Viața de după viață – p. Nikon Aghioritul (partea a III-a)

Urmăriți partea a 3-a a unei ample omilii a părintelui Nikon Aghioritul în care acesta ne vorbește despre viața de după viață, adică despre ce se întâmplă după moarte.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Viața de după viață – p. Nikon Aghioritul (partea a III-a)

Din clipa în care vom începe să existăm nu vom înceta să existăm. Chiar de ne place ori nu, chiar de credem ori ba, suntem nemuritori. Murim doar atunci când ne tăiem de Cel ce a spus: „Eu sunt Viața și Învierea.” M-a impresionat faptul că intrăm în contact cu Sfinți, însă nu putem intra în contact cu oameni ce nu au adormit în Hristos, care nu au adormit creștinește. Și acest lucru e ceva ce pe mine mă înfricoșează. Unde s-au dus cei ce nu au adormit creștinește? De ce nu putem intra în contact cu ei? De ce putem intra în contact doar cu Sfinții? Și nu mă refer aici [doar] la Sfinți, ci la cei ce-au adormit în Hristos.

Știu cazul unei femei, Ecaterina, o creștină foarte evlavioasă. Trăia pe o insulă. Nu era foarte învățată. Mergea la biserică regulat. Era o mamă tânără cu mulți copii, ce încă sunt în viață. S-a îmbolnăvit grav și a murit. Există 2 certificate de deces. Unul de la spital, de la doctori. A murit, au dus-o pe insulă și doctorul de pe insulă a mai dat alt certificat, de la spitalul din zona ei. Cu lacrimi prohodeau mortul acasă. Și acea doamnă Ecaterina a ajuns în Împărăția Cerurilor, într-o lumină strălucitoare fără sfârșit. Trec peste unele detalii. Și acolo a avut parte de o întâmpinare stranie.

A întâmpinat-o o monahie evlavioasă și cinstitoare de Dumnezeu, încă din viață foarte cunoscută pentru virtutea ei, și un bărbat cu suflet bun. Care pentru bunătatea sa, aici, în lume, ceilalți râdeau de el, îl batjocoreau, făceau glume pe seama lui. Și copiii, mimându-i pe părinții lor, aruncau cu roșii și legume în el. Murind însă tânăra mamă, s-a întâlnit cu unchiul Tănase în rai. Povestea duhovnicul, căruia i s-au spus toate acestea, că a întâmpinat-o un înger pământesc, monahia, și un martir, unchiul Tănase. Și spun martir, deoarece viața lui pe pământ a fost un martiriu. Și, de vreme ce binecuvântata Ecaterina se desfăta de ceea ce trăia acolo, a cerut să rămână acolo pentru totdeauna. Monahia a spus că nu depinde de ei, și că o vor duce la Domnul Hristos. [Trec peste detalii].

Îi spune monahia: „Vezi toate candele acestea?” – erau cu adevărat nenumărate candele acolo. I-a arătat una dintre ele și i-a spus: „Vezi? Încă mai e plină cu ulei! Nu a venit încă vremea ta. Dar, de vreme ce insiști, te vom duce la Domnul Iisus Hristos, Dreptul Judecător.” Au dus-o și Domnul i-a spus [trec peste detalii]: „Te vei întoarce înapoi.” Apoi s-au aflat la ieșirea din palat. Monahia și unchiul Tănase au dus-o înapoi. Auzea voci de arhangheli cântând „Tatăl nostru”. Terminau și apoi o luau de la capăt. I-a spus monahia: „Acum că te vei întoarce, să înveți Crezul, pentru că acolo se ascunde esența și adevărul credinței noastre.”

Și atunci, doamna Ecaterina, în acel moment, deschide ochii – în timp ce buzele ei rosteau: „Cred într-unul Dumnezeu” – se ridică din sicriu. Strigă „Cred într-unul Dumnezeu” , și aruncă florile de pe ea rostind Crezul. Vă imaginați priveliștea! Într-o parte fugeau rudele, altele leșinau într-altă parte, și alții fugeau urlând aiurea. Ea s-a ridicat, a aruncat florile de pe ea, și după ce a cântat „Hristos a înviat”, a strigat: „Haideți să vă povestesc!”

