Convertirea la Ortodoxie – p. Iosia Trenham

Ascultați un interviu de suflet în care părintele Iosia Trenham ne povestește despre convertirea sa la Ortodoxie.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Părintele Iosia despre Convertirea la Ortodoxie

– Când l-ați întâlnit prima dată pe Dumnezeu?

– Primii contribuitori, primii martori, practic vorbind, ai Sfintei Ortodoxii în viața mea nu au fost părinții mei. Când aveam 8 ani, aveam un prieten la școală, Paul Petrodokos îl chema, un băiat grec, și noi eram prieteni foarte apropiați, jucam baseball împreună și uneori în weekend venea la mine acasă și își petrecea noaptea și mergea la biserică cu mine și uneori în weekend îmi petreceam eu noaptea la el acasă și mergeam la biserică cu el, la biserica lui ortodoxă. Și când aveam 8 ani am fost cu el la prima mea liturghie. Habar n-aveam ce se întâmplă, eram un băiat presbiterian care nu văzuse niciodată un preot.

– Era doar în greacă?

– Era în greacă, absolut, era în greacă. Dar am avut o experiență care mi-a schimbat viața acolo. La sfârșitul slujbei, toată lumea venea să sărute mâna preotului și să primească o binecuvântare și putină anafură și am urmat lumea. Nu știam ce fac, dar când am sărutat mâna preotului am simțit cum îmi zbura electricitate din buze, din locul unde îi sărutasem mâna, și asta m-a derutat. Îmi amintesc cum am ieșit din biserică, mergând împleticit, soarele strălucea în ușile dinspre apus și eu ieșeam, încă mai văd imaginea, și acum după 50 de ani.

– Grozavă amintire.

– Nu m-am mai întors la biserică, dar nu am uitat asta niciodată, iar 10 ani mai târziu, când aveam 18 ani, am mers la facultate și am cunoscut-o pe femeia care avea să-mi devină soție, am cunoscut-o pe Katherine a mea. Ea era mezina dintre șase copii dintr-o familie metodistă, o altă formă de protestantism, și are trei frați mai mari și două surori mai mari. Fratele ei cel mai mare plecase în Vestul Mijlociu al SUA, la Chicago și vizitase o biserică ortodoxă. E o poveste lungă și frumoasă, dar el vizitase o biserică ortodoxă și fusese atât de cucerit de ortodoxie încât s-a convertit. Și atunci când am început să-i curtez sora mai mică, el fiind fratele bun mai mare, a început să-mi scrie și a început un dialog între mine și el. Eu m-am gândit că-l voi converti la calvinism, iar el a început să-mi trimită cărți.

Prima carte pe care mi-a trimis-o a fost un text clasic, scris de un bărbat care îmi va deveni drag, un mitropolit, Kallistos Ware, care a scris o carte numită „Calea Ortodoxă”, plină de citate patristice și o viziune grandioasă asupra teologiei ortodoxe și am citit cu uimire acea carte. Și mi-a trimis și o copie a Pidalonului, care conține Canoanele Bisericii, cam 1.000 de pagini. De ce un dentist i-ar trimite prietenului surorii sale, care-i va deveni soț, o colecție de 1.000 de pagini cu Sfintele Canoane? Nu știu. Dar el știa că eram interesat în teologie și că plănuiam să devin un pastor presbiterian, ceea ce am făcut, așa că a vrut să mă angreneze și am rămas apropiați aproape 40 de ani și a fost într-adevăr el cel care mi-a introdus ideea de Ortodoxie.

Îmi amintesc că atunci citeam din ce în ce mai mulți părinți ai bisericii, și mi-am notat diferențele dintre sfânta Ortodoxie și prezbiterianism, zonele teologice de dezacord, și am început să le studiez. Și astfel, când am absolvit facultatea și am mers la seminar, la seminarul reformat sau calvinist, am întrebat profesorii de acolo, profesori care erau competenți în diverse domenii: liturgică, teologie sacramentală, guvernarea bisericii, lucruri de genul ăsta, care sunt toate diferite între prezbiterieni și ortodocși. Și prin acele studii independente am ajuns la poziția ortodoxă pe toate aceste aspecte.

