Urmăriți un documentar incredibil în care ne sunt prezentate cele mai toxice comunități de fani (fandom-uri) de pe internet. Să mulțumim lui Dumnezeu că ne păzește și să avem grijă să nu ne amestecăm și noi în astfel de medii.
Vizionare cu folos!
Powered by RedCircle
Este aproape imposibil să eviți toxicitatea pe internet, mai ales atunci când te alături comunităților online. Unele fandom-uri au membri atât de distructivi încât ar putea fi considerați periculoși. Aceste fandom-uri despre care voi vorbi se concentrează pe fani extremi și nu reprezintă fandom-urile în general. Dar din păcate aceste fandom-uri au mai mulți astfel de indivizi absolut nebuni. Numele meu este Visual Venture. Sper că aveți o săptămână frumoasă!
Capitolul 1. Fandomul streamerilor
Twitch (platformă de stream video) nu e o surpriză că a fost mereu asociată cu cultura jocurilor toxice într-o anumită măsură și fanii joacă un rol major în aceasta. Fani formează ceva numit relații parasociale cu streamerii lor preferați de pe Twitch. Aceste relații sunt relații false unilaterale pe care fanii le creează cu persoana pe care o admiră. Acești fani simt că streamerii sunt prietenii lor, dar realitatea este departe de asta.
– Nu ar trebui să vă formați o relație cu mine. Până la urmă eu sunt aici pentru divertisment. Dacă nu vă mai distrez, nu vă mai uitați! Asta e tot! Asta e ceea ce vreau de la voi, pentru că nu sunt prietenul vostru. Nu voi ieși niciodată cu voi și nu-mi pasă de voi pentru că nu vă cunosc! Nu pot!
– Sunteți un număr pentru mine! Îmi pare rău! Nu te iubesc! Aș putea să scriu pe Twitter că te iubesc, dar nu e adevărat!
Cu peste 4 milioane abonați YouTube și apariții invitate în videoclipuri cu Bella Porch și Machine Gun Kelly, Valkyrae este unul dintre cele mai mari nume din gaming și este de departe una dintre cele mai populare femei streameri din lume, dar toată această faimă și recunoaștere vin cu un preț mare, pentru că în timp ce fanii ei îi sunt loiali, unii sunt absolut obsedați de ea. Pe 13 iulie 2022, Valkyrae a apărut în emisiunea lui Anthony Padilla, ”Am petrecut o zi cu … pe YouTube”, Acolo a dezvăluit povestea de groază cu fanului ei care dus lucrurile prea departe.
– Am un fan nebun care a zburat din afara statului, și a mers la complexul 100 Thieves din Hun. M-au avertizat că tipul ăsta mă caută și că au chemat poliția și el a plecat.
Valkyrae s-a exprimat de mai multe ori pe stream cât de mult îi displac fanii parasociali și efectele negative pe care le are asupra tuturor celor din jurul ei. Cu toate astea, comunitatea ei e atât de mare încât e greu a ține sub control acest tip de fani.
– A ajuns să rămână la aeroport pentru mai multe zile, înregistrând videoclipuri spunând: ”Nu plec până când Rae nu vine să mă ia. Știu că vrea să mă vadă.” Valkyrae a explicat că ea nu a interacționat niciodată cu această persoană înainte, și nu are de unde să știe cine este. Fanul a susținut că ea i-a cerut să zboare acolo ca să poată petrece timp împreună, dar întreaga lor relație era doar în capul lui.
Din fericire pentru Rae, aici s-a terminat situația, dar pentru un streamer ca Sweet Anita au fost necesare măsuri mai drastice. Streamerița engleză, Sweet Anita, are peste 1,9 milioane de urmăritori pe Twitch și 1,6 milioane de abonați pe YouTube. De când a început să transmită în 2018, ea a devenit treptat un iubit creator de conținut. Dar la doar un an de carieră de streaming, Anita a întâmpinat o problemă serioasă. Ea a avut un hărțuitor periculos.
– Am fost urmărită și oamenii a trebuit să-l imobilizeze pe urmăritorul meu în public, pentru că nu mă lăsa în pace.
Din octombrie 2019, Sweet Anita a fost urmărită de un fan obsedat care nu vroia să o lase în pace. Hărțuitorul a început prin a-i trimite mesaje excesiv pe Twitch și pe alte platforme de social media. El găsea modalități de a se alătura lobby-urilor ei de jocuri video, implorând-o să vorbească cu el în privat și urmărea ceva mai mult. Când ea l-a refuzat, el nu a acceptat ușor.
