Priorități duhovnicești – p. Teologos

Pentru a ajunge la ținta noastră adevărată, țintă care este mai presus decât orice pe acest pământ trebuie să ne punem în ordine sistemul de valori, prioritățile duhovnicești.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Ce este o inimă pufoasă?

La un moment dat cineva dintr-un grup de pelerini m-a întrebat ce înseamnă inimă pufoasă. I-am spus că este inima care se retrage de dragul iubirii lui Hristos, inima care are dispoziție de acceptare și de ascultare, fără însă să se încarce cu păcat. După cum puful se retrage în fața metalului așa și omul delicat se retrage în fața durității, fiind foarte nobil în comportamentul său astfel încât să nu rănească pe aproapele său. După care discuția a avansat de aici la relațiile interfamiliare. 

Atunci un tânăr m-a întrebat „Părinte ce rugăciune să citesc ca să-mi găsesc o fată cu care să mă căsătoresc?”. Tânărul era cam nesigur pe el și cam avântat, așa că i-am spus să se roage cu „Doamne Iisuse Hristoase…” însă pentru că se vedea că nu prea înțelegea ce spuneam, i-am spus să citească Paraclisul Maicii Domnului. După care i-am spus că, desigur că este necesar să ne rugăm pentru o problemă atât de importantă, însă întâi de toate trebuie să fim atenți la cizelarea caracterului nostru, la modul cum ne comportăm. I-am spus să scrie pe o foaie toate calitățile pe care le dorește de la viitoarea lui soție și după ce o să termine, să scrie ca titlu deasupra „eu” – adică să se lupte să dobândească el calitățile pe care dorește să le vadă la ea, să fie el schimbarea pe care dorește să o vadă la alții.

După aceea, tânărul respectiv îmi spune că vrea să se urce alergând de la noi pe piscul Athon astăzi – în ziua respectivă – și să se dea jos, lucru absolut imposibil. De la schitul Lacu nu există traseu până pe vârf – trebuie înconjurat pe la mănăstirea Sf. Pavel (3-4 ore) după care mers la Schitul Sf. Ana (o oră și ceva) și de acolo urcat încă o jumătate de zi până pe pisc. E imposibil să facă asta într-o singură zi direct de la lacu. Cu toate că i-am explicat dimpreună cu alți pelerini care erau de față imposibilitatea acestui lucru, mai ales că eram la amiază, el insista continuu că el este sportiv și că o să alerge tot traseul acesta și că are o aplicație pe celular care îi arată drumul.

Atunci i-am spus că dacă are un astfel de comportament încăpățânat, nu are inima pufoasă de care am discutat și că n-o să găsească în veac o soție.

Trebuie să avem priorități, și dimpreună cu rugăciunea este și lupta cu omul nostru cel vechi, cu egoismul nostru. Să nu ne așteptăm că dacă citim o rugăciune cu mintea mai mult sau mai puțin răspândită o să găsim magic pe cea mai bună fată când noi suntem ca vai de noi. 

Așteptarea din partea pelerinilor

Tot legat de asta, unii pelerini doresc să viziteze tot Sf. Munte și să aibă și un cuvânt duhovnicesc cu un părinte într-o zi, maxim două. Asta este, desigur, imposibil și atunci când pelerinii află asta trebuie să aibă înțelepciunea să renunțe la planul lor. Să se concentreze pe latura duhovnicească pentru că Sf. Munte nu este obiectiv turistic, ci republică monahală. 

Totdeauna când putem să facem mai multe fapte bune să o facem pe cea mai necesară și un criteriu de alegere aici este faptul că primează programul comunitar și după aceea cel personal. Planul duhovnicesc și după aceea, cel trupesc. Dacă programul familiei sau al obștii spune că acum ne rugăm atunci ne rugăm – să nu pretextăm că avem altceva de lucru sau de vorbit lucruri care pot fi spuse sau făcute după rugăciune, slujbă. 

