Ascultați un cuvânt necesar în care părintele Iosia Trenham ne vorbește despre una dintre cele mai mari probleme ale vieții duhovnicești: Uscăciunea duhovnicească.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Uscăciunea duhovnicească – p. Iosia Trenham
Bună tuturor! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Mulțumesc mult că sunteți aici. Am pentru voi o reflecție care cred că va fi de mare edificare și ajutor, eu cu siguranță așa sper, numită Uscăciunea duhovnicească.
Înainte de a mă lansa în asta, vreau să vă arăt această cruce frumoasă. Mă gândeam la una dintre enoriașele mele, o ucraineancă minunată care a adormit în Domnul acum vreo 10 ani. Era o artistă și a făcut această cruce și mi-a dat-o cadou. Dumnezeu să odihnească sufletul Olgăi. Nu o port des, dar când o fac sunt fericit și mă gândesc la ea.
Reflecția pe care v-o ofer în acest moment despre una dintre cele mai mari probleme spirituale pe care le au creștinii, care este această experiență de uscăciune, de a fi uscați în suflet și a de nu avea dispoziția și sentimentele potrivite pe care ei cred că ar trebui să le aibă. Această problemă a uscăciunii spirituale este extrem de importantă și vreau să vă ofer câteva reflecții. Aceste reflecții provin dintr-o carte excelentă, una clasică, numită Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânar. A fost scrisă de marele și regretatul C.S. Lewis. El a început să scrie aceste sfaturi (scrisori) în 1940, cam la un deceniu după ce s-a convertit de la ateism la Creștinismul Anglican.
Aceste scrisori au fost scrise de el, 31 de scrisori pe care le-a publicat inițial pe fiecare în parte în presă și apoi a făcut o carte din ele. Le-a scris într-o perioadă de intensă durere și război în Anglia, în timpul războiului fulger din 1941, din 1940 până în mai 1941, cred. Naziștii bombardau Londra, 7.000 de oameni au murit, 9.000 au fost răniți. Vă puteți imagina într-unul dintre marile noastre orașe mii și mii de oameni uciși de acest bombardament?
Într-o zi, el se afla în biserică și se ruga și i-a venit ideea să scrie o carte din perspectiva diavolului. A făcut acest lucru și a infuzat-o cu multă perspicacitate și umor pentru a umple golul pe care îl percepea între credința creștină tradițională și mentalitatea seculară în creștere a contemporanilor săi, în care nu era loc pentru niciun fel de demonologie creștină tradițională, în care el era saturat, o studiase intensiv. Așa că a folosit acest gen literar în care a scris din perspectiva unui demon, un demon pensionar bătrân, pe care l-a numit Wormwood. A scris o serie de scrisori din partea lui Wormwood către discipolul său tânăr, învățându-l cum să atace creștinii și în ce scop să atace creștinii. Dar ceea ce Lewis făcea de fapt era să strecoare demonologia creștină tradițională, învățându-și cititorii să ia în serios războiul nevăzut și să înțeleagă cum funcționează diavolii și cum luptă pentru ca noi să-i putem învinge și să luptăm cu ei.
În această perioadă Lewis preda la Oxford, își petrecea săptămânile predând, iar în weekend-uri zbura de la bazele Royal Air Force să țină prelegeri pentru a încuraja soldații. El a publicat această carte care a devenit instantaneu un clasic. A fost tipărită în nouă tiraje în primul an. Vă puteți imagina? Majoritatea autorilor ar fi fericiți dacă tirajul inițial s-ar epuiza cândva în timpul vieții lor. Dar acest text a trecut prin nouă tiraje în primul său an și a devenit un clasic.
Lewis își ardea de obicei manuscrisele… Își scria toate manuscrisele de mână și apoi fratele său, Warnie, le dactilografia și le preda editurii care le tipărea. El a dat acest manuscris, în loc să facă ceea ce făcea de obicei, și anume să ardă manuscrisul original după ce cartea era publicată, l-a dat unei călugărițe cu care era prieten și i-a spus să îl păstreze. Cred că era îngrijorat că s-ar putea să nu se publice, să fie bombardat sau ceva de genul ăsta.
Mă face să mă gândesc la mâhnirea incredibilă din viața Sfântului Nicodim Aghioritul când terminase opera completă a Sfântului Grigorie Palama și o trimisese la tipografia din Veneția pentru publicare, singurul său exemplar, și a fost un incendiu acolo și el a pierdut tot (ce scrisese). Uf!