– A început să pună detaliile mele în chat și a încercat să încurajeze și alte persoane să mă urmărească, dezvăluind detalii despre casa mea, strada mea, adresa mea. A început să pună pe net lucruri despre mine care erau foarte private, inclusiv stare medicală și lucruri de genul. Făcea amenințări și comentarii groaznice în mod constant.
De acolo, lucrurile au escaladat, el vizitând orașul Anitei. Obsesia a devenit atât de intensă încât hărțuitorul s-a cazat la doar 4 minute depărtare de unde locuia Anita. Trăind într-o frică constantă, Anita a încercat să contacteze autoritățile locale pentru ajutor, dar chiar și după ce a arătat Poliției toate dovezile și amenințările făcute împotriva ei, polițiștii fie nu au luat măsuri, fie l-au eliberat după ce l-au reținut.
– Când am raportat la Poliția că el era pe cale să apară la la mine acasă, m-a amenințat pe stream spunând: ”Voi fi acolo în 15 minute!” și Poliția a intervenit abia după 30 de minute și nici atunci nu au apărut cu adevărat. Ceea ce au făcut a fost să mă sune înapoi după 30 minute pentru a-mi explica de ce ei nu au de gând să facă ceva pentru a mă ajuta.
În acest tweet postat de Anita pe 14 iulie 2020, ea a împărtășit un mesaj terifiant de la hărțuitorul ei, spunând că el îi va pune capăt. Streamerița apoi a dezvăluit că el a stat în fața casei ei toată ziua așteptând ca ea să iasă pentru a o putea ataca. Apoi a urmărit-o peste tot și apoi a continuat să o urmărească. Doi bărbați au trebuit să-l țină pentru ca ea să poată fugi. Atunci când ea a raportat acest incident la Poliție, ofițerii au spus că vor discuta cu ea despre asta a doua zi, dar nu au făcut-o niciodată. Când ea a luat legătura cu ei, aceștia au amânat încă o zi, ceea ce arată cât de puțin au făcut pentru a o proteja.
Toate acestea s-au întâmplat între 2019 și 2020. De atunci, Sweet Anita a păstrat cele mai multe dintre problemele ei cu hărțuirile în privat, dar ei încă continuă să-i afecteze viața. În mai 2022, Anita a împărtășit capturi de ecran ale mesajelor text ale acestei persoane necunoscute care își mărturisea dragostea pentru ea, pretinzând că ea îi făcea avansuri. Mesajele aveau, de asemenea, o nuanță întunecată. Persoana scria: ”Nu vreau să îți fac rău ție și securității tale. Acest lucru este complicat, dar eu te iubesc.”
Dar în timp ce capturile de ecran erau șocante, hărțuitorul real era un om fără adăpost care s-a alăturat comunității Anitei. Când era acolo, a spus comunității despre povestea lui de viață, s-au strâns destui bani pentru a i se acoperi cheltuielile de trai și bilete la TwitchCon, care era evenimentul la care participa Anita și unde a planificat să o întâlnească și să-i facă rău. Este neclar ce s-a întâmplat cu acest tip, dar aceste incidente sunt departe de a se fi termina. Pe 3 martie 2023, Anita a pus pe Twitter ce a făcut în spatele scenei pentru a se proteja pe ea și pe alți streameri ca ea.
După ani de inactivitate din partea autorităților, Anita a decis să ducă această problema direct la Guvern. A lucrat cu un membru al Parlamentului pentru a încerca să rezolve problema, făcând propuneri pentru a crea o legislație adecvată și urmărirea penală a hărțuitorilor. De-a lungul timpului, de asemenea, a dat peste alți câțiva fani nebuni. Un om a intrat în casa ei și ea a trebuit să se lupte cu el. Un altul a atacat-o în public și unul dintre ei chiar a dormit în grădina ei pentru a o ține sub observație în orice moment. În ciuda gravității problemelor Anitei, propunerea ei a fost dată la o parte. Nimic nu putea opri acești hărțuitori, deoarece acțiunile lor nu erau tehnic ilegale în ochii legii din Marea Britanie.
Și Twitch e doar unul dintre multele locuri unde comportamentul fanilor este deranjant, pentru că fanii următorului fandom duc obsesia la nivelul următor.
