Ortodoxie, (neo)protestantism, catolicism – p. Mihai Burlacu, p. Teologos

Urmăriți un dialog foarte folositor cu părintele profesor dr. Mihai Burlacu, legat de identitatea ortodoxiei în lumea contemporană, lume în care există multe erezii creștine care influențează turma de Hristos iubitoare.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Părinte, spuneți Împărate ceresc.

Pr. Mihai Burlacu: Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Părintele Teologos: Amin.

Pr. Mihai Burlacu: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Părintele Teologos: Amin. Dragii noștri ne aflăm cu părintele Mihai, părintele Mihai Burlacu care este profesor de Dogmatică la Facultatea de Teologie din București. Am dorit și doresc să fac foarte mult cu el acest interviu și vrăjmașul ne luptă acerb pe tema asta, să nu intru în detalii. În orice caz este un interviu de la care eu aștept foarte multe, bine poate și că sfinția sa este profesor de Dogmatică, dar doresc să vă ajut pe voi pentru că știu că sunteți confruntați cu tot felul de idei eretice provenite de la diferite erezii sau mă rog tipuri de erezii cu care sunteți confruntați zi de zi.

Noi acuma nu o să vorbim nu o să facem un interviu sistematic pe teme de dogmatică, ci o să ne concentrăm direct pe ceea ce socotim noi că vă interesează în viața de zi cu zi. Întâi de toate este vorba de marea categorie dacă doriți, pentru că sunt multe în această categorie, mare categorie de erezii protestante, neoprotestante și o să-l rog pe părintele să vorbească puțin cum au apărut, ce sunt și care sunt cele mai să zic așa evidente greșeli ale lor cele mai promovate greșeli ale lor și cum putem să le răspundem. Părinte aveți cuvântul.

Pr. Mihai Burlacu: Mulțumesc pentru introducere și pentru invitație. Mă bucur să mă aflu alături de dumneavoastră și de telespectatorii noștri.

Părintele Teologos: Noi suntem onorați.

Pr. Mihai Burlacu: Este un cuvânt destul de greu privitor la ceea ce ați spus pentru că influențele există în jurul nostru și nu putem să trăim neinfluențați. A existat o obsesie a lumii pentru un mod de tip tabula rasa, adică să rămâi cât mai neinfluențat de nimic și de nimeni considerând că forma asta de independență axiologică sau valorică îți este benefică și te face să fii cu adevărat autocrat, lumea pune accentul pe autocrație, pe autocontrol, pe controlul propriu, autoguvernare… e prețul, e privită ca o formă de libertate și libertatea adevărată e privită în sensul acesta.

Adevărata libertate

Dar, din păcate sensul libertății în creștinism și în teologia creștină și în viața duhovnicească este cu totul altul. Sensul libertății este dat de alegerea bună și corectă cum spune un părinte al bisericii, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că sensul libertății este dat de alegerea cea bună pentru că acela împlinește ființa omului, adică îl saltă din actualul stadiul al existenței spre o existență bună și fericită. Nu e important doar să exiști, important e să exiști bine și fericit care e cu totul altceva.

Părintele Teologos: Așa este.

Pr. Mihai Burlacu: De asta, acest lucru presupune o bună orientare, iar o bună orientare este dată de un anumit tip de cunoaștere. Acest tip de cunoaștere sau modurile prin care noi cunoaștem lumea și universul înconjurător vine din formația noastră culturală, din ceea ce achiziționăm în mediul nostru în care ne naștem, în care creștem, în care ne dezvoltăm. De asta, factorii care ne influențează sunt foarte mulți, noi nu putem să trăim neinfluențați de nimic, nu există un fel de izolație de asta totală, ermetică a omului culturală la orice, n-ai cum, trebuie să coabitezi… dar coabitarea aceasta naște evident și un anumit spirit selectiv pentru că trebuie să faci un triaj a ceea ce achiziționezi.

Se întâmplă adesea în lume ca să circule prin jurul nostru multe idei și să ne vină multe idei în cap, de când ne naștem creștem și suntem tributari multora dintre ele, suntem tributari familiei din care provenim, nivelului cultural al familiei din care… suntem tributarii școlii pe care am urmat-o, suntem tributarii cărților pe care le-am citit, suntem tributarii prietenilor pe care îi avem sau anturajelor pe care le frecventăm, deci sunt multe lucruri care compun acest ansamblu pe care noi îl numim influență în viața noastră.

Și acest ansamblu de valori care putem să-i spunem unul subiectiv, personal e nevoit la un moment dat să se adapteze la un sistem de cunoaștere provenit din revelație, adică din cunoașterea lui Dumnezeu și aici apare în cazul multor persoane și bănuiesc că și telespectatorii noștri au sesizat de a lungul vieții lor, copilăriei lor mai ales, un soi de dezacord între formația lor interioară, personală și cea creștină pe care o propovăduiește creștinismul, li se pare ceva impropriu unora dintre copii sau oameni. Și atunci trebuie să-ți faci o perspectivă critică: Ce contează cu adevărat, unde-i adevărul? La mine personal sau este în ceea ce revelația spune?

Părintele Teologos: La omul vechi sau la omul nou?

Pr. Mihai Burlacu: Da, că tot ați pomenit de expresia asta omul vechi și omul nou, ea este foarte utilizată în Teologie și în viața duhovnicească ca denumind un soi de preocupare și comportament al omului guvernat de păcat și de autonomie și omul nou este cel care este întru Hristos, adică cel care și oferă libertatea lui Lui Hristos, nu este autonom de acesta.

Cunoașterea adevărată 

De asta cunoașterea pe care noi o avem este una provenită în general… cunoașterea adevărată ar trebui să stabilim lucrul ăsta din capul locului este aceea care vine de la Dumnezeu pentru că sistemul de valori pe care Dumnezeu ni-l dă este superior sistemului de valori pe care ni-l confecționăm noi în propria noastră sine. Și ca atare cunoașterea lumii după acest sistem de valori provenit din revelație de la Dumnezeu către noi prin comunicarea lui Dumnezeu către noi este superior, trebuie să fie preluat de noi într-un mod cât mai necritic.

Și chiar dacă îl criticăm și chiar dacă-l supunem unor teste interioare să zicem: o fi cel autentic, n-o fi cel autentic? Na omul așa se întâmplă pe… petrece pe timpul vieții, începe să-și facă o perspectivă îndoielnică, critică uneori, alteori se convinge, alteori nu se convinge și se smintește din păcate.Dar revelația oferă apartenența la adevăr în grad maxim, pe când sistemele noastre particulare interioare nu fac acest lucru.

Părintele Teologos: Da, pentru că noi suntem căzuți, suntem întunecați, bâjbâim. Continuați.

Pr. Mihai Burlacu: Unde am vrut să ajung cu chestiunea aceasta? Că modelele culturale care ne înconjoară sunt derivate ale acestor forme personale de autonomie pe care noi le avem. Ele atunci când expandează, când se leagă oarecum logic, când se imprimă într-un anumit sistem de gândire mai larg, comun mai multor oameni, mai multor categorii, comun unei populații care reflectă din punct de vedere etnic o anumită populație, atunci ele devin determinante și formează un mediu cultural în care cineva crește și care la rândul lui, acest mediu cultural îi determină pe toți indivizii sau persoanele care se nasc în el. Aceștia deprind un anumit mod de a fi și caută sursa de adevăr acolo, în acel model cultural, uneori refuzând modelul cultural creștin sau refuzând…

Părintele Teologos: Divin. Revelația divină.