De asemenea, când programul spune că acum trebuie să-i ajutăm pe ceilalți pentru diferite nevoi, să nu spunem că noi avem programul nostru, pentru că dragostea de aproapele este mai mare ca orice. De asemenea, să facem întâi problemele care au dată limită și după aceea cele care pot fi amânate.

Despre decizii

Este însă necesar discernământul starețului sau al capului familiei pentru a evita posibilele abuzuri în program.

Uneori capul familiei sau al obștii nu poate fi întrebat și este necesară alegerea noastră – de exemplu când mergem undeva printre străini și ne așezăm la masă și este zi de post. Atunci trebuie să prioritizăm postul și să nu-l călcăm cu pretextul de a nu deranja pe cei din jur. Să avem grijă să nu dăm înapoi în fața presiunilor de grup pentru că păcătuim. Să spunem cu smerenie că noi postim, fără să facem un titlu de mândrie din asta. Să alegem programul comunitar al Bisericii din ziua respectivă.

Dacă nu este zi de post, atunci să mâncăm cu măsură ce se pune la masă, pentru că e mai bine să ne ferim de îmbuibarea pântecelui și de desfrânarea care vine de aici chiar dacă poate că o să dobândim puțină slavă deșartă.

Din păcate, însă, unii se înfrânează la masă pentru că nu le place mâncarea sau au mâncat pe ascuns și atunci, paradoxal, sunt învinși de dracii plăcerii gâtlejului, că mănâncă numai ce vor, și de cel al slavei deșarte pentru că se arată pe sine la masă că mănâncă puțin fără să fie de fapt astfel. Trebuie să avem discernământ pentru a nu ne face de râs în fața vrăjmașilor.

Despre limitele dintre planul personal și cel comunitar

Pe de altă parte sunt și excepții în care trebuie să fim atenți la planul personal și să punem limită planului comunitar. Mai concret dacă la lucru suntem presați sau ne presăm peste măsură fie din cauza volumului de muncă, fie din cauza pozițiilor puternice divergente, fie din cauza atmosferei mai mult sau mai puțin toxice putem să ne surmenăm și să ne stresăm – lucruri care sunt dăunătoare pentru suflet. Desigur că vom lucra și vom da importanță muncii însă să avem grijă să nu dăm o importanță exagerată. Sufletul este veșnic, trupul trecător. Să ne rugăm regulat și să ne detașăm puțintel astfel încât să ieșim din presiunea care se adună în noi. Desigur că pauzele lungi și dese NU sunt cheia marilor succese. Trebuie să avem discernământ și hărnicie și un sistem de priorități corect.

Familie – persoană – muncă și bani

Dacă dăm o importanță exagerată muncii, chiar dacă la prima vedere pare că-i punem înainte pe ceilalți, de fapt se pune pe primul plan iubirea de argint, care este rădăcina tuturor relelor, mai ales pentru mireni. Să avem grijă să nu ne mințim pe noi înșine, surmenându-ne cu pretextul că trebuie să aducem bani acasă. Desigur că banii sunt necesari însă mai necesară pentru familie este persoana noastră. Dacă punem pe primul plan persoana – întâi de toate pe Dumnezeu ca și comuniune de Persoane supreme, iar mai apoi pe cei de aproape ai noștri, atunci vom lucra, ne vom ruga și ne vom odihni diferit. 

Sursele de stres

Per total, omul va fi mult mai senin și, pe termen lung, va avea un randament mai mare. Să știți că principalele surse de surmenare sunt războiul de gând și vorbitul mult. Dacă omul are pace în suflet, poate să lucreze o muncă foarte grea în care să i se obosească trupul mult, însă asta se rezolvă prin somn și odihnă. Dacă însă omul lucrează sub presiunea gândurilor și a unor condiții sufletești improprii, atunci apar probleme mult mai grave, chiar dacă la prima vedere nu par astfel.