Capitolul 2. Fandomul K-pop
Vreau să subliniez faptul că acestea sunt cazuri aparte de fani toxici, și că nu reprezintă întreaga comunitatea. De când genul K-pop a crescut în popularitate în America de Nord, platformele social media au devenit hub-uri mari pentru fanii K-pop. Așa că, atunci când vine vorba de fandomuri pe internet, sunt puține care se potrivesc dimensiunii și amplorii comunității K-pop, ceea ce ai putea crede că e un lucru bun pentru artiști, dar asta nu e neapărat adevărat.
Comunitatea K-pop are partea ei de fani care formează relații parasociale. Unii fani devin atât de atașați de artiștii lor preferați încât uită că nu îi cunosc în viața reală, ceea ce îi face să piardă contactul cu realitatea, exact cum au făcut cu Karina. Debutând în 2020, Aespa este un grup de fete format de SM Entertainment. Când primul lor cântec a ieșit, a devenit unul dintre cele mai populare grupuri de fete din Coreea, Asia și dincolo. Karina este liderul trupei Aespa și este cunoscută ca fața grupului. Ea a fost de asemenea, un renumit ambasador de brand, influencer și dansatoare, ceea ce a ajutat-o să crească o bază de fani gigant. Dar cu atât de mulți ochi pe fiecare mișcare a ei, orice face este imediat fie lăudat, fie criticat.
Acesta este motivul pentru care în februarie 2024, când a apărut vestea că Karina era într-o relație, presa și-a pierdut complet mințile. Conform unui raport exclusiv din 27 februarie, Karina din Aespa și un actor, Lee Jae Wook sunt implicați romantic. Noul iubit al Karinei, Lee Jae Wook, starul mai multor drame coreene bine cotate și o stea în ascensiune. Dar în ciuda reputației lor pozitive, această relație va fi un coșmar, în special pentru Karina. În industria K-pop, întâlnirile sunt considerate tabu si mulți Idoli nu au voie să aibă întâlniri, ceea ce este subliniat în multe contracte ale vedetelor. Aceste reguli sunt de obicei stabilite pentru ca vedetele K-pop să-și mențină fanii obsesivi fericiți. Mulți idoli trebuie să pară că sunt singuri și disponibili pentru dragoste, în special din partea fanilor lor.
Dar doar pentru că aceste reguli există, nu înseamnă că ele sunt întotdeauna respectate. După ce cei doi au fost văzuți împreună, ambele lor agenții de divertisment au decis să emită declarații în care anunțau relația lor publicului, dar ceea ce nu au anticipat au fost consecințele care au urmat. La o zi după ce vestea a fost dată, stocurile SM au scăzut cu 3,47%. Deși nu este confirmat dacă acesta a fost sau nu motivul pentru care prețul acțiunilor a scăzut atât de mult, acest lucru s-a întâmplat la doar câteva ore după ce anunțul cu relația Karinei a apărut, ca să nu mai vorbim de declarațiile de la ambele companii care au primit reacții mixte cu același număr de oameni care criticau relația versus cei care sprijineau relația.
Dar asta nu a fost tot ce s-a întâmplat în urma știrii. Karina a devenit o țintă a urii severe pe internet din partea fanilor care nu-i susțineau relația și au făcut tot ce au putut ca ea să știe exact ce simțeau referitor la asta. Au staționat chiar în fața sediului central al SM Entertainment în Seul cu panouri publicitare masive cu LED-uri trimise de fanii indignați ai Karinei. Cuvintele de pe aceste panouri erau șocante. ”Ți-ai ruinat cariera! Nu erai mulțumită cu dragostea de la fanii tăi?” ”De ce te-ai decis să îți trădezi fanii?” ”Cere-ți scuze sau vei vedea scăderi drastice în vânzarea albumului și rândul din față gol la concertul tău.” Al doilea camion cu mesaje a adăugat și mai multă sare pe rană. Scria: ”Karina, mai degrabă decât să-ți pară rău față de fani, ar trebui să-ți pară rău pentru tine, care ai muncit din greu 7 ani. Ți-ai ruinat singură cariera. Toate eforturile tale au fost distruse de un singur zvon despre o relație. Ești mulțumită?”
Din cauza acestui efect, Karina a trebuit să ia măsuri serioase pentru a prelua controlul asupra pagubelor. Karina, fata din grup, a trebuit să-și ceară scuze pentru că are un prieten. Într-o scrisoare scrisă de mână, adresată fanilor, Karina și-a cerut scuze pentru relația ei. De asemenea, ea a scris că promite să vindece rănile create fanilor și că se va arăta mai matură și mai muncitoare în viitor. După ce această scrisoare a fost dată publicității, agenția de divertisment a lui Lee Jae Wook a emis o declarație anunțând că el și Karina s-au despărțit. Acest lucru s-a întâmplat la doar 2 săptămâni după ce relația lor a devenit publică și la doar 5 săptămâni de când au început să se întâlnească. Deși declarația spunea că despărțirea s-a datorat faptului că amândoi doreau să se concentreze pe carierele lor, pare mai probabil din cauza controversei pe care relația a creat-o.
