Extremismul și realitatea – p. Teologos

Din păcate, astăzi există un fenomen minuscul care însă îi distruge pe cei care suferă de acesta – extremismul cu pojghiță teologică. Ceea ce este mai grav este faptul că cei care suferă de el, din cauza încrâncenării pe care o implică această boală duhovnicească, cred că se bazează pe realitate.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere. Un curent social

Se observă un trend foarte neliniștitor în societatea actuală și anume extremismul, inclusiv în rândul unor creștini. Vedem pe internet cuvinte dure, jignitoare la adresa celorlalți care nu sunt de acord cu ei sau care întreprind o acțiune pe care aceștia nu o consideră corectă din varii motive.

Domnul a zis că întru aceasta vor cunoaște toți că suntem ucenicii Lui dacă dragoste avem între noi. Dacă cineva jignește alți frați și-i numește batjocoritor în felurite moduri, de exemplu, „creștini emo” acela nu este cu Dumnezeu, ci cu vrăjmașul și deci nu trebuie ascultat, oricine ar fi și orice ar zice.

Sobrietatea sfinților și percepția oamenilor

Desigur că noi nu spunem că tinerii care se identifică cu acest curent sunt mai prejos decât ceilalți. Chiar p. Rafail Noica spunea cu dragoste că în Anglia, punkerii sunt cea mai bună pâine de convertit. Apropo de p. Rafail și de cei din Anglia, pe vremea când p. Rafail mai era la Essex, la un moment dat intră niște oameni în curtea mănăstirii și zic „Doamne miluiește!” la care p. Rafail exclamă jovial în română „Popa prinde pește!” și de la această replică i-a adus pe acei oameni la Hristos.

Ideea că Sfinții trebuie să fie sobri este o idee specifică ereziei catolice care datorită faptului că s-a depărtat de Duhul Sfânt, s-a depărtat de dragoste, bucurie și pace. Totdeauna trebuie să iubim persoanele și să judecăm doar faptele. Niciodată nu trebuie să înjosim persoane și cine face asta este departe de iubirea atotcuprinzătoare a lui Hristos.

Este adevărat, însă, că părerea de sine care poate să provină dintr-un anumit intelectualism, din ce am citit din diferite surse, dintr-o anumită poziție socială și mai ales din crezământul minții ne face să ne situăm conștient sau inconștient mai presus decât ceilalți și să-i socotim pe aceștia „pleava societății” și să ne comportăm ca atare, pierzând harul lui Dumnezeu, și, deci să pierdem dragostea, bucuria, pacea și toate celelalte.

În clipa în care omul se încrede în părerea sa devine foarte dur și nici măcar nu își imaginează că realitatea poate să fie altfel. De exemplu, destui oameni își imaginează că Sfinții sunt sobri ca în icoane și deci nu zâmbesc, nu clipesc și nu se ating de nimeni. Desigur că sunt și Sfinți care au un caracter mai elegiac, însă de regulă Sfinții sunt foarte făcători de bucurie, de bucurie adevărată pentru că sunt plini de harul Duhului Sfânt, iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, înfrânarea și multe alte harisme. 

Cu darul lui Dumnezeu, știu câte ceva despre Sfinți, lucruri care nu s-au publicat și care sunt contrare cu ceea ce cred unii despre aceștia. De ce? Pentru că primul meu stareț pe care l-am avut vreme de 10 ani a fost ucenicul direct al Sf. Iosif Isihastul și ne povestea cât de iubitor și cât de dulce era Sfântul la spovedanie. De multe ori prindea în mâini cu gingășie capetele ucenicilor și îi săruta cu duioșie pe creștet, când aceștia erau aplecați în fața lui. 

Sfântul Paisie Aghioritul

Obștea în care eram, fiind o perioadă de destui ani la mănăstirea Cutlumuș, avea relații foarte apropiate cu Sf. Paisie care era la Panaguda – o chilie foarte aproape de această mănăstire. IPS Athanasie de Limassol care pe atunci era și el în obște, era foarte aproape de Sfântul și ajungea aproape să se scandalizeze de cât de liber și iubitor era Sfântul. Sf. Paisie era un Sfânt foarte jovial, plin de compasiune care glumea des cu oamenii care veneau la el.

