Frici, viață veșnică, despătimire, homeschooling – p. Teologos

Ascultați o discuție foarte interesantă despre fricile oamenilor contemporani, relația lor cu viața veșnică, metodele de despătimire și educația copiilor – inclusiv despre homeschooling.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Filiului Sfântului, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Pentru rugăciunile Sfinților, Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Introducere

Dragii noștri, ne aflăm cu mai multe grupuri din țară și ca de obicei din toate părțile țării, să știți, și din Transilvania, și din Moldova și din Țara Românească, cum era mai demult, adică din București. Și pentru că din timp în timp facem astfel de filmări cu pelerinii care au întrebări, din cauza asta facem și astăzi o filmare, mai ales că sunt mulți, așa, foarte bucuroși, cu foarte multe întrebări. Și ca să nu pierd din timpul vostru, să-i rog pe ei să pună întrebări.

Dacă aveți întrebări, cine are, ziceți.

Frica păcătoasă

Pelerin: Frica puternică, cum o vindecăm?

Părintele Teologos: Cum vindeci frica puternică? Sunt două lucruri aici pe care trebuie să le știi. Sunt cauzele și după care este și terapia.

Cauzele, spun Sfinții Părinți, în principal Sfântul Ioan Scărarul vorbește despre slava deșartă. Adică îți pasă foarte mult de părerea celorlalți sau, mă rog, de cum o să fii văzut și așa mai departe. Asta este una.

Doi, este vorba de lipsa de credință. Adică, da, sigur, noi avem credință în Dumnezeu. Care avem, dar în concret lucrul ăsta dispare.

Adică, da, cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul Cerului și al Pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor… dar, în clipa în care avem o problemă concretă la lucru, eu nu mai cred că Dumnezeu… poți să închizi și celularul… nu mai cred că Dumnezeu mă poate ajuta, sau că Dumnezeu știe, cum îi spune, are expertiza în ceea ce fac eu la muncă, orice aș lucra. Adică, Dumnezeu nu știe economie sau nu știe informatică sau nu știe orice altceva.

Nu, eu trebuie să cred că Dumnezeu știe și, cum îi spune, ceea ce lucrez, știe și orice altă problemă din viața mea, din cotidianul meu, știe absolut orice. Și mă poate ajuta în absolut orice. Adică, e nevoie de o credință simplă, pe care femeile simple din popor, mai ales femeile, le aveau mai de mult.

Bărbatul, uneori, se mai bazează pe forța lui fizică și pe o anumită ascendență, dacă dorești, în societate, că el e mai tare din punct de vedere fizic, și, la un moment dat, zice, mă descurc eu. Dar femeia săracă, pentru că ea este mai slabă din punct de vedere fizic, ea recurgea în trecut și și astăzi ar trebui să recurgă la credință. Și asta o ajuta foarte mult.

Și vezi, mai de mult, femeile, mai ales bunicile, țineau familia, adică ele insuflau credința în popor. Deci, prin credință, credință și nădejde. Diferența între credință și nădejde este că nădejdea este credința aplicată, credința concretă, concretizarea credinței.

Adică, eu am credința că, ce să zic, de exemplu, clasa politică din Grecia poate să facă să fie mai bine în Sfântul Munte. Eu am credința asta pentru că, într-adevăr, pot să o facă. Dar nu am nădejdea asta.

Înțelegi? În cazul lui Dumnezeu, eu am credința că Dumnezeu este destul de puternic să mă ajute, dar am și nădejdea că se ocupă de mine personal să mă ajute. Și, dincolo de asta, trebuie să avem grijă cu fobiile, cu pericolul din mintea noastră înainte de a se întâmpla. Adică, eu cred că în locul respectiv o să se întâmple ceva sau în situația respectivă.

Pelerin: Imaginația?

Părintele Teologos: Imaginație, dar de multe ori este vorba de un anumit raționament, care uneori se bazeaza și pe niște traume din trecut. Adică, dacă eu am fost bătut când am fost mic, de exemplu, sau cineva s-a comportat urât cu mine, înseamnă că toți oamenii se vor comporta astfel cu mine. Ceea ce, bineînțeles, este fals.

Deci nu este vorba de așa ceva. Deci nu trebuie să extrapolăm și, dacă s-a întâmplat odată așa ceva nu înseamnă că și în viitor se va întâmpla astfel.

Deci cam asta ar fi, bineînțeles că asta este frica păcătoasă, că tu despre asta vorbești. Dar sunt și alte frici, da? Este vorba de prudență. Adică, în clip, mie mi-e frică de, cum se spune, să nu cad în prăpastie și nu mă duc pe marginea prăpastiei.

Nu este frica păcătoasă, e o prudență. Și este și frica cealaltă, frica de Dumnezeu. E foarte important să o amintești și pe aceasta.

Frica de Dumnezeu nu este frica de tiran, care este frica de tiran, frica de cineva. Asta-i specifică catolicismului, de obicei, și islamului. Frica de Dumnezeu înseamnă frica de a nu pierde iubirea Tatălui.

Adică să nu rănesc delicatețea extraordinară a iubirii Lui Dumnezeu în inima mea.

Pelerin: Frica de a nu supăra.

Părintele Teologos: Da, frica de a nu supăra, de asta mă refer. În regulă?

Pelerin: Mulțumesc mult!

Despre pasivitate

Părintele Teologos: Alte întrebări dacă aveți. Ziceți.

Pelerin: Știind că virtuțile și binele din om reprezintă daruri ale lui Dumnezeu, în ce măsură pasivitatea, adică așteptând ajutorul Dumnezeu, este o înșelare? Cât trebuie să fie pasivitate și cât trebuie să fie aportul omului?

Părintele Teologos: Păi da… bună… Amândouă trebuie să fie sută la sută.

Pentru că relația cu Dumnezeu este supra-logică. Sută la sută așteptarea ajutorului lui Dumnezeu și sută la sută activitatea noastră, dau în total sută la sută. Asta se întâmplă.

Eu, pe de o parte, fac ce pot, dar pe de altă parte aștept total de la Dumnezeu. De ce? Pentru că, în mod normal, poziția corectă este următoarea. Eu fac ce pot, am conștiința că orice aș face n-o să reușesc, dar Dumnezeu are nevoie de această activitate a mea, de această străduință a mea, ca să-i arăt concret că doresc acel lucru și atunci Dumnezeu folosește această mărturisire a mea, ca dovadă concretă a faptului că eu doresc lucrul respectiv și atunci Dumnezeu mi-l dă, înțelegeți? Dacă eu mă bazez numai pe… Știți că este chiar o erezie condamnată la sinoade.

Dacă eu mă bazez doar pe forțele mele, adică eu prin forța mea reușesc să devin sfânt sau reușesc să rezolv, asta clar nu o să reușească. Nu o să reușească…

Pelerin: Știi de la început…

Părintele Teologos: De la început, bineînțeles.

Și cealaltă este ”pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață”. Stau cu burtă la soare și o să se întâmple la un moment dat nu știu ce minune. Nu.