Și Karina nu e singurul idol K-pop a cărui viață amoroasă a avut de suferit din cauza fanilor. Alți idoli ca Jenny din Blackpink, Taeyeon din Girls generation și Krystal din FX au fost ținte ale fanilor furioși. Fanii simt un sentiment de trădare atunci când apar știri despre întâlniri, fie pentru că s-au dedicat în întregime acestor cântăreți, fie pentru că în mintea lor nimeni nu se ridică la standardul idolului lor preferat. Dar relațiile nu sunt singura controversă în care idolii se pot încurca.
O altă sursă comună de toxicitate în fandom-ul K-pop, este atunci când vine vorba de imposibilitatea de a îndeplini standardele de frumusețe asociate cu industria. Imaginați-vă că sunteți o fetiță de 9 ani care visează să devină superstar internațional. Vă mutați din SUA în Coreea de Sud pentru a urmări acest vis. După 6 ani de antrenament greu, chiar când visele încep să devină realitate, totul se destramă. Exact asta s-a întâmplat cu Kyla Massie, jumătate coreeană, jumătate americană, ale cărei vise au fost zdrobite pentru că industriei nu îi plăcea cum arată. În 2017, agenția de divertisment a anunțat un nou grup de fete, PRISTIN. Grupul includea mai mulți idoli deja celebri.
Pe 21 martie 2017, PRISTIN a debutat oficial cu un cântec numit Wewo. La început, grupul a fost întâmpinat cu o tonă de pozitivitate. Fanii au iubit cântecul lor distractiv și au simțit că grupul avea mult potențial. Însă la doar câteva luni de carieră, grupul PRISTIN a devenit copleșit cu comentarii pline de ură din partea internauților. Dar aceste comentarii nu vizau grupul, ci doar un singur membru, pe cea mai tânără membră, de doar 15 ani, Kyla Massie. Industria K-pop este notorie pentru superficialitate. Idolii sunt în mod constant comparați cu standardul de frumusețe coreean. Cerințele pentru a îndeplini standardul de frumusețe coreean sunt aproape imposibile. Idolii au nevoie de o piele curată, chiar o față mică și simetrică, ochi mari și buze pline, dar fără îndoială, cel mai important standard dintre toate este greutatea. Agențiile făceau verificări săptămânale ale stagiarilor lor, discutând despre cât cântărește fiecare persoană comparativ cu întreaga companie și dacă greutatea cuiva era doar un pic peste prag, asta îi putea pune în pericol întregul viitor în industrie.
De aceea mulți idoli K-pop și stagiari folosesc diete restrictive pentru a-și menține greutatea, precum Felix care a dezvăluit că el a trebuit să treacă printr-o dietă de 4 zile constând doar în apă, timp de 3 zile și ciorbă de oase pentru o zi. Nu numai că Kyla nu se încadra în standardul tradițional de frumusețe având în vedere că ea era jumătate albă și jumătate asiatică, dar, de asemenea, nu se încadra în termeni de greutate. La 15 ani, ea era perfect sănătosă pentru vârsta ei, dar în comparație cu restul membrelor PRISTIN, Kyla nu era la fel de subțire ceea ce a determinat o mulțime de oameni să o displacă și să trimită atenție negativă în direcția ei.
Mulți fani au împins-o pe Kyla să urmeze o dieta spunând că ea nu se potrivește cu standarde idolilor K-pop. Unii chiar au spus că Kyla trage în jos restul grupului dar toxicitatea nu a fost rea doar online. Presa și paparazzi au refuzat să ii facă orice fotografie ei singură și ea nu a mai fost văzută participând la activități de promovare a trupei cu restul grupului. Fanii aproape au cerut Kylei să fie îndepărtată din grup. Ori de câte ori PRISTIN cânta, mulțimea ovaționa cu entuziasm pe fiecare membru care cânta, dar când era rândul lui Kyla, era liniște totală. În jurul tuturor acestor reacții, Kyla a dispărut din ochii publicului pentru motive de sănătate.