Și deci, când am absolvit Seminarul, deși fusesem deja autorizat ca pastor prezbiterian pentru a predica, am început imediat să-i contactez pe ortodocși și m-am întors la Santa Barbara, unde fusesem la școală, și am mers la toate cele patru biserici ortodoxe din acel oraș și am vizitat preoții și am făcut intrarea inițială în Sfânta Ortodoxie.

Am fost primit în Biserică sub omoforul regretatului Mitropolit Filip Celiba, care a fost un arhiepiscop antiohian foarte inspirat în America, un om foarte influent, a fost Arhiepiscopul nostru timp de 48 de ani si a adormit in Domnul in 2014. Sub conducerea lui, sute și sute de clerici neortodocși din medii protestante și catolice au devenit ortodocși, el a fost un misionar incredibil și a avut o inimă deschisă și o mare sete de a construi Biserica Ortodoxă. Când a devenit Mitropolit erau 60 de biserici în arhiepiscopia noastră, iar când a adormit erau 300. O creștere de 500% în 48 de ani. Și a fost interesul acelei misiuni care a permis oamenilor ca mine să găsească o cale de a intra în Biserică. Și asta m-a inspirat.

Ceea ce mi-a fost dat mie, sub conducerea evanghelistică plină de grație a mitropolitului Filip, este ceva ce am încercat să-mi amintesc și să continui și să-mi ajut propria turmă să aibă aceeași dispoziție deschisă față de oamenii care nu sunt ca noi. Toți oamenii sunt doriți de Dumnezeu. Lui Îi este sete de ei. Să ne amintim că unul dintre cele șapte cuvinte sacre pe care Mântuitorul nostru le-a rostit de pe cruce, unul dintre acele cuvinte a fost: „Mi-e sete”. Nu este doar un cuvânt, spun părinții, prin care El cere puțin oțet ca să-și poată curăța gâtul, ci a fost o declarație teologică a dispoziției Mântuitorului nostru față de întreaga rasă umană. El însetează după bărbați și femei, El ne vrea pe toți, conectați cu El, El tânjește să fie un singur trup cu noi, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, și acea dispoziție, desigur, este ceea ce și noi, creștinii ortodocși, ar trebui să avem, în special preoții și episcopii noștri. Nu facem mereu asta, spre rușinea noastră, uneori suntem obsedați doar de propria noastră lume mică, dar aceasta este o trădare a lui Hristos. Eu am beneficiat foarte mult de un arhiepiscop mitropolit care a avut acea viziune și așa am devenit ortodox.

– Minunat! Ați spus că v-ați convertit în același timp cu soția? Am înțeles corect?

– Da, așa este!

– Pot să vă pun o întrebare despre familia dumneavoastră?

– Te rog!

– Ați spus că aveți 10 copii și acest lucru devine puțin mai rar în România, să ai familii cu mulți copii. Era oarecum comun în trecut, dar devine din ce în ce mai rar și sunt curioasă să aud de la dvs. cum sunt percepute familiile numeroase în SUA. Auziți vreun fel de comentariu?

– Suntem cu toții, fie că ne place sau nu, fie că știm sau nu, suntem cu toții copii ai revoluției sexuale. Revoluția sexuală, pe care o identificăm cel mai adesea cu anii 1960, a fost o răsturnare completă a eticii sexuale tradiționale și a condus la cele mai catastrofale urmări, la nivel global, pentru că în centrul revoluției sexuale era un concept cu totul nou despre ceea ce este sexul, separând unirea dintre un bărbat și o femeie de legătura sacră a căsătoriei, de iubire, de un angajament pe toată viața, de nașterea de copii, de creșterea copiilor, de calitatea de părinte.

Toate ambițiile sacre pe care le-a unit Dumnezeu în căsătorie: dragoste, angajament, căsătorie, conceperea unui copil, nașterea unui copil, creșterea unui copil și construirea unei vieți de familie, toate acestea sunt legate împreună prin taina căsătoriei, motiv pentru care este atât de importantă. Revoluția sexuală a spus: Nu, nimic din astea nu e important: căsătoria nu este importantă, nașterea de copii nu este importantă, nașterea este mai degrabă o povară. Aceasta e minciuna cu care a fost hrănită lumea și a fost îmbrățișată de lume.