Pr. Mihai Burlacu: Da. Revelația dumnezeiască. Deci, când am întrebarea asta de la mulți dintre studenții: „Domnule care-i criteriu prin care aflăm adevărul?” Păi, în primul rând este revelația, pentru că lumea este ceea ce spune Dumnezeu despre ea că este înainte să spunem noi despre ea ce ar fi. Eu sunt ceea ce spune Dumnezeu despre mine că sunt, nu ceea ce eu afirm despre mine că sunt. Dumnezeu este la rândul Lui… când spune despre Sine: „Eu sunt Cel ce sunt.”

Adică El este ceea ce afirmă El despre El că este, de asta a și indicat în Vechiul Testament, vedem în legea veche indică el evreilor modalitatea de a fi lăudat, modalitatea doxologică o imprimă el, ritualul până la urmă este un derivat revelat de Dumnezeu, adică nu-L slăvim pe Dumnezeu după cum ni se pare nouă ci după cum ne este indicat pentru că trebuie să intrăm într-o formă oportună de… proprie Lui, proprie ”logicii dumnezeiești”, dacă putem pretinde așa cu ghilimelele de rigoare o logică a lui Dumnezeu.

Din cauza asta ajungem la aceste modele formative culturale care mai târziu pe scara aceasta istoriei când creștinismul se răspândește în toate societățile acestea ale lumii cunoscute din Antichitate, Evul Mediu și așa mai departe și în contemporaneitate, descoperă se așează peste anumite modele culturale. Modele culturale care unele sunt mai prietenoase prin natura lor cu creștinismul, altele sunt mai puțin prietenoase, iar cele mai puțin prietenoase nasc și anumite forme de rezistență la creștinism, la tipul de valori pe care creștinismul îl propovăduiește. Și vedem că cele care nasc mai multe forme de rezistență nasc biserici mai, cu mai mulți martiri, așa cum vedem în Imperiul Roman, în lumea civilizată de atunci care era exprimată sau reprezentată de Imperiul Roman vedem că apar primii martiri, cei care sunt omorâți în numele credinței lor în Mântuitorul Hristos, în dumnezeirea Lui și în faptul că Dumnezeu este o treime de persoane.

Totodată vedem că ele apar și lumea greacă, lumea elenistică, în sinaxare elini sunt numiți cei care au, rămân fideli credințelor politeiste eline precreștine așa cum sunt cunoscute din filozofia greacă, din prototeologia greacă dacă ne referim la Hesiod sau la alți poeți, la Homer, observăm că și celelalte modele culturale mai noi care, pe care le vedem mai ales la țările mai din vestul Europei sau cele nordice, la fel vin cu o anumită mitologie a lor imprimată în acele locuri și care e nevoită să coabiteze cu valurile creștine.

În cultura și arta de astăzi mai ales în literatură și în arta cinematografică observăm că și în ziua de astăzi există aceste modele precreștine, elemente de păgânism care marchează aceste civilizații și care bineînțeles nasc anumite direcții formative în tineri, în generațiile actuale.

Părintele Teologos: Și chiar se vede o revenire a păgânismului astăzi.

Cui și cum ne închinăm

Pr. Mihai Burlacu: În sensul acesta se vorbește despre neopăgânism. Apoi mai apare și o anumită obsesie psihologică eu aș spune, rezistența la creștinism este și la nivel personal. Pentru că dacă ne uităm în protestantism sau în reformă, ea apare pentru prima dată doar la nivel de accent social, în societățile deja creștinate și mă gândesc la Renașterea italiană care este prima și apare undeva devreme prin secolul X. Există și o formă de o… tendință reformistă și în Bizanț în secolul VII – VIII în disputele acestea iconoclaste pe care împărații de origine isauriană sau siriană care urcă pe tronul Bizanțului impun o anumită direcție iconoclastă adică  a te închina lui Dumnezeu fără forme. E aberant până la urmă să te închini fără forme pentru că noi oamenii având formă, avem nevoie de forme prin care să ajungem la Dumnezeu. Este ofranda noastră lumea văzută.

Părintele Teologos: Evident și datorită faptului că avem adică avem văzul ca și principal simț prin care ne intră informațiile, suntem niște ființe vizuale, adică avem foarte multă nevoie de imagine și evident că icoana ajută foarte mult și în clipa în care te închini unui Dumnezeu fără formă, rugăciunea ta are oarecum de suferit dacă ești pe stadiile inferioare ale vieții duhovnicești.

Pr. Mihai Burlacu: Da, sigur și aici ne referim la forme nu doar la formele vizuale, putem să extindem să ne referim și la niște forme literare de exemplu, poezia sau literatura poate să nască niște expresii din acestea formale, adică includerea lui Dumnezeu în literă cum aveau evreii în perioada vechi testamentară, reduceau pe Dumnezeu la Lege. Dar Dumnezeu este mai presus de lege, legea este un instrument așa cum spune Sfântul Apostol Pavel.

Deci vedem că aceste forme de rezistență sunt datorate și unor excese personale pentru că oamenii, mai ales generațiile tinere sunt inflamate de acest flagel pentru că ei sunt într-o etapă formativă a lor și ca să stabilească adevărul trebuie să aibă o perspectivă critică, iar această perspectivă critică când nu merge bine și merge dezechilibrat, ea nu merge unde trebuie și din cauza aceasta naște personalități reticente la ceea ce numim creștinism. Din rândul acestor personalități reticente se naște în primul rând categoria indiferentismului religios, adică omul care este indiferent din punct de vedere religios și care nu-și asumă o anumită identitate religioasă într-o societate la modul văzut, adică nu devine apartenentul unei biserici anume, unui cult, ci dimpotrivă își păstrează niște idei private în care el consideră că Dumnezeu este acolo.

Din păcate Dumnezeu nu este al particularului, al cadrului particular. Dumnezeu este obiectiv, se dă tuturor, să arată tuturor, dumnezeirea sa nu este afirmată la nivel subiectiv și observăm lucrul acesta chiar din propovăduirea Sa: nu spune despre El că este Fiul lui Dumnezeu, nu dă o mărturie El despre Sine însuși ci lasă pe Sfinții Apostol să dea mărturie despre cine este El, Tatăl Ceresc dă mărturie despre Fiul, cine este Fiul, Sfinții Martiri după aceea dau mărturie prin viața și jertfa, prin lucrările lor personale, minunile care se petrec în viețile lor dau mărturie despre cine este Dumnezeu. Asta mărturia aceasta se câștigă niciodată subiectiv.

Deci dezvăluirea lui Dumnezeu dacă este una obiectivă iată că și forma de adeziune a noastră personală la Dumnezeu trebuie să fie una tot a cadrului obiectiv.

Părintele Teologos: Adică în Biserică.

Pr. Mihai Burlacu: Adică a colectivității, adică a colectivității pentru că Biserica presupune un cadru obiectiv universal care cuprinde întregul Cosmos cum spune tot Sfântul Maxim Mărturisitorul, nu privește doar particularitatea mea sau a sfinției voastre sau a altora dintre noi, nu. Biserica este a tuturor și are o logică inclusivă pentru că ea trebuie să includă persoane, ea trebuie să primească, ea trebuie să acapareze, de ce? Ca să-i aducă la Hristos, scopul pentru care Dumnezeu lasă Biserica ca fenomen este ca să ne aducă către Sine până la urmă și lucrarea Lui vizează tocmai acest scop de a ne aduce către Sine. De asta persoanele care opun rezistență la așa ceva nasc aceste modele culturale de care vă vorbeam și care se observă bine implementate în lume. În fiecare generație se nasc aceste tipuri de resentimente și de oameni, copii, mă rog.

