Urmăriți o mărturie deosebită a lui Andrew Klavan, un cunoscut romancier și comentator politic american de origine evreiască, în care acesta povestește cum l-a întâlnit pe Mesia.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
L-am întâlnit pe Mesia – Andrew Klavan
Eu sunt Andrew Klavan. Eu luam cea mai proastă notă posibilă la fiecare materie, la școala ebraică, iar tatăl meu obișnuia să spună: ”Nu-ți pot lua statutul de evreu”, dar am fost foarte aproape. Până la Bar Mițvá (ceremonie evreiască de maturitate, la 13 ani) eram complet străin de această întreagă tradiție. Nu vroiam deloc să o fac! Nu însemna nimic pentru mine. Am cedat! A trebuit să o fac! Am fost forțat să fac Bar Mițvá și să spun aceste lucruri pe care nu le credeam, așa că am improvizat ebraica la Bar Mițvá pentru că abia învățasem porțiunea din Tora pe care trebuia să o citesc. Inventam cuvinte ebraice pentru a trece peste asta. Făceam tot ce puteam ca să trec peste!
Și la vremea aceea, la [ceremonia de] Bar Mițvá, oamenii îți îngrămădeau cadouri: economii, bani, bijuterii în valoare de mii și mii de dolari pe care le-am primit la Bar Mițvá și le-am pus pe toate în această cutie de piele pe care am primit-o pentru Bar Mițvá. A fost prima dată când am avut ceva, orice avere care era a mea. Aveam 13 ani și eram foarte entuziasmat de asta. Așa că aveam această cutie și o țineam într-un dulăpior din camera mea și din când în când o scoteam și mă uitam în ea. N-am purtat niciodată o mulține din bijuteriile de acolo, dar doar mă uitam la această avere pe care o acumulasem.
Dar pe parcursul următoarelor 6 luni, bucuria acestei bogății a început să se scurgă din mine. Am început să simt că am făcut un lucru cu adevărat ipocrit. Acestea sunt câștiguri obținute rău. Am fost cumpărat! Am lăsat pe cineva să-mi dea bani pentru a spune ceea ce nu credeam. Aveam un sentiment natural că Dumnezeu era acolo, dar uram ipocrizia. Am urât faptul că am fost convins să intru în ceva, am urât faptul că am fost cumpărat. Și a început să pricep că trebuie să fi fost foarte important pentru mine că am mințit despre Dumnezeu în mod special.
Și într-o noapte, am așteptat până când toată casa s-a dus la culcare, și am scos această cutie plină de bijuterii în valoare de mii de dolari. M-am furișat afară și am aruncat-o la gunoi, pentru că mă simțeam atât de prost în legătură cu asta. De fiecare dată când vorbesc despre asta, simt cojile de ouă sparte și zațul de cafea pe brațul meu în timp ce o împingeam adânc, pentru că îmi era teamă că cineva o va găsi înainte să arunce gunoiul. Și dimineața au venit gunoierii și au luat gunoiul și bijuteriile și le-au aruncat. Și acesta trebuia să fie sfârșitul vieții mele religioase.
Îmi plăceau poveștile. Am vrut să fiu scriitor de când mă știu. Îmi plăceau poveștile cu băieți duri pentru că nu mă înțelegeam cu tatăl meu. Aveam nevoie de un model masculin și am apelat la povești precum cele ale lui Earnest Hemingway și cele cu detectivului dur ale lui Raymond Chandler, Șoimul maltez de Dashiell Hammett, acești detectivii duri… și m-am gândit că aceștia sunt genul de bărbați cu care vreau să semăn. Aceștia sunt tipii care merg într-o lume coruptă dar au acest tip de integritate în ei.
