Ascultați-l pe părintele Pimen Vlad cum ne povestește cu har impresiile sale de la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Viena, de la conferința la care a luat parte precum și din vizita sa în capitala Austriei.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși, din livada mea frumoasă! Vedeți, fructele încep să se înroșească. La noi în țară aceste fructe se numesc kaki, dar aici se mai numesc lutuș sau cam așa ceva. Sunt foarte bune, e încărcat tot copacul. Acum încep să se înroșească și normal peste vreo două săptămâni încep să poată fi mâncate sau peste o lună. Când sunt roșii, atunci sunt dulci și bune!
Vizita la Viena
Da, dragilor! Despre ce să mai vorbim acum? Ar fi multe de spus, dar o să încerc să vorbesc despre ultima mea deplasare. Vă spusesem că o să mă duc la Viena unde am fost invitat de Mitropolia Germaniei, pe 11, 12 și 13 octombrie. Am plecat cu avionul din Salonic, pe 10, am ajuns acolo, m-a preluat părintele Emanuel Nuțu, care s-a ocupat de toată organizarea de la Viena, unde este biserica cu hramul Sfântul Ștefan cel Mare și Pogorârea Sfântului Duh, că are două hramuri. E o biserică frumoasă, pe care au construit-o exact în mijlocul Vienei. Biserica e românească și a fost construită de la zero. Bineînțeles, încă mai are mult de pictat la ea, în interior, abia dacă s-a ajuns la jumătate. După aia o să fie de pictat și exteriorul, așa cum e tradiția la multe mănăstiri din Moldova.
O biserică ortodoxă nouă în mijlocul Vienei
Foarte frumoasă pictura, am cunoscut și pictorii. Părintele își trage rădăcinile din Gura Humorului, că tatăl lui e preot acolo și de asta cumva își dorește o așa biserică frumoasă. Mi-o povestit multe părintele… câte lupte ca să dobândești un teren în mijlocul Vienei, vă dați seama! Și până la urmă l-a ajutat Maica Domnului și sfinții, cu rugăciuni, cu răbdare, bătând la uși închise și cu ajutorul credincioșilor, să cumpere terenul ca să facă biserica asta frumoasă. Dar nu e numai biserica de la suprafață, la subsol e încă o biserică cu altar, la fel ca cea de deasupra, și se fac și acolo slujbe. Îmi spunea părintele că sus fac Sfânta Liturghie, iar dedesubt au un ecran mare și acolo stau copiii ca să nu fie gălăgie. Copiii sunt supravegheați și vad și ei slujba. Vin foarte mulți, iar un preot coboară și îi împărtășește acolo jos.
Familia părintelui Emanuel
Adică, părintele o organizat totul bine și face multă misiune acolo. Chiar îmi spunea doamna preoteasă că ea face permanent pelerinaje la Ierusalim, în Egipt, prin toate țările ortodoxe pe unde se poate. S-or implicat amândoi foarte mult! Am vorbit un pic și despre familia lor. Au cinci copii foarte buni, fata cea mai mare are 19 ani, iar cea mai mică, Rebeca, are numai 6 anișori și o stat mai mult în brațe la mine din prima clipă când am ajuns. A venit așa, cu toată dragostea și cumva am zis eu c-o fost îmbrățișarea Vienei prin dragostea acestei fetițe.
Deci, părintele Emanuel m-a luat de la aeroport și m-a cazat. Așa s-a rânduit pentru ei ca pe bucățica aia de pământ unde au făcut biserica, alături să facă și un bloculeț cu apartamente unde stau câteva familii de români. Mie mi-au dat o mică garsonieră cât am stat acolo. Am avut toate condițiile, totul a fost foarte bine.
Prima zi – plimbarea prin Viena
S-au organizat foarte bine pentru străinătate, că altceva e în țară unde îți pune totul la dispoziție primăria și te ajută statul, în timp ce aici trebuie să te implici. Pentru întâlnirea asta a tinerilor ortodocși, gândiți-vă, trebuia un loc unde să fie făcută. S-a găsit loc pentru 400 de tineri, dar au vrut mult mai mulți. Îmi spuneau că i-au sunat încă vreo 200 de tineri care au vrut să vină, dar nu s-a mai putut pentru că nu mai erau locuri. Atât a fost limita, atât s-o putut, însă a fost foarte bine organizat. Eu am ajuns pe 10 și pe 11 era deschiderea. Am avut deci, toată ziua la dispoziție și a venit atunci și Preasfințitul Sofian, împreună cu vreo trei maici de la mitropolia lor și împreună cu Ema, fata părintelui Emanuel, ne-am dus să vedem Viena.