Este adevărat că uneori la cei duhovnicești sunt lăsate de multe ori de Dumnezeu, din iconomie, niște patimi foarte mici, ca defăimându-se foarte tare pe ei înşişi, din pricina acestor patimi mici şi nu atât de păcătoase, să-şi agonisească o bogăţie adevărată, nejefuită, de smerită cugetare. 

Desigur că asta nu se referă la nesupunere, pentru cel ce nu se supune, mai ales la începuturi, este cu neputință să dobândească smerenia, asta chiar dacă respectivul crede că are modul lui propriu de a o dobândi. Fără ascultare duhovnicească nu se poate.

Două virtuți de bază

De fapt, prima etapă a urcușului duhovnicesc este făptuirea care constă în două virtuți absolut de bază, de primă prioritate: postul și supunerea. Asta este evident pentru că postul este ucigașul plăcerilor iar supunerea asigură victoria aceastei ucideri prin smerita cugetare. Postul trebuie să fie și trupesc și sufletesc. La fel și plânsul care pare la prima vedere că este trupesc, trebuie să fie în timp și trupesc și duhovnicesc. La început plânsul trupesc fiind desființează păcatul și mai apoi pricinuiește smerita cugetare.

Grija de trup

Să avem grijă să nu absolutizăm planul trupesc pentru că planul care contează este planul duhovnicesc care este și veșnic. Acesta are prioritate.

De trup ne îngrijim doar cât să putem potența dezvoltarea duhovnicească a sufletului și nu ca să ne împlinim poftele. Din păcate, noi, cei trupești de multe ori nici măcar nu simțim că există un plan duhovnicesc pentru că mintea noastră, organul nostru de simț duhovnicesc este total înnegrit prin păcatele pe care le facem. 

Este o situație similară cu cineva care este orb din naștere. Realitatea lui este foarte redusă comparativ cu ceea ce există de fapt. Își dă seama din informațiile pe care le primește că e posibil să fie ceva cu mult mai mult decât ceea ce experiază, însă el nu poate să acceadă la această experiență. La fel se întâmplă și cu omul care are ochiul sufletului, adică mintea, orbit de plăceri, orbit de griji, orbit de distorsiunile existențiale de care bolește. Orbirea aceasta duhovnicească se aseamănă oarecum cu albeața când omului i se pare că vede mai multă lumină însă aceasta este o pseudolumină care nu există de fapt și este provocată de boală.

La fel și omul trupesc crede că știe multe și că experiază multe însă de fapt este foarte limitat pe planul trupesc monoton care nu împlinește persoana pentru că nu poate să-i dea trăiri personale adevărate, ci doar senzații mai mult sau mai puțin tari provocate de anumite reacții chimice care se produc în sistemul nervos.

Asceza și materia. Milostenia

În clipa în care omul reușește prin terapeutica ortodoxă, prin asceză să acceadă la un plan superior atunci începe să înțeleagă ceea ce mai înainte nici măcar nu știa că există și atunci începe să dea tot celui ce cere pentru că își dă seama că materia este secundară. Dacă omul avansează în duhovnicie, atunci redescoperă frumusețea persoanelor, se reconectează cu ele și începe să dea și celor care nu cer, după nevoile reale pe care le au și după cum îl luminează Dumnezeu.Trebuie discernământ în toate.

În clipa în care dorim să dăm milostenie, dacă suntem atenți la conștiința noastră care se curăță cu mila lui Dumnezeu, atunci aceasta ne va spune că de obicei este bine să dăm produse și nu bani. De asemenea, harul din noi ne va spune și cât să dăm: ne întrebăm conștiința dacă e bine să dăm un miliard de € iar conștiința ne va răspunde că nu se poate – e mult. După care vom spune conștiinței că o să dăm 1 € iar aceasta ne va mustra că este prea puțin. După care începem să înjumătățim intervalul până când ajungem la o sumă la care conștiința noastră este liniștită și sufletul nostru este în pace, smerit și împăcat cu bunul Dumnezeu și aceea este suma pe care trebuie să o dăruim – preferabil în produse, după cum spuneam.

