De ce Părintele Serafim Rose nu este încă sfânt? Ne putem ruga cu rozariul? – Pr. John Valadez

Ascultați pe părintele John Valadez cum ne răspunde la mai multe întrebări printre care și de ce Părintele Serafim Rose nu este încă sfânt și dacă ne putem ruga cu rozariul.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

– De ce nu este părintele Serafim Rose încă sfânt? Putem semna o petiție undeva?

Pr. John VALADEZ: Părintele Serafim este cu siguranță o persoană sfântă și a fost o mare personalitate în America și, de asemenea, în întreaga lume, așa că, da, există această întrebare: De ce nu este încă canonizat? Biserica, în timpul ei, va face ca acest lucru să se întâmple. Sunt unii sfinți cărora le ia foarte mult timp pentru a fi canonizați, sunt unii care sunt canonizați foarte repede, cum ar fi Sf. Grigorie Palama, care a fost canonizat în opt ani sau ceva de genul, foarte repede, după ce a adormit. Pentru alții a durat o lungă perioadă de timp. Așa că este în grija Bisericii ca aceste lucruri să devină oficiale, dar în același timp, canonizarea începe cu adevărat la nivel de bază. Începe în casele oamenilor, în parohii, în mănăstiri și crește în felul acesta.

Părintele Serphim este venerat în Grecia, este venerat și pictat pe pereți în Rusia, ca o personalitate marcantă și lider spiritual și e văzut ca un sfânt, așa că nu e greșit să îi cerem să intervină pentru noi sau să facem pelerinaje la mormântul său. Chiar și călugării dau din uleiul care arde pe mormântul său, care a făcut multe miracole și lucruri de genul acesta. Deci da, avem un fel de proces oficial, o proclamare, când un sfânt este canonizat, dar în același timp există, de asemenea, acest lucru organic care se întâmplă dinainte, când venerația începe să crească, și poate că miracolele încep să fie atribuite acestei persoane, iar această persoană devine o persoană importantă în viața oamenilor sau în comunități sau țări etc. Apoi acest lucru oficial urmează și se aliniază și astfel e ca un test de turnesol.

Știu că romano-catolicismul are un anumit mod dogmatic de a discerne cine este Sfânt și poate un proces oficial prin care trebuie trecut și anumite criterii care poate trebuie să fie atinse. Și, într-un fel, avem unele dintre aceleași lucruri în funcție de localitate, dar în alte moduri există un foarte organic flux al venerării care duce la canonizare. Așa că nu putem fi prea grăbiți și să sărim etape, trebuie să permitem procesului organic al Bisericii să treacă prin toate acestea și să facă acest lucru oficial, dar totodată trebuie să recunoaștem că există loc pentru venerația personală, comunitară și pentru ca această venerație să se răspândească și altora. Iar modul în care venerarea unui sfânt se răspândește nu este numai prin miracolele din viața lor, ci și prin roadele vieților celor care îi venerează.

Și astfel poate exista tentația de a fi prea zeloși în această privință și de a bate la cap oamenii în legătură cu asta și pentru a încerca să forțezi ca lucrurile să se întâmple, dar părintele Serafim cu siguranță nu ar fi vrut să se întâmple asta. Ar fi fost îngrozit probabil chiar și la gândul că el va fi canonizat, pe când era în viață aici. Dar când ajungem să-l iubim pentru că este un mare slujitor al lui Hristos, care ne conduce pe o cale a smereniei, o cale a sfințeniei și ascetismului, atunci fructul venerării sale devine mai evident și el devine o persoană importantă în acest sens.

– Această persoană întreabă: ”Dacă un membru al familiei, soțul, se convertește la ortodoxie, în timp ce restul familiei rămâne în tradiția protestantă, rugăciunile și viața soțului ortodox vor lucra pentru a aduce la mântuire întreaga sa familie?” Și apoi spune contextul scriptural din Geneza 7:1, unde scrie: ”După aceea a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea.” De asemenea, în Evrei 11:7: ”Prin credinţă, luând Noe înştiinţare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale.”