Am vizitat o zi întreagă tot ce s-a putut. Bineînțeles, ne-am dus la catedrala care îi vestită în Viena pentru arhitectură și se duc toți s-o vadă. Am avut un ghid care a avut toate cheile de peste tot și am vizitat tot la nivelul pământului și sub pământ, în catacombe, că sunt catacombe pe sub catedrala aceea că te pierzi prin ele. Sunt chiar și cimitire acolo dedesubt. Se spune că în timpul ciumei era o gaură în podea și de deasupra îi aruncau pe cei care mureau, ca să nu se molipsească ceilalți. Sunt grămezi întregi de oseminte de la cei care au fost aruncați acolo. O să încerc să-i dau părintelui câteva fotografii pe care le-am făcut, să pună câte una ca să vedeți despre ce vorbesc. Și ne-am urcat și în turn ca să vedem de la înălțime tot ce s-o putut vedea.
Am văzut și noi Viena dacă tot am ajuns. Când găseam motive că nu prea aveam chef de mers, duhovnicul îmi zicea:
– Măi, dar ai văzut Viena vreodată?
– N-am văzut-o!
– Atunci, du-te măcar s-o vezi!
Deschiderea conferinței
Și uite așa am ajuns eu la Viena! După aceea, seara a fost deschiderea. O venit Înalt Preasfințitul Serafim, mitropolitul Germaniei, au fost mulți invitați. M-am bucurat că a fost invitat și corul ”Ai lui Ștefan, noi oșteni” de la Vicov, copii care mi-s dragi, pe care i-am mai întâlnit cu ani din urmă. Au făcut atmosfera plăcută prin cântecele lor. Sunt sigur că la mulți din cei de acolo, din diaspora, le-o trezit dorul de țară prin cântecele lor frumoase. Prima zi s-a încheiat cu rugăciunea de seară, citită pe rând de toți preoții și de tinerii de acolo. Fiecare o citit câte o rugăciune până s-a încheiat totul și ne-am retras.
Ziua a doua – cuvântarea de folos
A doua zi o început de dimineață cu o mică gustărică. În deschidere au vorbit mai mulți, Preasfințitul și Mitropolitul, reprezentantul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Germania, o fată din Viena care a reprezentat aceeași asociație. După aceea, o fost invitat părintele Tofană de la Cluj, părintele profesor, un om foarte capabil. El a vorbit la nivelul său academic, dar totul a mers pe citate din Sfânta Scriptură, aproximativ o oră, după care a urmat ora când a trebuit să vorbesc eu. Știți, eu sunt un om simplu și mă gândeam ce să vorbesc eu după părintele care, cum se zice, e doxă de carte, cu doctorate, iar eu numai cu 10 clase… Zic ”Maica Domnului, cum vrei tu!”. Dar nu numai atât, mă luase și o durere de cap, pentru că în ziua de dinainte, când am vizitat Viena, a fost curent și cred că de asta mă durea…
Zic ”Maica Domnului, pentru dragostea față de oamenii și copiii ăștia, ajută-mă să știu ce să spun!” și am vorbit și eu o oră, cu ajutorul Maicii Domnului. Nu știam, dar în primul rând era mitropolitul, care ne-a ascultat foarte atent și dedicat și pe mine și pe părintele Tofană. Eu nu-l știam, că niciodată n-am avut cu el discuții, doar îl mai văzusem. După ce am terminat, au cântat niște tineri până la încheiere. La amiază, când să ne ducem la masă, vine mitropolitul la mine și zice ”Părinte, atâta mi-a plăcut, mi-a intrat la inimă! În câteva cuvinte simple ai spus totul, exact ce trebuia să ajungă la inimă!”. M-am bucurat nu pentru laudă, ci pentru că o fost bine primit ce am spus, adică n-o fost ceva care să deranjeze. Am zis că dacă mitropolitului i-a plăcut, înseamnă că le-a plăcut și la ceilalți.
Pauza de relaxare petrecută în mijlocul tinerilor
După aceea, am luat masa, au urmat câteva ore libere până mai către seară, când era din nou sesiune de întrebări la care trebuia să răspundem eu și părintele Tofană. Era și o doamnă de la Trinitas, Raluca sau Carmen, nu mai știu cum o cheamă, că știți că eu uit, am ”darul” ăsta… și m-a rugat să fac vreo două interviuri, așa mai scurte, pentru Trinitas și pentru o asociație și până la urmă, din câteva minute am vorbit vreo oră și acolo. După aceea, am ieșit în curtea campusului unde toți tinerii se jucau diferite jocuri, se distrau, erau în lumea lor. Era un loc care fusese pus la dispoziție de către o școală catolică și am avut la dispoziție și sălile și tot ce a fost nevoie.
