Ascultați un cuvânt necesar al părintelui Iosia Trenham care ne învață cum să ne poziționăm în fața morții – lucru care este de o importanță capitală pentru fiecare dintre noi.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
În pragul morții – p. Iosia Trenham
Bună tuturor! Domnul să vă binecuvânteze! Vă mulțumesc mult pentru accesare. Am o reflecție pe care am pregătit-o pentru voi care se numește ”În pragul morții”.
Înainte de a mă lansa în aceasta, doresc să vă reamintesc că ziua de naștere a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este pe 8 septembrie, și este prima dintre cele 12 sărbători ale Bisericii, este cea cu care se începe anul liturgic și la care nu se cade să lipsim. Dacă ești credincios, iar Hristos este Mântuitorul tău, atunci Fecioara Maria este extrem de importantă pentru tine. Acesta modul creștin de a vedea lucrurile și de aceea celebrăm ziua de naștere a celei care este Maica Domnului, precum și a Bisericii.
Să ne amintim ceea ce Domnul i-a spus ei și Sfântului Ioan când era pe cruce: ”Fiule, iată mama ta. Femeie, iată fiul tău!” Biserica înțelege prin asta darul prin care Fecioara devine maică a tuturor. Deci să nu lăsăm să treacă pe lângă noi ziua sa de naștere. Să aduceți flori, să aduceți lumânări, să coaceți ceva bun ca să împărțiți la Sfânta Liturghie de duminică pentru Maica lui Dumnezeu.
„În pragul morții.” V-ați putea gândi că am să vă vorbesc din nou despre moarte. Da, din nou. Da, am să vorbesc. Aceasta este o responsabilitate sfântă a preoților și episcopilor să fie purtătorii standardului, vocea adevărului care se adresează oamenilor lui Dumnezeu. Pomenirea morții este ceva normal, absolut normal. De aceea reprezintă treapta a 6-a pe ”Scara” Sfântului Ioan Scărarul. Despre principiile vieții duhovnicești, el spune în acel capitol că o zi nu poate fi trăită cum se cuvine, în Hristos, dacă nu o considerăm ca fiind ultima noastră zi.
Este fundamental să ne aducem aminte de scurtimea acestei vieți, că suntem, așa cum spune Sf. Iacob, ca o perdea de fum care apare pentru puțin timp și apoi se risipește imediat. Ca oameni care trăim intens trebuie să ne menținem cu picioarele pe pământ și să trăim în realitate. Bineînțeles că lumea seculară nu are un răspuns la chestiunea morții, și de aceea nu vorbește și nu vrea să vorbească despre moarte, face afirmații superficiale despre moarte, cum ar fi ceva cu care trebuie să ne împăcăm, dar fără a da vreo soluție pentru ființa umană. Deloc. Moartea este ceva sublim și extrem de important, și de aceea preoții vorbesc despre ea iar Biserica, numai Biserica, deține adevărul despre viață și moarte și îl articulează în mod constant oamenilor săi. Și nicăieri mai mult decât la slujba înmormântării, iar participarea la slujbele de înmormântare este o obligație sfântă pentru creștini, pentu a fi alături de cei dragi care mor în Hristos, și să-i însoțim prin rugăciunile noastre de-a lungul drumului spre viața viitoare.
În calitate de preot de foarte mulți ani a fost o onoare să fiu alături de mulți care au plecat din viața aceasta. Fiecare preot are această responsabilitate și este ceva firesc pentru creștini să solicite ca preotul să fie la căpătâiul lor la sfârșit. În principiu sunt trei adevăruri pe care preotul le spune oamenilor lui Dumnezeu atunci când cei apropiați lor se pregătesc de plecare, atunci când sunt diagnosticați în acest fel, sau când sunt conștienți că au să treacă la Domnul, preotul vorbește cu aceștia despre trei lucruri importante. Și vreau să împărtășesc aceste gânduri din pragul morții care sunt așa de importante pentru a ști despre ce este vorba.
Primul este acela că „Moartea nu este ceva natural.” Acest lucru este foarte important [de știut]. Lumea seculară ne spune că moartea este ceva natural, toate trăiesc și mor, și astfel într-o anumită măsură, aceasta face moartea mai ușor de acceptat. Ei bine, această abordare este complet ineficientă deoarece moartea nu este ceva natural. Afirmația aceasta este o minciună sfruntată. Starea noastră de cădere este rezultatul păcatului.
Moartea este rezultatul păcatului. Nu a fost instituită de Dumnezeu. Dumnezeu nu a intenționat să existe moarte. El a avertizat asupra morții ca fruct al păcatului. Așa cum Sf. Pavel le scrie romanilor ”plata păcatului este moartea.”. Acesta este primul punct important de ținut minte referitor la moarte. Să ne aducem aminte că nu este nimic natural în legătură cu asta, este cu totul în regulă să detești moartea și să plângi în fața morții așa cum a făcut și Mântuitorul nostru când prietenul Său, Lazăr, a murit.
