Ascultați o discuție foarte sensibilă despre muzică cu Sebastian Androne Nakanishi, primul compozitor român care a primit „Oscar-ul pentru muzică” – mai exact International Classical Music Awards”. Sunt abordate teme ca mesajul în muzică, duhovnicia, sursele de inspirație, Inteligența Artificială în muzică precum și consecințele duhovnicești ale acesteia.
Sebastian poate fi găsit pe site-ul său la http://www.androne-nakanishi.com și pe YouTube la https://www.youtube.com/@Androne-Nakanishi/featured
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu Sebastian. Sebastian Androne-Nakanishi care nu este pentru prima dată în Sfântul Munte și eu chiar îl iubesc foarte mult, de ce? Pentru că este un florar mai special. Și din cauza asta am vrut să facem în fața florilor, chit că este puțin cam soare acum. Un florar mai special și site-ul lui, chiar îl rog să lase site-ul așa cum este acum. Sigur că o să mai adauge conținut, dar să lase site-ul așa cum este acum ca să vedeți ce site frumos are. Un site plin cu flori. Și când am spus că este un florar mai special, nu pentru că el se ocupă de flori, cum se ocupă părintele stareț, părintele Pimen, ci se ocupă de flori, pictându-le cu muzică.
El este compozitor de muzică clasică și a început muzica de mic copil. De la ce vârstă?
Sebastian Androne-Nakanishi: Foarte mic. Pe la cinci ani.
Părintele Teologos: Pe la cinci ani și de la vârsta de cinci ani încontinuu ai cântat și ai compus, pentru că mai degrabă te identifici ca și compozitor decât ca și cântăreț, nu?
Sebastian Androne-Nakanishi: Da.
Părintele Teologos: Evident. Și este Primul român, să știți, care ca și compozitor a câștigat Oscarul. Nu vorbim de filmografie, ci vorbim de Oscarul în muzică. Se numește International Classical Music Awards. În clipa care cineva ajunge să câștige un astfel de premiu care este cea mai mare distincție în muzica clasică, în clipa respectivă trebuie să știți că omul iese din această lume. Bineînțeles are și anumite piese pe YouTube pe care le recomand să le ascultați, dar bineînțeles că o să vedeți că o să fie niște piese foarte complexe și trebuie să stați efectiv să nu faceți altceva ca să ascultați lucrul ăsta.
Și de fapt, din cauza asta l-am rugat să facem această discuție. Nu atât ca să vorbim despre premiul sau mai bine premiile – că are mai multe premii. El este stabilit în Elveția cu doamna sa, cu Bianca, ci să discutăm despre gusturi, cu toate gusturile nu se discută și despre starea, halul, să zic, așa vă rog să mă iertați, în care a ajuns muzica de astăzi și nu mă refer la muzica clasică în care el activează, ci în muzica generală.
Deci întâi de toate ce trebuie să asculte sau care este sistemul de valori, mai bine zis, să asculte lumea?
Sebastian Androne-Nakanishi: Sărut mâna, părinte! Vă mulțumesc frumos pentru invitație.
Părintele Teologos: Pentru puțin.
Sebastian Androne-Nakanishi: Sunt măgulit și am zis să accept deși sper să nu îmi fac rău duhovnicește și să nu… Da, sper să ajut cumva.
Părintele Teologos: Nu o să-ți faci rău.
Despre impactul muzicii
Sebastian Androne-Nakanishi: Muzica e funcțională. Muzica are funcții – din cele mai vechi timpuri. Avea funcție taumaturgică adică de vindecare, etică. Acum, practic, muzica majoritar vorbind e estetică. Sigur, avem muzici care au funcția de cântec de leagăn. Avem muzica de lift și așa mai departe. Suntem inundați de muzici și chiar vorbeam și cu prietenul meu Ștefan – astăzi, muzica e peste tot. Și ești într-o junglă practic, ești rătăcit, ești bombardat de peste tot și a ajuns liniștea să fie un produs de lux. Eu ca muzician în devenire, că cred că tot timpul un muzician e în devenire, și mie îmi este greu să nu mă rătăcesc. De ce? Pentru că apare o piesă. Acuma vine în minte Billie Eilish – o muzică pop. Eu nu sunt expert în pop. Am încercat să scriu. E foarte greu, să știți.
Părintele Teologos: Da?
Sebastian Androne-Nakanishi: Nu mă pricep. Dar am fost impresionat și insist asupra termenului impresionat. Nu mișcat. Impresionat. Sigur, m-am uitat apoi și la videoclip și apoi am fost puțin…da, nu știu…
Părintele Teologos: Șocat…
Sebastian Androne-Nakanishi: Șocat. Da. Dar există o virtuozitate pur tehnică sau componistică, cum e de exemplu, K pop-ul care e fascinant. Dar ce ți face ție după ce asculți? Te energizează într-un fel în care te pune nu știu… Ești într-o stare să zicem de pace sufletească. Adică ești antrenat, ești gâdilat, ești gata de atac, excitat iarăși un termen bun. Da. Și mi-aduc aminte de ce spunea Platon în „Republica”. Nu vorbea de muzici, culmea, ci de de structura, de esența acelor muzici, de moduri ca termeni tehnic și spunea. nu se cântă așa dacă vreți să mergeți la război, că muzica aia vă va moleși și viceversa muzica de război nu o punem înainte să ne punem la somn.
