Vizionați un material foarte frumos în care părintele Pimen Vlad ne vorbește despre rugăciunea Sfântului Efrem Sirul și despre Postul Mare.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Zăpada, o mare binecuvântare, să mulțumim pentru ea
Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși. Vedeți câtă frumusețe avem în jur? Zăpada mult așteptată, de care mă bucur foarte mult. E ca o mângâiere cerească, ca o îmbrățișare a lui Dumnezeu peste noi, albește totul, luminează totul în jurul nostru și se așterne pacea și liniștea. Acum nu mai ninge așa tare, dar mai devreme ningea din belșug. Mă bucur foarte mult. Mulțumesc lui Dumnezeu și Maicii Domnului că-și mai amintește de noi și ne mai dă bucurii! Zăpada este mereu o bucurie și o binecuvântare pentru pământ. Gândiți-vă că pământul, în afară că-i protejat acuma de plapuma de zăpadă, își trage necesarul de apă de care are nevoie. Ați văzut că și în țară, chiar în București, este o zăpadă care nu a mai fost de mulți ani. E atât de frumoasă, de îmbelșugată!
Filmarea asta o fac chiar cu o săptămână înainte de a apărea. Îmi trimisese cineva din țară o fotografie cu zăpada în București și noi știm că întotdeauna, la câteva zile după ce se răcește în România și începe să ningă, ajunge și la noi. Și a ajuns și e atât de frumoasă, atât de îmbelșugată. Cum spunea cineva: ”Zăpada e zahărul pudră pe care îl cern îngerii peste oameni, ca să-i mai îndulcească.” Așa se fac multe pentru mângâierea oamenilor. Deci vedem cât e de frumos, cum are grijă Dumnezeu de toate? Dar noi ce facem ca să Îi mulțumim lui Dumnezeu? Îi spunem ”Slavă Ție, Doamne, că Ți-ai amintit de noi și ai dat o zăpadă atât de frumoasă!” sau cârtim că e frig, că s-a găsit acuma să ningă? Bineînțeles, dacă nu ningea, spuneam că ”De ce nu ninge?”. Auzim mereu în jurul nostru nemulțumirea.
A nins și în Africa
Auzisem prin decembrie, am văzut și câteva imagini, că a nins undeva prin Africa. Adică o dat zăpadă și acolo unde n-a mai văzut această generație niciodată. Vedem că atunci când vrea, Dumnezeu dă de toate. Degeaba se spune că e încălzirea globală. Chiar și aceea, chiar de se mai încălzește, e de la câte experiențe se fac, cu tot felul de arme, în toate părțile alea unde e frig. Tot noi dereglăm lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut într-o rânduială, toate bune foarte, adică perfecte. Noi, oamenii, mai deștepți, întotdeauna vrem să reparăm ce-a făcut Dumnezeu și stricăm totul. Exact ca și cum ți-ai lua o mașină, nouă din fabrică, care e frumoasă, merge perfect, dar totuși tu zici ”Stai să o îmbunătățesc, că nu-mi plac roțile astea, nu-mi place caroseria, nu-mi place ceva!” și începi să tai, să schimbi și până la urmă o distrugi cu totul.
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
Da, dragilor! Să lăsăm asta și să încercăm să ne bucurăm. Vedeți că deja a început ultima săptămână înainte de post, cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care este foarte frumoasă și o să fie în tot postul, în fiecare zi în afară de sâmbăta și duminica. Aceasta se face cu metanii mari. Este o rugăciune minunată, învățați-o toți și ziceți-o tot postul, cu metanii dacă se poate. O să vă spun acum rugăciunea asta, pentru ca să o avem mereu.
”Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele, să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!”
Cum se face o metanie mare
Vedeți? O rugăciune minunată a Sfântului Efrem Sirul. Întotdeauna cu rugăciunea asta se fac trei metanii mari. Sper că știți cum se fac metaniile mari, dar pentru cei care nu le știți, să vedem dacă reușiți să mă vedeți aici, metania mare se face așa: cu fruntea până la pământ. Astea-s trei metanii mari și după aceea, după rugăciunea asta, se zice de 12 ori cu închinăciuni, altă rugăciune: ”Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul! Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul. Cel ce m-ai zidit, miluiește-mă. Fără de număr am greșit. Doamne, iartă-mă!”. Deci astea sunt patru rugăciuni, cu patru închinăciuni, pe care le repetăm de trei ori. Adică înseamnă de 12 ori.