Nu ar trebui să primim nicio falsă mângâiere cu privire la firescul morții. Nu este firesc. Nu există împăcare cu această idee. În spatele acestei acțiuni hidoase a eutanasiei, care a explodat în țările seculare, este acest concept fals al morții ca fiind ceva natural. Nu este nimic natural în asta. Nu există niciun ciclu al vieții. Îmi parte rău, Disney. Nu există niciun ciclu al vieții, nu există nicio întoarcere înapoi, nicio reîncepere a vieții. Toate sunt baloane de săpun. Așa cum Sf. Pavel se adresează evreilor ”omului este rânduit să moară o dată, iar după aceea judecata.” Acesta este primul lucru important, că moartea nu este ceva firesc. Atunci când simți moartea că se aproprie și vine să te ia, și vine să ne ia în mod progresiv, iar toate aceste fire de păr alb sunt martore ale apropierii venirii morții. Deci atunci când vine, și o simți, las-o să te smerească, spune-ți ție însuți că aceasta este ceea ce culegi din cauza faptelor tale: moartea [vine] din cauza păcatelor mele. Acesta este primul lucru.
Cel de-al doilea gând important pe care noi preoții îl împărtășim celor dragi, și sperăm că și noi îl vom primi de la episcopul nostru, sau de la colegi, la momentul morții noastre, este acela că „moartea nu este biruită de tine”. Acesta lucru este foarte, foarte, important. Ai putea fi un credincios foarte pios, te felicit pentru că ești al lui Hristos, nu este nimic mai bun decât asta, dar nu ești la fel de credincios ca patriarhul Avraam care a murit și a ajuns în iad. Nu ești la fel de iubitor de Dumnezeu ca Sfântul profet și văzător de Dumnezeu, Moise, care a murit și a ajuns în iad.
Dacă virtutea ar fi putut să salveze pe cineva din ghearele morții, l-am fi văzut pe patriarhul Avraam depășind moartea, să ajungă de cealaltă parte a morții, ar fi putut să-l salveze pe Moise, dacă faptelor sale virtuoase l-ar fi putut salva, îl salvau. Plăcutul psalmist al lui Israel, sfântul rege și profet David, a murit și a ajuns în iad. Nimeni nu poate să învingă moartea, dintre cei care au făcut păcat. Nimeni. Moartea are drepturi asupra noastră din cauza păcatelor noastre.
Și de aceea atunci când vine moartea nu trebuie să ne amăgim zicând ”O, sunt un credincios destul de bun, Domnul știe că L-am iubit, iar asta mă v-a salva de la moarte.” Asta nu te va scăpa. Te asigur. Niciuna dintre faptele tale. Nici cele mai bune dintre ele. Prefetul Isaia spune că acestea sunt ca o cârpă murdară. Nu am făcut nimic cum ar fi trebuit să facem. Nu am făcut nimic bun pe lumea asta. Nu crede că într-un fel ești destul de bun și asta te va salva. Nu este cazul.
Cel de-a treilea adevăr pe care trebuie să-l amintim la momentum venirii morții este că „există un singur Om Care a biruit moartea. Există un singur biruitor al morții, iar Acesta este dulcele nostru Iisus, Domnul nostru Iisus Hristos. El este singurul care a înfruntat moartea și a distrus-o. Moartea a venit la El, dar nu a găsit nimc în El. Satana nu a avut nici un drept asupra Lui. Moartea nu a avut nici un control sau putere asupra Sa. Acesta în mod voluntar și-a pus viața Sa înainte prin propria Sa putere, și apoi și-a luat-o înapoi prin puterea Sa. Prin învierea Sa a trecut omenirea de partea cealaltă a morții. Iar Acesta oferă această victorie asupra morții tuturor celor care cred în El. Ne amintim vorbele Sale minunate: ”Eu am venit ca viaţă să aibă, şi din belşug să aibă.” (Ioan 10:10)
Domnul Hristos a venit să ne dea viață din belșug. Nu ca să ne chinuim în moarte, nu pentru a fi mistuiți de moarte. Iar în capitolul următor din Evanghelie, Sf. Ioan spune: ”Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11:25) Aceasta este promisiunea. Aceasta este promisiunea. Există Unul Singur și ne plecăm în fața Lui cu mare dragoste și de devotament pentru victoria Sa asupra morții. De aceea, atunci când vine moartea să chemăm numele Lui.
Pune-ți credința în El, asigură-ți atașamentul față de El prin credință și pocăință, deoarece acest atașament față de Hristos, și unirea cu El prin sfântul botez și credință îți va oferi să fii parte la victoriile Sale și astfel să ai parte de viața veșnică, pe care Acesta dorește să ți-o dea ție, mie, fiecăruia care crede. Iisus Însuși a făcut ca moartea să cadă în genunchi. El a făcut ca moartea să strige după milă. Cu piciorul Său sfânt, a presat marea presă de vin a mâniei lui Dumnezeu, și a zdrobit moartea de dragul poporului Său, a prădat-o cu forță până la capătul măruntaielor ei, iar decimarea morții este victoria Lui. Și ca un învingător, ca un campion, împărtășește asta cu noi.