Rostul educației în credință

Școala promovează o anumită neutralitate de fațadă pentru că până la urmă trebuie să asigure un proces educațional, dar în spatele acestui proces educațional se pedalează foarte mult pe ideea unei neutralități și religioase și îi determină pe ei să fie impersonali când e vorba de o asumare religioasă, ceea ce nu poți să faci acest lucru pentru că în general familia are un rol important în acest cadru și legătura generațională dintre părinți și copii trebuie să fie una foarte puternică încât copiii să-și găsească un sens mai degrabă în relația cu părinții lor, decât în relația cu societatea sau cu lumea, pentru că ei sunt cei care compun societatea și îi dau sens, nu societatea este cea care le face educație lor.

De asta, ar trebui să privim educația sub o altă perspectivă și anume aceea a formării tinerilor dinspre generațiile anterioare spre generațiile care vin, nu dinspre colectivitate, nu colectivitatea este cea care-ți imprimă sensul.

Părintele Teologos: Evident, nu internetul te învață ci părinții.

Pr. Mihai Burlacu: De asta instituția aceasta a părinției pe care o observăm în Biserică și o observăm foarte bine sub forma relației dintre părinte duhovnicesc și ucenic. Este foarte actuală și în familie. Este foarte actuală și informația culturală a unui tânăr care își alege un magistru de ordin cultural al ideilor, fiecare alergăm către o formă de magisterium nu? Ne căutăm câte o personalitate față de care avem un anumit soi de admirație și pe care îl luăm drept normă în toate…

Părintele Teologos: Conducător duhovnicesc.

Pr. Mihai Burlacu: Exact, da care ne îndrumă pe noi, un conducător duhovnicesc, conducător  spre cele duhovnicești pentru că și aici există persoane providențiale în viața fiecăruia dintre noi. De asta, legătura dintre aceste două tipuri de persoană ucenic și magistrul trebuie să fie una foarte bine implementată în societate pentru ca ei să vadă legătura generațională de ordinul acesta mai puternică decât ceea ce colectivitatea sub sensul ei impersonal le-o dă lor.

Părintele Teologos: Da, este foarte important aici, vreau să accentuez ceva, această legătură între avva și ucenic, între dascăl și ucenic este esențială după cum a spus părintele profesor. În cazul protestanților ea a fost ruptă urât de tot, a fost tăiată cu toporul, de ce? Pentru că a venit fondatorul tuturor cultelor protestante, neoprotestante, în speță Martin Luther și a spus că noi nu învățăm într-o relație interpersonală iubitoare de la de la dascăl la ucenic, ci învățăm pe baza literei care ucide și una din marile lor greșelile se numește chiar așa ”sola scriptura” adică îl închidem pe Hristos cel viu între două coperți, nu mai dorim să avem Biserica, care a făcut Scriptura, nu mai dorim să avem tradiția, adică modul sfințirii, ci dintr-o dată ne bazăm doar pe Scriptură.

Dar nota bene, pentru că nu se pot baza pe Scriptură ei își dezvoltă o nouă tradiție dacă doriți care nu este sfântă și în care pastori între ei, adică fiecare care are să zic așa o anumită tracțiune, o anumită influență asupra unui grup mai mare sau mai mic de protestanți de neoprotestanți de adepți ai lor își fac bisericuțele lor și iarăși se ajunge la raportul, la relația dacă doriți între între dascăl și ucenic pentru că nu se poate altfel, doar că ei au tăiat acest lucru și au spus, s-au autoîndumnezeit și au spus că da noi facem treaba asta și noi interpretăm Scriptura după capul nostru.

Începuturile protestantismului

Pr. Mihai Burlacu: Că ați pomenit de protestantism… el s-a născut tot în urma unei forme de rezistențe pe care o anumită parte a societății germane din perioada aceea a secolului al XV-lea au căutat să o aibă față de Biserica Romano-Catolică. Trebuie menționat că contextul istoric atunci era foarte aspru în sensul că biserica romano-catolică avea o anumită influență cvasi statală, etatistă chiar, în care se remarcă o hiperinstituționalizare a vieții religioase și în planul privat al oamenilor.

Ori în planul privat era complicat să intri foarte mult și foarte incisiv așa cum a căutat biserica romano-catolică în acea perioadă și mai ales a unor oameni care erau, gândeau în modelul cultural specific lor, ei fiind germanici sau popoarele țărilor de jos sau…  gândeau viața în cadrele în care au crescut ei și aveau oarecare experiență și privitoare la viețuirea autonomă unii de alții, a coabitării interetnice de exemplu flamanzii cu valonii sau germanii cu danezii sau cu suedezii și așa mai departe, francezii cu englezii.

Și de asta în momentul respectiv ei și-au asumat o anumită formă de coabitare interetnică în care fiecare își păstra propria lui stare. Când venea biserica romano-catolică peste ei și le impunea o anumită suprastatalitate sau era o structură suprastatală, sigur că da, pentru că statul papal are și o dimensiune etatistă.

Părintele Teologos: Evident. Și în vremea respectivă era chiar foarte puternică. 

Pr. Mihai Burlacu: Era chiar foarte puternică. Ei au înregistrat-o pe aceasta ca pe o formă de cotropire culturală de mutilare a propriilor lor identități. Și din cauza asta au pus un soi de rezistență, adică, mai ales cei care erau foarte bogați, care erau nobili, proprietari de latifundii, de pământ, care aveau titluri nobiliare, erau conți care ajutau statul papal, mai ales în cruciade. Și când a văzut ei forța militară, forța economică pe care o aveau și-au spus atunci: Dar până la urmă dacă noi tot ajutăm atâta biserica sub forma asta materială pecuniară, oare nu ne lasă să facem ce vrem în viața noastră privată? Și atunci au pus o formă de rezistență la început manifestată așa printr-un fel de bârfă să zicem. Când nu-ți convine ceva te duci și spui unui prieten sau cuiva.

Părintele Teologos: Te ”spovedești” public.

Pr. Mihai Burlacu: Da. Apoi ea devenit din ce în ce mai accentuată și a cuprins și masele și clasele de mijloc apoi și masele. Când a ajuns la mase, ea a devenit suficient de puternică încât a căpătat o anumită legitimitate: dar nu am voie să protestez, nu am voie să fiu creștin și în afara unei tutele bisericești? Așa s-au întrebat ei. Adică pot să fiu creștin dar ne-bisericesc?Bineînțeles că întrebările astea nu s-au pus niciodată la noi în răsărit pentru că Biserica Ortodoxă a reglementat aceste raporturi ale omului cu Biserica într-o formă mai blândă și mai prietenoasă, care privește harul lui Dumnezeu, care privește dragostea, înproprierea… S-a pus accentul pe o disciplină conștientă, asumată prin dragoste.

Părintele Teologos: Pe iubire, nu pe legalism.

Pr. Mihai Burlacu: Nu pe legalism și nu neapărat pe obligație, ca și în legătura aceasta duhovnicească, dacă ai un ucenic, scopul este să-l determini din dragoste să facă un lucru, nu nu silit de… Așa cum și Dumnezeu nu ne silește să facem un lucru pentru că poate să ne silească să facem…

Părintele Teologos: Pentru că e mai tare decât noi.

Pr. Mihai Burlacu: Ci pentru ca noi să consimțim datorită iubirii pe care o avem față de El. Adică vrea decizia noastră, convingerea noastră.

Părintele Teologos: Și El să știe, adică noi să știm, să conștientizăm că ceea ce spune Dumnezeu să facem este bine pentru noi, nu pentru El. Este terapeutic pentru noi. Dar în catolicism se vede, adică apare ideea asta că dacă nu faci nu știu ce, te bate Dumnezeu. E legalism, forță, frică și atunci oamenii bineînțeles că ripostează, adică stai puțin, e cam mare presiunea.

Pr. Mihai Burlacu: Da. Probabil a fost impusă la nivel mai simplist legea aceasta, mai puțin pedagogic să spunem așa, adică astea sunt normele cu obligativitate, trebuie toată lumea să le respecte indiferent că e convins pe dinăuntrul lor de justețea lor sau nu. Și din cauza asta s-a născut această reformă.

