Vizionați pe Jonathan Pageau care explică problema căderii (din Rai) pentru atei însă este un cuvânt foarte folositor pentru noi toți.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Explicarea Căderii (din Rai) pentru Atei – Jonathan Pageau
Unul dintre lucrurile care este foarte dificil de înțeles pentru oameni este noțiunea căderii, idea că oamenii și lumea creată se prăbușesc într-un fel. Este foarte dificil pentru laici să înțeleagă asta, dar cred de fapt că oamenii trec prin asta în fiecare zi și că noțiunea căderii este foarte necesară în structura experienței lor zilnice. Chiar și în critica pe care ei o aduc religiei este inclusă structura căderii. Ceea ce vreau să fac este să analizez asta și să vă dau câteva exemple pentru a vă face să înțelegeți motivul pentru care noi vorbim despre noțiunea de cădere a creației și că oamenii cad și ce înseamnă lucrul acesta.
Sunt Jonathan Pageau. Bine ați venit la ”The Symbolic World” („Lumea Simbolică”). Dacă vă place ceea ce facem noi aici, vă rugăm să mergeți la: thesymbolicworld.com și să deveniți membri, complet gratuit, și să vă alăturați comunității noastre în discuțiile interesante pe care le avem. Există și alte moduri de ne a susține și puteți avea acces la secțiunea de întrebări și răspunsuri lunare, la videoclipurile noastre lunare gratuite, precum și la reduceri la unele unele din produsele pe care le avem (cursuri). Mulțumim deci pentru suportul vostru, îl apreciem cu adevărat.
Una din problemele legate de cădere, de ce este dificil pentru oameni să înțeleagă conceptul de cădere, este o critică pe care eu o aduc multora dintre laici, și anume că, într-un fel, ei au probleme în a-și vedea propria poziție, au probleme în a-și da seama unde se află. Și putem vedea asta de exemplu în iluminism, putem vedea asta în critica lui Voltaire asupra creștinismului, acesta criticând creștinismul pentru că nu face ceea ce crede el că ar trebui făcut, că nu face binele care el crede că ar trebui făcut, și el vede mișcarea iluministă ca fiind cea care face lucrurile bune în lume, acele lucruri care trebuie făcute.
Problema cu acest mod de gândire este aceea că dacă afirmi asta înseamnă că simți că este un abis, o prăpastie acolo, între ceea ce crezi tu că ar trebui să fie și ceea ce este de fapt în lume. Iar acel abis este foarte aparte și este foarte ciudat pentru că dacă lumea se află în cădere, nu vreau să folosesc totuși cuvântul cădere încă, dacă lumea nu are nici un sens, dacă lumea nu are un țel, dacă lumea nu este legată de o inteligență superioară și de un scop și o motivație, atunci de unde vine acel abis, acel gol? Cum de simțim că există această distanță? Pe de altă parte, pe partea opusă, dacă lumea este creată de Dumnezeu, de un Dumnezeu iubitor, plin de sens și de scop, atunci de ce există un gol?
Acest lucru, desigur, poate fi explicat prin noțiunea de cădere. Gnosticii au perceput asta. Se poate vedea asta în ereziile gnostice și în gândirea gnostică, unde oamenii văd diferența dintre ce cred ei că ar trebui să fie ei înșiși și starea lor actuală de fapt, ceea ce îi face să postuleze că lumea însăși este născută într-o anumită răutate, că însăși creația este rea, că lumea însăși este, în mod intrinsec, în cădere, și că trebuie să evadăm din lume într-o sferă mai înaltă, într-o anumită stare spirituală, pentru a putea evada din realitatea lumii. Bineînțeles, că și aceasta e o problemă pentru că te întrebi atunci: ”de ce mai există lumea?” Ar trebui să postulezi că lumea e rea în ea însăși și că originea lumii, oricare ar fi aceasta, chiar dacă îți imaginezi poate vreun dumnezeu căzut că ar fi la originea acestei lumi, tot vei continua să pasezi problema mai departe, iar la un moment dat tot va trebui să fie un fel de cădere cosmică, care să explice acel abis.
Întrebarea este: ”Poate acel dumnezeu să fie doar unul rău?”, iar asta este ceva ce poți vedea [în gândirea lor], sau ”poate fi lumea doar întunecată, fără sens și fără scop?”. Asta din nou conduce la aceași problemă menționată la început: dacă este așa, de unde avem acest sentiment al moralității? Dacă originea tuturor lucrurilor este pur și simplu întunecată și nihilistă, în ultimă instanță, sau rea, sau în orice mod vrei să o consideri, atunci de unde vine simțul nostru că ceva este greșit și că noi ar trebui să facem binele. De unde ne vine aceea capacitate de a judeca din punct de vedere moral?