Trebuie să existe și inițiativa omului coroborată cu așteptarea omului pe celălalt plan că Dumnezeu o să-l ajute în clipa în care el se aruncă în brațele iubitoare ale lui Dumnezeu. Sinergie se numește asta în termeni teologici. Cooperare.

Omul – victima influențelor

Pelerin: Auzim așa foarte mult în jurul nostru la ideea de a merge la biserică ”Pot să mă rog și acasă”. Ce am putea să le spunem?

Părintele Teologos: Îi musai. Îi musai, de ce? Adică ”este necesar” pentru cei care nu sunt din Ardeal. De ce? Pentru că omul este victima influențelor.

Omul după cădere este victima influențelor. Biserica, deci nu mă refer acum ca și la organismul divino- uman, ci mă refer la arhitectură, dacă dorești. La clădire, construcție, bravo, ăsta e cuvântul.

Biserica este o construcție făcută special după niște reguli foarte… sau mă rog, care ar trebui să fie foarte bine știute, astfel încât să genereze cadrul imersiv în care să-L putem slăvi pe Dumnezeu în pace și bună cuviință și să avem avanpremiera Raiului. Deci noi mergem în biserică pentru că acolo avem o previzualizare, o avanpremieră, un trailer, dacă dorești, a Raiului, adică acolo unde ne îndreptăm. Pentru că scopul nostru în viață este să murim cu cinste.

Asta este scopul nostru în viață, adică să ne mântuim, să murim cu o inimă iubitoare. Și este, de fapt, singurul lucru sigur din viața noastră. Veșnicia, la care se ajunge prin moarte și judecată, este singurul lucru sigur din viața noastră.

E adevărat că cei mai mulți dintre noi nici măcar nu se gândesc la treaba asta și, din cauza asta, foarte multe ori moartea îi prinde nepregătiți. În această narativă, dacă dorești, biserica este foarte importantă, pentru că îți arată unde te îndrepti, adică îți arată, măi, cam așa, cam acolo trebuie să ajung eu. Biserica aici este foarte importantă, nu numai, da, desigur este importantă și ca și arhitectură, dar, întâi de toate, ca și slujbă și, cum spuneam, cadrul imersiv în care toate simțurile noastre sunt scufundate în această atmosferă a Raiului, pe cât posibil, bineînțeles.

Adică, vederea noastră este scufundată, este îmbăiată de către ceea ce vedem, adică vorbim de icoane, vorbim de arhitectura care este o arhitectură deschisă, nu avem boltă, avem turlă, care este o arhitectură deschisă, nu este un tavan plat, un tavan așa, care-ți oprește zborul către înălțimi, îl avem pe Hristos, pe această boltă, adică un Hristos care curbează cerurile și se coboară la noi, o întreagă teologie în toată pictura care ar trebui să fie o pictură, bineînțeles, bizantină, o pictură inițiatică, după care auzul, clar și din cauza asta, chiar mulțumim, unde sunt băieții care ne-au cântat astăzi, mulțumim foarte mult, așa, muzica psaltică este o muzică care este o muzică, o muzică orizontală, muzica psaltică, deci nu este o muzică de ascultat, este o muzică de rugat pe ea.

Din cauza asta, în clipa în care ești în biserică și-l auzi pe un psalt cum cântă, te înalță și zici ce psalt bun, dar dacă asculți un concert de muzică psaltică, de ce? Pentru că muzica psaltică nu este o muzică verticală, adică o muzică de ascultat, ci este o muzică de, cum să spun, de rugat pe ea, este o sculă, astfel încât, un mijloc, astfel încât să-l facă pe omul din biserică să se roage la maxim, pentru că slujba, mare atenție, slujba nu este făcută pentru Dumnezeu. Dumnezeu nu are nevoie de comicăriile noastre.

Slujba este făcută… și nici Sfântul, care Sfântul este Dumnezeu după Har și este perfect, și este chiar foarte bine, slujba este făcută pentru noi, pentru ca fiecare dintre noi să ne rugăm la maxim. Deci scopul psaltului nu este să fie făcut, nu este să fie auzit, adică nu trebuie să-și etaleze el vocea, să facă tot felul de floricele, așa mai departe, să-l arate el ce capacități vocale este, ci trebuie să se roage astfel încât să fie un fundal sonor, un background, astfel încât eu și toți cei oamenii de rând, că și eu de tot de rând sunt, să ne putem ruga la maxim. După care avem văz, auz, avem miros, evident, în momentele importante, Părintele tămâiază, așa astfel încât, omul să se înalțe că mirosul e un simț foarte sensibil, și după care avem, evident, avem pipăitul și gustul, Sfânta Împărțășanie întâi de toate, mirungerea, anafura, aghiasmă, toate celelalte.

Deci, din cauza asta este foarte important să mergem la biserică, clar, este esențial. Pe de altă parte, desigur că salutăm și sunt foarte importante streaming-urile, adică transmisiile în direct, sau înregistrate. De obicei sunt în direct, ale slujbelor din diferite, așa, catedrale, chiar după Patriarhie. De ce sunt foarte importante? Sunt importante pentru cei care nu pot să meargă la biserică, sunt bolnavi, dar asta nu înseamnă că trebuie să devenim mari morse mofturoase, să stăm acasă, să ne uităm la Trinitas, de exemplu.

Trebuie să ne ducem acolo, pentru că acolo ne îmbăiem de har, pentru că acolo se roagă cei mulți, și în clipa în care se roagă cei mulți rugăciunile lor, ne influențează și pe noi, ne influențează și pe noi. Asta e foarte important. Poți să închizi și tu celularul.

Am răspuns? Să ajute Bunul Dumnezeu. Alte întrebări. Dacă mai are cineva, dacă nu îi spun…, aveți băieți? Zi!

Cei care nu cred în veșnicie

Pelerin: Cum îi putem ajuta pe cei care nu cred în veșnicie și au așa o credință mai formală, și tot legat de biserică se referă, că nu e nevoie să meargă la biserică și…

Părintele Teologos: Am eu credința mea…

Pelerin: Chiar cu spovedania…

Părintele Teologos: Ok.

Pelerin: Adică nu vor să se spovedească, în familie mă refer, sau…

Părintele Teologos: Da, bineînțeles. Sunt mai multe lucruri. Întâi de toate trebuie să te rogi pentru ei.

Trebuie să te rogi pentru ei. Rugăciunea ta este foarte puternică și asta nu e datorită sfințeniei tale, mă rog, poate să fie și asta, dar pentru că ești rudă cu ei, adică există relații existențiale foarte puternice între voi. Am vorbit despre faptul că noi toți suntem una, da? Toți oamenii sunt legați între ei prin niște legături foarte așa concrete, da? Și, deci, rugăciunea ta îi ajută pe cei care sunt aproapele tău, de care vorbește și Mântuitorul, da? Rugăciunea ta pe primul plan, după care exemplu personal. Adică el zice, bun, ok, să vin la biserică, dar de ce să vin la biserică? Dacă vede pe tine însă rezultatele pozitive ale mersului la biserică, el zice, da, ok, vreau și eu. Înțelegi?

Pelerin: Mai vede și negative.

