Ce este timpul? Cum trebuie să-l folosim? Care sunt provocările timpului pe care îl trăim? Cum putem să ajungem în rai și să evităm iadul? Care este starea raiului și a iadului?
Urmăriți acest material pentru o încercare de răspuns la aceste întrebări precum și la altele conexe.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere. Despre unitate
La sărbători trebuie să ne bucurăm împreună pentru că sărbătoarea este un factor esențial de unitate și de ridicare a mădularelor lui Adam cel nou, de ridicare a mădularelor Bisericii al cărei cap este Hristos.
Desigur că această unitate nu trebuie să fie una de tip neomarxist în care orice om care exprimă o opinie contrară să fie atacat și distrus printr-o agresivitate mai mult sau mai puțin ascunsă sub cuvinte mai mult sau mai puțin elevate, însă pe de altă parte nici cel care are o poziție diferită să nu fie agresiv în optica sa și să dorească să-și impună tiranic punctul de vedere. Adică nici tirania majorității, nici tirania minorității.
Rolul timpului
Soluția este totdeauna iubirea smerită însă pentru asta este nevoie de cizelarea caracterului fiecăruia dintre noi, urmând terapeutica oferită de Hristos cel înviat. Și pentru asta avem nevoie de timp.
Dumnezeu ne-a dat timpul exact pentru a ne transforma, pentru a ieși din distorisiunile și adicțiile în care ne aflăm și a ne reveni la normal, la forma noastră naturală, la starea după fire și, după aceea, de a ajunge la starea mai presus de fire, la asemănarea cu Dumnezeu cel perfect. Numai așa ne vom bucura pururea, numai așa va fi pururea sărbătoare în viața noastră. Dacă nu urmăm această cale strâmtă atunci chiar și la sărbătoare dacă vom fi, noi tot marea morsă mofturoasă o să fim sau, mai grav, o să devenim mama mamuților mahmuri.
Teama de rău
Chiar țin minte pe mai mulți oameni fără legătură între ei care în diferite ocazii îmi spuneau același lucru, desigur fiecare cu cuvintele lor: că totul este terminat, că lumea este condusă de sataniști, că Antihristul este după colț, că nu merge nimic bine și e de vină cutare și cutare și alte variațiuni pe aceeași temă. De fapt, ei gândeau astfel pentru a nu a-și asuma răspunderea pentru rezolvarea situațiilor cu care se confruntă.
Fraților, sunt probleme cu care ne confruntăm fiecare. Problema nu este că cine este bau-bau-ul din spate care este, în optica noastră, de vină. Problema este ce fac eu în situația dată. Trebuie să ne pese, fraților, să acționăm. Oricum nu are rost să mă gândesc atât cine sau ce a generat problema pentru că, de regulă, nu pot să influențez asta. Totdeauna trebuie să mă pregătesc și să mă gândesc cum gestionez problema respectivă pentru a mă apropia de Dumnezeu adică pentru a-mi găsi pacea, stabilitatea și iubirea astfel încât să cresc ca personalitate.
Despre situația din România
De exemplu, în fiecare an electoral, lucrurile sunt mai libere pentru că politicul este vulnerabil și are nevoie de voturi, însă în anul următor se vor lua măsuri pentru a se aduna banii de la oameni. Să stea cineva și să bombăne de unul singur nu o să ajute. Trebuie să se pregătească pentru asta în ceea ce privește resursele de trai și cele asemenea. Adică trebuie să acționăm.
Și mai grave sunt legile păcătoase care se doresc a se implementa. Dacă este o lege care este păcat frontal, distrugător de societate, după cum este legea legalizării căsătoriei între cuplurile de același sex, atunci trebuie să ne unim și să ne opunem. Să nu permitem. Să organizăm tot felul de acțiuni, începând de la redirecționarea și postarea masivă a materialelor împotriva acestor legi și pentru normalitate, boicotarea trusturilor de presă și firmelor care promovează așa ceva și terminând cu marșuri, proteste și orice alt fel de acțiune care poate să oprească aceste păcate mari. Să nu uităm că cei de la puterea văzută și nevăzută se bazează pe bani, mass-media și pe voturi politice, economice și sociale.