Ei, acum noi nu mai avem astfel de viziune… exact sau de ghiduri. Nu. Toată lumea ascultă ce vrea. Beauty is in the eye of the beholder. Nu? Adică părerea mea contează cel mai mult. Sunt studii care arată că muzica lui Mozart, a lui Bach au efecte benefice nu numai asupra oamenilor, ci asupra plantelor, asupra văcuțelor…
Părintele Teologos: A pisicilor… că tot avem una aici care…
Sebastian Androne-Nakanishi: Da. Deci cred totuși că pe lângă ceea ce ne place, să încercăm măcar muzica asta clasică pe care atât de mult o laudă oamenii de știință și care spun că studiul acelei muzici, mai ales pentru copii, aprinde creierul ca un pom de Crăciun și e ceva ce nici o altă activitate nu poate să facă. Ar trebui să ne pună pe gânduri.
Părintele Teologos: Da, eu cred că oamenii ar trebui să fie mai atenți nu atât la plăcerea lor, cât la efectele pe care o anumită piesă sau, mă rog, un anumit gen de muzică sau anumite piese le au asupra personalității lor. Pentru că într-adevăr ai vorbit despre muzică ca și o muzică terapeutică și această muzică terapeutică sigur, da, este muzica psaltică, dar aceasta este o muzică utilitară în biserică care vindecă sufletul și îl reunește cu Dumnezeu, dar de acolo încolo, cred că există diferite genuri de muzică, după cum spuneai, citându-l pe Platon pentru diferite boli spirituale. Adică în clipa în care cineva este depresiv trebuie să asculte un anumit gen de muzică, nu să îl împingă mai rău. Sau dacă cineva este agresiv, în spectrul opus, trebuie să asculte alt gen de muzică.
Consecințe care pun probleme din punct de vedere duhovnicesc
Din păcate, astăzi, eu cred că oamenii în loc să asculte ceva hai să spun complementar sau să-și găsească echilibrul sau punctul de maximă vigilență, eu cred că ei încearcă să-și potențeze patimile.
Sebastian Androne-Nakanishi: da…
Părintele Teologos: Cred că asta este problema… Ai spus și de un rol etic al muzicii. Ce înseamnă asta?
Sebastian Androne-Nakanishi: Înainte, din câte am învățat și eu și am mai răsfoit prin prin cărți, muzica… și de fapt, și în anumite triburi de astăzi, muzica nu e frumoasă sau urâtă.
Părintele Teologos: A, da?…
Sebastian Androne-Nakanishi: Ea e bună sau rea.
Părintele Teologos: A, ok…
Sebastian Androne-Nakanishi: Nici nu există termenul, adică nu au conceptul. Și dacă le pui să spunem nu știu… Bach… asta e o problemă pe care încă o am. De ce e Bach extraordinar? Că este! Dar uneori mă întreb: e oare extraordinar doar pentru că ni s-a spus, doar pentru că pot să analizez? Știți că am avut chiar discuția aseară – dar de ce e frumoasă? La un moment dat, te blochezi, că eu am pus întrebarea puțin așa, mai în afara… Dacă vine o civilizația extraterestră și noi îi spunem: uite, arta Fugii de Bach e apoteoza muzicii. Și ei ne întreabă de ce. Pentru că structura aia și nu e doar structura, nu e doar aspectul cerebral, e mai mult de atât. E ceva precum acea materie neagră din știință care nu se vede, dar care aduce o greutate inexplicabilă și cu timpul se pare că s-a amplificat și confirmat și validat.
Acum, revenind la întrebarea dumneavoastră cu muzică etică. Anumite triburi, de exemplu, din Amazon dacă li arată Bach ei sunt: „ce-i asta?!” Adică nici nu o Identifică poate ca fiind muzică. Pentru că pentru ei poate muzica e doar vocală și are o funcție atât de clară încât nu contează dacă unul falsează, cum e pentru noi. Nu, nu, e cu totul alt aspect. Deci când când spun etic mă refer că pur și simplu îi înalță, de exemplu, dacă e religioasă sau nu. Și dacă nu o fac acele piese înseamnă că da, piesa nu e bună, Nu frumoasă.
Părintele Teologos: Nu folosește… Nu este bună.
Sebastian Androne-Nakanishi: Legat de ce vorbeam mai devreme, ce ați spus dumneavoastră că ascultăm muzica ce ne amplifică patimile. Spunea un părinte la un moment dat, un părinte de la Oașa, că ne place să fugim de realitate și căutăm realități alternative și muzica de multe ori asta e – e un analgezic, e un drog pe care ni-l injectăm și mai ales, e… În engleză e chestia asta de escapism, de a evada din cotidian.
Părintele Teologos: Evadarea ca și mod de viață.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da și îi vezi pe stradă… Eu din păcate, mi-am pierdut și asta chiar spun din păcate, mi-am pierdut capacitatea de a asculta muzică de plăcere. O ascult și fără să vreau să tentat să…
Părintele Teologos: Să o analizezi.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da. Îi invidiez pe unii care… Am bucuria asta când scriu și sunt primul care o ascultă, asta e… mi-a dat Dumnezeu. Dar în rest, îi înțeleg, adică văd asta la cei dragi, la fel ca un film sau un serial, muzica te închide mai ales când o asculți la căști și tu mergi printre oameni, dar de fapt ești singur.