La o masă era un joc pe care l-am văzut prima dată. Erau vreo cinci pahare pline cu apă, puse unul lângă altul, și de la distanță se aruncau mingi de ping-pong. Bineînțeles, m-am băgat și eu între ei și am jucat și eu, distracție frumoasă, cum se spune… Alții, mai încolo, jucau alte jocuri, un fel de baschet, volei, diferite jocuri. Na, erau mulți și trebuia să aibă o ocupație alea două-trei ore, mai discutau și între ei… Cum am spus, am jucat și eu, iar la un moment-dat a venit și mitropolitul și se uita și el curios la mine cum mă jucam cu tinerii. Zice ”Hai, că vreau să joc și eu!” și s-a pus alături de mine și am început să jucăm la întrecere. Adică, am intrat și noi în mijlocul tinerilor, am devenit una cu ei și ne-am bucurat din plin.
”Părinte, cum să facem și noi să rămânem copii, așa cum ai rămas sfinția ta?”
Ei, și după ce am jucat de ajuns, am zis ”Hai, că doar nu pun eu monopol pe jocul ăsta!” și m-am dus la tinerii care jucau volei și am intrat și eu între ei și dă-i și joacă! Chiar așa din plin m-am bucurat împreună cu ei. Și de ce spun lucrul ăsta, ca să nu uit? Când s-au încheiat cele trei zile, vin la mine două fete de vreo 16 ani și mă întreabă: ”Părinte, cum să facem și noi să rămânem copii, așa cum ai rămas sfinția ta?”. Adică, dacă întrebarea asta îți e pusă de copii de 16 ani, înseamnă că ei și-au pus problema asta văzând ce e în jurul lor și că se maturizează înainte de vreme. Fetele doreau să trăiască și ele bucuria asta.
Dacă eu, la 54 de ani, am devenit una cu ei, am jucat toate jocurile lor, m-am bucurat cu ei, i-am îmbrățișat… asta își doreau și ele, ca și la vârsta mea să fie la fel, adică încă să-și poată trăi copilăria. Nu mai intru acum în amănunte cu ce le-am explicat, că-s multe de spus, și vreau să merg pe tot firul ăsta. Da, deci eu mă bucur la fel cum se bucură cei cu care mă joc! Gândiți-vă, cu Rebeca, fetița aia de șase ani, mă jucam cu ea, mă bucuram cu ea de parcă și eu eram de vârsta ei și atâta se bucura, atât mă strângea în brațe și se juca cu barba mea și zicea ”Ai barba ca norii cerului!”.
Seara – sesiunea de întrebări
Da! Mergem mai departe, că au fost multe lucruri frumoase! Seara, bineînțeles din nou ne-am întâlnit la sesiunea de întrebări. Ne-am urcat pe scenă și eu și părintele Tofană deodată, iar întrebările de la tinerii din sală erau adunate într-un teanc și le citea ori părintele Emanuel, ori Preasfințitul Sofian, nu mai rețin exact. Mai întâi răspundea părintele Tofană, iar apoi, la aceeași întrebare trebuia să vin și eu cu felul meu de a răspunde mai simplu, cum se zice. Cred că am reușit să răspundem la vreo cinci întrebări, trebuia să dăm și niște exemple, ne-am lungit și atunci am fost anunțați că s-a terminat timpul. A trecut vreo oră cu sesiunea de întrebări și din păcate a rămas un teanc de întrebări. Erau foarte multe, ar fi trebuit să stăm toată noaptea, dar era un program foarte bine stabilit și trebuia să ne încadrăm în el.
Apoi tinerii au mai cântat ceva și ne-am dus la masa de seară pentru că și acolo erau toate programate într-o regulă ca să meargă totul bine, iar după aia tinerii trebuiau preluați de niște autocare ca să fie duși la cazare. Din cauza asta, totul trebuia să se întâmple la ora exactă. Ziua s-o încheiat frumos și a fost o zi plină, în care am trăit în mijlocul tinerilor.
Ziua a treia
În ziua următoare, fiind deja duminică, au venit toți la biserica părintelui Emanuel, la Sfânta Liturghie. Au slujit mitropolitul, episcopul, preoți mulți câți au încăput, vreo 20 de preoți și diaconi. A fost o slujbă frumoasă! Mi-am dat seama că în altar deja era ”full”, iar părintele mi-a pus un scaun la strană pentru că eu sunt cu spatele și trebuie să stau jos după jumate de oră de stat în picioare, altfel mă doare rău.
Am umblat mult pe jos prin Viena și m-am trezit cu dureri mari și tot trebuia să mă așez. Chiar în prima zi, când am vizitat catedrala, am fost și la un muzeu unde-i tezaurul Vienei, cu coroane din alea din aur, cu toate odoarele lor. Cred că ne-a luat vreo două ore, atât de multe încăperi pline cu de toate erau de văzut. În fiecare încăpere era câte o bancă și eu mă uitam la exponate și mergeam mai repede ca să mă așez pe bancă, iar mai mergeam o bucată, ca să pot să-mi revin cu spatele și a fost bine. Am văzut și acolo o grămadă de lucruri! Erau coroane cu totul îmbrăcate în aur și mă gândeam așa, cât aur!… Se vede că a fost imperiul austro-ungar! Au adunat aur de prin toate țările, aveau de unde regii, că am văzut atâtea palate acolo!