Să nu ne lăsăm înșelați de pâinea și circul care ni se oferă pentru că atunci vom fi manipulabili și nu vom avea bucuria adevărată, ci numai o himeră. Oricum pâinea nu o să fie prea multă pentru că omul trebuie împins în jos pe piramida nevoilor astfel încât el să se gândească cum să-și umple burta și să-și plătească dările și nu să se gândească la dezvoltarea duhovnicească și de neam.
Cu toate acestea, dacă omul este aproape de Dumnezeu și are credință concretă în Acesta, atunci Dumnezeu îl va ajuta să treacă peste fricile și anxietățile prin care este ținut la colț și condus, manipulat.
Despre manipulare – lucrare a diavolului
Să fim atenți că această încolțire și manipulare o face diavolul prin două mari procedee. Odată prin oamenii care au puterea să influențeze și care își folosesc această putere pentru a influența în rău, și a 2-a oară prin gânduri. Diavolul ne aduce o sumedenie de gânduri și ne creează o mulțime de scenarii bazate pe diferite lucruri din trecut sau pe care le-am auzit sau le-am văzut pe ecrane și astfel avem un întreg cinema în cap care de cele mai multe ori este horror sau dacă nu este horror sigur nu este real, nu se va împlini așa cum ne spune diavolul. Dacă noi suntem cu Dumnezeu atunci orice s-ar întâmpla noi o să fim bine. Dumnezeu nu ne garantează că totul o să fie bine, ci că noi o să fim bine, orice s-ar întâmpla. Nu este nevoie să avem cinematograf în cap pentru că atunci nu o să mai suportăm chinul războiului de gând.
Cum facem față la anxietate și gânduri
Să ne concentrăm pe timpul prezent pentru că acesta este mântuitor și aici să acționăm sub lumina iubirii dumnezeiești. Diavolul totdeauna încearcă să ne scoată de aici: sau ne împinge în trecut în amintiri rele și bune, în traume, plăceri și nostalgie, sau în viitor cu planuri mărețe sau posibilități înfricoșătoare. Să avem grijă să nu trăim în distorsiune pentru că distorsiunea chinuie sufletul uman. Desigur că vom folosi trecutul și vom încerca să prevedem viitorul, însă în clipa în care vedem că ne depărtăm de Dumnezeu și scade căldura iubirii din noi și apare tulburarea, ne oprim. Domnul a zis să nu ne grijim de mâine adică să nu ne dăm inima noastră grijilor viitoare ci să ne simplificăm viața și să avem credință în Dumnezeu care ne va descoperi ce e de făcut.
Pentru ca această descoperire să vină, trebuie să ne deschidem către Dumnezeu prin rugăciune, prin întrebare și prin atenția la noi înșine. Trebuie să ne rugăm în fiecare zi pentru că altfel nu vom găsi ajutorul lui Dumnezeu, siguranța și stabilitatea psihică și duhovnicească de care avem atâta nevoie astăzi. Problemele se rezolvă dacă ne rugăm pentru ele și nu atât dacă ne gândim la ele.
Inundația gândurilor este distructivă și provoacă igrasia sufletului. Dacă le alungăm prin rugăciune, nebăgare în seamă și activitate, muncă de zi cu zi atunci nivelul gândurilor întunecate scade și apare iarăși Soarele dreptății care ne luminează interiorul și alungă răceala igrasiei.
Dincolo de rugăciune trebuie să întrebăm pe oamenii validați de Dumnezeu în fața noastră. Din orice răspuns trebuie să tragem folos, însă uneori nu avem discernământul și experiența necesară pentru aceasta sau noi credem că omul respectiv este validat de Dumnezeu, însă el posibil să nu aibă măsura duhovnicească corespunzătoare pentru poziția sa. Atunci întrebăm pe altcineva care ne poate ajuta. Acum o să întrebați cum se poate ca un om validat de Dumnezeu să nu ne poată ajuta într-un caz sau să nu aibă măsura pentru postul său.