Părintele Teologos: Da, ești singur. Nu ești acolo.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da. Și uneori mă întreb și eu cu muzica mea ce fac. Știți că asta e cea mai mare problemă. Uneori mai ales în categoria mea. Eu sunt cumva în două. Sunt o struțo-cămilă că sunt și în muzica de film și în muzica asta de concert. Dar în asta de concert e foarte dificil pentru că noi compozitorii în primul rând, lucrăm singuri, total singuri și vrem nu vrem îmbrăcăm haina asta demiurgului. Și o spun cu frică. De ce? Că te zgândăre acolo viermele mândriei că ești tu doar cel care creezi. Și într-un fel așa e dacă te uiți la modul superficial. Muzica ta se animă în fața publicului – să zicem că e vorba de o lucrare de orchestră. Sigur, ai nevoie de intermediari care nu sunt doar intermediari. Fără ei nu se poate…
Părintele Teologos: Cei care dau viață. Cred că interpretul are un rol foarte mare în…
Interpretarea muzicii și semnificații
Sebastian Androne-Nakanishi: Da, da. Și contractul ăsta dintre mine și interpret, contract pe care îl numim partitură e foarte important, dar partitura în sine nu e muzică. E o fantomă. Un spirit, dacă vreți, plin de carne…
Părintele Teologos: Se întrupează.
Sebastian Androne-Nakanishi: Se întrupează prin interpret și dirijor ei. Și în momentul ăla, sigur, e muzica ta, se animă… Și ce faci cu cu mândria care îți spune hei, ia uite ce ai făcut tu acolo!
Părintele Teologos: Da… Dar nu este Dumnezeu în spate. Adică n-ai avut vreodată descoperire să simți că într-adevăr este descoperire de la Dumnezeu, să se scrie muzica singură?
Sebastian Androne-Nakanishi: Păi asta vorbeam aseară. Da. Da și nu numai eu. Cu toți cu cei cu care am mai vorbit, compozitori, e în momentul ăsta magic din afara cotidianului în care tu scrii, îți faci tehnici, modele, ți le gândești acolo și la un moment dat mâna se conduce singură. Unii antropomorfizează pur și simplu muzica și vorbesc că muzica face sau se scrie sau la un moment dat ea e cu „E” mare, cu „M” mare – muzica cu M. Da, se întâmplă lucrul ăsta.
La mine, dacă eu nu am un moment în piesă în care eu nu pufnesc în lacrimi de… E un sentiment pur și simplu care te smerește foarte tare, pentru că parcă primești ceva de care nu ești vrednic și dacă nu ajung la momentul ăla, piesa nu e în regulă. Adică practic cred că sunt în căutarea acelui moment.
Părintele Teologos: Așa este.
Sebastian Androne-Nakanishi: Știu, uneori, e hedonism, recunosc, că e plăcerea acestui descoperiri, dar cred că nu greșesc când spun că e un fel de co-creație, că ceva se întâmplă acolo. Și vă spun că cei pe care i-am citit – e o carte a lui Andrew Palmer care intervievează compozitori britanici, nu erau neapărat creștin ortodocși sau creștin ortodocși și wanna be ca mine care încearcă să fie. Dar toți o antropomorfizau și spuneau că la un moment dat se scrie singură și că ăsta-i momentul pe care și ei îl caută la rândul lor.
Cum se compune muzică
Părintele Teologos: De fapt, e vorba de experiența unui Dumnezeu personal chiar dacă el este ascuns în spatele notelor, dacă dorești. Pentru că asta caută omul și acesta nu este hedonism sau, mai bine zis, este hedonismul adevărat. Adică este dincolo de acea senzație de plăcere pe care o are o datorită simțurilor. Este vorba de ceva care vine dinăuntru și este darul direct de la Dumnezeu. Și într adevăr că nu ești vrednic pentru că este… Tatăl cel ceresc dă darul total în dar.
Sebastian Androne-Nakanishi: DA.
Părintele Teologos: Și într-adevăr, cred că dacă nu există acest moment de inspirație divină în piesă, piesa este ne-toată.
Sebastian Androne-Nakanishi: Așa este. Se simte incompletă. Da. Ne-terminată.
Părintele Teologos: Exact. Și asta voiam să vă spun legat de acest sentiment de… că tu deții numai bucuria de a fi creator, demiurg în muzică, dar și responsabilitatea, că uneori picăm în capcana asta de a face din muzică un artefact, un articol vestimentar cu care să ne lăudăm, să spunem iată eu ce am făcut. Și de multe ori, cel puțin în muzica asta, unii compozitori clar sau subliminal afirmă că nu mă interesează ce cred ceilalți, asta creez eu, asta este artă. Și atunci se pierde puntea asta dintre mine și ceilalți și atunci la ce mai fac lucrul ăsta?
Părintele Teologos: Da. Pentru că dacă într-adevăr, dacă nu are ecou la oameni, cred că își pierde sensul de fapt pentru că sensul este o dată, desigur, să simți că acea comuniune cu Dumnezeu, dar dincolo de asta, o faci și ca să simtă oamenii comuniunea cu Dumnezeu, să simtă și oamenii trăirea ta. Cred că muzica întâi de toate este trăire, este expresia unei stări. Și din cauza asta cred că pentru a compune cineva muzică adevărată, să zic așa, trebuie să aibă stare adevărată.
Am vorbit despre cazurile în care cineva are experiența lui Dumnezeu să zic, mă rog, la o anumită măsură, știi, crezi – știu că știi – cazuri în care există și experiența vrăjmașului?