Pe măsură ce am studiat literatura, am realizat că Iisus a fost în centrul întregii literaturi occidentale. Ar fi trebui să știu despre asta. Am mers în dormitorul meu, am închis ușa și am început să citesc Evanghelia după Sfântul Luca. Unul dintre lucrurile amuzante despre Evanghelie este că oamenii au acest concept de „blândul Iisus, blajin și moale” Dacă puteți să căutați în Evanghelie și să găsiți un loc în care „blândul Iisus, blajin și moale” există, voi plăti să văd, pentru că Iisus este un om dur. El intră în aceste situații mortale. Chiar și atunci când îl amenință cu moartea, El spune ce are de spus. Și asta, pentru mine, mai ales în această lume a minciunii, e atât de important. Este un model atât de bun pentru orice bărbat!
Tatălui meu îi plăcea să saboteze tot ce făceam. Dacă mă auzea scriind, dacă mă auzea dactilografiind, intra mereu peste mine și încerca să-mi strice concentrarea. Și în timp ce citeam asta, a intrat fără să bată la ușă. A deschis ușa și m-a prins citind Evanghelia după Sfântul Luca. Acum, gândiți-vă la asta puțin. Da, aveam 15 ani! M-ar fi putut surprinde cu o fată în pat, pentru că faceam asta, dar el a intrat peste mine când citeam Evanghelia după Sf. Luca și a fost furios. Vreau să spun că furia a ieșit din el, în bucăți mici, pentru că el încerca să nu se manifeste, dar continua să iasă din el ca smoala fierbinte, și nu se putea opri și mă înjura. Folosea un limbaj vulgar și continua să izbucnească și ne-am dus la cină și ne-am așezat și furia tot ieșea și ieșea… Am încercat să-i explic că nu o citesc în scopuri religioase, ci în scopuri literare. Doar am vrut să știu despre ce scriau toți tipii ăștia. Iar el a arătat cu degetul spre nasul meu și a spus: „Dacă te vei converti vreodată, te voi renega. Te voi renega.”
Și nu aveam decât o singură ambiție: voiam să fiu romancier. Asta era ceea ce îmi doream. Am aplicat la Universitatea din California, Berkeley, pentru că era atât de departe de casa mea din New York, și am intrat în prima dintre depresiile mele teribile. Le numesc „bola” (armă cu greutăți legate cu corzi), pentru că erau ca chestia aia care apare de nicăieri și care se înfășoară în jurul gâtului meu și mă sufocă de durere și eram sfâșiat. Eram atât de sfâșiat și de nebun pe dinăuntru încât nu înțelegeam cum să comunic cu alți oameni, cum să scriu povești. Știam că am talent să scriu povești, dar nu puteam scrie povești care să placă oamenilor, pentru că mintea mea era atât de răvășită. Eram atât de plin de furie și răutăți și deși nu păream o persoană nebună dacă te-ai fi uitat la mine. Te-ai fi putut gândi: „Ei bine, pare un tip bine pus la punct”, dar nu eram. Eram foarte distrus pe dinăuntru.
Și nu știam că înnebuneam. Nu-mi dădeam seama că înnebuneam pentru că aveam acel romantism al intelectualului nefericit. Un intelectual înfruntă lucrurile, spune adevărul, privește viața în ochi… și viața este fără sens și viața este moarte și pentru că el vede aceste lucruri este un om al durerii. Așa că am crezut că sunt un intelectual tipic ca în cântecul acela: ”E la modă să fii mizerabil când ești tânăr și intelectual.” Asta credeam eu că sunt. Dar sufeream atât de mult, încât am început să strig la Dumnezeu în acest fel bolnav și superstițios.
