Ascultați un material de suflet format din două cuvinte de folos ale p. Pimen pe care acesta le-a rostit la Întâmpinarea Domnului și în duminica Vameșului și Fariseului.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin!
Dreptul Simeon este îndreptat de însuși Arhanghelul Gavriil
Iubiți credincioși, am auzit astăzi după cum s-o citit și la strană și a spus și părintele, că avem o sărbătoare minunată și în același timp și un fel de învățătură pentru noi, ca oameni. N-o să mai repet ceea ce s-o spus, dar noi am observat un lucru: cât este de slabă firea omenească când dreptul Simeon a trebuit să traducă de la Isaia că ”Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiul!”.
Noi întotdeauna suntem obișnuiți cu lucrurile firești, normale. Când ni se spune ceva care depășește firescul, de multe ori intervine necredința: ”O fi chiar așa?”. La fel a fost și la dreptul Simeon. Vedem că-i numit ”dreptul Simeon”. Deci, era un om drept, un om care mergea pe calea lui Dumnezeu, dar și la el a intervenit firescul: ”Nu se poate așa ceva! Cum o fecioară să nască?”. A luat și a șters, a corectat și a spus ”o femeie”.
Arhanghelul Gavriil a fost cel care a participat din plin la Taina Mântuirii
A doua zi când se duce, vede corectat și scria iarăși ”O fecioară”. Iarăși a șters și iar a scris ”O femeie”. A treia zi când se duce să se apuce din nou de treabă, găsește iar îndreptat și atunci îi apare Arhanghelul Gavril și îi spune: ”De ce nu crezi? Iată, pentru că nu crezi lucrul ăsta, nu vei vedea moartea până nu se va împlini lucrul ăsta și chiar tu îl vei lua în brațe pe cel care se va naște din fecioară!”.
Vedem că Arhanghelul Gabriel a fost dintotdeauna cel care a participat din plin la Taina Mântuirii: el a venit la Maica Domnului la Buna Vestire și la toate celelalte, Arhanghelul Gabriel a fost prezent. Și acum el l-a îndreptat pe Dreptul Simeon și l-a făcut să înțeleagă că se va împlini lucrul ăsta.
DreptulSimeon,”primitorul de Dumnezeu”
Dreptul Simon a trăit în jur de 300 de ani. Toți îi spuneau ”Cel fără de moarte”. Toți plecau, chiar și bătrânii îl știau că era în vârstă, nimeni nu mai știa de când era el pe pământ. S-a rânduit ceea ce trebuia să se împlinească: Nașterea Mântuitorului și la 40 de zile, după cum este rânduiala firii, Maica Domnului (chiar dacă nașterea fusese mai presus de fire, pentru că era fecioară) a împlinit toate cele ale legii ca să nu se arate neascultătoare sau călcătoare de lege și a venit cu Pruncul la templu.
Se spune că Duhul lui Dumnezeu l-a înștiințat pe Simion că a venit timpul despre care i s-a spus, că a venit Fecioara cu Pruncul și atunci a ieșit, L-a luat în brațe și a spus rugăciunea asta: ”Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace!”, deci, exact așa cum i se spusese. Se mai scrie că după ce au primit Pruncul și a spus rugăciunea asta, s-a retras și i s-a încheiat viața. L-a ținut Dumnezeu cât a fost nevoie, ca să vadă lucrul ăsta și să ne lase și nou mărturie de lucrul ăsta.
Vedem cât de frumos lucrează Dumnezeu, nu vrea să ne lase în îndoială niciodată. Întotdeauna rânduiește lucrurile în așa fel ca să le pricepem după mintea noastră mai slabă.
Uneori Dumnezeu face minuni în viața noastră
Dacă tot vorbim de nașterea Maicii Domnului, cum a fost și mărturia asta cu o fecioară care va naște, se spune că era undeva într-o pustie, retras un pustnic cu viață sfântă, un om foarte simplu. Odată a ajuns la el un eretic care nu era de acord cu faptul că Maica Domnului a fost fecioară și înainte de naștere și în timpul nașterii și după naștere. Ereticul a venit și a început să-i bage diferite idei în cap și apoi a plecat. Pustnicul, pentru că firea noastră e slabă, a început să se îndoiască: ”Dar dacă o fi chiar așa, cum a zis ăsta?”.
