Ascultați un cuvânt folositor în care părintele Paul Truebenbach ne descoperă cele trei motivații pentru viața duhovnicească. Ne ajută mult să știm unde suntem și încotro să ne îndreptăm.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Cele trei motivații pentru viața duhovnicească – p. Paul Truebenbach
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, un singur Dumnezeu! Amin!
Dragii mei, astăzi vreau să vorbesc despre motivațiile pe care le avem pentru a trăi o viața duhovnicească. Pentru a trăi o viața duhovnicească trebuie să fim capabili să răspundem la întrebarea „De ce?”. „De ce?” este o întrebare incredibil de importantă. De ce? De ce ne străduim în post, în rugăciune și în toate actele de renunțare la sine la care ne cheamă Hristos? Hristos spune: Dacă vrei să vii după Mine să te lepezi de tine, să-ți iei crucea și să-Mi urmezi Mie. Și, de fapt, o traducere directă este: să-te lepezi de tine, să-ți iei crucea și să-Mi urmezi Mie în continuu. Este continuu. Deci aceasta este viața continuă pe care vrem să o căutăm în Hristos.
Dar dacă nu putem răspunde la întrebarea „de ce?”, viața spirituală sfârșește prin a deveni mai degrabă o povară decât o libertate. Iar noi nu vrem ca viața duhovnicească să fie o povară. Viața însăși este o povară, iar viața duhovnicească ar trebui să fie un refugiu de la această povară. Dar când ne trăim viața spirituală fără să putem răspunde la întrebarea „de ce” și tot ce putem spune este: „pentru că așa mi s-a spus”, ajungem să fim împovărați de sentimentul de obligație și datorie și nu trăim viața spirituală în mod liber.
Acum, „pentru că așa ni s-a spus” nu este de fapt un motiv îngrozitor, dacă știm cine este cel care ne-a spus așa – este Creatorul nostru care ne iubește atât de mult. Dar de multe ori uităm acest lucru și credem că viața duhovnicească este doar un set de reguli pe care trebuie să le urmăm pentru că așa ni s-a spus. Eu aș asemăna acest lucru cu situația în care i-aș spune cuiva: „Vezi muntele acela de acolo? Du-te și urcă-l!” Și se uită la mine și spune: „De ce? Și îi spun: „Pentru că ți-am spus eu.” Acum, dacă o face, dacă decide să-l urce doar pentru că i-am spus eu, va crește în amărăciune și resentiment și epuizarea se va instala foarte repede, iar fiecare pas pe care îl va face va fi puțin mai chinuitor decât anteriorul. În momentul în care ajunge aproape de vârf va fi ușurat doar că a reușit, dar nu va fi cu adevărat fericit că a făcut asta, în primul rând, și nu mă va privi prea frumos.
Așadar, avem nevoie de motivații adecvate, trebuie să putem răspunde la întrebarea „De ce?”. Deci de ce ne străduim în viața duhovnicească? Dacă vă uitați în Noul Testament la ceea ce spune Hristos și dacă vă uitați la toți părinții, veți vedea că există trei motivații care au fost date. Prima motivație pe care o dă Hristos și despre care vorbesc părinții este aceea de a trăi viața duhovnicească din frică, din teamă de pedeapsă. Acesta este la cel mai de jos nivel. Iar părinții spun că atunci când trăim astfel viața spirituală trăim ca sclavi ai lui Dumnezeu. A fi un sclav al lui Dumnezeu înseamnă că: „Bine, voi face munca pentru că mi s-a spus să o fac, dar ceea ce încerc de fapt să fac este pur și simplu să evit pedeapsa, vreau doar să evit iadul. Dacă voi fi motivat în viața spirituală va fi doar pentru a evita pedeapsa iadului și asta este.” Acesta este primul nivel.
Al doilea nivel este a trăi nu ca un sclav al lui Dumnezeu, ci ca un servitor plătit. Ce face un servitor plătit? Servitorul plătit muncește nu pentru că ar fi îngrijorat că va fi pedepsit că nu și-a făcut treaba, ci pentru că își dorește să fie plătit pentru munca sa. Și noi putem trăi viața duhovnicească la fel. Ne putem strădui să avem o viață spirituală, ne putem strădui în toată abnegația și ascetismul pentru că vrem Raiul, vrem răsplata Raiului, și există mulți creștini care sunt chiar în această etapă, întreaga lor viață spirituală are ca scop cum să ajungă în Împărăția Cerească și să primească răsplata de acolo.
Al treilea nivel înseamnă a trăi nu ca un sclav al lui Dumnezeu sau ca un slujitor angajat al lui Dumnezeu, ci mai degrabă pur și simplu ca un copil al lui Dumnezeu. Și de ce copilul, ideal vorbind, urmează voința tatălui său foarte foarte iubitor? Ca răspuns la iubire. Și astfel, când trăim în această stare, trăim viața spirituală pur și simplu din dragoste pentru Hristos. Acesta este cel mai înalt mod de a trăi viața duhovnicească, este cea mai pură, cea mai bună motivație, una despre care mulți sfinți, în special Sfântul Porfirie, au vorbit fără încetare, pentru beneficiul nostru. A trăi ca un sclav al lui Dumnezeu și a te îngrijora, a te teme de pedeapsă sau a trăi ca un servitor angajat și a aștepta răsplata la sfârșit sunt, în cele din urmă, destul de centrate pe sine.
