mustri pe tine. După care, spovedania. Părinte, vă rog să mă iertați, așa mare cum mă vedeți eu mă joc în fiecare zi, mă uit la femei în fiecare zi. Asta e o formă de smerire, de durere. După care ce mai e? Efortul fizic. Adică efectiv mergi și bați cuie în geam.
Pelerin: Ce ai făcut azi.
Părintele Teologos: Neapărat ieșiți în natură. Mergeți, jogging, sport, ajută foarte mult sportul în echipă. Sportul în echipă ajută enorm mai ales pe copii, de ce? Pentru că învață odată că victoria se face în grup. Adică niciodată nu o să reușești de unul singur și doi că nu ești niciodată inutil. Adică cele două mari extreme: extrema mândriei și extrema deznădejdei. Extrema mândriei – că eu pot de unul singur. Și extrema deznădejdei – că eu nu sunt bun de nimic. Ajută foarte mult sporturile de echipă și bineînțeles, și formele de osteneală, cum spuneam.
După care dincolo de acest pachet de durere duhovnicească pentru bătaia împotriva adicțiilor este și plăcerea duhovnicească, plăcerea adevărată care trebuie să te tragă în sus. Vorbim de rugăciune, vorbim de cititul cărților duhovnicești și mai ales contactul cu persoanele care emit iubire.
Rugăciunea
E clar, iubirea vine de la Dumnezeu și pentru asta trebuie să te rogi și după care trebuie să știi că fiecare dintre noi avem un diamant foarte frumos înăuntrul nostru pe care, dacă îl curățăm de noroiul patimilor, atunci intră înăuntrul nostru lumina iubirii lui Dumnezeu și o redirecționăm foarte frumos în afară. Tu trebuie să găsești astfel de persoane care sunt curățite cât de cât de patimi și care emit în afară iubirea lui Dumnezeu redirecționată prin diamantul inimii lor și să ai relații bune cu persoanele astea – să fie prietenii tăi, familie și așa mai departe – și atunci aceștia te vor scoate. Adică suportul prietenilor și al familiei este extraordinar în bătălia cu patimile.
Pelerin: Sau îndrumător?
Părintele Teologos: Da, cu atât mai mult un îndrumător, evident. Dar este tema asta, zice „uite la Gigi contra, ce om nobil este și așa mai departe și eu toată ziua sunt pe gaming sau toată ziua mă uit la nu știu ce lucruri…”
Deci ajută foarte mult persoanele, ajută foarte mult rugăciunea și studiul. Ajută enorm. În regulă?
Pelerin: Și se poate ajunge în felul acesta să nu-mi mai doresc să fac lucrurile acelea?
Părintele Teologos: Evident.
Pelerin: Sau doar să limitez.
Părintele Teologos: Da, și dacă e adicție trebuie să ieși complet de acolo.
Pelerin: Trebuie să eradichezi. Nu?
Sevrajul
Părintele Teologos: Evident. Curaj! Trebuie să dorești și mai ales trebuie să accepți că intri în sevraj. Trebuie să accepți că la început o să fie mai rău și după aceea o să fie mai bine. Dar o să fie mai bine. Totul este să fii constant. Trebuie să ai program, cum spuneam. Și mai ales, dacă e vorba de un drog mare…
Pelerin: 10 minute azi, foarte grav…
Părintele Teologos: Țigări sau ce? Mă rog, bunul Dumnezeu știe. Trebuie să accepți treaba asta și mai ales, dacă ești căsătorit și ai un prieten apropiat, trebuie să-i spui soției: „iubito, vreau să mă las de cutare adicție” pe care clar că o să o știe și ea. „O să fiu puțin irascibil. Fă răbdare cu mine două săptămâni și așa mai departe ca să scap de treaba asta.”
Pelerin: Și dânsa multă răbdare să aibă.
Părintele Teologos: Da, o să aibă, crede-mă.
Pelerin: Nu poți să întrebi ca un copil acum: dar dacă mă supun unor lucruri care îmi produc durere repetat și să am voie după aceea să mă joc sau să mă uit la filme…
Părintele Teologos: Da, dar cu ce te ajută?
Pelerin: Păi, asta e că e atracție foarte mare și nu știu…
Părintele Teologos: Dacă ai un comportament adictiv nu intra în direcția respectivă pentru că o dată te termini pe tine, te însingurezi și singurătatea este iadul. Și dincolo de asta îți distrugi relațiile cu sursele de iubire – cu Dumnezeu și cu celelalte persoane și o să ai un suflet slăbănog, rahitic, un suflet distrus care nu o să poată să facă nimic în viață.
Pelerin: Nu apare și o epuizare a energiilor interioare?
Părintele Teologos: Da, dispare iubirea, asta zic, dispare energia necreată a lui Dumnezeu. Nu mai poate să facă nimic, se uită așa în gol, undeva, cum mă uit eu acum undeva în spate.
Pelerin: Unii zic la situația asta, burnout.