Pentru că îi plăcea lui Dumnezeu de viața lui, fiindcă era un om simplu, l-a luminat pe un alt pustnic din alt munte să afle că acesta a intrat în îndoială și a plecat de la pustia lui cu un baston în mână și a mers o zi întreagă până a ajuns omul nostru și i-a spus: ”Ia aminte la mine, părinte!” și a lovit cu bastonul în stânca din fața lor și a spus: ”Maica Domnului fecioară înainte de naștere” și momentul acela a ieșit un crin din stâncă și-a înflorit. Apoi pustnicul a zis iar: ”Maica Domnului fecioară în timpul nașterii” și a ieșit al doilea crin și a înflorit. Apoi a zis: ”Maica Domnului fecioară după naștere” și-a crescut al treilea crin și a înflorit. Apoi pustnicul a plecat. Așa l-a înțelepțit prin minune, pentru că știa că doar minunea poate să-i alunge îndoiala.
Un mulțumesc lui Dumnezeu sau Maicii Domnului face cât 300 de Doamne miluiește!
De asta, uneori Dumnezeu face minuni în viața noastră. Ar putea să nu facă lucrul ăsta, să fie mai discret să zicem, dar vrea să vadă și ceilalți oameni pentru încredințare. Le face și pentru noi, cei care le trăim și poate și pentru cei din jur, pentru că uneori avem nevoie de minuni din astea, mai presus de fire. De exemplu când medicii spun că mai ai o lună de zile și tu alergi și te spovedești, te împărtășești, poate te rogi la un sfânt sau la Maica Domnului și vezi că te-ai vindecat, te duci la medici și spun ”Cred că au fost greșite analizele, că văd că-s curate toate!”, adică nu pricep ce s-a întâmplat.
Vedem bunătatea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului față de noi, că mereu ne ajută și nu ne lasă niciodată. De asta să avem mare încredere în Maica Domnului, să-i cerem ajutorul, dar să nu uităm să-i și mulțumim, pentru că de multe ori cererile ni le împlinește și după aceea noi uităm să mai mulțumim. Spunea unul din Sfinții Părinți: Un mulțumesc lui Dumnezeu sau Maicii Domnului face cât 300 de ”Doamne miluiește!” sau ”Dă-mi Doamne!”.
Puterea exemplului
De asta, așa cum ar trebui să fim și în relația cu ceilalți oameni, să cerem, dar să și mulțumim dacă ne ajută, dacă ne sprijină. Chiar și în relația părinți-copii: copii să învețe să mulțumească, dar pentru asta ar trebui ca părinții să dea exemplu. Dacă îi ceri copilului să-ți aducă un pahar cu apă, când ai luat paharul zi-i ”Mulțumesc” pentru că o să învețe și el să facă la fel. Puterea exemplului e cea mai mare. Degeaba îi spui copilului: ”Mai băiete, să nu fumezi că face rău fumatul!” și tu ești cu țigara în gură.
În toate cele din jurul nostru să fim un exemplu bun în familie și în societate, prin ceea ce facem noi că atunci putem deveni apostoli, fiecare în locul lui: în familie, la muncă, mergând pe stradă, doar prin purtarea frumoasă, purtarea cu respect, purtarea cu dragoste. Chiar și acum la țară se mai păstrează obiceiul din timpurile vechi, dacă era cineva la prășit, la muncă și treceai pe lângă el îi spuneai: ”Doamne ajută, dragule!” și el îți răspundea ”Să-ți ajute Dumnezeu!” sau ”Să ai o zi bună!”. Exista respectul ăsta față de celălalt, obicei pe care am început încet-încet să-l pierdem. Mai ales la oraș, nimeni nu se cunoaște, nimeni nu se salută, am început să devenim mult mai slabi, se pierde legătura cu Dumnezeu și legătura cu aproapele.
Dragostea nu se cere, dragostea se oferă
Un ucenic l-a întrebat pe unul din părinții din vechime: ”Părinte, când va veni sfârșitul lumii?” și a primit răspunsul: ”Atunci când nu va mai fi dragoste între oameni, când nu va mai fi cărare de la un vecin la altul”. Acum vedem că uneori oamenii trăiesc într-un bloc de 20 de ani și nu se cunosc între ei. Vedem deci, că am devenit mult mai egoiști, mult mai nepăsători față de cei din jurul nostru și de aici încep toate rele celelalte, pentru că nu mai avem dragoste. Cerem mereu dragoste, dar nu oferim. Suntem nemulțumiți că nu primim dragoste, dar noi nu o oferim.
Spune Sfântul Apostol: ”Dragostea nu se cere, dragostea se dă. Dragostea nu caută ale sale, nu pizmuiește, nu ține minte răul, nu urăște. Dragostea nu cade niciodată!”. Deci, dragostea merge până la jertfă. Fiecare în dreptul nostru, cu nădejde, amintindu-ne și de Dreptul Simeon și cum l-a îndreptat Dumnezeu, să încercăm să ne întărim un pic credința. În fiecare zi să cerem ajutorul Maicii Domnului, sfinților la care avem evlavie și o să vedeți că viața noastră devine mult mai frumoasă. Nu mai ușoară, dar mai frumoasă. O să depășim greutățile mult mai ușor.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții, amin!
Cuvânt de deschidere
Părinte paroh: Când eram noi mai mici, aveam anumite cărți de povești și într-o carte cineva a întrebat-o pe o doamnă în vârstă: ”Doamnă, spuneți-mi și mie câți ani aveți?”. Dumneaei i-a zis foarte clar: ”Am șapte ani petrecuți alături de tata și de mama, restul sunt anotimpuri prin care bunul Dumnezeu m-a întărit ca să trec prin ele”. Observați că și noi în viată de multe ori trecem doar cu rugăciunea, cu povețele pe care le-am dobândit de la bunicile, de la mamele noastre și de la toți cei dragi care ne-au învățat cum să ne purtăm în viață. Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi ne-am rugat împreună în cadrul acestei Sfintei Liturghii și ne-am rugat împreună mai ales alături de o părticică din moaștele Sfântului Luca al Crimeei care se roagă acolo la Dumnezeu pentru noi, alături de toți cei 16 sfinți români canonizați zilele acestea.
De asemenea, dacă observați, fiecare dintre noi avem anumite ascultări. Îmi cer scuze față de dumneavoastră că am început slujba un pic mai devreme pentru că suntem nevoiți să avem alte ascultări și timpul de astăzi este scurt.Dar iată că Bunul Dumnezeu ne-a dat o mare bucurie, să îl avem în mijlocul nostru pe preacuviosul părinte Pimen Vlad pe care l-ați văzut, luați audiat sau îl găsiți pe paginile acestea de mass-media unde primiți învățături folositoare cu harul, cu ocrotirea Maicii Domnului și cu luminarea Sfântului Duh pe care îl dă fiecăruia dintre noi.
Astăzi avem un model de rugăciune de la Sfântul Munte, prezent fizic din mila și prin ajutorul lui Dumnezeu alături de noi, pe care cu mare drag și cu smerenie l-am rugat să vă rostească un cuvânt dumneavoastră, tuturor celor prezenți aici. M-am bucurat mult că am putut să ne rugăm împreună în această Sfântă Liturghie. Părinte, fii binecuvântat în mijlocul nostru, ascultăm un cuvânt de învățătură spre folosul nostru al tuturor.
Pilda vameșului și a fariseului
Părintele Pimen: Sărut-mâna! Preacuvioși părinți, iubiți credincioși, să încercăm să ne gândim un pic la Evanghelia de astăzi. Am putea să o aducem cum se spune, în biserica de aici. Doi oameni se spune că s-au urcat la templu să se roage, au venit la biserică. Unul era fariseu și unul era vameș. Când spunem fariseu noi de multe ori ne ducem cu mintea la cineva care nu este sincer, că este cumva fățarnic, cam așa ceva. Începem cu el, că el a fost cel dintâi care a ajuns la biserică și o înaintat cu curaj până să spunem, aici în fața altarului.
Și spune Evanghelia că a ridica privirea sus, s-a uitat la icoane și a spus: „Doamne, îți mulțumesc!”. A început bine, dar a început un pic să se laude: „Îți mulțumesc, dar Doamne, știi că dau zeciuială din toate, postesc de două ori pe săptămână, vezi Doamne ce tar-s eu? Cine-i ca mine?”. Adică, împlinesc toate poruncile, poate nu știai Doamne și am venit să-ți spun sau cam așa ceva. Mulțumea, dar în același timp se lăuda: „Doamne, ce grozav mai sunt eu!”. Până acolo Dumnezeu a acceptat: ”Bine, ai venit să mulțumești, să te lauzi, e bine”. Dar problema a început din momentul în care s-o comparat cu celălalt și-o început să-l judece și o spus: „Doamne, îți mulțumesc că nu sunt ca celălalt, ca vameșul acela ticălos din spate!”, adică, Doamne, eu îs ăla grozavul.
Vameșul ce a făcut? A intrat pe pragul din spate nici înăuntru să nu calce, o căzut în genunchi și s-o pus cu capul la podea, își bătea pieptul și zicea: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!”. Nici n-o îndrăznit să privească în fața, adică socotea că e un fel de Sfânta Sfintelor și nici nu cuteza să privească acolo. Ținea capul jos și spunea: ”Milostiv fii mie, păcătosul!”. Vedem la ce smerenie era vameșul. Putem spune că avea motiv, greșise, păcătuise mult și avea motive să se pocăiască.
Noi procedăm ca vameșul sau ca fariseul?
Dar hai să privim altfel, să ne gândim la noi. Cine nu are motive să se pocăiască? În biserica de aici, dintre cei care suntem aici, cine nu are motive să se pocăiască? Care nu greșește? Nu-i clipă, nu-i moment, nu-i zi în care să nu greșim. Toți suntem în locul vameșului. Dar problema este: facem ce a făcut vameșul? Sau facem și noi ca fariseul? Adică avem păcatele vameșului, dar facem ca fariseul: „Doamne, îți mulțumesc, că uite, alții dorm acum! Ce grozav am fost că m-am trezit și am venit la biserică, Doamne! Ai văzut că am dat pomelnic, Doamne, că am pus 100, nu ca ăia, 5-10 lei! Doamne, am mai dat și la doi săraci de la intrarea în biserică, ai văzut Doamne ce grozav sunt!”.
Dar eu am păcatele vameșului, cum să fac eu lucrul ăsta, cum să mă laud la Dumnezeu? Și ne amintim un lucru, că Dumnezeu spune așa: „Celor smeriți le dă har, celor mândri le stă împotrivă” și aici ne gândim un pic. Evanghelia spune că mai îndreptat s-a întors la casa lui, vameșul, deci cel care într-adevăr era socotit mai păcătos, pentru că jefuia, lua de la toți care treceau pe la vamă și erau socotiți păcătoși, dar s-a întors mai îndreptat la casa sa. Deci, Dumnezeu i-o primit pocăința și putem spune că i-o șters păcatele. S-o întors acasă cum se zice, liniștit, împăcat cu Dumnezeu, i-o cerut iertare, n-o îndrăznit mai mult, s-o căit, s-o spovedit.
Celălalt cum s-o întors, după ce s-o lăudat, după ce-o judecat? Toți trecem prin asta. În anumite momente îi judecăm pe ceilalți. Cum îi conștiința noastră atunci? Mai are bucurie, mai are pace, mai dormim liniștiți? Nu! Vedem o stare de părăsire. Ne părăsește harul și nu mai avem bucurie, nu mai avem pace. Vedem o nemulțumire în sufletul nostru chiar dacă încercăm să ne justificăm: „Doamne, știi, păi l-am judecat că merita. N-ai văzut ce a făcut ăla din conducere, celălalt de nu știu unde? Doamne, deci trebuia să-l înjur”. Dar Mântuitorul ne-a spus altceva: ți-o dat cineva o palmă, întoarce partea cealaltă, ți-a luat cineva haina, dă-i și cămașa. Pe cel care te urăște, iubește-l. Adică, ne-o dat o cale spre mântuire în care nu se justifică ceea ce facem noi, că judecăm, că osândim, că ne socotim noi mai buni.
Să nu mai judecăm și să fim cu gândul pocăinței și al smereniei
N-o să mă lungesc mult pentru că timpul părinților este limitat. Haideți să plecăm la casele noastre cu un lucru, exact cum s-o spus la Evanghelie: „Mai îndreptat s-o întors vameșul la calea sa”, cu gândul pocăinței și al smereniei, de a nu judeca pe ceilalți nu numai acum, în tot mersul vieții noastre, astăzi, mâine, poimâine. Adică, să încercăm să privim partea plină a paharului. Orice om are lucruri bune, de ce trebuie să le căutăm noi întotdeauna pe cele care ni se par nouă că-s defecte sau rele? Poate nouă ni se par, dar nu și lui Dumnezeu. Noi nu-i cunoaștem viața celuilalt om, prin ce o trecut el, cum o fost crescut, prin ce suferințe o trecut. Noi îl judecăm așa cum îl vedem, dar nu știm niciodată. Dumnezeu le știe pe celelalte pe care noi nu le știm și nu le vedem. Nu știm pocăința omului.
Cum erau nebunii pentru Hristos. Făceau atâtea nebunii în fața oamenilor că toți spuneam: ”Uite, zăpăciții ăștia cum își bat joc, uite ce fac!”. Dar ei erau la măsuri mari duhovnicești și ascundeau virtuțile lor sub nebunie și ei făceau minuni. Se duceau acasă și stăteau nopți întregi în rugăciune, în har cum se spune. Se plimbau prin Cer, am putea spune și când ieșeau în fața oamenilor arătau o latură prin care să-și acopere virtuțile și oamenii rămâneau la nivelul ăsta, nu puteau să înțeleagă mai mult. De asta, nu știm niciodată cu cine ne întâlnim, ce fel de oameni sunt și de aceea nu trebuie să-i judecăm niciodată.
Să fim îngăduitori față de toți, să le fim alături, să îi ajutăm și atunci vom primi har
Toate să privim cu îngăduință față de toți, indiferent ce fac și dacă se poate cu dragoste, să le fim alături, să-i ajutăm și să nu-i judecăm. Atunci să vedeți cât har primim dacă nu-i judecăm pe ceilalți sau mai mult, ne rugăm pentru ei, le dorim binele. Și dacă câștigăm pacea sufletului să vedeți cum toate devin frumoase. Indiferent de ce s-ar întâmpla în lumea asta, devin frumoase pentru că starea sufletului nostru îi frumoasă și se bucură de orice. Dar asta nu putem fără Dumnezeu, fără harul lui Dumnezeu.
Și să nu uităm că o avem pe Maica Domnului care e legătura noastră cu Cerul, mijlocitoarea noastră. Și dacă o avem ca Mamă și-I cerem ajutorul, nu ne e frică de nimic, nici de Dumnezeu pentru că știm că Maica Domnului Îl îmblânzește, îi mijlocitoarea acolo. De aceea dragilor, să ne rugăm la Bunul Dumnezeu, la Maica Domnului, la toți sfinții, să ne ajute să ne smerim mai mult și dacă se poate să rămânem în smerenie. Amin!
Părinte paroh: Mulțumim mult, preacuvioase părinte și pentru dumneavoastră este o bucurie deosebită că astăzi a rânduit Bunul Dumnezeu ca să slujim împreună și vă mai așteptăm, dar nu ca să veniți ca pacient și să veniți în mijlocul nostru și să slujim împreună și să ne bucurăm ca Maica Domnului să primească rugăciunile noastre acolo sus în Ceruri și să ducă jertfa, rugăciunile, dorința noastră la Fiul Său și Mântuitorul Nostru. Vă mulțumim. O seară bună!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