Copiii nu mai sunt prețuiți, deși Scriptura spune că copiii sunt o binecuvântare de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată: „ca săgețile în mâna unui războinic, așa sunt fiii făcuți la tinerețe. Fericit este omul a cărei tolbă e plină de săgeți.” Aceasta este punctul de vedere al Scripturii. Un copil e mai prețios pentru Dumnezeu decât întreaga lume. Atât de prețioși sunt copiii. Când creștinii au atitudinea lui Dumnezeu despre o ființă umană, atunci bineînțeles familiile îmbrățișează copiii.

Atunci când avem atitudinea diavolului, cum că copiii sunt o povară, că nu există nimic special la ființele umane, că suntem doar animale puțin mai complexe decât maimuțele, că nu avem suflet, toate acestea fac parte parțial din cucerirea seculară a lumii care s-a petrecut în timpul vieții noastre, în viața mea cel puțin. Deci și eu am fost crescut cu această idee despre copii, că: dacă vă doriți, unul sau doi, dacă vă doriți și când vă doriți… Ei bine, am descoperit, slujind lui Hristos și studiind scripturile că acea atitudine este complet pe dos, este o teologie greșită deoarece Dumnezeu e foarte interesat de familii și foarte interesat de copii.

Primele cuvinte care au intrat vreodată în urechea omului după ce Dumnezeu a făcut bărbatul și femeia, primele cuvinte de la Dumnezeu: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi”. Evident că Dumnezeu și-a ales cuvintele cu înțelepciune și primul lucru pe care ne-a cerut să-l facem a fost să reproducem Chipul Lui, deoarece ființele umane Îl reprezintă pe Dumnezeu. A acoperi Pământul cu ființe umane înseamnă să acoperi Pământul cu slava lui Dumnezeu. Niciun aspect al creației nu comunică slava lui Dumnezeu ca un singur om. Slava lui Dumnezeu, Sf. Irineu spune: Slava lui Dumnezeu este un om viu. Aceasta e slava lui Dumnezeu.

Așa că dacă ai acea viziune asupra ființei umane, desigur că vei prețui copiii. Îmi amintesc ziua în care am realizat asta. Tocmai ce mă căsătorisem, eu și soția mea citeam câteva materiale creștine despre concepție și controlul nașterii și ne-am uitat amândoi unul la celălalt și am spus: Da, aceasta este viziunea pentru viață! Și mulțumesc lui Dumnezeu că părinții noștri ne-au avut pe noi! Soția mea al șaselea copil. În majoritatea familiilor, chiar și pe vremea ei, ea nici nu ar trebui să existe. Nu îmi pot imagina o lume fără soția mea. Nu mi-o pot imagina!

Și acum că Dumnezeu ne-a dat 10 copii, nu-mi pot imagina o lume fără niciunul dintre copiii mei. Pentru mine asta ar fi catastrofal, ar fi absolut catastrofal. Desigur că există greutăți, bineînțeles, și sunt amplificate de cultura noastră necredincioasă. Există greutăți cu nașterea, dar asta pentru că a avea copii este atât de minunat. Orice este glorios, orice este semnificativ este și înfricoșător. Gândește-te prin ce trece un bărbat când se gândește să devină preot! Atunci simți prin care trece o femeie când se gândește să devină mamă. Viața ei este în joc, inima ei este înfășurată în acel copil nu își poate imagina toate amenințările cu care se va confrunta acel copil și fiecare amenințare la adresa copilului unei femei este o amenințare la adresa ei, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să-l aibă, înseamnă doar că trebuie să se sprijine pe Dumnezeu care oferă totul, care ne întărește, și, sprijinindu-se pe El, ea poate avea copiii pe care El dorește ca ea să îi aibă și această mentalitate de a te încrede în Dumnezeu în acest domeniu a fost întotdeauna credința poporului nostru.

Poporul nostru a știut întotdeauna, în istoria Bisericii, că în domeniul acesta trebuie să ne încredem în Dumnezeu. Acum suntem catehizați foarte mult de revoluția sexuală și de viziunile seculare asupra vieții și, de îndată ce începem să le punem la îndoială, vom putea scăpa, putem scăpa de acestea și să ne recuperăm bucuria, să ne recuperam fericirea, pentru că nu există nimic care să facă un soț sau o soție mai fericiți decât a avea un copil!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!