Pr. John VALADEZ: Da. Cu siguranță! Dacă o persoană se convertește și în acest caz, în această întrebare, este vorba despre un soț care se convertește, patriarhul unei familii care se convertește, dar restul familie rămâne protestantă… Da, lucrările, rugăciunile celui convertit din familie vor aduce har și transformare întregii familii. Dar problema este că convertirea lor nu poate fi doar o ideologie, nu poate fi doar acceptarea ortodoxiei pentru că este istorică și corectă și toate aceste lucruri. Nu poate fi o ideologie, ci trebuie să fie o credință care este vie și transformatoare și care aduce pocăință. Așa că, dacă acest om în această situație se convertește, dar familia lui nu, și el se ceartă cu ei în fiecare zi la masa de seară despre ceea ce este corect și vine cu cele mai bune argumente pentru soția sa și copiii săi ca să îl urmeze, acestea nu sunt lucrurile care îi vor converti, ceea ce schimbă inima cuiva, și asta vrem cu adevărat pentru a-i converti.

Chiar persoana care vine la Ortodoxie, singurul din familie care devine ortodox, nu e vorba ca mintea lui să fie convertită, e vorba ca inima lui să fie transformată și convertită, o inimă care cade într-o pocăință mai profundă și umilință și dragoste de Dumnezeu. Așa că, dacă persoana care se convertește o face doar din cauza unei ideologii, atunci ea nu va converti niciodată restul familiei. Familia nu o va urma. Dar dacă se convertește și trăiește această credință cu evlavie și smerenie profundă și arată o transformare în viața sa, acestea sunt lucrurile care convertesc inimile, nu doar mințile cu argumente bune și motive istorice și beneficii și toate aceste lucruri. O inimă care este cu adevărat pocăită, care se transformă, care arată dragostea lui Hristos, care schimbă obiceiurile sale rele și păcătoase și le transformă în virtuți, când aceste lucruri încep să se întâmple, atunci are loc convertirea, deoarece inima începe să se schimbe.

– Ce ar trebui să înțelegem despre diferențele dintre Bisericile Ortodoxe Răsăritene și Orientale?

– Pr. John VALADEZ: Există o mare diferență între Bisericile Ortodoxe Orientale în majoritatea cercurilor și Biserica Ortodoxă Răsăriteană. Există o Schismă în sec. al V-lea care a divizat cele două biserici pentru probleme dogmatice care gravitează în jurul naturii lui Hristos și cum ar trebui să înțelegem și să formulăm asta. Deoarece bisericile au trăit separate timp de 1500 de ani, există o mulțime de diferențe, deși din punct de vedere estetic, cineva care privește Biserica Ortodoxă Răsăriteană și una dintre aceste Biserici Orientale poate să vadă o mulțime de asemănări. Dar, din punct de vedere teologic există o mulțime de diferențe profunde între cele două și, pentru ca orice fel de unire să se întâmple sau ceva de genul, ar trebuie să privim în profunzime la aceste probleme, pentru că ei au sfinți pe care îi venerează și pe care noi îi considerăm eretici.

Noi avem sărbători în cadrul Bisericii care celebrează triumful acestui Sinod din sec. 5 care ne-a divizat și diverse miracole atribuite acestuia. Sunt sfinți foarte puternici în Biserica noastră, precum Sfânta Eufimia, la mormântul căreia s-a decis acest Sinod printr-un miracol al ei. Ea a apărut, de asemenea, Sf. Paisie, în zilele noastre, așa că nu face nimănui dreptate sau vreun bine să ne ascundem diferențele sub covor și să ne uităm la estetică și să spunem că suntem toți la fel. Trebuie să ne uităm adânc în istorie și să vedem ce ne învață părinții noștri și ce ne învață părinții lor și ce învață sfinții autoproclamați, și să avem o discuție reală despre aceste probleme, pentru că vom vedea că unii dintre cei mai mari sfinți ai noștri au suferit, poate nu din mâna acestor biserici orientale, deși sunt unele care au făcut-o în timpul sinoadelor tâlhărești care au condus la acest Sinod principal (Calcedon 451), care a separat cele doua biserici, dar există mărturisitori ai credinței care au fost persecutați pentru că nu au vrut să se supună ideologiilor împăratului și altor lucruri de genul, care încercau să unească bisericile din nou. De exemplu, Sf. Maxim Mărturisitorul, care e un sfânt incredibil din Biserică. Așa că trebuie să fim sinceri unii cu alții atunci când dialogăm despre asta și când ne uităm la diferențele dintre cele două. Nu poate fi vorba doar de motive estetice sau politice sau ceva de genul. Trebuie să intrăm într-un dialog adevărat pe tema asta.

