Extreme, cultura anulării, incluziunii – p. Teologos

Ascultați un material foarte necesar în care sunt tratate unele din marile probleme care distrug societatea de astăzi: tendința de a merge la extreme, cultura anulării (Cancel culture) și cultura incluziunii (Woke). Ce trebuie făcut pentru a le evita?

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

În clipa în care omul se depărtează de Dumnezeu se depărtează de lumina înțelegerii și atunci omul se radicalizează, ajunge în extreme. Totdeauna extremele sunt de la diavol, virtuțile sunt pe centrul de echilibru, pe centrul Crucii pentru că Crucea este focarul iubirii, centrul iubirii, altarul de jertfă a lui Hristos și a tuturor celor care doresc să ajungă la înviere.

Răul nu există

Răul este distorsiune, este ratarea țintei, este ieșirea din bine, din adevăr și din frumos. Răul nu există, nu are existență prin sine, este lipsa binelui, după cum întunericul este lipsa luminii. Lumina are o sursă, în timp ce întunericul nu are. La fel și în cazul răului, poate că o să vă pară surprinzător, nu există o sursă adevărată a răului. Cei care încearcă să facă rău, de fapt distorsionează binele, știrbesc existența, și nu reușește să facă ceva care să aibă stabilitate și pace în cotidian. Din acest caracter de distorsiune a firii provine și chinul celor care fac răul.

Acțiunea prin care se încearcă aducerea în existență a răului, a distorsiunii, a ratării țintei este păcatul. În limba greacă cuvântul „αμαρτία” care se traduce în română prin „păcat” înseamnă în înțelesul originar „ratarea țintei corecte”.

Ce ne atrage spre păcat

Astăzi există foarte mulți centri de păcat, foarte mulți centri de atenție care îl deviază pe om de la drumul său prin plăcerea pe care o emit și care îl atrage pe om de la drumul drept, de la drumul către lumina iubirii și înțelegerii interpersonale în Dumnezeu. Acești centri de plăcere pot fi sensibili, adică centrii care îi experiem prin simțuri, de exemplu o persoană cu un trup atrăgător, o mâncare gustoasă, bani, o casă sau o mașină luxoasă – pot să fie centri sensibili însă cu o parte noetică nocivă cum ar fi întâi de toate ecranele care sunt distrugătoare nu atât ca obiect sensibil, ci ca mijloc prin care se propagă un conținut care este o foarte puternică formă de drog. Pe de altă parte, pot să fie centri de plăcere pur noetici, adică gânduri care să ne producă plăcere.

Spune Sf. Maxim Mărturisitorul că așa cum părinții își iubesc copiii așa își iubesc oamenii gândurile.

Desigur că o abordare exhaustivă ar depăși cu mult cadrele unui episod ca acesta și din cauza asta o să mă axez astăzi pe un singurgând care este foarte convenabil însă și foarte distructiv – un gând care a făcut ravagii, un gând atât de fin încât nici măcar nu ne dăm seama cât de distrugător este. 

Este vorba despre gândul prin care identificăm fapta cu făptașul.

Fapta și făptașul

Acest gând poate fi mult mai distructiv decât un gând frontal de ură față de cineva pentru că gândul frontal apare ca evident și ne putem păzi de el, îl putem respinge. Dincolo de asta, gândul de ură față de persoană provine din faptul că nu deosebim fapta de făptaș și asta ne toxifică pentru că ura este otrava sufletului.

După cum pe plan trupesc facem distincție între boală și bolnav, la fel și pe plan sufletesc trebuie să facem distincția între păcat și păcătos. După cum în cazul unei boli trupești suntem înțelegători, îngăduitori și iubitori față de bolnav, însă suntem necruțători cu boala, la fel și în cazul unei boli sufletești, în cazul unui păcat trebuie să fim înțelegători, îngăduitori și iubitori față de bolnav însă să fim necruțători cu boala păcatului. Desigur că după cum în cazul bolii trupești păstrăm distanța de cel bolnav dacă are o boală periculoasă, la fel va fi și în cazul bolii duhovnicești dacă suntem și noi în pericol să ne molipsim de boala lui sau dacă prin acțiunile noastre boala duhovnicească respectivă poate să crească pentru că o validăm.