La un moment dat, a venit un alt părinte athonit foarte râvnitor și i-a spus Sfântului cu lacrimi în fața tuturor „Părinte Paisie, nu am smerenie! Ajută-mă să am smerenie! Am inima de piatră!” la care Sfântul i-a spus că trebuie să-și zdrobească inima și să se smerească până la pământ, să fie călcat în picioare. Părintele respectiv i-a răspuns că nu poate să-și zdrobească inima și i-a spus Sfântului să-l ajute. Atunci Sfântul i-a poruncit să se pună în patru labe în fața tuturor și Sfântul s-a pus pe el ca pe o bancă și a început să sară peste el ca să-i „zdrobească inima”. Apropo de cât de sobri sunt sfinții.

Părintele profesor Nikolae Loudovikos, unul dintre cei mai titrați teologi pe plan mondial, era foarte apropiat de Sf. Paisie și l-a rugat odată să-i spună cum vorbeau Sf. Părinți despre iubirea lui Dumnezeu, la care Sf. Paisie a replicat cu un zâmbet larg că Sf. Părinți nu au vorbit de iubirea lui Dumnezeu. Contrariat, p. Nikolae i-a zis „Păi, cum n-au vorbit Sf. Părinți de iubirea lui Dumnezeu când sunt pline scrierile lor de așa ceva?!”. La care Sfântul a zis cu un zâmbet larg că dacă Sfinții Părinți ar fi vorbit într-adevăr de iubirea lui Dumnezeu așa cum este, atunci nimeni nu s-ar fi mai luptat pentru mântuire, ne-am fi pierdut trezvia și toți am fi căzut în delăsare, lucru care este păgubos pentru sufletul nostru. 

Desigur că pentru noi cei de jos este nevoie de atenție pentru că dacă am face multe glume, în loc ca deschiderea noastră să ducă către Dumnezeu va duce către autoîndumnezeire, singurătate și chin – chiar dacă la început pare că lucrurile merg bine. Sfinții însă au puterea de la Dumnezeu ca să rămână uniți cu Dumnezeu și să ne tragă și pe noi după ei.

Un frate mergea cu mâncare la Sf. Paisie și l-a prins pe acesta vorbind și glumind cu niște pelerini care erau necăjiți din cauza problemelor pe care le aveau cu porcii pe care îi creșteau. Fratele s-a scandalizat puțin și după ce au plecat mirenii, l-a întrebat pe Sfântul „Părinte Paisie, dar cum vorbiți și glumiți cu oamenii despre porci? Nu ar fi mai bine să vorbiți ceva duhovnicesc?”. La care Sfântul răspunde „Copilașul meu, oamenii nu rezistă mai mult. Eu însă după ce vorbesc cu ei mă retrag la chilie și încep imediat să plâng pentru toată omenirea”.

Trebuie să știți că Sfinții și părinții duhovnicești folosesc de multe ori un vocabular foarte duios când e cazul și, iarăși, dacă este nevoie să corecteze pe cineva nu se abțin de la cuvinte dacă, desigur, Sfântul știe că respectiva persoană rezistă la un asemenea tratament.

Sfântul Porfirie

De exemplu, ne povestea o mamă, ucenică a Sf. Porfirie că Sfântul o sfătuia cu multă delicatețe la telefon ca să fie cu multă iubire față de copiii ei. Să le arate dragoste pentru că astăzi societatea este foarte traumatizată și traumatizantă. La un moment dat, fiica doamnei a dorit să meargă la școală îmbrăcată puțin mai modern și mai la modă așa cum erau îmbrăcate și colegele ei de la liceu. Mama ei, însă, i-a interzis categoric să se îmbrace astfel și să se ducă la școală îmbrăcată în haine modeste care să nu atragă atenția. După o mică ripostă din partea fetei, aceasta se smerește și pleacă la școală îmbrăcată modest. Nu apucă să facă mulți pași afară din casă că sună telefonul fix. Când ridică mama, la telefon Sf. Porfirie care văztor cu duhul fiind, începe să o mustre fără compromisuri: „Da’ nu ți-am spus să oferi dragoste copiilor? Du-te imediat la geam și o cheamă înapoi și las-o să se îmbrace mai în ton cu colegele pentru că altfel o să sufere la școală”. 

