Urmăriți un celebru film realizat de Christopher Nolan, lansat în noiembrie 2014. Având ca una din principalele teme „dragostea transcende timpul și spațiul”, filmul prezintă povestea unei echipe de exploratori spațiali care călătoresc printr-o gaură de vierme, în încercarea de a găsi o nouă planetă locuibilă, după ce, pe pământ, viața devenise imposibilă.
Vizionare plăcută!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
4 Comment
Da, e un film metafizic foarte bun și mă bucur că-l recomandați, l-am vizionat de mai multe ori, dar personal, m-a deranjat faptul că salvarea vine nu de la Dumnezeu, ci tot de la noi din viitor. Omul e pus în centrul universului, nu Dumnezeu (care nu e menționat, nici măcar insinuat), e un film umanist. Chiar și Odiseea Spațială 2001, care a stat la baza inspirației pentru acest film, lăsa totuși posibilitatea ca acel monolit să fie Dumnezeu. Cu toate problemele necreștine, precum lipsa iubirii, acel monolit fiind rece și negru, se lăsa totuși libertatea interpretării lui ca fiind Dumnezeu. În Interstellar, minunea dincolo de spațiu și timp nu vine de la Dumnezeu, nici măcar de la o entitatea misterioasă care ar putea fi Dumnezeu, nu, e clar că vine tot de la noi… asta m-a deranjat…
Cred că în mod neintenționat, cel mai creștin film SF pe care l-am văzut e originalul Blade Runner. Acea scenă din ploaie din final e absolut incredibilă. Robotul cel rău, alegând în mod conștient să salveze în final viața celui mai mare dușman al său, transcende propria sa natură rece, fără suflet, transcende și propria „moarte” și capătă suflet etern, reprezentat simbolic prin acel porumbel alb care se ridică la ceruri în momentul „morții”. Zic în mod neintenționat fiindcă nu cred că Ridley Scott a intenționat aceste mesaje creștine, dar sfântul duh a lucrat prin el, la fel cum lucrează prin mulți artiști.
Blade Runner ridică niște întrebări existențiale importante, mai ales acum în contextul inteligenței artificiale în creștere rapidă. Oare dacă vom ajunge să construim minți artificiale care să gândească liber la fel ca noi, iar una dintre ele va alege să se sacrifice pentru a salva o viață, ce va face Dumnezeu? Oare nu-i va da un suflet, la fel cum dă oamenilor, pentru a gusta eternitatea?
Iubirea de dincolo de spațiu și timp și dincolo de orice alte dimensiuni (fie ele și 10 dimensiuni, vezi teoria coardelor, printre care și gravitația) e tot umană insuflată de Dumnezeu. Dumnezeu nu este îngrădit de vreun „spațiu” fizic inteligibil de noi, fie el și cu 1001 dimensiuni. Dumnezeu este iubire, ne spune Sf. Ioan în prima epistolă. Dar noi nici nu percepem cu adevărat ceea ce este iubirea fiindcă o reducem tot la conceptul nostru omenesc despre iubire. Dumnezeu nu este iubire din perspectiva a ceea ce credem noi despre iubire.