Logica absurdă în a spune că originea omului este o maimuță – Jonathan Pageau
6 noiembrie 2024
De la satanist la creștin ortodox. De ce crește vrăjitoria și noul păgânism
7 noiembrie 2024
Ascultați pe Jonathan Pageau care expune într-o interesantă discuție singurul motiv pentru care îi pasă de evoluție din perspectiva unui creștin ortodox practicant.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
– Dacă te întorci la evoluție, am explicat că, oamenii de știință, cel puțin ca Bergson, pot da o idee de ce conștiința ar evolua, iar din partea ta tu încerci să o explici? Și dacă da, mergi în mare pe linia lui Jordan Peterson, sau?
– Nu! Adică nu mă deranjează felul în care descrie lucrurile Jordan. Cu siguranță nu-mi pasă foarte mult. Nu cred că… E amuzant, pentru că îmi amintesc când eram evanghelic, oamenii vroiau mereu să știe întotdeauna dacă sunt creaționist: „ești creaționist”. Când eram adolescent, de fapt, am fost creaționist pentru o perioadă, pentru că toată lumea din jurul meu era creaționist și apoi, când am început să înțeleg teoria evoluționistă și am început să înțeleg acele idei, m-am gândit: „nu sunt prostii, sunt niște lucruri interesante acolo”, apoi am început să fiu atent și mi s-a părut interesant iar când am descoperit în mare parte o viziune neștiințifică asupra lumii, o viziune simbolică asupra lumii, atunci a început să nu mai conteze pentru mine, așa că oamenii mă întrebau: crezi în evoluție?
Și răspunsul meu era întotdeauna: nu cred în evoluție! Cred că s-a întâmplat, dar nu cred în ea. Nu mă gândesc la asta, nu am încredere în ea, nu-mi pun încrederea în evoluție, nu mă deranjează că lucrurile s-au întâmplat mecanic așa, dar cu siguranță nu mi se pare că aceasta este cea mai bună structură pentru a ști cum ar trebui să trăim astăzi și cum ar trebui să fim împreună și cum ar trebui să trăim în comuniune. Cred că abordarea fenomenologică la felul în care experimentăm lumea, la fenomene, cred că este mult mai util pentru a descrie modul în care existăm de fapt în lume și, de asemenea, cred că structurile religioase simbolice sunt mult mai utile pentru a ne ajuta să înțelegem scopul existenței și de aceea până astăzi, nu prea mă interesează…
Și atunci când l-am auzit pe Jordan vorbind despre evoluție așa cum a vorbit, mi s-a părut interesant, am zis: Oh, e interesant că el este capabil să vorbească despre asta într-o manieră care ia în considerare…. Cred că acesta e un acesta este un mod, am menționat asta înainte, în întrebări și răspunsuri, lucrul interesant care se întâmplă și care mi se pare interesant este că, să spunem, știința a preluat întregul domeniu al percepției, în noile medii ateiste în care știința este tot, cunoașterea științifică este totul și atunci avem chiar toată această știință a conștiinței și toate astea și asta e ceea ce Jordan folosește adesea pentru a descrie unele dintre lucrurile pe care le descrie. Atunci, ce se întâmplă e că nu există nicio lege, ei nu mai pot pretinde că sunt în opoziție absolută față de gândirea religioasă pentru că tot iluminismul a fost făcut în opoziție, a fost făcut ca: „vom scăpa de acest lucru întunecat și oribil care e religia și o vom înlocui cu rațiunea și cu știința și cu toate acestea”.
Și deci genul acela de marș al progresului și al gândirii s-a terminat acum. Acum ai preluat întregul domeniu și deci acum trebuie să explici religia, trebuie să se încadreze în modelul tău, altfel, dacă nu se încadrează în modelul tău, lipsește ceva, lipsește ceva din modelul tău, te-ai opus ei ca să îți pui modelul tău în față, dar acum trebuie să incluzi lucrul cu care te-ai luptat, dacă dorești ca modelul tău să fie atotcuprinzător. Și făcând asta, acolo vedem această răsturnare ciudată, dintr-o dată: oh, așteptați, lucrurile se întorc acum înapoi, unde realizăm că supremația conștiinței și inevitabilitatea ierarhiilor de sens, toate aceste lucruri apar acum chiar și în ochii oamenilor de știință.