Deci, amintește-ți asta: în timp ce te aproprii de clipa morții totul are legătură cu conectarea cu Hristos. Este minunat dacă ai fost cu El pentru o lungă perioadă de timp, e minunat dacă ai crezut în El pentru mult timp, dar în mod special să fii cu El, să-ți adâncești dragostea pentru El, atunci când te aproprii de clipa morții. Examinează-ți întreaga viață, pocăiește-te de toate păcatele, primește harul iertării Sale, primește binecuvântarea părintească a preotului care aduce pe Dumnezeu în ajutorul tău, prin dumnezeiescul trup și sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, – lucru pe care noi preoții ortodocși îl facem: aducem împărtășirea la toți aceia care sunt pe moarte – pentru ca să poți adormi cu îndumnezeitorul trup și sânge, iar atunci când vei fi întâmpinat de diavoli, diavolii vor fi înfricoșați de faptul că tu vei purta înăuntrul tău pe Cel care i-a învins pe ei și pe moarte atunci când vei închide ochii și te vei muta la viața viitoare.
Sunt multe altele de spus despre asta, dar acestea sunt cele mai importante adevăruri pe care preoții buni le dau credincioșilor lor pe patul morții. Toți ar trebui să le avem în minte. Este foarte normal ca atunci când oamenii sunt în ultimele lor zile conștiința lor să se trezească, și să îi mustre, să se aprindă ca un foc; nu este nimic nefiresc în asta și de aceea acest lucru trebuie primit ca un mare dar.
Am învățat asta încă din primii ani ai preoției mele. De fapt am învățat-o de la bunicul meu din partea mamei care ajunsese aproape la 90 de ani și care mi-a scris – lucru care m-a impresionat foarte mult – descoperindu-și inima către mine printr-o scrisoare în care vorbea despre o chestiune care-l neliniștea încă din timpul primei tinereți, de pe atunci când avea 20 de ani. Am fost așa de uimit de două lucruri: primul că și-a amintit pe patul de moarte despre aceea perioadă de timp, cu peste 60 de ani în urmă, și al doilea, că el a fost atât de smerit și credincios, că a putut scrie nepotului, un tânăr preot, să-și deschidă inima și să-mi ceară sfat duhovnicesc. Am reușit să fiu alături de el, să vorbesc cu el înainte de adormire. Niciodată nu am uitat asta.
Și am constatat-o de-a lungul anilor, de mai multe ori, cu credincioșii mei. Este un dar de la Domnul să ne readucem aminte lucruri pe care le-am făcut în viața noastră și de care nu suntem mândri. Nu ar trebui să ne opunem la asta sau să o dăm la o parte. În schimb, trebuie s-o îmbrățișăm și să ne concentrăm pe fiecare gând, pe fiecare mărturie a conștiinței noastre despre ceva ce am făcut și care nu este bun. Ar trebui să zicem: ”Da, Doamne, am făcut asta. Recunosc asta. Iar pentru asta Îți cer iertare.” Acesta este motivul pentru care Domnul, în mila Sa, lasă conștiința să scoată la lumină toatre acestea, ca astfel să le putem mărturisi, și să putem fi iertați.
Dacă vom mărturisi păcatele noastre, El care este credincios și drept, după cum spune Sf. Ioan, ”va ierta păcatele noastre și ne va curăți de toată necurăția.” Deci trebuie să primești bucuros glasul conștiinței tale. De asemenea, trebuie să-ți amintești în timp ce te apropii de aceea zi când vei închide ochii fizici și îi vei deschide pe cei spirituali – câteodată tranziția sufletului care părăsește trupul nu este doar o clipă ci se întâmplă în timp – vei începe să vezi lucruri ale vieții viitoare, ale lumii invizibile.
Cu toții știm că avem urechi fizice și avem urechi spirituale. Mântuitorul zice: ”Cine are urechi de auzit să audă.” El nu vorbea despre urechile fizice cât despre cele ale sufletului. Avem ochi fizici dar avem și ochi ai sufletului. Avem simțuri sufletești cum avem și simțuri fizice. Când simțurile noastre fizice se închid, când ochii fizici se închid în moarte, ochii noștri se vor deschide în duh și atunci vom putea vedea cu ochii sufletului pe îngerul păzitor, pe demoni, lumea nevăzută despre care știm cu toții că este uimitoare; poate fi, bineînțeles, înfricoșătoare, dar și magnifică.
Sf. Pavel spune că el însuși a văzut-o, a vizitat viața cealaltă de trei ori: ”fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu,” (2 Cor. 12:2). Dar a văzut lucruri care transcend cele vorbite, o frumusețe ce nu poate măsurată cu cuvântul omenesc. ”Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit […] pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.” (1 Cor. 2:9), zice Scriptura. Asta este ceea ce are să vină. De aceea, dragii mei, să fiți pregătiți. Să fiți pregătiți. Primiți acest sfat pe care vi-l dau. Sper să-l primiți. Vă rog să vă rugați pentru noi. Domnul să fie cu voi!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