Mulți fanii au speculat că asta s-a datorat urii excesive pe care o primea pentru greutatea ei, dar ani mai târziu s-a confirmat din surse apropiate Kylei că ea a luat o pauză din cauza unei contuzii. Dar Kyla nu s-a mai întors din pauză, alegând să rămână în SUA pentru totdeauna. Ea a fost văzută lucrând la un stand de carnaval în Los Angeles la scurt timp după ce a părăsit Coreea. PRINSTIN se va destrăma în 2019, la doar 2 ani după debutul lor. După ce grupul s-a destrămat, Kyla și-a creat propriul canal de YouTube unde a postat un clip despre timpul ei în PRISTIN. Ea a vorbit, de asemenea, despre zvonurile despre pauză și a clarificat toate speculațiile cu privire la motivul plecării ei. Dar deși plecarea ei nu a fost legată de comentariile negative primite asta nu înseamnă că mesajul nu a ajuns la ea. Ea a arătat cât de nemiloasă poate fi comunitatea K-pop chiar și cu cineva așa tânăr ca ea.
Dar în timp ce povestea Kylei, din fericire, are un final fericit, unii idoli K-pop merg pe un drum mai rău. Goo Hara a fost o cântăreață coreeană din grupul de fete Kara. Ea a fost una dintre cele mai populare membre și chiar a avut propriul ei debut solo în mai multe roluri în emisiuni TV coreene, dar în ciuda reputației ei îndrăgite, a fost nevoie de un singur incident pentru ca toate acestea să fie luate de la ea. În 2018 Hara lucra la o emisiunea TV coreeană: Jurnalul meu nebun de frumusețe. L-a cunoscut și a început să se întâlnească cu frizerul Choi Jong Beom.
Dar mai târziu în acel an întreaga relație va imploda, aducând în jos cariera lui Hara cu ea. Pe 13 septembrie 2018, în jurul orei 1:00 a.m. Choi Jong Beom beat ar fi pătruns în apartamentul Harei. Cei doi au intrat într-o ceartă intensă care a devenit fizică și care a condus la o despărțire. Acest lucru a devenit știre publică pe internet. Pentru a se apăra atât Hara cât și Jong Beom au postat dovezi fotografice pentru a arăta partea lor de povestea, dar acesta nu a fost sfârșitul. După ce totul a devenit public, Hara a mers la un control medical pentru a-și evalua starea de sănătate. Acolo a aflat că avea mai multe probleme grave, inclusiv sângerare internă și multiple entorse la brațe și picioare.
Între timp Jong Beom tot escalada situația ei. El a intimidat-o pe Hara cu o înregistrare video secretă. A filmat-o fără știrea ei și a folosit imaginile pentru șantaj. Hara a rămas în mare parte tăcută pe social media după ce s-au certat, dar ulterior a dezvăluit că a păstrat tăcerea din cauza înregistrării pe care Jong Beom o avea. În noaptea în care s-au certat, Jong Beom a trimis un mesaj către un jurnal de știri coreean, spunând că are fotografii și videoclipuri cu Hara pe care dorea să le împărtășească. Pentru o celebritate, un astfel de video poate să-i distrugă întreaga carieră și cu scandalul deja întâmplându-se, Hara nu a vrut să riște mai mult. Era atât de disperată să păstreze filmarea privată încât chiar l-a implorat. Hara mai târziu a recunoscut că ea i-a provocat rănile și a acceptat consecințele. Totuși, a cerut publicului să ia în considerare și acțiunile lui și încercarea sa de a folosi clipul împotriva ei.
Scandalul a ajuns curând spre sistemul de justiție coreean. Hara și Jong Beom s-au luptat în instanță. Principala apărare a avocatului lui Jong Beom a fost că el a susținut că Hara a inițiat filmarea clipului și că acesta a fost filmat cu consimțământul ei. Dacă așa ar fi fost, atunci legile coreene actuale nu l-ar fi putut pedepsi pe Jong Beom pentru pentru videoclip. Cazul a durat luni de zile, cauzând suferință emoțională pentru Hara. Chiar dacă ea era într-o luptă legală serioasă, Hara s-a întors în lumina reflectoarelor ca un idol în noiembrie 2018, dar nu a fost fără luptă. Deși Hara s-a întors la viața de idol, ea și-a petrecut majoritatea timpului la tribunal. Procesul împotriva fostului ei iubit a fost foarte public și unul dintre cele mai discutate subiecte în Coreea de Sud la acel moment și nu din motivele corecte. La momentul procesului, clipul lui Goo Hara a fost unul dintre cele mai căutate subiecte pe internet.