Sebastian Androne-Nakanishi: Sigur că da. Și cred că o pot spune și din experiență, sincer că, ferească Dumnezeu… v-am spus, da, te duci în toate părțile. Practic, atunci când compui – un compozitor spunea foarte frumos, John Adams, că ești ca un porc în mocirlă. Și ăsta e și sentimentul pentru că toți simțim neputința și oroarea foii albe. Deci în momentul când te pui – că e calculator, că e foaie, nu contează, este o oroare. E și oroarea faptului că îndrăznești să pui o notă acolo după ce monștrii sacri dinaintea ta au scris muzicii și adevărate și mari și ai nevoie de un soi de nebunie pentru a îndrăzni să-ți mai scrii o notă.
Sigur, uneori, folosești ce e la îndemână și la îndemână de cele mai multe ori nu sunt forțe prea frumoase. Și faptul că îți alimentezi muzica cu anumite forțe poate dintr-o mânie, poate dintr-o letargie, poate dintr-o depresie, uneori e nevoie de o exorcizare a celor sentimente și poate precum acele statui grotești din afara bisericilor catolice, poate nu e neapărat rău. Poate acea piesă chiar are un efect taumaturgic pentru mine și în speranța poate și pentru celălalt. Să arăți urâtul, să arăți înfiorătorul, groaza ca un fel de căutare, de tentativă de a ieși din iad.
Părintele Teologos: Da, și a arăta celuilalt unde se poate ajunge în sens negativ. Nu te du pe drumul ăsta pentru că uite ce se întâmplă…
Sebastian Androne-Nakanishi: Da, adică nu vino!
Ce bine e, uite, cât de groaznic poate să fie. Și vorbeam de frumos la un moment dat, spuneați. Cred că e atât de greu să spun ce e frumos chiar și pentru mine că se schimbă atât de mult și descopăr pe zi ce trece frumosul acolo unde ieri nu l-am văzut. Și cred că acea tentativă, întreprindere de a căuta frumosul și de nu-l găsi devine frumoasă.
Despre frumos și echilibru în muzică
Părintele Teologos: Da. Pentru că frumos de fapt este umbra lui Dumnezeu pe pământ. Asta este arta.
Sebastian Androne-Nakanishi: Ce frumos!
Părintele Teologos: Ce frumos, nu? O definiție recursivă a frumosului. Dumnezeu face astfel încât inclusiv căutarea să fie frumoasă. Pentru că omul nu poate să ajungă la Dumnezeu, Dumnezeu fiind total transcendent, zice Dumnezeu către om „încearcă!”. Și atunci numai și numai pentru încercarea ta, nu pentru reușita încercării tale, ci pentru încercarea ta, îți dau să vezi încet-încet frumosul. Adică îți dau încet-încet să Mă vezi.
Sebastian Androne-Nakanishi: Dar nu cred că v-am răspuns la întrebare, mă iertați!
Părintele Teologos: Sigur! Răspunde!
Sebastian Androne-Nakanishi: Deci acele muzici dacă încerci să le identifici par sufocate, par făcute parcă din scrâșnire de dinți. În muzica contemporană de regulă mie mi se par acele muzici pe care le am și eu, am și eu aceste tentative de a exclude pe cât posibil acel lucru care acum pentru unii tabu și anume inspirația și să folosești doar rațiunea. Majoritatea compozitorilor buni care îmi plac spun să existe un echilibru între rațional și intuitiv. De ce? Și mi se pare foarte frumos. Că raționalul extrem e ca un fel de eu n-am nevoie de inspirație, nu am nevoie de nimic supranatural, n-am nevoie de Dumnezeu, eu am mintea mea, pot să fac tot, am tehnică, am învățat, e suficient.
Pe de altă parte, dacă mergi în extrema cealaltă ar fi eu nu am nevoie de rațional, totul e doar sentiment. Ambele sunt expresiile mândriei.
Părintele Teologos: Evident. Expresiile mândriei și ambele sunt de la vrăjmașul. Așa este.
Sebastian Androne-Nakanishi: Și e foarte greu pentru că de multe ori se simte așa ca un fel de de joc de echilibru pe…
Părintele Teologos: O muchie de cuțit.
Sebastian Androne-Nakanishi: Exact.
Părintele Teologos: Da, pentru că întotdeauna, vezi, să mergi în extreme ușor, să nimerești pe centrul Crucii, pe centrul țintei. Acolo e problema. Și văd iarăși, văd faptul că oamenii astăzi relaționează frumosul cu contemporanul lor. Sunt foarte impresionat de faptul că, de exemplu, Vivaldi – astăzi nu mai știu dacă poate cineva să compună cum compunea Vivaldi. Nu pentru că nu există instrumente. Evident că există instrumente sau tehnică, ci pentru că Vivaldi era expus la vremea respectivă unei realități extraordinar de frumoase, care realitate astăzi nu mai există. Vorbim de flori, vorbim de o iarnă frumoasă, vorbim de o toamnă frumoasă, vorbim de o vară frumoasă – apropo de anotimpuri că alea mă refer.
Pe când astăzi observăm o foarte mare prevalență a muzicii electronice, a muzicii tehno așa mai departe. De ce? Cred că oamenii cred că sunt mult mai mult în tehnică decât în asta. Ai putea să comentezi puțin pe pe tema asta?
Sebastian Androne-Nakanishi: Să știți că și eu m-am întrebat. Dar Vivaldi nu-i neapărat preferatul meu din acea perioadă, din zona barocului, să spunem.