Piedica patimilor

Este însă foarte important să avem conștiința curată pe cât posibil de paraziți, de centri de atenție și de interese personale pentru că altfel busola noastră – adică vocea conștiinței va fi viciată de magneții patimilor care sunt prin preajmă.

Fraților, să nu ne apropiem cu voia de sursele patimilor pentru că apoi vom fi atrași și captivați fără voie de acestea și vom fi robi încleștării păcatului. Dacă însă ne apropiem de Dumnezeu atunci vom fi atrași și captivați de Acesta și atunci vom trăi adevărata libertate în brațele Tatălui atotputernic și iubitor. Atunci chiar dacă cineva ne ia ceva, noi nu o să-i mai cerem înapoi, chiar dacă am putea să facem asta și chiar dacă am putea să-i luăm cu forța obiectul furat și asta pentru că suntem concentrați pe desăvârșirea noastră duhovnicească, pe avansul cu toată puterea către desăvârșire, urcând din slavă în slavă. Desigur că pentru cei orbi duhovnicește toată această realitate luminoasă este dincolo de limita lor de pătrundere și de experiere.

Timpul și transformarea omului – șansa noastră

Slavă lui Dumnezeu că ne-a dat posibilitatea îmbunătățirii, posibilitatea, schimbării, posibilitatea pocăinței și ne-a dat timpul ca să putem să împlinim practic această transformare a nostră către sfințenie! Este esențial să nu pierdem timpul pentru că este una dintre cele mai însemnate averi pe care le avem. Să nu încetăm să ne cercetăm în toate patimile și în toate virtuțile unde ne aflăm: la început, la mijloc sau la sfârșit.

Războiul din partea demonilor asupra omului

De unde provine războiul dracilor împotriva noastră? Sfinții Părinți spun că sunt trei pricini pentru acest război: fie din iubirea de plăceri, fie din mândrie, fie din pizma dracilor. Cei care sunt războiți din iubirea de plăceri, rămân netrebnici până la sfârşit, ca niște bolovani prinși de plasele adicțiilor provocate de patimi. Cei care sunt războiți din cauza mândriei sunt foarte vrednici de plâns pentru că s-au luptat atât să dobândească virtuțile ca niște arme duhovnicești și acum se înjunghie singuri cu ele prin mândria provocată de virtuțile pe care nu le știu mânui. Desigur, însă, că cei care sunt războiți din pizma dracilor sunt fericiți pentru că aceștia au ajuns la lumina iubirii adevărate care îi arde pe draci pentru că această lumină le scoate în relief hidoșenia dracilor în timp ce aceștia nu pot să se ridice la această stare existențială de neatins pentru ei. Și atunci, din invidie, războiesc.

Importanța priorităților în viață

Din cauza asta este important să avem priorități, pentru că altfel multitudinea de griji pe care societatea antihristică ne învață în mod greșit că trebuie să le avem, nu ne va lăsa să avem grija supremă de a pune iubirea de Dumnezeu și de celelalte persoane pe primul plan. Mare atenție că tăierea grijilor nu o facem pentru lene, ci pentru focusare, pentru eficacitate. Noi, de foarte multe ori ne pierdem în detalii și avem foarte multe griji că trebuie să facem și aia și celaltă cu diferite pretexte mai mult sau mai puțin legate de ceilalți și într-un final uităm să-i iubim.

Dacă omul nu iubește, sufletul lui nu se hrănește pentru că hrana sufletului este iubirea – sau, mai exact, este harul lui Dumnezeu, energia necreată a lui Dumnezeu care are în cotidian ca expresie plenară, iubirea.

Pentru a obține asta trebuie să prioritizăm lucrurile pentru că iubirea are nevoie de timp pentru a se exprima. Să nu creadă cineva că poate să aibă o relație interpersonală iubitoare dacă nu oferă timp, dacă nu oferă atenție. N-o să meargă, orice ar pune în locul timpului, inclusiv bani. E nevoie de timp pentru că cel mai mare dar, fără de care o relație n-o să meargă, dar pe care îl putem oferi cuiva este timpul nostru, atenția noastră. Din cauza asta, trebuie să avem grijă, fraților,  să nu avem griji.