Aceasta este și problema cu Voltaire, și pe care Tom Holland a subliniat-o în cartea sa numită ”Dominion”, că ceea ce face Voltaire până la urmă este o critică creștină asupra Creștinismului. El folosește perspectiva sa creștină luată ca de la sine înțeleasă și critică Creștinismul cu aceasta. Deci trebuie să putem explica acest abis, acestă diferență. Acesta este o bună modalitate de a înțelege. Dacă oamenilor le este greu să accepte povestea căderii lui Adam și Eva pe care o găsim în Scriptură, sau căderea îngerilor, pe care o găsim mai mult în surse extra-biblice, ca și cauza acestei diferențe precum și un mod de a pătrunde într-o explicație a abisului, atunci cu atât mai mult trebuie să iei în calcul acel abis.
Asta e o problemă serioasă. Trebuie să poți înțelege de ce simțim acea diferență. O bună modalitate de a înțelege asta, luând în calcul propria noastră existență, este aceea că existența noastră este legată de un scop. Aceasta este ceva despre care vorbim tot timpul. Jordan Peterson vorbește despre idea asta, și eu și John Vervaeke, că tot ce vedem în lume are țelul său, ceea ce vedem în lume sunt căi de acțiune; orice identitate pe care o percepem este aranjată într-o ierarhie de identități, o ierarhie de țeluri, iar unele lucruri arată fie ca obstacole, fie ca unelte pentru a-ți atinge țelul. Deci întreaga structură în care realitatea se prezintă pe ea însăși pare a avea cel puțin posibilitatea căderii inclusă în ea. Ce vreau să spun cu asta?
Ce vreau să spun este că dacă vedem lumea prin intermediul țelurilor, adică eu am anumite țeluri care sunt importante pentru mine ca ființă umană, și îmi stabilesc harta lumii și identitățile pe care le percep în acea ierarhie în primul rând, atunci toate percepțiile mele, întreaga mea identitate participă în sensul distanței până la țelul dorit. Deci poți vedea cum se înrudește asta cu căderea, adică există percepția unei distanțe dintre starea în care mă aflu și starea în care vreau să ajung. Asta descrie și Dante în Divina Comedie și tot astfel filozofii clasici discută despre motorul eros-ului, despre motorul dorinței, care ne mișcă din situația noastră de lipsă spre țelul care ni se descoperă și ne găsim liniștea în această mișcare.
Într-adevăr arată foarte abstract din afară, dar este foarte practic. De exemplu vreau să merg la magazin să cumpăr ceva, văd ușa și percep țelul meu ca un fel de „suferință”, una mică în acest caz, dar e suferință în sensul că acum nu sunt aliniat cu țelul meu, trebuie să acopăr diferența dintre țelul meu și poziția mea actuală. Putem spune că asta este o definiție a suferinței deoarece nu te afli în controlul acelei situații. Țelul pe care-l ai nu se manifestă în lume pentru că există acea distanță. Deci suferi, iar aceea suferință, deși o foarte mică suferință, este totuși o suferință a dorinței; sufăr pentru că nu sunt la ușă, iar acum merg către ușă, iar atunci când ajung la ușă sunt vindecat de suferință.
Bineînțeles că acea suferință sau dorință este încorporată în și mai multe dorințe, și astfel mergem mereu de la un țel în altul. Pecepția noastră despre realitate și angajarea noastră în realitate, par a justifica această diferență, această distanță dintre starea în care mă aflu și starea în care doresc să ajung. Bineînțeles că putem vedea aceasta într-un mod aproximativ, cum ar fi: trebuie să merg la magazin, am acest proces de „recuperare a căderii” și mă indrept către „lumină”, către țel, și apoi găsesc odihnă în acel țel.
Dar desigur toate astea le putem vedea într-un mod mai abstract, cum ar fi: care e scopul vieții mele, care e scopul serviciului meu? Este cumva doar pentru a face bani? Dar de ce trebuie să fac bani? Dacă vreau să am plăceri, care e de fapt țelul acelor plăceri? Pentru că se pare că există ceva în noi, care este o tânjire continuă, pe care o putem descrie în multe feluri. Putem spune că Dumnezeu a creat un gol în ființa umană, iar acel gol creat de Dumnezeu este aceea diferență dintre binele pe care-l percep, chiar ca insinuare, acel bine superior pe care îl percep, și starea mea de distanță față de acest bine.
Povestea din Geneză (Cartea Facerii) este, în opinia mea, în percepția mea, cea mai bună cale de a înțelege această diferență. Trebuie să devenim conștienți de distanță. Cunoașterea binelui și răului înseamnă într-un fel să devii conștient de existența ta într-un fel de dualitate între interior și exterior, o dualitate între mine și țelul meu. Există această dualitate între faptul că văd binele, și mă identific pe mine însumi ca fiind într-o poziție rea, iar apoi, dintr-o dată, sunt în această situație ciudată în care trebuie să acopăr acea distanță. Este actul de auto-conștientizare care este legat de această problemă că mă văd dintr-o dată la distanță de binele pe care doresc să-l ating.