Discernământul – calea spre adevăr

Este nevoie de discernământ pentru a afla Adevărul pentru că Adevărul este Hristos. Nu aflăm Adevărul prin studiu intelectual pentru că acolo aflăm doar date și este nevoie de lumina iubitoare superinteligentă a energiei necreate a lui Dumnezeu pentru a vedea lucrurile în adevărata lor lumină și în lumina respectivă omul găsește iubirea și bucuria pentru că acestea sunt pricipalele harisme ale Duhului Sfânt.

Sf. Porfirie totdeauna era un focar de bucurie pentru cei din jurul lui. Sf. Paisie când era în spital înainte să moară plin de perfuzii și conectat la aparate spunea că cu toate că n-a dansat niciodată simte o atât de mare bucurie în interiorul său încât îi vine să se dea jos din pat și să danseze prin spital. La o scară mai mică, p. Emilian de la Simonos Petra nici nu primea în obștea sa pe cineva care nu era bucuros duhovnicește.

În general, în Sf. Munte se știe că dacă un monah este sobru și posac are o problemă. Chiar la un moment dat, în clipa în care fosta mea obște avea problema asta, p. Nicolae Ludovikos care ne-a ținut un cuvânt de folos, s-a oprit în mijlocul cuvântului și ne-a întrebat „Copii, da’ ce aveți? Trebuie să fiți veseli, trebuie să fiți bucuroși.”

De asemenea, țin minte că altă dată p. Iosif Vatopedinul când a văzut un părinte astfel, posac, sobru a început să spună glume pe bandă rulantă până când l-a înseninat. Asta nu înseamnă desigur că trebuie să fim cu gura până la urechi, pentru că atunci cădem în distracție lumească, ci să ne încălzim la flacăra harului dumnezeiesc. Dacă aceasta nu vine prin smerenia ascultării atunci vine iarna depărtării de Dumnezeu, a depresiei și/sau a părerii de sine. Oamenii duhovnicești știu când să se oprească pentru că le spune harul când celălalt a ajuns la echilibru și dacă trece în partea cealaltă atunci apar alte probleme legate de lipsa de autocontrol și iarăși se depărtează ucenicul de perfecțiunea lui Dumnezeu, se risipește, se distrează în plăcerea lumească și se afundă în această smoală a plăcerii trupești.

Bucuria sfinților. Reprezentări simbolice

Bucuria nepământească a sfinților transpare în icoanele bizantine în care sunt respectate regulile de pictură pentru că una din reguli este că lumina este puternică și iese din față. 

Vedeți că Biserica pune totdeauna pe primul plan duhovnicia în pofida adevărului istoric. Este foarte greșit ca să spună cineva cuvinte dure, de exemplu că este „blasfemic” despre un material pentru că asociază anumite lucruri mărunte cu un Sfânt. Această poziție îl situează contra Bisericii care, de exemplu, asociază hainele bizantine, ținuta militară romană și armele cu Sf. Îngeri – asta ca să nu mai vorbim de pene, desigur. Îngerii sunt tipuri de minți, sunt ființe netrupești – nu au nici pene și nici haine. Că tot vorbim de icoane, vedem că și Sf. Ioan Botezătorul are aripi în destule icoane, el fiind om.

Apropo de asocieri care nu au existat în realitate, îl vedem pe Sf. Ap. Pavel în quasi-totalitatea icoanelor Cincizecimi când știm că Sf. Pavel atunci nici măcar creștin nu era. Era un prigonitor și evident că nu era prezent între cei 12 apostoli la Cincizecime.

Acesta este un caz ușor de depistat, însă sunt cazuri mult mai greu de detectat cum ar fi cazul Sf. Hristofor care avea capul diform și este reprezentat în icoane sau cu cap de câine sau cu capul unui om normal. Și mai greu de depistat astăzi este cazul Sf. Mina care în cele mai multe icoane este reprezentat ca bătrân în timp ce în concordanță cu surse istorice, Sf. Mina a suferit martiriu la 20 și ceva de ani.

