Managementul situațiilor de criză – p. Teologos

Urmăriți un material în care sunt oferite mai multe exemple care să ne ajute să gestionăm mai bine situațiile de criză după voia lui Dumnezeu.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Unde duce încrâncenarea și ce reprezintă

Sunt impresionat de un caz în care cineva ținea de o poziție contrară cu Sf. Părinți, cu Sf. Apostoli, cu Sf. Scriptură și cu practica în general a Bisericii Universale nelovite de comunism. Nu are rost să spun despre ce este vorba, ci doresc doar să menționez că respectivul se încrâncenase pe poziția sa și cu toate că recunoștea că nu are nicio dovadă și nu putea să-mi răspundă la toate dovezile de mai sus, cu toate acestea se încrâncenase în poziția sa doar de dragul încrâncenării. Este fenomenul Gigi Contra care îl duce pe om în iad prin lipsa flexibilității smereniei.

Din păcate noi toți ne-am înrăit astăzi pentru că suntem plini de închipuire de sine și de fățărnicie pentru că astăzi avem destule cunoștințe pentru a ne crede cineva, însă nu avem destule cunoștințe pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și a ne vedea nimicnicia noastră. Fraților, pentru a-L cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu și lumea înconjurătoare, trebuie să-L cunoaștem pe Dumnezeu și pe Sfinții Săi și de acolo încolo, toată creația. Atunci, la lumina harului, vedem care este realitatea și vedem și cine suntem și nu cine credem că suntem. Este foarte important aici faptul că dincolo de luminarea drumului către libertate, Adevărul ne și ajută să devenim liberi pentru că Adevărul este o persoană a Sfintei Treimi. Asta este esențial pentru că singuri nu putem face nimic.

Harul curățeniei și Maica Domnului

Să vă dau un caz: la un moment dat un frate era deranjat de faptul că îi veneau în fața inimii sale imagini necuviincioase și L-a rugat pe Hristos Adevărul din icoană să-l ajute și atunci Hristos cu multă delicatețe și curățenie i-a indicat că harul curățeniei Sale se odihnește peste mama Sa și atunci fratele instinctiv a rugat-o pe Maica Domnului din cealaltă icoană și aceasta în loc să-l mustre sau să-i înfățișeze chinuri și înfricoșări i-a dat să simtă iubirea ei și dulceața nespusă a nobleții duhovnicești care vine din curăția inimii. În clipa respectivă fratele și-a dat seama că Adevărul este cel care ne face liberi prin calea iubirii cerești de neimaginat. Dacă noi nu avem asta, atunci să fim atenți și să facem asceză, lucru care desigur că este bine tot timpul, însă calea iubirii dumnezeiești este cu totul altceva.

Un exemplu de asceză

Să vă dau un exemplu și din asceză: la un moment dat a venit un grup de pelerini în care era și un preot. Pelerinii doreau să le vorbesc, însă părintele respectiv, intra peste mine și folosindu-se de cuvintele mele, le plusa și își mustra colegii de grup care foarte probabil erau fii săi duhovnicești. În orice caz, aceștia nu păreau foarte încântați, la un moment dat atmosfera ajungând stânjenitoare. În clipa respectivă, părintele s-a ridicat și a plecat cu un pretext oarecare. Mi-a părut rău, însă după aceea mi-am dat seama că părintele plecase astfel încât prin modul său de a fi să nu mai provoace tulburare în adunare. M-a impresionat mult jertfa părintelui care în timp ce noi discutam, se plimba prin apropiere fără ca să ia parte la discuție, numai și numai ca să-și protejeze enoriașii de prezența sa. De fapt, să știți că aceasta este luminarea harului peste negura păcatului. În clipa în care îți dai seama de limitările tale.