Cazul tinerilor stresați și debusolați
De exemplu, părinții evident sunt validați de Dumnezeu în fața copiilor lor, însă ei pot să nu aibă, din păcate, măsura duhovnicească pentru asta. Dacă tânărul care, mai ales astăzi, este foarte stresat și stresabil, se trezește pe una din cărările întunecate ale vieții pe care n-a mai fost până acum, părinții nu fac bine dacă îl stresează și mai tare zicându-i „Bă, unde te-ai băgat! Ferească Dumnezeu unde ești!” pentru că atunci, evident, el în noaptea neagră devine și mai tulburat și astfel i se întunecă mintea și o să piardă și discernământul limitat pe care îl mai avea. Dacă noi, dincolo de faptul că tânărul nu are experiență de viață, și deci din start nu are discernământ ca un om bătrân, îl mai și speriem, atunci el nu o să mai știe ce să facă și o să blocheze acolo sau, și mai rău, o să găsească o soluție greșită de unul singur.
În astfel de situații părinții trebuie să-i arate soluția corectă, să-i spună „Vino pe aici! Fă așa!”. Totdeauna să ne concentrăm pe oferirea soluției, pe îmbunătățirea situației și nu atât pe găsirea vinovatului. Dacă tânărul nu găsește soluție la părinți atunci trebuie să întrebe pe duhovnic. În orice caz, să nu ia decizii singur în probleme importante până când va fi la casa sa și chiar și atunci trebuie să se sfătuiască cu duhovnicul și cu soția. Toți cei care își fac voia sub diferite pretexte, ajung răi și însingurați pentru că suntem distorsionați și deci voia noastră ne duce în mocirla patimilor egoiste și nu către libertatea iubirii lui Dumnezeu cel pur comunitar.
Atenția la sine și timpul
După întrebarea care implică ascultare, este nevoie să fim atenți la noi înșine. Cea mai bună metodă prin care cineva poate să piardă timpul este lipsa atenției. Lucrul este grav pentru că timpul ne este dat spre mântuire, să învățăm să iubim. Dacă nu suntem atenți, nu-i iubim pe ceilalți și vom avea o viață tristă. Pentru că tristețea vine din lipa iubirii și din lipsa atenției. Timpul se definește din punct de vedere duhovnicesc ca intervalul dintre oferta iubirii lui Dumnezeu și răspunsul nostru și pentru acesta este esențială atenția noastră.
Să descoperim frumusețea lui Dumnezeu în timp, începând de la natură urcând treaptă cu treaptă până la persoanele create de Dumnezeu, la Sfinți și mai apoi urcând și mai sus, la Dumnezeu însuși care își revelează lumina smerită și iubitoare în inima noastră. Pentru asta, însă, trebuie să ne menținem focusați pe drumul nostru, trebuie să avem atenție pentru că dacă facem pași înapoi atunci cu greu vom mai ajunge la capătul scării. Dacă facem pași în lateral, atrași de gânduri greșite care ne prezintă o imagine distorsionată a realității și plăceri false, atunci vom cădea de pe scara către cer și ne vom rata mai mult sau mai puțin viața.
Să rezistăm ispitei să schimbăm gândul și centrul atenției prea des și pe lucruri care sunt secundare. Să nu uităm că 20% din efort și din centrii de atenție generează 80% din rezultate, din folosul din viață. Trebuie să evităm zgomotul informațional și să avem sesiuni de concentrare pe ceea ce avem de făcut. Să ne concentrăm, fraților, să nu fim haotici! Dacă nu avem priorități, vom fi haotici și nu vom realiza nimic și vom muri de foame ca și măgarul lui Buridan.
Atitudinea în fața muncii
Putem să facem multe în viață dacă le luăm secvențial și avem sistemul de valori corect bazat pe legea duhovnicească a lui Dumnezeu și pe conștiința veșniciei noastre. Asta desigur că nu înseamnă că vom munci încontinuu pentru că omul este făcut pentru perfecțiunea personală duhovnicească veșnică și NU pentru a fi tristul împărat sclav al materiei. Trebuie să avem și perioade de relaxare în care să ne rugăm, să socializăm sau să ascultăm o muzică bună, însă și acestea trebuie să fie programate astfel încât să nu se transforme în lene și în răspândirea minții. Inclusiv la muncă trebuie să avem mici pauze pentru a ne încărca bateriile duhovnicești pentru că altfel ne vom surmena. Trebuie să folosim înțelept timpul și să-l răscumpărăm pentru că diavolul dorește tot timpul să ne facă să pierdem timpul pentru că acesta este esențial pentru mântuire. Timpul nu e bani, e cu mult mai mult.