Am cunoscut un om cu har, el locuiește în Atena și are grijă de mama sa, care e în vârstă. Fiica lui e la studii în Patra. Tatăl său a murit. Mi-a spus într-o zi: „Îmi sună telefonul la miezul nopții. Mă uit să văd cine este, văd numărul fiicei mele din Patra.” S-a speriat omul. „La ora asta? Să nu se fi întâmplat vreun accident!” Ridică telefonul, iar fiica lui îi spune: „Tată, bunica e bine?” „E bine, copilul meu.” „Ești sigur?” S-a dus până la patul ei și a văzut-o dormind. „Da, fiica mea, doarme bunica, e aici.” „Ești sigur?” „Ce ai pățit?” „L-am văzut pe bunicul în somn și mi-a zis: ‘Bunica e foarte bine, suntem foarte bucuroși și fericiți aici unde suntem. Spune-i tatălui tău să nu se mâhnească’.” „Ce spui, fata mea? Mama mea e încă aici.” „Tată, mergi să vezi!” I se părea că doarme, însă când a mișcat-o, a văzut că era moartă.

Am găzduit un taximetrist din Atena. Mi-a spus într-o zi: „Am luat de la aeroport o fată și am dus-o la casa ei. Foarte drăgălașă, isteață. O ducea mintea. Chiar m-am bucurat de toată discuția cu ea.” Au ajuns într-o zonă a Atenei, să nu spun care este. Fata deschide geanta și îi spune să aștepte să aducă banii. A coborât. A văzut în ce casă a intrat și aștepta. „Am așteptat, am așteptat. Ce s-a întâmplat? A uitat de mine?” Coboară, bate la ușă și iese o femeie. „Nu mi se părea în ordine.” I-a spus: „Ce doriți?” „Iertare, vreau să primesc banii de la fata dvs. pe care-am adus-o de la aeroport.”

Începe să țipe femeia, se întoarce, intră în casă. Omul se speriase: „Ce i-am spus? Să nu pățească nimic rău!” Și s-a dus după ea. A văzut-o întinsă pe o canapea, plângând cu durere, și așa s-a întâlnit cu soțul ei care i-a spus cu mânie: „Ce i-ai spus creștine? Nu ne lași și tu în pace într-o astfel de zi?” „Îmi cer iertare, nu vreau nimic, doar banii pentru cursa de la aeroport până aici, v-am adus fiica, și apoi plec.” „Pe cine ai adus de la aeroport?” „Pe fiica dvs. care a intrat înăuntru cu puțin timp înainte, pe Sofia.” Bărbatul întoarce capul, îl întorc și eu și văd o tavă mare cu colivă. și deasupra era fotografia fetei. „Nu pot înțelege oamenii care cred în Dumnezeu, căci eu niciodată nu am crezut. Mereu mi se par stranii oamenii credincioși.” De ce să creadă? De ce să primească credința? Pentru că fata murise cu mulți ani în urmă.

Tatăl i-a spus: „Iertare, domnule, ne-am mai întâlnit vreodată?” I-a răspuns: „Nu.” „Dacă fata pe care eu am adus-o de la aeroport, nu e fiica dvs., Sofia, cum aș putea eu să știu că dvs. și vărul dvs. vă pregătiți să deschideți o afacere cu camere de închiriat în Lefcada. De unde aș fi putut ști? Ne-am mai văzut înainte? Dacă cea pe care am adus-o nu e fiica ta, Sofia, de unde aș fi putut ști că soția ta se îngrijește de moștenirea ei de pe insulă?” Să nu spun despre ce insulă este vorba. Îl dau deoparte și strig: „Sofia, fata mea! Sofia!” Deschid camerele la rând, toată casa era goală.” Și apoi, la parastas toți se întrebau cine era acel străin care plângea tremurând mai mult decât părinții fetei.

Din aceste mici povestiri pe care vi le-am spus, vedem că viața continuă. Însă cum e sufletul după? Cum e viața după moarte? Luați aminte! Omul își păstrează memoria. Ne amintim totul. Are cunoștința de sine, știe cine este. Spunea cineva: „Am murit și simțeam că aveam mâinile [ca în viață], că aveam o formă. Ne păstrăm caracteristicile personale. Ceea ce avem acum aici, vom avea și acolo.

Când am mers în Mitilini, în 1972, Sfinții Rafail și Irinuca nu aveau încă mănăstirea construită, cea pe care o vedeți acum. Moaștele lor încă erau în pâmânt, în oala de lut erau oscioarele ei. Toți îl descriau pe Sfântul Rafail prin aceleași cuvinte. Un bărbat frumos, înalt, cu barbă grizonată și ochi căprui mari, frumoși. Luați aminte la detalii! Astfel îl descriau toți. Acest lucru e descris și în Evanghelie. Dar, deoarece ne-am obișnuit să trăim ca și cum am dormi, navigând pe internet, în loc să ne adunăm mintea și s-o aducem acasă, am pierdut-o cu totul. Și trăim ca niște zombi, neatenți, în altă parte cu trupul, în altă parte cu mintea. În starea asta citim și din Evanghelie, fără să fim atenți.