Părintele Teologos: Da și nici pentru mine, l-am luat ca exemplu, deci nu e…
Compozitorii și sursele de inspirație
Sebastian Androne-Nakanishi: Dar mă gândeam de ce Bach s-a concentrat exact pe acele lucruri de care spuneți dumneavoastră sau bine și faptul că eram matematician a scris muzica aceasta care poate nu se concentra neapărat pe realitatea imediată. Apropo de ce ați spus dumneavoastră și mi-am amintit de ce spunea părintele Paisie că sunt două categorii de oameni: muștele și albinele.
Părintele Teologos: Da…
Sebastian Androne-Nakanishi: Adică și ei aveau un sistem de canalizare, dacă îmi amintesc nu e prea frumos și puteau să concentreze și pe asta, știți. Și cu toate astea, iată că nu se concentrează pe lucrurile mai puțin frumoase. Cred că și noi am avea lucruri frumoase în contemporaneitate.
Părintele Teologos: Da, sigur.
Sebastian Androne-Nakanishi: Și la un moment dat, un profesor de-al meu, Nicolae Coman, Dumnezeu să-l odihnească! Spunea că noi, compozitorii, ar trebui să fim capabili să ne inspirăm din orice, chiar și din mersul cu trenul, chiar și din mersul pe jos, orice ar trebui să aibă potențialul ăsta de sursă de inspirație. Cred că unul din motivele pentru care nu facem lucrul ăsta e că suntem răpiți exact de ce spune acel părinte – de tot felul de ispite și intrăm într-un anumit mecanism de rapiditate de care menționați foarte des. Nu? Că e un film, că e social media și suntem atât de angrenați încât muzica să mai aibă efectul pe care să zicem că l-au avut Anotimpurile de Vivaldi trebuie să facă mai mult decât ceea ce făceau acele lucruri extraordinar de hedoniste și de aducătoare de plăcere. Nu? Atunci ca să aibă hook-ul acela, uneori și eu mă simt nevoit să fac asta: de a șoca, de a zgudui.
Părintele Teologos: Chiar să pui o drujbă în…
Sebastian Androne-Nakanishi: De pildă…
Părintele Teologos: Da, păi, are o piesă în care folosește drujba ca instrument.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da și uneori, chiar asta e sentimentul – de a da cu ciocanul și de a sfărâma ceva în speranța de a defrișa, de a da la o parte…
Părintele Teologos: Asfaltul indiferenței celorlalți.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da, cred că ați spus mai bine decât mine.
Părintele Teologos: Da, pentru că omul la ora asta datorită faptului că este atât de bombardat de centri de plăcere, centri de atenție, atenția lui se tocește și uneori are într-adevăr nevoie de ceva, de un hook, cum spuneai tu, de un cârlig.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da, mă iertați, da.
Părintele Teologos: Și chiar și dacă nu mă înșel, cine avea surpriza?
Sebastian Androne-Nakanishi: Hydn.
Părintele Teologos: O piesă foarte lină, frumoasă și la un moment dat un bum.
SAn A, nu, nu. Hydn a scris piesa asta, dar tot Surpriză se numește. E o simfonie. A vrut să-i facă cumva…
Părintele Teologos: De Mozart, dacă nu mă înșel sau Beethoven… unul din cei doi care avea tot așa o piesă foarte lentă, frumoasă și pentru că el era agasat – nu mai știu cine sau Mozart sau Beethoven – era foarte agasat că înalta clasă a Austriei din vremea respectivă adormea, moțăia la concerte, era piesa asta care mergea foarte frumos, foarte lin și la un moment dat, un bum, se auzea un timpan dintr-ăla și piesa continua. Ăștia toți se trezeau și piesa continua bineînțeles în acea delicatețe. Spuneai de Hydn ceva…
Sebastian Androne-Nakanishi: Hydn are o simfonie care se numește Surpriza și cumva tot așa pentru a atrage atenția, pentru că nu erau plătiți instrumentiștii, au făcut… cred că se numește Despărțirea, nu Surpriza și fiecare om din orchestră începea să plece așa ca un fel de apropo fiind, vizavi de „hei, dacă nu ne plătești, plecăm!”.
Apropo de a atrage atenția cu anumite tehnici. Da, se practică demult.
Mesajul în muzică
Părintele Teologos: Problema cea mare este astăzi că din păcate, cred că se supralicitează forma. Adică ok, poți să faci, să atragi atenția, sigur, da, dar pe de altă parte, stai puțin că atragi atenția ca să dai un mesaj. Dacă tu doar folosești aceste tehnici ca să atragi atenția, unde e mesajul?
Sebastian Androne-Nakanishi: Exact, da. Asta e o problemă foarte mare și mai ales în primii ani de studenție vedeai presiunea asta care nu era exercitată la nivel academic în sensul că profesorii te obligau să faci anumite… La București, slavă Domnului, am avut un sistem extraordinar și niște profesori fantastici, până la urmă omul sfințește locul, unde nu exista presiunea asta, dar în alte centre culturale unde am mai studiat, presiunea era reală. Adică în sensul în care nu scrii așa, nu ești cântat.
Și pentru mine era o problemă de autenticitate ca opus surprinzător al originalității pentru că originalitatea apărea ca un fel de căutare în gol, artificială, superficială, a fantasticului, a impresionantului doar de dragul de a epata fără ca să fie nici măcar legat de tine, era ceva din afară. Așa simțeam că fiecare în piesă e un articol vestimentar cu care eu să mă etalez. Nici măcar nu era despre piesă.