– Care este sfatul dumneavoastră pentru tinerii creștini ortodocși care vor să se căsătorească, dar care nu au pe nimeni de vârsta lor prezent în parohiile lor locale. Ar trebui să ia în calcul întâlnirea cu alți creștini din afara Bisericii sau doar să aștepte și să spere să apară mai mulți tineri convertiți?

Pr. John VALADEZ: Să cazi înaintea lui Hristos dacă vrei să te căsătorești! Dacă vrei să te căsătorești și nu e nimeni în jurul tău, dedică-te lui Hristos ca adevăratul tău Mire și prin asta El îți va trimite soțul potrivit, dacă este voia Lui ca tu să te căsătorești. Trebuie să ne dedicăm Mirelui Hristos mai întâi și apoi totul se aliniază. Unele dintre cele mai bune căsătorii au avut loc pentru că poate acești doi oameni doreau să devină poate el călugăr și ea călugăriță, își doreau poate căi diferite, dar pentru că erau concentrați pe Hristos și concentrați pe adevăratul lor Mire, El inevitabil i-a adus pe acești doi oameni împreună și i-a unit. Așa că nu renunțați la anumite aspecte ale credinței pentru a căuta în afara Bisericii. De obicei, asta se termină uneori cu mai multe probleme. Dar, dacă este să fim concentrați pe Hristos… Nu spun că nu se poate întâmpla, dar trebuie să fim concentrați pe Hristos și pe adevăratul nostru Mire și să lăsăm aceste lucruri să își urmeze cursul. Dacă este voia Lui ca noi să fim căsătoriți, El ne va da soțul potrivit la momentul potrivit și ne va binecuvânta cu o căsătorie frumoasă în numele Său.

– Ar putea sinoadele ecumenice între romani, greci și orientali să aducă Biserica noastră din nou împreună? Dacă pontiful roman ar fi așteptat consensul celorlalți episcopi înainte de a face vreo schimbare, am fi putut evita Schisma?

Pr. John VALADEZ: Sunt o mulțime de lucruri implicate în motivul pentru care a avut loc Schisma dintre Biserica latină (romano-catolică) și Biserica ortodoxă. Nu este vorba doar de o persoană sau de un moment sau o generație. A fost un cumul de multe lucruri diferite care au dus la o separare. Apoi, după acea schismă, multe lucruri s-au întâmplat, precum acel sinod fals din Florența. Ortodocșii au fost atât de surprinși că în doar câteva sute de ani atât de multe s-au dezvoltat și s-au schimbat în Vest. Așa că, trebuie să existe o mulțime de lucruri care să revină la loc pentru a aduce unitatea, dar unitatea în istoria Bisericii a fost întotdeauna cu prescripția pocăinței. Niciodată nu a fost cu sacrificarea tradiției Bisericii și a învățăturilor sale de dragul unității.

Asta s-a întâmplat cu acest fals Sinod din Florența, care este un compromis al credinței, pentru ca documentele să fie semnate și nu a existat pocăință. Așa că, adevărata unire între Biserici vine doar prin pocăință și acceptarea credinței ortodoxe și prin denunțarea a ceea ce a fost inovat de-a lungul timpului. Pentru că aceste inovații sunt făcute de om și tradițiile Bisericii sunt experiența lui Hristos și orice în afara acestei experiențe este ceva la care trebuie să ne uităm și să punem la îndoială foarte serios. Dezvoltările care au fost făcute în afara Bisericii…

Deci este o întrebare foarte complicată pentru că sunt multe lucruri care intră în discuție și mult timp care a trecut care trebuie să fie luat în considerare. Dar ceea ce contează este dacă aceste Biserici sunt dispuse să se pocăiască dacă atât Papa, cât și restul Bisericii romano-catolice, sunt pregătiți să se pocăiască și să renunțe la diferite inovații care au avut loc de-a lungul anilor. Este Biserica Răsăriteană capabilă să accepte Sinoadele ecumenice 5, 6 și 7? Dacă nu sunt, atunci nu există nicio posibilitate. Dar, dacă sunt și există o pocăință profundă care este autentică, atunci acestea sunt lucruri care se pot rezolva.

