Hristos este cheia tuturor poveștilor – Jonathan Pageau

Urmăriți-l pe Jonathan Pageau care arată că Hristos este cheia tuturor narativelor. Fără Hristos totul se destramă – nimic nu are sens.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Hristos este cheia tuturor poveștilor – Jonathan Pageau

Hristos este cheia poveștilor Vechiului Testament. Dar, ca Întrupare a Logosului, eu cred că El este cheia tuturor poveștilor. Cred că în El tiparele majore ale poveștilor universale își găsesc apogeul. Nu pot dovedi pe larg acest lucru astăzi, dar ceea ce vreau să fac este să vă dau un exemplu, un exemplu major, și sper că ne va da tuturor acea mică scânteie, acel impuls de a medita la alte povești și alte modele care există în povestiri.

Exemplul pe care am ales să îl folosesc este o temă comună în povestiri, numită katabasis. Iar katabasis înseamnă coborârea în Iad (Infern, Hades). Cercetătorii au subliniat adesea faptul că viziunea creștină asupra chinurilor iadului, asupra coborârii lui Hristos în iad pentru a-i elibera pe captivii de acolo, este o temă preluată din miturile lumii. Și de multe ori, așa cum se întâmplă în mod obișnuit cu cercetătorii, există un ton de îngâmfare atunci când ne comunică acest lucru: „Oh, voi creștinii vă credeți atât de speciali cu povestea voastră despre coborârea în iad, ei bine, este o poveste care există de mii de ani, așa că…” Și astfel, pentru ei, nu numai că arată cât de neoriginal este creștinismul, dar și cât de neadevărat este. Deci, trebuie să fiu sincer, această linie de argumentare m-a uluit întotdeauna.

Coborârea în iad există aproape peste tot – în Mesopotamia, în Egipt, în Mediterana, dar și în Asia, Africa, America. Iar în Vest suntem cel mai familiarizați, desigur, cu poveștile care provin din miturile grecești și romane. Și în aceste povești găsim aceste vizite în lumea de dincolo. De exemplu, cunoaștem povestea lui Odiseu în călătoria sa spre casă, care intră în lumea de dincolo și îl cheamă pe profetul Tiresias, sau povestea eroului Enea, care coboară în lumea de dedesubt și apoi urcă, dacă vreți, anticipându-l pe Dante, și călătorește în Elysium (Paradis, Rai), țara celor binecuvântați, unde își întâlnește tatăl mort. Și există și povești despre salvarea din Hades. Salvarea include de obicei pe cineva dintre cei vii sau un zeu care coboară în Hades (iad) pentru a găsi pe cineva, pentru a salva pe cineva care este blocat acolo, pe cineva care a rămas captiv acolo dintr-un anumit motiv.

Deci, în acest tipar găsim povestea lui Tezeu și a lui Pirithous. Acești doi prieteni au coborât în lumea de dincolo pentru că voiau să o fure pe mireasa lui Hades, pe Persefona. Și apoi ei au făcut greșeala de a se așeza în lumea de dincolo. Așa că nu stați jos în iad! Asta e o poveste de viață, este o lecție de viață pe care trebuie să o știți. Învierea înseamnă a te ridica din nou în picioare, deci nu sta jos, nu e util. Așadar ei rămân blocați acolo pentru o vreme și apoi Hercule, când pleacă în călătoria sa jos în Iad (în Hades), merge să captureze câinele Cerber, câinele cu trei capete care păzește Hades-ul. Când Hercule coboară acolo, îl eliberează pe prietenul său Tezeu, dar, din păcate, Pirithous rămâne lipit de scaunul său.

Deci, așa cum am menționat, în Creștinism, așa cum știe toată lumea de aici, avem această tradiție a chinurilor iadului, care, desigur, este la baza acestei icoane a Învierii. Deci, Hristos, după moartea Sa pe cruce, coboară în moarte, iar imaginile și narațiunea din jurul poveștii, cercetătorii observă că repetă tiparul katabasis-ului pe care l-am examinat, deci, evident, că ar fi un alt exemplu al mitului universal. Sau nu? Au existat multe discuții despre asta și cercetători foarte provocatori, cum ar fi James Frasier la începutul secolului al XX-lea, el a cam început acest lucru, dar și alți cercetători au abordat această temă, cum ar fi Jung și Joseph Campbell, și toți au încercat să demonstreze asemănarea dintre povestea lui Hristos și celelalte mituri antice.

Și apoi au fost discutate și dezbătute și s-au certat pe tema asta. Și găsești apologeți creștini care luptă împotriva acestor oameni, ca și cum ar apăra acuzația că povestea lui Hristos este analoagă cu alte povești antice. Dar eu sunt dispus să fiu extrem de generos cu acești cercetători. Dacă luăm tiparul foarte larg al cuiva care coboară în lumea de dincolo, sau chiar în apă, sau într-o peșteră pentru a întâlni pe cineva, sau pentru a recupera ceva, pentru a căuta o comoară, precum Aladin, sau pentru a salva pe cineva, ca Horus [a coborât] pentru Osiris, așa cum Hercule l-a salvat pe Tezeu, deși nu l-a putut salva pe Pirithous.

Sunt dispus să le dau totul și să spun: Da, acest tipar există și este una dintre cele mai de bază structuri ale conștiinței umane. Dar apoi trebuie să te întrebi: Ce face povestea lui Hristos acelui tipar? Vedeți, acești cercetători, precum Frasier și Jung și chiar Campbell, au ignorat de fapt povestea pe care o spun creștinii, au ignorat întreaga poveste. Este fals că creștinii cred că Hristos a călătorit în lumea subterană și apoi a ieșit. În primul rând, noi credem că Hristos a murit, cu tot ceea ce implică asta, El nu a vizitat moartea, El s-a unit cu moartea, a primit moartea în Sine. În tradițiile extra-biblice avem aceste imagini ale lui Hades bucurându-se, bucurându-se crezând că a învins pentru că a acaparat totul, doar că va fi surprins.

Și deci Hristos a coborât în Iad doar pentru a salva pe cineva și apoi s-a întors? Nu! Nu asta este povestea pe care o spunem. Prin aducerea lui Dumnezeu în moarte noi credem, ca și creștini, în cuvintele apostolilor, că Hristos a desființat moartea, complet. Și spunem asta iar și iar la Paște, citim cuvântul Sf. Ioan Hrisostom în fiecare an: „Înviat-a Hristos şi tu, o moarte, ai fost nimicită, diavolii au căzut, îngerii se bucură şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă. O, moarte, unde-ți este boldul tău?” Adică până și Pirithous a dispărut.

Acum, chiar înainte de a o crede sau nu, chiar înainte de a începe să meditați la paradoxul nebunesc pe care îl aduce o astfel de afirmație, dacă o privim doar ca pe o poveste, dacă privim doar la modul cum acea poveste se angajează în acel tipar, acel tipar străvechi al katabasisului, acea coborâre în Hades, găsim un exemplu de ceea ce face povestea lui Hristos tuturor poveștilor, ceea ce face tuturor lucrurilor, că El transcende totul deodată și chiar anulează tiparul, dar în același timp îl universalizează, îl conectează, îl întemeiază, îl iluminează.

Tiparul coborârii și întoarcerii din Hades este în același timp depășit și împlinit și aceasta este transfigurarea. Și nu este doar asta, ci dintr-o dată toate aceste povești vechi sunt implicit văzute prin Hristos. Iar una dintre ironiile hilare ale secolului 20, anticreștin, este că acești cercetători, precum Frasier, de exemplu, care folosesc toate miturile antice, despre un zeu care moare, pentru a trivializa Creștinismul, vă dați seama că aceștia privesc toate aceste mituri prin prisma lui Hristos. Evenimentul din Creștinism a fost atât de cutremurător încât mulți dintre cei care i se opun, chiar și astăzi, nu se pot abține de la a face acest lucru privind prin ochelarii pe care Creștinismul li i-a dat.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!