O experiență după moarte despre mila lui Dumnezeu

Îmi amintesc acum de cazul unui om foarte păcătos, însă avea un suflet sincer, simplu, fără viclenie – chiar dacă făcea multe păcate. La un moment dat acesta moare și după ce iese din trup, își simte sufletul inundat de lumina unei iubiri imense personale care îl chema pe el personal cu toată forța înspre Persoana care era izvorul acestei lumini, însă Hristos. Omul se simțea însă groaznic pentru că se vedea pe sine cu totul necurat și murdar și efectiv nu putea să se apropie de acea Persoană din cauza unei autocenzuri provocate de conștiința scârboșeniei păcatului său, chiar dacă Hristos îl trăgea la Sine cu o iubire maximă, fără compromisuri, iubire care nu ține seama de nimic. Știți este ca și cum mireasa preaiubită, așa cea mai frumoasă femeie, fecioară este îmbrăcată în cea mai frumoasă și curată rochie de nuntă ne cheamă în îmbrățișarea ei însă noi suntem plini de noroi și de balegă puturoasă din cap până în picioare. În clipa respectivă, omul a strigat din toată ființa sa „Doamne, ai milă!” și atunci milostivul Dumnezeu i-a pus înapoi sufletul în trup, l-a întors aici pe pământ ca să se pocăiască și să devină mai bun.

Unde duce iubirea patimilor personale

Astăzi, însă, în general, oamenii au o atitudine contrară, de a-și potența și promova cu mândrie și nonșalanță patimile pe care le iubesc, chiar dacă prin asta rănesc, se rănesc și se înstrăinează de oameni și de Dumnezeu. Doresc ca oamenii să-i accepte așa cum sunt, plini de spinii patimilor lor, însă dacă intră astfel printre oameni atunci toată lumea, inclusiv ei, va sângera de traumele provocate de spinii de care nu doresc să se dezbrace. Soluția este să acceptăm că patimile noastre sunt distorsiuni existențiale, boli și să ne debarasăm de ele pe cât putem, să le ținem sub control cât se poate. Trebuie făcută distincție între păcat și păcătos.

Nu este bună nici cultura anulării – cancel culture – în care se încearcă distrugerea păcătosului din cauză că are păcat și, iarăși, nu este bună nici cultura incluziunii – wokeness – în care de dragul păcătosului se acceptă și păcatul cu efecte distructive pentru societate, atât de distructive încât ajunge să domnească întunericul păcatului peste cei luminați de virtute. Asta se întâmplă când cei care conduc într-adevăr – fie că se văd, fie că nu se văd – au astfel de patimi și atunci pentru a se autoproteja încearcă să promoveze patimile pe care le au pe post de virtuți.

Să avem conștiința limitelor noastre!

Dacă am avea simplitate și conștiința relativității noastre, lucrurile ar fi mult mai simple pentru că atunci am asculta de vocea lui Dumnezeu prin conștiință și/sau prin ceilalți care sunt mai aproape de Dumnezeu decât noi și atunci am reveni la naturalețea păcii și a smereniei, a armoniei. Smerenia este armonioasă.

Despre iubirea lui Dumnezeu

Fraților, Dumnezeu nu se impresionează de ostenelile și de cunoștințele omenești pentru că El este atotputernic și atotștiitor. De fapt, știința noastră este doar o bâjbâială mioapă egală aproape cu zero, aproape zero, mă rog, în fața supra-cunoștinței dumnezeiești. Dumnezeu se impresionează însă de iubire și de smerenie pentru că Domnul iubire este, înveșmântat în mantia smereniei. Dacă ne gândim câtă iubire a fost necesară pentru a exista noi, atunci vom avea o foarte diferită imagine despre această lume și vom vedea și o mică dimensiune a iubirii lui Dumnezeu: pentru a exista noi a fost nevoie de iubirea a doi părinți. Fiecare părinte a fost născut din iubirea a doi părinți, deci în total 4 părinți. Pentru ca aceștia să se nască a fost nevoie de iubirea a unui total de 8 persoane. Cele 8 s-au născut din 16, 32, 64 …și așa mai departe. În doar 15 generații avem iubirea a 32768 de persoane care a fost necesară pentru a exista noi. În 20 de generații este nevoie de iubirea a peste un milion de oameni doar ca să ne naștem. Gândiți-vă câtă iubire!