Părintele Teologos: Dar burnout provine și din cauza ecranelor, dar și din faptul că le generează foarte mare plăcere și atunci, efectiv se storc.
Pelerin: Le stoarce mintea.
Părintele Teologos: Evident. Și pentru că nu au relații interpersonale pentru că sunt cu ecranul care ecranul nu iubește e o pare problemă.
Pelerin: Apropo de asta, dacă îi tăiem ecranul, ia cartea și nu o mai termină.
Părintele Teologos: Ehhh. Ia cartea?
Pelerin: Romane…
Părintele Teologos: Asta e foarte bine.
Pelerin: E bine, dar…
Părintele Teologos: E bine, de ce? Pentru că e un pas în plus, adică iese puțin din hăul respectiv. Pentru că în clipa în care citește, își generează un mod de gândire mult mai adânc, mai analitic, mai conceptual și mai lent și mai lung. Pe când ecranul generează nu mod de gândire foarte rapid, foarte scurt, foarte superficial, foarte haotic, brutal. Pe când cartea îl ajută foarte mult. Pasul următor este într-adevăr să aveți relații interpersonale. tata, hai, să batem cuie în geam sau… Vorbesc acum ca să nu dau un anumit exemplu. Să jucăm șah, go, de exemplu. Te învăț să tai lemne… ceva folositor. Dincolo de faptul că învață ceva folositor și își exersează mintea, vede frumusețea inefabilă a celuilalt, a persoanei în care, cum spuneam, strălucește frumos lumina lui Dumnezeu prin diamantul inimii sale.
În regulă? Mai era o întrebare acolo…
Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui
Pelerin: Da. M-ați ajutat de fapt să formulez… ați făcut o afirmație cu care rezonez foarte mult și anume faptul că trebuie să murim cu inimă iubitoare.
Părintele Teologos: Așa.
Pelerin: Dacă durerea e cea mai intensă trăire pe care putem s-o avem în plan fizic și în fiecare zi ești la marginile durerii de ani de zile, cum poți să ajungi să mori cu inima iubitoare?
Părintele Teologos: Da. Îmi amintesc de o fază. Era un părinte care căzute într-un păcat mare înainte să devină părinte. Părintele se numea Siluan. Și era un alt părinte care și el căzuse într-un păcat mare înainte să devină părinte, de fapt, îl negase pe Dumnezeu. Pe părintele ăsta îl chema Sofronie. Și el devenise diacon la o mănăstire în Sfântul Munte și la un moment dat când părintele diacon Sofronie tămâia pe părinți, la un moment dat l-a tămâiat și pe părintele Siluan. Și în clipa respectivă, el a avut descoperire de la Dumnezeu că părintele Siluan e în fața lui la citit. Adică i-a cunoscut toată drama pe care a trăit-o.
Și atunci, a zis wow. Și-a dat seama dat seama că părintele Siluan necunoscut din fața lui e într-adevăr un părinte foarte mare chiar dacă în obște era cvasi-necunoscut. După care, părintele Sofronie merge la părintele Visarion, dacă nu mă înșel și sau vine părintele Visarion la el, nu mai țin minte, în orice caz, vine părintele Visarion la el și părintele Sofronie îi pregătise un samovar cu ceai. Și la un moment dat, părintele Visarion îi spune la părinte Sofronie: „Spune-mi un cuvânt de folos.” Și părintele Sofronie tocmai terminase cana de ceai pentru părintele Visarion și îi spune: „să stai pe marginea abisului deznădejdei și când nu mai poți ia o cană de ceai.” Și întinde cana de ceai către părintele Visarion.
În clipa respectivă, părintele Visarion buff, și-a dat seama că părintele Sofronia i-a spus un cuvânt mare de tot, dar era ca și avionul care trece pe deasupra ta, îți dai seama că e ceva mare și cu o viteză foarte mare, dar nu poți să pricepi ce s-a întâmplat. Se depășește momentul, se despart cei doi. A doua zi sau, mă rog, după un anumit timp, părintele Sofronie urca, dacă nu mă înșel, de la port , mergea către mănăstire și părintele Siluan venea din față. Și părintele Sofronie îl vede pe părintele Siluan cum vine și atunci, părintele Sofronie, din respect, încearcă să-l evite pe părintele Siluan, mergând după trapeză, mergând după o clădire. Adică să nu se întâlnească.
Părintele Siluan din față vede mișcarea asta și merge și el prin partea cealaltă și evident că întâlnirea celor doi era inevitabilă. Și atunci când se apropie părintele Sofronie nu zice nimic decât un singur lucru zice către părintele Siluan: „am greșit?”. Și părintele Siluan atât i-a răspuns: „Părintele Visarion este un părinte bun, dar cuvântul pe care i l-ai spus depășește cu mult măsurile lui. Vino să discutăm!”