Dar reforma ca fenomen privește și o anumită formă de rezistență culturală la creștinism pe care o observăm de exemplu la Petrarca sau la Pico della Mirandola sau la renașterea italiană  timpurie sau o observăm de exemplu și în Bizanț între o seamă de personalități ale intelighenției bizantine cu personalități culturalizate care erau gânditori, cartofilacși, de exemplu la Teodor Metohites sau mai știu eu… la diferiții profesori de teologie care la rândul lor dădeau o interpretare mai degrabă dialectică creștinismului decât una experimentală, adică sursa cunoașterii lui Dumnezeu era lectura, dar nu experiența. Și de asta vedem de exemplu…

Părintele Teologos: Marea problemă.

Logica noastră și logica lui Dumnezeu

Pr. Mihai Burlacu: … da, o anumită controversă în timpul Patriarhului Fotie cel Mare pe care o avea cu romano-catolicii tocmai pe tema aceasta. Fotie, fiind o personalitate foarte vastă, complexă, enciclopedist al timpului său, sigur că da, era un om de o cultură inimaginabil de mare, menționează care sunt lucrurile pivotante ale creștinismului ortodox spre deosebire de cel romano-catolic. Și spune: există două logici diferite în abordarea creștinismului, adică ești creștin după logica ta sau ești creștin după logica revelației, până la urmă? Adică tu dai crezare creștinismului după ceea ce îți spune logica ta materialistă, pentru că noi venim cu logică empirică, materială asupra lumii acesteia.

Părintele Teologos: Căzută.

Pr. Mihai Burlacu: Da, o logică căzută. La ea se referă Sfântul Maxim și aicea telespectatorii ar trebui să cunoască, i-aș îndemna să citească opera Sfântului Maxim care este un Sfânt Părinte foarte complex și complet pentru că a abordat cam toate temele teologiei dogmatice.

Părintele Teologos: În Filocalia volumul 2 dacă nu mă înșel.

Pr. Mihai Burlacu: Și doi și trei. Și mai are câteva volume traduse în limba română de Părintele Stăniloae, e vorba de Ambigua și mai sunt vreo două volume…

Părintele Teologos: În orice caz, orice de Sfântul Maxim dacă puteți citiți că e foarte bine.

Pr. Mihai Burlacu: Sub forma unor întrebări și răspunsuri, sub forma unor exegeze scurte pe anumite texte vizavi de înțelesul lor ascuns, mistic, care privesc viața duhovnicească. Adică identifică o faptă din Biblie, o narațiune din Biblie căreia îi dă o semnificație legată de viața duhovnicească a noastră.

Părintele Teologos: Evident, un simbolism.

Pr. Mihai Burlacu: El se vede și în viețile noastre, de exemplu, mai ales când citim Psalmii. Observi că o un text din Psalmi rezonează cu o stare pe care o trăiești tu sau care e conformă cu viața ta. Așa și lucrurile acestea. Deci aceste logici la care ne referim, o logică autonomă și o logică teonomă se ajunge. Și când interpretăm creștinismul printr-o logică autonomă, adică una strict materialistă reducem universul și realitatea în care suntem doar la ceea ce percepem cu simțurile: ceea ce vedem, la ceea ce auzim, mirosim, pipăim. Și din cauza asta ne formăm o viziune materialistă asupra vieții.

Și sigur că existența unui Dumnezeu în această realitate materialistă este un scandal. Ori acest scandal naște o formă de rezistență a mea personală la ideea de Dumnezeu. Și atunci când ajung în societate ce fac? Încerc să mai găsesc două trei persoane sau câteva cu aceleași idei ca și mine și care împărtășesc aceleași convingeri, și cu ele împreună luptăm împotriva celor care consideră că ne introduc un anumit imaginar în viața noastră, că Dumnezeu e ceva imaginar lumii noastre, bineînțeles este o prezență imaginară, imaginată doar de către cei care cred în existența lui Dumnezeu.

De asta se ajunge la acest dezacord între o logică autonomă și una teonomă. Pe când omul credincios în Dumnezeu are această logică teonomă adică a prezenței permanente a lui Dumnezeu. El trăiește cu conștiința că Dumnezeu se află în permanență de față, că este cel care… Da.

Părintele Teologos: Și Dumnezeu chiar îl ajută pe omul respectiv să-L vadă într-un mod tainic, într-un mod mistic în toate, sau în cele mai multe din întâmplările din viața sa.

Pr. Mihai Burlacu: Exact. Îl ajută pe… Omul cu logică teonomă găsește o oportunitate de a dovedi și a-și argumenta în interiorul lui existența lui Dumnezeu prin tot ceea ce-l înconjoară. Iar omul autonom cu… după logica lui materialistă găsește în orice o oportunitate de a-și justifica autonomia lui de Dumnezeu și…

Părintele Teologos: Singurătatea de fapt.

Pr. Mihai Burlacu: Da. Deci, până la urmă problema nu este de argument, ci de perspectivă. Argumentul vine doar ca un post scriptum la ceea ce ai ca preconvingere în sinea ta sau orientare.

Părintele Teologos: Da, deci tu te-ai înțepenit într-o anumită poziție și cauți argumente doar ca să-ți justifici această poziție.

Pr. Mihai Burlacu: Da, pe de o parte, și pe de altă parte ele sunt vizibile pentru că încep să capeți o anumită vizibilitate, conștiința ta capătă o anumită relevanță numai pentru acelea, pentru orientarea ta. Adică tu nu mai vezi alte lucruri ce sunt în jurul tău, ci le vezi doar strict pe cele care sunt proprii și relevante pentru orientare ta.

De asta, oamenii care nu cred în Dumnezeu capătă o anumită opacitate, în sensul că nu mai reușesc să privească lumea decât prin criteriile lor, și încep să vadă necesarul și nenecesarul, în funcție de această criteriologie pe care ei o trasează. De asta ajungem la acest dezacord. De aici s-a născut, din această atitudine să naște protestantismul. Și totodată toate tipurile astea de controverse pe care le observăm…

Cunoașterea intelectuală și cunoașterea experimentală

Și ca să revin la Bizanț, mă gândesc la controversa dintre Sfântul Simeon Noul Teolog și un mitropolit de Nicomidia care era sincel la Patriarhie, sincelul lui Ștefan, pe tema… cunoașterii lui Dumnezeu. Sfântul Simeon spune că sursa cunoașterii lui  Dumnezeu este experiența directă cu Dumnezeu prin rugăciune și Tainele Bisericii, celălalt spunea că trebuie să-L cunoști în primul rând din lecturi. E bună și cunoașterea din lecturi…

Părintele Teologos: Sigur.

Pr. Mihai Burlacu: Dar este una prealabilă. Dar scopul cunoașterii, cea care împlinește pe cea din lectură este experiența, pentru că este o cunoaștere de tip ontologic, nu este doar una de tip intelectual, și n-ar trebui să ne limităm doar la o cunoaștere intelectuală, ci trebuie ca o cunoaștere ontologică să dubleze una intelectuală, incipientă, pe care noi o avem. 

Părintele Teologos: Un mic exemplu: cunoașterea intelectuală este în clipa în care citim definiția luminii roșii, verde, albastru, galben, și așa mai departe, citim definiția, mă rog, un anumit spectru de lungimi de undă din radiația electromagnetică. Asta este cunoașterea intelectuală. Cunoașterea experială este să vedem într-adevăr lumina roșie, verde, albastră, galbenă. Deci după cum vedeți diferența între cunoașterea experială, adică ai experiența luminii respective este total diferită de cititul unei definiții, înțelegeți? Continuați.