Există o medie de peste 5.000 de infracțiuni înregistrate cu camere spion raportate în fiecare an, dar sistemul juridic are pedepse foarte ușoare pentru aceste infracțiuni. De la revenirea în industrie, Hara a fost întâmpinată cu reacții severe din partea multor fani K-pop, supărați pe ea din cauza controversei. Secțiunea ei de comentarii a devenit un loc plin cu atât de multă negativitate încât Hara a făcut ceva ce nu se mai putea retrage. În mai 2019, Hara a postat un mesaj îngrijorător pe Instagram spunând un ultim la revedere fanilor ei. După ce această postare, managerul ei a mers de urgență la casa ei unde a găsit-o inconștientă. Hara a fost transportată de urgență la spital pentru tratament.
Ea a rămas sub supraveghere câteva luni, până în august 2019 când procesul s-a încheiat. Choi Jong Beom a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare, dar a primit o pedeapsă cu suspendare, ceea ce înseamnă că nu trebuia de fapt să meargă la închisoare. I s-au dat doar 3 ani cu suspendare. Deși echipa juridică a lui Hara lucra la atacarea sentinței, în speranța unei pedeapse mai grele, aceasta a venit prea târziu pentru că la doar 4 luni după ce instanța a luat decizia, Hara, de asemenea, a luat propria ei decizie.
Starul k-pop Goo Hara a fost o altă victimă aparentă a atacurilor online. Femeia de 28 de ani era cunoscută că suferea de depresie severă. Pe 24 noiembrie 2019, Hara a fost găsită în casa ei.
Moartea Harei a venit la doar câteva săptămâni după decesul fostei membre FX și actrițe Sulli în octombrie 2019. Sulli a fost, de asemenea, una dintre cele mai apropiate prietene ale Harei și, de asemenea, o celebritate sub atenția fanilor K-pop, și asta pentru că Sulli nu se încadra în tiparul tradițional al unui idol din industrie. Ea vorbea adesea despre subiecte care erau considerate tabu. Și-a șocat fanii K-pop cu opiniile ei diferite și cu alegerile ei controversate în materie de îmbrăcăminte. Din această cauză, Sulli s-a confruntat cu atacuri intense de mulți fani K-pop și a fost unul dintre cele mai importante exemple de toxicitate în fandumul K-pop și pentru modul în care acesta poate afecta negativ idolii.
Deși unii fani K-pop duc idolatrizarea unui cântăreț prea departe, fandomul următor ne arată că chiar și cei mai răi oameni pot avea admiratori.
Capitolul 3 Fandomul criminalilor
Fără îndoială cel mai deranjant și toxic fandom este unul care romantizează adevărați criminali condamnați. TikTok vrea să-l elibereze pe acest criminal pentru că se pare că este prea drăguț pentru închisoare.
Pe 23 mai 2018, Cameron Herrin și-a făcut prima apariție în mass-media și în titlurile de știri. În vârstă de 24 de ani, Jessica Robenalt și fetița ei Lilia și-au pierdut viața în mâinile lui. Cameron, care avea atunci 18 ani, făcea curse pe bulevardul Bayshore în Tampa, Florida, cu prietenul său, când le-a lovit pe mamă și fiică în timp ce traversau strada. Limita de viteză în zonă era de 45mile/h (=70 km/h). Cameron zbura pe străzi cu 102mile/h (=165 km/h). Cele două au fost duse la spital, dar din păcate a fost prea târziu. Lilia, fiica, avea doar 21 de luni.
Cameron la acea vreme era un cunoscut influencer TikTok și era în preajma absolvirii liceul. Dar din cauza pasiunii pentru viteză, întreaga sa viață s-a schimbat. Acum era un criminal și urmau consecințele. Procesul a fost stabilit pentru decembrie 2019, dar din cauza crizei cu blocajul în case a fost amânat până în aprilie 2021. Până la data procesului, Cameron avea acum 21 de ani. Având în vedere natura cazului, nu s-a putut face mare lucru pentru Cameron în apărare. La acuzația 2, curtea îl găsește vinovat și îl condamna la 15 ani în închisoarea de stat din Florida, care se adună la condamnarea de la acuzația 1. Asta înseamnă o condamnare totală de 24 de ani în închisoarea de stat, în timp ce prietenul său John care se întrecea în cursă cu el a fost condamnat la 6 ani. Echipa juridică a lui Cameron a încercat să obțină o sentință redusă, susținând că cei 24 ani erau prea mulți pentru un om așa tânăr ca el. Dar judecătorul nu a vrut să cedeze și acesta ar fi trebuit să fie sfârșitul.