Lumea este creată de Dumnezeu cel personal și iubitor și nu de un automatism orb și feroce care optimizează lupta pentru supraviețuire pentru că dacă ar fi așa atunci toți ne-am reproduce asexual ca și bacteriile. Vedeți că oamenii de știință nu pot să explice în totalitate de ce în organismele complexe, cu capacitate de învățare – evoluate cum le spun ei – există doar reproducere sexuală, chiar dacă e nevoie de doi complementari pentru a naște, lucru care desigur nu este așa de propice pentru reproducere dacă ne gândim la legea evoluției oarbe, aleatorii, a junglei egoismului ca lege de supraviețuire. La o primă vedere ar trebui să existe ambele modalități de reproducere. Dacă însă luăm în calcul pe Dumnezeu cel iubitor și unificator al complementarelor pentru creșterea și transmiterea iubirii complementare în univers, atunci lucrurile devin foarte clare. Hai să nu mai fim atât de urâtori și agresivi pentru că suntem fiii Tatălui ceresc și nu fii fiarelor, fii junglei. Nu suntem maimuțe evoluate, fraților.

Despre judecarea celorlalți

Aici ajută foarte mult să nu-i judecăm pe ceilalți pentru că așa cum ne sunt și gândurile așa ne va fi și viața. Să nu uităm că în clipa în care arătăm cu degetul în spre celălalt, trei sunt îndreptate către noi. Dacă ne ocupăm de păcate străine suntem condamnați să cădem în ale noastre. Să nu uităm că așa cum îi judecăm pe ceilalți, noi suntem pentru că îi vedem pe ceilalți prin lentilele noastre, prin experiența noastră. Dacă îi vedem pe toți întunecați, asta înseamnă că lentilele noastre sunt întunecate. Știu cazul unei persoane care aproape tot timpul se teme că va fi agresată la serviciu și că toți îi vor răul, cu toate că este o persoană matură, și asta pentru că părinții ei o băteau și o certau aproape tot timpul, a mai avut și ceva decepții în viață și de aici s-a format această predispoziție, această lentilă, această bănuială că toți sunt la fel. Nu este așa.

Să știți că bănuielile rele nu sunt bune. Dacă noi suntem cu Dumnezeu, Cel Bun, cine este împotriva noastră? Totdeauna putem să găsim o îndreptățire pentru om, chiar dacă face o greșeală. Dacă noi facem ce putem, face și Dumnezeu ce poate. E nevoie de credință, de timp pentru că dacă nu avem credință în Cel Bun, nu facem fapte bune. Dacă bănuim rău, de regulă, lucrurile sunt total altfel decât bănuim și asta chiar dacă vedem fapta cu ochii noștri.

Un exemplu cu Charles Bronson

Să vă dau un caz: Charles Bronson a fost un celebru actor american foarte renumit pentru rolurile sale de dur și răzbunător în filmele de acțiune. La un moment dat, a fost actorul numărul 1 din lume, primind 1 milion $ pe film, fiind icoana pistolarului și a celui care nu știe de frică.

Kurt Russell a avut onoarea să joace într-un serial western cu Charles Bronson pe vremea când Kurt avea doar 12 ani. Acesta a aflat că o să meargă la ziua de naștere a lui Charles dimpreună cu alți actori și cu mintea lui de 12 ani s-a gândit să-i cumpere în dar un avion, un aeromodel teleghidat. Când l-a văzut pe Charles la ziua sa, i-a oferit darul și i-a spus „La mulți ani!”. Surprins, Charles Bronson, s-a uitat la copil, s-a uitat în pământ și s-a îndepărtat fără să spună nimic și fără să accepte darul.

Actorii din distribuție și echipa de filmare care au văzut incidentul, s-au dus imediat la copil și i-au spus că „nu-i nimic!”. După un timp a venit cineva la Kurt și i-a spus că dl. Bronson îl cheamă în camera lui. Copilul s-a dus în cameră și marea vedetă cu capul plecat și cu privirea în pământ și-a cerut scuze și i-a destăinuit copilului de 12 ani că provine dintr-o familie foarte nevoiașă dintr-un oraș minier, rămânând fără de tată la 12 ani, rămânând mama singură cu 15 copii de crescut. De când s-a născut până în clipa respectivă când era pe culmile gloriei, nu a primit niciodată niciun cadou de la nimeni. Era prea mult pentru el, fiind un caracter foarte timid, sensibil și delicat în spatele rolurilor de dur pe care le juca cu succes pe marele ecran. Dumnezeu însă l-a validat pentru că Niciodată nu știm cine este celălalt. La judecata finală vom avea mari surprize.