Pr. Mihai Burlacu: Da. De asta s-a ajuns în Teologie la două direcții care sunt sunt într-un oarecare clivaj. O direcție a cunoașterii lui Dumnezeu pe tipul acesta al experienței și rugăciunii și o cunoașterea a lui Dumnezeu care este una mai de salon, mai de fotoliu, mai de cărți, de bibliotecă. E bună și aceea, și trebuie să lămurim și telespectatorilor noștri, asta nu este un îndemn spre neculturalizare.

Părintele Teologos: Citiți cărți!

Pr. Mihai Burlacu: Da, adică cum spune Mântuitorul: cercetați scripturile și vedeți că… Iar scripturile dacă stăm să le luăm așa, vom găsi argumente și în afara Sfintei scripturi despre existența lui Dumnezeu, vom găsi o perspectivă bună și orientativă și în afara Teologiei despre existența lui Dumnezeu, pentru că toate cerurile grăiesc Slava lui Dumnezeu până la urmă, da și facerea mâinilor lui o vestește tăria.

Părintele Teologos: Așa este, toată creația.

Pr. Mihai Burlacu: Bun, acest dezacord între logica autonomă și logica teonomă naște la scară socială și pe plan sociologic aceste tipuri de formațiuni religioase numite biserici protestante, ceea ce ați numit dumneavoastră, adică un grup de oameni, persoane care au căutat să dea să-și improprieze un creștinism non-bisericesc, în afara tutelei Bisericii, adică au vrut să nu le spună lor Biserica nici cum să mănânce, nici cum să postească, nici cum să se roage, nici cum să interpreteze scriptura. Ca atare, vedem că Martin Luther de care ați pomenit, îndeamnă în predicile sale și ceilalți reformatori, că au fost mai mulți reformatori nu numai Martin Luther…

Părintele Teologos: De ce? Pentru că Martin Luther a fost căzut, a fost imperfect, și au venit alții să-l repare pe Luther și au făcut mai rău.

Pr. Mihai Burlacu: Da. În predicile lor căutau să stabilească sursa adevărului, scriptura. Li se părea că hiperinstituționalitatea bisericii catolice din timpul lor de atunci, contravine cu sursa unică a scripturii, ceea ce a spus Iisus e important, nu ceea ce spune biserica și… Adică nu trebuie să transferi centrul de autoritate dinspre Hristos înspre biserică și… Dar de ce aveau ei concepția asta? Pentru că ei nu priveau Biserica ca prezența lui Hristos în noi. Și aici e o problemă, pentru că și lumea în ziua de astăzi abordează Biserica, mai degrabă în accepțiunea ei de grup social decât de prezență reală a lui Hristos în noi.

Ce este Biserica?

Dragilor, deci Biserica nu este un grup social, este prezența lui Hristos în noi, în oameni. Totalitatea acestor persoane în care Hristos este prezent și care ei trăiesc asumați în Hristos, aceștia alcătuiesc Biserica, ceea ce… Că ea are și o interfață socială sau sociologică până la urmă…

Părintele Teologos: O structură administrativă.

Pr. Mihai Burlacu: O structură administrativă are, pentru că orice grup și orice formă de afiliere pe criterii de idei, dacă le avem trei persoane aici sau patru putem să dăm și o alură instituțională a ceea ce facem noi ca… Așa și Biserica. Deci ea nu trebuie privită ca primă definiție…

Părintele Teologos: Un ONG.

Pr. Mihai Burlacu: Ca o, da, ca pe un grup social, trebuie privită mai degrabă ca pe un fenomen. Iar fenomenul ăsta înseamnă prezența reală a lui Hristos în noi, neapărat, pentru că Biserica este Biserică atunci când Hristos este în noi. Dacă Hristos nu e în noi, Biserica nu este Biserică. Pentru că tocmai prezența lui Hristos o face să fie Biserică. Și din cauza asta…

Părintele Teologos: Și o face infailibilă. Nimeni din Biserică nu este infailibil, dar Biserica este infailibilă.

Pr. Mihai Burlacu: Pentru că El în calitate de cap și liant al unității bisericii îi dă acest sens infailibil, nu capacitățile noastre personale o face să fie Biserică.  De asta unitatea Bisericii… că vine… la Facultate vin foarte multe persoane și cu neclaritatea asta, cum de Biserica poate să ia decizii… ea este pe hârtie infailibilă, dar uneori poate să ia niște decizii care sunt discutabile sau controversate sau…

Părintele Teologos: Sau le ia, revine.

Pr. Mihai Burlacu: Da, le ia revine. Există un fel de așa… cred că avem noi o privire prea idilică și prea absolutistă asupra ideii de Biserică sau de, chiar de perfecțiune până la urmă. Deci Biserica este până la urmă ținută de unitatea lui Hristos, unitatea Bisericii nu o ține cumulația noastră, a membrilor ei, faptul că ne adunăm într o clădire și-L lăudăm. Ci este prezența Lui în noi. El este… deci unitatea Lui transcende capacitățile noastre personale, nu noi ținem prin posibilitatea noastră de a ne aduna, Biserica.

Părintele Teologos: Deci Hristos este înviat, Hristos este om adevărat, Dumnezeu adevărat și Dumnezeu fiind, este peste tot și este, evident, și în cei care Îl primesc. Cei care-L primesc sunt membrii Bisericii și Hristos emite încontinuu mesaje în conștiința acestor oameni și atunci, în clipa în care oamenii încep să discearnă mesajele lui Hristos, problemele se rezolvă în Biserică. Aceste mesaje pot să fie discernute mai rapid sau mai puțin rapid, dar totdeauna lucrurile se rezolvă în Biserică. De aici apare infailibilitatea.

Pr. Mihai Burlacu: Și din cauza aceasta, deci, persoanele care înțeleg fenomenul acesta și înțeleg Biserica ca pe un fenomen al prezenței lui Hristos în noi, au și o perspectivă mai bună asupra Bisericii, în sensul că nu sunt persoane care au tendințe secesioniste față de Biserică, pentru că ei gândesc că trebuie să rămână în Hristos. Principiul unității și al comuniunii e mai important decât principiul adevărului personal pe care trebuie să-l opun adevărului subiectiv din alții.  Până la urmă a fi în adevăr nu înseamnă varianta mea personală absolutizată și extinsă asupra grupului întreg numit Biserică.

Părintele Teologos: Evident. Și interpretarea mea asupra adevărului.

Pr. Mihai Burlacu: Exact. Ci înseamnă, în primul rând adeziunea mea față de ceea ce este Biserica, pentru că sursa cunoașterii lui Dumnezeu este în primul rând Biserica, dacă n-ar fi existat Biserica nici Scriptura n-ar fi existat. Scriptura s-a conservat în Biserică, s-a propovăduit în Biserică…

Părintele Teologos: A fost alcătuită în Biserică.

Pr. Mihai Burlacu: A fost trăită în viețile sfinților, tot în Biserică. Deci iată că nu poți să ai o perspectivă a creștinismului fără aceste forme de privire a Bisericii și ca să revenim la ”sola scriptura”, că ați vorbit despre această unică sursă. Probabil, ca să revenim la protestanți, ei s-au gândit că trebuie să facă un triaj al cunoașterii autentice despre Dumnezeu față de cele adăugate, reambalate, cele malformate prin tradiția care este una dinamică și-L mai îmbracă, mai schimbă anumite sensuri…

Părintele Teologos: Da, și nu numai atât, în clipa în care Luther avid de putere fiind, s-a rupt de Biserică, clar că s-a rupt de Tradiție și a rămas cu scriptura, n-a rămas cu nimic altceva.