Smerenia regelui Ferdinand
Erau ”palatul regelui cutare, palatul regelui cutare!…”, palate mari, cu arhitectură frumoasă și mi-am dat seama cât venit au avut ei. Ca imperiu și controlând atâtea țări, acolo s-a adunat totul și de asta aveau atâta aur împărații ăștia, aveau coroanele alea grele, aveau și un fel de salbă lată tot din aur în jurul gâtului… Zic ”Măi, ce chin pe capul lor să-și pună atâtea kilograme de aur pe ei!”. Atunci mi-am amintit de regele Ferdinand al României. Se zice că la încoronarea sa o poruncit să i se facă o coroană, știți din ce? Dintr-un tun care fusese capturat de la turci, în Primul Război Mondial! Ați înțeles? O topit din tunul acela și i-o făcut coroana și doar o spoit-o puțin pe deasupra, ca să-i dea un pic de aspect. Ați înțeles?
Deci, coroana regelui nostru era din fier și făceam o comparație cu cât aur era dincoace. Regele nostru o preferat ca aurul să fie folosit atunci când era nevoie să ridice țara. Da, dragilor! Uite așa am văzut atunci Viena cu tot tezaurul, cu atâtea palate că nu le mai țin minte. Tot ce s-a putut, am văzut.
Sfânta Liturghie s-o trăim, să ne adâncim în rugăciune!
Cum spuneam, am participat la Sfânta Liturghie, am stat liniștit și eu acolo, deoparte. Cu ajutorul bunului Dumnezeu s-o făcut Sfânta Liturghie, m-am împărtășit și m-am bucurat de toată atmosfera de acolo. Eu încerc întotdeauna, când e de joacă, e de joacă, dar când, cum se zice, e Sfânta Liturghie, s-o trăim, să ne adâncim în rugăciune, să fim acolo intrați cu totul! Și când se poate, să ne și împărtășim ca să ne hrănim sufletește, să-L luăm pe Hristos! A fost frumos! La final, ”Ai lui Ștefan noi oșteni” au cântat frumos și ei câteva cântări minunate. Toți au fost implicați total. Mă uitam așa, multă lume și în biserică și la subsol și afară! Deci, o grămadă de lume venită acolo de peste tot, din Germania, de aici, din Viena, românii noștri din diaspora! Fiecare cu greutatea lui, cu suferința lui, a străinătății…
Dar sunt sigur că la întâlnirea asta, la unii li s-a pus un semn al întrebării ”Măi, oare așa o să fie toată viața mea în străinătate?”. Chiar mi s-a pus și o întrebare în legătură cu asta, nu mai rețin exact, dar s-a filmat. Chiar spunea mitropolitul, Înalt Preasfințitul Serafim, că filmările cu mine, cu părintele Tofană și cu alții o să fie puse pe site-ul mitropoliei.
Doamna Maria
După ce s-au încheiat toate astea, am fost la masă. La toată lumea s-a servit mâncare, iar celor care nu au încăput în sala de mese, li s-a dat în mână. Gândiți-vă, câtă lume a mâncat acolo! Ăștia 400 de tineri plus ceilalți care au venit! Atâția oameni! Toată mâncarea asta a fost asigurată gratuit de doamna Maria, o româncă de acolo, care are un restaurant. Toată mâncarea asta și dulciurile aduse la urmă pe platouri, erau adusese de ea cu dragoste multă! Chiar am întâlnit-o, am stat de vorbă cu ea, o femeie de milioane, cu atâta dragoste! Zice ”Părinte, eu nu m-am oprit niciodată din ajutorul dat la biserică!”. La muncitorii și la pictorii care lucrează la biserică, ea le aduce mâncare. În timpul pandemiei, părintele i-o zis ”Doamna Maria, dar înțelegem, nu-i nevoie să mai aduceți acum că-i pandemie, e greu, nu mai funcționează restaurantele!”.
Dar doamna Maria a răspuns ”Eu nu mă opresc! Până la ultima bucată pe care o am, eu vreau să o aduc la biserică!”. A zis că în jurul ei erau mai multe restaurante și toate au falimentat, iar ea a mers înainte. Pentru că o dat ajutor la biserică, Dumnezeu i-a înmulțit și nu știa de unde iese, dar tot a mers înainte. Mi-a plăcut mult de doamna asta! Chiar și eu am mâncat de câteva ori acolo, la restaurant. Tot timpul mă chema acolo, de toate puse pe masă încât nu mai puteam. Ziceam ”Ajunge, nu mai pot!” și ea răspundea ”Dar am pus puțin, cu mult drag!”. M-am bucurat pentru ea și m-am bucurat că sunt români cu inimă mare, care se ajută între ei, ajută biserica, sunt uniți și au format o comunitate.