Îmi amintesc că am încercat toate aceste experimente spirituale pentru a încerca să mă limpezesc. Am publicat un roman când aveam cam 26 de ani și cartea nu s-a vândut. Nu am putut să o public, și pur și simplu a murit. A fost așa o experiență dureroasă, dar nici măcar nu am simțit durerea. Și am început să mă clarific. Și în același timp, soția mea a rămas însărcinată. Încercam să scriu și să strâng ceva bani dar încet-încet ajungem faliți iar eu înnebuneam încet. Pur și simplu înnebuneam. Cărțile mele au devenit ilizibile. Scrisul meu… Întotdeauna m-am mândrit cu această proză americană curată și clară, și dintr-o dată, scriam aceste propoziții întortocheate pe care nimeni nu le putea înțelege. Nu numai că nu-mi mai puteam vinde cărțile, dar nici măcar nu-mi găseam un agent. Nu puteam face nimic. Eram pur și simplu înghețat. Eram atât de deprimat.
Eram în dormitorul meu, iar soția mea era afară. Ea uneori dormea pe canapea ca eu să pot lucra în dormitor, pentru că acolo era biroul meu. Și fetița mea era în camera ei și eu beam… nu mult, dar beam un whisky și fumam țigări și mă gândeam să mă sinucid. Mai avusesem gânduri sinucigașe înainte, dar asta era diferit. Asta a fost ceva real. Stăteam acolo și mă gândeam că nu știu cum să trăiesc. Nu știu cum să trăiesc… Și era un radio care transmitea un meci de baseball, un meci Mets. Și se auzea în fundal, nu îl ascultam. Doar stăteam și mă gândeam să mă arunc de pe acoperiș pentru că locuiam într-o clădire de 8-10 etaje, și mă gândeam că aș putea urca acolo și toată lumea ar fi mai fericită. Soția mea ar fi mai bine, fiica mea ar fi mai bine… Nu știu cum să trăiesc!
În meciul de baseball, Mets aveau un jucător pe care îl iubeam, pe nume Gary Carter. Gary Carter era un creștin devotat și de fiecare dată când îl intervievau după un meci: ”Cum te-ai simțit când ai lovit acel home run?”, el spunea: „Lăudat fie Iisus, sunt atât de fericit că am lovit acel home run!” Iar eu mă gândeam: „Of! Gary oprește-te!” Știi, mi se urca direct pe șira spinării, era ca și cum cineva ar fi aruncat un vierme pe spatele meu: „Iisus, Iisus, Iisus”… Și după meci, stăteam acolo, gândindu-mă la sinucidere, cu băutura într-o mână, țigara în cealaltă…
După meci, Carter a câștigat meciul făcând un simplu la prima bază, adică a lovit o minge la sol și a alergat atât de repede încât aruncarea a fost târzie și el a ajuns la prima bază înainte de aruncare, ceea ce a fost uimitor, deoarece genunchii lui Carter erau praf. El era un prinzător și își petrecea tot timpul ghemuit. Avea genunchii praf. Deci, după meci, intervievatorul a venit la el și l-a întrebat: „Cum ai putut să alergi atât de repede când genunchii tăi sunt așa bolnavi?” Și dacă Carter în acel moment ar fi spus: „Iisus, Iisus, Iisus”, nu l-aș fi auzit. Nu eram pregătit în niciun fel pentru asta. Îl scosesem complet pe Dumnezeu din viața mea. Dar el nu a făcut-o. Ceea ce a spus el a fost: „Uneori trebuie doar să joci în durere”.
Am auzit asta, și îmi amintesc că m-am gândit, ”Ei bine, pot face și eu asta! Sunt un tip dur, întotdeauna am fost un tip dur. Pot juca în durere!” Și ăsta a fost răspunsul. Cum să trăiești? Uneori, trebuie să joci în durere! Mă gândesc mult la asta zilele astea, că acest jucător de baseball creștin care a primit aceste cuvinte de la Dumnezeu care să-mi vorbească. Nu a folosit numele lui Dumnezeu, pentru că eu nu aș fi auzit numele lui Dumnezeu. [Mă gândesc] că Dumnezeu, Regele universului, S-a scos din peisaj pentru a ajunge la mine. Acesta este un fel de smerenie pe care nu o vezi la mulți oameni.