Importanța tradiției în Biserică

Pr. Mihai Burlacu: De asta, dacă observați foarte bine, bisericile protestante, mai ales în secolul în secolul XIX când se dezvoltă așa două curente importante, și anume unul demistificator și unul care revine la filonul patristic, ei observă carența asta a lor de a-și reforma o tradiție, de a-și căuta o tradiție. Romano-catolicismul și-a dezvoltat o tradiție oarecum separată de la 1054 până în ziua de azi, poate chiar și mai devreme. O tradiție care deja devine un motiv de separație serioasă între noi și ei. Și dacă tot se vorbește despre unitate, când mai merg și mai în mediile catolice, mi se amintește despre lucrul acesta. Dar sunt conștienți, mai ales cei care au studiat un pic de istorie își dau seama că aceste tradiții separate care sunt de vreo 1000 de ani încoace deja sunt un pretext destul de serios la unitate.

Pentru că o eventuală unitate le-ar cere să renunțe la o parte din tradiție, de atunci până acum, adică la niște achiziții pe care le au deja de atunci până acum. Să renunțe la anumite teze formulate de vreun teolog iezuit sau la Toma de Aquino sau la… Nu neapărat, Toma de Aquino a fost un teolog mai moderat, dar sunt și alte direcții mai nesănătoase, privitoare la filioque de exemplu sau la Sfânta euharistie sau la ecleziologie, primatul papal…

Părintele Teologos: Da, marea problemă.

Pr. Mihai Burlacu: …să luăm conciliile laterane care ele, alea sunt acte oficiale ale bisericii.

Părintele Teologos: Și vezi, în cazul filioque, deci Papa Ioan Paul al doilea, chiar a spus la un moment dat oficial, că se renunță la filioque și a dat niște pași. Dar lucrul ăsta a fost întâmpinat… niște pași pentru renunțarea la filioque. Acest lucru a întâmpinat o rezistență foarte puternică în rândul catolicilor. Dacă anumiți teologi, dacă teologii au spus că da, ok, într-adevăr așa este, e o problemă cu termenii și nu știu ce… în popor, adică în catolicul de rând,  zice: „stai puțin că eu așa am tradiția, așa sunt format, așa sunt…” Și deci cred că dincolo de anumite declarații care desigur sunt înbucătoare până la un anumit punct, cum să nu. Există această tradiție adânc, acest duh dacă dorești, adânc înrădăcinat în catolicism, și trebuie să treacă foarte mult timp până să se vorbească…

Pr. Mihai Burlacu: Fenomenul ăsta de care pomeniții se observă la Conciliul I Vatican când se separă o facțiune din biserica romano-catolică și care s-au intitulat vechii catolici, adică cei care păstrau tradiția medievală de la Lateran până la ei și cei care au preluat o anumită reformă și mai ales că reformele în ultimele 200 de ani în romano-catolicism sunt destul de… rata de refresh e destul de mare, adică…

Părintele Teologos: Și salturile sunt dese și mari.

Pr. Mihai Burlacu: Sunt dese și mari și populația sau mă rog, credincioșii nu au capacitatea să le asimileze încă, și din cauza asta se nasc anumite tensiuni și chiar separații cum a fost așa… deci există și direcții teologice diferite în romano-catolicism adică între un catolicism clasic care este mai fidel teologiei tomiste, a lui Toma de Aquino, dar sunt și alții care sunt priviți progresiști, cei care se apropie de ortodoxie, cum este de exemplu Tomas Spidlik sau cum sunt alți teologi catolici mai noi, Urs von Baltazar, și care privesc… Carl Runner, ca să dau alte exemple. Deci ei privesc apropierea de filonul acesta patristic ca o apropiere de baza revelației dumnezeiești.

Părintele Teologos: De adevăr, de fapt.

Pr. Mihai Burlacu: Pentru că și patristica până la urmă a fost… Sfinții Părinți au fost inspirați de Dumnezeu. Ei la rândul lor sunt priviți un pic extravaganți în interiorul catolicismului, din cauza aceasta și există și acolo așa direcții… Dar noi, important e să ne gândim că eventualele lucruri care împiedică sunt tocmai aceste achiziții ale unor tradiții care se dezvoltă separat.

Părintele Teologos: Evident.

Pr. Mihai Burlacu: Și care nu se mai pot reconcilia decât… Dar nu se mai pot reconcilia, în primul rând, asta este prima chestie.

Părintele Teologos: Și dincolo de asta, dincolo de asta, există și gruparea cealaltă care este progresistă, progresistă în sensul rău al cuvântului.

Pr. Mihai Burlacu: Sunt progresiști în mai multe, două trei direcții. Că și progresismul în romano-catolicism se face și spre o direcție protestantă, adică nu doar spre o direcție Patristică Ortodoxă, ci există teologi care rezonează cu protestantismul, promovează un anumit soi de liberalism din acesta de gândire, adică unei coabitări și unor concesii enorme pe care le faci vieții individuale, doar că îți creezi iluzia că-i atragi către… acuma nu poți să permiți orice formă și orice lucru doar pentru ca… să te faci frate cu oricine doar ca să câștigi adepți, să înconjuri marea și pământul ca să-ți faci un ucenic.Important e ca prin exemplul personal să faci lucrurile acestea.

De asta e foarte importantă o spiritualitate pe care o biserică o are. O biserică fără spiritualitate nu are aplicația teologiei sale. Dacă ai spiritualitate, ai viață duhovnicească, dai un sens teologiei din biblioteci. Dacă nu ai spiritualitate, n-ai oameni asumați să trăiască așa ceva, e complicat. O biserică este Biserică, în primul rând când e Hristos în ea, în al doilea rând când are Euharistie. Și trebuie să menționăm și lucrul acesta pentru telespectatori. Chiar dacă bisericile protestante se autointitulează biserici și noi la nivel oficial și dintr-o politețe din asta de dialog le spunem biserici, nu putem să le numim că…

Părintele Teologos: Da. Una, sfântă, sobornicească, apostolească…

Pr. Mihai Burlacu: Dincolo de… Da, e ca și o femeie de moravuri ușoare, nu poți să-i spui pe nume, ci îi spui tot doamnă, nu? Așa și unei biserici îi spui tot biserică, chiar dacă ea poate nu se află…

Părintele Teologos: Este erzie.

Pr. Mihai Burlacu: Da este… Și apoi aceste biserici și ele au o anumită diversitate a membrilor lor. Adică, spre exemplu, mă uitam la cultul baptist din Statele Unite sunt total diferiți de cultul baptist din România. Cei baptiști din România sunt mai ortodocși la minte decât cei din… Pentru că sunt născuții aici în cadrul ăsta, coabitează cu majoritatea care e ortodoxă și au o viziune despre lume cvasi ortodoxă chiar dacă sunt aderenți…

Părintele Teologos: Ereziei baptiste.

Pr. Mihai Burlacu: Da, formațiunii ecleziale baptiste. De asta spun, există o anumită diversitate și în interiorul unui singur cult, are membrii care nu cred totalmente ceea ce spune doctrina cultului respectiv. Iarăși, există culte neoprotestante care n-au unitate doctrinară, adică permit membrilor să creadă orice vor despre orice. Sunt unii care sunt… au și membrii antitrimitari, la nivel de convingeri personale, au și membrii care nu cred în dumnezeirea lui Hristos, adică sunt neoarieni dacă ar fi să-i judecăm așa. Dar pentru că există diversitatea asta, și e incontrolabilă în interiorul cultului respectiv, ei sunt scriptic pe hârtie ca membri înregistrați acolo în congregație dar… ca și la ortodocși și trebuie să spunem din păcate, trebuie să ne asumăm, să ne facem această autocritică, există și oameni botezați în Biserica Ortodoxă dar care ulterior nu-și aprofundează viața asta…

Părintele Teologos: Duhovnicească și teologică.

