Ascultați un scurt dar cuprinzător cuvânt al p. Efrem Panausis care ne explică cum ne putem regăsi sinele pierdut în această perioadă a Postului Mare.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Regăsirea sinelui pierdut – Arhim. Efrem Panausis
Postul Mare, după cum drept s-a spus, pentru Biserica noastră e perioada cea mai de umilință a anului bisericesc. E important acest lucru, deoarece Postul Mare face diferența într-o lume în care răspândirea și împrăștierea sunt fără limite. Se întărește acum ideea ca omul să-și adune mintea un pic, să-și adune puterile sufletești și să le pună în slujba binelui. E foarte important să punem lucrurile la locul lor și să cugetăm că Postul Mare, pentru creștini, nu este nimic altceva decât un început al luptelor duhovnicești. [Ne dorim] să fie un mod esențial prin care omul să poată conștientiza lucrurile vieții cele mai importante și însemnate, și ale vieții duhovnicești, îndeosebi.
Trebuie să pricepem că umilința rămâne o nevoie a omului de a se întoarce cu privirea în sine. Este o călătorie lăuntrică de a-și găsi sufletul pierdut. De multe ori, în pilda Fiului Risipitor, pe care o auzim cu puțin înaintea Postului Mare, atunci când vorbim despre fiul risipitor care se pocăiește, se spune în Evanghelie că și-a venit în sine. Așadar, un mijloc prin care omul își vine în sine este umilința.
Ce reprezintă umilința pentru Biserică? Firește că nu este o stare sentimentală. Conține și asta, dar nu e numai atât. Nu reprezintă luminile plăpânde [din biserici], culorile cernite, slujbele lungi, citirile, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Sau, cel puțin, nu reprezintă doar aceste lucruri. Ele sunt mijloace. Întâi de toate prin liniștire, prin cele mai multe citiri din Psaltire, pe care Biserica le folosește în scop pedagogic, de a educa [sufletele], se subliniază nevoia omului de a-și găsi sufletul. Să-și regăsească sinele pierdut prin intermediul liniștirii. Străpungerea inimii ajută, așadar, și contribuie ca omul să-și afle sufletul. Mijloacele sunt slujbele bisericii în principal; postul, care a început cu puțin timp în urmă; și, mai presus de toate, împărtășirea din Potirul Vieții. În același timp studiul Sfintei Scripturi, rugăciunea și nevoința împlinirii poruncilor evanghelice, ajută exact la acest lucru: de a putea omul să-și afle sufletul pierdut. Și atunci când îl află, să meargă pe cale alături de Hristos, spre pătimirile și Învierea Sa.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