Continuând pe tema icoanelor ca și reprezentare a realității, unul din pricipalele canoane de pictură este ca toți sfinții să fie pictați bruneți și cu ochii negri, când desigur că au existat Sfinți cu părul și/sau cu ochii de altă culoare. După mărturia Sf. Paisie, Mântuitorul era blond cu ochii albaștri și chiar s-a ținut scai de maicile de la Suroti ca să picteze o icoană așa cum L-a văzut. Sunt și alte mărturii în acest sens. De asemenea, și Sf. Nicodim Aghioritul dă mărturie despre Maica Domnului că este și ea blondă, cu părul de culoarea grâului copt, cu ochii albaștri, foarte înaltă, cu degetele lungi și cu hainele de culoarea pământului. Impune un deosebit respect, însă te poți apropia foarte ușor de ea dacă vrei să-i ceri ceva. 

Desigur că la cei mai mulți Sfinți nu le cunoaștem fizionomia deloc și, deci, trebuie pictorul să picteze urmând canoanele de pictură, dacă dorește, exprimând și din personalitatea sa. Când vorbesc de canoane de pictură mă refer la iconografia bizantină, pentru că dacă vorbim de icoanele românești pe sticlă și la iconografia georgiană acolo deja avem o depărtare foarte mare de fizionomia reală a Sfinților reprezentați, mergând până la chipuri pur simbolice, fiind nevoie de nume și de detalii conexe din icoană pentru a recunoaște personajul respectiv. 

Influența iconarilor

Desigur că cel mai important lucru este starea interioară a pictorului și din cauza asta iconarii ar trebui să urmeze un program duhovnicesc foarte serios, astfel încât să intre în contact cu Sfântul pictat. Din păcate, însă, realitatea este foarte departe de acest ideal pentru că există destui pictori care nu numai că nu au măsură duhovnicească, ci chiar au păcate serioase și aspecte foarte discutabile în viața lor.

Amintim aici doar cazul public și foarte cunoscut al lui Nicolae Grigorescu, socotit unul dintre cei mai mari pictori români din toate timpurile, care cu toate că a pictat foarte multe tablouri religioase – pentru că nu pot să le spun icoane – pictând mănăstirile Agapia, Zamfira și Căldărușani, își alegea modelele pentru Sfinte din fetele atrăgătoare din zonă. Dincolo de asta, aș putea să spun și alte lucruri legate de dl. Grigorescu care sunt foarte discutabile, ca să nu spun păcate serioase. Desigur că nu știm cât știau părinții care l-au angajat ce are omul pe dinăuntru înainte să-l angajeze. Ei, nu putem să spunem că în aceste condiții Nicolae Grigorescu – Dumnezeu să-l odihnească! – era plin de Duhul Sfânt pe care îl transmitea în icoanele sale. Nu-l judecăm pe om pentru că nu știm exact ce educație și mod de viață a avut și cât de mult a fost influențat de perioada în care a trăit la Paris. Cunosc și alte cazuri din zilele noastre, însă din delicatețe le trecem sub tăcere.

Cuvântul deciziv al Bisericii

Consensul oamenilor duhovnicești luminați de Duhul Sfânt, adică Biserica spune în timp ce este de primit, până unde este de primit și ce este de rejectat.

Spun asta ca să nu zică cineva că reprezentarea electronică printr-un aparat de fotografiat sau filmat – care la ora asta sunt electronice – sau animarea unor micromișcări cum ar fi clipitul ochilor sau un zâmbet ar fi rele pentru că sunt fără suflet pentru că, după cum vedem, sunt destule cazuri unde există suflet, însă un suflet care foarte probabil transmite energie demonică și nu neutralitatea unui dispozitiv sau program electronic bazat pe statistică. Dincolo de asta, evidența realității ne arată faptul că imaginile electronice sunt acceptate în Biserică. Peste tot sunt fotografii. Evident că noi milităm pentru arta autentică făcută de către oameni duhovnicești, indiferent de mediu, chiar dacă anumite medii sunt mai propice decât altele și fiecare mediu își are provocările sale.