Pr. Mihai Burlacu: Nu mai zic de achiziții superioare, Dumnezeu trinitar, unire ipostatică sau mai știu eu ce. Astea sunt chestiuni foarte avansate pentru ei… Oamenii au nevoie și de o anumită accesibilitate. Iar această accesibilitate vine de obicei prin forme și printr-o viață personală trăită așa cum spunea Părintele Stăniloaie: cunoașterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieții. Așa cum le mai vedem probabil la oamenii simpli care vin la biserică de la țară care-și impropiază creștinismul într-o formă populară, chiar dacă cei de la oraș reneagă aceste forme populare care sunt… în care ei sunt nevoiți să asimileze creștinismul, până vine un teolog să le explice, un istoric așa al… Ei sunt nevoiți să achiziționeze sub forma asta. Dar forma aceea e una criticabilă pentru ei pentru că nu au forma asta livrescă, de asta dragi telespectatori, citiți cărți ca să aveți argumentația teologică și reală formelor populare ale creștinismului, dincolo de ele.

Părintele Teologos: Da, dar ceea ce trebuie subliniat aici este că Ortodoxia nu încurajează aceste forme, le tolerează dar nu încurajează. Când în protestantism, acolo fiecare cu ideea lui.

Pr. Mihai Burlacu: Și cu forma lui și cu ideea lui și interpretează scriptura după un singur criteriu și anume criteriul lui personal. Chiar ești încurajat, mă uitam la școlile de teologie protestante, ești încurajat să ai păreri personale la orele de seminar, studenții să fii cât mai original, să fii cât mai în răspărul tuturor pentru că numai așa poți să te afirmi ceea ce ești, prin răspărul și contestarea a ceea ce au fost alții. Deci, pe defuncția altora, e mitul lui cronos, ca să ne exprimăm așa…

Părintele Teologos: Deci nu mai există logica teologică, ci există logica logică.

Pr. Mihai Burlacu: Da. O logică autonomă prin care ei interpretează un pasaj din scriptură ca fiind: se referă la asta. Poate că Dumnezeu o fi îngăduit să se refere și la chestiunea aceasta. Bineînțeles, textele din Scriptură sunt multivalente, au mai multe semnificații la un moment dat, dar noi ar trebui să ne orientăm în primul rând după ceea ce a vrut autorul sfânt să spună după credința…

Părintele Teologos: Luminarea Sfinților Părinți.

Pr. Mihai Burlacu: Așa, și în al treilea rând, conformitatea cu dogma creștină. Adică, domnule s-a referit textul respectiv l-a trinitatea lui Dumnezeu sau nu s-a referit? S-a referit la unirea ipostatică, adică la faptul de a fi și Dumnezeu și om concomitent Fiul? Atunci vorbim despre niște criterii reale sau realiste ale interpretării scripturi. Dar, până atunci vorbim doar despre niște lucruri personale, niște aspirații ale noastre de… ce ni se pare nouă că ar fi pe acolo.

Dar mulți se opresc doar la narațiune sau de exemplu, vă dau un exemplu: înmulțirea pâinilor. Mulți spun: vai ce frumos a înmulțit Hristos pâinile. Da, foarte bine că le-a înmulțit, le-a dat să mănânce, asta înseamnă să faci milostenie să le dai să mănânce. Dar partea interesantă e că nu vrea să sature pântecele ci credința. El a înmulțit pâinile nu ca să-i determine pe ei să fie bucuroși că le-a înmulțit ceva sau că uite ce poate să facă… Nu, ci să le înmulțească credința. Asta este foarte important. Toate actele Mântuitorului Iisus Hristos și minunile sau logica unei minuni pe care Dumnezeu… este înmulțirea credinței, înmulțirea convingerii, înmulțirea dragostei omului către Dumnezeu, asta este primul lucru. Că au fost și unii care L-au urmat pe Hristos doar ca să le înmulțească și lor niște pâini, ca să vândă mai multe și să aibă pe… da un profit mai mare.

Părintele Teologos: O burtă plină.

Mediul în care se dezvoltă copiii 

Pr. Mihai Burlacu: Exact. Dar, Dumnezeu iconomisește altfel și ar trebui să ne gândim și noi că motivele sunt cu totul altele. Bun. În ceea ce privește lumea în care trăim și mediul în care copiii se dezvoltă. Cel mai important lucru este ca să învețe credința în Dumnezeu de la părinții lor. Părinții lor, zic, e așa o părere personală contribuie cu cel puțin 50% din orientarea lor existențială. Și orientarea asta existențială e foarte foarte sensibilă și foarte necesară pentru că așteptând să crească și să-și impropieze ei o orientare e dificil. Ei deja pornesc cu un handicap dacă stău să-și recruteze modele din societate sau de undeva, plus că pierd timpul cu critica lor cu filtrarea lor, cu…

Părintele Teologos: Ajungem iarăși la modelul protestant în care bâjbâie și…

Pr. Mihai Burlacu: Și criteriul de selectare va fi cel al comodității personale, nu va fi cel al virtuții, al luminării, al experienței, „fac ceea ce îmi este comod”. Dumnezeu nu cere să fac ce nu-mi este comod. Nu. Trebuie să faci ceea ce îți este incomod și firii tale, pentru că firea fiind căzută și aici revenim la o idee fundamentală a creștinismului: modul în care noi existăm astăzi nu este unul propriu…

Părintele Teologos: Așa este.

Pr. Mihai Burlacu: …ci este un mod de avarie, impropriu, pentru că suntem guvernați de păcatul lui Adam și de tendințele imprimate în noi de acest păcat.

Părintele Teologos: Și firea nu este firească, este distorsionată.

Pr. Mihai Burlacu: Da, e un mod disfuncțional de a viețui. Modul actual al oamenilor de a viețui și a gândi este unul disfuncțional al firii umane. Modul firesc al firii umane care e desăvârșit și care-l împlinește este cel în Dumnezeu pe care îl avea Adam înainte de cădere și bineînțeles îl capătă oamenii care trăiesc în Dumnezeu și se sfințesc, aceștia capătă împlinirea umanului din ei ca să zicem așa. Deci n-ar trebui să ne recrutăm nici modele și nici criterii de logică din acest mod actualmente de a fi pentru că este unul destul de înșelător și ne oferă doar anumite comodități: prima ofertă este cea materialistă și cea privitoare la viața trupului și ea este prima care imprimă criterii în toată forma de cunoaștere sau axiologie pe care copilul o are atunci când crește. Deci, dincolo de toate aceste comodități ar trebui să luăm unele deja propuse de Biserică, deja văzute la alții și imprimate, observate în viața altora.

De asta spun că modelul părinților este foarte important în primii ani de viață, credința copiilor depinde de felul în care te vede pe tine că iubești pe Dumnezeu și crezi și îți manifeștii autentic sentimentul ăsta. Dacă nu observă chestiunea aceasta, ci te vede preocupat de alte lucruri materiale, căci acuma și părinții sunt și ei săracii bătuți de complexe interioare… 

Părintele Teologos: Griji…

Pr. Mihai Burlacu: Nu, nu. Au complexe de neîmplinire, că nu s-au împlinit ca femei, ca bărbați, că nu s-au împlinit material, că nu s-au împlinit profesional, că au probleme de statut. Și toate  tipurile astea de complexe pe care ei le generează nasc o interfață unfriendly, neprietenoasă cu copiii. Și ei în creșterea lor le observă, că observi părintelui toate neîmplinirile lui…

Părintele Teologos: Angoasa.

Pr. Mihai Burlacu: …și crizele lui.

Părintele Teologos: Da, crizele lui, angoasa se transmite copilului.