Românii din diaspora să aibă unitate și dragoste între ei și să se ajute!
Știți că eu nu sunt de acord cu plecatul românilor în străinătate. Îmi doresc să se întoarcă în România, dar cel puțin cei care sunt acolo, să aibă unitate și dragoste între ei și să se ajute și mă bucur mult când văd lucrul ăsta. Or să se mai întoarcă pe parcurs, unii, alții, dar cel puțin cât sunt acolo, să existe dragoste și înțelegere. Contează foarte mult să se ajute și să se sprijine unul pe altul. Și am văzut că în jurul bisericilor s-o format lucrul ăsta și e frumos și bine.
Totul s-o încheiat cu bine. Ne-am luat rămas bun și de la Mitropolit, m-o îmbrățișat, i-am mulțumit și eu pentru toată primirea, mi-o mulțumit și el că i-a plăcut foarte mult, toate au fost foarte frumoase. Până și organizarea a fost mai bună decât întâlnirile precedente din Germania. Aici a fost chiar la un nivel foarte bine organizat și foarte mulți tineri au fost prezenți. Ar fi venit și mai mulți, dar nu mai încăpeau. S-o încheiat și au plecat fiecare în drumurile lor.
O seară duhovnicească cu enoriașii din parohia părintelui Emanuel
Pentru seara următoare, mă rugase părintele dinainte să mai țin un fel de conferință, să zicem, o seară duhovnicească cu enoriașii din parohia lui, anunțase asta dinainte. Întâlnirea tinerilor ortodocși fiind deja încheiată, am ținut un cuvânt pentru oamenii din parohia lui. Dar pentru că s-a aflat, au venit mulți și din alte părți. Deci, biserica, știți cum, era plină! După aia mi-a zis părintele: „Ai văzut ce era în biserică și în picioare și pe scaune?”. Ei, la subsol era la fel și au pus un ecran mare ca să fim văzuți și de cei de jos. Deci, asta înseamnă, eu nu știu exact câți oameni, dar aproape vreo 1.000. Pentru diaspora înseamnă mult, chiar foarte mult!
Și-mi spunea părintele: „Am văzut o grămadă de fețe noi, care nu-s de ai noștri”. Și chiar la sfârșit venise o doamnă cu o fată care a zis: „Părinte, am venit din Londra special, am luat azi avionul ca să prindem conferința asta și să vă întâlnim, că ne doream mult. Și-or stat și ele la conferință, am mai schimbat o vorbă cu ele și ziceau: „Stăm noaptea asta aici și dimineața luăm avionul și plecăm la muncă, înapoi în Anglia”.
După aia, altă doamnă, din Suedia o venit special. Au venit și din alte țări, în special din oamenii care mă mai urmăresc și își doreau să mă întâlnească și să participe la întâlnire. Am început la 5:00 și s-a terminat la 8:20, m-am uitat pe ceas. Cred că am vorbit vreo două ore jumătate. Întâi am vorbit vreo oră și după aia am răspuns la întrebări, că oamenii puseseră în scris întrebări și părintele Emanuel le citea și eu răspundeam. La urmă am rămas să treacă toți pe la mine, să-i îmbrățișez care cum a vrut, unii să schimbe o vorbă, să dea un pomelnic și așa până la 8:20 seara, când am zis gata, ajunge! Am făcut și poze cu ei. Îmi ajungea și mie trei ore și aproape jumătate, vă dați seama! Și m-am bucurat.
Amânarea plecării cu două zile
A doua zi, pe 14, urma să plec. Avem avionul de dimineață. Dar înăuntru meu era ceva. Eu nu m-am gândit când mi-am luat biletul, n-am calculat, am zis că se încheie și a doua zi plec, că-i Cuvioasa Parascheva. Și zic „Bravo, măi! E Cuvioasa Parascheva și eu plec pe drum în timpul Sfintei Liturghii!”. Dar aveam biletul luat, așa îl luasem eu fără să mă gândesc și atunci seara târziu, băiatul care se ocupase oleacă de mine și care m-o mai dus cu mașina, Leonard, zice:
– Părinte, dar chiar trebuie să pleci mâine? Nu poți să mai amâni? Te grăbești?
– Nu mă grăbesc, dar așa am luat biletul și uite că plec în timpul Sfintei Liturghii!
– Dar n-ai vrea să renunți la biletul ăsta, să îți iau altul în următoarea zi ca să stai și de Cuvioasa Parascheva?