În aceste condiții este foarte greșit când cineva osândește pe credincioși că se îmbolăvesc grav din punct de vedere spiritual dacă se expun la așa numitele „iluzii virtuale”. Cine consideră astfel, se pune contra slujbelor Bisericii care au foarte multe lucruri care nu s-au întâmplat în realitate, ci doar în virtual.

Imnul Acatist

Vă amintesc aici doar Imnul Acatist al Maicii Domnului, cunoscut în România ca și Acatistul Bunei Vestiri, în care toate replicile Maicii Domnului, Sf. Arh. Gavriil și toate celelalte personaje sunt imaginare. Nu s-au întâmplat în realitate. Unde mai pui că în general istoricii atribuie imnul acesta Patriarhului Serghie al Constantinopolului care era eretic monotelit. Și cu toate acestea, chiar dacă Biserica l-a condamnat pe Serghie, și chiar dacă imnul – ca și multe alte tropare și imne – conține dialoguri imaginare, Biserica primește aceste imnuri pentru că sunt folositoare de suflet. Omul nu este niciodată complet rău. Mai are și părți bune, însă numai Biserica poate să spună ce primește și ce nu de la cineva.

Filmele ortodoxe

Că tot vorbim de acuza de „iluzii virtuale”, evidența realității ne arată că filmele artistice ortodoxe și chiar și anumite desene animate folosesc mult pe turma de Hristos iubitoare și nici decum să o îmbolnăvească spiritual, chiar dacă sunt neconforme cu realitatea faptică. De exemplu, oamenii s-au folosit mult de filmul „Ostrov” regizat de evreul rus Pavel Lunghin, film care este bazat pe viața Sf. Teofil cel nebun pentru Hristos. Desigur că dialogurile sunt imaginare și povestea este adaptată, însă asta nu înseamnă că oamenii se îmbolnăvesc spiritual. Dl. Lunghin nu este sfânt deloc și nu zic asta pentru că e de origine evreiască, ci pentru că a regizat și înainte și după acest film alte filme care nu au legătură cu ortodoxia. Desigur că interpretarea lui Piotr Mamonov în rolul principal a fost una de excepție, însă să nu uităm că nici el nu era un Sfânt din cărți, ci un rocker, actor și prezentator de radio.

Extremismul în Biserică

Este foarte greșit extremismul mai ales în Biserică pentru că extremele sunt de la diavol în timp ce virtuțile sunt totdeauna la mijloc. Nu orice tehnologie sau lucru care poate fi folosit malefic poate fi folosit numai astfel. Cu un cuțit putem să tăiem pâinea sau să omorâm oameni. Trebuie totdeauna să avem discernământ și să fim smeriți. Este o tendință comună a celor care merg la extreme să absolutizeze în bine sau în rău un lucru sau o categorie de lucruri. S-a văzut asta recurent în istoria recentă cu cipurile, cu vaccinurile și mai nou cu Inteligența Artificială. Adică toate cipurile sunt rele chiar dacă nu au legătură între ele și lucrurile noastre sunt pline de ele, de la mașini de spălat până la telefoane și automobile. Toate au cipuri. Chiar foarte multe, zeci de cipuri sunt în mașini. Zic că toate vaccinurile sunt rele chiar dacă există vaccinuri din secolul 16 în China și mai apoi în Europa în sec. 18, 19 -, toate tehnologiile separate care sunt incluse sub marea umbrelă numită Inteligența Artificială – tehnologii care au și nu prea au legătură între ele – sunt rele. Fraților, nu e așa.

Inteligența Artificială (IA)

De exemplu, IA ajută oamenii foarte mult în sănătate și în optimizarea transporturilor. Este vorba de ce, cum, cât, când și cu ce intenție – este vorba de oamenii care pot să facă rău sau bine, este vorba de oamenii care se pot apropia sau depărta de Dumnezeu printr-un mijloc sau altul. Mai ales în cazul IA este foarte important cum antrenăm un anumit modul – cu ce date, cu ce imagini – bune sau rele. 