Oricum, asta a fost ultima dată când m-am gândit la sinucidere. Citeam o carte, o poveste de aventuri pe mare, o carte grozavă de Patrick O’Brien, un autor grozav. La sfârșitul acestui capitol scria: ”Mattran a spus o rugăciune rapidă și a adormit.” Și m-am gândit: ”Ei bine, dacă el poate spune o rugăciune…” Era un personaj foarte intelectual pe care chiar îl iubeam. A fost o serie de cărți și m-am identificat cu acest personaj. M-am gândit că ”dacă el poate spune o rugăciune, pot și eu spune una.”
Și Iată-mă: cariera mea mergea bine, m-am căsătorit cu femeia aceasta pe care o adoram, aveam doi copii pe care îi adoram… Eram atât de fericit că trecusem de această perioadă de durere și cădere emoțională și că schimbasem totul în viața mea. Așa că am spus o rugăciune de trei cuvinte. Am spus: „Mulțumesc, Doamne!” Și m-am dus la culcare. În dimineața următoare m-am trezit și totul se schimbase. Dintr-o dată eram mai viu. Dintr-o dată am văzut totul mai clar. Încercasem să văd lucrurile clar încă de când eram mic. Îmi amintesc că în copilărie mă gândeam: „Nu pot trece peste visele mele cu ochii deschiși. Nu pot trece peste propriile mele gânduri…” Și dintr-o dată, se întâmpla! Totul era frumos! Îi vedeam fața soției mea, vedeam cafeaua din ceașcă. Am ieșit în Londra, unul dintre cele mai frumoase orașe de pe pământ și am putut vedea orașul si totul era clar, si mi-am dat seama că a fost acea rugăciune, au fost acele trei cuvinte… o rugăciune din trei cuvinte. Și a fost un fel de experiment intelectual pentru mine, dar pentru Dumnezeu a fost linia vieții de care avea nevoie, era legătura pe care o căuta.
Ceea ce am căutat toată viața mea, ca scriitor, ca artist… Am căutat să fiu conectat direct la viață. Nu poți fi conectat direct la viață până nu ești conectat direct la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este sursa vieții. Nu doar sursa vieții de la început, de la creație, ci sursa vieții chiar acum, chiar în acest minut. Și nu-L poți cunoaște pe Dumnezeu, este prea mare pentru minte, decât dacă îl cunoști prin Hristos, care este un Om ca și tine. Eram conectat la lume, aveam viață din belșug, acea mare promisiune: „Vreau să trăiești și vreau să trăiești din belșug”. Știți, tatăl meu se temea că îmbrățișându-L pe Hristos aș fi lăsat în urmă iudaismul.
Dar, în mod ciudat, nu m-am simțit niciodată legat de iudaism până nu l-am găsit pe Iisus. Când L-am găsit pe Iisus, a fost prima dată când am început să mă gândesc: ”Ooo, asta înseamnă toate lucrurile acelea din Biblie! De aceea existau acele tradiții, de aceea existau acele pasaje…” Nu au însemnat nimic pentru mine înainte. Întotdeauna am avut o legătură cu iudaismul meu cultural. Întotdeauna am știut că sunt evreu, eram fericit și împăcat cu asta, dar nu am înțeles niciodată aspectele religioase ale acestuia, până când Iisus a intrat în viața mea. Este absolut adevărat!
Până nu am fost botezat, nu cred că am fost evreu. Și a fost o aventură cu adevărat remarcabilă! Nici nu știu cum să comunic felul în care întreaga viață are sens acum. Știți ce este? Este diferența dintre a naviga în întuneric total pe o mare furtunoasă și navigarea în întuneric pe o mare furtunoasă, dar când poți vedea Steaua Polară, ca să știi încotro te îndrepți. Și dintr-o dată furtuna nu te mai deranjează, dintr-o dată întunericul nu te mai deranjează, pentru că știi exact încotro te îndrepți, pentru că ai acea stea care să te conducă. Și cred că asta este mărturia mea!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