Efecte sociale a gândului despre identificarea făptașului cu fapta

Neluarea în seamă a acestui principiu simplu provoacă mari probleme în interiorul nostru prin otrăvirea sufletului nostru iar în exteriorul nostru generează curente de comportament foarte toxice cum ar fi cultura anulării – Cancel Culture – și cultura incluziunii – Woke Culture. Să le luăm pe rând.

Cultura anulării, este o formă de agresivitate de intensitate mare, de ostracizare, de încercare de expulzare a cuiva dintr-un cerc social sau profesional, agresivitate care poate fi în lumea virtuală sau reală, agresivitate generată de un cuvânt sau o faptă a persoanei țintă socotite drept inacceptabilă din punct de vedere al agresorilor. Este o formă de boicot care poate să aibă consecințe nefaste pe plan material, de exemplu dacă țintei îi este afectată cariera sau/și reputația, precum și pe plan duhovnicesc când sistemul nervos sau chiar și sufletul persoanei respective poate să fie traumatizat de valul de ură serios pe care acest mod de atac îl implică.

În clipa în care vedem o persoană că face sau spune ceva cu care nu suntem de acord, trebuie să disociem fapta de făptaș. Pe făptaș îl iubim iar fapta o judecăm în conformitate cu legea lui Dumnezeu care vine prin Biserică, adică prin consensul Sfinților Părinți, prin consensul oamenilor înduhovniciți care sunt mult mai aproape de Dumnezeu decât noi.

Dacă după acest proces făcut cu frica lui Dumnezeu și cu exactitatea conștiinței vedem că fapta respectivă este într-adevăr rea, adică ne depărtează de Dumnezeu, atunci trebuie să acționăm pentru stingerea efectelor acesteia. Ne concentrăm pe faptă, nu pe făptaș pentru că dacă ne concentrăm direct pe făptaș este o formă de război care este un fenomen distructiv, în timp ce dacă ne concentrăm pe faptă și mai ales pe găsirea unei soluții în conformitate cu voia lui Dumnezeu, acesta este un proces constructiv, care crește dragostea și cooperarea între oameni și înăuntrul lor.

Din păcate, însă, pentru că oamenii astăzi sunt departe de Dumnezeu, acest fenomen al culturii anulării este în creștere și oamenii se simt amenințați în libertatea lor.

Războiul de presă. Agresivitatea

Războiul de presă este una dintre cele mai clasice forme ale acestui flagel și constă în atacurile repetate la o persoană sau un grup de persoane care nu se aliniază cu ideologia promovată de platforma respectivă. Desigur că soluția este ca platforma sau comunitatea ideologică respectivă să-și promoveze valorile, însă dacă acestea nu există sau sunt inferioare concurenței atunci platforma respectivă alege, din păcate, distrugerea socială a celor pe care îi consideră rivali.

Asta s-a întâmplat și se întâmplă în mod manifest cu platformele ideologice atee, comuniste, sexomarxiste care, după un prim avânt în care oamenii sunt înșelați de sloganurile și promisiunile lor, se arată hidoșenia utopiei acestor sisteme și atunci aceste comunități ideologice recurg la forță, la agresivitate pentru a-și anula oponenții și criticii. Asta se întâmplă pentru că omul depărtat de Dumnezeu este totdeauna inferior și nu știe de iubire jertfelnică, ci numai de forță și agresivitate, chiar dacă uneori sunt mascate sub masca dreptății.

Această agresivitate desigur că produce mare satisfacție în agresor, care îl ține rob acestei patimi și îl împinge să repete și să crească intensitatea acesteia. Desigur că datorită faptului că harul lui Dumnezeu se retrage din ce în ce mai mult din acest om, el devine un amestec foarte ciudat, haotic și dramatic între plăcere păcătoasă, chin și neîmplinire personală. Dacă agresorul nu se pocăiește, atunci agresivitatea sa va crește și se va extinde și la categorii sau comunități de oameni care, din punctul său de vedere, sunt vrednice de blamat.

Cultura Woke – o extremă

Desigur că acest lucru evident că nu este bun și atunci a apărut reculul care se numește cultura diversității, a incluziunii, a toleranței – „Woke” – curent care ajunge în cealaltă extremă în care, dacă trebuie să-l acceptăm pe om așa cum e, înseamnă că trebuie să-i acceptăm și păcatele cu care se identifică lucru care este, de asemenea, foarte distructiv pentru că astfel se aprobă în societate păcate grave cum ar fi drogurile, vorbitul vulgar, distorsiunile sexuale și astfel se distruge civilizația.

Distrugerea provine și din faptul că nu mai contează aproape deloc ce fapte face o persoană, ci doar faptul că trebuie atins un anumit procentaj de persoane ales, de fapt, arbitrar dintr-o anumită categorie în orice comunitate, în orice colectiv. Lucrul este distrugător pentru că persoanele nu mai sunt răsplătite după faptele și după expertiza lor, ci într-un mod automat, demotivant, lucru care duce la distrugerea societăților și a firmelor – asta dincolo de distrugerea sistemică a civilizației prin incluziunea oficială a păcatului în cotidian. Există mute cazuri de firme care au pierdut milioane sau chiar miliarde și și-au șifonat imaginea din cauza acestei ideologii a incluziunii oamenilor așa cum sunt numai pentru a avea diversitate, adică indiferent dacă sunt buni sau nu și validând neajunsurile, păcatele lor în fața altora mai buni. 

Folosind ca pretext cuvinte mari ca „egalitatea” și „echitatea”, însă golite de sens, se ajunge de fapt exact la contrarul adică la privarea celor dăruiți de Dumnezeu cu o anumită harismă de a primi pe merit locul pe care Dumnezeu le-a pregătit în conformitate cu harisma și cu munca lor, loc ce este oferit pe nedrept altora pe motive care nu au nicio legătură cu poziția respectivă. Este una dintre cele mai mari batjocuri la adresa lui Dumnezeu și, după cum știm, Dumnezeu nu se batjocorește.

Exemplul Boeing

De exemplu Boeing este o companie multinațională americană care vinde avioane, elicoptere, sateliți și rachete în toată lumea. Este cel mai valoros exportator din SUA. Cu toate acestea, pentru că în urmă cu doi ani ei au pus pe primul plan în locul securității pasagerilor, angajările bazate pe cotele de incluziune rasială și de orientare sexuală, au ajuns să aibă accidente halucinante cu cele mai noi avioane ale lor – 737 MAX și 787 Dreamliner: le cad ușile și roțile în zbor, găsesc șuruburi fără piulițe de este compania nevoită să trimită mesaje la toți clienții ca să facă pe detectivii să controleze șuruburile de la avioane dacă sunt strânse.  Ferească bunul Dumnezeu! Să ne păzească bunul Dumnezeu de asemenea practici. Desigur că descoperirea acestei realități întunecate nu convine celor implicați.

Formele de manifestare a culturii incluziunii

Pentru că această cultură a incluziunii este tot o formă de extremism fără iubire, promotorii acesteia recurg tot la agresivitate, la forță pentru a-și menține poziția și astfel se ajunge la o tiranie a păcătoșilor în care cei normali trebuie să tacă – nu carele cumva să se victimizeze cei care au fost acceptați așa cum sunt – adică fără să facă niciun efort să devină mai buni. Este ca și cum am primi și am crește un șarpe în sân care după aceea te mușcă. Nu trebuie să urâm șarpele pentru că el face cele ale firii, altceva nu știe – greșeala a fost a noastră pentru că am ales pe cine nu trebuia dimpreună cu patimile lui.

Asta ne distruge nu numai pe noi, ci și societatea în general pentru că se taie posibilitatea îmbunătățirii duhovnicești prin închiderea și eșuarea omului în trup, în patimile sale.

Woke exclude transformarea înspre bine

În optica ideologiei „woke”, nu mai este nevoie de o transformare reală a inimii duhovnicești umane pentru că toți suntem buni așa cum suntem. Astfel ei zic că este nevoie doar să ne concentrăm pe trup și pe maximizarea plăcerii acestuia. Pentru că astfel omul se ghidează după principiul de bază al satanismului care zice „fă tot ce vrei” se ajunge la niște situații de neînchipuit pentru un om normal, care e centrat pe moartea ca portal, pe judecata lui Dumnezeu și pe veșnicia în care trebuie să dobândim perfecțiunea. Prin moarte și judecată ajungem la veșnicie.

Situațiile pot să fie dintre cele mai diverse și dintre cele mai bizare: de la blocarea circulației în Taiwan când cineva găsește un Snorlax în jocul Pokemon Go și terminând cu distorsionații sexual care umblă complet dezbrăcați pe stradă în fața copiilor în centrul orașelor americane în timpul lunii mândriei acestor distorsionați.

Adevărul distorsionat

De fapt, quasitotalitatea filmelor de duzină astăzi distorsionează adevărul pentru a promova această agendă ireală: aproape în toate bărbatul alb este cel rău, iar cel bun este cel de o altă culoare, sau o femeie. Un rasism inversat. Femeia este despuiată de delicatețea și gingășia ei și apare ca dură, ca una care zdrobește ceapa cu pumnul. Tatăl și mama sunt retardați, înapoiați și depășiți în timp ce înțeleptul filmului este păcătosul, distorsionatul sexual. Desigur că marea problemă este sexualizarea copiilor și a femeilor care închide această plasă satanică a prinderii spectatorului în bula cognitivă în care se complace.

Ideologia distorsiunii

În ideologia incluziunii nu mai contează adevărul adică voia lui Dumnezeu, ci voia proprie – bula noastră cognitivă, propriile gânduri, propria argumentație. Din cauza asta, oamenii au ajuns să nu mai aibă simțul adevărului în lucrurile cele mai de bază ale societății: cine este femeia, cine este bărbatul, care este familia adevărată, care este scopul omului în viață, care este normalitatea. Pentru că totul este permis înseamnă că nu mai există de fapt ideea de bine și rău în sens adevărat, dumnezeiesc, natural, ci doar în sens relativ, egoist – adică eu decid. Înseamnă că nu mai poți să mai ridici întrebări și să discuți o temă asupra căreia nu există experiență colectivă în istorie sau există această experiență, însă este împotriva egoismului promotorilor acestei culturi, pentru că ei devin agresivi, devin adepți ai culturii anulării pe care, teoretic, o combat.

Ce este libertatea, de fapt

Libertatea nu este o băltoacă amorfă în care este permis orice. Libertatea trebuie să aibă o direcție și aceasta este Dumnezeu – perfecțiunea personală veșnică, duhovnicească și iubitoare. Pentru că oamenii au dat cu piciorul lui Dumnezeu cel adevărat și se consideră pe sine dumnezei, acest fapt ne-a condamnat la singurătatea departe de Dumnezeu care este sursa luminii iubirii și a bucuriei și din cauza asta generația de astăzi, cu toate că este generația care trăiește în cel mai mare confort din istorie, este generația cea mai tristă, mai confuză și mai întunecată.

Excluderea lui Dumnezeu din rezolvarea problemelor societății

Această noapte a minții provine din mândria oamenilor care se cred pe sineși treziți în comparație cu ceilalți – de fapt termenul de „woke” înseamă aproximativ „trezit” – și încearcă să rezolve problemele societății fără Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu avem echilibrul necesar pentru că El este singurul punct de sprijin perfect, nemișcat și atotputernic. Fără luminare de la Dumnezeu nu vom scăpa de iadul relativității noastre, de iadul singurătății noastre și nu vom rezolva problemele societății, ci din contră le vom adânci pentru că nu știm ce să facem, cum să facem și unde să ne oprim. Omul nu mai simte ce este corect și ce nu pentru că bunul simț al minții vine ca rezultat al vieții ascetice de îmbunătățire continuă în Dumnezeu și cu Dumnezeu.

Despre minte

Mintea este organ de simț și în clipa în care este liberă de patimi, de adicții și de voia proprie, atunci ea stă dreaptă sub razele luminii iubitoare a lui Dumnezeu. Astfel, mintea simte corect, face deosebirea între bine și rău, între faptă și făptaș și începe să-i iubească pe toți făptașii și poate să judece toate faptele fără ca el să fie judecat de nimeni. Acesta este bunul simț. Să avem foarte mare grijă cu bunul simț pentru că acesta este expresia luminării Duhului Sfânt în cotidian. Această luminare crește în timp și omul se poate orienta din ce în ce mai bine la lumina duhovnicească, își menține drumul drept, drumul dreptății, departe de extreme către ținta perfecțiunii, a atotputerniciei iubitoare depline.

Disocierea păcatului de păcătos

Dacă omul disociază fapta de făptaș și iubește făptașul, atunci poate să coopereze cu făptașul pentru îmbunătățirea situației într-un mod constructiv pentru că este unit cu celălalt împotriva problemei. Dacă însă nu disociază păcatul de păcătos atunci este el împotriva păcătosului cu păcatele lui și asta înseamnă formă de război. Nu mai este o atitudine constructivă ci una distructivă pentru ambii. Este adevărat că, din păcate, uneori păcătoșii nu vor să se despartă de păcatele lor și atunci situația este dificilă pentru că este nevoie de acceptul lor pentru a ieși din starea distorsionată în care se află. Desigur că nu putem ca de dragul păcătosului să acceptăm păcatul, mai ales dacă acesta este contagios. Din cauza asta, spune Sf. Ap. Pavel că după prima și a doua sfătuire dacă vedem că acestea nu au efectul scontat, să ne depărtăm, pentru că e posibil să generăm repulsie și atunci avem efectul contrar celui dorit. Trebuie totuși să iubim persoana și asta înseamnă respect, inclusiv pentru neputința ei de a ieși dintr-o situație corozivă pentru sufletul ei.

Dacă celălalt are însă intenția bună și se luptă, atunci la un moment dat va veni la adevăr și faptă bună cu darul lui Dumnezeu pentru că înaintea oricărei fapte bune premerge gândul și intenția bună iar înaintea faptei rele, gândul și intențiile rele. Din cauza asta este esențial să avem gânduri bune despre persoane, să le găsim scuze în inima noastră, să zicem că n-au putut, n-au știut, n-au fost în stare, nu le-a ieșit și că noi dacă am fi fost în locul lor am fi fost de 10 ori mai răi și am fi făcut mult mai rău. Dacă vedem că celălalt se luptă atunci să-l ajutăm cu drag și să nu ne concentrăm atât pe rău pentru că dacă ne concentrăm pe rău, răul va crește. Să ne concentrăm pe bine și atunci binele va crește. 

E nevoie de răbdare și de Dumnezeu cel viu, atotștiitor și iubitor care să ne ajute să ieșim din acest hățiș pentru că altfel nu vom reuși. O lege moartă și oarbă nu are cum să rezolve problemele oamenilor vii care se hrănesc cu iubire și năzuiesc spre perfecțiunea infinită, pururea dinamică.

E un timp pentru toate…

Să nu uităm că există timp potrivit pentru tot lucrul de sub cer, după cum zice Eccleziastul. Din cauza asta este important ca să știm când este timpul potrivit pentru orice lucrare și să știm care este lucrarea potrivită pentru fiecare timp al vieții noastre.

Armonia este de la Dumnezeu cel atotînțelept, pe când dezordinea existențială și disonanța sunt de la diavol. Dumnezeu le-a rânduit pe toate la timpul lor după cum vedem și în fire și în istorie. Este un timp al nepătimirii în cei ce se nevoiesc şi un timp al împătimirii pentru tinereţea celor ce se nevoiesc; un timp al lacrimilor şi un timp al inimii învârtoşate; un timp al supunerii şi un timp al stăpânirii cu binecuvântarea Domnului; un timp al postului şi un timp al împărtăşirii de hrană; un timp al războiului din partea trupului duşman şi un timp al liniştirii din partea minții luminate de Dumnezeu; un timp al viforului sufletului și un timp al liniștirii minții pentru că mintea este sursa prin care vine liniștea; un timp al întristării inimii şi un timp al bucuriei duhovniceşti; un timp de învăţare a altora şi un timp de ascultare; un timp al întinărilor, pentru închipuirea de sine, şi un timp al curăţiei, pentru smerenie; un timp de luptă şi un timp de odihnă adăpostită; un timp de liniştire şi un timp de împrăştiere nestăpînită; un timp de rugăciune neîntreruptă şi un timp de slujire nefăţarnică. Totdeauna trebuie să știm să ne păstrăm echilibrul și să folosim timpul pentru a ne apropia de Dumnezeu. 

Timpul nu este un spațiu gol care poate fi umplut cu orice. Din contră, continuumul spațiu-timp trebuie să fie în corelație armonioasă cu viețile noastre și este cadrul în care trebuie să ne dezvoltăm către frumosul perfecțiunii. Este evident că în continuumul spațiu-timp există armonii potențiale și potențatoare care ne ghidează fără să ne strivească libertatea către armonia perfectă a comuniunii interpersonale ale Sfintei Treimi.

Legea duhovnicească și timpul

Legea lui Dumnezeu este vie și duhovnicească și din cauza asta singura soluție este corectarea continuă, pocăința continuă, duhul treaz, cu dispoziție de ascultare și jertfire în Biserică, duh care vine din atenția la programul duhovnicesc zilnic. Este foarte important să avem conștiința persistenței timpului și a limitărilor noastre astfel încât să nu căutăm roade și lucrări nepotrivite cu timpul lor, amăgindu-ne de vreo pornire a mândriei. Când este timpul potrivit să depunem ostenelile semănatului, să nu stăm în picioare uitându-ne în jur după roade și avuții pentru că în cel mai bun caz pierdem timpul care este una dintre cele mai mari averi ale noastre. Dacă nu avem bunul simț al timpului și nu ne vom supune după Dumnezeu perioadei în care suntem atunci nu vom lua nici la timpul cuvenit cele proprii ale timpului acela.

Extremele și timpul. Despre imigrație

Legat de relația dintre timp și ajungerea la extreme, mișcarea extremelor în timp poate fi văzută ca o mișcare spiralată care dacă nu este stabilizată de Dumnezeu, scapă de sub control. Un caz foarte manifest astăzi este cazul imigranților. Pentru că mai demult, mulți prea mulți români au plecat din țară din varii motive, s-a ajuns la o extremă care generează la rândul ei reacțiuni extreme și în țările de destinație unde mulți nu au cum să se simtă ca acasă, precum și în România unde din cauza asta lipsei de forță de muncă există presiunea de a se importa imigranți pentru a se acoperi această cerere. 

Acest lucru însă duce la efecte secundare nedorite cu atât mai mari cu cât valul este mai extrem – efecte secundare care provin din faptul că imigranții, în general, nu iubesc țara și nici pe Dumnezeu, Care este dătătorul modului corect de a fi. Spun „în general” pentru că aici mai apare o distincție. Dincolo de distincția între faptă și făptaș trebuie să facem distincția între persoană și grupul din care face parte. Adică știm din experiență, statistic vorbind, cum se comportă un anumit grup social, însă poate că persoana din fața noastră este diferită. Se poate judeca grupul la modul general, nu persoana.

De exemplu, vedem ce distrugeri au făcut imigranții în Europa și în SUA datorită faptului că au fost mulți și că, în general vorbind, sunt exponenții unor ideologii agresive. Din cauza asta trebuie să fim foarte circumspecți atunci când acceptăm imigranți, însă, e posibil ca anumiți imigranți să fie cu frica lui Dumnezeu și să iubească țara care i-a primit. Asta se vede după virtuțile naturale pe care o persoană le manifestă în timp. Desigur că nu putem să judecăm persoana, însă pe oameni îi putem cunoaște după fapte dacă sunt ai lui Dumnezeu sau dacă se lasă influențați de vrăjmaș. Noi trebuie să-i iubim pe toți, însă dacă au fapte cu energie demonică trebuie să ne ferim și – dacă e posibil – să oprim aceste fapte și să nu le escaladăm.