Gândul bun. Un exemplu

Dacă avem gândul bun și în loc să judecăm făptașul vom judeca fapta, în loc să încercăm să găsim vinovatul, vom încerca să găsim soluția atunci va crește iubirea și în noi și în univers și totdeauna cel care iubește mai mult este mai mare.

Să vă dau un exemplu: în trenul Londra-Peterborough era un tânăr student care plângea cu sughițuri. La un moment dat vine controlorul și întrebând de bilete ajunge și la tânărul cu pricina și contrariat oarecum de situație, controlorul îl întreabă dacă e totul în regulă. Tânărul îl repede și îi spune că bineînțeles că totul este în regulă și să dispară din fața lui că nu e treaba lui. Controlorul se depărtează puțin după care se întoarce și îi spune cu smerenie tânărului că dacă totuși e o problemă el e acolo să ajute și într-un final, agasat și doar ca să scape de el, tânărul îi spune că mama lui este pe moarte în Leeds, nu o să mai prindă dimineața și se grăbește să o mai prindă în viață, însă plânge pentru că știe că n-o să prindă legătura cu trenul către Leeds. Era foarte trist, amărât.

Atunci conductorul îi spune că îi pare rău și că trebuie să-l lase singur, însă se întoarce după scurt timp și îl atinge încet în timp ce studentul se uita pe fereastră în noapte, plângând. Tânărul se întoarce agresiv, însă conductorul îi spune că imediat ce o să ajungă în Peterborough să alerge la Peronul întâi pentru că acolo îl așteaptă trenul către Leeds.

Studentul mirat îl întreabă dacă trenul are întârziere și atunci conductorul îi spune că a transmis situația prin radio la Peterborough și i-a rugat să țină trenul pentru el. Imediat ce se urcă, o să plece. Da, o să fie în întârziere și o să fie probleme din cauza asta, însă el o să ajungă să-și vadă mama și asta este ceea ce contează. Conductorul îi spune „Să te binecuvânteze Dumnezeu! Ai curaj!”. După care conductorul se depărtează prin vagoane.

Atunci profund impresionat, studentul aleargă după el și dorește să-i ofere tot ce are, însă conductorul cu un zâmbet cald și cu o privire plină de compasiune îi arată că nu are nevoie de nimic material. Tânărul insistă și îi spune cum ar putea să-i mulțumească și să-l răsplătească și atunci conductorul îi spune „Fă și tu la fel!”. Cu cât mai mult ajutor vei da și tu în viitor, cu atât mai mult mă vei răsplăti”. În urma acestei întâmplări, tânărul respectiv s-a transformat dintr-un egoist rebel, iubitor de plăcere cu accente violente – după cum el însuși mărturisește – într-un om mult mai decent și mai spiritual. Este scriitor la ora asta.

Demarcarea dintre păcătos și păcatul lui

După cum vedeți totul este cum abordăm problema. Fraților, trebuie să anihilăm păcatul și nu pe păcătos. Vom înțelege pe păcătos și vom face ce putem să stingem păcatul fără să judecăm pe păcătos de ce a ajuns în starea respectivă. Când vedem pe careva dintre luptătorii lui Hristos supus unor dureri trupeşti și/sau sufletești, să nu ne grăbim să socotim că aceasta e o pedeapsă venită din păcătoşenia lui, ci să-l vindecăm, primindu-l cu iubire simplă şi nevicleană, ca pe un mădular al nostru şi ca pe un împreună-luptător cu noi. Cauzele bolilor, ale necazurilor sunt multiple.

Despre păcat și pocăință

Desigur că prima cauză a necazurilor sunt păcatele comise pentru care nu avem pocăința analoagă. Păcatele sunt distorsiuni existențiale, strâmbări ale modului corect de a fi. Pocăința este revenirea în fire, readucerea minții la locul ei și reorientată către ținta ei care este Dumnezeu cel perfect. Cu alte cuvinte este procesul prin care ne băgăm mințile în cap după ce ne-am ieșit din minți. Pentru că ieșirea din minți, excitarea provine de regulă din plăcere egoistă – mai ales din împlinirea voii proprii – pocăința, readucerea omului la realitate, se va face prin durere sau plăcere duhovnicească, altruistă prin Dumnezeu.

