Urmăriți o reflecție a părintelui Spiridon Bailey în care acesta ne expune câteva dintre regulile de rugăciune în relație cu pocăința și mântuirea noastră.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Regulile de rugăciune, pocăința și mântuirea! Hristos a Înviat! Dincolo de poruncile lui Hristos, dincolo de regulile vieții la care Hristos ne cheamă, creștinii întotdeauna, încă de la începutul Bisericii, și-au aplicat reguli de rugăciune, reguli de post, grade de asceză și în special, reguli despre modul în care noi trăim în timp ce ne pregătim și venim să primim Sfânta Împărtășanie. Așa că este bine pentru noi, ca și creștini, să reflectăm puțin la asta și să ne întrebăm ce anume ne învață Părinții Bisericii despre aceste reguli, despre această punere în ordine a vieții noastre și relația ei cu mântuirea noastră.
Sfântul Nicodim Aghioritul, în primul rând, începe prin a ne aminti că nu trebuie să cădem la extremele stângi sau drepte de pe calea împărăției, ne avertizează că în toate lucrurile trebuie să rămânem pe calea împărăției. Și în cazul acestor lucruri ne putem întreba: Care este calea împărăției? Cum ajung la extreme? În primul rând, Sfântul Nicodim ne spune că nu trebuie să cădem în capcana de a ne teme de condamnarea lui Dumnezeu atât de tare încât să tremurăm și să fim incapabili să ne apropiem de Dumnezeu. Putem deveni atât de înghețați de frică și teroare la gândul de condamnare, încât nu suntem în stare să ne apropiem de Dumnezeu și să facem nimic, să ne adaptăm viața în vreun fel.
Dar, în mod similar, Sfântul Nicodim ne spune că nu trebuie să ne imaginăm că orice regulă, orice mod de viață pe care încercăm să-l urmăm ne poate mântui în sine. Desigur, spune Sfântul Nicodim, dar și toți Părinții, Sfinții Bisericii, Sfintele Scripturi ne amintesc că noi putem fi mântuiți doar prin harul lui Dumnezeu, prin dragostea lui Dumnezeu prin mila lui Dumnezeu. Speranța noastră de mântuire poate fi doar în mila lui Dumnezeu.
Și, știind acest lucru, ne putem întreba de ce atunci creștinii ar mai urma vreo regulă de rugăciune, vreo regulă de viață, de ce să ne aplicăm aceste lucruri nouă dacă nu ne pot câștiga mântuirea? De ce le-am face? Sfântul Nicodim, în primul rând, ne spune că trebuie să ne legăm pocăința noastră, iertarea celorlalți postul nostru, regula rugăciunii, trebuie să le legăm pe toate acestea de răstignirea lui Hristos. Și prin aceasta vrea să spună că trebuie să înțelegem că în moartea lui Hristos pe cruce păcatul însuși este pedepsit, păcatul este pedepsit în Hristos. Chiar dacă El este fără păcat, păcatul este pedepsit prin El pe cruce. Sfântul Nicodim spune că trebuie să înțelegem acest lucru pentru că deplinătatea acestei jertfe a Lui însuși înseamnă că Dumnezeu nu cere nicio recompensă de la noi, nu există nimic, nu există nicio compensație pe care i-o putem oferi lui Dumnezeu pentru păcatul nostru, nimic din ce putem face sau oferi nu este vrednic de Dumnezeu sau suficient pentru greutatea și realitatea păcatului nostru.
Dar, din nou, de ce am mai face orice dacă acesta este cazul? Așa cum Hristos ne-a învățat iar și iar și așa cum ne explică Părinții Bisericii, fără pocăință, fără rugăciune, fără un anumit grad de ascetism, rămânem nereceptivi la harul lui Dumnezeu, nu putem primi harul lui Dumnezeu atâta timp cât rămânem în păcatul nostru. Harul pe care Dumnezeu îl oferă în mod gratuit fiecărui om, desigur că nu există nimic, așa cum am spus, ce am putea face pentru a câștiga harul lui Dumnezeu. Nimic! Nu putem câștiga harul lui Dumnezeu. Nu putem fi vreodată vrednici de Harul lui Dumnezeu Dar felul în care trăim determină dacă putem primi darul pe care ni-l oferă Dumnezeu.
Sfântul Nicodim ne avertizează că trebuie să ne angajăm cu realitatea păcatului nostru, Trebuie să ne angajăm atât de des încât putem fi amorțiți de minciunile noastre, de către lume, putem deveni insensibili la realitatea păcatului, putem chiar să devenim insensibili la faptul că păcătuim. Sfântul Nicodim ne spune că trebuie să vedem realitatea pericolului pe care îl prezintă păcatul nostru pentru noi. Atunci când păcătuim, dacă nu ne luptăm împotriva lui, dacă nu încercăm să ne pocăim, dacă nu încercăm să iertăm și să ne iubim aproapele, atunci ne punem mântuirea în pericol. Sufletul nostru etern este în pericol. Harul lui Dumnezeu dat membrilor Bisericii este unic, este diferit de orice dă Dumnezeu lumii, de orice face Dumnezeu în creație. Este unic, este puternic, este deosebit, harul pe care Dumnezeu îl dă membrilor Bisericii Sale, deoarece, desigur, ne face pe noi locaș al Duhului Sfânt.