Părintele Teologos: Asta este răspunderea ta, înțelegi? Și chiar vreau să-mi cer iertare de la oameni dacă văd exemplu negativ pe mine, să mă ierte. Biserica este mult mai, așa, mult mai terapeutică decât ceea ce vede pe mine. Da, mare atenție este să nu-și… apropo, pe exemple negative, dacă se agață de ele, să nu-și valideze iubirea de sine pe baza unor exemple negative din biserică, pentru că biserica nu se invalidează, terapeutica ortodoxă nu se invalidează din cauza unor oameni care nu-și iau pastilele.

Și problema cea mare este că ei oricum mor. Să nu spui că nu cred în moarte, cred că o să moară.

Pelerin: Cred că nu există nimic după moarte.

Părintele Teologos: Bun, și memoria lor, gândurile lor, unde se duc?

Pelerin: Nu există suflet.

Părintele Teologos: Nu există suflet?

Pelerin: Nu, după moarte nu mai există viață.

Părintele Teologos: Da, știu, dar se mint pe sine și pentru că ei știu treaba asta și vezi depresia este boala ateului, pentru că în clipa în care nu mai există nimic după moarte, nu mai există sens.

Pentru că tu toată viața și orice om știe că toată viața lui acumulează, acumulează, acumulează și la un moment dat, paf, dispare. Este lucrul ilogic, lucrul ăsta.

Pelerin: Mântuitorul sau Maica Domnului, Dumnezeu, Maica Domnului, da, cred, dar atât.

Noi murim și nu ne mai…

Părintele Teologos: Bun, să-i spui că am văzut, eu știu oameni care au văzut raiul, au văzut iadul, au murit, au înviat.

Pelerin: Ei n-au văzut, ei nu știu.

Părintele Teologos: Nu, nu, nu, să mă creadă pe mine.

Și să citească stivele de cărți, vagoanele de cărți în care scrie așa ceva.

Pelerin: Da, da, da, noi știm Biblia, adică știu Biblia, dar anumite citate din ea.

Părintele Teologos: Știu Biblia, păi Hristos a înviat. Avem mai multe dovezi despre învierea lui Hristos.

Pelerin: E Dumnezeu, noi nu suntem Dumnezei.

Părintele Teologos: Nu, nu, Hristos a fost om și este om.

Pelerin: Păi da.

Părintele Teologos: Păi da, și Lazăr a fost om, n-a fost Dumnezeu.

Pelerin: Nu că e Dumnezeu, a fost om, dar e Dumnezeu, adică așa argumentează.

Părintele Teologos: Bun, dar este om. 

Pelerin: Da, este, da.

Părintele Teologos: Și și Lazăr este om.

Pelerin: Maica Domnului… Și Sfântul Ioan Botezătorul.

Părintele Teologos: Da, sigur, Maica Domnului e vie, foarte vie. Eu chiar știu oameni care au văzut-o, care mai trăiesc. Înțelegi? Adică să nu stea ei îmbrățișați…

Pelerin: Au cumva o frică.

Părintele Teologos: Lasă-mă să vorbesc. Mulțumesc. Să nu stea ei îmbrățișați cu patimile lor, pentru că o să-i prindă moartea și o să fie rău de ei. Pentru că ei știu și din cauza asta le este frică de moarte.

Ei știu că moartea nu este naturală. De fapt, fiecărui dintre noi ne este frică de moarte. Dar, în afară desigur dacă ajunge cineva la Sfințenie, atunci depășește această frică de moarte.

Ei, deci spune-i să se pregătească pentru moarte și spune-i că există viață de dincolo pentru că sunt o mulțime, o mulțime, o mulțime de dovezi. Eu personal știu oameni care au văzut viața de dincolo. Eu am văzut viața de dincolo.

Pelerin: Mă întreabă că unde le-am văzut?

Părintele Teologos: Am văzut eu, spun pe cameră, eu am văzut. Deci să nu se încrânceneze. Adică bine, treaba lor, eu de dragul lor vorbesc, înțelegi? Că dacă se încrâncenează, cum să spun, nimeni nu o să bage în seamă poziția lor.

Adică moartea, mai exact, raiul și iadul vin oricum. Indiferent de cât dau ei cu pumnul în masă, oricine ar fi. Chiar mama, chiar tata, da? Și din cauza asta trebuie să accepte aceste lucruri.

Pentru că aceste lucruri, cum spuneau, și eu dau mărturie, dar sunt o mulțime de oameni, o mulțime de părinți care dau mărturie spre așa ceva. Sunt prea multe surse. Prea multe surse.

Apropo, dacă ei cred în Biblia, Lazar. Păi Laăar a fost înviat a patra zi. Adică Mântuitorul pe Lazăr, nu numai că l-a înviat l-a și recompus.

Adică… pentru că Lazăr a început să se descompună deja. Ei, deci sunt atâtea dovezi, atâtea surse independente, încât faptul că nu cred este pur responsabilitatea lor și pur greșeala lor. Să nu uităm că avem mai multe dovezi despre învierea lui Hristos, decât despre existența lui Iulius Cezar.

Care Hristos, Hristos a înviat ca om. Hristos nu a înviat ca Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu moare niciodată. Foarte important asta.

Pelerin: Deci a înviat ca om.

Părintele Teologos: Ca om, bineînțeles. Dar dincolo de asta, cum spuneam, cunosc atâtea cazuri de oameni care au înviat.

Eu știu om care murise, era pe catafalc și s-a ridicat de acolo.

Pelerin: Și am mai avut o idee, așa bine vorbesc, că nu te poți face bine cu rugăciunea, doar numai efectiv cu rugăciunea. Trebuie să iei pastile, dar nu cred că te poți face bine un om doar cu rugăciunea.

Părintele Teologos: Se poate face bine un om numai cu rugăciunea, dar într-adevăr acestea sunt minuni. Dar există. Dar eu cred că ei au poziția asta, din alte motive, iau poziția asta să nu se roage.

Acolo e problema. Clar trebuie să iei și pastile, clar trebuie să te și rogi. Numai eu de obicei când spun că nu te poți face bine numai cu rugăciunea, cel care spune treaba asta are lucrul ăsta ca pretext să nu se roage de fel.

Și se bazeze doar pe știință. Și am văzut ce a făcut știința chiar de curând. Înțelegi? Din probleme medicale.

Să nu intrăm în detalii.

Pelerin: Se ajută una cu alta.

Părintele Teologos: Da, evident, evident, evident. Pentru că sunt cele două planuri. Este planul sufletesc și planul trupesc. Planul sufletesc, dacă sufletul este sănătos, ajută foarte mult.

Și uneori poate să vindece un trup bolnav. Dar și invers. Dacă trupul este bolnav, poate să… Dacă sufletul nu este destul de tare, poate să-l tragă în jos.

Cum depășim formalitatea în viața duhovnicească

Pelerin: Și o întrebare personală așa…

Părintele Teologos: Da?

Pelerin: La început, de când am eu o viață așa aproape de biserică, parcă simțeam că aveam o spovedanie mai bună. Acum mă pierd puțin.