Formele de pocăință sunt toate faptele bune pe care le recomandă Biserica: ascultare, rugăciune, post, mustrare de sine, ținerea de program, spovedania care este foarte importantă și alte forme de osteneală duhovnicească. Pentru că, din păcate, oamenii nu vor să se pocăiască, preferând îmbrățișarea dulceții întunecate provocate de patimi, din cauza asta legea duhovnicească îngăduie un necaz, adică o formă de durere care, dacă este gestionată duhovnicește, îl ajută pe om să iasă de sub atracția plăcerii provocată de distorsiunea existențială de care bolește. Este esențial să ieșim din atracția acestei găuri negre până murim pentru că dacă murim astfel, atunci această sclavie de întuneric va constitui chinul nostru în veșnicie, iadul nostru.

Explicație asupra necazurilor. Ispita de baraj

Dumnezeu iubitor fiind, de multe ori previne asta, prin îngăduirea unui necaz, unei ispite de baraj astfel încât să nu ne apropiem de astfel de centri de atracție și de astfel de găuri negre existențiale. Noi nu știm că drumul pe care o luăm ascunde în față o astfel de capcană și credem că este un drum bun, în conformitate cu ceea ce putem să ne dăm seama despre cum începe – însă Dumnezeu care vede toate lucrurile global și le știe pe toate, știe că acest drum este distrugător pentru noi și din cauza asta ne oprește printr-o ispită de baraj.

Astfel, Dumnezeu ne ține curați de cleiul patimilor care ne pot ține legați de pământ în clipa decolării către ceruri și asta pentru că scopul lui Dumnezeu este maximizarea fericirii umane în veșnicie și nu aici pe pământ. Din cauza asta, Dumnezeu ferește anumite caractere de pericolul prăbușirii la decolarea către Paradis. Acesta este cazul clasic a copiilor care se nasc sau dobândesc diferite boli trupești serioase sau mor de tineri. Dumnezeu îi păzește să nu se murdărească de duhul lumii pentru că lumea în cel rău zace.

Desigur că noi nu putem să facem asta, pentru că nu știm ce este în inima celorlalți, și deci nu putem să luăm în numele lor astfel de decizii capitale. Doar Dumnezeu cel atotștiitor poate să facă asta. Noi trebuie să ne ținem de învățătura Bisericii, de cuvântul lui Dumnezeu pentru noi dat prin consensul Sfinților Părinți. Evident că dacă Dumnezeu vrea să facă ceva dincolo de legea omenească, este liber să o facă.

Ispita de avans

Dumnezeu începe să acționeze mai presus de legea umană atunci când îi aduce omului ispite de avans, atunci când boala, necazul vine pentru a smeri sufletul omului și pentru a-l propulsa înainte pe un plan existențial superior, departe de gândurile păcătoase care ne asaltează zi de zi, departe de lumea dezlănțuită. Asta se întâmplă când sufletul uman este capabil de o experiență duhovnicească mai înaltă, însă nu știe, nu poate sau nu vrea să ajungă acolo, de obicei dintr-o optică greșită, din lipsa de cunoștințe sau din iubirea de sine. 

Uneori când omul ajunge cu ajutorul lui Dumnezeu un vas deosebit adică un vas ascultător, cel puțin în anumite privințe, atunci Dumnezeu pentru ascultarea vasului Său, îl trece pe acesta printr-un cuptor al necazurilor și mai intens astfel încât să-l călească și mai mult și să devină macara cerească și un exemplu de urmat pentru noi toți ceilalți.

Legăturile duhovnicești dintre oameni pot duce la căderea sau la înălțarea persoanelor

Aici pe pământ omenirea este o existență în rețea, ca un năvod, în care nodurile sunt persoanele. Există legături duhovnicești foarte concrete între noi, chiar dacă noi nu le simțim datorită întunecării minții noastre. Aceste legături erau maxime înainte de căderea lui Adam și vor fi și mai strânse în Rai unde toți ne vom partaja stările și ne vom cunoaște gândurile, formând o minte gigantică un om global unic după chipul și asemănarea lui Dumnezeu cel unic. Cu toate că după cădere, aceste legături s-au rarefiat – oamenii s-au depărtat unii de alții și nu ne mai cunoaștem gândurile și trăirile, cu toate acestea aceste legături mai există și în clipa în care un nod personal are o trăire intensă, ceilalți simt. De exemplu, lângă un sfânt ne simțim bine, lângă doi care se ceartă ne simțim foarte rău chiar dacă cei care se ceartă nu sunt agresivi la adresa noastră. Înțelegeți?

