De ce bărbații se resping pe ei înșiși – p. Moise

Vizionați un cuvânt extraordinar al părintelui Moise McPherson în care acesta ne explică de ce bărbații se resping pe ei înșiși.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce bărbații se resping pe ei înșiși – p. Moise

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

De atâtea ori oamenii trec prin viață și într-o faza de dezvoltare, în special în perioada liceului, ei încep să primească un prim feedback negativ despre cine sunt ei ca persoane, și încep să se vada pe ei înșiși, personalitatea lor, conform acestui grafic al celor care îi acceptă și al celor care îi resping. Și de multe ori oamenii își dau seama că ceilalți nu te vor așa cum ești, ei vor o versiune a ta care nu-i face să se simtă inconfortabil, care nu li se împotrivește.

Așa că, cineva poate fi foarte meditativ, cu o gândire filozofică, care poate vrea să pună întrebări profunde despre viață și își dă seama că asta îl scoate din popularitate, sau din cercul interior al celor au nevoie să creadă în lucruri mai triviale și să nu se mai gândească la lucruri într-un mod atât de profund. Și atunci, ceea ce vor face aceștia este să își rescrie personalitatea, interesele, cine sunt ei, felul cum îi văd alți oamenii. De multe ori chiar vor șterge [linia] asta când simt că nu primesc destulă acceptare și o vor pune aici. Vor deveni aparent fericiți, drăguți, dar genul acela de drăgălășenie și dulceață iți dă dureri de dinți. Prin toate astea spun că ei își creează o imagine a lor așa cum vor să îi vadă ceilalți oameni, pe care grecii antici o numeau Prosopon.

De fapt, în Creștinismul timpuriu a existat o respingere a practicării actoriei de către creștini și parte din asta era deoarece ei ar fi trebuit să poarte o mască și să se comporte ca și cum ar crede ceva diferit de cum credeau de fapt. Ei au considerat acest lucru ca fiind o negare a convingerilor lor. Adică trebuiau sa fie cineva pentru altcineva. Și nu așa funcționam noi ca oameni. Noi funcționăm în primul rând în relația noastră cu Dumnezeu, fiind sfinți așa cum suntem, cu convingerile noastre.

Când nu vedem asta și nu avem asta, devenim diluați, devenim o fațadă, devenim altcineva căruia îi lipsește profunzimea, și cel mai important, ca bărbați, devenim cineva pe care noi înșine nu-l respectăm. Poți mirosi de la o milă distanță când întâlnești un bărbat care e foarte nesigur în legătură cu cine este el și supracompensează prin a se lăuda cu realizările lui sau spunându-ți ce fel de mașină conduce sau câți bani face sau care este statutul lui. Și toate aceste lucruri nu miros a încredere ci a nesiguranță. Sau o femeie care spune: ”Oh, eu sunt de nota 10 din 10”, deși știe că nu este, pentru că încearcă să-și creeze o imagine sau o fațadă, cu care, în adâncul ei, ea nici măcar nu rezonează. Și oamenii, atunci când fac asta, iau acest lucru în viața lor spirituală.

Cineva a spus odată că atunci când oamenii nu simt prezența lui Dumnezeu în rugăciune este pentru că ei se roagă lui Dumnezeu cu sinele lor fals. Este ca atunci când oamenii spun: „Doamne, umilul tău servitor te imploră, eu sunt cel mai nevrednic dintre toți…” Ei se roagă așa și apoi simt că cerul este tăcut, că nu există niciun răspuns, nu există intimitate. Și este un autor care spune că e ca și cum se roagă la Dumnezeu și Dumnezeu răspunde sinelui lor adevarat, dar ei nu vor sa fie sinele lor adevărat, ei nu vor sa fie autentici, nu vor să se roage la Dumnezeu și să spună: ”Doamne, sunt supărat, cu adevărat supărat din cauza asta. Nu e corect, sunt frustrat, chiar îmi vine să sugrum acea persoană. Știu că nu e corect, știu că inima mea nu e unde trebuie și am nevoie de ajutorul Tău ca să mă schimbi.” Când cineva se roagă într-un mod sincer și autentic, de acolo de unde este, ghici ce? Îi spun lui Dumnezeu ceea ce El știe deja. Dumnezeu știe deja cine sunteți.

Când oamenii vin la spovedanie și îmi spun lucruri de genul: ”Nu pot să cred că am făcut păcatul ăsta, nu pot să cred…” Serios? Chiar ești atât de prefăcut și nu te cunoști suficient de bine încât ești uimit? Șocul în spovedanie ar trebui să fie atunci când nu mărturisești păcate. Șocul nu ar trebui să vină când îți mărturisești păcatele. Asta e ceea ce voi și eu facem toată viața noastră. Când cineva îmi trimite un e-mail cu: ”Sunt cel mai mare păcătos de pe tot Pământul. [Semnat] Varsanufie.” Serios? Revino-ți! Doar nu vorbești serios. Dacă chiar credeai asta nu ai fi scris asta, scriai doar ”așa-și-așa” și gata. Dar oamenii vor să pună aceste fațade de umilință falsă sau amabilitate sau grijă, dar e de asemenea searbăd și fals, nu este autentic. Este ca o persoana care e exagerat de drăguță tot timpul și apoi o vezi enervată și țipând isteric și fața ei se schimbă și îți dai seama că ”asta erai tu cu adevărat și încercai să ne convingi că ești cineva care nu erai.”

Și atunci, când ne uităm chiar și la Hristos, Cel pe deplin Dumnezeu și pe deplin om, Logosul întrupat, vedem că a fost respins de oameni. Gândiți-vă la asta! Diavolul din pustie nici măcar nu știa că El este Dumnezeu. A încercat să-L ispitească pe Iisus în pustie, pentru că nu-și dă seama că Iisus este Dumnezeu. Și oamenii din jurul Lui, ucenicii, femeile care Îi slujeau și mulțimile cărora le predica nu și-au dat seama că El era Dumnezeu. El era atât de simplu și autentic El însuși, încât oamenii nu credeau nici măcar că este divin. Ei știau ca avea ceva special, evident, asta era clar, și El făcea miracole, dar nu a fascinat pe toată lumea cu un fel de personalitate mistică că era atât de sfânt.

Unii oameni afișează aceste aere de parcă ar fi mai sfinți decât Dumnezeu. Ei trebuie să se prefacă atât de mult, că sunt atât de liniștiți și de blânzi, încât nici măcar Hristos nu era așa. Când vorbește cu ucenicii și îi mustră, e ca și cum le-ar spune: ”Haideți măi, încuiaților, reveniți-vă!” Dar El nu o spune în așa fel încât ei să plece rușinați, El o spune în așa fel încât poți vedea că există o profundă prietenie și dragoste și intimitate acolo și apoi ei se căiesc și spun ”Ne pare rău că ne-am îndoit de Tine etc.” Există o reală autenticitate la Hristos și atât de mult din această autenticitate lipsește din societatea de astăzi. De așa de multe ori oamenii vor să se integreze în societate prin a nu avea nimic în convingerile lor, în credința și personalitatea lor, în modul în care abordează viața, ca și cum să nu aibă nimic care să deranjeze societatea și să deranjeze pe cineva în vreun fel.

Și totuși ironia e că iată-l pe Hristos, care este omul perfect și perfect smerit și El îi „deranjează” pe toți din jurul Lui. Așa că toți oamenii care „iubeau” cultura și „iubeau” religia L-au urât pe Hristos. L-au urât pe Hristos pentru că Hristos a fost antiteza. Hristos a fost autenticitatea. El a fost realitatea. În timp ce ei erau cei falși și superficiali și prefăcuți și mândri. Ca și cum ei erau mai religioși decât Dumnezeul universului. Așa că atunci când te uiți la acest lucru, raportat la Hristos, și te uiți la acest lucru în sensul de a fi sinele tău autentic, mai ales ca bărbat, acestea sunt lucrurile de care trebuie să te agăți pentru a înțelege că pe măsură ce devii autentic, pe măsură ce te ții de lucrurile pe care le crezi și le simți cu adevarăt, unele dintre ele sunt bune și unele dintre ele nu sunt bune. Și lucrurile care nu sunt bune sunt cele pe care îi ceri lui Dumnezeu să le schimbe, dar ți le asumi. Nu te prefaci că ele nu există sau că nu ești chiar așa sau că nu ai putea să-ți imaginezi că ai putea comite vreodată păcatele X, Y și Z, pentru că ești o persoană atât de bună. Este o absurditate! Asta este reflecția unei persoane care nu se cunoaște pe sine.

De fapt ceea ce este interesant în viața Sfântului Iosif Isihastul, care a trăit pe Muntele Athos în rugăciune constantă, e că el a spus că dacă harul Sfântului Duh l-ar părăsi, nu numai că ar părăsi monahismul, ci că ar merge în lume și ar comite mulțime de păcate. El știa cine este, dar a spus: ”Am harul Duhului Sfânt care locuiește în mine și mă lupt și mă străduiesc să cultiv această relație astfel încât Harul să nu mă părăsească și astfel să pot trăi această viață în uniune cu Dumnezeu”.

Acesta a fost păcatul în care a căzut Petru, și anume ceea ce Petru i-a spus lui Hristos: ”Nu te voi nega niciodată, nu te voi părăsi niciodată”. Și atunci când Dumnezeu a retras Harul, ce a făcut Petru? L-a negat și L-a abandonat pe Hristos. Păcatul lui nu a fost așa diferit de al lui Iuda. Diferența a fost că atunci când Petru a văzut ceea ce a făcut, el a ajuns la concluzia corectă, și anume aceea că, lăsat pe cont propriu, se va dezice de Hristos, Îl va abandona, că nu are destulă putere în sine să reziste pe cont propriu. Și astfel, exemplul nostru în Petru nu ar trebui să fie diferit de mine și de tine.

Când ne rugăm ar trebui să fim noi înșine, ar trebui să spunem totul și toate secretele noastre lui Dumnezeu. Ar trebui să fie un dialog deschis despre toate lipsurile noastre, toate ispitele noastre, toate gândurile și sentimentele nostre despre care știm că sunt rele, dar pe care încă le avem. Ar trebui să avem această reală și autentică interacție cu Hristos. Și în felul acesta începem să creștem în dragostea noastră pentru El. Și vedem că pe măsură ce crește dragostea de Dumnezeu, crește ura lumii. ”Dacă m-au urât pe Mine, vă vor urî și pe voi.” Iisus Hristos ne-a spus asta.

A-L iubi pe Hristos nu înseamnă a fi o persoană bună, nu înseamnă a fi o persoană sfântă. A-L iubi pe Hristos înseamnă să-ți întorci ochii inimii tale și timpul tău și energia ta și să le predai lui Hristos și să-ți petreci timpul încercând să te uiți la El și să te conectezi cu El. Așa arată adevărata sfințenie. Nu trebuie să fii un pseudo-guru, pașnic, răbdător, mereu fericit și liniștit etc. Nu este așa. Fiecare persoană manifestă sfințenia, și toți Sfinții, într-un mod unic, în funcție de personalitatea lor și de cine sunt/au fost ei. Introvertiții au rămas introvertiți, extrovertiții au rămas extrovertiți.

Cei cărora le plăcea să vorbească și să predea au făcut-o prolific, nu au devenit tăcuți, nu s-au mutat într-o peșteră, ci au predicat Evanghelia pentru că asta a fost înclinația și dorința și impulsul inimii lor, dar ei știau cine sunt. Și în acest fel, știind cine sunt, într-un anumit fel ei au experiat un nou Dumnezeu și au știut că Dumnezeu îi cunoștea cu adevărat. Și au știut că ei nu trebuie să fie altcineva decât ei înșiși. Când oamenii mă întreabă în comentarii dacă pot face un clip despre rugăciune, mă gândesc foarte mult că „nu poți să faci nici măcar un video despre rugăciune până când nu înțelegi cine ești, până când nu ești dispus să accepți cine ești, cu toate defectele și slăbiciunile tale, păcatele tale, înclinațiile tale, mândria ta, toate astea.” Până când nu ești cu adevărat dispus să accepți cine ești și să fii autentic și sincer în fața lui Dumnezeu, nu poți să faci niciodată pasul următor în rugăciune, pentru că toate rugaciunile tale vor fi false, așa cum am spus mai devreme, toate vor fi o mască și nu vei simți nicio ușurare, niciun har, nicio vizită a lui Dumnezeu, pentru că vei încerca să fii altcineva decât cine ești.

Trebuie să fii persoana care Dumnezeu te-a creat să fii. Și în acest fel, când devii această persoană și Îl primești pe Hristos, crești, crești în dragostea pentru Dumnezeu și pe măsură ce crești în dragostea pentru Dumnezeu, lumea crește ura ei față de tine, pentru că asta este ceea ce lumea a făcut când s-a întâlnit cu Hristos. Singura persoană cu adevărat perfectă, cu personalitatea perfectă, cu cuvintele perfecte ale vieții, cu sfaturile perfecte. Ei L-au urât pe Hristos din cauza autenticității Sale, din cauza felului în care a sărit peste toate minciunile, toate prostiile, toată ipocrizia, și a mers direct la inima problemei și inima problemei este că viața noastră pe Pământ este menită pentru a cultiva dragostea de Dumnezeu. Acesta este modul în care ne regăsim în plinătatea relației cu Dumnezeu, așa ne regăsim în ceea ce căutăm și în ceea ce sperăm să trăim în viață. Mă rog ca voi, în cel mai sincer și autentic mod, să vă acceptați pe voi înșivă, să vă deschideți adevăratul sine în rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos și că veți experia vizita Sa. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!