Ascultați un frumos cuvânt al IPS Athanasie de Limassol despre smerenie.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Smerenia – IPS Athanasie de Limassol
Să spunem și ceva despre smerenie… pe care nu o avem! Temelia tuturor virtuților și ușa, prin care intră harul dumnezeiesc în om, este smerenia. Este veșmântul dumnezeirii – după cum spune Sf. Isaac Sirul.
Ce reprezintă, așadar, smerenia? Este o mare taină, de vreme ce Însuși Hristos ne-a spus: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” Dacă cineva vrea să afle cu adevărat odihnă în sufletul său, trebuie să învețe această mare arta a smereniei, care, în esență, este un dar al Sfântului Duh. Este o harismă de la Dumnezeu. Însă, ceea ce ține de noi e împreună-lucrarea cu harul. Să facem ceea ce putem, ca niște unelte ale smereniei. Și celelalte, le va aduce Dumnezeu încet-încet, așa cum crede de cuviință.
Spunea Sf. Paisie că îi spunem Domnului: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.” Și, prin mila lui Dumnezeu înțelegem totul. Și Dumnezeu știe că trebuie să ne smerim, ca să putem fi miluiți de El. În esență, cerem smerenia. „Doamne, dă-mi smerenie!” Spunea că smerenia nu e un lucru pe care-l poți cumpăra de la magazin, să cumperi 2 kilograme de smerenie. Cerând smerenia, Dumnezeu îți va da înțelepciunea de a discerne în lucrurile zilnice ale rutinei tale când este nevoie de a te manifesta cu smerenie.
Să vă dau un simplu exemplu. Mergi la serviciu, iar în fața ta e un șofer care se comportă urât cu tine, te înjură, îți face semne necuviincioase, conduce neatent… Și e cert că ne vine să ne mâniem, ne enervăm. Însă ne ținem în frâu pornirile, ca să nu facem și noi la fel ca ei, să nu ne răzbunăm, să nu ne tulburăm. Aceasta este o luptă pentru smerenie. Astfel de lupte întâlnim zilnic. Pentru că suntem în contact cu frații noștri, experimentând tot felul de situații zilnic. Omul trebuie să-și păstreze pacea sufletească, întâi de toate. Să nu se mânie, să nu-și iasă din fire din pricina fraților săi, să-și taie voia și să aibă răbdare cu neputințele celorlalți oameni.
Aceasta e o mare luptă zilnică, ca omul să înainteze în smerenie. Însă smerenia autentică e un dar al lui Dumnezeu. Aceea o va da Dumnezeu, atunci când omul se va pregăti cum se cuvine prin intermediul luptei pe care o are înainte.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