Deci un nod care este căzut trage după el și nodurile adiacente și la fel, în clipa în care un nod personal este înălțat către înălțimi prin Cruce, atunci acest nod îi va trage pe toți cei adiacenți la sine. Hristos a fost și este exemplul absolut de ascultare și sfințenie și deci în clipa în care S-a înălțat pe Cruce i-a tras pe toți la Sine, care a dorit desigur. Nodurile adiacente întâi de toate. Pentru că Hristos este nodul absolut, a tras toată omenirea la sine când S-a înălțat. Dintre cei care doresc, bineînțeles. Cea mai mare dramă din istoria umanității este drama oamenilor care au refuzat Crucea și deci și Înălțarea dincolo de moarte.

Cum acționăm în fața situațiilor de criză din viață

Din cauza asta, toate situațiile de criză sunt mântuitoare dacă sunt gestionate corect, adică în și prin Hristos având în vedere ținta noastră care este veșnicia fericită. Când spunem că ceva este rău, spunem că nu putem să folosim lucrul respectiv pentru a ne apropia de perfecțiunea iubirii lui Hristos. Să nu cârtim, să nu ne tulburăm, să nu ne mâniem și nici să devenim anxioși pentru că anxietatea nu rezolvă nimic, ba din contră: întunecarea minții produsă de anxietate face lucrurile și mai problematice.

Dacă vom cârti, vom face Crucea mult mai grea pentru că, de fapt, greutatea Crucii vine întâi de toate din optica noastră. Dacă mulțumim, avem milă față de ceilalți și socotim că cele care vin, vin pentru desăvârșirea noastră, atunci ne vom face Crucea mult mai ușoară. Pe de altă parte nu trebuie să cădem nici în nepăsare, în nesimțire, ci trebuie să ne situăm cu ajutorul lui Dumnezeu pe centrul Crucii, în punctul de maximă vigilență, de maximă trezvie, de maximă luminare, de maximă iubire, nelăsându-ne atrași de nicio patimă. Numai așa vom putea judeca cu dreptate în situațiile de criză.

Criza înseamnă judecata

De fapt să știți că „criză” vine de la grecul „κρίση” care înseamnă judecată, pentru că în astfel de situații este nevoie de judecată și nu te întunecarea acesteia. De fapt, este nevoie de mult mai mult – este nevoie de rugăciune, pentru că problemele se rezolvă prin rugăciune și nu atât prin gândire. Haosul care există astăzi în lume provine din faptul că nu există rugăciunea necesară care să aducă luminarea iubirii dumnezeiești. Să nu uităm că Dumnezeu iubire este și El a spus că El este calea, adevărul și viața. Deci altă cale și alt adevăr în afară de iubire nu este. De asemenea, cine nu iubește, nu trăiește – pe cât este cu putință unui suflet veșnic.

Când vezi omul în lumina iubirii de la Dumnezeu….

În clipa în care îl vedem pe om prin lumina iubirii pe care o primim de la Dumnezeu în urma rugăciunii și a ascultării față de conducătorii noștri duhovnicești atunci îl vedem cum este el în realitate. Numai la lumina iubirii se vede cum este omul de fapt. Atunci putem să disociem bolile de care suferă de persoana sa și atunci vom putea să-l ajutăm – dacă desigur avem experiența și puterea necesară de la Dumnezeu și de la cei care sunt mai aproape de Dumnezeu decât noi.

Desigur că pentru a ajunge aici trebuie să fim atenți la noi înșine pentru că fără aceasta nimic nu se face. Vedeți că în cazul bolilor trupești avem de regulă această stare: îl compătimim pe cel bolnav și încercăm să-l ajutăm, având atenție la noi înșine nu carele cumva să ne molipsim de boala de care suferă.

Pe plan duhovnicesc, însă, datorită influenței nefaste a vrăjmașului și a distorsiunilor noastre existențiale, în loc să-l iubim pe bolnav și să urâm boala, noi sau îl urâm pe bolnav din cauza bolii de care suferă sau, sub pretextul acceptării bolnavului așa cum e, îi acceptăm și boala existențială, adică îi validăm și păcatul. Fraților, nu este corect așa, pentru că ambele căi duc la distrugeri de suflete.

Putem fi uniți?!

Corect este să ne unim împotriva bolii, împotriva problemei și nu să fim împotriva celuilalt pentru că are o problemă sau pentru că noi avem o problemă. Dacă facem astfel, în loc să ne ajutăm unul pe altul să ieșim din mâlul în care am intrat până la glezne, începem să ne batem între noi și ne afundăm și mai tare prin loviturile pe care le dăm și le primim.

 Fraților, să nu căutăm vinovatul, ci îmbunătățirea situației. Căutarea vinovatului este o acțiune agresivă, o formă de război și generează ură și păcate. Conlucrarea pentru îmbunătățirea situației este o formă cooperativă care aduce pace și generează iubire și virtute. Deci este esențial să ne concentrăm asupra problemei, asupra faptei și nu atât asupra persoanei.

Este adevărat, însă, că e posibil ca celălalt să nu dorească să coopereze. Atunci după prima și a doua sfătuire, lasă-l, pentru că nu atunci o să se schimbe. Trebuie să avem răbdare, rugăciune și simplitatea nădejdii. Să fim exemplu personal bun și nu rău. Mare atenție că în cadrul exemplelor rele intră și exemplele care presează aproape încontinuu.

Să nu uităm că dacă un corp acționează asupra altui corp cu o forță numită acțiune, atunci și cel de-al doilea corp va acționa asupra primului corp cu o altă forță numită reacțiune, care are același modul și aceeași direcție cu acțiunea, dar sens opus. Adică dacă presați prea tare, veți avea și repulsia analoagă din partea celui presat. Fraților, trebuie cu discernământ. Este nevoie ca respectivul să fie legat cu lanțul de aur al iubirii astfel încât să poată să ducă o mustrare, o presiune. Este mult mai bine să ne mustrăm pe noi înșine când greșim și să nu ne corectăm atât pe ceilalți și atunci Dumnezeu ne va valida mai apoi să-i mustrăm și pe ceilalți, dacă ne vor iubi sau respecta.

Judecarea faptelor

Legat de faptă și de judecata acesteia ca bună sau rea, totdeauna trebuie să fim smeriți și conștienți de limitările cunoașterii noastre. Dacă nu avem descoperire de la Dumnezeu despre fapta în sine, atunci să ne amintim că de multe ori nu cunoaștem în profunzime sau chiar deloc cauzele și scopurile reale a unei fapte pe care o vedem. Noi credem ceva și în realitate este altceva. Noi să spunem că „după părerea mea, eu n-aș face sau eu aș face asta – însă Dumnezeu știe adevărul!”. Trebuie să fim atenți la noi înșine, să nu absolutizăm poziția noastră. Și asta pentru că aceeași faptă poate fi făcută din frica de iad, de chin, din frica de oameni, din frica de Dumnezeu. Poate fi făcută iarăși din interes – omul vrea să dobândească avere sau putere sau, pe de altă parte, în clipa în care omul avansează puțin duhovnicește și vede zorii libertății și ai păcii cerești, atunci are un alt interes. Atunci omul este foarte interesat să dobândească aceste virtuți. Înțelegeți?Interesele pot să fie de diferite tipuri.

Concluzie despre scăparea de situațiile de criză

Evident că o faptă poate fi făcută și din iubire – din iubire de sine, iubire de semeni și iubire de Dumnezeu. Dacă e iubirea de sine atunci omul se distruge autoîndumnezeindu-se sau coborând la carnal. Dacă e iubirea de semeni, asta este mult mai bine, însă aici, dacă nu este iubirea de Dumnezeu în lucrare, omul nu o să reziste pentru că suntem limitați și, de fapt, doar iubirea de Dumnezeu este cea care poate să îl facă pe om să treacă zidul iubirii de sine. Dacă iubirea nu trece prin Dumnezeu, ci direct de la om la om apare un scurtcircuit și iese scrum. Din cauza asta trebuie să facem toate faptele de dragul lui Dumnezeu și, prin Dumnezeu, de dragul celorlalți, și așa vom scăpa de toate situațiile de criză.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut răbdarea să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!