Nu mai reușesc să mă spovedesc cum o făceam la început. Un pic așa să mai… Mai cu frică, mai cu teamă, mai să nu spun ceva.

Părintele Teologos: Intervine obișnuința. La începutul vieții duhovnicești apare un har mare, pe care Dumnezeu tot… Sigur, totdeauna harul este în dar, dar la început este total pe gratis. Adică nu apare această cooperare de care am vorbit la început.

Ca să-ți arate Dumnezeu ca și un cofetar așa foarte bun și foarte, cum se spune, experimentat, să-ți arate ce dulciuri are în magazin. E, după aceea trebuie să lucrezi și tu puțin. Adică trebuie să cooperezi și tu puțin.

Deci acum luptă-te și nu te deznădăjdui. Continuă cu perseverență pe drumul ăsta, cu constanță, programul tău duhovnicesc și harul o să vină, o să plece, o să vină și o să plece, până când te vei stabiliza pe o curbă ascendentă.

Pelerin: Trebuie să fie luptă.

Părintele Teologos: Da, da, trebuie să fie luptă. Cu curaj, cu curaj, nu-ți fie frică. Bun, altcineva, alte întrebări.

Despre o tânără mămică în fază terminală

Un părinte: Părinte, dacă s-ar continua ceea ce a spus fratele, avem în momentul de față o tânără mămică care e într-o fază terminală și care refuză cu înverșunare preotul în ultimele momente ale ei. Ce am mai putea face pentru sufletul ei?

Părintele Teologos: Da, e o problemă foarte mare. Trebuie să vă rugați pentru ea. Trebuie să vă rugați pentru ea.

Eu chiar am în minte acum un caz. Să vă spun cazul, poate că vă ajute la evlavie. Deci în Sfântul Munte, la toți monahii din Sfântul Munte, se întâmplă o minune în clipa în care mor.

Și sper, Maica Domnului să mă învrednicească și pe mine, pentru că nu sunt vrednic. În clipa în care monahul moare, monahul atonit moare, nu se instaurează rigor mortis. Adică nu devine țapăn ca un mort, cum se spune.

Bun. A fost, din păcate, un părinte undeva, care, mă rog, din multe motive legate de războiul, din al Doilea Război Mondial, o întreagă poveste, în orice caz, a avut o viață foarte chinuită, săracu’, foarte, așa, n-a avut conducător duhovnicesc, o întreagă poveste. Bun.

Și era pe patul morții și au venit părinții la el și au spus, omule, tu mori. Și toți știau că moare, clar. Să vină un duhovnic la tine să te spovedească.

Nu! Eu n-am nevoie de duhovnic! Nu! Nu! Lăsați-mă, bine, e mult mai dur decât asta. Așa. Și părinții l-au rugat, l-au rugat, l-au rugat și, până la urmă, n-a acceptat și s-a înțepenit.

A devenit ca și masa asta. Ferească bunul Dumnezeu! Adică clar trebuie să vă rugați pentru ea. Să o lumineze bunul Dumnezeu. Să-mi dați, bine, nu pe cameră, dar după să-mi dați numele, așa, între patru ochi.

Să-i oferiți foarte multă dragoste dacă ascultă, adică dacă ajungeți cumva la ea, să o mângâiați. Pentru că… mai ales femeile… că ele sunt foarte delicate, știți, sunt așa, foarte…

Un părinte: Nu acceptă pe nimeni. Nu are voie să o caute nimeni. S-a izolat total… are doi copii mici acasă…

Părintele Teologos: Săraca… E o mare problemă. Măcar copiii respectivi, dacă ar putea să meargă și să o mângâie, chiar la propriu, chiar la propriu, adică trebuie să intre. De ce? Pentru că moartea este ura veșnică, moartea este încrâcenarea veșnică, este singurătatea veșnică. Nu moartea, iadul, iadul, iadul, la asta mă referam, bineînțeles.

Iadul este încrâncenarea veșnică, deci trebuie neapărat să pompeze cineva iubire înăuntrul ei. Evident, sigur, da, ar trebui preotul să spovedească, să o împărtășească, evident, sigur. Dar, dacă nu se poate treaba asta, măcar copiii să meargă, să o mângâie și așa mai departe.

Mai ales dacă Doamne ferește, nu cred că e desfigurată sau adică nu…

Un părinte: A cerut să nu fie vizitată pentru că nu se mai poate ridica…

Părintele Teologos:  A, ok, dar dacă nu se poate ridica, asta nu e nicio problemă, adică nu e…

Trebuie multă rugăciune și mai ales să-i puneți pe copii să se roage pentru ea, dar cu atenție și cu discernământ, ca să nu panicăm copiii, da, să se roage pentru ea.

De ce? Pentru că rugăciunea copiilor, pentru mama lor, evident, este o rugăciune foarte puternică, dacă tot este vorba de relațiile astea și, dincolo de asta, copiii sunt buni, mai curați, adică nu știu, da, sigur, de ce vorbim. Deci asta, asta… Și după asta, membri familiei, nu știu cine, adică nu cunosc, să facă gesturi de dragoste în numele ei, adică parastase, milostenie, pomelnice, astfel încât să intre, dacă o să moară, sper să nu, bineînțeles, dar, din câte spuneți, așa, astfel încât în sufletul ei, care sper să nu fie chinuit, dar, din ce spuneți, posibil că este, așa, sufletul ei să primească această dragoste pe care ceilalți o fac în numele ei, adică fac gesturi de dragoste în numele ei și atunci Dumnezeu, milostiv fiind, ia această dragoste pe care ceilalți o fac și i-o dau ei.Foarte important asta.

Sfaturi pentru preoții tineri

Un părinte: Sunt generații de preoți tineri. Ce recomandați?

Părintele Teologos:  O, Maica lui Dumnezeu!

Un părinte: Este foarte greu să facem față presiunii celor din jur.

Părintele Teologos: Așa este. Să fie la milimetru cu slujbele, adică la milimetru cu canonul, cu programul duhovnicesc, zilnic, acasă, la cameră, la chilie.

Nu, sigur, nu e nevoie de atâta construcție, de atâta dezvoltare, sigur, da, ok, dacă plouă în biserică, asta e, dar pe primul plan, preotul este omul lui Dumnezeu și el trebuie să aibă conștiința faptului că este omul lui Dumnezeu, adică eu în clipa în care îl văd pe respectivul să știu, da, ăsta e omului Dumnezeu și nu după rasă, sigur, da, și după dulamă și așa mai departe, dar întâi de toate să știu, da, ăsta, uite, așa este delicatețea Duhului Sfânt. Și asta nu vine, desigur, vine și din harul Hirotoniei, dar nu este ceva magic, știți foarte bine, ci el trebuie, după cum spuneam înainte la părintele, trebuie să lucreze și el treaba asta. Și din cauza asta, desigur, că acest lucru se impune și la mireni, evident, dar mai ales la preot, care el trebuie să aibă un plus, cu puțin mai mult să facă, să aibă o intensitate a canonului, a programului duhovnicesc de acasă.