Problema, fraților, nu este că un IA face să clipească sau să zâmbească un Sfânt 5 secunde pentru că aceste micromișcări sunt naturale, calculate statistic și cel puțin în cazul Sfinților contemporani știu că așa a fost. Problema cea mare cu IA este că sunt agenți ai acestei Inteligențe Artificiale în calculatoarele și în telefoanele voastre (dacă nu aveți niște sisteme ieșite din comun) care vă colectează datele și vă recomandă lucruri care vă duc exact la comportamentul extrem, radical despre care vorbim.

Dacă o anumită folosință sau un anumit produs este controversat nu ne îndreptățește să fim batjocoritori cu persoanele care pare că au – după cum ni se pare nouă – au o părere diferită de noi. Faptul că suntem batjocoritori și avem un limbaj superior, agresiv și uneori facem atac la persoană arată că Duhul Domnului, care ne-a spus să-i iubim chiar și pe vrăjmași, nu este în noi și ne stăpânește vrăjmașul diavol care este urâtor de oameni.

Cârtirea

Deisgur că această supergeneralizare și în ceea ce privește absolutizarea valorii de bine sau de rău a lucrurilor și a persoanelor ar trebui să ne smerească prin superficialitatea, îngustimea și întunecarea minții ce o implică și nu să ne dea un aer superior, de inchizitor. Din păcate acesta este un fenomen cunoscut printre cei care nu se concentrează pe desăvârșirea lor personală, ci pe vânarea greșelilor altora, greșeli care pot fi reale, însă de multe ori sunt exagerate pentru a crea impresie și alteori sunt total inexistente, existând doar în mintea căutătorilor de greșeli care în clipa în care au găsit o greșeală la cineva se bucură de parcă ar fi găsit o comoară.

Această plăcere de a scana greșelile altora îi condamnă ca să fie stăpâniți de greșelile lor. Este asemănător cu străjerul unei cetăți care se uită cu ocheanul în cetatea străină și simte satisfacție când vede că cetățenii de acolo au dificultăți în lupta cu vrăjmașul, în timp ce în cetatea sa, dușmanii pradă nestingheriți în spatele său.

Să nu uităm că Domnul a zis că cu judecata cu care judecăm cu aceea vom fi judecați și asta pentru că îi vedem pe ceilalți prin prisma stării noastre interioare, prin lentilele sufletului nostru. Celui curat, toate îi sunt curate și la lumina iubirii lui Hristos vede valoarea nemărginită a persoanelor, chiar dacă acestea pot să se lupte fiecare cu bolile sale trupești și sufletești. În clipa în care vedem păcatul ca pe o boală, e mult mai ușor să-l compătimim pe celălalt, mai ales dacă ne aducem aminte că și noi suntem bolnavi și uneori chiar mai mult decât el. Desigur că totdeauna trebuie să ne vedem mai prejos decât ceilalți pentru că asta este mântuitor pentru noi deoarece ne aduce în inimă smerenia și dragostea lui Hristos. 

Adevărul

Să nu uităm niciodată că adevărul absolut nu se află la noi, ci la Dumnezeu care este în afara noastră și din cauza asta nu suntem noi Dumnezeu  și din cauza asta totdeauna să avem conștiința limitărilor noastre și flexibilitatea smereniei în clipa în care se vede că lucrurile nu sunt așa cum socotim noi.

Biserica nu are o conducere absolutistă de gen Papal pentru că nimeni nu are capacitatea asta în afară de Domnul nostru Iisus Hristos. Biserica se conduce prin Sinod, adică prin consensul oamenilor validați de Dumnezeu în Biserică. În cazul problemelor administrative este vorba de Sfântul Sinod, iar în cazul problemelor duhovnicești este vorba despre consensul Sfinților Părinți și al oamenilor duhovnicești din Biserică. Niciodată, nimeni înafară de Domnul, nu are o autoritate absolută în Biserică, nici măcar un Sfânt să fie. Trebuie să fie validat de ceilalți oameni duhovnicești și asta pentru că pentru noi cei depărtați de Dumnezeu avem o minte foarte limitată și complexitatea scării către Cer ne depășește foarte mult. Este nevoie de cooperare pentru îmbunătățirea situației și nu de atacuri la persoană, fie chiar și pe internet. Să nu ne absolutizăm părerea, vă rog eu tare mult.