Dar nu a fost, pentru că în timp ce Cameron își ispășea pedeapsa în spatele gratiilor, o bază de fani a fost construită pentru el și asta din cauza aspectului său. În ciuda crimei pe care a comis-o Cameron a dezvoltat o comunitate de fani pe TikTok. Oamenii au început să facă clipuri cu Cameron la Tribunal, vorbind despre cât de atractiv este și chiar au pledat pentru ca el să aibă o sentință mai mică sau pentru ca să fie eliberat de tot.
Dar Cameron nu este primul criminal care să construiască o comunitate de fani. Fără îndoială unul dintre cele mai infame cazuri de criminali transformați în idoli este Yuka Takaoka, o yanderă reală. Născută pe 28 ianuarie 1998, Yuka Takaoka a renunțat la Facultate pentru a urma o carieră ca vânzătoare la un bar în Japonia. Ea a urcat rapid treptele, devenind manager la un club popular de noapte din Tokyo. În timp ce lucra acolo și-a întâlnit prietenul, Phoenix Luna, care era de asemenea, în industria vieții de noapte. El lucra la un club de noapte numit Fusion by youth, situat în inima cartierului roșu din Tokyo. Deși nu se știe mare lucru despre relația lor, cei doi vor deveni în curând unul dintre cele mai populare cupluri din întreaga Japonie.
Pentru că lucrurile au început în curând să devină aspre în relație și în loc de a vorbi pentru rezolvarea problemelor, Yuka a decis să ia măsuri mult mai îngrozitoare. Pe 23 mai 2019, Yuka și Phoenix petreceau timp împreună. Phoenix a avut nevoie să meargă la baie, așa că Yuka a profitat de asta ca de o oportunitate pentru a cotrobăi prin telefonul lui. Dar când a început să se uite prin el, a realizat repede că erau lucruri pe care nu voia să le vadă. Pe telefonul lui, Phoenix păstra poze cu el și alte femei în timp ce lucra la clubul de noapte. Pentru Yuka acesta a fost un semn de trădare. Ea a presupus imediat că el o înșela și în loc să-l confrunte verbal, ea a decis sa-si exprime furia încercând să-l omoare.
Acesta este exact momentul în care ea a devenit idol pentru fanii yanderelor. Pentru a lămuri contextul, o yanderă este un arhetip de personaj japonez, de obicei o femeie. Yanderele sunt extrem de obsedate de persoana de care sunt îndrăgostite, ar face orice pentru a obține dragostea și aprobare lui, dar atunci când yanderele simt ca iubirea lor nu este împărtășită, atunci se întorc împotriva lor. Asta a făcut Yuka. – Dacă eu nu te pot avea, nimeni nu va putea. Deaorece Yuka credea că Phoenix o înșeală, ea a comis un act pe care nu-l mai putea retrage. Ca și yanderă, Yuka era posesivă cu Phoenix și nu dorea nici o femeie să fie cu el, dacă nu era ea.
La doar 21 de ani, Yuka și-a ruinat întreaga viață. Așezată pe hol cu Phoenix inconștient lângă ea, nu a mișcat nici un mușchi nici măcar când a sosit Poliția și atunci a fost făcută o fotografie virală, o fotografie pe care nu v-o putem arăta. Yuka a permis să fie luată în custodie fără să opună rezistență. Era lipsită de expresie în timp ce ofițerii o luau, zâmbind doar o singură dată pe tot parcursul. Ceea ce a fost cu adevărat deranjant a fost calmitatea Yukei față de crima pe care tocmai a comisese. A spus: ”A trebuit să fac asta pentru că l-am iubit pe Phoenix atât de mult și am vrut să fiu cu el atât de mult încât că nu am avut de ales. Am crezut că el spune lucruri de genul: ”Te plac si vreau sa fiu cu tine” Toate aceste lucruri ar deveni realitate dacă am muri amândoi.”
Povestea lui Yuka și-a făcut drum prin fiecare colț al internetului. Un utilizator Twitter pe nume Mom a postat prima dată despre caz pe 24 mai 2019, câștigând audiență cu peste 12.000 de aprecieri și 7.000 de redistribuiri într-o zi. O zi mai târziu, un alt tweet despre Yuka a explodat. De data aceasta a inclus fotografia ei așezată la locul crimei, adunând aproape 16.000 de redistribuiri în doar 4 zile. După tweet-urile virale, oamenii au început să o cerceteze pe Yuka Takaoka și trecutul ei și atunci au găsit contul ei de Instagram. Ea a postat poze cu ea în Cosplay și întâmplător, Yuka era în special fan al personajelor yandere. Tot mai mulți oameni au început să o asocieze pe Yuka cu personaje yandere, oferindu-i titlul de yanderă reală. Hashtag-ul #YuyuYunoChan a început să fie la modă pe diferite platforme care combinau numele lui Yuka cu un personaj anime de tip yanderă.