Foarte important asta. Și să nu se încarce cu multe griji, nu cu multe griji, el ajută mult mai mult cu rugăciunea, cu prezența sa duhovnicească în parohie. De acolo încolo, duminica, clar, deci nu se există, adică asta nu e, asta e dogmă de sinod ecumenic.

Duminica trebuie să fie slujbă și cuvântul trebuie să fie dres cu sare, din experiența lui, și mai ales să vorbească oamenilor în problemele lor. Evident că da, sigur trebuie vorbit despre cum îi spune Evanghelia Duminicală, da, dar fiul meu e dependent de celulare, de ecrane, problema drogurilor, problema singurătății, problema depresii. Preotul, pentru că ortodoxia este știința medicală corectă care are ca scop vindecarea sufletului, preotul trebuie să fie pregătit, dar nu trebuie să fie pregătit la Sfinții Părinți, nu de la psihologi sau așa mai departe, da, înțelegeți, nu de la știința laică care este bâjbâitoare, adică este în ceață, așa mai departe, ci de la Sfinții Părinți, desigur, aduși în contemporaneitate, să ofere vindecare enoriașilor.

Foarte important lucru ăsta și bineînțeles, după asta ar fi foarte bine duminica, dacă se poate, după posibilitate, să facă o activitate, un ceva… așa mai departe, cel puțin duminica, slujba și slujbă și sâmbătă seara.

Legăturilor între preoţi și comunitate

Un părinte: Cum am putea noi să refacem legăturile sufletești chiar între noi preoții, pentru că ne-am însingurat după pandemie…

Părintele Teologos: Da, e o mare problemă asta.

Un părinte: Suntem în oraș, copiii noștri nu se cunosc între ei. Nu se vizitează. Deci ne-am înstrăinat unii de alții.

Părintele Teologos: Da, sigur, trebuie această agapă, această agapă care să fie duminica după biserică sau sâmbătă seara sau cândva, sau când, eu știu, când spovediți, clar, deci preotul trebuie să spovedească, să spovedească des, cât de des poate, nu foarte des, adică să nu-și pună în pericol, eu știu, stabilitatea familiei și așa mai departe, trebuie să spovedească des și, bineînțeles, trebuie să împărtășească des pe enoriași.

Dar, de exemplu, dacă sâmbătă seara, pentru că, poate că este mai, cum se spune, mai convenabil, vin oamenii la spovedit mai mult atunci sâmbătă seara, să țină un cuvânt de folos, adică hai să vorbim așa, duminica este puțin mai formal, puțin mai oficial. Sâmbătă seara, un cuvânt de folos informal sau duminica, după slujbă la o agapă, undeva, să vă întâlniți. E foarte important să vă întâlniți undeva, să fie așa mai, mai cald, mai de la inimă la inimă.

Un părinte: Eu vorbesc între familiile preoților…

Părintele Teologos: A, da, și asta.

Și acolo ar trebui cumva să vă întâlniți, dar iarăși trebuie cu multă delicatețe. De ce? Pentru că acolo nu există relație atât pe verticală, ci mai degrabă pe orizontală. Cel care se smerește e mai mare.

Adică faceți dumneavoastră primul pas, dacă aveți un preot cunoscut și așa mai departe: ”Părinte Ioan, sau așa mai departe, am venit în vizită cu doamna preoteasă…”. Trebuie încet, încet, încet, încet, încet, încet, încet. Și atunci o să vedeți că o să se deschidă puțin, dar trebuie încetuț, încetuț.

Un părinte: Și dacă după pandemie avem în comunități preoți care împărtășesc cu mai multe lingurițe și la presiunea credincioșilor?

Părintele Teologos: E o mare problemă, bineînțeles că nu este bine, sigur, dar știți care e treaba? În clipa în care un om, ceea ce…

Un părinte: Smintesc pe mulți…

Părintele Teologos: Păi da… În clipa în care un om, dar aici nu mă refer la preot ca și persoană neapărat, există atâta nevoie, un om este atâta de rănit, adică și mă refer atâta nevoie de catehizare, concentrați-vă pe lucrurile cele mai importante, adică întâi de toate să se împărtășească des, să se spovedească, pe duhovnicie, pe creșterea dragostei și după aceea, știți, nu există tradiția bisericii, împărtășirea cu mai multe lingurițe, nu știu ce, hai să nu aducem, eu știu, noutăți în biserică, se smintesc credincioșii, știți, părinte ei sunt de vină, cumva, adică să… ca să nu rănim pe preotul respectiv.

 Dorești să întrebi tu ceva?

Despre prosperitate

Pelerin: Cum să atragem în viața noastră prosperitatea? Și când zic prosperitate, mă refer din toate punctele de vedere. Mă refer și la un partener de viață, și la bani, și la o viață împlinită spiritual.

Părintele Teologos: Aha. Ți-am răspuns. Aia cu bani a fost de nota 5. Da.

Domnul a zis ”nu puteți să slujiți la doi domni”. Și la Hristos și la Mamona. Eu mai mult nu pot să zic, nu pot să fiu antihrist.

Adică ferească Dumnezeu. Desigur, evident că avem nevoie de bani. De vreme ce avem trup, avem nevoie de bani.

Adică avem nevoie de mâncare, avem nevoie de niște haine și avem nevoie și de un acoperiș deasupra capului. Deci evident că avem nevoie de o anumită stabilitate financiară. Adică să fie stabilitate, să nu fie astea scop în viață, că este total distrugător.

Total distrugător. Și atunci o să vezi că o să te părăsească și partenerul. Partenera, să mă ierte bunul Dumnezeu. Și prietenii. De ce? Pentru că banii sunt regi.

Și trebuie să știi că dacă nu se unesc sufletele, unirea trupurilor este foarte traumatică.Foarte traumatică. Ei, deci din cauza asta, tu concentrează-te pe cizelarea caracterului tău, sau cum spune Mântuitorul, concentrează-te pe găsirea împărăției lui Dumnezeu, mai bine zis, pe perfecțiunea personală veșnică. Concentrează-te pe asta și toate celelalte se vor adăuga ție.

Asta, bineînțeles, înseamnă că trebuie să ai totul și discernământ, înțelepciune. Adică tu trebuie să îți faci programul duhovnicesc pe care îl ai în fiecare zi. Dar desigur că o să mergi la biserică să găsești o parteneră de viață, o viitoare soție, înțelegi? Și o să găsești soția respectivă la biserica, de ce? Pentru că am spus că biserica este terapeutică, biserica este vindecătoare de suflet, deci dacă ea este la biserică, înseamnă că și ea are sufletul vindecat, cât de cât, și ea se luptă pentru vindecare sufletului ei.

Așa, întâi de toate trebuie să te întrebi dacă o vezi ca pe mama copiilor tăi. Dacă te poți, îți poți uni sufletul cu ea. Asta e foarte important.

Și pentru asta trebuie să ți-o imaginezi babă, bătrână, am spus-o asta de multe ori, astfel încât să-i dai la o parte frumusețea, cu care în mod natural este împodobită atunci când este tânără, ca să vezi caracterul. Și din cauza asta nu te arunca cu ochi închiși înainte, ci, cum spuneam, încet, încet, cum era mai demult. Adică vezi mai demult ce spuneau bătrânii?

Băi, încet, încet, vezi cine-i fata, vorbești cu ea și așa mai departe. Țintești, nu atât pe tema banilor, pentru că, după cum spuneam, materia divide, materia desparte. Sigur că aveau nevoie de stabilitate financiară, dar pe primul plan trebuie să fie caracterul.

Și din cauza asta, concentrează-te pe cineva, pe o fată, care seamănă pe Hristos. Că Hristos este modelul nostru și când spun pe Hristos, nu spun să-ți facă minuni, clar. Spun că trebuie să fie blândă și smerită cu inima.

Pentru că noi astăzi avem alte exemple, adică din filme și din muzică, avem cu totul și cu totul alte exemple. Sigur, eu acum nu zic să te căsătorești cu muma pădurii, că toate fetele sunt frumoase. Dar concentrează-te pe caracter.

Pe caracter și atunci o să vezi că o să fii foarte răsplătit pe tema asta. Ca să-ți cizelezi caracterul, ai nevoie de o spovedanie deasă și ai nevoie de un program duhovnicesc zilnic constant, care asta să fie prima ta grijă. Deci nu ultima ta grijă, adică nu seara la nu știu ce ori, 12 noaptea, dacă mai am timp, să-mi mai rog și eu puțin.

Nu. Primul lucru când ajungi acasă, că de vreme ce îți cauți o parteneră de viață înseamnă că ești singur, nu? Primul lucru când ajungi acasă este să te rogi. Să te rogi, să studiezi puțin Sfânta Scriptură, 10 minute. Bine, să te rogi cât poți. Da, sigur. Dar să fie constant.

Astfel încât să poți să-ți controlezi patimile sau anumite ieșiri, anumite… fiecare dintre noi are. Astfel încât să fii o prezență plăcută în fața doamnei, pentru că, mă rog, în fața domnișoarei… viitoarei doamne, pentru că totdeauna femeile caută stabilitate, caută siguranță, caută noblețe, caută eroism. Și foarte bine caută asta, caută dragoste.

E, dragoste, nimeni nu are dragoste. Dragostea vine de la Dumnezeu, nu? Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea. Dacă tu nu ai o relație bună cu Dumnezeu, nu vine dragostea în tine astfel încât să poți să reflecți mai departe către aleasa inimii tale.

Foarte important asta. Și să nu-ți fie frică să vorbești cu fetele, să nu-ți fie frică să fii nobil și să nu-ți fie frică de reject. Adică orice, cum să spun, dacă nu s-a potrivit, nu s-a potrivit.

Asta e, deci nu-i nicio problemă. Tu să fii nobil și te va valida Dumnezeu. Dacă ești virtuos, o să te ajute bunul Dumnezeu.

Despre pocăință

Pelerin: Vreau să întreb și eu ceva.

Părintele Teologos: Sigur.

Pelerin: Ce înseamnă pocăință?

Părintele Teologos: Ce înseamnă pocăință?

Pelerin: Pentru că să vă zic așa, taică-meu e penticostal. Taică-meu s-a botezat a doua oară.

Părintele Teologos: Ăla nu-i botezul.

Pelerin: Aia vreau să știu mai sigur.

Părintele Teologos: Ok, bun, stai puțin. Sunt două lucruri diferite aici. Unii sunt penticostalii și toți sectarii și alta este pocăința. Total diferit. Total diferit. A, că se numesc ei pocăiți.

Da, da, dar de fapt poporul îi numește în mod ironic pocăiți. Ok, hai să vorbim puțin despre pocăință. Cuvântul nu-i românesc, provine din rusă și din cauza asta folosesc cuvântul grecesc ca să-ți explic.

Cuvântul grecesc este ”metania” sau ”metanoia”. ”Nous” în limba greacă este celebra minte care este altceva decât logica. Mintea este atenția ultimă, focusul uman, acolo unde omul este concentrat, cea mai fină atenție.

Această minte trebuie totdeauna să fie îndreptată către perfecțiune, către Dumnezeu, către veșnicie, că ăsta este scopul nostru. Ei, la un moment dat pe drumul meu către perfecțiune apar diferiți centri de atracție. De unde are pantofii ăștia? Oare cu cât i-a luat? Ce aș putea să fac să am și eu? Înțelegi? Mintea mea, cea atenție ultima, acest focus, s-a îndreptat de la perfecțiune către adidașii lui.

Pocăința, metanoia, metania, este aducerea minții în baza ei. Ce te interesează pe tine? Tu n-ai pantofi, n-ai adidași? Ia întoarce-te înapoi, ia concentrează-te pe lucrul care este cu adevărat important în viață.

Pe desăvârșire, pe veșnicie. Aceasta este pocăința. După termenul slav.

Adică aducerea minții înapoi în baza ei, astfel încât omul să fie concentrat pe ce este necesar. Asta se face prin multe metode, prin post, rugăciune, spovedanie, evident, și așa mai departe. Și omul continuu iese din acești centri de atenție, acești centri de atracție.

Mă duc pe stradă, mă uit în urmă, a, nu trebuie să te uiți acolo. Mă uit la televizor, a, nu trebuie să te uiți acolo. Adică, în continuu, scoți mintea din magnetismul acestor centri de atracție și te îndrepți către perfecțiune.

Aceasta este o luptă continuă, până la moarte, pentru că, în continuu, avem acești centri de atracție, centri de păcat, cum îi spune în biserică. Sectarii, ereticii de fapt, care sunt de o sorginte foarte nouă, vorbim de 1515, peste 1500 de ani de la Hristos, având ca rădăcină pe Luther, un călugăr răspopit, care s-a căsătorit cu o călugăriță lepădată de rasă și care Luther, nota bene, a fost unul dintre pilonii partidului nazist german, așa, ca să știm cine este întemeietorul sectarilor, protestanților, după care și neo-protestanților, a scos multe bazaconii din el, printre care și faptul că, așa, bine, făcând lucruri foarte simple, că gata, noi suntem mântuiți, noi suntem în regulă, și de acolo poporul le spune, voi sunteți pocăiți, adică gata, nu mai aveți nevoie de nicio luptă, nu mai aveți nevoie de atenție, din cauza asta sunt numiți în popor acești protestanți, mai ales neoprotestanți, sunt numiți pocăiți. Înțelegi? Pentru că, ei zic gata, eu sunt mântuit, eu cred în Iisus și gata, sunt mântuit, nu mai am nevoie nicio luptă, nu știu, bă, voi sunteți ăia din lume, sunteți vai și-amar de capul vostru, de acolo vine.

Deci ți-am explicat și ce înseamnă pocăința, deci aducerea, retragerea minții din simțuri și din lucrurile materiale, și pe de altă parte ți-am spus care este problema cu, dacă vrei pot să intru și în mai multe detalii de ce sectarii din România sunt, adică au o credință greșită, dar nu știu dacă are rost să… cum doriți.

Pelerin: Da, taică-meu a fost înainte ortodox și eu am fost botezat la ortodcși.