Părintele Teologos: Și nici măcar nu era despre un mesaj pe care doreai să-l transmiți mai departe. Trăirea ta. Nici măcar de asta.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da. Exact. Și tot în România, un profesor spunea, tot Nicolae Coman, îl tot menționez, spunea de importanța de a avea nu un concept, măcar o idee, dar s-o duci până la capăt și să ai acest fir roșu. Chiar dacă până la urmă putea fi o problemă componistică, dar să ai ceva….
Părintele Teologos: Să exprimi, ceva de spus.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da, teren solid sub picioare și dacă poți, sigur, să mergi mai departe și să încerci să creezi o punte de comunicare cu publicul și să folosești mediul ăsta al inefabilului că poți spune prin muzică lucruri prin care limbajul articulat n-are nicio șansă, minunat. Sigur, ești un cartofor, cred, că nu pot să fii sigur că reușești. Dar cred că și îndrăzneala de a încerca poate da roade, poate.
Muzica și electronica. Amintiri personale
Părintele Teologos: Da, pentru că nu știi niciodată când vine acea inspirație divină. Referitor la formă fără fond, ce părere ai despre electronică?
Sebastian Androne-Nakanishi: Din păcate, nu cunosc atât de multă muzică. Pe mine m-a inițiat un unchi de-al meu drag.
Părintele Teologos: Electronica în muzică, să ne înțelegem.
Sebastian Androne-Nakanishi: În ce sens electronică în muzică?
Părintele Teologos: Din cauza asta am lăsat oarecum întrebarea așa difuză, pentru că sunt două lucruri… sunt mai multe lucruri. Odată este vorba de electronică ca și instrumente. După care este electronică ca și AI, ca și forță compozițională. Și în ultimă instanță, este electronica ca și mediu de transmitere a muzicii și aici mă refer la faptul că mai demult, trebuia să mergi în sala de concert, să ai o relație față către față, o relație interpersonală. Acum ești pe internet, se pierde persoana și apare muzica care este foarte multă la ora asta și bineînțeles, pe gratis, de cele mai multe ori. Deci sunt cele trei… Electronica ca și instrumente electrice, electronice.
Sebastian Androne-Nakanishi: Eu sunt un cumva un produs al acestei lumi. Eu am început să compun datorită electronicii. Adică am avut un profesor în clasa a V-a, care a avut o inițiativă fantastică și îl salut pe această cale, domnul Petrovan Gheorghe și-i mulțumesc pe această cale, care cumva din clasa a V-a a impus un curs de notație muzicală pe calculator.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Sebastian Androne-Nakanishi: Da, pentru mine asta a fost startul. În momentul când am am văzut că eu pot insera note cu mouse-ul și apoi se dau Play să ascult fără să trebuiască să cânt, că eu nu eram pianist, adică nu puteam să cânt ce voiam eu, am fost pur și simplu fascinat. Și în momentul când am primit calculatorul, da, lucrurile au degenerat și am exagerat în direcția asta.
Părintele Teologos: Am auzit că ai ajuns și la spital.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da… A fost greu în primii ani, de ce? Pentru că mulți profesori invitau tinerii studenți să scrie de mână și foarte greu am înțeles de ce. Practic, există o prețiozitate a materialului muzical atunci când e scris de mână, că dacă greșești trebuie să ștergi și te chinui cu hârtia. Pe când la calculator sunt câteva click-uri, nici măcar nu apar ștersăturile.
Importanța ștersăturii schimbă muzica și schimbă modul de a de a crea. Ani de zile la rând, am scris direct în calculator, sigur, cu pianul la îndemână și ce să vă spun… Probabil e mai ușor să lași anumite forțe să intre. De ce? Că e mai mare canalul. Am spus că ștersăturile nu există. Cu toate astea mie mi-a dat și lucruri frumoase. Care erau acele lucruri frumoase și bune? Puteam să arăt celuilalt cum sună muzica mea pe lângă partitură. Da, pentru că reușeam prin acele programe să creez machete audio foarte bune și cumva pe mine asta m-a scutit de riscul ca propria subiectivitate să-mi distorsioneze muzica. Mie asta mi se pare unul dintre cele mai dificile lucruri – ca un lucru absolut vizual se reflecte și, cum să vă spun, nu numai vizual, dar și finit, total concret și să definească ceva abstract, o arhitectură în timp. E foarte complicat.
Părintele Teologos: Știu. Deci tu vrei să spui cum se poate un lucru finit, static, limitat să descrie ceva dinamic, o trăirea dinamică.
Sebastian Androne-Nakanishi: Exact. Problema cea mai mare pentru mine era de suflu. Adică dacă o structură pe partitură durează trei pagini, sunt trei pagini, contează tempo-ul – poate să fie cinci secunde, dar poate să fie cinci minute. Ei, macheta audio mie mi-a dat cumva o obiectivitate și cumva asta nu pot să spun că are potențialul de a te smeri, dar e ceva concret pe care îl poți arăta altuia și să ți se confirme.
Părintele Teologos: Da și cred că poate să fie și o mărturie pentru tine. Adică o bornă ca să vezi dacă mergi bine sau nu.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da, demonul după aia care vine e că te bazezi prea mult și apoi te bazezi prea mult pe chestia asta de dai Play să vezi ce ai făcut și apoi, știți că e chestia asta pur neurologică că dacă asculți de prea multe ori ceva chiar dacă nu-i bun, începe să-ți placă.