Și din punctul respectiv părintele Siluan a fost starețul, conducătorul duhovnicesc al părintelui Sofronie. Deci primul sfat pe care ți-l dau este să stai pe marginea abisului deznădejdei, mai iei o cană de ceai și al doilea sfat este să citești cartea părintelui Sofronie în care se povestește viața părintelui Siluan. E vorba de Sfântul Siluan Athonitul și cartea se numește „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”.
Pelerin: Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui.
Părintele Teologos: Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui. Să știi că cea mai intensă trăire nu este trăirea crucii, ci trăirea învierii dumnezeiești, trăirea iubirii dumnezeiești. Asta e cea mai intensă trăire.
Pelerin: În plan fizic am zis.
Părintele Teologos: Știu, dar ca să ajungi acolo trebuie să treci într-adevăr prin cruce. Deci ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui. Citește cartea asta și în general toate cărțile Sfântul Sofronie Saharov – îl cheamă. Sau Sfântul Sofronie de la Essex. Și cartea Sfântului Siluan e una singură.
Pelerin: Am primit-o, nu am citit-o.
Părintele Teologos: Rău.
O întâmplare personală despre iad și rai
Pelerin: Să vă spun ceva ce mi s-a întâmplat. O să vă șocheze pe toți apropo de ține-ți mintea în iad… Eu am avut o viață mai aparte și la un moment dat după foarte multe certuri cu nevasta mea, mi-am luat pistolul, un revolver, am băgat un glonț în el, într o duminică înainte de Liturghie și am zis la Doamne-Doamne: „nu mai pot”. Dar am urlat.
Am citit viața Sfântului Siluan, am făcut tot ce am văzut eu că e acolo de făcut. „Îmi țin mintea în iad și acuma sunt în cel mai mare iad. Fă ceva că mai am un pic și apăs pe trăgaci”. Vorbesc foarte serios. Și în momentul ăla s-a întâmplat ceva.
Iadul ăla care era mare tare, dar mare s-o transformat în rai.
Părintele Teologos: Așa este.
Pelerin: A fost o fracțiune de secundă pe care am trăit-o ca o eternitate. M-am dus acasă, bine, am scos glonțul din revolver, m-am dus la nevastă zic: hai, tu la mine, acum pupă-mă, ieri te-am violentat un pic cam prea tare, dar mă poți lua în brațe, sunt ok. Am înțeles ce mi-ai zis, ai dreptate.
Deci e un lucru mare doar că lucrurile astea se repetă. Nu doar o dată trebuie să ții mintea în iad, ci conștiința că tot timpul trebuie să-ți ții mintea în iad, e un lucru mare. Și mie mi s-a întâmplat să trec prin foarte multe astfel de iaduri că le-am cam pierdut șirul.
Cum ieșim din iadul vieții personale
Problema e următoarea: cum ieși totuși din cercul ăsta vicios al vieții în iad?
Părintele Teologos: Da. Prin înmuierea inimii. Dacă ne înmuiem inima și acceptăm că suntem de iad, atunci ne scoate Dumnezeu prin acea schimbare. Adică Dumnezeu dă acea schimbare, dar trebuie să-ți înmoi inima.Dacă îți înmoi inima și zici: da, Doamne, sunt de iad, adică ăsta sunt…
Pelerin: Mintea în iad ne-o ținem zicând că faptele noastre sunt doar…
Părintele Teologos: Tu accepți că orice ai face…
Pelerin: N-am făcut nimic bun…
Părintele Teologos: Da, exact. Orice ai face, ești de iad, clar. Și în clipa în care accepți acest adevăr, că așa ești și nu cum crezi tu că ești, atunci ți se înmoaie inima și inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Se înmoaie inima și atunci vine Dumnezeu, pentru că nu deznădăjduiești, și dă victoria. Te scoate.
Pelerin: Dar senzația este efectiv fizică.
Părintele Teologos: Da, da, e o senzație foarte concretă. Adică nu e vorba de placebo și așa mai departe. Este apropo de cea mai intensă trăire și o trăire foarte foarte concretă. Aș putea să spun că e mai concretă decât fizicul. Adică ceva ce îți definește toată viața. Apropo de ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui, știți foarte bine că Dumnezeu i-a spus Sfântului Siluan treaba asta o dată. Dar asta i-a marcat toată viața. Atât de intensă a fost trăirea asta, știi. Pentru că așa vă spun și eu – ține-ți mintea în iad și nu vă deznădăjduiți – da, dar o să veniți peste o săptămână la mine „părinte, dar ce ați spus…” Dar în clipa în care a spus Dumnezeu asta cu atâta intensitate, atât de mare a fost trăirea că a fost switch-ul ăla, click, dintr-o dată s-a aprins becul.
Pelerin: De fapt, credința e doar paradox…
Părintele Teologos: E supra-logic, da. Așa este. Mai are cineva o ultimă întrebare?
Nu mai e. Bine.
Pelerin: Mulțumim frumos!
Părintele Teologos: Să vă binecuvânteze Dumnezeu! Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