Părintele Teologos: Da, foarte bine, foarte bine. Să-i spui despre Luther și să-i spui că sunt pe un drum greșit și că nu o să aibă… bine, acum ce să zic, nu o să aibă pace niciodată.

Pelerin: Da, taică-meu e botezat la ei, la penticostali de doi ani de zile.

Părintele Teologos: Mai ales la penticostali…

Pelerin: Vreau să vă zic că este aici cu mine, la muntele Athos.

Părintele Teologos: A, da, e în grup aici?

Pelerin: Nu, a rămas jos.

Părintele Teologos: A rămas jos.

Pelerin: E mai în vârstă și…

Părintele Teologos: Sigur, săracul…

Pelerin: Aștepta să vină cu…

Părintele Teologos: Să-l ajute bunul Dumnezeu. Transmite-i toată dragostea noastră și părerea noastră de rău pentru… și cu mult drag spunem, că drumul pe care l-a ales nu o să-i vindece sufletul și nu o să-i dea dragoste, nu o să-i dea bucurie, nu o să-i dea pace.

Cel mult o să-i dea exaltare și niște bani. Atât. Dar, cum spuneam, scopul nostru este veșnicia. Este fericirea veșnică. Acesta este scopul nostru. Înțelegi? Și cum spuneam, lucrul ăsta este dovedit de faptul că penticostalii n-au roade. N-au sfinți. Înțelegi? Rodul bisericii sunt sfinții. Sunt oameni care au ajuns la îndumnezeire, care fac minuni.

Ei, acolo nu există. Bine, sigur, încep să bolborosească, să vorbească în limbi, dar e caraghios lucrul ăsta.

Pelerin: Am auzit că și ei spun că fac minuni.

Părintele Teologos: Eu cunosc faze. Regie și numai regie. La un moment dat, făceau și lucruri așa foarte, adică, hilare, despre ce vorbim. La un moment dat, era unul și zicea, așa, bolborosea și se ridică în picioare și zice  ”am cuvânt de la Domnul. Deschideți Isaia, capitolul 70” și-l trage unul de mână și zice ”știi, vezi că Isaia nu are 70 de capitole”. Între altele, știu. Despre ce vorbim? Adică să nu intrăm în detalii, că… Da, dar să nu monopolizăm discuția, că tu ai pus multe întrebări, dacă aveți altcineva…

Cine n-a pus întrebări? Tu! Ești tânăr.

Despre deznădejde în viața duhovnicească

Pelerin:  Ce facem dacă am căzut în deznădejde și nu mai suntem așa înflăcărați în viața noastră duhovnicească? Începem să fim formali și indiferenți.

Părintele Teologos: Într-adevăr, întâi de toate, orice s-ar întâmpla, două lucruri: continuă drumul, orice s-ar întâmpla, continuă drumul și, doi, nu este motiv să cazi în deznădejde. Absolut niciun motiv.

Pentru că, după cum am spus la început, cred, când am discutat cu Părintele, Dumnezeu este tot Atotputernic și El trebuie să-ți dea victoria. Tu nu poți să învingi nicio patima. Adică, nu tu.

Nimeni nu poate să învingă nicio patimă. Dar tu trebuie să te lupţi ca să arăți lui Dumnezeu faptul că vrei. Și sunt oameni care se luptă ani de zile cu patimile lor.

Ok. Bun. Era un om care se lupta 14 ani cu o patimă, patimă trupească, dimineața cădea, seara mergea și se ruga în fața icoanei ”Doamne, iartă-mă și așa mai departe”. În fiecare zi. Și după 14 ani îi apare Diavolul în față la început.

Îi zice, nu ți-e rușine că tu în fiecare zi cazi în patima trupească. Vă dați seama. Așa? Tu în fiecare zi cazi în patima și vii să te rogi cu nerușinare la Hristos și așa mai departe.

Și atunci apare și Hristos acolo în față și zice: Ce am zis eu? Că acolo unde te-am găsit, acolo te judec. Și l-am găsit în fața icoanei mele rugându-se pentru mine. Și din cauza asta eu îl mântui pe el și cară-te de aici. Dispari.

Și-a explodat Diavolul de nervi și așa mai departe. Deci victoria asta e a lui Hristos totdeauna.

Și noi trebuie să înțelegem lucrul ăsta ca să ne dea El victoria. Că dacă noi ne bazăm pe puterile noastre, atunci Hristos, respectându-ne libertatea noastră de alegere, zice, băi, dacă tu te bazezi pe tine, treaba ta. Adică eu nu pot să intru.

Eu stau la ușă și bat, dacă tu nu deschizi… Și atunci, bineînțeles că omul cade în deznădejde. Deci totdeauna la Dumnezeu este victoria. Numărul 1 ăsta.

Numărul 2. Mare atenție să nu mergi pe un drum greșit. Adică eu doresc să… Eu sunt foarte afon. Sunt unul din cei mai buni afoni de pe Pământul ăsta.

Dar… Și tu? A, suntem frați. Ok. Deci eu îmi imaginez, bineînțeles, cu ajutorul diavolului, să zic așa, îmi imaginez că sunt un mare cântăreț și nu știu ce psalt sau la operă sau, eu știu, cântăreț de muzică ușoară sau de rock sau nu știu ce. Și mă imaginez pe mine pe scenă și așa mai departe. Și la un moment dat, dacă mă duc pe acest drum al imaginației bolnave, evident că o să cad în deznădejde. De ce? Pentru că văd că realitatea nu mă validează pe acest drum. A, și sunt un ratat și așa mai departe.

Adică absolutizez un anumit lucru. Niciodată nu absolutizăm absolut nimic. Absolut nimic, niciodată.

Adică da, sigur, eu vreau, bine, nu vreau, dar vreau ca și exemplu, ca să nu rănesc pe nimeni. Eu vreau să cânt. E, fac niște lecții. Se vede, după una, două, trei, îmi zice maestrul de canto, zice părinte, mergeți mai departe, că îmi sângerează urechile.

Pelerin: Păcat de urechi.

Părintele Teologos: Da, exact, păcat de urechi, știi? Zice, atunci trebuie să mă smeresc. Trebuie să am flexibilitatea să mă smeresc, să zic da, ok, nu sunt pentru asta, dar sunt pentru altceva.

Trebuie să știi că fiecare om este unic și irepetabil. Adică locul tău, pe locul tău nu poate să fie nimeni. Adică tu ești cel mai bun pentru locul tău.

E adevărat că, din cauza războiului diavolului, sau așa mai departe, a alegerilor tale greșite, tu poți să dai cu piciorul la locul tău. Dar, pe locul tău, nimeni nu este mai bun decât tine. Nimeni.

Dumnezeu este atât de puternic că a făcut pentru fiecare locul lui. Și, din cauza asta, niciodată nu trebuie să deznădăjduim. Absolut niciodată.

Înțelegi? Curaj! Și continuă-ți programul duhovnicesc. Și mai ales să ai grijă, pentru că mai ales astăzi se întâmplă treaba asta, e una din marile racile ale electronicii, să ai răbdare. Trebuie să ai răbdare.