Ce spune Hristos? În parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Au murit ambii, bogatul se chinuia în iad, Lazăr era în sânul lui Avraam. Bogatul, care se pârpălea, i-a spus lui Avraam: „Trimite-l pe Lazăr, să-mi aducă puțină apă, să-mi răcorească puțin buzele, căci mă pârpălesc aici.” I-a spus Avraam: „Tu te-ai bucurat de bunătățile tale în viața ta. Nu-ți suntem datori cu nimic.” Și bogatul spune: „Lasă-mă măcar să mă întorc puțin, să le spun fraților mei ce se petrece aici, ca să nu vină și ei.” Și, răspunde Avraam: „Au Sfânta Scriptură și pe Sfinți. Să afle de acolo frații tăi.”

Ce observăm aici? Milioane de oameni muriseră, însă bogatul îl cunoștea pe săracul care ședea la poarta casei sale. Și nu îi dădea importanță. Priviți ce spune Hristos aici: că săracul își păstrase însușirile caracteristice. Bogatul își păstrase memoria, își amintea de frații săi.

Un om m-a rugat să o pomenim pe soția sa, era bolnavă. Avea trei fii. Cel mai mic, Dimitrakis, avea 9 ani. Nu era foarte mic, avea 9 ani. Moare femeia pentru care ne rugam. Și, într-o zi, cel mic îi spune tatălui [încă sunt în viață acum]: „Tată, a venit mama și m-a luat.” Strălucea de bucurie. „Și am fost acolo unde e acum.” „Unde?”, întrebă tatăl. „Într-un loc cu copaci, flori, cu case. Ea avea o grădină a ei pe care o uda. Și avea și păsărele.” Mi-a spus tatăl. Nu îmi venea să cred. Copilul rămăsese orfan, mama lui murise. Poate că se mângâie prin intermediul viselor. „Ai văzut că mama e bine?”, spuse copilul către tată. „De aceea să nu te mâhnești.”

În ziua următoare, același lucru. Peste două zile, la fel. Așa că începuse și tatăl să intre la gânduri și să-l întrebe: „Există munți acolo?” „Nu, e o câmpie netedă.” „E soare?” „Nu, însă toate sunt foarte luminoase.” Acel om, cu care am vorbit acum o lună, nu știa ce să spună. „Tată, mama m-a dus acolo unde era bunica și bunicul. Și erau mai luminoși decât mama. Străluceau. Și aveau o casă mai mare.” „Era departe?”, îl întrebă tatăl. „Nu.” „Ce fel de haine purtau?” „Albe.” „Ce încălțăminte purtau?” Nu poți accepta aceste lucruri. De ce să le accepți? Însă omul întreba. Iar copilul spuse: „Nu se văd încălțările pentru că hainele sunt lungi.” „Ce pieptănătură avea mama?” „Nu se vede pentru că chipul strălucește tare.”

Acest lucru s-a întâmplat vreme de 10 zile. „Sunt și alții acolo? Ce spun?” „Nu aud vocile lor.” Acum încep lucrurile stranii. „Tată, mama nu are semne pe burta ei.” Femeia avea cancer și au operat-o. La care tatăl l-a întrebat: „Ai văzut burta ei?” „Nu tată, mi-a spus ea.” La asta să ia aminte iconarii ce pictează icoane. Să nu-i pictați pe sfinți cu neputințele lor fizice pe care le aveau aici. Nu îi faceți pe Sfinți cu ochelari. Dacă acolo unde s-au dus au nevoie de ochelari, mai degrabă să nu se fi dus, și degrabă nu mergem nici noi. Nu cumva să-i zugrăviți pe Sfinți cu aparate auditive. Într-o zi, copilul spuse tatălui său: „Bunica Stavroula e mai înaltă decât bunicul?” Aici am încuviințat, însă mă gândeam că văzuse vreo fotografie veche, în care bunica părea mai înaltă decât bunicul. „Da, fiul meu.” „Tată, au cu ei și un copilaș.” „Cum arăta?” „Mai scund decât mine”, spuse Dimitrakis. „Brunet, cu părul negru, lins.”

Omul îmi povestea și era gata să leșine. Copilul îl descria pe fratele său. Micuțul își descria unchiul, pe care nu-l văzuse niciodată. Murise înainte de nașterea micuțului. Mi-a spus tatăl că nici el nu și-l amintea bine pe fratele. era mic când murise fratele său. Și acest lucru îl adeverește sora sa: „Cel descris este Luca, fratele tău, care a murit când tu erai mic.”

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!