În ultimă instanță, dacă nu suntem atenți la noi înșine, ce patimi și ce virtuți se mișcă, ne vom pierde sensul în viață. Să avem grijă că atenția la noi înșine nu înseamnă concentrarea și exacerbarea egoismului nostru, fie și prin forma acoperită a concentrării pe carieră. Trebuie să fim atenți la noi înșine să rămânem tot timpul deschiși față de Dumnezeu și prin acesta față de semeni pentru că moartea noastră spirituală este închiderea față de Dumnezeu și de entitățile legate de Acesta pentru că Dumnezeu este dătătorul de viață. Omul nu are de la sine și prin sine nimic; toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de Sus este de la Părintele luminilor.
Averea omului
Omul se naște complet gol și are nevoie de timp să acumuleze. Oricât ar acumula, toată averea sa este în exterior, în afară de gândurile și trăirile sale. Din cauza asta să fim foarte atenți să ne curățim gândurile și trăirile și atunci va intra lumina iubirii lui Dumnezeu. Dacă ne vom curăți nucleul existențial atunci toată viața se va curăți până la marginile existenței noastre ca efect necesar al luminării diamantului din inima noastră către bunul Dumnezeu. Asta se face prin focusarea pe razele luminoase ale lui Dumnezeu, mai concret prin punerea lui Dumnezeu pe primul plan.
Rugăciunea și atitudinea în fața celor duhovnicești
Dacă comunicăm prin rugăciune cât de des putem cu Dumnezeu atunci vom dobândi și noi încet-încet asemănarea cu Dumnezeu. De asemenea, dacă vom avea relații strânse, fără însă să cădem în obrăznicie și în nesimțire cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu oamenii duhovnicești, atunci vom fi și noi asemenea lor: delicați, frumoși, bucuroși, pașnici și smeriți.
Acum o să întrebați cum poate cineva prin relații strânse cu cele duhovnicești să devină obraznic și nesimțitor, răspunsul este simplu: dacă omul nu folosește timpul cu atenție și smerenie să-și înmoaie inima și să-și crească evlavia în timp, atunci el capătă îndrăzneală, familiaritate, se crede cineva cel puțin într-un anumit domeniu și de aici apare îndurizarea inimii, nesimțirea și obrăznicia.
Un exemplu despre lipsa de evlavie
Țin minte că la un moment dat un părinte duhovnicesc a văzut că ieșea un fum înnecăcios din altarul unei biserici. Speriat s-a dus să vadă ce se întâmplă însă când a intrat în altar nu a văzut niciun foc, ci doar doi frați tineri care sporovăiau acolo și și-a dat seama că i-a dat Domnul o experiență duhovnicească pentru a corecta situația respectivă. Frații respectivi erau tineri însă erau familiarizați cu altarul și le dispăruse toată evlavia. Diavolul totdeauna încearcă să ne împingă în extreme astfel încât să nu mai vedem timpul ca și posibilitatea transformării ci să pierdem timpul ca și cum nu am avea o limită a acestuia și nici sens în viață, nici țintă absolută duhovnicească de atins.
Generația cea mai tristă…
Din cauza asta, generația de astăzi, pentru că este departe de Dumnezeu, dătătorul de bucurie și sens, chiar dacă este cea mai avută din punct de vedere material, este generația cea mai tristă și mai lipsită de sens. Generația care s-a oprit aproape total din avansul duhovnicesc. Generația care a murit aproape total înainte ca să vină moartea biologică. Moartea biologică este pe plan trupesc despărțirea sufletului de trup, iar pe plan duhovnicesc este oprirea timpului ca și posibilitate a pocăinței. După moarte apare stabilizarea direcției și veșnicia.