Pr. Mihai Burlacu: De asta, dragi telespectatori, și-ar trebui să știm lucrul ăsta… care avem copii, nu este bine să le imprimăm crizele noastre, să le imprimăm lor sau să le transferăm lor, să-i responsabilizăm pe ei, pe umerii lor crizele noastre, neîmplinirile noastre. Pentru că ei, după aceea se vor lupta pentru ca să ni le împlinească nouă și ei vor lupta să și le împlinească lor pentru că au văzut că nouă ne-au lipsit. Și din cauza asta nu vor mai căuta cu adevărat viața în Hristos pentru că ei caută să recupereze niște crize ale vieții, niște crize de personalitate sau de neîmplinire personală. Depășindu-le pe acestea, abia atunci putem să avem o altă perspectivă  asupra vieții, după ce am dat toată tina, tot noroiul acesta la o parte, despre împliniri personale sau mai știu eu ce alte chestiuni, atunci putem să privim mai autentic ce vrem, cine suntem și unde e împlinirea noastră.

Până atunci depindem foarte mult de niște paradigme pe care societatea le înconjoară. Toți vrem să ne împlinim personal, dar să știți că împlinirile noastre personale sunt legate, sunt legate tot de lucrarea lui Dumnezeu în noi. Dumnezeu te face mai relevant în ochii cuiva, în ochii unei colectivități, în ochii unei societăți, decât modul în care tu ca persoană dramatizezi în conștiința ta că nu ești sau că nu atingi sau că nu faci sau că nu bifezi ceva un statut anume. De ce? Pentru că lucrarea lui Dumnezeu este cea care-ți conferă valoare mai mult decât modul în care oamenii te privesc și noi avem nevoie în primul rând să fim priviți bine de Dumnezeu, mai mult decât să fim priviți bine de oameni, nu?

În biserică se află rezolvarea la problemele omului

Părintele Teologos: Așa este.

Pr. Mihai Burlacu: Pentru că e o privire obiectivă.

Părintele Teologos: Așa este, este și o privire care rezolvă, îl rezolvă pe om și aici pe pământ și în veșnicie. Deci Biserica, fraților, nu se ocupă cu anumite percepte să zic așa teologice cu toate că da, se ocupă, Biserica, la Biserică nu mergem ca să aprindem lumânări, cu toate că da, mergem să aprindem lumânări, la Biserică mergem întâi de toate să depășim crizele, să fim o familie, să ieșim din logica pământeană, din logica autonomă și să ajungem în logica lui Dumnezeu astfel încât să fim fericiți și aici pe pământ și în veșnicie.

Pr. Mihai Burlacu: Da. Revenind la capitolele importante ale formației tinerilor că, pentru că aici se dă lupta cea mai mare. Nu spunem că generațiile care ating senectutea nu sunt luptate și ele până la maxim, până la limita suportabilității, pentru că Dumnezeu în viață ne dă fiecăruia până la limita suportabilității și e un lucru inevitabil, dar cred că în primul rând ar trebui să avem credință în Dumnezeu noi toți cei care suntem așa în comunitatea asta a Bisericii cea vie și o frecventăm duminical, mergem la Biserică, ne spovedim, ne împărtășim cu regularitate, să ne facem și o formație teologică bazală zic eu așa, de fond, cât de cât sunt niște noțiuni de bază să le cunoaștem.

Părintele Teologos: Să ne intereseze.

Pr. Mihai Burlacu: Să ne intereseze pentru că ea generează un model cultural în generațiile care vin și e foarte important pentru că generațiile acelea cresc cu niște achiziții pe care nu trebuie să le mai caute prin…

Părintele Teologos: Ci le au gata oferite către părinți.

Pr. Mihai Burlacu: Dar pe lângă aceste achiziții trebuie să mai aibă și niște achiziții legate de comportament și astea sunt legate de viața duhovnicească în măsura în care și noi avem o anumită căldură sufletească când ne rugăm, că ne place rugăciunea, că ne dorim să fim în comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune, atunci oferim un model suficient de convingător generațiilor care vin după noi. „Uite părintele cutare se roagă” sau „uite mama se roagă sau bunica sau bunicul a avut o problemă și se roagă la Dumnezeu și i-a ajutat Dumnezeu”. Modelele acestea sau situațiile acestea imprimă modele mai convingătoare decât multe multe alte lucruri în ei și ei învață lucrurile acestea, ulterior și le dezvoltă. Și peste toate acestea, dacă suntem așa, la nivel extins, societatea alcătuită din oameni de tipul acesta va fi o societate bună și orientată bine spre Dumnezeu. Și Biserica bineînțeles va fi Biserică.

Rolul Euharistiei

Revenind la Biserică. Biserica neapărat este Biserică atunci când crede în euharistie în Trupul și Sângele reale ale lui Hristos, nu există Biserică care să fie Biserică și să nu creadă în Trupul și Sângele reale ale lui Hristos.

Părintele Teologos: Să n-aibă Taine…

Pr. Mihai Burlacu: Toate bisericile care se autointitulează biserici dacă n-au Euharistie, nu pot,  nu i se potrivește statusul acesta de Biserică pentru că Biserică înseamnă neapărat să crezi în prezența reală euharistică a lui Hristos.

Părintele Teologos: Și să ai comuniune cu Hristos.

Pr. Mihai Burlacu: Păi Hristos, sau… Dar ăsta-i rostul întrupării până la urmă, că discutam cu cineva din lumea neoprotestantă pe tema aceasta a Euharistiei dacă este sacramentală. Ei nu sunt sacramentali, adică nu cred că… au rol comemorativ, pâinea și vinul sunt doar pâine și vin ca la… Nu. Sunt Trupul și Sângele reale pentru că rostul lucrării și întrupării lui Hristos este tocmai să se ofere sub formă de mâncare și băutură.

Păi dacă nu credem în Hristos, în faptul că se mănâncă și se bea nu mai suntem următori ai lui nu mai împlinim cuvântul acesta: „Eu sunt pâinea care S-a pogorât din cer” (Ioan 6, 51), „Dacă nu mă mănâncă cineva Trupul Fiului Omului și nu bea Sângele Lui…” (Ioan 6, 53), dar vedeți că a produs sminteală cuvântul și în timpul vieții pământești al lui Hristos, că mulți nu L-au mai urmat din cauza asta și s-au smintit întru El și a rămas doar El cu Sfinții Apostoli, pe care i-a adus pe Tabor și le a zis: cine ziceți voi că sunt Eu, Fiul omului?

Și atunci vedeți că e o problemă de identificare corectă a… ecleziologică a Bisericii de care aparții. A te împărtăși cu Trupul lui Hristos în Biserica ta înseamnă în primul rând a fi în Biserică. Pentru că euharistia reală este prezența reală a lui Hristos în noi și numai cel care se împărtășește cu trupul și sângele lui Hristos are parte și de lucrarea reală și de punerea în adevăr a lui, de perspectiva adevărului. Celelalte lucruri sunt doar speculații ale unei logici pentru că detașat fiind de Hristos începi să ai inevitabil și o logică autonomă.

Concluzie

Părintele Teologos: Evident. Evident. Deci oameni buni sau adevărul ortodoxiei sau haosul logicii autonome.

Mulțumim tare mult părintelui, a fost o întreagă delectare socotesc eu, poate că ar fi bine, vă rog să mă iertați că spun așa, dar poate că ar fi bine să revedeți materialul ăsta, pentru că Părintele a vorbit foarte concentrat, știu că și eu am uneori am tendința să vorbesc foarte concentrat, dar socotesc că se merită pentru că teologia nu este, cum a spus părintele, cu toate că există și direcția asta, nu este ceva de fotoliu, ci este ceva care trebuie să experiem și trebuie să-L experiem pe Hristos în noi trăind și luminându-ne mintea ca să luăm decizii corecte, să avem cultura corectă, să avem comportament corect. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați