Muzica electronică și inima de copil – Marius Cristian Burcea

Urmăriți un extraordinar interviu cu unul dintre cei mai buni cunoscători ai muzicii electronice din România: Marius Cristian Burcea ( ambient podcast | Journeys to the Infinite ). O să aflăm care sunt marii muzicieni contemporani care compun muzică de calitate în domeniul lor și câteva lucruri inedite despre aceștia într-o încercare de a ne cultiva cultura muzicală, evitând capcanele care pot să apară în acest domeniu.

Vizionare plăcută!

Notă: după clip și podcast și înainte de transcript o să prezentăm câteva piese mai accesibile ale artiștilor amintiți în clip pentru a înțelege puțin despre ce a vorbit Marius.

De asemenea, dorim să prezentăm anumite piese în memoria și pentru odihna sufletului celor care au plecat dincolo dintre acești artiști.

Nu în ultimul rând, dorim să prezentăm aceste piese în speranța că tinerii vor încerca să iasă din anumite preferințe muzicale foarte distrugătoare de suflet și să asculte ceva puțintel mai spiritual – dacă nu pot să asculte muzică Psaltică.

Powered by RedCircle

Klaus Schultze (Dumnezeu să-l odihnească!): Bayreuth Return (1975) – prima parte de pe albumul „Timewind”

Tangerine Dream: Tangram (Set 1) (Dumnezeu să-l odihnească pe Edgar Froese!) – partea 1 din albumul „Tangram”

Vangelis (Dumnezeu să-l odihnească!): „12’o clock” – de pe albumul „Heaven and Hell”

Kraftwerk (Dumnezeu să-l odihnească pe Florian Schneider!) – „The robots” de pe albumul „The Man-Machine”

Hans Zimmer – „Interstellar”

Lisa Gerrard – „Sailing to Byzantium” (cu Patrick Cassidy) – albumul „Immortal Memory”

Dead Can Dance (Lisa Gerrard & Brendan Perry): „Host of Seraphim” – album „The Serpent’s Egg”

Georg Deuter – „Petite Fleur” – album „Land of Enchantment”

Brian Eno – „An Ending” (Ascent)

Thomas Bergersen / Two Steps from Hell – „Never give up your dreams!” – album: „Unleashed”

Steve Roach – „Structures from Silence”

David Hykes & The Harmonic Choir – „Arc Descents”

Steve Jablonski – „Transformers”

Stamatis Spanoudakis – „Byzantine route”

Suzanne Ciani – „Velocity of love”

Arvo Part – „De profundis”

---

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Introducere

Dragii noștri ne aflăm cu un baiat. E un om matur, dar mie îmi place foarte mult să-i spun baiat, pentru că a rămas totuși baiat, nu în sensul de imaturizare, ci în sens de inimă de copil. Și o să vedeți și de ce. Se numește Marius Cristian Burcea, și are o viață dedicată muzicii. Este de 31 de ani deja în domeniul muzicii, comentator de muzică. Are cea mai longevivă emisiune. Se numește ”Journey to the Infinite”?

Marius Cristian Burcea: ”Journeys to the Infinite” sau ”Călătorii spre infinit”, în limba română.

Părintele Teologos: Am spus în engleză, pentru că la ora actuală el face din păcate doar în engleză. E adevărat că este mult mai simplu pentru el, pentru că cei mai mulți cantautori. Pentru că, în general, în domeniul muzicii în care el activează, vorbim întâi de toate de compozitori, și mai puțin de cântăreți cu vocea. E vorba de domeniul muzicii electronice, nu?

Marius Cristian Burcea: Da. Muzică electronică, dar în sens clasic, traditional. Pentru că, astăzi termenul a migrat în zona dance. Și când spui muzică electronică oamenii se referă la techno trance, la zona aceasta.

Definiția muzicii electronice: între tradiție și modernitate

Părintele Teologos: De fapt, eu din cauza asta l-am rugat foarte mult să facem un interviu pe tema asta. Pentru că, înțeleg nevoia tinerilor să danseze, dar, totuși, cred că e o muzică foarte distopică. Adică, e vorba de un dans, care este un dans egoist, un dans în care tânărul rămâne totuși singur, în care caută o excitare la maxim a simțurilor, o trăire extremă. Tu cum vezi?

Marius Cristian Burcea: Da. Nevoia de dans cred că aparține omului dintotdeauna. Chiar și Klaus Schulze, unul dintre marile nume din muzica electronică clasică, unul din cofondatorii școlii berlineze de muzică electronică, spunea că până la urmă tot dansul va rămâne în cele din urmă nevoia fundamentală de a crea muzică, și, în special această atenție concentrată pe ritmuri mai degrabă, decât doar pe armonii. Muzica electronică la început nu a conținut ritmuri. A fost mai degrabă bazată pe armonii, pe structuri dintre acestea mai meditative, care să te pună într-o anumită stare de spirit, și percuții ocazional. Acum, în muzica electronică, aproape că totul e creat în jurul percuțiilor, a ritmurilor, a drummachine-urilor.

Și este o altă raportare de fapt, la scopul muzicii în prezent. Adică, muzica electronica, oricum era un termen destul de nepotrivit, pentru că definești un gen de muzică pe baza mijloacelor cu care ai creat. Atunci, datorită caracterului inovator pe care instrumentele electronice le aveau, sigur că a apărut oarecum plauzibil să numești muzică electronică. Dar, acum aproape totul e muzică electronică în zona asta mainstream. Sau, implică în procesul de producție și aspecte tehnologice. Și, a devenit destul de irelevant. De asta uneori completez. Spun muzică electronica, și mai adaug ceva: “ambientală”, muzică electronică “space”. E necesar să adaugi aceste detalii. Sigur, mai există și istoricul mai nefericit în care în anii ’80, cei mai mulți compozitori de muzică electronică erau etichetați New age, tot datorită acestei mode care a existat atunci, pornită de fapt din epoca hippie, cu promisiunea unei eri a vărsătorului. Erau foarte mulți pasionați de esoterism, de astrologie. Și cum muzica aceasta te ducea către teme spirituale fără a deveni neapărat religioasă.

Părintele Teologos: Religioasă, în sensul prost al cuvântului, rău al cuvântului.

Marius Cristian Burcea: Da, da. Exact. S-a considerat că New Age este cumva o etichetă foarte vandabilă, și motivația a fost una pur comercială, care a capitalizat o etapă, să spunem așa în Occident. Și, într-adevăr, au apărut și acele premii Grammy. S-a creat la sfârșitul anilor ’80 secțiunea Best New Age Album. Primul a fost acordat unui album de harpă electric și cu sunete electronice, ce-i drept. Al doilea, a fost Peter Gabriel cu coloana sonoră la filmul lui Scorseze făcut după cartea lui Kazantzakis destul de eretică, Ultimele ispite ale lui Hristos. Dar, muzica, într-adevăr este deosebită. Și, a devenit un gen foarte controversat New age-ul. Majoritatea artiștilor se distanțau. Adică, dacă vorbeai cu Vanghelis, cu Schulze, cu Tanjerine: “Nu, nu, nu. Noi nu suntem New age. Am ajuns pentru că industria ne forțează în aceste categorii muzicale. Dar, sunt doar niște etichete irelevante pentru starea noastră de spirit atunci când compunem, pentru ce vrem noi să transmitem publicului.”

Părintele Teologos: Ai spus de Klaus Schulze de două, trei ori. Clar, îl consider un influencer. Credeți-mă că au fost foarte mare compozitori și Schulze, și Vanghelis, și, bineînțeles și Tangerine Dream. Ce crezi că i-a făcut pe acești oameni să fie atât de mari?

Marius Cristian Burcea: Ei nu și-au propus în mod cert. Adică, nu urmăreau un scop egotic, de preamărire personală. Cred că a fost o parte de seriozitate, de autenticitate în modul în care au vrut să exploreze posibilitățile muzicii. Și, o dată cu apariția sintetizatoarelor, li s-a deschis un univers nou. Și, atunci, anii ’70 rămân într un fel, fundația și epoca de aur a muzicii electronice, din acest punct de vedere. Deci, o dată ar fi aspectul acesta al căutării personale de autodepășire, de explorare a noului. Și, contextul istoric. Pentru că, nimeni nu mai auzise acele sunete până la ei. Sigur, exista în zona asta academică unde explorau Xenakis, școala franceză. Însă, era o muzică destul de disarmonică.

Influența școlii berlineze

Părintele Teologos: Și fără mesaj. Cred că școala în Krautrock, adică în școala germană exista mesajul scăpării de lume, mesajul ieșirii din lume.

Marius Cristian Burcea: Krautrock în mod particular are un context special datorită generației. Majoritatea protagoniștilor Krautrock au fost oameni care erau copii în timpul celui de al doilea război mondial. Ei au asistat la distrugerea Germaniei. Acum, să nu confundăm un regim politic totalitar, cum a fost nazismul cu țara.

Părintele Teologos: Da. Și cu oamenii care au suferit.

Marius Cristian Burcea: Da. Și sunt niște traume ale copilăriei extraordinare. Copiii aceștia se uitau în stânga, în dreapta. Nu aveau de văzut decât ruine și oameni care se străduiau din răsputeri să reclădească o viață compatibilă cu existența de zi cu zi. Supraviețuire efectiv. Inițial, a venit curentul acesta anglo-saxon, în care toată lumea a încercat să copieze rock & roll-ul, rock-ul. Apoi, ulterior, în zona psihedelică mai toți puștii Germaniei erau fani Pink Floyd. Și, în cele din urmă s-au uitat în sus. În cele din urmă, chiar asta spunea Cristopher Franke într-un interviu. Unul dintre membri Tangerine Dream. Din formula de aur a lor, Froese, Franke, Bauman. În care spunea: “Atunci ne-am uitat către cer, către stele. Ne-am dat voie să visăm, și ne-am dat seama că acolo e viitorul. Am vrut să renunțăm la chitări și la tobe.” Că toată lumea cânta la chitări și tobe. Și, atunci, ce aveam? Sintetizatoarele. Sigur, aveam mellotron, aveam câteva instrumente mai rudimentare. Iar, apoi, a venit revoluția sintetizatoarelor mov. Și, dintr-o data, oamenii au auzit niște sunete total nemaiîntâlnite până atunci.

Părintele Teologos: Nelumești. Îi scoteau din încrâncenare, din cenușiul cotidianului. Pentru că, vezi, chiar și Pink Floyd care erau geniali și explorau sunete, dar ei rămâneau totuși pe pământ. Și se vede foarte clar în Pink Floyd acea încrâncenare, acel duh antisocial.

Marius Cristian Burcea: Revolta

Părintele Teologos: Revolta. Cred că ăsta este cuvântul. Pe când, vezi, la germani, cu toate că nu sunt ortodocși, deci, nu avem acea explozie de bucurie, cu toate acestea vezi zborul, plecarea. Adică, ieșim din drama cotidianului.

Marius Cristian Burcea: Nu întâmplător, printre primele nume vehiculate pentru așa zisa școală berlineză de muzică electronică, Berliner Schulen, au fost Tangerine Dream, Klauss Sculze. A fost muzica cosmică. Iar Schulze, prin anii ’70, tot la început, își numea muzica, muzică planantă. Pentru că, el asta voia să sugereze, zborul. Un zbor, sigur, stilizat, acustic. Evident, nu unul în care să se audă avioane, ci într-un fel au înzestrat conștiința cu aripi. Ei s-au inspirat foarte mult din suprarealism. Pentru Tangerine Dream, de exemplu, e celebră întâlnirea lor cu Salvador Dali.

Părintele Teologos: Ah, da? Nu știam.

Marius Cristian Burcea: Da.  Froese a fost un mare admirator al lui Salvador Dali. Dali i-a invitat la locuința sa. Tangerine dream cântau muzică în ‘70 și la începutul anilor 70, iar Schulze spune că au rămas constant loiali la doi piloni: Richard Wagner, opera lui Wagner, și din cărțile lui Frank Herbert. Care, dacă stăm să analizăm un pic metatexul, până la urmă avem tot un mesaj messianic foarte puternic din zona asta a religiilor monoteiste,

Părintele Teologos: Evident. Islamul mai exact.

Evoluția sunetului electronic de la armonii la ritmuri

Marius Cristian Burcea: Creștinism, Islam, da. Inclusiv, ultimul album a lui Schulze înainte să moară se numește Deus Arakkis. Eu am fost fan Klaus Sculze. Recunosc că pentru mine, în momentul în care am auzit Timewind, a fost o experiență. Am început să plang. Am intrat într-o anumită stare neobișnuită. Și chiar am fost. Nu știu dacă vă mai amintiți finalul primei părți. Se aude un trăsnet, care m-a scos un pic prea brusc. Aș fi rămas la nesfârșit în acele lumi. Schulze, pentru mine este foarte relevant. L-am numit de mai multe ori. Adică, Schulze și Vanghelis au fost pentru mine cei mai importanți artiști. De la Schulze am luat zona aceasta mai abstractă. Vanghelis a compus în multe stiluri, dar, a fost întotdeauna congruent cu sine. Adică, îi recunoști originalitatea, modul de a atinge. De altfel, instrumentele lui erau modificate. Multe erau custom made.

Părintele Teologos: Da? Nu știam.

Marius Cristian Burcea: Și, de aceea e o sonoritate pe care poți să o aproximezi. Dar, acea atingere, acea apăsare, e unică lui.

Părintele Teologos: Da. Și cred că Vanghelis, chiar dacă avea un dinte împotriva ortodoxiei, totusi, a fost influențat de modul iubitor, de mediul iubitor în care a fost.

Marius Cristian Burcea: Sigur că el s-a născut totuși în Grecia, în Volos. Acum, sala de concerte din Volos se numește Vanghelis Papatanasiu.  Avem exemple clare. Twelve o’clock, secvența din Heaven and Hell e sublimă.  Se spune că aceea e cea mai reprezentativă pentru simțirea lui față de ortodoxie. Dar, apar contraste. El era foarte mult legat de lumea antică. Și, chiar aici. Stăm în fața Athonului. Și, acolo sus, cândva, era un sanctuar al lui Apollo. El, probabil, s-ar fi simțit mai legat de divinitatea respectivă. Pentru că, el avea o relație mai panteistă cu universul. Chiar și spunea: “Eu sunt doar un instrument care transformă zgomot în muzică “. Și îmi place mereu să citez abordarea aceasta legată de muzica electronică. De multe ori, oamenii asociază electronicul cu artificialul, dezumanizantul. Ceea ce, într-o anumită măsură poate fi îndreptățit. Dar, să ținem cont de context. Iar, dacă asculți Vanghelis, e clar că nu există aspectul ăla artificial. Este conștiința lui, este intenția lui acolo. Și un anumit mod de receptare. Pentru că, el se raporta întotdeauna la cosmos. Era viziunea aceea platonică. Definitiv, că există toată muzica în realitate, și noi doar captăm, transmitem mai departe.

Părintele Teologos: O concentrăm. Concentrăm muzica existentă și o transmitem mai departe.

Marius Cristian Burcea: Da. Și Vanghelis spunea: “Nu. Sintetizatorul nu este un instrument artificial. Muzica electronică nu este artificială. Omul o face sau nu să fie artificială. Pentru că, sintetizatorul lucrează cu electricitate. Și, uită-te la cosmos. Universul este plin de electricitate. Este un alt limbaj al naturii în cele din urmă. “Dar, atentie la prezența intenției, a conștiinței. Pentru că, în momentul în care automatizăm prea mult, nu mai există suflet, nu mai există conștiință. Chiar și Karl Bartos, unul din membrii Kraftwerk. Apropo de germani, există și școala de la Düsseldorf, care este cunoscută mai mult pentru starea de robotică. A fost un interviu recent în care spunea:” Da. Am avut un succes cu The man-machine, Omul mașină. Dar, mi e teamă că am rămas numai cu The machine.”

Inteligența muzicală și alienerea muzicală modernă

Părintele Teologos: Bine spus. Eu n-am nimic cu băieții de la Kraftwerk. Chiar mi-au plăcut la un moment dat The robots și Autobahn. Dar, nu-mi place că ei au ramas. Adică, ei au făcut legatura, puntea către artificial. Cum vezi artificialul astăzi? Adică, inteligența artificială, toate lucrurile astea.

Marius Cristian Burcea: Este tot mai prezentă. Mi se pare un caz simptomatic pe Spotify. Există un artist norvegian sau suedez. Oricum, nu mai conteaza numele. Are vreo 600 și ceva de pseudonime.  Pentru că folosește inteligența artificială, scoate câte un album pe zi.

Părintele Teologos: Doamne ferește.

Marius Cristian Burcea: E horror. 2000 și ceva. În fine. Omul e milionar deja acum. Pentru că, compune foarte mult muzică generică, muzică de relaxare pentru bebeluși, muzică de meditație pentru la birou, lucruri de genul acesta. Și, contribuția lui este infimă. Deci, pur și simplu generează non-stop. Cred că dă drumul la niște butoane, cântă trei note și hai cu albumul.

Părintele Teologos: Generate. Ascultă de două.trei ori. Îi place și dă mai departe.

Marius Cristian Burcea: Numărul de streaminguri de pe Spotify ale acestui artist cu toate acele pseudonime, toate acele aliasuri combinate depășesc ABBA, Michael Jackson, la un loc.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu.

Marius Cristian Burcea: Este cel mai ascultat autor necunoscut pe Spotify. Și mi se pare simptomatic, pentru modul în care inteligența artificială ajunge să fie folosită pentru a aliena. Ele sigur că au sonoritate. Aș spune că este un zgomot placut. Dar, nu este muzică. Cuvântul muzică implică tot o formă de inspirație de la muze. Adică, ai o raportare, o relație.

Părintele Teologos: De la Dumnezeu

Emoțiile din spatele muzicii

Marius Cristian Burcea: Sigur. Că, dacă ai o raportare la divin, tu ești doar un instrument al lui Dumnezeu în cele din urmă. Dar, aici, tu nu ai niciun control realmente asupra a ce este acolo. Doar mai corectezi ca să-ți sune ție bine. Și scopul în cele din urmă este unul pur mercantil. Să faci bani cât mai mulți, din cât mai multe surse. Ori, aia eu nu pot să o numesc muzică. Eu, de exemplu, făcând emisiunea de când aveam 14 ani, am putut să văd mai multe etape în poziționarea publicului față de această muzică. Dacă în anii ’93 era o nebunie cu radiourile. Lucram la Fan Radio atunci. Primeai o sacoșă de scrisori. Oamenii scriau de mână. Te sunau. Voiau să vorbească cu tine. Dincolo de lauri, era o formă foarte dinamică de a ști ce vor oamenii, de a comunica cu ei. Era o comunitate realmente. Acum, pentru că nu mai au nevoie de curatori, oamenii își ascultă ce muzică vor. Și, într-un fel e o evoluție să spunem firească. Într-o anumită măsură spun. O să precizez și de ce. Dar, am remarcat că nu mai există interes față de artist, față de omul din spatele muzicii.  Ne mulțumim cu muzică funcțională, cu muzică generică. Dar, e foarte interesant să vezi povestea din spatele acelei muzici, și cum a ajuns acel compozitor într un moment. Uite, acum avem Interstellar. Acolo este relația lui Hans Zimmer cu propriul copil.

Părintele Teologos: Da? Neapărat. Spune-ne.

Marius Cristian Burcea: Nu vreau să dezvolt. E o parte foarte personală a lui.

Părintele Teologos: Ah, ok.

Marius Cristian Burcea: Dar, efectiv este rolul lui parental acolo. E un cântec de dragoste pentru propriul lui copil acolo. Zimmer are o grămadă de coloane sonore. Dar, anumite soundtrack-uri ies în evidență. Și, spunem că ce scoate în evidență nu este cât de elaborate sunt, ci emoția pe care o comunică.

Părintele Teologos: Așa este. Trăirea care este în spate.

Marius Cristian Burcea: Cu cât este mai autentică, mai îmbrăcată de persoană, culmea,  aduce un efect aproape transcendent, tema din Interstellar.

Părintele Teologos: Evident. Pentru că, trebuie să știi. De vreme ce muza este Dumnezeu sau vrăjmașul diavol, energia asta se transmite dincolo de note. Și, dacă este o trăire intensă, se transmite dincolo de note. O trăire intensă, iubitoare de la Dumnezeu și transmite dincolo de notă și asta rămâne în timp. Pentru că foarte multă muzică, electronică sau nu, este simplă. Adică, poate să o cânte oricine. Dar ea transmite ceva. Sau, există altă muzică, foarte complexă, dar, nu transmite nimic. Apropo de AI. Pentru că, acolo nu este în spate 3D, nu este în spate o inimă, nu este în spate harul lui Dumnezeu, nu transmite. Da, e funcțională. Adică, să pui undeva într-un salon de așteptare să meargă ceva. Neapărat, spune-mi despre oamenii din spate.

Marius Cristian Burcea: Eu, acum recunosc că sunt și psiholog. Și, poate că asta m-a ajutat în arta intervievării.

Părintele Teologos: Da. Dar, psiholog creștin.

Marius Cristian Burcea: Da. Sunt născut creștin. Mă trădează și numele un pic. Dar, întotdeauna, contextul dă sensul. Adică, dacă iei strict un segment poți manipula foarte usor. Să duci unde vrei tu. Dar, în momentul în care ai un context. Și acela este un context de viață trăit. Avem de exemplu Jӧrg Deuter. În momentul în care îți povestește în interviu că murea de foame. E primul artist din Europa care a combinat sunete din natură cu muzica electronică, Georg Deuter. Sigur, a avut el o etapă cu Osho. După care s-a depărtat de Osho, și de toată nebunia aia. Există în anii ’70 epoca post hippie. E foarte interesantă. Dar, în momentul în care îți povestea că primul lui sunet pe care și-l aduce aminte este sunetul de fluier, pe care îl scotea printr-un fluier de plastic un om care aducea mâncare. Deci, erau lihniți de foame, și din când în când, venea câte o căruță și striga cu fluierul. Și ăla e primul lui sunet. Lucruri care te impresionează. Sau Lisa Gerrard, când era copilă, avea o legătură cu cerul. Și, lua o crenguță o îndrepta către cer, și începea să cânte. Dar, fără cuvinte. Glosolalia. Stil, pe care de fapt și l-a păstrat și în prezent.

Părintele Teologos: Până astazi, da.

Marius Cristian Burcea: Da. Adică, e o formă care trece dincolo de concept. Este un limbaj direct, inspirat, în care emoția, slăvirea primează. Și, e foarte interesant să intri în copilărie. Eu, întotdeauna în interviuri întreb de copilărie.  Să văd din ce familie vin. Și am putut să înțeleg destul de mult, de unde le-a venit acel impuls de a face muzică. Unii n-au nicio treabă. Părinții au fost doctori, alte lucruri. Și, totuși făceau muzică. Pentru că, la un moment dat a găsit un pian într-un colț de cameră, și a fost asta, au apăsat o clapă.

Părintele Teologos: A făcut mare impresie asta cu doamna Lisa Gerrard, care la ora asta cred că este una dintre cele mai fenomenale voci. Adică, nu este de pe planeta asta, cum se spune. Ea a avut această harismă. A primit-o de la Dumnezeu. Ea s-a dus în direcția frumosului indescriptibil, a unui frumos supralogic. Pentru că, frumosul de fapt, este totuși supralogic. Și, e mare păcat că Lisa nu este atât de cunoscută cum ar trebui să fie. Și, singură și cu …

Marius Cristian Burcea: și Dead Can Dance.

Părintele Teologos: Dead can Dance, da. Ce alți artiști? Ce alte personalități ai putea să propui? Pentru că, știi foarte bine că eu am un dinte. Am de fapt mai mulți dinți, cam toți dinții, împotriva unor curente foarte păcătoase care sunt astazi, și care îi împing pe tineri înspre patimi, înspre…

Marius Cristian Burcea: Să nu numim.

Părintele Teologos: Să nu numim, că la urmă…

Marius Cristian Burcea: Am pățit-o recent și eu. Adică, nu poți să îți mai exprimi o opinie sinceră ca om, care, cât de cât te mai pricepi la muzică. Pentru că, dintr-o dată ți se impută un discurs ideologic. Adică, pe mine nu mă interesează rasismul, clasismul, sau lucruri de genul acesta. Mă interesează discursul, estetica, mesajul transmis.

Părintele Teologos: Evident. Catarsisul. Curățirea omului de patimi, și îndreptarea către Dumnezeu, nu către trup sau înjurături.

Marius Cristian Burcea: Thomas Bergensen ar fi un compozitor neapărat de ascultat, A place in heaven, Two steps from hell.

Părintele Teologos: De la clubul de unde au început ei.

Marius Cristian Burcea: Da. Este ca un continuator. Un om care preia foarte multe elemente din scoala berlineză. Steve Roach. El este din generația a doua. Este un compozitor American. Uite, și el are niște povești interesante. A avut un accident cu motocicleta. El nu se ocupa de muzică, până când a avut un incident în care era pe punctul să moară. Și, mă rog, în momentul în care a avut accidentul, a auzit o anumită muzică. În starea aceea. La granița dintre viață și planul celălalt. Muzică pe care a încercat ulterior să o redea.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Marius Cristian Burcea: Și nu avea cu ce. Decât cu sintetizatoare. Pentru că, nu era o muzică să o cânți la chitară, sau la vioară. Și, a devenit mai târziu chiar substanța unui album. Se cheamă Structures from silence, Structuri de liniște.

Părintele Teologos: Din liniște.

Muzica ambientală și geometria spațiului

Marius Cristian Burcea: Din liniste, da. Structures of silences. Este considerat și acum, alături de Brian Eno, un album de bază pentru muzica ambientală. Muzica ambientală fiind o muzică care implică foarte multă liniște în același timp, dar, fără să devină muzică de fundal. Brian Eno, de fapt așa și zice. Că nu el a inventat muzica ambientală. El doar a conceptualizat termenul de muzică ambientală.

Părintele Teologos: Da. Și a fost unul dintre marii influenceri.

Marius Cristian Burcea: Da, sigur. El a făcut multe. Dar, acum, în ultima perioadă, a revenit la muzica ambient. Sigur, putem merge și mai departe. Muzica ambientală nu trebuie făcută neaparat cu sintetizatoare. Îl avem de exemplu, pe David Hykes. Este un compozitor, un solist, apropo de muzică vocală, care cântă cu supratonuri. Sigur, are mai multe influențe, dar în special Harmonic meetings, care înregistrează într-o catedrală din Franța. Supratonurile sunt niște sunete rezultante. Deci, la un moment dat, am crezut că e un sintetizator în plus. De fapt, este rezonanța spațiului la vocea lui. El urcă octavele la un moment dat atât de mult, încât produce un efect în clădirea respectivă. E un ecou. Dar, nu este doar reverberație. Este un sunet specific care însoțește și uneori chiar iese un pic de pe linia vocală. Depinde foarte mult de geometria spațiului. Și, atunci, e foarte interesant de explorat în muzica lui, mai ales în Harmonic meetings, relația dintre vocea umană și geometria spațiului sacru. Care, într- un fel se oglindesc și devin audibile. Am făcut vreo trei interviuri cu el. Sigur, el are mai multe influențe. Dar a avut și prin soția lui de atunci influența asta creștină. A fost rezident la o catedrală din New York. Locuia chiar acolo. Am atâtea în minte. Sigur, pentru zona asta mai creștină, de exemplu, îl avem pe Vanghelis în Grecia, dar avem și pe Stamatis Spanoudakis care a fost prieten cu Vanghelis o bună perioadă. Una dintre ultimele apariții ale lui Vanghelis, a fost într-un reportaj despre Stamatis Spanoudakis. Împlinea nu știu câți ani, și a vorbit foarte frumos despre Spanoudakis. Ei s-au împărțit un pic. Pentru că Spanudakis s-a orientata către creștinismul ortodox mai mult. A intrat într-o nișă. Dar, vin oameni și-l ascultă foarte mult.  

Părintele Teologos: Ah, da?

Marius Cristian Burcea: Da. E destul de popular acum în Grecia Stamatis Spanoudakis. Primele lui albume sunt în stilul electronic. Adică, seamănă cu Vanghelis destul de mult. A scris și muzică de film multă. Acum, eu promovez în emisiunile mele, fac ca un fel de carte de vizită, în care în prima parte am un interviu în engleză cu artistul respectiv, și urmat de un mix muzical, cu piese de referință, astfel încât omul să aibă o idee atât despre persoană cât și despre ce a creat el. Și las întâietate omului. Adică, încerc să îi ofer spațiu de exprimare. Pentru că, și emisiuni de genul ăsta, nu sunt numai în România. Sunt tot mai puține la nivel Mondial.

Părintele Teologos: Da. E o mare problemă.

Marius Cristian Burcea: Da. Inclusiv Heart of Space sau E-craft care sunt două dintre marile emisiuni din Statele Unite, și care sunt din anii ’70-’80, și nu mai au finanțări. Au ajuns să ceară donații la ascultători, deși sunt transmise pe postul NPR, National Public Radio. Deci, aș spune că e un pic de declin.

Părintele Teologos: De ce?

Marius Cristian Burcea: Da. Bună întrebare.

Părintele Teologos: Eu sunt cu muzica psaltică. Sunt monah. N-am așa habar. Dar, totuși e foarte trist.

Legătura dintre spiritualitate și muzica electronică

Marius Cristian Burcea: Eu am rămas surprins. Pentru că, așa v-am descoperit de fapt. Fusesem la Athos acum doi ani, și începusem să urmăresc O chilie athonită, canalul de YouTube. Și, am remarcat: “Măi, dar părintele ăsta este ceva mai conectat cu modernitatea, cum vorbeste.” Îl urmăream și pe Părintele Pimen, care vorbeste așa, din inimă, dar e cumva atemporal. Dar, Sfinția dumneavoastră aveți teme specifice, sociale. Și mă atrăgea așa. Și când am văzut că ați vorbit despre Edgard Froese…Am zis: “Stai. N-am auzit bine?” Eu, de obicei când ascult, le  las să curgă și fac ceva prin casă. Dar, când am auzit, am stat țintit locului. Și ați recidivat, în ghilimele. Și am zis: „Oau! Dar de ce nu m-am întâlnit cu părintele Teologos acolo?” Și am simțit cumva că o să aducă lucrurile până aici, până la momentul acesta într-un fel. Pentru că aveați emoție. Am și făcut pe Facebook o mică referire. Sigur că oamenii au început să atace. Că asta știu ei să facă. Adică, nu vor asocierea asta. Tangerine Dream e într-un fel. Dar de ce? Toată lumea este liberă să asculte.

Părintele Teologos: Eu am avut un har foarte mare atunci. Am început chiar să plâng pe camera. Pentru că, am simțit. Adică, mi-a spus Dumnezeu în inima mea că omul ăsta…

Marius Cristian Burcea:  Froese.

Părintele Teologos: Froese, a fost foarte chinuit. A încercat din tot sufletul lui să facă bine, și are nevoie de foarte multă rugăciune. Și eu, prin ce făceam îl ajutam. Pentru că, îi promovam binele pe care îl făcuse. Și, mai ales că el avusese o viață foarte, foarte cumpătată. Bineînțeles, eretic omul, da. Dar, cum spui tu, având în vedere contextul, el a avut o viață…Maica lui Dumnezeu! Adică, era vegan, nu bea, căsătorit doar cu o singură femeie…

Marius Cristian Burcea:  A fost Monica până a murit.

Părintele Teologos: Monica Froese.

Marius Cristian Burcea: Apoi cu Bianca.

Părintele Teologos: Deci, vreau să spun că a avut o viață extraordinar de duhovnicească. Adică, o viață de apreciat chiar și pentru un ortodox.

Marius Cristian Burcea: La fel și Vanghelis. Asta este foarte interesant. Experiența. În interviurile astea am remarcat. Cei mai mari sunt și cei mai smeriți. Constant observ asta. Cei mici, dornici de afirmare, încearcă să își creeze o imagine sau un renume. Cei mari, nu mai au nevoie de așa ceva, și vorbesc liber. Și, au o anumită puritate.

Părintele Teologos: Da. Și eu cred că din cauza asta, Dumnezeu le dă măreția. Că, dacă ar fi fost mândri s-ar fi autodistrus. Și, dacă nu mă înșel. Apropo, ai spus de Schulze. Și Schulze, dar și Zimmer, sunt ca niște bunici, de fapt. Adică, eu cred că sunt foarte drăgălași.

Marius Cristian Burcea: Bonomi. Pe Schulze l-am întâlnit personal. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit șansa asta. Și, prin niște circumstante…Nu o să povestesc acum, dar a fost o uluire.

Părintele Teologos: O minune de la Dumnezeu. Cum, și la mine a fost cu Froese. Mi-a spus harul:” Vezi că ăsta are nevoie de rugăciune acum. Deci, spune, vorbește.” Și mi-am asumat treaba asta. Adică, eu ca monah ca să-i ajut sufletul. Și harul m-o răsplătit.

Marius Cristian Burcea: Klaus a fost o persoană un pic mai abuzivă, în sensul că a făcut abuzuri de droguri în anii ’70 și apoi de alcool în anii ’80. Dar, în același timp, a rămas un suflet de copil. Deci, e foarte interesant. Eu îl pusesem pe un piedestal. Eram fan din acela nebun. Scriam de mână în ’91-’92. Eram copil. Scriam. Încercam să reproduc coperțile albumelor. Îmi făcusem caiet. Scriam și minutajul pieselor. Și, dacă îmi spunea și numărul de la pantofi, cu siguranță îl rețineam și pe ăla:” Are 43. ”Și când îl întâlnești, vii cu toată energia acumulată de mulți ani, și observe că te lovești de o persoană bonomă, cu o anumită inocență. E ca un copil mare, efectiv. Și, cu zâmbetul pe buze. Putea fi și opus.

Că a mai fost un reporter român care a încercat să îl intervieveze, și l-a executat destul de dur. În ce sens? Nu avea dispoziție. Deci, atunci nu tulburi. Și, în plus, Shultze nu vorbea despre trecut. Deci, nu mergea cu întrebări: ”Ce te-a inspirat?”, sau lucruri de felul ăsta.  Nu. El, prezentul. Îl interesa doar proiectul. Și interviul respectiv, deși a fost relativ insignifiant pentru posteritate, legat doar de prima lui colaborare cu Lisa Gerrard, că atunci s-au întâlnit, și despre albumul Farscape, și ce urmau ei să cânte la Loreley, de unde a rezultatul albumul Rheingold, iarăși, influență wagneriană. Și, m-am întâlnit și cu Lisa, și cu Klaus atunci. A fost așa, un dublu cadou. Dar, impactul acela al inocenței este extraordinar. Și, tot fanatismul ăla egotic pe care îl aveam, de a-l pune într un piedestal, de a-l reifica într-un fel,  am putut să mă bucur de atunci, după două săptămâni de nebunie isterică, de muzica lui într-un mod mai lucid și mai cumpătat. Și, a rămas muzica. Și, omul îl apreciezi ca om. Adică, nu îl mai divinizezi. Nu îl mai idolatrizezi.

Părintele Teologos: Și îl disociezi de păcatele lui pe care le-a avut.

Marius Cristian Burcea: Sigur că da. Și acelea au avut poate rostul lor, într-un anumit context. Întotdeauna contextul face diferența. El e născut în ’43. Deci, oamenii aceia imediat după război, care au au avut o copilărie destul de crâncenă.

Părintele Teologos: Da. Păi la Froese i-au omorât naziștii părinții.

Marius Cristian Burcea: Da. A fost groaznic. El s-a născut în partea aceea, Prusia

Părintele Teologos: În Rusia, da.

Marius Cristian Burcea: S-au mutat ulterior la Berlin. Dar, e foarte frumoasă povestea lor.  La Schulze nu există o biografie neaparat. Există mai multe interviuri, dar unele scrise de impresarul lui. De aceea, e foarte interesant că îți dai seama imediat unde-i Klaus, și unde-i impresarul. Impresarul creează o imagine. Încearcă să fie coerent cu un anumit produs, să spunem. Și Schulze care vorbește liber uneori, necumpătat. Orice poți să scoți de la el în momentele acelea. Și el era planant de-a dreptul. Deci, initial, vă spun sincer, când l-am văzut am zis: „Măi, o fi sub vreo influență, ceva.” Dar, așa era el. Părea că planează. Și, inclusiv întrebările. Nu răspundea succinct, mental. Ci, era: “Ah. Sigur că da.” Și, cum gesticula

Părintele Teologos: În lumea lui.

Marius Cristian Burcea: În lumea lui complet. Și, i-am strâns mâna, și în momentul ăla am lepădat și fanatismul. Dar, m-am bucurat într-un mod liber ulterior de muzica lui. Uite, cum avem Timewind-ul. Prima piesă e compusă într-o singură noapte, într-o singură bucată. Inspirația lui, care a rămas un pivot în muzica electronică. Timewind-ul.

Viitorul muzicii – nevoia de emoție și profunzime în actul artistic

Părintele Teologos: Cum vezi viitorul?

Marius Cristian Burcea: Cred că e nevoie să luptăm un pic pentru a ne menține umanitatea, și a păstra emoția în muzică.

Părintele Teologos: Și, mai ales, emoțiile adânci.

Marius Cristian Burcea: Profunde, da.

Părintele Teologos: Profunde și pe care să le gândești puțin.

Marius Cristian Burcea: Era vorba aceasta: “Să nu devenim unealta uneltelor noastre.” Adică, faptul că avem unelte tot mai sofisticate nu e un lucru rău în sine. Însă, a le pune în slujba intenției conștiente, mi se pare o muncă personală, de făcut pentru fiecare. Și, păstrarea onestității. E foarte ușor cu ce avem cum să mințim, să ne mințim pe noi înșine referitor la actul artistic. Și ar trebui reglementată într-un fel, și partea asta cu inteligența artificială. Pentru că, tot la educație ajungem.

Părintele Teologos: Da. Neapărat.

Marius Cristian Burcea: Educația. O data, să înțelegi un pic de istoria muzicii. Cum s-a ajuns aici de la a cânta în bețe, și în lemne, și în pietre? Cum s-a ajuns la dezvoltarea polifoniei? Și nu la modul theoretic. Ci, realmente, duși oamenii și pe la concerte, atât cât mai avem. Că, mai nou, și orchestrele dau faliment.

Părintele Teologos: Din păcate.

Marius Cristian Burcea:  Da. Adică, tehnologia nu trebuie să devină inamicul omului. Ci, să rămână instrumentul din mâna omului, măcar în artele creative. Era o vorbă. Recent, cineva spunea:” Nu. N-am nevoie de inteligența artificială să-mi facă muzica, să-mi scrie textele. Vreau să-mi spele rufele, să-mi spele vasele, sau lucruri de genul ăsta. Să îmi automatizeze lucrurile, și nu creativitatea. Că atunci nu mai poți să o numești creativitate.”  Și aici e chiar un nou început. Nu e prea clar spre ce se va merge. Desigur, putem. Dar, e distopic. Pentru că, e foarte ușor să treci un pic în Science fiction, și să vezi asta. Deci, pe educația aș merge. Să învățăm istoria muzicii. Să învățăm să ascultăm adevărat. Să avem răbdare să ascultăm. Eu sunt obișnuit. Fiind fan Schulze, pentru mine 30-40 de minute să ascult o muzică, e o delectare. Și, chiar am nevoie de acea durată pentru a putea intra în stare. Pentru că, poți să vii agitat de la cabinet, de la muncă. Și când te duci acolo, ai nevoie de timpul ăla ca să te centrezi și să te poarte. Și, mai ales că nu e foarte inductivă. Adică, muzica aceea îți oferă o libertate, dar interioară. Și, acolo tu poți să te duci pe ea. Dar, mai important, este ecranul conștiinței. Și, acolo, tu poți să te dezvolți. Îți dă anumite direcții, dar fără a te băga în niște tipare.

Părintele Teologos: Fără a te închista.

Marius Cristian Burcea:  Da. Și într-un anumit fel, asta a însemnat și Suzanne Ciani, de exemplu. Și ea e una dintre primele. Avea concert cu sintetizatorul bucla la Columbia University în ’71-’72. Și ea un pionier. E și asta o problemă. Nu prea sunt multe femei în muzica electronică. Mă întrebam oare de ce? Că acum caut fără să vreau. Vreau mai multe compozitoare. Și nu sunt foarte multe. Dar, au existat. Și ar merita scoase în evidență și ele. Suzanne Ciani spunea la un moment dat că:” Pentru mine a fost o eliberare să descopăr sintetizatorul. Pentru că, nu mai voiam vioara, pianul. Sigur, sunt minunate. Dar nu corespundea cu ce auzeam eu în mintea mea. Și, atunci, sintetizatorul mi-a oferit acea deschidere către toate posibilitățile. Pentru că, efectiv sintetizatorul este o orchestră.” Adică, acum ai sunete din natură, ai inclusiv sunete de vioară, ai librării de sunete de la Royal Philarmonic Orchestra, cântate chiar de cei mai mari artiști instrumentiști. Și, poți să creezi tu. Finețea omului este în acele legato, în modul în care creezi un tot, și exprimi ceva autentic. Deci, educație muzicală, și a învăța oamenii să asculti din nou cu răbdare, în tihnă. Acum cu atenția asta scăzută este foarte dificil.

Părintele Teologos: Și, cred iarăși, să nu se limiteze la un gen de muzică.

Marius Cristian Burcea:  Da. Și asta.

Rolul educației muzicale

Părintele Teologos: Chiar și la electronică. Îmi place electronica. Fiecare dintre noi are o anumită preferintă. Dar, nu te limita la asta. Concentrează-te pe ce îți place, dar explorează puțin. Ascultă puțină muzică clasică.

Marius Cristian Burcea:  Neapărat.

Părintele Teologos: Ascultă puțin și alte genuri. Pentru că, atunci. Vezi, apropo și de Bergensen, și chiar de cei care cântă fusion astăzi, și Iablonovski.

Marius Cristian Burcea:  Da. Muzică mai epică.

Părintele Teologos: Da. Ei au o fuziune, o expresie de fuziune. Și, asta cred că ajută foarte mult, pentru că-l deschide pe om. Nu îl limitează. Și asta cred că cred că poate să-i crească iubirea față de Dumnezeu înăuntrul lui.

Marius Cristian Burcea: Da. De altfel, chiar ei ascultau. Că-i mai întreb câteodată:” Dar ce asculți?” sau, “Ce ascultai tu?” Foarte mulți artiști de muzică electronică de regulă ascultau rock. E surprinzător. Și rock destul de dur unii dintre ei.” Bun, dar, și cum ai făcut tranziția?”  ”-Păi, am simțit la o anumită etapă.”  Sau, ascultau simultan, și rock, și muzică ambientală, de exemplu. Dar, face parte tot din educație într-adevăr. Și, inclusiv muzica, folclorul popoarelor.

Părintele Teologos: Da. Apropo de Liza Gerrard și the Dead Can Dance. Dead Can Dance este o formație fenomenală în care sunt doi Liza Gerrard și Brendan Perry, care aceștia și-au numit formația Dead Can Dance, adică, Morții pot să danseze, pentru că au ca și principală explicație muzica popoarelor care au murit. Adică, muzica veche, muzica bizantină, muzica antică, șamd.

Marius Cristian Burcea:  Brendan e pasionat de exemplu, de Grecia.

Părintele Teologos: Da. Sailing to Byzantium e una dintre celebrele piese.

Marius Cristian Burcea: Noi, de fapt, merită să și recuperăm din trecut. Pentru că, dacă ne limităm la actualitatea muzicală, o să avem o vedere foarte tunnel vision. Ca într-un tunel. Dar, muzica Dead Can Dance, muzica chiar a lui Vanghelis, şi asta e posibilă datorită acestei amplitudini. Oamenii ăștia vin cu un bagaj, și îl filtrează într-un mod personal. Dar, educația muzicală implică într-adevăr muzică clasică, muzica folclorică. Să ieși un pic și din cultura ta. Și, într-un fel, să te îmbogățești cu descoperirile celorlalți.

Părintele Teologos: Și asta am văzut că-i smerește pe oameni. Pentru că, eu mă cred mândru pentru că știu două, trei manele și gata. Dar, în clipa în care văd, că sunt niște genii și în alte părți.

Marius Cristian Burcea: Da. Este absolut necesar. Și, acum sigur, deosebim muzica. Dumneavoastră sunteți călugări și aveți muzica psaltică. Avem iarăși un nume de recomandat, care  într-un mod conștient integrează în compozițiile sale principii creștine. De exemplu, folosește foarte mult principiul “trinitatea”, și momente de liniște inserate în anumite secvențe ale compoziției, pentru a permite în acel spațiu dintre notele muzicale, ca omul să se întâlnească cu Dumnezeu. Noi nu mai avem liniște de multe ori. Adică, e foarte mult zgomot. Un zgomot poate un pic structurat. Dar, nu avem tihna aceea interioară. Și, muzica, printre altele, are și rolul acesta, de a ne întoarce către duh, către Dumnezeu.

Părintele Teologos: Mulțumim tare mult! Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Marius Cristian Burcea: Așa să ne ajute!

Părintele Teologos: Mulțumim. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluește-ne pe noi. Amin.

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați