Urmăriți un foarte frumos și documentat material în care ni se prezintă dovezi arheologice descoperite la Ninive care ne confirmă faptul că Biblia este adevărată în relatările sale istorice din perioada respectivă.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Dovezi biblice descoperite la Ninive
Astăzi doresc să vorbesc despre site-ul arheologic al [orașului] Ninive. Pentru a putea face asta trebuie să ne întoarcem în timp la jumătatea secolului al XVIII-lea. Să înțelegem că dacă Ninive nu ar fi fost menționată în Biblie nimeni nu și-ar mai fi amintit de ea, nimeni nu l-ar mai fi cercetat, și nimeni nu ar mai fi făcut săpături. Deci întreaga poveste a orașului Ninive și a săpăturilor de acolo sunt urmare a celor menționate în Biblie.
Ne aflam în Mosul, în Irak, pe acoperișul clădirii în care suntem cazați. Mosul a fost reședința organizației ISIS în timpul anilor 2014-2015, și de aceea cea mai mare parte a orașului este încă în ruine. Suntem pe acoperiș, și chiar în spatele meu, aproape, se află ruinele cetății antice Ninive. Cu adevărat nu cunosc un exemplu mai bun în care arheologia să confirme exactitatea celor menționate în Biblie decât în acest caz al cetății Ninive.
Cetatea Ninive a fost așezată pe malul fluviului Tigru, în nordul Mesopotamiei. În Cartea lui Iona, a fost cuvântul lui Dumnezeu care s-a pogorât la el: ”Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fața Mea.” Astfel, în Biblie se spune că Ninive a fost o cetate mare.
În anul 1820, un agent comercial britanic, Claudius Rich, a cercetat ruinele cetății Ninive. Deși acesta nu a fost primul care a trecut pe la aceste ruine, dar a fost primul care a publicat o descriere exactă a acestora. Acesta scrie: ”Am mers mai departe prin zona Ninive, zidurile sale devenind ca niște colini naturale. Aceasta este ceea ce a descris Claudius Rich. Zidurile cetății arată ca și niște colini naturale. Iar acesta este unul din zidurile de piatră de la una din multele porți care au fost supuse săpăturilor. Această hartă privită de sus a fost desenată la mijlocul anilor 1800, în care se arată zidurile cetății. Această săgeată ne arată unghiul din care am făcut următoarea filmare, arătându-ne colțul de nord-est al cetății. Aceste ziduri ale cetății împrejmuiesc ruinele cetății Ninive, care încă pot fi văzute și în ziua de azi. În felul acesta putem vedea întinderea vastă a cetății Ninive, care arată faptul că ruinele acestea se potrivesc cu descrierile cetății Ninive din Biblie.
În capitolul 3 al cărții lui Iona se spune: ”Și Ninive era cetate mare înaintea lui Dumnezeu; îţi trebuia trei zile ca s-o străbaţi.” Să avem în vedere că zidurile cetății pot fi identificate în aceste ruine. Acestea erau zidurile din interior. Existau de asemenea ziduri înafara orașului și în suburbii. Deci aceste ruine se potrivesc cu descrierile cetății Ninive din Biblie, atunci când o descrie pe aceasta ca o cetate mare, ca un oraș foarte mare, cu o populație de peste 120 de mii oameni. La vest de cetatea antică curge fluviul Tigru. În interiorul ruinelor se află 2 coline. Cea mică, dar mai sfântă decât cealaltă, se numește ”Neby Yunis”, care se traduce în arabă cu ”Profetul Iona”. Acesta păstrează numele profetului lui Israel, Iona, din Biblie. Domnul a decis ca să distrugă Ninive datorită slăbiciunilor poporului său. Dar cei peste 120 de mii de locuitori ai acestuia nu știau de asta, dar Domnul a avut compasiune pentru ei și le-a trimis un profet israelit, Iona, să le vorbească și să-i avertizeze [despre asta]. Acesta a fost un semnal pentru ei, pentru că auziseră despre acest profet, acesta fiind omul despre care se gândeau că a fost înghițit de peștele cel mare, care a petrecut trei zile și trei nopți în pântecul său, iar acum se află aici pentru a ne vorbi despre distrugerea ce are să vină asupra noastră, și poate de aceea ar trebui să-l ascultăm. Deci atunci când regele și poporul au auzit propovăduirea lui Iona s-au pocăit iar Domnul s-a înmuiat și nu a mai distrus orașul, și astfel a permis cetății Ninive să-și continue cursul vieții până acolo încât să devină capitala Imperiului Asirian.
Pe vârful colinei Nebi Yunis se construise o moschee pe care ISIS a dinamitat-o în anul 2014. Dar sub ruinele acesteia se aflau ruinele unei biserici, care ne arată că tradiția a fost păstrată și că acestea sunt ruinele cetății Ninive. În anul 1830, colonelul britanic Robert Taylor a găsit printre ruinele de la Nebi Yunis o prismă cu șase fețe acoperită cu scrieri cuneiforme. Această piesă, recunoscută sub numele de ”Prisma Taylor” este în momentul de față expusă într-un muzeu britanic. Deci aceasta este ”Prisma Taylor”. În anul 1830, atunci când a fost descoperită, nu se știa nimic despre ea. La nord-est de Nubi Yunis se află cea de-a doua, și mai mare, colină, numită Kouyunjik, iar pe lângă ea curge râul Khosr. Deci tradiția, cunoștințele locului, cercetătorii din vechime, cu toți știau de ruinele ce existau pe partea opusă a râului Tigru, care se opunea orașului Mosul, și care aparțineau fostei cetății Ninive. Oricum, pe la jumătatea anilor 1800, acest lucru a început a fi pus în discuție deoarece unii cercetători au identificat ale locuri ca fiind Ninive.
Deci pentru a putea stabili cu exactitate că acestre ruine aparțin cetății Ninive, a trebuit să se facă săpături pentru a demostra aceasta. Astfel, în anul 1849, aventurierul britanic Austin Henry Layard a devenit foarte determinat de a explora marea colină Kouyunjik. Având în vedere abundența rămășițelor existente la suprafață, Layard a decis să înceapă săpăturile aici, în colțul din sud-est ai colinei. Acesta a săpat în șanț vertical iar la adâncimea de 6 metri au dat peste un rând de cărămizi arse. După ce s-a mai eliberat locul a devenit evident că zidul aparținea unei clădiri monumentale. Și astfel, pe parcursul săptămânilor următoare, excavarile au început a scoate la lumină cel mai mare palat care a fost cunoscut vreodată. Acesta și-a dat seama în urma materialelor găsite la suprafață că acesta va fi un loc bun de săpat, și astfel imediat a dat de ruinele acestui complex de clădire care se află în spatele meu. În interior, de-alungul zidului de cărămidă erau așezate lespezi de gips pe care au fost sculptate scene complexe de vânătoare, de campanii militare, sau alte realizări glorioase ale regelui.
În acest palat putem găsi acest perete costruit din cărămidă de glod care ne arată cum funcționa acest perete. Aici se observă o piatră imensă care era placată pe perete iar pe partea exterioară se sculptau diferite statuete, oameni, dumnezei, sau înscrisuri. Dacă mă veți urma aici veți vedea această lespede de piatră înfudată în perete pe care se află încrustate scrieri cuneiforme. Mergând înapoi la Layard, acesta a săpat de-alungul zidurilor. În fapt, se estimează că acesta a scos la lumină peste 3 kilometri de ziduri de piatră foarte bine păstrate din care a extras lespezi care ulterior vor fi transportate către muzeele britanice. În timp ce echipele de săpători descopereau acest imens palat, s-a identificat curtea centrală, unde s-a săpat și a fost scos la lumină două imense sfere cu aripi, aflate unul lângă altul, și în timp ce le scoateau la lumină și-au dat seama că acestea ceva care s-a descoperit după mai multe săpături că era un sală monumentală.
Odată cu efectuarea săpăturilor, Layard a desenat planul palatului pe care îl scotea la lumină. Deci acestea sunt desenele sale, iar ceea ce vreau să fac aici este de a verifica harta sa cu ceea ce se găsește pe teren. Acestea sunt ruinele palatului pe care Layard le-a scos la lumină. Iar acesta este harta locului privită de sus. Aceste 3 săgeți arată intrările din fața curții centrale. Iar aici sunt așa cum se prezintă ele ca ruine. Cea mai mare dintre aceste intrări a fost cea din mijloc. Iar ceea ce facem acum este de a păși prin acest gol, chiar aici. Puteți să mă urmați în timp ce pășesc pe aici. La momentul în care Layard a început săpăturile la intrarea centrală, oamenii săi au găsit două sfere cu aripi și cap uman pe fiecare parte a sa. Aceasta s-a dovedit a fi doar intrarea unui hol monumental care ducea de la curtea interioară centrală la ce mai importană încăpere interioară. Deci, cea ce ce avem aici este o deschidere, apoi o altă deschidere, și un mare culoar care te ducea de la această mare curte la camera cea mare a palatului.
Uitându-ne chiar aici vedem ruinele acestui culoar monumental care duce de la curtea centrală în camera cea mare. Zidurile acestei camere erau placate cu pietre pe care erau gravate scene ale asediului unui oraș. Întrebarea pe care și-a pus-o Layard a fost aceea: Caruia dintre orașele importante i s-a întâmplat asta și cărui rege aparținea palatul a cărui descoperire o făcuse prin săpăturile sale? Pietrele originale care au fost demontate din această cameră sunt expuse la Muzeul Britanic din Londra, unde a fost reconstruit zidul descoperit de Layard. Pe perete, în partea dreaptă, să află o piatră pe care este gravat un rege asirian care stă pe un tron aflat pe vârful unei coline și care privește la războiul de apărare al orașului. În partea din stânga, de deasupra regelui, se afla o mică inscripție cuneiformă care a rezolvat misterul.
Din momentul în care descifrarea scrierii cuneiformă a mai avansat, Layard a fost în stare să traducă inscripția și să o includă în raportul său cu privire la săpături, pe care l-a publicat în anul 1853. Citim din acesta: ”Sennacherib, atotputernic rege, rege al țării Asiriene, stând pe tronul de judecată, a decis distrugerea cetății Lachish.” Să avem în vedere că aceștia au identificat numele lui Sennacherib care era gravat în piatră, dar aceasta ar fi fost fără relevanță, dacă numele lui Sennacherib nu ar exista în Biblie, ca rege al Asiriei cu capitala la Ninive. În conformitate cu Cartea a II-a Regilor cap. 19 versetul 36 se spune: ”Atunci, regele Sennacherib al Asiriei a spart tabăra și s-a întors în țara lui. S-a dus acasă, în capitala sa, Ninive, și a rămas acolo.”
Deci acum s-a știut cu siguranță că prin găsirea și traducerea acestei inscripții, precum și [prin traducerea] altor inscripții găsite după aceste săpături, s-a aflat că ruinele ce se aflau dincolo de fluviul Tigru de la Mosul a fost cetatea Ninive, iar clădirea la care a săpat Layard a fost palatul lui Sennacherib. De asemenea, în sala cea mare, ce se afla la capătul acelei curți interioare, și care arăta ca un telescop, se înfățișa sculptat cetatea Lachish, al doilea oraș ca importanță din regatul lui Iuda. Aceasta a fost ceva surprinzător pentru că aceștia se așteptau să fie un oraș mult mai important, cel mai important oraș din lume, cel mai important dintre toate, cel mai important din Iudea, capitala sa, care era Ierusalimul. De ce atunci în această cameră de prezentare se află sculptat Lachish, al doilea oraș ca importanță din regatul lui Iuda?
Inscripția de pe ”Prisma Taylor” se poate citi acum, iar aceasta nu era decât o inscripție a lui Sennacherib insuși. În ea, Sennacherib zice: ”Așa cum Iezekia, evreul, nu s-a supus stăpânirii mele am impus asediu asupra a 46 dintre cel mai puternice cetăți ale sale, am construit ziduri de fortificație asupra unui număr nelimitat dintre așezările sale și în vecinătățile lor și le-am cucerit.” Să notăm că Iezechia, regele Iudeii, este menționat de Sennacherib. Acest eveniment este menționat în Biblie, în Cartea lui Isaia capitolul 36: ”În anul al paisprezecelea al domniei lui Iezechia, Sennacherib, regele Asiriei, a pornit cu război împotriva cetăţilor celor întărite ale lui Iuda şi le-a cucerit.”
În acele locuri de care se vorbește în Biblie, toamna avea loc strângerea măslinelor, iar asta este foarte solicitant deoarece modalitatea prin care se recoltează este aceea de a bate crengile cu ditamai bețele, și astfel măslinele cad. Deci, Isaia folosește aceasta ca o metaforă pentru a descrie invazia asiriană a Iudeii, iar măslinele care cad din pom sunt oamenii care vor muri și care locuiesc în orașele regatului Iudeii. Aceste aripi erau situate pe fiecare din părțile sălii centrale, privind în jos spre sala Lachish a palatului lui Sennacherib din Ninive. În fundul acestui imens hol se afla piatra în relief pe care era sculptată rampa de atac a asediului cetății Lachish. Aceasta este piatra care are sculptată scena asediului cetății Lachish. Deci se poate vedea pe acești soldați asirieni care se urcă pe rampă. Pe ambele laturi se pot vedea care de război imense și rampele de lansare.
În Cartea a doua a Cronicilor, capitolul 2, versetul 9, se spune: ”După aceasta Sanherib, regele Asiriei, care era cu toată oştirea lui în faţa Lachish-ului, a trimis pe nişte slujbaşi ai săi la Ierusalim, la Iezechia, regele lui Iuda, şi la toţi cei din Iuda care erau în Ierusalim …” Deci, avem Biblia și dovezile asiriene care vin împreună și ne arată asta. Acesta a fost un eveniment important care a fost consemnat atât de autoritățile asiriene cât și de cele israelite în Biblie. Acesta este Tel Lachish, mormanul de ruine al cetății pe care asirienii au atacat-o în anul 701 BC.
Atât timp căt în Biblie se spune că Sennacherib a asediat Lachish-ul, atât timp cât pietrele în relief de la palat ne arată sculptat rampa de lansare a asediului cetății, nu ar trebui să fie nici o surpriză că în anul 1973 rampa a fost descoperită și scoasă la lumină. Așa arată săpăturile din anul 1973. Iar așa arată acestea astăzi. Putem să vede pe asirieni urcând pe această rampă pe fiecare parte. Aceasta este rampa de asediu așa cum arată aici, iar aici este este rampa așa cum cum a fost ea scoasă la lumină la Tel Lachish. Aici sunt la Tel Lachish iar în spatele meu se află rampa care pornește de la nivelul pământului, apoi mormanele de piatră suprapuse care ajung până la nivelul de sus al zidurilor cetății. Săpăturile anterioare au tăiat în movila de pământ formând o tăietură verticală.
În anul 1973, atunci când această secțiune verticală a fost analizată, s-a realizat că movila de pământ a fost construită dintr-un imens morman de pietre. Toart aceste pietre sunt de aceea mărime ca să permită unui soldat asirian să le poată lua și să le arunce pe grămadă. Dacă ne uităm aici vedem expuse pietrele din interiorul rampei asiriene, care se continuă până la zidurile cetății Lachish. În spatele acestui zid să găsesc săpăturile care au scos la lumină cele ce se află în interiorul cetății, de partea cealaltă a rampei. Pentru a vă da o idee cu privire la cât de mare este rampa, cât de înaltă este de la bază și păna la înălțimea zidurilor cetății, mă voi ajuta de băiatul meu pe care îl voi filma în timp ce va alerga pe rampă.
Acestea sunt zidurile exterioare ale cetății Lachish. Aici este locul până la care ajunge această rampă imensă. Acesta este locul care este gravat pe piatră sculptată ce a fost găsită în palatul lui Sennacherib din Ninive. Acesta este locul unde oamenii de deasupra se luptau pentru viețile lor iar asirienii cu carele lor de război asediau aceste ziduri. Din punct de vedere arheologic, toate lucrurile pe care le vedem gravate pe pietrele care au fost extrase de pe pereți, vârfurile de lance, pietrele folosite de praștii, toate au fost extrase din această zonă. În spatele meu, unde vedem aceste case, a fost locul în care s-au așezat asirienii.
Puteți să vă imaginați la ce se gândeau poporul iudeu din Lachish în timp ce se uitau la cea mai puternică armată din lume ce începuse să-și așeze tabăra acolo? Asirienii au venit cu o armată ce nu suferise înfrângere. Fiecare cetate pe care au asediat-o a fost cucerită. Iar poporul acestei cetăți știa asta. Deci acesta ar fi trebuit să simtă o imensă presiune pusă pe ei în timp ce se uitau la asirienii care își așezau tabăra acolo. Conform gravurilor, Sennacherib se afla pe acest deal și privea la spectacol. Iar specatacolul era chiar aici. Construcția rampei de asediu însemna că soldații puneau aceste pietre una peste alta și astfel, s-a estimat, au ajuns să cântărească 19 mii de tone. Poporul iudeu se luptau pentu viețile lor dar nu se puteau pune cu asirienii. Aceștia au făcut ceea ce făceau întotdeauna, au spart zidurile cetății, au incendiat cetatea, a omorât o mulțime de oameni, și a trimis pe restul în exil. În apropiere a fost descoperită o groapă comună in care se găsesc osemintele a peste 1500 de oameni care au fost uciși în conflict. După cucerirea cetății Lachish, armata asiriană a dat foc întregii cetăți.
După căderea Lachish-ului, singura cetate care a rămas necucerită în tot regatul lui Iuda era capitala, Ierusalimul. Astfel asirienii au început asediul asupra acestuia. În inscripțiile sale, Sennacherib afirmă: ”Am făcut un prizonier în Ierusalim, în reședința sa regală, ca o pasăre într-o colivie.” Dacă asirienii aveau să cucerească Ierusalimul atunci însemna că Dumnezeu ar fi fi încălcat jurământul Său că din acești oameni are să se nască Mesia, și în consecință Dumnezeu nu va lăsa ca Ierusalimul să fie distrus. Astfel, Acesta scapă Ierusalimul printr-un mare miracol. În cartea a doua a Regilor, capitolul 19 se zice: ”În noaptea aceea, îngerul Domnului a ieșit și a ucis 185 de mii în tabăra asirienilor. Când aceștia s-au trezit în dimineața următoare — au văzut peste tot cadavre! Deci Sennacherib, regele Asiriei, a ridicat tabăra și s-a retras [de acolo]. S-a întors la Ninive și a rămas acolo.”
În gravura lui Sennacherib sunt menționate toate marile sale realizări, iar unele dintre acestea este asediul asupra Ierusalimului, dar acesta nu a menționat niciodată că a capturat Ierusalimul. Sennacherib se laudă cu toate cetățile pe care le-a distrus, iar cel mai proeminent dintre ele este Lachish. Nu există nici un dubiu că cetatea pe care ar fi menționat-o acolo pentru a se lăuda era Ierusalimul, dar nu l-a gravat pe acesta în galeria sa deoarece, în concordanță cu propriile sale însemnări, dar și cele din Biblie, acesta nu a cucerit niciodată Ierusalimul. Deci acesta a menționat a doua cetate ca mărime din Iudea. Aceasta este evidențiat din punct de vedere arheologic: Sennacherib nu a capturat niciodată Ierusalimul. Conform Bibliei, aceasta s-a produs datorită unui miracol. Este foarte ușor de crezut miracolul deoarece toate cetățile care au fost atacate de asirieni, din nord, de unde ne aflăm acum, și până în sud, în Egipt, și totul înăuntru, fiecare cetate care a fost atacată și asediată a fost cucerită. Cu o singură excepție. Iar aceasta a fost cetatea Ierusalimului. Știm asta din Biblie, știm asta din dovezile arheologice, din însemnările asiriene care s-au găsit, și știm asta din dovezile arheologice pe care le vedem aici în palatul lui Sennacherib.
Ultima mențiune despre Ninive în Vechiul Testament se află în Profeția lui Sofonie despre distrugerea cetății. Zice Sofonie: ”Atunci El va întinde mâna Sa şi spre miazănoapte şi va nimici Asiria, va pustii Ninive şi o va preface în pustietate. În mijlocul cetăţii vor sălăşlui turmele şi toate dobitoacele pământului. […] Ce ruină a ajuns aceasta!” Astăzi, ceea ce a fost marea cetate a Ninivei este un loc în care ciobanii își pasc oile sale. Profețiile care au fost spuse împotriva sa au fost împlinite în anul 612 BC atunci când babilonienii și aliații lor au distrus complet orașul pe care l-au lăsat în ruine și a așa a rămas de atunci, de 2400 de ani.
În mod esențial ceea ce s-a descoperit în Ninive au fost acele dovezi asiriene. În acest moment dovezile asiriene pot fi comparate cu cele israeliene din Biblie, și în mod special cele legate de cucerirea asiriană a Iudeii, acolo acestea cad de acord. Deci două perspective care sunt radical diferite cad de acord la detaliu în ceea ce privește cu cele întâmplate și cine a fost responsabil. Avem aceleași nume de regi în ambele documente, avem detaliile evenimentelor care au avut loc, ce a fost luat, și ce nu a fost luat. Nu pot să nu mă gândesc la un loc în care totul se pune împreună: arheologia, Biblia, însemnări din afara Bibliei, în care toate arată că Biblia vorbește despre oameni vii, locuri care au existat, evenimente reale, distrugeri reale, iar aceasta este o veste bună.
În prezent ne aflăm în aceeași situație în care s-a aflat atunci Ninive. În Profeția lui Isaia, capitolul 24, se utilizează metafora scuturării măslinelor din pom pentru a atrage atenția, de data asta, a distrugerii întregii lumi: ”Aşa se va întâmpla în lume, cu toate popoarele, ca şi când se scutură măslinii, şi ca pe urma culesului viei.” Nu dorim să devenim și noi ca ca acea cetate dispărută a Ninivei. Care a fost mândră și a fost distrusă pentru totdeauna. Dorim să fim ca acei oameni care au locuit mai înainte în acea cetate a Ninivei, care au auzit predica lui Iona și s-au pocăit de slăbiciunile lor și în felul acesta au fost cruțați. Dacă Acesta a avut compasiune, așa cum spune Iona, asupra a 120 de mii de oameni care locuiau în Ninive, atunci cum nu poate Acesta de a avea compasiune asupra tuturor care locuiesc pe Pămân? Iar Acesta are.
Așa cum a trimis ninivitenilor un semn așa ne trimite și nouă un semn. Care este acel semn? Un israelit. Un Mesia israelit. În Matei 12, versetul 39, Iisus zice: ”Neam viclean și desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, în afară de semnul lui Iona profetul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, tot așa va fi și Fiul Omului în inima pământului trei zile și trei nopți. Bărbații din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta și-l vor osândi, căci ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată, aici e mai mult decât Iona!”
Semnul este Iisus. Acesta este Acela care a petrecut 3 zile și 3 nopți în mormânt, iar a 3-a zi a înviat din morți. Poate că ar trebui să ascultăm de El! Iar de vom asculta de El, și de vom crede în El, atunci vom găsi mântuirea în numele Său. Vă mulțumesc pentru vizionare.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