Lewis era îngrijorat, așa că a dat manuscrisul unei prietene călugărițe și a rugat-o să-l păstreze pentru el, ceea ce ea a făcut. Iar mai târziu ea s-a oferit să i-l returneze iar el a spus: „Nu, de ce nu îl vinzi să îl folosești pentru renovarea mănăstirii?” Și ea a făcut asta, l-a vândut Colecției Burke din Biblioteca Publică din New York pentru o sumă imensă și și-a renovat complet capela. Toate încasările din această carte Lewis le-a donat așa-numitului Fond Agape, care ajuta văduvele și orfanii din timpul războiului. Oricum, cartea este un clasic.
Așa că dați-mi voie să împărtășesc cu voi Scrisoarea a 8-a. Scrisoarea a 8-a abordează problema uscăciunii spirituale. Amintiți-vă care era intenția lui Lewis, deci când citesc asta, amintiți-vă că intenția lui Lewis este de a introduce demonologia creștină ortodoxă clasică pentru cititorii săi, care erau destul de seculari, și amintiți-vă că demonologia nu avea niciun loc în Anglicanism la acea vreme. Și un bun exemplu – am urmărit recent un scurt clip al lui Tucker Carlson care descrie o experiență pe care a avut-o în urmă cu un an și jumătate cu un demon care l-a atacat, de fapt l-a și zgâriat. „Noaptea am fost atacat în timp ce dormeam cu soția mea și cei patru câini în pat și am fost zgâriat, zgâriat fizic.” „Într-un atac spiritual de către un demon?” „Da, de către un demon”. Și a spus că nu știa cum să interpreteze asta pentru că el nu credea în demoni, nu se gândea la demoni, el, ca și anglican, a spus că în tradiția sa de credință nu cunoștea pe nimeni care să se fi confruntat vreodată cu un demon și că pur și simplu asta nu făcea parte din tradiția sa. Pentru un creștin ortodox, desigur, asta este foarte trist și înfricoșător – a nu vorbi, cunoaște și studia despre adversarului tău care te vrea mort și în iad. Este o rețetă pentru dezastru spiritual, desigur.
Demonologia în Ortodoxie este în prim-plan și dacă doriți să aflați mai multe despre asta, puteți urmări seria mea de șase prelegeri intitulată simplu Demonologie. Aceasta este disponibilă gratuit în aplicația Patristic Nectar, pe care sper desigur că o aveți pe telefon și pe computer și că partajați cu prietenii voștri. Această serie de prelegeri, absolut gratuită, abordează subiectul demonologiei în șase prelegeri. Prima prelegere este axată pe demonologie în Sfânta Scriptură. Apoi fac o prelegere despre demonologie în catehism și în dreptul baptismal, pentru că este impregnat de demonologie. Am ținut o prelegere despre viața clasică a Sfântului Antonie cel Mare și prototipul pe care îl prezintă el în viața sa duhovnicească despre cum să te lupți cu demonii, pentru că el a început prin a fi luptat de demoni și a sfârșit prin a-i lupta el pe ei la sfârșitul vieții sale. Apoi am căutat și am prezentat o prelegere despre demonologia care apare în „Scara” Sfântului Ioan din Sinai. Aceasta este poate cea mai concentrată și importantă învățătură din toată literatura patristică despre demonologie. Apoi am ținut o prelegere despre „Războiul nevăzut” al Sfântului Teofan și al Sfântului Nicodim Aghioritul. Și apoi, în cele din urmă, am analizat „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânar” de C.S. Lewis și mă inspir de acolo pe această temă a uscăciunii spirituale.
Așa că ascultați ce spune Lewis. Este un cuvânt uimitor pe care îl dă. Acesta este în Scrisoarea 8. El abordează această problemă a uscăciunii spirituale, care cred că este poate cel mai important pasaj din întreaga carte. Wormwood, diavolul bătrân pensionat, care încearcă să își instruiască nepotul cum să fie un ispititor bun și de succes, contrastează intențiile primordiale ale lui Dumnezeu pentru ființa umană cu cele ale diavolului într-un mod foarte lămuritor și extins, comentează despre suișurile și coborâșurile care există în viața fiecărui creștin, această serie de vârfuri și văi.
Și această carte spune: „Dacă v-ați urmări pacientul cu atenție, ați vedea această oscilație în fiecare departament al vieții sale (această urcare și coborâre, această mișcare între înălțimi și văi), interesul său pentru munca sa, afecțiunea sa pentru prietenii săi, apetitul său fizic, toate urcă și coboară. Atâta timp cât trăiește pe Pământ, perioadele de prosperitate emoțională și corporală și de vivacitate vor alterna cu perioadele de amorțeală și lipsă. Uscăciunea și stagnarea prin care trece pacientul tău (adică creștinul pe care îl atacă) … prin care trece acum pacientul tău nu sunt, așa cum te bucuri tu să crezi, meritul tău.”
Diavolul tânăr se gândea, ori de câte ori îi vedea pe creștini coborând, că acela era succesul lui. Iar diavolul bătrân îi spune: ai înțeles totul greșit. „Uscăciunea și stagnarea prin care trece acum pacientul tău nu sunt, așa cum te bucuri tu să crezi, opera ta. Sunt doar un fenomen natural care nu ne va fi de folos decât dacă îl folosești bine. Așadar, iată ideea numărul unu pe care o punctează Lewis și anume că în viața creștinului suișurile și coborâșurile, înălțimile și văile, perioadele de exaltare și bucurie și perioadele de sentiment de abandon și de groază sunt absolut normale, absolut normale.
Punctul doi. El spune: „Pentru a decide care e cea mai bună întrebuințare a lor, trebuie să întrebi ce folos poate avea dușmanul”, iar prin dușman se referă la Dumnezeu, „trebuie să înțelegi ce folos vrea dușmanul să obțină de aici și apoi tu să faci contrariul. Acum s-ar putea te surprindă să afli că în eforturile Lui de a obține permanentă stăpânire asupra unui suflet, El se bazează pe văi chiar mai mult decât pe vârfuri”.
Aceste văi, depresiuni, cât și vârfurile sunt ambele valoroase pentru Dumnezeu, spune el, dar cele mai importante dintre ele sunt depresiunile, acele văi foarte adânci. „Unii dintre preferații Lui au trecut prin depresiuni mai lungi și mai adânci decât oricine altcineva. Motivul este următorul: pentru noi, un om este în primul rând mâncare.” Iată un comentariu direct despre ce vrea diavolul cu noi, vrea să ne consume, să ne mănânce, să ne dizolve în voia lui. „Scopul nostru (spune el) este absorbirea voinței omului în a noastră, creșterea zonei noastre de dominație pe cheltuiala lui. Dar supunerea pe care dușmanul o cere oamenilor este cu totul altceva. Trebuie să recunoaștem faptul că tot ce se spune despre iubirea Sa pentru oameni, că a-L sluji pe El înseamnă libertate desăvârșită, nu este, așa cum ne-am bucura să credem, simplă propagandă, ci un adevăr oribil.”
Cât de terorizați sunt diavolii că Dumnezeu ne iubește atât de mult. Iată ce spune: „El chiar vrea să umple universul cu o mulțime de replici mici și dezgustătoare ale Sale, creaturi a căror viață, la scara miniaturală, să fie calitativ asemănătoare cu a Sa, nu pentru că El le-a absorbit, ci fiindcă voința lor se conformează liber la El. Uau! Iată! Lewis clarifică faptul că Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, folosește suișurile și coborâșurile noastre pentru a ne învăța, pentru a ne antrena să devenim ai Săi, prin libertatea și prin alegerea noastră, și că scopul Său nu este să Se impună asupra noastră, scopul Său este să ne sfințească, să ne facă asemenea Lui, calitativ ai Săi, nu să ne absoarbă, ci să ne ajute, în libertatea noastră, să devenim ceea ce este El.
Acesta este un punct extrem de important. „Noi vrem vite pe care să le putem mânca până la urmă, să ne poată deveni hrană, El vrea servitori care să Îi poată deveni în cele din urmă fii. Noi vrem să sugem înăuntru, El vrea să dăruiască. Noi suntem goi și vrem să fim umpluți, El este plin și se revarsă.” Dumnezeu nu are nevoie de noi, nu ne-a creat pentru că are nevoie de noi, ci ne-a creat din iubirea Sa pe care o revarsă spre noi și vrea ca această iubire să fie îmbrățișată de noi și să devină normativă pentru noi. „Scopul războiului nostru este o lume în care tatăl nostru de jos, Satana, atrage toate celelalte ființe în el însuși. Dușmanul vrea o lume plină de ființe unite cu El, dar totuși distincte.”
Și aici intervin depresiunile, văile. „Probabil că v-ați întrebat adesea de ce dușmanul nu-și folosește mai mult puterea de a fi prezent simțitor sufletelor omenești într-o anume măsură.” Aici Lewis abordează ceea ce gândesc foarte mulți creștini: „De ce nu intervine Dumnezeu mai direct în viața mea? De ce nu este mai prezent? De ce am acest sentiment al absenței Sale?” Lewis răspunde la asta. „Probabil că v-ați întrebat adesea de ce dușmanul nu-și folosește mai mult puterea de a fi prezent simțitor sufletelor umane în orice măsură vrea și în orice moment. Dar acum vedeți că irezistibilul și incontestabilul sunt cele două arme pe care însăși natura schemei Sale Îi interzice să le folosească.” Dumnezeu nu va arăta irezistibilul și incontestabilul pentru că astfel ar trece peste noi. El spune: „A trece peste voința umană, ceea ce prezența Sa simțită într-un grad diferit decât cel mai slab sau atenuat ar face-o cu siguranță, ar fi pentru El inutil. El nu poate lua cu forța, El poate doar curta.”
Ce cuvânt! Dumnezeu nu violează, El curtează cu dragoste. „Căci ideea Lui sordidă este să mănânce tortul și să-l aibă în continuare. Creaturile trebuie să fie una cu El, dar totuși ele însele. Simplul fapt de a le anula sau de a le asimila nu va servi acel scop. El lasă creatura să stea pe propriile picioare pentru a îndeplini din propria lor voință îndatoriri care și-au pierdut orice plăcere.” Dumnezeu ne permite să ne dovedim pe noi înșine prin a nu ne copleși cu prezența Sa plină de bucurie mereu, pentru că ne-ar fi imposibil să nu răspundem la ea. „Este în timpul unor astfel de perioade de scădere, mult mai mult decât în timpul perioadelor de vârf, când creatura se dezvoltă în cea pe care El o vrea a fi.
Prin urmare, rugăciunile făcute în stare de uscăciune sunt cele care Îi plac cel mai mult. El nu poate ispiti la virtute așa cum ispitim noi la viciu. El vrea ca ei să învețe să meargă și, așadar, trebuie să își ia mâna. ca un părinte care așează jos un copil care învață să meargă și se retrage.” Părintele trebuie să se retragă pentru ca cel mic să poată învăța să meargă, chiar dacă acela se simte abandonat, chiar dacă se uită spre mama sa cu brațele întinse: „De ce m-ai părăsit, de ce m-ai părăsit?” Asta este pentru ca copilul să poată merge. Da! „El vrea ca ei să învețe să meargă și de aceea trebuie să-și ia mâna. Și dacă până și numai dorința de a merge este cu adevărat acolo, El este mulțumit chiar și cu poticnirile lor. Nu te lăsa înșelat (spune Wormwood) cauza noastră nu este niciodată mai în pericol decât atunci când un om, care nu mai dorește, dar încă intenționează să facă voia dușmanului nostru, se uită în jur la un univers din care orice urmă a Lui pare să fi dispărut și se întreabă de ce a fost abandonat și încă se supune.”
Uau! Ce concluzie incredibilă la acest discurs despre uscăciunea duhovnicească. Niciodată nu creștem mai mult și niciodată nu îl învingem pe cel rău mai mult decât atunci când noi, chiar dacă nu avem dorința, chiar dacă nu există sentimente care să susțină supunerea noastră, noi totuși ne păstrăm intenția, care nu se bazează pe dorință. „…nu mai doresc, dar încă intenționează să facă voia lui Dumnezeu, privind în jur la un univers din care orice urmă a Lui pare să fi dispărut. Ne simțim oribil și abandonați și lipsiți de sprijin, întrebăm în rugăciune: Doamne, de ce m-ai abandonat? și totuși ne supunem [Lui]. Acesta este modul în care un creștin devine puternic și acesta este scopul uscăciunii spirituale.
Deci concluzia este, dragii mei, că nu ne dorim o lume în care, în acest moment al vieții noastre, când ne lucrăm mântuirea cu frică și cutremur, nu vrem o lume în care să fim mereu sus, în care să ne simțim mereu susținuți de emoțiile noastre, în care nu există văi, pentru că atunci nu vom crește niciodată, nu ne vom perfecționa niciodată libertatea, nu ne vom înclina voința și nu ne vom transforma voința în iubire de dragul Domnului Dumnezeului nostru. Trebuie să acceptăm Providența Domnului în perioadele de uscăciune duhovnicească și să mergem înainte, să mergem spre El cu brațele întinse, ca un act de hotărâre, de intenție pură. Acest lucru vă va ajuta foarte mult.
Dumnezeu să fie cu voi și să vă întărească în devotamentul vostru față de El. Pe tema Diavolului și a luptei spirituale și pentru alte titluri disponibile, vă rugăm să vizitați site-ul nostru la PatristicNectar.org
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