– Este acceptabil pentru un creștin ortodox să se roage cu rozariul?

Pr. John VALADEZ: Există diverse lucruri în rugăciunea cu rozariul, din câte înțeleg, care au de-a face cu lucruri care sunt în afara tradiției noastre. Unele dintre rugăciuni, da, sunt puțin diferite, dar cred că una dintre principalele diferențe în multe tradiții este folosirea imaginației sau minții pentru a medita asupra anumitor aspecte privind, de exemplu patimile lui Hristos și lucruri de genul acesta. Nouă ni se spune în Biserică, atunci când ne rugăm cu rugăciunea lui Iisus, să nu ne folosim imaginația pentru nimic, pentru că ea poate fi ușor folosită de diavol pentru a ne duce într-un fel de înșelăciune, pentru că mințile noastre sunt căzute și imaginația și aparițiile și lucruri de genul, pot fi folosite de diavol pentru a ne duce în înșelare.

Așa că, există aspecte despre rugăciunea cu rozariul care sunt împotriva învățăturilor Bisericii în acest fel. Așa că trebuie să fim foarte atenți, trebuie să vorbim cu duhovnicul nostru, trebuie să înțelegem modul corect de a medita la rugăciunea lui Iisus, rugându-ne cu metanierul nostru în modul corect. Pentru că, așa cum am mai spus, nu este vorba doar de a fi corect, ci pentru că aceasta este calea sfinților care au fost înaintea noastră și acesta este modul în care L-au întâlnit pe Hristos și s-au sfințit. Sf. Iosif Isihastul, Sf. Paisie, Bătrânul Efrem, Sf. Porfirie, Sf. Iacov, toți acești Sfinți ai epocii moderne au fost practicanți ai rugăciunii lui Iisus și astfel, ei au pavat un drum, o cale sigură pentru noi și din această cauză este important pentru noi să învățăm de la ei, să îi urmăm, astfel încât să avem cel puțin, dacă nu tot harul pe care l-au avut ei, măcar o mică parte din el care cade de la masa Stăpânului.

– De ce se roagă ortodocșii pentru cei morți, dacă ei nu cred în Purgatoriu? Ca și catolic, rugăciunea pentru morți e necesară pentru a ajuta la limitarea duratei de timp petrecută de suflete în Purgatoriu.

Pr. John VALADEZ: Conceptul de Purgatoriu este ceva străin de Biserica Ortodoxă. Este ceva care s-a dezvoltat în primii 100 de ani după Schismă și a fost întâlnit pentru prima dată de teologii ortodocși la acel fals Sinod din Florența, la Sfântul Marcu al Efesului, care are lucrări mari despre Purgatoriu și de ce nu este ceva ce învățăm sau luăm în considerare. Motivul de a ne ruga pentru morți sau pentru care facem fapte bune în numele celor adormiți și lucruri de genul, pentru a le aduce mântuirea, nu este pentru a-i scoate din această „stare de purgatoriu”, ci pentru ca ei să poată fi ridicați din Iad sau pentru ca ei să fie așezați în Rai sau ca să primească binecuvântări în Paradis și chiar ca și ușurare de posibilul lor chin din Iad, cum se întâmplă, de asemenea.

Există o poveste din viața Sf. Macarie cel Mare în care el dă peste un craniu al unui preot păgân în deșert și Sf. Macarie intră în conversație cu un înger și cu acest preot păgân referitor la ceea ce se întâmplă cu el în Iad. Și una din întrebările pe care i le pune Sf. Macarie acestui craniu este dacă ”rugăciunile noastre pentru cei morți funcționează”, adică dacă oferă ele vreo ușurare. Și preotul păgân spune că atunci când se fac liturghii pentru morți sau se fac rugăciuni pentru cei morți, flăcările din jurul lor se micșorează și ei pot vedea persoana de lângă ei. Așa că această izolare eternă pe care o simt, este ușurată pentru puțin timp.

Deci, de aceea avem practica de a ne ruga pentru cei decedați, pentru a le da ușurare celor care poate sunt in Iad, pentru a da binecuvântări chiar și celor care sunt în Paradis. Noi nu credem că acum, înainte de Judecata cea înfricoșătoare, înainte de a Doua Venire, că Iadul este un loc fix. Biserica crede și a învățat întotdeauna că prin rugăciuni și prin fapte bune și prin liturghii, un suflet poate fi ridicat sau scos din Iad și adus în Paradis. Iadul nu este ceva care este stabilit, ca ceva fix, asta nu se întâmplă până la Judecata de Apoi, potrivit Bisericii. Deci încă există timp până la Judecată ca să ne rugăm pentru ca un suflet ca să fie ridicat în Paradis sau să fie așezat în Paradis la Judecată și să nu experimenteze Iadul pentru veșnicie.

– A venit Iisus ca să facă Biserica să semene cu biserica evreiască? Se pare că multe dintre aranjamentele, simbolurile, ritualurile ortodoxe, pe care le-am văzut în clipurile online sunt inspirate de credința evreiască și templul evreiesc, ceea ce mi se pare un pic deplasat de modul în care văd că Iisus și apostolii procedează în Noul Testament.

Pr. John VALADEZ: Biserica Ortodoxă poate avea anumite caracteristici, dacă ne uităm arheologic la Iudaismul din timpul lui Hristos și poate la cum anumite lucruri s-au dezvoltat în modul ortodox de închinare, dar acest lucru este ceva care e pur și simplu natural. Apostolii în Faptele Apostolilor predicau în sinagogi. Domnul era evident în sinagogi la acea vreme. Așa că există anumite lucruri și aspecte care sunt legate de acel vechi mod de viață și închinare din Vechiul Testament, dar acest lucru este pur și simplu natural, deoarece Domnul este împlinirea tuturor lucrurilor și El este împlinirea legii.

Așa că nu este surprinzător că modurile istorice de închinare în rândul poporului lui Israel pot fi reflectate și văzute în Biserica Ortodoxă. Dar noi credem că toate aceste lucruri sunt împlinite pentru că Hristos e în ele. Nu folosim Tora, ci folosim Evangheliile, mărturisindu-L pe Hristos. Nu avem sacrificiu de animale așa cum obișnuiau evreii în Templu, îl avem pe Hristos care este sacrificiul suprem, Euharistia și întreaga slujbă a Bisericii se desfășoară în jurul acesteia, așa că da, există lucruri în practica evreiască și mai ales în practica evreiască străveche care arată o umbră a lui Hristos. Dar în cadrul Ortodoxiei Îl avem pe Hristos care împlinește toate aceste lucruri și se manifestă față de noi, așa cum ar spune Sf. Pavel: ”nu într-o oglindă întunecată”, ci viu și vibrant și având fața lui Hristos mereu în fața ochilor noștri, iar aceste diverse tradiții și ritualuri ne-au fost transmise de la Apostoli.

– Ce părere aveți despre creștinii carismatici care fac exorcizări? Sunt ei legitimi?

Pr. John VALADEZ: Mișcarea carismatică în lumea protestantă are o mulțime de aspecte diferite, o mulțime sunt legate în primul rând de emoționalism și diverse stări psihologice sau emoționale sau euforice, așa că este greu de evaluat dacă vreuna dintre aceste lucruri sunt legitime. Știm că multe dintre ele cu siguranță nu sunt legitime și Părintele Serafim are o lucrare importantă, ”Ortodoxia și religia viitorului”, despre renașterea carismatică în sine și despre vorbirea în limbi și despre diverse lucruri pe care le vedem acum peste tot în clipuri YouTube, cu oameni care cad sau râd nebunește sau sar în sus și în jos sau latră ca niște câini, sau râsul ”sfânt”, tot felul de lucruri de genul care sunt foarte discutabile, lucruri pe care ei le prezintă ca „daruri ale Duhului Sfânt”.

Dar nu-l vedem pe Sf. Pavel comportându-se în acest fel când Hristos i s-a arătat pe drumul Damascului, nu-i vedem pe sfinții noștri comportându-se astfel, nu-l vedem pe Sf. Ștefan când este omorât cu pietre comportându-se așa când îl vede pe Hristos în nori. Așa că, trebuie să evaluăm aceste experiențe în afara Bisericii și să le judecăm prin modul în care Sfinții noștri îl experimentează cu adevărat pe Hristos Însuși. Este foarte evident când cineva se uită la renașterea carismatică și la mișcarea carismatică, că experiențele Duhului Sfânt sunt foarte diferite de modul în care Sfinții ortodocși îl experiează pe Hristos, așa că sunt foarte discutabile. Este foarte ușor pentru diavol să înșele prin diferite miracole și aparențe și cineva poate cădea foarte ușor în transă, care este ca o înșelare demonică, crezând că avem un fel de înălțime spirituală pe care de fapt nu o avem.