Părintele Teologos: Da, te obișnuiești cu respectivul.
Sebastian Androne-Nakanishi: Exact și atunci asta a fost o chestie pe care a trebuit s-o rezolv, a durat ani de zile. Deci asta ar fi partea tehnică de electronică cu care încă mă confrunt.
Inteligența artificială în muzică
Iar cealaltă legată de AI, vă mărturisesc eu folosesc că AI și la fel ca orice unealtă fie că e concretă, fie că e abstractă și când mă refer la abstract mă refer la tehnici, strategii de compromis și asta vorbeam și cu Ștefan, important e să nu-l lăsăm să ne conducă și să rămână la stadiul de unealtă și să fim conștienți ca atunci când angrenăm acea unealtă, noi să ținem frâiele și nu invers.
Părintele Teologos: Da, pentru că mai presus de orice este inima omului. Inima omului adică capacitatea lui de iubire, capacitatea lui de expresie și în clipa în care într-adevăr cred că vezi un… chiar așa se și numește, secvență, sequence… Nu?
Sebastian Androne-Nakanishi: Da.
Părintele Teologos: Găsești o secvență care după părerea ta exprimă cât de cât ceea ce vrei, poți să folosești secvența respectivă și sau s-o modifici și așa mai departe.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da.
Părintele Teologos: Cred că asta este și iarăși, cred că la ce ajută mult electronica aici este faptul că în clipa în care ai un program poți să ai o întreagă orchestră, adică să faci demo-ul pe care vrei să-l auzi ca o întreagă orchestră, nu trebuie să chemi oamenii.
Pe de altă parte, ceea ce văd eu, cu toate că eu am ascultat foarte multă muzică electronică și foarte multă metal pentru că toate aceste genuri sunt prin excelență cu electric, electronic și nu acustic, totuși, cred că există o anumită lipsă de naturalețe pe care o aduce instrumentul electronic.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da, da…
Părintele Teologos: Poate să fie cel mai bun, să nu dau acum mărci… cu toate astea modul în care sună un pian clasic e altceva. Totuși, e diferit.
Țin minte un caz – să nu dau nume că încă mai trăiește – cu toate că poate ar fi bine să dau… Mă rog, era un cântăreț chiar de muzică pop care mie nu-mi place, adică am așa o reținere. Era un concert. El își cânta melodiile. Doar el era vocea. Era negativ în spate și la un moment dat s-a întrerupt curentul și în clipa respectivă a spus cântărețul respectiv „vă rog să mă iertați, s-a întrerupt curentul, nu mai am banda, o să cânt acapella pentru voi pentru că ați plătit, ați venit aici, v-ați deranjat până aici și să vă cânt”…
Toată lumea a spus că a fost cel mai frumos concert să zic așa, hai, să nu zic din viața lor, dar ceva de genul. Deci în clipa în care există omul dincolo de electronică, de înregistrare și așa mai departe, în clipa în care există trăirea, trăirea se transmite. Cred că asta este esențial.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da și cred că atingeți un subiect care pe mine mă preocupă foarte tare acum și anume e simplitatea. Simplitatea într-o muzică generată. Nu neapărat generată că eu folosesc de exemplu, librării de sunete și sunt orchestre înregistrate și fiecare sunet în parte e înregistrat separat și eu le angrenez acele sunete. Fiecare sunet separat e făcut să fie basic, de bază. Dar eu dacă scriu o muzică simplă, acele sunete rămân cum au fost înregistrate, sunt înghețate cu energia, dacă vreți, de atunci. Pe când dacă eu pun un lucru simplu și mai vorbesc cu interpretul sau îi scriu în partitură că vreau cu o anumită stare să mi se cânte un singur sunet, îți pot da lacrimile doar din acea simplitate.
Părintele Teologos: Da, da, da, așa este.
Sebastian Androne-Nakanishi: Pe când dacă e un lucru complicat, foarte rapid și așa mai departe, calculatorul poate să funcționeze foarte bine, plus că o face perfect. Da și să știți că greșeala – și Enescu vorbește de asta foarte mult – că nu nu își dorea gimnastică.
Părintele Teologos: A, da?
Sebastian Androne-Nakanishi: Și că virtuozitatea asta nu era un obiectiv. În schimb să transmită… Și calculatorul deocamdată…
Părintele Teologos: Nu transmite.
Sebastian Androne-Nakanishi: Și Slavă Domnului, nu poate să o facă încă.
Traiul de muzician
Părintele Teologos: Da, să transmită trăire, da. Apropo de mediile de distribuție. Sigur e un subiect așa foarte sensibil, dar cu mult drag te întreb, poate că sunt și alții și pe mine mă interesează să fie și alți creatori că doresc să fie oameni buni care să creeze, cum pot să-și câștigi existența din…? Pentru că să nu zic totul se fură, totul se copiază.
Sebastian Androne-Nakanishi: Uneori îmi vine să urlu, să știți.
Părintele Teologos: Urlă acum. Ai camerele în față.
Sebastian Androne-Nakanishi: Eu sunt un alintat și al celor care m-au format și cred că și al lui Dumnezeu. De ce spun asta? Că Slavă Domnului, eu mai am comenzi, mi se mai comandă mai ales din România și le mulțumesc pe această cale. E mai greu în Elveția unde sunt eu.
Părintele Teologos: Oprește-te! Unde te pot găsi?