Cum să folosim timpul pentru mântuire
Înainte de moarte, omul poate să-și schimbe direcția duhovnicească, însă desigur că atracția averii materiale joacă un rol esențial în atragerea omului departe de Dumnezeu prin înșelarea autoîndumnezeirii. Dacă însă noi suntem concentrați pe scopul nostru și mărșăluim prin asceză către perfecțiunea iubitoare veșnică, prin ieșirea continuă din zona de confort atunci vom înainta cu ajutorul lui Dumnezeu și vom fi într-adevăr vii. Totul va căpăta sens și vom avea paradoxal timp. Dacă însă ne risipim în patimi și în griji, vom simți că nu mai avem timp pentru că timpul ni s-a dat spre mântuire și dacă noi nu îl folosim în acest scop atunci el dispare din noi pentru că simțim că nu am făcut nimic esențial, adică nimic pentru a depăși starea noastră existențială și a ne apropia mai mult de perfecțiune. Ne-am ieșit din minți și simțim că am ieșit și din timpul mântuitor. Pentru că mintea se definește ca atenția ultimă și ea ne oferă timp.
De fapt, imersarea în distorsiune este moartea înainte de moarte care, dacă nu este vindecată, duce la iadul veșnic. Iadul este încrâncenarea în universul fals al pseudo-plăcerilor din mintea noastră. Este rigiditatea, blocarea în distorsiune, în încrâncenare, în egoism.
Trebuie să evităm nelucrarea, băltirea existențială cu toate puterile noastre. În clipa în care băltim și ne este lene să ne apucăm de un lucru folositor să ne amintim de una din legile de bază ale fizicii care spune că un corp are tendința de a-și păstra starea de repaus sau starea de mișcare rectilinie uniformă. Deci dacă noi facem efortul să ne apucăm de lucru, să ne apucăm să ne mișcăm către Dumnezeu, după aceea este mult mai ușor să menținem această mișcare.
Timpul omului după moarte
Trebuie să evităm dispariția timpului duhovnicesc care este dispariția posibilității pocăinței și deci posibilitatea schimbării direcției. Importanța capitală a morții nu este faptul că omul dispare. Omul nu dispare după moarte, trăiește chiar mult mai intens decât aici pe pământ. Importanța capitală a morții este faptul că omul nu își mai poate schimba direcția. După moarte mașina nu se oprește; circulă chiar cu o viteză mult mai mare decât aici pe pământ – omul trăiește mult mai intens. Se înțepenește, însă, volanul., adică direcția.
Libertatea și timpul
Timpul este unul dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru că în timp omul poate să-și exercite libertatea pentru a accede la fericirea veșnică. Dumnezeu ne dă posibilitatea să ne depășim condiția și să ajungem la odihna adevărată în El prin timp. Pentru a ne da posibilitatea de a deveni ca El și pentru a avea posibilitatea fericirii trebuie să fim raționali, iar raționalitatea implică libertatea și deci posibilitatea răului, a căderii și avem nevoie de timp.
Din cauza asta trebuie să fim atenți cum ne gestionăm timpul pentru a ne mișca în spre rai, în spre deplinătatea iubirii, în spre creșterea comuniunii depline cu Dumnezeu și prin Acesta cu ceilalți. Dacă ne folosim timpul pentru a ne însingura și a ne face interesele egoiste atunci ne creștem, de fapt, iadul din noi, chiar dacă gândul ne spune cu satisfacție că ne-am căpătuit. De fapt, chiar așa și este, adică am ajuns la capătul puterilor. Pentru că orice om însingurat se căpătuiește, adică ajunge la capătul său, la marginile sale care în cazul unui om egoist sunt foarte strânse.
Cum e în iad
Omul singur nu are nicio putere chiar dacă se crede pe sine un dumnezeu în gaura neagră a singurătății sale. Iadul este căderea sub timp într-o monotonie chinuitoare în care nu mai poate să fie nimic nou, într-un infinit finit în care omul este chinuit de aceleași și aceleași gânduri de ură, de neîmplinire, de separare de toți și de toate, împotriva firii sale care dorește unirea cu Dumnezeul cel Adevărat prin ascultarea de voia Acestuia. Însă, omul distorsionat nu dorește să asculte de Dumnezeu pentru că se consideră pe sine Dumnezeu.
