Ascultați un cuvânt scurt și foarte bun al IPS Teofan cu ocazia Festivalului Familiei pe care departamentul ,,Pro Vita” din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor îl organizează în ziua prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, pe 8 septembrie. Evenimentul aflat la a IV-a ediție va avea loc în Parcul Expoziției din Iași, în intervalul orar 11:00 – 20.00, și se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și sinteza)
Urmăriți un film ortodox fenomenal (a și obținut 65 de premii), bazat pe o întâmplare reală, în care ne este prezentată o minune extraordinară din zilele noastre. Un film care într-adevăr merită văzut și asta nu numai pentru că în film apare și… …Sf. Paisie (!).
Urmăriți ultima parte din omilia părintelui Nikon Aghioritul în care acesta ne vorbește despre ce se întâmplă după moarte. Un cuvânt folositor pentru noi toți pentru că toți ne îndreptăm către veșnicie.
Urmăriți un material în care vă prezentăm un compendiu clar și concentrat despre rugăciunea pe care încercăm să o prezentăm din perspectiva mireanului contemporan.
Ascultați un cuvânt formidabil al părintelui Paul Truebenbach în care acesta ne explică de ce atât de mulți oameni devin ortodocși în vest și nu numai. Dincolo de asta, părintele mai răspunde și la alte întrebări de interes general.
Ascultați o discuție dintre John Anderson (fost prim-ministru al Australiei) și Louise Perry despre cum produce modernitatea prăbușirea ratei natalității.
Patriarhia Ecumenică își exprimă dorința într-un document oficial ca din 2025 să sărbătorim Paștele încontinuu dimpreună cu catolicii, însă după Paștele Ortodox (!) – calculat după modul în care se calculează în Biserica Ortodoxă!
Urmăriți un material de suflet cu părintele Pimen Vlad în care acesta ne povestește impresiile sale de la întrunirea tinerilor ortodocși din Moldova și de la conferința de la Iași unde a fost invitat.
Contează că cele legate de Iisus Hristos și, în general, cele scrise în Biblie s-au întâmplat? Nu este destul dacă cineva consideră Scriptura o frumoasă carte de povești? La acest set de întrebări ne răspunde Jonathan Pageau.
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Intrebare pentru IPS Teofan:
Este chiar atat de greu sa facem un liceu ortodox si o scoala cu clasele 1-8 in fiecare resedinta de judet din Romania? Va interzice cineva acest lucru? Pentru alte cladiri si constructii avem bani. Daca nu sunt bani faceti colecta publica si dam noi bani.
De ce toate sectele au scoli confesionale si noi nu avem voie?
Folosim cookies pentru a vă asigura cea mai bună experiență utilizator pe situl nostru. Dacă continuați să folosiți acest sit vă asigurăm că veți fi mulțumit de el.
1 Comment
Intrebare pentru IPS Teofan:
Este chiar atat de greu sa facem un liceu ortodox si o scoala cu clasele 1-8 in fiecare resedinta de judet din Romania? Va interzice cineva acest lucru? Pentru alte cladiri si constructii avem bani. Daca nu sunt bani faceti colecta publica si dam noi bani.
De ce toate sectele au scoli confesionale si noi nu avem voie?