Noi, la biserică, avem de multe ori, la toate rugăciunile care se fac, la Ceasuri, la Utrenie, la toate astea avem rugăciunea asta care să repetă, poate, de 20 de ori pe zi. Rugăciunea completă, pe care v-am spus-o, cu metanii și cu închinăciune. Voi, care sunteți acasă, încercați măcar o dată să o ziceți completă, dimineața, înainte de a pleca la muncă și o dată seara. Măcar atâta s-o ziceți și voi. Să aveți rugăciunea asta de umilință, a Sfântului Efrem Sirul, pentru că e o rugăciune de smerenie, o rugăciune prin care ne cerem iertare lui Dumnezeu și ne smerim. Și atunci vine, binecuvântarea lui Dumnezeu peste noi. Ați înțeles, dragilor?
Vine Postul Mare. Să ne spovedim și să ne împărtășim des!
Vine Postul Mare. Postul Mare și frumos, e un pic mai aspru. La noi, în mănăstiri, în afară de sâmbăta și duminica, e tot postul fără ulei. Doar la Buna Vestire se dezleagă la pește și la noi, în Sfântul Munte. În țară, la pește e dezlegare de două ori: la Buna Vestire și la Florii.
Dragilor, încercați să țineți postul ca să vă puteți bucura de Înviere așa cum trebuie. Nu e atât de greu, să știți! Nu vă obligă nimeni. Munciți ca să țineți fără ulei, sau cu ce puteți, dar cu mâncare de post! Încercați să-l țineți, să vă spovediți mai des, să vă împărtășiți mai des. Mai ales în post, nu-s motive ca să nu vă spovediți și să nu vă împărtășiți. Fiecare, cum vă dă voie duhovnicul, dar ar trebui în fiecare duminică să vă împărtășiți. Avem atâtea liturghii în țara noastră, în lumea asta. Noi aici avem în fiecare zi. Ar fi păcat să nu ne bucurăm de ele! Să profităm de ele, să-L luăm pe Hristos!
Să nu uităm că la începutul creștinismului se împărtășeau în fiecare zi, erau cu râvna aia puternică. Mai târziu, Sfinții Părinți au lăsat ca în fiecare duminică să se împărtășească creștinii. Adică să se ducă la Sfânta Liturghie, să se bucure de Hristos, și să-L ia pe Hristos.
Să participăm cât mai des la Sfânta Liturghie. Să facem binele!
Ați înțeles, dragilor? Încercați, că vedem timpurile cum sunt. Nu vreau să vă sperii prin asta, dar nu știm mâine-poimâine dacă mai sunt ale noastre. De ce să nu trăim frumos acuma și să ne bucurăm de toate momentele frumoase. Să alergăm la biserică! Avem biserici aproape peste tot, oriunde am fi, biserici sunt. Duceți-vă acolo, când puteți! La Liturghie duminica nici nu se discută să nu mergeți, dar și în timpul săptămânii, când se mai poate, la sărbători sau când vă permite timpul. Duceți-vă cât de des și profitați de asta ca să vă folosiți, pentru că poate ajung timpurile mai târziu să nu mai aveți așa ceva și o să vedeți cât o să le doriți atunci când n-o să le mai aveți.
Da, dragilor? Și încercați în postul ăsta să fiți mai buni unii cu alții, mai iertători, mai îngăduitori. E ușor să facem rău, dar ce folos avem, cu ce ne folosim? În primul rând, pe noi ne păgubim, sufletește. Depărtăm Harul lui Dumnezeu de la noi, vine uscăciunea, nu mai avem niciun chef de viață, nicio stare de bucurie când facem rău altora. Și apoi îi rănim pe ceilalți. De ce trebuie să facem asta, când putem să facem atâta bine în lumea asta? Atâtea metode sunt de a face binele, numai să vrem.
Să-I mulțumim mai des lui Dumnezeu pentru câte face pentru noi!
Te-ai ridicat din pat – ”Slavă Ție, Doamne! Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai trezit, m-ai ridicat, sunt sănătos, sunt pe picioarele mele!”. Du-te și sărută icoana Maicii Domnului cu Mântuitorul în brațe, mulțumește-I că are grijă de tine, de casa ta și după aceea ia și îmbrățișează-i pe toți cei din familia ta, spune-le că îi iubești. După aia, du-te mai departe, la muncă sau unde mergi și nu uita pe drum să-i saluți pe cei pe care îi întâlnești, zâmbește-le, poartă-te frumos cu toți. Nu ai nimic de pierdut, ai numai de câștigat.