Lista cu griji….

Să facem o listă cu multitudinea de griji pe care le avem și să spunem „asta nu, asta nu, asta nu, asta da, asta mâine, asta nu”. Să stabilim prioritățile în perspectiva iubirii, a veșniciei la care ajungem prin judecată și moarte. Dacă nu ne focusăm mai întâi pe ce este important, nu vom reuși să facem nimic performant în viață. Omul cu multe griji este ca și omul care încearcă să meargă de la Constanța la Satu Mare și ia trenul, însă la prima stație se dă jos, se întoarce în gară și ia altul pe altă linie. Omul acesta nu o să ajungă niciodată la țintă. E nevoie de focusare, fraților. Toată lumea este de acord cu asta, însă focusarea înseamnă renunțarea la balast și asta este mai greu de acceptat pentru unii pentru că au dependențe de lucruri nefolositoare, adică de patimi. 

Curiozitatea ca patimă ce răspândește mintea

Curiozitatea este o mare patimă pentru că ne răspândește mintea și ne împinge să-i judecăm pe ceilalți fără să ne ajute să ne apropiem de Dumnezeu. De multe ori să știți că balastul este format din multitudinea de gânduri generate de diferitele scenarii ipotetice că „ce o să să se întâmple dacă” scenarii prin care diavolii ne țintuiesc în colțul anxietății, al fricii generate de multitudinea de știri negative pe care le primim din toate părțile. Știrile astăzi generează frică și nu informare.

Credința în Dumnezeu este salvatoare

Fraților, trebuie să avem credință în Dumnezeu și zel ca să scăpăm de acest balast și să ne concentrăm pe iubirea de Dumnezeu și de ceilalți pentru că numai așa vom înainta duhovnicește. Dacă ceilalți greșesc, o să-i judece Dumnezeu. Noi să-i iubim cât putem – și dacă nu mai putem, ne retragem cu smerenie. Iubirea desigur că nu înseamnă că le validăm păcatele, ci că îi ajutăm să se apropie de Dumnezeu, adică de perfecțiunea personală veșnică, desigur dacă avem putere și dacă ne validează Dumnezeu pentru asta. Deci pe primul plan este lupta pentru sfințire. Dacă, însă, nu facem asta atunci sufletul nu se va dezvolta, va deveni rahitic, slăbănog și nu va avea forța să înfrunte viața, pentru că nu se hrănește cu iubirea lui Dumnezeu.

Toți oamenii caută iubirea lui Dumnezeu. Două exemple: profesionistul și egoistul

De fapt, toată planeta caută raiul, caută iubirea lui Dumnezeu însă nu știe unde să o caute și nu știe cum să o caute. Iubirea lui Dumnezeu cel drept vine atunci când noi încercăm să-i iubim pe ceilalți, când încercăm să le facem bine, fiecare în locul pe care îl validează Dumnezeu. De fapt, asta este diferența dintre profesionist și amator: profesionistul face de dragul celorlalți pe când amatorul face de dragul său.

Cine este egoist, ajunge să fie urât și în ultimă instanță nu se mai bucură de nimic chiar dacă e posibil să aibă foarte mulți bani. Unul dintre cei mai dezavuați oameni de afaceri de pe planetă spunea că nu este de ajuns ca el să reușească; este necesar ca și toți ceilalți să piardă. Comportamentul său care este sintetizat în aceste cuvinte l-au făcut să fie foarte urât, chiar dacă este unul dintre cei mai bogați oameni de pe pământ. Săracul a avut o copilărie foarte complicată lucru care s-a reflectat în toată viața sa. A fost căsătorit de patru ori, cea mai lungă căsătorie durând doar 7 ani și acum tot singur este.