– Măi, nu zici rău, dar mie mi-e greu că eu nu le am cu telefoanele, cu astea!…
– Dar mă ocup eu, uite acuma caut!
O căutat și zice: „Părinte, să-ți iau pentru 15?”. Zic „Mă, dacă tot am amânat, amână până pe 16, să mai văd ceva și în Viena!” și o amânat pe 16. Mi-a luat bilet, a găsit biletul cu vreo 70 €, chiar drept în față acolo, un loc bun. Și zic „Uite cum le-o rânduit Cuvioasa să stau și a doua zi!”. Am stat frumos la Sfânta Liturghie, nu a fost atât de multă lume din cauză că a fost la altă biserică românească cu hramul Sfintei Parascheva, unde s-o dus și mitropolitul și episcopul, dar eu eram cumva suficient de obosit, încărcat cu toate și atunci am stat liniștit aici, la părintele, mai în liniște. Au fost oameni mai puțini, iar la Sfânta Liturghie am stat cuminte în altar, m-am bucurat din plin de slujba Cuvioasei Parascheva.
După amiază am fost la masă și băiatul, Leonard, eu îi zic băiatul, dar îi căsătorit, are doi copii, deci are o familie frumoasă, un om minunat, smerit, liniștit, care atât de frumos m-o dus și mi-a explicat ce a fost de văzut. O tânără ce cânta la strană, Alexia, care face și studii și lucrează în Viena, m-a întrebat ce urmează să fac:
– Păi, uite, o să mă duc un pic cu băiatul ăsta!
– Sunt liberă și eu azi!
– Păi, vino, dacă vrei!
Și ne-am dus împreună. Chiar erau și soția și copiii lui Leonard și ne-am dus, am mai vizitat ce-o mai fost, am fost prin parc, pentru că ei știu că îmi plac florile. Am văzut și un palat, nu mai rețin exact, dar ziua aceea am încheiat-o cumva undeva sus, unde se vedea Viena frumos noaptea, un loc minunat. Am urcat mult cu mașina, vreo juma de oră numai de urcat pe un vârf. Dar bineînțeles a început ploaia, am stat un pic, acolo n-am putut sta chiar mult că ploua și am revenit. Și ne-am dus iar la doamna Maria la masă. Ne gândeam noi să ne ducem undeva de unde se vede frumos, dar până la urmă așa s-o învârtit că tot la doamna Maria am ajuns. Și atâta s-o bucurat, ea nu era acolo, dar au sunat-o fetele și imediat a venit.
Încă o zi de plimbate prin Viena – Grădina Zoologică
A doua zi am avut toată ziua la dispoziție din nou cu Leonard și Ștefan, băiatul părintelui Emanuel, și ne-am dus să vizităm. Am vizitat noi un loc înalt, nu mai știu cum se cheamă, de unde se vede… o frumusețe. Se vede un lac, un palat… Acolo am servit un dulce, o cafea, că era o priveliște frumoasă, ne-am mai învârtit noi și am coborât la vale. Acum era pe la amiază, eram deja obosiți de mers pe jos și zic:
– Ce mai este pe aici?
– Uite, în stânga, mai încolo, e Grădina Zoologică!
– Unde? Aici în zonă e grădina zoologică? Acolo vreau! M-am săturat de ziduri, sunt frumoase, este arhitectură frumoasă, catedrale, palate, dar am cam obosit de ele! Eu îs obișnuit un pic în natură, cu animale, frumos! Hai la grădina zoologică!
Atât de frumos a fost, dar ne-a luat vreo trei ore și ne-a prins seara! Eu dimineața am luat o cafea cu ceva, dar ei nu mâncaseră nimic și le-am zis: ”Măi, trebuie să vedem toată grădina zoologică!”. Și am văzut-o! Cineva, după aceea, mi-a zis că e a doua din Europa, nu mai știu unde-i prima, cu atâtea animale. Am văzut animale pe care nu le văzusem niciodată, numai pe filmări, nu așa în direct: rinocer, hipopotam, urs polar, elefanți, girafe, pinguini, multe, nici nu mai țin minte, tot felul de animăluțe de la mici până la mari, din toate categoriile. Chiar m-am bucurat! Am mers așa pe jos, ușor, și am văzut și maimuțe și urangutani, tot felul de maimuțe, de toate am văzut acolo. Eu sunt altfel, nu știu, dar pe mine mă odihnește natura, când sunt în mijlocul animalelor astea și ele în lumea lor!