Poate mulți zic ”Uite ce mai spune și ăsta. Or fi adevărate toate astea?”. Dar gândește-te așa: să nu fie adevărate toate astea și tu ai făcut bine în viața asta – ce-ai avut de pierdut? Dar ia gândește-te dacă sunt toate adevărate (și sunt adevărate toate) și te duci dincolo, te întâlnești cu Hristos și tu nu găsești nimic bun în viața ta. Ce răspuns o să-I dai? Cum o să-L privești în ochi pe Hristos, care se uită la tine și spune ”Omule, tu ce-ai adus? Cu ce ai venit?”. Când El o să te vadă dezbrăcat, gol, fără nimic, ce o să răspunzi în fața lui Hristos?
Să facem un pic de osteneală pentru sufletul nostru
Te uiți în urma ta și n-ai luat nimic cu tine. Toate au rămas pe pământ. Ai adunat bogății, te-ai distrat, dar n-ai trimis dincolo nimic. Nu te-ai pregătit cu nimic pentru viața veșnică. E veșnică, ați înțeles? Nu-i ca aici, pe pământ, 50-100 de ani, câți or fi. Noi cu ce ne-am pregătit pentru veșnicie? Ce-am trimis acolo înainte? Astea toate rămân aici, pe pământ. Trimite înainte numai lucrurile bune pe care le-am făcut, faptele bune pe care le-am făcut cu cei din jurul nostru. Cât bine le-am făcut, cât de mult i-am iubit pe cei din jurul nostru, cât de mult i-am ajutat, cât de mult ne-am rugat pentru cei din jurul nostru și cât am avut grijă și noi să mergem pe calea lui Dumnezeu. Să ne spovedim, cum am mai spus, să ne împărtășim, să ne ostenim oleacă, să mergem la Sfânta Liturghie, să facem și noi un pic de osteneală pentru sufletul nostru.
Ați înțeles, dragilor? Postul e o pregătire, exact ca în stadion, am putea spune. Pregătirea aceea ca să vină încununarea Învierii, când ne bucurăm de Învierea Domnului. Cât e de frumos la Sfânta Înviere să te uiți în urmă și să știi că te-ai ostenit și tu în postul acela cum ai putut. Ai mai căzut, te-ai mai ridicat, ai îngenunchiat, te-ai sculat, ai ținut un pic de post, ai făcut o metanie în plus, ai mai dat o milostenie, ai alergat mai des oleacă la biserică, mai la Vecernie seara, când mai poți.
Să nu lăsăm nimic pe mâine, astăzi faceți-le pe toate!
E important să vezi că ai făcut un pic mai mult, să vezi că nu a trecut timpul degeaba, n-ai trăit degeaba și te duci la Înviere, cu bucuria aceea care s-a adunat în interior. Ați înțeles, dragilor? Hai să ne luptăm oleacă, să încercăm, nu-i greu. E grea lenea, motivele pe care le găsim mereu – că nu pot, că mi-e greu, că mă doare, că lasă că fac mâine. Asta e cea mai mare înșelăciune a diavolului asupra omului – amânarea: lasă că oi face mâine, las că mâine o să mă rog, mâine o să mă scol mai dimineață, mâine o să mă duc să-l ajut pe vecinul, mâine o să ajut familia aia săracă care poate n-are ce mânca, mâine o să mă duc la Sfânta Liturghie. Mâine, mâine… și mâine vine moartea, ne ia și am rămas cu mâine.
De-asta, spune o vorbă, drumul spre iad e pavat cu intenții bune. Adică, cu ”mâinile” astea. ”O să fac, cum să nu!”. Niciodată nu spunem ”Nu o să fac”, dar nu facem niciodată, tot amânăm. Clipa de față e a noastră, să facem ceea ce putem azi. Dragilor, azi faceți ce puteți: azi îmbrățișați-i pe cei din jur, cereți-vă iertare dacă ați greșit, spuneți-le că îi iubiți, îndreptați ceea ce ați greșit pentru că o să fie clipa când va fi prea târziu. Astăzi faceți-le pe toate, să vedeți cât de frumoase devin lucrurile din jurul vostru, viața noastră, legătura cu cei din jurul nostru, dacă îi iubim mai mult, dacă ne cerem iertare mai mult, dacă suntem mai buni cu cei din jurul nostru, mai aproape de Dumnezeu, de Maica Domnului. O să vedeți cum se schimbă viața noastră și cât de frumoasă devine.