De fapt, vedeți că la începutul cuvântului am arătat că multe lucruri din Biserică sunt altfel decât realitatea fizică după cum credem noi. De ce? Pentru că Biserica este interesată de realitatea duhovnicească, mântuitoare care ne duce ca o spirală către Cer.

Pentru a afla Adevărul trebuie să ne unim cu Hristos și nu cu internetul sau cu presa. Numai la lumina iubirii lui Hristos vom vedea lucrurile așa cum sunt și vom putea să le judecăm pe toate fără ca, de fapt, să fim judecați de nimeni pentru că Domnul ne ridică pe un plan existențial superior. Din această stare vom simți cât de mult iubește Dumnezeu persoanele și vom iubi și noi la fel. Vom fi foarte atenți pentru a îndrepta lucrurile fără a răni persoanele și de multe ori vom face răbdare pentru că nu am găsit încă momentul potrivit pentru a spune ce este de îndreptat.

Trebuie totdeauna să găsim subiecte care unesc și să avem gândul bun cum că toți sunt buni chiar dacă mai greșim fiecare din noi. Dacă facem așa atunci binele crește și vom deveni și noi buni și ne vom hrăni din iubirea pe care ne-o dă bunul Dumnezeu. Este total greșit să găsim subiecte și pretexte care divid, motive de ceartă și să avem gândul rău că ceilalți sunt răi. Dacă facem așa, atunci răul crește și vom deveni din ce în ce mai răi și ne vom toxifica de ura din noi.

Vă dați seama că în Sf. Munte avem foarte multe informații cu darul lui Dumnezeu din multe surse și surse chiar foarte de încredere. Dincolo de închinătorii care unii dintre ei sunt foarte de încredere și știu multe și care ne spun multe lucruri, sunt părinți care mai au și descoperiri de la Dumnezeu cel milostiv. Deci știm destule lucruri incriminatorii relativ la cei care se socotesc pe sine inchizitori și cu toate acestea nu le dezvăluim pentru că nu este bine să creștem războiul. Noi nu trebuie să câștigăm războiul, ci trebuie să câștigăm pacea. Războiul este pentru cei învinși pentru că războiul este starea omului păcătos. 

Concluzie și îndemnuri

Hristos cel înviat a venit să ne aducă pacea Sa, delicatețea Sa. Țin minte pe Sf. Sofronie care spunea că creștinul trebuie să fie poet, chiar dacă el era pictor. Cu adevărat trebuie să avem delicatețea harului care ne ajută să zburăm către lumina Soarelui dreptății. Să nu fim acri și invidioși pe cei care sunt capabili de poezie, sunt capabili de o figură de stil, sunt capabili de frumos.

Sf. Porfirie spunea des să nu ne concentrăm pe rău pentru că răul ne va strânge și ne va sugruma. Să nu ne batem cu răul pentru că a da cu pumnii în rău este ca și cum am da cu pumnii în întuneric. Nu rezolvăm nimic, fără numai să ne obosim și să ne tulburăm. Trebuie să facem o gaură în întuneric ca să pătrundă lumina iubirii lui Hristos și atunci va pleca răul de la sine. Pentru a face o gaură, însă, e nevoie să spargem zidul mândriei și să devenim vulnerabili, lucru îngrozitor pentru cineva care s-a însingurat din cauza lipsei virtuții, din cauza lipsei ascultării, indiferent ce poziție sau ce faimă are. Este însă absolut necesar asta pentru a nu trăi un iad în înșelarea bulei cognitive pe care ne-o creăm astfel. 

Să avem curajul să nu vânăm slavă deșartă, ci preaplinul lui Hristos și abia atunci vom ieși din extremism, vom avea echilibrul și discernământul să corectăm anumite lucruri fără a depărta persoanele de Dumnezeu.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă rog să mă iertați și vă mulțumesc că ați avut delicatețea să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!