Am vizitat peste tot pe acolo, era o atmosferă naturală, să zicem așa, pentru că erau copaci, erau ape în grădina zoologică, după nevoia fiecărui animal. Mai ales la hipopotami, erau doi mari și aveau un lac în mijloc și unul s-a băgat în lac pe sub apă și ieșea numai și bufnea așa, arunca apa pe nări, cum fac ei, deci i-am prins în toate momentele. Un tigru de ăla uriaș dormea pe jos, m-am dus la un metru de el, că era un geam de protecție și eu îi băteam în geam și-i spuneam: ”Tigruleț, ce faci?”. Știți că am și eu motanul Tigruleț și numai ciulea câte o ureche tigrul, nici nu voia să mă bage în seamă. După aia am văzut trei lei mari, stăteau la soare tolăniți și se uitau la noi, tot felul de animale. Chiar m-am bucurat din plin de grădina zoologică.
„A fost minunat la Viena”
După aia ne-am întors, dacă țin minte bine, tot la doamna Maria și am fost la masă și apoi ne-am retras acasă, la părintele Emanuel, că eram în aceeași clădire. În fiecare seară, cu excepția serii când o plouat și ne-am întors târziu, mă aștepta fetița Rebeca. Nu se culca sau se odihnea la amiază ca să fie odihnită și să putem să mai stăm de vorbă. Ea se cuibărea în brațe la mine și vorbeam și îmi povestea… am făcut împreună și lecțiile ei de la școală, niște desene că era în clasa I-a. Deci, am trăit minunat în toată atmosfera asta, a fost foarte frumos și mulți mă întrebau cum mi s-a părut Viena. Zic: ”Stai să plec întâi, ca să se încheie totul!” Chiar a fost minunat, pot spune că m-am bucurat din plin, am întâlnit oameni frumoși, buni, minunați, cu multă dragoste între ei.
A fost minunat la Viena, de asta am vrut să vă povestesc. Poate am trecut peste multe așa, în viteză, dar au fost zile pline în care pot să zic așa că m-am bucurat din plin. Am intrat în spiritul și atmosfera evenimentelor împreună cu tinerii, m-am bucurat cu ei și cu copiii. La toate nivelurile astea m-am bucurat și am cunoscut oameni minunați, de la simpli oameni până la Mitropolitul și la Preasfințitul. Toți oameni buni, oameni plini de viață, putem spune! Da, m-am bucurat mult, dragilor!
Întoarcerea spre casă
Apoi am luat avionul. Părintele Emanuel și Ștefan, băiatul lui, m-au dus la aeroport și m-am întors la Tesalonic. A fost o vreme frumoasă și am văzut niște peisaje frumoase din avion, că aveam locul chiar la geam. La un moment dat, pentru că eram singur acolo, în față, pe cele trei locuri, s-a mutat unul mai din spate și după aia mi-o zis că el era sârb și m-a întrebat dacă-s din Athos. Eu engleză nu știu, el altceva nu știa și așa prin semne tot am mai discutat așa câte un cuvânt. Bineînțeles, după aia mi-am văzut de gemulețul meu și mă bucuram de toate frumusețile acelea. Cum v-am spus, eu mă adaptez la orice situație și mă bucur de lucrurile care sunt acolo. Poate și ăsta e un motiv pentru care pot să rămân copil și să mă bucur de orice îmi oferă Dumnezeu.
Mă uit acum la o pasăre de asta roșcată, despre care știți că mai avem aici, în Athos. Vine și mănâncă acolo, e la câțiva metri de mine și tot se joacă, zboară, se uită la mine, iară mai zboară… Da, aici în livadă vă dați seama, sunt animăluțe, păsărele, mai sunt arici, sunt de toate, broaște țestoase… ce mai avem noi pe aici? Da, dragilor!
Vizita lui Cătălin Măruță la chilie
Astăzi, înainte să fac filmarea, mi-a trimis mesaj Cătălin Măruță. Zice: ”Părinte, vin un pic pe acolo, trec oleacă să te văd, să te îmbrățișez”. Zic: ”Hai, măi Cătălin!” că era venit în Athos de ieri. Îmi scrisese dinainte că vine, dar erau cazați în altă parte și doar m-au vizitat. Am stat vreo două ore cu ei, ne-am bucurat împreună, le-am pus masa aici, să mănânce că erau veniți de la drum și nu mâncaseră. Apoi ne-am dus la foișor împreună și am stat de vorbă și ne-am bucurat. Are o familie tare frumoasă Cătălin, mi-a plăcut! Știți c-am ajuns la ei acasă, m-am jucat cu copiii, așa, în familie. Deci, îs foarte uniți ca familie și mi-au plăcut, îs cu multă dragoste și de asta m-am bucurat tare mult pentru Cătălin că-i prima dată când a venit în Athos.
L-am văzut că era deschis, i se simțea bucuria. Au venit într-un grup de opt, dar au dormit în alte părți pentru că la noi dacă e plin cu trei luni înainte, nu era cum. După ce au plecat bucuroși, am luat repede telefonul și am zis să vin în livadă să fac filmarea că îndată avem Vecernia de la ora 5:00.