Cum e în rai
În rai este odihna deplină în Dumnezeu. Asta însă nu înseamnă că Raiul este oprirea mișcării ci acolo nu există timpul ca și întârziere, ca și așteptare, ca și interval între oferta iubirii lui Dumnezeu și răspunsul nostru. Acolo persoana răspunde imediat iubirii divine într-un dialog viu, simultan, liber și neobstrucționat de patimi. Uniate deplină. Acest dialog în unitate ni-l putem imagina că este într-o spirală conică.
Caracterul înclinat specific conului provine din faptul că omul duhovnicesc se apropie de Dumnezeu, cu ajutorul Acestuia. Caracterul spiralat provine din faptul că omul trebuie să revină ciclic la o entitate pentru a o adânci. Dacă Dumnezeu este imaginat ca o coloană a infinitului în centrul acestei spirale conice atunci entitățile raționale care sunt pe acest drum, văd simultan și pe conducătorul duhovnicesc care este înaintea lor pe această spirală cât și pe Dumnezeu care este în centru. De vreme ce drumul este conic, omul care este pe drum îl vede din ce în ce mai bine pe Dumnezeu odată cu trecerea timpului și, bineînțeles, urcă pe această spirală.
Problema principală cu acest drum este părăsirea lui sau de către ucenic sau – mai grav – de către conducătorul duhovnicesc care trage după sine ucenicii care, ca niște vagoane, sunt agățați de el. Aici dacă ucenicul este bine intenționat și vrea să-l găsească pe Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va ajuta, chiar dacă el va simți trepidațiile provocate de părăsirea drumului. Totdeauna trebuie să avem dispoziția de ascultare, iar dacă suntem la începutul vieții duhovnicești atunci să facem ascultare oarbă pentru că pericolul este foarte mare să facem ascultare cu discernământ, fără numai dacă nu se pune problema de despărțire de Biserică sau de pericolul de a cădea în păcat trupesc.
Sfântul Efrem Katunakiotul – despre ascultare
Poate că cineva o să întrebe după cât timp putem să facem ascultare cu discernământ. În cazul monahismului spunea Sf. Efrem Katunakiotul că abia după 15 ani putem să facem. De fapt, pe Sf. Efrem Katunakiotul l-a sfințit ascultarea oarbă față de starețul său, p. Nichifor, care era bolnav psihic. Este adevărat că l-a ajutat Dumnezeu pe Sf. Efrem și și-a găsit conducător duhovnicesc pe Sf. Iosif Isihastul pentru că altfel nu ar fi ajuns la sfințenie. De notat faptul că Sf. Iosif i-a devenit sfătuitor după ce Sf. Efrem a luat binecuvântare de la p. Nichifor pentru asta.
În cazul mirenilor este puțin diferit pentru că acolo duhovnicul are autoritate doar în problemele duhovnicești și nu în toată viața celui care se spovedește la el. Adică pentru mireni duhovnicul nu are autoritate să spună ce mașină să cumpere sau să meargă sau nu într-o excursie decât numai dacă este vorba de păcate frontale (de exemplu o „excursie” într-un loc rău famat sau foarte periculos). Este adevărat că este bine ca mirenii să ceară cu duhovnicului să se roage pentru ei însă nu este nevoie să ceară voie de la el să facă ceva ce ține de problemele cotidiene, de familie sau care nu intră sub incidența vieții duhovnicești.
Probleme în ascultare
Desigur că cele mai multe probleme le au însă ucenicii, vagoanele și nu conducătorul duhovnicesc, locomotiva. Aceste probleme sunt de mai multe feluri: deraieri, blocaje și decăderi. Deraierile sunt atunci când vagonul se dezleagă prin neascultare parțială sau totală de locomotivă, începe să ascundă și își folosește timpul după interesele sale egoiste care îl poartă pe alte șine mai mult sau mai puțin depărtate de Dumnezeu, cu toate că mai are o oarecare viteză către înălțimi și se luptă să facă bine, având, totuși, o ascultare tipiconală, de suprafață. Astfel omul poate să ajungă pe drumuri pline de noroi și să-și piardă timpul în patimi, în proiecte promițătoare care însă nu-l ajută duhovnicește sau în eforturi inutile care îl împing pe om departe de Dumnezeu chiar dacă la prima vedere par duhovnicești sau/și necesare.