Un exemplu contrar ar fi al unui director de companie aeriană care a preluat în urmă cu destui ani compania într-o stare destul de precară și a reușit să o revitalizeze pentru că și-a dat seama că oamenii doresc întâi de toate o experiență plăcută, un colțișor de rai, o bucurie – desigur că oferit în segmentul de piață a companiei respective. Atunci a restructurat compania astfel încât să le ofere pasagerilor servicii cât mai plăcute, desigur în funcție de clasa la care cumpărau biletul. Astăzi compania este o companie de referință în industria în care activează și toată lumea este mulțumită – desigur că și prețul reflectă standardul foarte înalt al calității serviciilor.

Prima poruncă: iubirea

Deci vedem că prima prioritate este să iubim. De fapt, acestea sunt primele două mari porunci una asemenea cu cealaltă, porunci în care se cuprinde toată legea și proorocii: prima este „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta” și a doua este: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.

Prima poruncă este iubirea de Dumnezeu pentru că Dumnezeu este Domn. Domn și nu Tiran – adică cineva superior cu adevărat prin noblețea și iubirea Sa desăvârșită. Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu NU pentru că este mai tare decât noi, ci pentru că El ne-a iubit întâi cu iubire desăvârșită, atât de desăvârșită încât acesta a fost chiar motivul existenței noastre. 

Dumnezeu fiind perfect, nu are nevoie de nimeni și nimic pentru a exista plenar. Singurul motiv pentru existența întregii creații, a întregului continuu spațiu-timp este iubirea fără margini a lui Dumnezeu care L-a determinat în mod liber să creeze un univers imens care să se bucure de iubirea Sa și să se îndrepte către aceasta. Dumnezeu fiind sursa unică primordială a iubirii trebuie să-L iubim cu iubirea pe care o avem tot de la El astfel încât să ne dea și mai mult. Este vorba, de fapt, de o reacție în lanț, o spirală, asemănătoare cu ce se petrece la nașterea unei Stele. Să nu uităm că iubirea ca expresie plenară a harului în creație este hrana sufletului.

Dacă reușim să creștem această reacție în lanț a iubirii dumnezeiești atunci la un moment dat harul va începe să explodeze într-o jerbă de lumină iubitoare în noi care, dacă o întreținem, ne va hrăni în eternitate, devenind o stea luminoasă pe cerul Raiului care dacă va continua pe acest drum într-un final va decora cerul într-o explozie de dimensiuni imense devenind o supernovă duhovnicească care va lumina și pe ceilalți din iubirea pe care o primește și o redirecționează de la Domnul.

Iubirea de Dumnezeu

Pentru asta trebuie să-L iubim pe Dumnezeu din tot sufletul nostru – să nu lăsăm nicio parte din noi să se rupă în abisul urii – și bineînțeles din toată puterea noastră, astfel încât să nu lăsăm acest foc să se stingă. Ca să accentueze această necesitate Domnul spune în Scriptură să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră, adică din străfundul părților iraționale ale sufletului, cu cele mai adânci dorințe și cel mai tare zel și curaj – asta este partea irațională: partea mânietoare și partea doritoare, adică dorințele, zelul și curajul. Iubirea. Și să-L iubim cu tot cugetul nostru, adică din adâncimea părților raționale, oferind și cele mai fine mișcări duhovnicești, spirituale către iubirea lui Dumnezeu.

Iubirea aproapelui

Prin această iubire dumnezeiască trebuie să-L iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Ceea ce primim de la Dumnezeu să dăm aproapelui. Cineva ar putea să înțeleagă aici că asta înseamnă să ne iubim pe noi în mod pătimaș, egoist – ceea ce este foarte greșit. Egoismul este calea spre iad. Pentru a înțelege cum trebuie să-l iubim pe aproapele ca pe noi înșine trebuie să reamintim ce este omul. 