Și din acest motiv Sfântul Nicodim ne avertizează în mod repetat că trebuie să învățăm să urâm păcatul, trebuie să recunoaștem adevăratul pericol al păcatului, dar desigur, recunoscându-l, trebuie să-l urâm și să încercăm să-l respingem, trebuie să ne luptăm să respingem păcatul, dacă Duhul Sfânt trebuie să locuiască în noi. Trebuie să fim temple ale Duhului Sfânt, trebuie să curățăm Templul, trebuie să facem acest lucru, prin harul lui Dumnezeu care ne purifică, dar prin lupta noastră, prin oferirea lui Dumnezeu a dorinței noastre de a fi ascultători. Și când ne regăsim bucurându-ne de păcat, atunci când inimile noastre sunt atrase de păcat, așa cum sunt toate inimile noastre, acesta este momentul în care ar trebui să tremurăm, acesta e momentul în care ar trebui să ne temem deoarece într-un astfel de moment, într-o asemenea stare, respingem Harul lui Dumnezeu, respingem mântuirea.
Dragostea lui Dumnezeu pentru noi este perfectă, dar experiența noastră, percepția noastră chiar și despre iubirea lui Dumnezeu este, desigur, imperfectă pentru că noi suntem imperfecți. Și, prin urmare, există momente în care ne vom odihni pentru a ne elibera de iubirea lui Dumnezeu, când chiar vom respinge iubirea lui Dumnezeu din cauza experienței noastre imperfecte, a percepției noastre imperfecte despre ceea ce face și oferă Harul lui Dumnezeu. Sf. Ioan Gură de Aur folosește imaginea unui cal alergând sălbatic înspre o stâncă. Sf Ioan ne spune că un bun stăpân, căruia îi pasă de binele calului, va a pune căpăstru pe cal, chiar va ridica un bici la el sau îl va trage înapoi, iar calul va trage și se va lupta, dar un bun stăpân va face tot ce poate pentru a împiedica calul să alerge și să sară de pe stâncă. Desigur, calul poate chiar să fie închis și legat pentru un timp, să i se refuze libertățile de care se bucură și așa ar trebui să acceptăm postul, chemarea la rugăciune, chemarea la pocăință, chemarea la ascultare, așa trebuie să înțelegem asta și penitențele, desigur, pe care preotul nostru ni le poate da la spovedanie aceasta este legarea căpăstrului, să rețină acel cal sălbatic.
Și trebuie să vedem prin percepția noastră imperfectă, prin experiența noastră imperfectă, trebuie să vedem aceste lucruri niciodată ca pedepse, aceste lucruri nu sunt pedepse, sunt expresiile griji cuiva care încearcă să ne împiedice să alergăm peste munte, să cădem de pe stâncă. În vremurile noastre, așa experimentăm dragostea lui Dumnezeu, în timp ce El se oferă să ne retragă din dezastru. Dar să fim clari: calul care încearcă să alerge sălbatic, aleargă la moarte, cade de pe stânca fizică și moare. Este trist, dar este viață și moarte. Dar spre deosebire de cal, noi nu alergăm doar spre moarte. Când păcătuim, când refuzăm să ne luptăm, când refuzăm să ne pocăim, atunci alergăm spre iad. Și trebuie să înțelegem că în nebunia noastră ne opunem Celui care încearcă să ne tragă înapoi la viață.
„Regula de viață pentru o persoană perfectă este să fie după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.” (Sf. Clement al Alexandriei)
“Nu ceea ce face omul contează în viața veșnică, ci ceea ce este; dacă este ca Iisus Hristos, Domnul nostru, sau este diferit de El.” (Sf. Simeon Noul Teolog.)
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
2 Comment
Au trecut vreo 10 ani de la acel vis. Eram intr-un orășel, mergeam pe trotuar când am fost strigată de o femeie. În stânga mea, la nivel cu solul în casa pe lângă care treceam era o spărtură măricică în perete. Prin gaură mă privea o bunică. ” Sărumâna tanti, ce-i baiu?”. ” Să îi spui te rog, fiicei mele că și eu și băiatul trăim.” Apoi mi-a dat ceva informație legată de bani pe care trebuia să o dau mai departe fiicei.
Am spus ” bine” și mi-am continuat drumul până la colț unde am văzut intrarea în pivniță. Am deschis ușa și am coborât scările. Prin gaura în perete intra singura lumină. La capătul scărilor erau pe jos obiecte: o șurubelniță, câțiva rulmenți și un scatebord, deasupra din tavan cobora o funie. Bunica stătea încă lângă spărtură și nu departe de ea un băiat cam de 13 ani, pe cap poartă o bască cu cozoroc.
” De ce nu ieșiți afară să îi spuneți dvs fiicei, ce aveți de spus?” ” Nu putem căci am murit amandoi. Nepotul și-a reparat în pivniță scateboardul, a lăsat neglijent sculele pe jos și a plecat. Eu am coborât scările și am călcat din nebăgare de seama pe scateboard, am căzut și am dat cu capul de scări.” Zicând asta a întors spre mine partea stângă a capului. Era zdrobit, părul năclăit în sânge, se vedea și puțin din creier. A început să plânga când mi-a spus că băiatul, nepoțelul ei drag din sentimente de vinovăție s-a spânzurat.
Prin ușa deschisă și prin spărtura în zid intra cald și imbietor, soarele. Așa că am aruncat o privire în pivnița care părea fără sfârșit și tot mai neagră și am fost uimită să văd că era plină cu suflete. Unele au observat discuția noastră și s-au oprit privind curioși. ” Am deschis ușa, puteți ieși ” am strigat cât m-au ținut plămânii. M-au privit muți, au plecat capetele și mi-au întors spatele , resemnați.
Erau toți vinovați. 🥺