O a doua formă de probleme legată de timp este blocajul. Atunci când vagonul se blochează conștient sau inconștient pe șină. Una din cauzele principale ale blocajului apare în clipa în care omul este plin de sine și nu dorește să avanseze către Dumnezeu, crezându-se pe sine un mic dumnezeu. Asta îl îndurizează foarte tare pe om și este foarte dificil de relaționat cu el, pentru că el nu mai dorește să asculte și nu dorește să se schimbe, chiar dacă împrejurările o impun și astfel se chinuie și pe sine și pe ceilalți. Spune „acesta sunt eu și sunt bine mersi”. Dacă mai are și o oarecare inteligență, avere și un anumit status social și avere, atunci este foarte dificil de urnit din loc. Atunci e nevoie de exemplul personal a unui om foarte duhovnicesc ca să-l impresioneze precum și multă rugăciune pentru el ca să se lumineze și să simtă că vine moartea și dincolo de moarte îl așteaptă judecata și veșnicia și că trebuie să se pregătească pentru asta.
O altă cauză a blocajului este războiul de gând. Vezi pe cineva că are același și aceleași gânduri pentru că diavolul l-a convins că el gândește corect și că este natural să fie așa și e de așteptat să fie așa și găsește o mulțime de îndreptățiri pentru asta. Uneori cu greu poți să-l convingi că nu-i așa, însă după scurt timp iarăși revine la modul de gândire cu care s-a obișnuit, chiar dacă este posibil să accepte că nu gândește bine. Se chinuie, dar nu vrea să iasă din asta. Este nevoie de timp pentru a reuși să ieșim din asta. Dincolo de timp este nevoie și de lupta fiecăruia dintre noi pentru a încerca să ieșim din acest blocaj.
A 3-a categorie de probleme, este atunci când vagonul se desprinde total de învățătura Bisericii și cade de acolo de unde s-a ridicat ba chiar mai rău pentru că acum cade de la înălțime și vin alți 7 demoni dornici de distrugere când văd vagonul măturat și împodobit. Cade mai rău pentru că noii demoni îl împing în delăsare, în plăceri, în deznădejde sau chiar în disperare, spunându-i că „am încercat, nu se poate” și din acestea, și de acolo se afundă în groapa cu smoală, uneori cu un zâmbet cinic, amar.
Avem timp, avem speranță
Cât timp avem timp avem speranță pentru că timpul este dătătorul speranței, timpul este posibilitatea de mai bine, de a ne pocăi, de a ne întoarce din drumurile noastre greșite. E nevoie însă de curajul ascultării și al pocăinței ca să mergem înainte să folosim timpul astfel încât să creștem iubirea în noi și între noi.
Îndemnuri
Să avem grijă să nu primim gânduri străine care să răcească această iubire pentru că atunci vom suferi de frig fie temporar aici pe pământ, fie în veșnicie. Din cauza asta nu este bine să primim străini de învățătura de neam pentru că aceștia nu ne iubesc ci se iubesc pe sine-și și caută interesul personal. Dacă însă un imigrant încearcă să se integreze în duhovnicia de succes al neamului atunci desigur că îl vom primi și îl vom ajuta chiar mai mult pentru că este străin ca Domnul care S-a coborât din Cer pe pământ.
Trebuie să avem curaj pe calea lui Dumnezeu pentru că dacă avem curaj atunci sigur vom birui, chiar dacă logica și războiul ideologic ne spun altceva.
Să nu uităm că Tatăl nostru care este în Cer și ne iubește este atotputernic, deasupra tuturor și dacă cineva trage cu săgeți în El atunci săgețile respective îi vor cădea în cap celui care trage după Dumnezeu. Să nu uităm că dacă o să fim cu El, atunci Tatăl nostru ne asigură că o să fim bine și aici și în veșnicie. Domnul nu spune că totul o să fie bine, ci că noi o să fim bine orice s-ar întâmpla, numai să știm să folosim timpul și nu să-l pierdem în frici, anxietăți, răspândiri, risipiri, plăceri și adicții.
Să folosim timpul pentru a deveni personalități iubitoare și nobile în Hristos și nu personulități sub influența atacurilor demonice.
Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!
Vă mulțumesc că v-ați folosit timpul să stați cu mine până acum!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