Viața trăită în Hristos, oricât de grea ar fi, devine frumoasă
Nu mai ușoară, că trecem, cum se zice, prin osteneli, prin sudoarea feței, cum a fost la Adam și Eva când i-a scos din Rai ca să-și câștige pâinea prin sudoarea feței, prin osteneală. Viața noastră devine mai frumoasă când Îl avem pe Hristos în viața noastră, când O avem pe Maica Domnului ca mamă, pe sfinți ca prieteni și ca ajutători, pe arhangheli, pe îngeri. Viața noastră devine frumoasă. Viața trăită în Hristos, oricât de grea ar fi, devine frumoasă.
Vedem la sfinți, chiar la sfinții recenți – Cuviosul Paisie, Cuviosul Porfirie, Cuviosul Iacov Tsalikis, sfinții care au trăit aici, în Grecia, au avut cancer, Cuviosul Porfirie a fost orb în ultimii ani. Cu toții au suferit, dar ei se bucurau în Hristos și nu au cerut niciodată să se vindece. Cuviosul Paisie Olaru, de la Sihăstria, orb și el în ultimii ani, dar întotdeauna era cu bucurie. Când venea cineva la el, doar deschidea ușa și înainte de a vorbi omul acela îi spunea ”Bine ai venit, Antonie. Bine ai venit, Vasile.” Știa dinainte, nu era nevoie să-i spui cine era omul. Harul lui Dumnezeu îi deschisese ochii sufletești și nu-l mai deranja că nu-i avea pe cei trupești, care se închiseseră.
Boala – o cale spre mântuire
Ați înțeles, dragilor? Sunt multe cazuri de oameni pe care îi vezi în suferință, în scaunul cu rotile sau cu altfel de boli și îi vezi plini de bucurie. Îi vezi veseli în toată suferința asta a lor. De ce? Pentru că ei, cum se zice, au luat legătura cu Hristos. Îl văd pe Hristos chiar de nu văd cu ochii ăștia sau nu se pot mișca. Nu le e ușor, suferă, să ne gândim la un orb – de câte ori nu-și lovește el picioarele de orice piatră, se împiedică tot timpul, cred că au pe la picioare numai umflături, vânătăi. Îi firesc, nu-i ușor, dar dacă ei acceptă lucrul ăsta, le dă Hristos bucurie.
Am mai cunoscut cazuri de persoane, mă minunam de starea lor de seninătate. Erau într-o stare, de parcă erau mai sănătoși decât toți oamenii. Deci asta nu-i omenesc, când vezi la cineva că-i senin, e într-o stare de pace, de liniște și el este infirm, nu se poate mișca sau nu vede! Înseamnă că a luat legătura cu Hristos și i-a dat Harul care-i aduce pace și liniște sufletească și a acceptat boala și o duce cu drag, ca o cale spre mântuire. Ați înțeles, dragilor?
Încercați să țineți postul și veți vedea câte bucurii o să aveți
Noi, care suntem sănătoși, ne plângem că ne e greu, că ne doare, că nu putem, că de ce vecinul are mai mult și noi avem mai puțin sau nu știu ce motive găsim permanent ca să fim nemulțumiți, mereu să vrem mai mult. Ce facem noi cu ”mai mult”? Oare aceea ne mântuiește, aceea ne aduce bucurie? E doar o părere, o înșelare a diavolului.
Dragilor, mulțumiți în fiecare zi lui Dumnezeu și Maicii Domnului! Ați înțeles, dragilor? Mulțumiți-I cum vă treziți: ”Slavă Ție, Doamne! Mulțumesc, Doamne, că m-am trezit și astăzi. Mulțumesc, Maica Domnului, că ai grijă de mine, de familia mea, de toți cei dragi mie!”. Faceți lucru ăsta și o să vedeți că vine pacea și liniștea în familia voastră.
Da, dragilor? Cum am mai spus, încercați un pic de post. Dacă e prea mare suferința, boala, e trupul slab sau altceva care nu-ți permite să duci postul, cereți binecuvântarea duhovnicului și atunci el îți dă voie ce să faci. Încercați și o să vedeți câte bucurii o să aveți la Sfânta Înviere.
Da, dragilor? Uitați frumusețea asta de zăpadă de care nu mă mai satur. Cât e de frumoasă, cât e de binecuvântată, uitați-vă! Slavă lui Dumnezeu de toate, slavă Domnului de toate. Să ne bucurăm permanent! Să trăim frumos, dragilor!
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții, să începem postul cu bucurie, cu drag, cu râvnă, să primim folos, să ajungem cu drag la Sfânta Înviere!
Doamne ajută, dragilor!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