Una din fațetele descrierii căderii din Cartea Facerii este legată chiar de dorința de a explica acel gol din noi și de a ne ajuta să înțelegem că acesta este legat de conștiința de sine, e legat de dualitate, de percepția binelui – ca țel, scop, motivație – și rău – care este distanțare, păcat, ratare a țintei, a fi departe de țintă – este deci distanța dintre cele două, iar asta este descris exact în Geneză. Problema este cum umplem acest gol. Și asta este și ceea ce Hristos a venit să ne arate. Nu este ceva plăcut, cel puțin din afara nu arată așa plăcut. Pentru că într-un anume fel trebuie să spunem „da” morții, trebuie să spunem ”da” stării de moarte în care ne aflăm. Să spunem ”da” în sensul că trebuie să murim intenționat, în loc de a muri, de exemplu, într-un accident. Trebuie să sacrificăm totul pentru a ne atinge țelul pe care îl avem și în cadrul acelui sacrificiu suferința va deveni mai mult decât suferință, va fi un fel de magnet, un lucru care ne aspiră către binele spre care tânjim și vom găsi un fel de bucurie în suferință, dar nu ca în masochism, nu în a-ți plăcea suferința, ci în a te bucura conștientizând că suferim pentru a ajunge mai aproape de țelul spre care tindem.
Aceasta cu siguranță pare a fi calea pe care o urmează Hristos și calea martirilor, am putea spune. Martirii sunt exemple extreme, unde dintr-o dată martirii trebuie să-și depășească toate țelurile imediate, toate acele țeluri mai mici – ca a mânca, a avea o familie, a face una sau alta – aceștia ajungând să-și dorească să sufere lipsa tuturor acestor țeluri mai mici pentru a putea ajunge la cel mai înalt scop. Iar o dată ce realizezi că de fapt facem asta tot timpul, că avem acea structură interioară de a dori să suferim intenționat pentru obiectivele imediate este ceva ce facem tot timpul: oamenii care se antrenează sau oameni care învață să scrie, sau învață orice, pentru că atunci când înveți ceva treci printr-o suferință – dar să fim atenți cum înțelegem asta – suferință în sensul că ne sacrificăm din timp și energie, și există o durere asumată pentru a atinge un scop mai înalt. Și dacă știm care este acel scop mai înalt, și mergem către acel țel, cu conștiința stării noastre, a distanței dintre cele două stări, atunci aceea suferință poate fi un fel de bucurie.
Și chiar atunci când înveți ceva, sacrificiul pe care îl investești în scopul mai înalt, poate deveni un fel de glorie, de bucurie. Iar asta vedem la martiri, care sunt exemplele supreme, a căror întreagă viață e descrisă de dorința de a se sacrifica, de a renunța la toate țelurile imediate pentru a putea ținti spre țelul cel mai înalt. Am putea spune că în cazul căderii din Grădina Raiului acest lucru este în particular adevărat deoarece Adam și Eva, atunci când au mâncat din fructul cunoașterii binelui și a răului, ei aveau acces la pomul vieții, atunci au înțeles asta mult mai clar; înainte de a mânca fructul nu puteau vedea pomul vieții – cel puțin acesta este modul în care e prezentată [căderea] de Sf. Efrem Sirul, că exista un fel de barieră pentru pomul vieții – și odată ce au gustat din mărul cunoașterii binelui și al răului și au văzut binele… Dar atunci l-au văzut dintr-o poziție de distanțare, apoi au trebuit să acopere aceea distanță prin durere. Dar ei au refuzat suferința, au refuzat să moară în acel moment, iar asta a adus întreaga buclă a istoriei umane.
Dar Iisus pare să ne arate o cale diferită. Cu siguranță ce e important să înțelegem este înseși imaginea căderii. Bineînțeles că există un element de moralitate în asta deoarece în mod normal trăim asta în termeni morali, vedem binele pe care dorim să-l facem și apoi realizăm că nu-l facem, și vedem consecințele faptului că nu facem binele. Și suferim din cauza păcătoșeniei noaste pentru că nu putem să obținem binele pe care ni-l dorim. Asta este adevărat în toate privințele, nu numai în cele de natură morală, ci în toate aspectele în care ne deplasăm spre un țel. Întotdeauna când mergem către un țel vom avea această problemă a decalajului dintre starea unde vrem să ajungem și cea în care ne aflăm.
Indiferent cât de secularist ești, chiar dacă refuzi să accepți povestea, reprezentarea mitologică, imaginea căderii îngerilor din cauza mândriei, imaginea culegerii fructului din pom pentru a-l mânca, tot trebuie să iei în considerare această [distanțare prin cădere]. Iar asta generează o problemă pentru că de obicei când oamenii nu o consideră ajung să critice religia, să critice creștinismul, să critice aspectele religioase sau morale existente în lume, ignorându-și în același timp propria poziție, neștiind că în mod inconștient ei percep acel bine care îi cheamă, și folosesc lumina acelui bine să judece eșecurile tiparelor actuale, dar ei nu încearcă să le considere și nu încearcă să le incorporeze în perspectiva lor asupra lumii, ei nu au un mod de a le încorpora în perspectiva lor. Pentru ei sunt doar niște particule aleatorii care se ciocnesc între ele și nu există nicio înțelegere că este o relație structurală între starea noastră actuală și ceea ce percepem ca fiind starea bună. Și atunci ne amăgim pe noi înșine.
Știu că acest subiect a fost puțin mai dificil dar mă gândesc la el de mult timp.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
