A mai trecut o săptămână în care am selectat întrebările și răspunsurile care îi preocupă pe majoritatea cititorilor platformei O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte.
Răspândiți dragostea!
Faceți click/tap pe întrebări pentru a vedea răspunsurile!
Lectură plăcută!
Să ai nădejde fără să te complici în gânduri și în scenarii.
Pentru că Biserica este mai presus de Sf. Scriptură pe care a alcătuit-o. Nu trebuie să ne limităm la aceasta însă într-adevăr trebuie să o știm.
Este chipul lui Dumnezeu din noi.
Depinde ce înțelegem prin sensibilitate. În general orice lucru care depășește măsura și ne depărtează de Dumnezeu și de punctul de vigilență maximă unde vin razele lui Dumnezeu, e păcat.
Așa cum e acum, nu. Puterea conceptuală este bună. Imaginația e poarta prin care intră diavolii în noi.
Să nu credem gândurilor. Să nu dezvoltăm imaginația.
În general da. Sunt și câteva excepții, însă în general să ne rugăm și să știm că este cunună pentru noi.
Și asta. Însă principalul motiv este că noi nu suntem pregătiți pentru adevăr.
Aceasta este ascetica Bisericii. Imitarea lui Hristos. Aici este esențial să vezi pe om, un conducător duhovnicesc care este mai avansat decât tine pe acest drum al imitării până la identificarea, pe cât posibil, cu Hristos și îl urmezi pe acela.
Da – însă trebuie să avem putere în rugăciune. Mai bine să dăm pomelnice și să facem Parastase. Ajută și milostenia.
Pentru că este harul Sfântului respectiv.
Iubirea, smerenia și pacea adâncă.
După iubirea, pacea și smerenia care o emană precum ȘI după acordul cu învățătura Bisericii. Crește unitatea și micșorează diviziunea.
Să nu crezi ce spun gândurile. Ai credință simplă în Dumnezeu. Dacă tu faci virtutea atunci și Dumnezeu te va ajuta. Să nu faci scenarii și să ai credință simplă în Dumnezeu.
În timp. Fii constantă și cu program. Concentrează-te pe asta.
Harul se vede atunci când artistul face binele pentru interesul celorlalți. Manipularea este atunci când se vrea răul pentru interesul manipulatorului.
Din cauza căderii lui Adam. Noi trebuie să fim atenți să nu păcătuim și să continuăm pe drumul nostru.
Când ne mustră cineva și nu ne mâniem pe cel care ne mustră. Nu lăsăm să iasă afară.
Mândria = părerea bună despre mine însumi. Demnitate = nu accept păcatul din dragoste de ceilalți și Dumnezeu.
Pentru că nu au viața duhovnicească necesară pentru a se feri de aceste deraieri.
Depinde de măsura duhovnicească a fiecăruia. În timp crește mult.
Dacă sunt mântuiți, da. Chiar foarte bine.
La Biserică este mult mai mult har și mai mult ajutor de la Dumnezeu. Astfel vor fi mai bucuroși, mai iubiți, mai pașnici.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
8 Comment
Catolicii citesc Biblia mai mult decât noi? sărutmâna
Eu am rostit pe metanier,pasaje din noul testament,și mă liniștisem foarte repede.
Și am găsit cuvinte grele care sunt periculoase pentru mine , meteahnă, afierosit
Putem sa ne rugam pentru sinucigasi, mai exact sa-i pomenim in rugaciunea particulara, acasa?
Doamne ajuta, parinte!
Unde trebuiesc postate intrebarile pentru sectiunea cu Intrebari si raspunsuri? Sau pot fi trimise si pe mail?
Multumesc!
De obicei le culegem de pe chat-ul premierelor pe YouTube, însă puteți să scrieți și aici sau ca și comentarii pe YouTube. Pe email aș prefera să nu scrieți pentru că deja avem foarte multe mesaje acolo.
M-am rugat mulți ani să mă căsătoresc cu un om potrivit pentru mine, însă parca Dumnezeu nu mă aude. Am ajuns la vârsta la care alții au copii mari și eu sunt tot singură și sufăr, am ajuns în depresie. Știu că în timpul liceului mi-a făcut cineva vrăji. Ce mă sfătuiți să mai fac? Mă tem că Dumnezeu și-a întors fața de la mine.
Desigur că nu știu în cazul dvs. însă de obicei nu sunteți pregătită pentru asta. Poate că ajută: https://www.chilieathonita.ro/2023/07/04/familia-azi-parintele-teologos/