John Vervaeke este un exemplu perfect în acest sens și deci asta mă interesează, găsesc asta foarte interesant. Deci acesta e unul dintre motivele pentru care acord atenție la toată treaba care se întâmplă cu Jordan și cu John Vervaeke și cu alții și discuția cu alți oameni care vorbesc… Care este numele celuilalt tip, tipul cu conștiința? Tot uit numele lui, am vorbit despre el de atâtea ori.
– A, da! Don Hoffman.
– Da, Don Hoffman. Exact! Deci asta este ceva ce mi se pare foarte interesant și cred că asta m-a făcut dintr-o dată să acord mai multă atenție științei, pentru că, cred că se întâmplă un lucru interesant acum și merită să fiu atent și merită să vorbesc despre asta și cred că dacă observi felul în care vorbesc, cred că am adaptat felul în care vorbesc cu oamenii și am adaptat felul în care țin discursurile mele, nu întotdeauna, dar uneori le-am adaptat pentru a vorbi cu acești oameni, cu oamenii care își cam dau seama de această schimbare care are loc chiar acum, această răsturnare, astfel încât să pot vorbi despre asta într-un fel pe care să-l înțeleagă.
Toate acele discursuri ale mele despre arta sacră în termeni seculari și spațiu sacru în termeni seculari sunt adresate în mare parte acelor oameni care realizează brusc că nu mai poți evita ierarhiile de sens și nu poți evita conștiința cel puțin ca o întrebare la care trebuie să răspunzi, ceva despre care să vorbești, să discuți. Deci cred că acesta este un aspect interesant al științei de care îmi pasă, acesta e singurul motiv pentru care ar putea să-mi pese de evoluție.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
4 Comment
Doamne ajuta! Bautul de cafea zilnic este o patima? Ma refer la un consum moderat (un espresso), dar zilnic. Cand am incercat sa ma opresc pentru cateva zile am avut un oarecare sevraj. Ma iertati
Orice adicție e un păcat. Iar adicția nu e doar zilnică. Mi-a explicat un psiholog că adicția dispare doar atunci când trec mai mult de 6 luni fără să ne atingem de acel lucru adictiv. Dacă în decurs de 6 luni ne întoarcem la el, chiar și o singură dată, asta înseamnă că nu putem trăi fără el, iar asta e definiția adicției.
Exemplu cu pornografia: nu trebuie să fie zilnică. Dacă după o lună-două nu mai putem rezista fără să privim măcar o dată un clip, tot adicție este, fiindcă viața noastră nu poate continua fără să avem măcar o mică doză din „substanța” adictivă.
Cu toții avem foarte multe adicții din păcate (cafea, alcool, țigări, droguri, pornografie, sex, pariuri, internet, social media, telefon, dulciuri și alte mâncăruri, chiar și munca – workaholsim, etc.). Unele mai grave, altele mai puțin grave, dar e bine să încercăm să înlăturăm cât de multe putem.
Adrian, asta ar însemna să trăiești total izolat de lume ca să faci ceea ce trebuie pentru suflet, însă nu se poate, e cam greu , mediul în care ne aflăm te copleșește și de aici pornesc și multe adicții, dacă am fi fără de păcat de ce ar mai exista Sfânta Liturghie? , în fine, eu cred că nu vom ajunge să trăim fără adicții, doar să te lupți cu ele, însă să știi că adicția nu este dacă tu cazi o data la două luni sau 6 luni în patimi, eu le numesc ispite, dacă ai rămâne fără adicții ai fi perfect și nu știu de ce ar mai fi venit Cristos, duhovnicul mi-a spus că mai demult era călugăr bețiv, toți din obște îl judecau însă aceștia nu știau cu ce se lupta el zilnic de ani de zile, acest călugăr ajunsese să bea doar un pahar de vin de la 20 pahare de vin zilnic, deci ideea este că noi trebuie să ne luptăm cu ele, nu să scăpăm neapărat de ele, altfel am cădea în mândrie și nu am înțelege omul de lângă noi, ne-am crede cei mai buni așa cum cred neoprotestantii că ei sunt fără patimi vizibile , că nu mai trăiesc în lume ci trăiesc în Cristos, însă ei uită că una din cele mai nasoale păcate este MÂNDRIA care vine foarte subtil , aceasta mi se pare mult mai gravă decât adicțiile, eu mereu iau exemplul fiului risipitor.Poate că greșesc însă eu consider că dacă te uiți la tv o data la doua luni sau la șase luni deși înainte te uitai zilnic toată ziua nu este o patimă, depinde cum privești lucrurile, la fel ca și cu alcoolul și celelalte, nu ai cum să scapi de patimi, asta este părerea mea. Fiecare om are lupte , fără de aceste lupte nu am putea să devenim cu adevărat induhovniciti, poate greșesc, vedem ce spune părintele Theologos despre bautul cafelei sau bautul unui pahar de vin, eu una nu consider că este adicție atâta timp cât este moderat, cafeaua oricum are cofeina și e normal să te doară capul, pe mine mă doare capul după ce beau cafeaua, la fel pe soțul meu, în fine, depinde de organism. Doamne ajuta!
Subiectul acesta ma tulbura si pe mine deopotriva si cred ca are radacini mult mai adanci decat pare la prima vedere. Ce este patima, cum devine o actiune patima, care actiune o consideram patima si cand ea nu mai este considerata patima. Ce pot sa spun din perspectiva unui om plin de patimi dar si din perspectiva unui om care a renuntat la unele dintre ele. Ce pot sa zic din perspectiva unui fumator de 15 ani care fuma un pachet jumate pe zi dar care s-a lasat de aceasta patima de 3 ani la fel si cu pornografia. Concluzia care am tras-o din aceasta experienta si proces este ca cineva care a fost la un momendat depenedent de ceva el este pe toata viata un dependent dar care se abtine. Perspectiva asta conteaza foarte mult pentru ca dupa ce ai scapat de dependenta, odata ce ai scapat de ea nu o sa mai poti sa te joci cu lucrul ala niciodata sau sa mai incerci pentru ca o sa te sapaneasca din nou. Deci patima, din perspectiva mea dar am toate sansele sa gresesc, este o dependenta, daca ai ajuns dependent de ceva nu trebuie sa mai ai legaturi cu chestia aia si de dependenta nu te poate scapa decat Dumnezeu, cel putin pe mine doar El m-a ajutat pentru ca mi-a dat o stare de constientizare si putere psihica si fizica care m-a ajutat foarte mult sa imi dau seama cat de mult rau imi faceam prin dependentele alea, adica sa il pun prima data pe Hristos in viata mea si ce insemna binele in detrimentul rului pe care mi-l faceam. Acuma partea a doua e ca atunci cand renunti la o mare placere din viata tendinta este sa compensezi prin altceva si aici e o lupta foarte mare pentru ca alunci usor si fara sa-ti dai seama spre alta dependenta. De aia ceai care se lasa de tigari de obicei se ingrasa 🙂 pentru ca fiinta ta e obisnuita cu o anumita cantitate de placere si cauta sa o gasesca in alta parte pentru ca daca nu mentine nivelul de placere cade in tristete, o cruce greu de purtat dar necesara in lupta cu patimile. Si eu incerc sa ma lupt enorm cu patimile, ma simt murdar pururea si deznadajduiesc de foarte multe ori, caut de cele mai multe ori sa-mi justific patimile in loc sa lupt cu ele, ma mandresc ca sunt tare si cad in pacate si tot ma intreb cum ma mai poate indura bunul Dumnezeu vazand cum de fiecare data cad. Dar incerc sa ma ridic si nu vreau sa renunt si vad ca atata timp cat nu renuntam nici Dumnezeu nu renunta la noi. Atunci scopul care ar fi, noi nu putem sa fim fara de pacat dar putem sa nu renuntam la lupta acesta care are un scop idealist. Cateodata am impresia ca suma patimilor este mereu aceasi doar patimile se schimba ca intr-o ecuatie exponentiala intre cantitatea si finetea pacatului care mereu cere mai multa trezvie ca sa le sesizam si sa luptam cu ele. Oare efortul nostru de a lupta cu patimile se micsoareaza odata cu cultivarea trezviei sau doar ne obisnuim cu a depune acest efort? Citind de la sfintii in felul care ei descriu lupta cu patimile si cum actioneaza ele si ce angreneaza si etc. e clar ca si ei par ca au trecut prin toate patimile de care ei vorbesc chiar si de cele mai rele… ori au primit descoperire despre asta? Oare Sfintii au avut si ei pacate pe tot parcursul vietii lor sau la un momendat au ajuns la un nivel si nu au mai pacatuit cu ajutorul lui Dumnezeu? Parinte Teologos ce ne puteti spune despre asta din toata experienta dumneavoastra si din ce stiti din experientele tuturor monahilor si Sfintilor Parinti, noi ca si mireni cum trebuie sa ne raportam la aceasta viata, cat cere Dumnezeu de la noi?… pe mine ma framanta aceasta intrebare foarte mult pentru ca simt permanent ca nu am facut si nu fac suficient. Va multumesc si ma iertati!