Din păcate, deoarece protestantismul și-a pierdut tradițiile ascetismului, discernământul său a dispărut pe fereastră cu ascetismul, pentru că nu există verificări și echilibru cu tradiția sfântă și nu există nici cu practica ascetică a Bisericii. Așa că, ce este o adevărată experiență a lui Dumnezeu? Asta devine o întrebare. Și o experiență adevărată a lui Dumnezeu în Biserica carismatică și una în Biserica luterană, deși ambele protestante, sunt foarte diferite una de cealaltă. Trebuie să existe un test de turnesol, iar pentru noi în Biserică testul de turnesol este experiența sfinților și modul în care ei L-au experiat pe Hristos.

– Următoarea întrebare: ”Poți fi artist în tatuaje și ortodox?”

Pr. John VALADEZ: Primesc întrebarea cu tatuajul foarte des din cauza trecutului meu. M-am convertit la Ortodoxie la un studiu biblic desfășurat la un salon de tatuaje. Am tatuaje de atunci și mulți dintre prietenii mei sunt oameni tatuați. Așa că primesc această întrebare mereu: Poate cineva să lucreze într-un salon de tatuaje? Poate fi artist de tatuaje? Poate cineva să își facă tatuaje? Mai ales în taberele de tineret mi se întâmplă des: „Oh, uite preotul cu tatuaje, vreau să-l întreb despre tatuaje.” Ceea ce spun este că în viața Sf. Ignatie din Antiohia, care a fost un om cu rugăciune profundă, așa încât atunci când romanii l-au aruncat la lei și leii i-au devorat trupul, singurul lucru care a rămas din acest martir a fost inima lui pe arena și pe acea inimă, scris cu litere de aur, era numele lui Hristos, tatuat pe inima lui. Și asta pentru că a fost un om cu o rugăciune incredibil de profundă.

Așa că le spun oamenilor ca mai întâi să se tatueze pe inimă și apoi se pot gândi la restul, pentru că lumea tatuajelor este atât de incredibil de prinsă în vanitatea de a avea expresii în exterior, manifestând lucruri în exterior, tatuând o imagine sau alta pentru că ”asta s-a întâmplat în viața mea”. Și eu sunt vinovat de asta, mai ales în acea perioadă din viața mea în care nu știam multe despre viața interioară a Bisericii și despre lucrurile care ar trebui să se manifeste dintr-o viață interioară de ”tatuare” a lui Hristos pe inimă prin rugăciunea lui Iisus și prin scufundarea în rugăciune. Așa că eu așa aș răspunde. Tatuați-L pe Hristos pe inima voastră mai întâi și apoi vă puteți gândi la restul.

– Dacă cineva nu crede că există o diferență între ortodocși și catolici, iar ei sunt ortodocși, îi va ierta Dumnezeu?

Pr. John VALADEZ: Dacă cineva este ortodox și încă nu crede că există o diferență între romano-catolicism și Ortodoxie, întrebarea este dacă Dumnezeu îi va ierta dacă ei nu văd această diferență, nu o recunosc ca diferență… Eu cred că întrebarea este legată de modul în care percepem iertarea lui Dumnezeu prin pocăință și pocăința nu înseamnă doar să ne pară rău pentru că am făcut ceva greșit sau am încălcat o regulă sau nu am aderat la ceea ce trebuie. Nu este vorba doar despre a-ți părea rău pentru asta. Există un aspect de pocăință pe care noi îl învățăm în Biserică care vine din cuvântul grecesc care înseamnă schimbarea minții. Este o schimbare completă a sinelui, este atunci când fiul risipitor se uită la porcii săi și apoi se întoarce la casa tatălui său.

E o schimbare completă a referinței, de unde ai fost cândva, la locul în care ar trebui să fii. Așa că, există un aspect al pocăinței care vine odată cu dobândirea minții lui Hristos. Așa că, atunci când vedem că Biserica, care aduce în față gândirea lui Hristos prin tradițiile și atributele sale, și vedem că aceste lucruri ne spun că există o mare diferență, ar trebui să fim foarte atenți la ele și poate să nu ne agățăm prea mult de modul nostru de a privi lucrurile și să începem să dobândim gândirea lui Hristos, pentru că aceasta este adevărata pocăință, aceea de a ne întoarce de la ceea ce gândim noi, către modul în care Biserica, prin dobândirea minții lui Hristos, gândește și mărturisește adevăruri, în modul în care interacționăm cu lumea din jurul nostru.

 – Cum pot depăși sentimentul de vinovăție atunci când mă rog și îi cer lui Dumnezeu lucruri care m-ar avantaja, când alții o duc mult mai rău și au nevoie de El mai mult?

Pr. John VALADEZ: Aceasta este o întrebare grozavă. Există un Bătrân care a adormit în timpurile moderne, Bătrânul Simeon Kraiopoulos și el are o carte care se numește „Să fie binecuvântat!” și în acea carte el vorbește despre a te ruga cu omul cel vechi. Și ce vrea să spună prin asta este că intențiile noastre în rugăciune uneori pot fi foarte egoiste și că vrem anumite lucruri pentru noi înșine sau chiar ne rugăm, poate nu cerând anumite lucruri pentru noi înșine, dar ne rugăm pentru că noi suntem într-o stare proastă sau pentru că noi avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu sau lucruri de genul acesta.

În loc să ne rugăm și să ne angajăm în slăvirea lui Dumnezeu pentru că El merită această slăvire, de multe ori suntem prinși de aspectul egoist al lucrurilor. Vreau ceva, am nevoie de ceva, sunt într-o anumită stare și am nevoie să fiu scos din acea stare și deci zic: ”Doamne, ajută-mă! Doamne, dă-mi asta! etc.” El prezintă cum nu ar trebui să ne rugăm cu omul vechi, ci să ne rugăm cu cel nou și a spus că cea mai perfectă rugăciune de făcut este: ”Să fie binecuvântat!” Aceasta este o învățătură pe care o vedeți în mănăstiri destul de des, unde starețul sau stareța va da o ascultare călugărului sau călugăriței și ei vor răspunde spunând: ”Să fie binecuvântat!” și asta ar putea fi o sarcină foarte frumoasă sau ar putea fi una foarte grea și epuizantă și nu atât de plăcută, precum curățarea toaletelor sau ceva de genul ăsta. Totuși, ei spun ”Să fie binecuvântat!” Cu asta ne tăiem voia proprie de la ceea ce vrem noi să facem și îi cerem lui Dumnezeu să binecuvânteze indiferent ce avem de făcut.

Așa că atunci când oamenii din jurul nostru nu au anumite lucruri și totuși noi îi cerem mereu lui Dumnezeu să ne dea lucruri pe care alți oameni nu le au, atunci ar trebui să ne uităm cu adevărat la rugăciunea noastră. Ne rugăm cu dispoziția potrivită? Ne rugăm pentru lucrul potrivit? Ne rugăm cu omul cel vechi? Sau intrăm într-un fel de rugăciune mai profundă, în care Îi cerem lui Dumnezeu să binecuvânteze lucrurile indiferent de situație și începem să ne rugăm și pentru alți oameni. Dacă avem nevoie de ceva în viața noastră nu e rău să-i cerem asta lui Dumnezeu, desigur, dar mai ales când îi cerem lui Dumnezeu ceva și totuși vedem că alți oameni suferă pentru că nu au exact același lucru, să acordăm mai mult timp rugăciunii pentru cei mai nevoiași decât să-I cerem lui Dumnezeu lucruri pentru noi înșine. Și poate să-L rugăm pe Domnul: ”Orice s-ar întâmpla în viața mea, să fie binecuvântat! Dar Te rog să-i binecuvântezi pe cei care sunt mai puțin norocoși decât mine și dă-le aceste lucruri pentru mântuirea lor și în ajutorul lor!” Și apoi Domnul ne va binecuvânta și pe noi pentru că ne sacrificăm rugăciunea și timpul pentru alți oameni.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!