Dacă sufletul e bine și trupul e bine
Încercăm mereu când suntem acasă să nu lipsim sub niciun motiv de la slujbe, de la Sfânta Liturghie și Utrenia de dimineața, de la Pavecerniță, că e hrana noastră sufletească. Încercăm permanent să ne luăm hrana sufletească pentru că dacă sufletul e bine și trupul e bine, chiar de-l mai doare câte ceva, chiar de mai suferă, e bine și le poate depăși pe toate.
Îmi amintesc acum de cartea părintelui Dimitrie Bejan, ”Bucuriile suferinței”, adică și în suferință poate să fie bucurie. Uite, eu la Viena pentru că am umblat mult, am avut momente când mă durea spatele de nu mă mai puteam îndoi, numai eu știam și tot îmi făceam masaj la spate, mai stăteam puțin jos, iar mergeam, dar le-am ignorat, am încercat să mă bucur de toate, iar astea erau așa, pe alăturea. Mă odihneam, mai stăteam, treceau, iar continuam și m-am bucurat din plin.
Da, dragilor! Încercați să vă bucurați de toate lucrurile frumoase, dar să fie în relația cu Dumnezeu, nu din cele care te năucesc de cap, care te distrug trupește și sufletește, nu, dragilor! Și bineînțeles, eu am pus-O pe Maica Domnului când să plec la Viena, zic: ”Maica Domnului, ai Tu grijă de mine, mergi cu mine acolo, pune-mi Tu în mintea mea ce să spun, ce să fac și vino cu mine înapoi și adu-mă acasă!” și Maica Domnului și-a făcut datoria.
Pelerinajul la Moaștele Sfântului Pantelimon
Și iar un lucru minunat și închei: când am ajuns la Tesalonic, de la avion am luat un taxi. Exact când am ajuns la cazare, am lăsat bagajul și m-am dus să cumpăr ceva, m-am întâlnit față în față cu o procesiune, la care cred că erau sute de oameni, cu episcop, cu preoți, cu o icoană mare a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și cu o raclă cu o parte din capul Sfântului Pantelimon. Știți, capul e împărțit în mai multe părți, iar o parte este Sfântul Pavel. Racla e făcută ca și cum ar fi capul întreg, dar e numai o parte a capului. Moaștele fuseseră aduse pentru închinare la biserica asta, care purta hramul Sfântului Pantelimon și de bucurie, biserica a făcut procesiune prin tot cartierul. Chiar de eram obosit, de bucurie m-am băgat și eu între oameni și am făcut vreo oră împreună procesiunea.
Am ajuns chiar și la biserică, dar nu știam exact ce era și îmi era oarecum să-i întreb pe oameni ce se petrece ca să nu spună ”Măi, dar tu, părinte, nu știi ce e aici?”. Chiar la urmă, când am ajuns la biserică, un polițai vine și-mi sărută mâna și zice ”Părinte, ce bucurie pentru noi să ne vină capul Sfântului Pantelimon aici, să ne închinăm!” și mi-a spus singur ce să întâmpla acolo. Au intrat în biserică, am trecut și eu și m-am închinat la icoana Sfântului, la capul Sfântului și după aia m-am retras, iar a doua zi am intrat în Athos și am venit acăsucă.
Cei din străinătate să se adune în jurul bisericilor și să fie alături unii de alții
Da, cam ăsta a fost drumul meu la Viena! M-am bucurat din plin și Îi mulțumesc Maicii Domnului și la toți sfinții care ne-au fost alături și bineînțeles, Bunului Dumnezeu pentru tot ce s-a desfășurat și pentru toată bucuria de acolo, a fost minunat! Sigur, mulțumesc și pentru toată dragostea cu care m-au primit toți cei de acolo, fără să mai dau nume. A fost minunat, oameni buni, oameni cu dragoste. M-am bucurat mult și de biserica asta atât de frumoasă, care se face acolo! Cei care treceți prin Viena, duceți-vă și închinați-vă acolo și o să vedeți că-i o biserică minunată! E chiar în centrul Vienei, cum am spus, cu hramul Sfântul Ștefan cel Mare și Pogorârea Sfântului Duh!
Da, și încercați cei din străinătate să vă mai adunați în jurul bisericilor, să vă mai ajutați, să fiți alături unul de altul, contează foarte mult! Da, dragilor?
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții! Doamne ajută!
Da, uitați fructele bogate aici cum stau, kaki, cum v-am spus! Și aici, un pic să încerc să vă arăt ce se vede din vârful Athon-ului. Mai înainte era o frumusețe, își pusese Athon-ul un fel de pălărie dintr-un nor minunat, așa. Dar acum văd că s-a împrăștiat, s-a înseninat.
Doamne ajută!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