Dar cea mai adevărată viață spirituală este cea pe care o trăim din dragoste pură pentru Hristos și spunem: „Nu voi fi cu ochii pe mine, ci îmi voi ține ochii pe Hristos și Îl voi căuta în toate lucrurile.” Acum gândiți-vă la aceste lucruri în termenii analogiei urcării pe munte. Ei bine, acum nu îți spun să urci pe munte doar pentru că am spus eu, ci, la primul nivel, îți spun că dacă nu o faci o să te bat, dacă nu o faci o să fii pedepsit la finalul zilei. Asta s-ar putea să te facă să urci pe munte puțin mai intenționat. Dar, din nou, te vei simți liber și bucuros urcând pe munte? Nu prea. De fapt, îți va crea multă anxietate.
Dar dacă ești un servitor angajat? Și dacă îți spun că dacă urci pe acest munte îți voi da o mulțime de bani și îți voi cumpăra tot ce vrei, sau ceva de genul ăsta? Ei bine, s-ar putea să fii mult mai motivat în acel moment și urcarea pe munte să îți fie mult mai ușoară. Dar dacă ți-aș spune că în vârful acelui munte se află cineva pe care îl iubești cu adevărat și care te iubește, pe deplin și necondiționat, și că nu ai mai văzut această persoană de foarte mult timp și că atunci când vei ajunge în vârf vei putea să fiți împreună, să te bucuri de viață alături de acea persoană și să te bucuri de prezența sa și că va fi o iubire căreia nimic nu-i va sta în cale și va fi eternă? Dintr-o dată, acum chiar te vei strădui.
De fapt, Sf. Paisie ne spune o poveste despre asta, ne spune despre un cuplu, cred că spunea că era un cuplu adevărat, un tânăr și o tânără care se iubeau și doreau să se căsătorească, dar familiile lor se opuneau. Și atunci ce făceau? În toiul nopții, când familiile lor adormeau, ei se strecurau pe fereastră și fugeau să se întâlnească. Doar că locuiau la mare distanță și trebuiau să alerge printr-o pădure deasă, să alerge printre tufișuri cu spini și mărăcini și se tăiau peste tot, erau mușcați de țânțari, trebuiau să alerge, să-și piardă somnul, doar ca să se îmbrățișeze și să se vadă, doar câteva momente, înainte de a trebui să se întoarcă, înainte ca familiile lor să se trezească. El spune că deoarece erau motivați de iubire erau capabili să îndure toate acestea și era ca și cum nu era nimic, ei se pierdeau din vedere pe ei înșiși, ei nu aveau niciun gând la ei înșiși, toate gândurile lor erau la persoana iubită.
Sf. Paisie spune că acesta e cel mai bun mod de a trăi viața duhovnicească, să avem o atât de imensă dragoste pentru Hristos încât să uităm de noi înșine în acest proces. Și dintr-o dată postul nu mai e o povară, ci devine o bucurie. Le spun tot timpul enoriașilor mei că scopul meu nu este să îi fac să se roage și să postească, scopul meu este să îi fac să iubească rugăciunea și postul. Iar atunci când suntem motivați corespunzător, asta este ceea ce ne face cu adevărat să iubim viața ascetică și viața duhovnicească. Acestea fiind spuse, Hristos folosește toate cele trei motivații. Și de ce le folosește pe toate trei în loc să folosească doar idealul, doar dragostea? Ei bine, pentru că nu suntem cu toții acolo. Și chiar dacă suntem uneori acolo, nu suntem acolo tot timpul. Sunt momente când poate chiar te lupți în viața spirituală, nu vrei să te rogi, poate că dragostea pentru Hristos nu se simte atât de mult în inima ta în acel moment, dar așteptarea recompensei da, sau teama de pedeapsă da.
Așa că trebuie să folosim bine aceste motivații în viața spirituală, trebuie să fim capabili să răspundem la întrebarea „de ce?” poate chiar în moduri diferite în momente diferite ale zilei. Dar, în cele din urmă, cea pentru care vrem să ne străduim cel mai mult și cea pe care vrem să o cultivăm în viața noastră astfel încât să devină principala motivație este cea de-a treia: să trăim ca un copil al lui Dumnezeu care știe că este iubit și, prin urmare, vrea să răspundă cu dragoste, iar acea dragoste e atât de mare încât uităm de noi înșine. Aceasta este cea mai bună motivație pentru viața duhovnicească.
Mă rog ca această reflecție să vă fie benefică. În cuvintele marelui sfânt al României, Sf. Cleopa de la Sihastria: „Mânca-v-ar Raiul!”. Amin!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