Unii oameni chiar au început să deseneze fan art cu Yuka, în timp ce alții au lăudat-o pentru comportamentul ei, declarând că și ei își doreau o prietenă yanderă ca Yuka. Dar cea mai bulversantă a fost crearea unui GoFundMe cu scopul de a o scoate pe Yuka din închisoare, strângând peste 3.800$ în doar 2 zile.
Dar poate cel mai iubit criminal este Richard Ramirez, hărțuitorul de noapte care a fermecat femei din spatele gratiilor până punctul în care a ajuns să aibă propriile sale hărțuitoare. Richard a avut o copilărie grea. Maltratarea din partea tatăl său și un mediu casnic nociv l-au determinat să dezvolte niște interese destul de tulburătoare de timpuriu în viața lui. Fără o figură paternă reală, Richard l-a ales pe vărul său Miguel Mike Valles ca model de urmat. Mike era criminal condamnat. Mike fascina cu viața sa ilegală, ceea ce a dăunat tânărului Richard care a considerat toate opiniile lui Mike ca fiind bune. Richard a decis să se angajeze pe același drum. El a început să comită infracțiuni, precum spargeri și mai târziu lucruri mult mai sinistre. În loc să se concentreze pe ceea ce putea fura de la victimele sale, el a găsit ceva mult mai valoros ce putea lua – viața lor. El a devenit cunoscut ca unul dintre cei mai periculoși criminali din întreaga Californie.
Timp de 14 luni a fost pe străzi un pericol pentru societate. A devenit atât de cunoscut pentru crimele sale încât i s-a dat numele de Nightstalker (tâlhar de noapte). Richard intra în case folosind ferestre sau uși descuiate. Crimele lui Richard au continuat până pe 30 august 1985. Călătorea într-un autobuz spre Tuscan, Arizona, când a realizat că fața lui era pe fiecare ziar din zonă. Un grup de rezidenți locali l-au prins și l-au închis până la venirea Poliției. Pe 22 iulie 1988, a început selecția juriului pentru procesul său.
Acesta este locul unde Richard și-a făcut prima apariție publică și, de asemenea, momentul când obsesia a început. Multe femei din întreaga lume au devenit fermecate de atractivitatea lui Richard și de comportamentul său încrezător în sala de judecată. Până în 1989, chiar la timp pentru procesul său, el căpătase o comunitate de fane care apăreau la sala de judecată doar pentru a-l vedeam puțin.
– De ce ați fost astăzi în sala de judecată?
– Am vrut doar să văd cum arată. Cred că e drăguț.
Richard a folosit acest lucru în avantajul lui. El interacționa cu aceste femei fie invitându-le să îl viziteze sau flirtând cu ele în timpul procesului. Nici măcar juriul nu a fost imun la farmecele lui. Una dintre juratele din acest proces, Cynthia Hayden, nu numai că a fost de partea lui Richard în timpul procesului, ci s-a îndrăgostit de el. De ziua îndrăgostiților Cynthia i-a trimis lui Richard un tort cu cuvintele ”I love you” scrise în glazură. Pentru Cynthia acesta a fost doar începutul. Ea petrecea timp cu Richard zilnic și când a fost intervievată pentru o carte, ea a spus că s-a îndrăgostit de el în momentul în care l-a văzut. Chiar și după pedeapsa lui Richard cu închisoarea ea îl vizita regulat. Se spune că ea ar fi aplicat pentru a obține o licență de detectiv doar ca să poată avea vizite unu-la-unu cu Richard. Relația lor ciudată a devenit și mai complicată după ce Cynthia și-a invitat părinții să vină cu ea să-l viziteze pe Richard în închisoare.
Deși acest lucru a avut loc în anii ’90, fandomul criminalului în serie este încă activ. Ani mai târziu, romantizarea lui Richard Ramirez încă nu a dispărut. Oamenii încă fac conturi de fan, obsedați de el, chiar și după ce a murit. Deși majoritatea fanilor respectă limitele, aceste povești dezvăluie partea întunecată a fandomurilor. Este un memento că admirația nu ar trebui să devină niciodată obsesie.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!