Diavolul încearcă totdeauna să aducă exagerări, haos, tulburare, ceartă și despărțire în timp ce Dumnezeu aduce pace, echilibru și unire. Din cauza asta să avem grijă cu exagerările care sunt prea bune pentru a fi adevărate și care pot să genereze reverberații, urmări de aceeași magnitudine în viitor.

Nașterea de copii și familia

Tot în aceeași categorie a problemelor care ajung într-o extremă intră și copiii. Oamenii nu mai vor să aibă copii sau dacă au, cel mult unul. Asta este o extremă, fraților. Natural este să aibă câți dă Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu dă, va avea El grijă însă nu vă gândiți să vă feriți să aveți copii ca să vă trăiți viața pentru că mai încolo extrema asta o să o plătiți cu vârf și îndesat. Dincolo de faptul că copiii mulți sunt o bucurie mult mai mare decât unul singur, la bătrânețe, dacă un cuplu nu are copii sau are doar unul și acesta pleacă la casa sa, va fi foarte dificil pentru cuplul respectiv să fie ajutat pentru că nu are cine să facă asta.

Desigur că dacă tânărul respectiv merge la monahism, atunci Dumnezeu trimite un înger în locul lui, după cum s-a și dovedit prin destule minuni în istorie, însă dacă ajutorul lui Dumnezeu este blocat din cauza păcatelor, atunci situația este dificilă. Să avem grijă să fim totdeauna în voia lui Dumnezeu și să ținem drumul de mijloc, natural, drumul validat de experiența neamului și a Sfinților Părinți în istorie pentru că acesta este drumul împărătesc al lui Dumnezeu.

Despre trezvie și rolul ei. Darul harului

Dacă omul merge pe acest drum concentrat și trezvitor pe ținta care se află în centru, atunci sigur va nimeri și va primi premiul cuvioșiei de la Dumnezeu. Unii chiar pot să-l primească la început de tot, înainte de osteneli, cum a fost Sf. Siluan. Să nu-i invidiați pe acești oameni pentru că ei au o cruce foarte mare de dus pentru că datorită lipsei de experiență și putere iubitoare a sufletului, vor pierde harul și mai apoi se vor chinui cu durere timp îndelungat încercând să-l recâștige. Chinul lor este cu mult mai mare pentru că ei știu ce au pierdut, comparativ cu omul care nu a avut experiența harului.

Din cauza asta drumul bătătorit este acela în care Dumnezeu dă răsplățile la sfârșit, după osteneli sau uneori chiar în timpul ostenelilor dacă mărșăluitorul a ajuns la maximumul rezistenței sale și a văzut iadul cu ochii, cum se spune, că orice ar face, este pierdut, dacă nu-l ajută Dumnezeu.

Desigur că uneori Dumnezeu dă bucuria negrăită a raiului chiar în vremea morții ca să-l ferească pe drumeț de rătăcire. Dumnezeu știe pe fiecare și judecățile Sale sunt abis mare.

Să nu judecăm persoanele!

Niciodată nu putem să judecăm persoana și pe Dumnezeu pentru că toate sunt taine. Noi judecăm doar faptele, și pe acestea le judecăm cu conștiința relativității părerii noastre. Să zicem: „După smerita mea părere, eu aș face asta” sau „Eu nu aș face asta.” După care să zicem „Săracul nu a știut, a fost învățat altfel, nu a putut, nu i-a ieșit, a greșit, – Dumnezeu știe pe fiecare!”.

Dacă vom disocia fapta de făptaș atunci vom fi în pace în sufletul nostru, împăcați cu Dumnezeu și cu ceilalți, iertând pe fiecare în inima noastră, chiar dacă vom fi foarte activi în promovarea faptelor bune și în evitarea celor rele. Să nu uităm că ceea ce contează este așezarea interioară chiar dacă reacția exterioară poate să fie una foarte dinamică sau una foarte liniștită. E nevoie de discernământ și echilibru și acesta vine numai prin iubirea lui Dumnezeu pe care să ne ajute bunul Dumnezeu să o dobândim!

Amin!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!