Omul este creat după chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu este un singur Dumnezeu în trei Persoane. Aceste Persoane sunt atât de întrepătrunse între Ele prin energia iubirii, a identității de voință încât formează un singur Dumnezeu. Seamănă cu întrepătrunderea a trei sunete care provin de la trei instrumente identice. Sunt trei sunete și totuși unul într-o armonie perfectă. La fel și Dumnezeu cel unic a creat un om unic în multe persoane de două genuri: masculin și feminin – o minte gigantică după chipul și asemănarea Domnului. 

Din păcate, noi astăzi nu mai putem să ne cunoaștem gândurile, să ne partajăm emoțiile, sentimentele și trăirile pentru că suntem îmbucățiți de păcat, și folosim ca surogat limbajul, suntem îmbucățiți de ură, însă această stare este nenaturală. Păcatul, ura și moartea nu au fost făcute de Dumnezeu, ci alegerea lui Adam le-a adus în existență.

De vreme ce noi toți suntem una, fiecare dintre noi un mic mădular al lui Adam cel unic și global, înseamnă că prin iubirea aproapelui refacem acest Adam unic și original așa cum l-a creat Dumnezeu. De vreme ce toți suntem mădulare în același trup, evident că trebuie să-l iubim pe celălalt ca și cum am fi noi înșine, pentru că într-adevăr suntem tot noi acolo. După cum mâna dreaptă trebuie să iubească mâna stângă pentru că tot una sunt. Diferite mădulare în același trup unic. Așa suntem și noi, chiar dacă nu mai simțim asta fiind distorsionați de păcat și separați prin ura dintre noi. Deci să-l iubim pe celălalt ca pe noi înșine pentru că suntem mădulare ale aceluiași trup.

Domnul spune să ne iubim aproapele pentru că este mult mai ușor să-l iubim pe cel care este mai aproape de noi din punct existențial. Cei care se aseamănă, se adună. În clipa în care îl iubim pe cel de aproape, ne hrănim sufletul cu harul lui Dumnezeu, cu energia necreată a lui Dumnezeu și acesta se încarcă și devine mai puternic și, unit cu aproapele, va putea să iubească mai ușor pe cineva care este puțin mai departe decât el.

Sărind astfel din persoană în persoană, din nod în nod vom reuși să refacem, cu harul lui Dumnezeu, pe Adam cel global în inima noastră, să-i iubim pe toți în inima noastră. Asta este starea de Rai. Pentru ca să putem să facem asta, însă, avem nevoie de imensa energie a iubirii dumnezeiești. Noi nu avem iubire dacă nu luăm de la Dumnezeu sau de la oamenii curățiți. Oamenii pot doar să redirecționeze această iubire prin nestemata inimii lor, dacă, desigur, o au pe aceasta curățată de noroiul patimilor lor.

Iubirea de sine

Dacă însă ne iubim pe noi înșine în sens egoist atunci ne vom mări însingurarea, anxietatea și chinul, ne vom depărta de toți ceilalți, vom deveni inutili și vom începe să putrezim în iad. Iadul este și loc, însă întâi de toate este o stare care începe de aici de pe pământ și dacă nu este vindecată, se permanentizează după moarte. Să nu credem că suntem speciali în singurătatea noastră. Să nu încercăm să fim speciali în sens egoist pentru că prin însăși creația noastră Dumnezeu ne-a făcut pe fiecare dintre noi speciali, incredibil de frumoși. 

Concluzie

Trebuie doar să vindecăm distorsiunile și să le readucem la starea lor originară de virtuți. Păcatul este distorsiunea, proasta întrebuințare a însușirilor naturale ale fiecăruia dintre noi. Pentru a scăpa de aceste chinuri, avem nevoie de un sistem de valori corect, o scară duhovnicească a priorităților și asta este Dumnezeu, familia și neamul în această ordine și abia pe ultimul plan suntem noi înșine. Noi trebuie să ne îngrijim pentru a ne maximiza capacitatea de iubire către toți ceilalți și așa vom fi cu adevărat fericiți și împliniți în veșnicie.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Amin!

Vă mulțumesc că ați avut iubirea să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!