Sebastian Androne-Nakanishi: Cred că dacă îmi caută numele mă pot găsi. Mi-am făcut pe cât mai multe platforme. A fost greu când mi-am făcut chiar și pe tiktok, deși nu sunt deloc de acord și nu-l folosesc, dar m-am simțit nevoit pentru că totul e o junglă în care toată lumea urlă și eu fac așa niște zgomote foarte mici.
Părintele Teologos: Niște ciripituri.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da și asta voiam să spun că…
Părintele Teologos: Și dacă intru pe site-ul tău, există acolo contact sau așa mai departe?
Sebastian Androne-Nakanishi: Sigur că da. Da, am încercat cam pe fiecare platformă să las o formă de a fi contactat.
Părintele Teologos: Deci comenzi în principal din România și, cu toate astea, e greu să supraviețuiești sau poate nu sunt eu în stare să mă organizez cum trebuie, dar să poți să-ți întreții familia, să fii cap de familie. Adică dacă Dumnezeu nu ne-ar fi ajutat și soția nu ar fi avut un un job și n-ar fi avut înțelegerea pe care o are, care, vă spun, e martiră.
Părintele Teologos: Toată dragostea noastră, Biancăi.
Sebastian Androne-Nakanishi: Și mama mea, la fel, înainte să fiu căsătorit, la fel a avut o răbdare și-a sacrificat nu numai viața, dar și sănătatea pentru mine. Că la un moment dat i-am zis că vreau să renunț la facultate că ea avea o boală destul de gravă și toți banii mi-i dădea mie și nu avea bani să-și cumpere medicamentele. Nu a vrut să audă, a făcut tot posibilul, Deci și pe această cale vreau să-i mulțumesc ei!
Toate sacrificiile astea au fost făcute și vă dați seama acuma după atâția ani, deși mi s-a spus să am răbdare, nu reușesc să să pot fi cap de familie și să întrețină o familie și să-i spun soției gata, să stea acasă cu copiii. Nu se poate, e foarte dificil. De ce? Pentru că trebuie să înveți pe lângă a scrie muzică bună, cred că asta e de la sine înțeles, sau să fii cât de cât ok, eu nu știu dacă scriu muzică bună, să fii un foarte bun…
Părintele Teologos: Vânzător.
Sebastian Androne-Nakanishi: Vânzător. Nu știam cum să-i spun în română. Da. Și e greu. Adică eu habar nu am și e atât de stânjenitor că îți pui problema e bine, nu e bine, o fac cum trebuie. Să știți că folosesc foarte mult AI în direcția asta că mi scriu mesajul și nu știu cum să-l formulez în așa fel încât să aibă impact și să atragă atenția, știți?…
Părintele Teologos: E o problemă clasică și cronică la artiști.
Sebastian Androne-Nakanishi: Și când eram în România asta am și făcut – să ai o plasă de siguranță – și asta era predatul la mine, care îți permite și să ai timpul de a compune că necesită foarte mult timp, dar ai și ceva de făcut care îți aduce un venit stabil și e legat de muzică și e atât de frumos să pregătești noile generații.
Concluzii
Părintele Teologos: Da, foarte frumos! Și întâi de toate, trebuie să Îl rogi pe Dumnezeu. Pentru că vezi că Dumnezeu, El nu ține…. e o relație foarte specială cu artistul. În cazul duhovniciei frontale, acolo Dumnezeu este foarte atent să fie ortodox adică să aibă exactitatea de dogmă, credință așa mai departe, dar în caz de artistului e o mare taină că Dumnezeu poate să dea și la un artist foarte, foarte păcătos, să-i dea o inspirație ca el să scoată o piesă care să-i ajute pe ceilalți și chiar cunosc cazuri în care au fost oameni artiști care au ajuns în iad, dar Dumnezeu a vrut să-i scoată de acolo.
Și știu monahi care au avut descoperire de la Dumnezeu că cutare artist este în iad și să se roage pentru artistul respectiv.
Trebuie, socotesc eu, ca artistul totdeauna să fie foarte atent la legătura sa cu Dumnezeu și să nu ajungă în partea cealaltă, la legătura sa cu vrăjmașul.
Sebastian Androne-Nakanishi: Da. Ați spus un lucru foarte frumos că suntem ca niște channels, niște canale și depinde ce forțe lăsăm. Și apropo, dacă nu lăsăm tehnici și unelte să ne conducă, de ce lăsăm energii?
Părintele Teologos: Da, exact.
Sebastian Androne-Nakanishi: Și eu îmi pun problema asta și e atât de greu să discern și vă spun că nu e ca și când… mi-aș dori să ajung la acel nivel în care să spun că lucrez ca pentru Dumnezeu. De ce să vă spun?… Că nu. De cele mai multe ori uiți, te duci pe încredere în sine și crezi că poți să faci. După aia te trezești, dai de acel blocaj care automat că vine și după aia îți amintești că a, poate era bine să fac o sfântă cruce înainte.
Părintele Teologos: Da. Trebuie să fii foarte foarte atent. Și mai ales tinerilor și cu asta și încheiem, să fiți foarte atenți la ce formă de artă vă expuneți pentru că arta conduce lumea din punct de vedere ideologic. În principal muzica și după care și filmele.
Mulțumim tare mult lui Sebastian!
Sebastian Androne-Nakanishi: Eu vă mulțumesc, părinte! Sărut mâna!
Părintele Teologos: Doamne ajută!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