Că oamenii nu au răbdare astăzi. N-au răbdare. De ce? Că e civilizația butonului și ei se luptă o dată de două, trei ori, după care-s gata numai.

S-a terminat și cad în deznăndejde. Știu că azi mi-a scris unul dimineața… nu azi dimineață, altădată… mi-a scris unul pe un mesaj undeva, „părinte sunt dependent de lucruri scabroase, ce văd pe net, așa mai departe, ce să fac să scap, nu știu ce, de mulți ani”. Și-i scriu. Adică, clar, închizi, păstrezi distanța, faci altceva, post, te rogi, curaj. Când îți vin în minte lucrurile astea, imediat pleci de acolo, te concentrezi pe altceva, o muncă fizică, bine, părinte, binecuvântați. Îmi scrie seara, „părinte, am făcut și încă mai am gânduri”.

Adică, el de dimineață până seara a vrut să treacă o patimă de ani de zile. Este, adică, ilogic. E nevoie de răbdare. E nevoie de răbdare și de constanță.

Să iubim oamenii

Pelerin: Și aș mai avea o întrebare. În întâlnirea dumnevoastră ați spus că Dumnezeu i-a făcut pe oameni ca să fie iubiți și lucrurile folosite.

Părintele Teologos: Așa este.

Pelerin: Însă, astăzi, noi iubim lucrurile și ne folosim de oameni.

Părintele Teologos: Am spus și asta.

Pelerin: Cum facem să ne dăm seama…

Părintele Teologos: Nu te interesează. Adică, nu că nu te interesează lucrul ăsta, tu concentrează-te pe tine să-l iubești pe celălalt.

Tu fă-ți partea ta și atunci Dumnezeu îți va descoperi acest lucru. Îți va descoperi acest lucru. Adică, o să vezi că o să scârțâie relația sau că nu o să meargă și așa mai departe.

Deci, dacă tu ești de partea lui Dumnezeu, Dumnezeu să facă astfel încât lucrurile să te protejeze. Și dacă tu ești nobil, Dumnezeu te va valida pe tine. Chiar dacă, să zic așa, din punct de vedere, eu știu, omenesc, rațional, tu ești în pierdere.

Nimeni n-a ieșit mai mult în pierdere ca Domnul Hristos. Clar. Înțelegi? Dar dacă tu ești atent pe, cum să spun, pe noblețea ta, pe virtutea ta, Dumnezeu te va valida. Și atunci o să vezi că încet, încet, dacă vezi că, adică, o să-ți descopere Dumnezeu prin anumite fapte, așa mai departe, lași relația să se stingă frumos, delicat, în regulă?

Pelerin: Da.

Părintele Teologos: Doamne ajută! Acolo parcă era cineva.

Părinţii să fie de partea copilului

Pelerin: Vreau să întreb în calitate de părinte. Copilului poate să-i vină tot felul de gânduri și trebuie ajutat, părerea mea, că nu toate vin de la el să nu se învinovățească… să-și ia o povară pe el.

Părintele Teologos: Deci, calitatea de părinte este întâi de toate înțelegerea și răbdarea. Bun, adică dragostea, dar concretizat în înțelegerea copilului și mai ales în acordarea de timp. Adică trebuie să-i dai timp, să stai cu el. Să stai cu el să înțelegi într-adevăr de ce se întâmplă lucrurile astea. Și după aceea să-i oferi soluția. Adică să fii de partea lui.

Uneori e ușor să fii de partea lui, alteori e foarte greu să fii de partea lui și când spun că să fii de partea lui, asta nu înseamnă că trebuie să-i faci toate voile, nici vorbă. Asta este chiar distructiv pentru el. Dar să fii de partea lui în rezolvarea problemei.

Problema e problemă. Problema nu-i copilul tău. Nu fii tu împotriva lui cu problemele lui sau tu cu problemele tale împotriva lui, ci fii tu cu el împotriva problemei. Adică, tata, hai să vedem cum trebuie să rezolvăm treaba asta. Asta e o problemă. Trebuie rezolvată. Cred că ar fi mai bine așa. Știi? Arată-i calea de a ieșire. Nu fii agresiv cu el.

Sigur, uneori dacă se obrăznicește, da, clar trebuie să-i spui stop, până aici. Cu fermitate. Dar dacă tu ești de partea lui, adică el se poate baza pe tine, atunci el o să se deschidă față de tine.

Și o să fiți aliați. Bineînțeles pe relație pe vertical, adică nu ești fratele lui, ci ești tatăl lui. Ei, și dacă este vorba de așa ceva, atunci nu se închide și dacă nu se închide, o să-ți spună lucrurile pe care nu știe să le gestioneze.

Dar dacă se închide, atunci într-adevăr o să încerce să rezolve singur lucrurile și pentru că nu are experiență de viață, o să greșească. Și tu trebuie să-i faci foarte clar lui că tu ești important pentru el pentru experiența ta de viață. Adică tu ai fost la vârsta lui, el nu este la vârsta ta.

Înțelegi? Și mai ales la vârsta lui, dacă e vorba de adolescență, adică perioada asta, 15 până la 20 de ani, undeva acolo, când învață foarte mult, dar creierul îi rămâne capacitatea de gestionare rămâne în urmă. Spui: tata, orice s-ar întâmpla, spune-mi că încercăm să o rezolvăm împreună, n-o să te cert, n-o să te mustru pe tine.

Dacă este, o să fim luptători împotriva, o să fim agresivi împotriva problemei, nu împotriva ta. Adică, nu, tu ești copilul meu și eu te iubesc. Trebuie să fie foarte clar treaba asta, înțelegi? Pentru că dacă nu, se închide și l-ai pierdut. L-ai pierdut pe ecrane. Este o formă de drog și trebuie să-I limitezi accesul.

Pelerin: Nu, la noi nu-i cazul. Te trezești că-ți vine un gând care te sperie, nu știi de unde-ți vine. Și care e limita între care crezi că e păcat, că vine de la tine sau te împaci cu el.

Părintele Teologos: Păi, m-ai întrebat de calități de părinte. Am crezut că ai un copil…

Pelerin: Eu să gestionez eu, pentru că primul lucru vine la mine să vorbească, nu ajunge la spovedanie, nu ajunge la preot și eu sunt primul pe listă…

Părintele Teologos: Dar am înțeles că tu ești părinte ca și părinte de copil…

Pelerin: Da, sunt. Doi chiar. Și băiat și fată și o să fie discuții diferite, ca să zic așa.

Părintele Teologos: Da, sigur, evident. Bun. Asta e altă întrebare acum. Cum discernem care gând este bun, care gând este rău? Asta e altă întrebare. Cum discernem? Întâi de toată ne rugăm. Numărul unu. Te rogi.

Și atunci o să vezi, te poți ruga, se oprește rugăciunea, e seacă, mai presus decât rugăciunea, este întrebarea. Trebuie să întrebi. Mai ales dacă e vorba de un gând foarte important.

Gândul e important pentru tine, pentru că el poate să nu fie important, da? Dar pentru tine pe tine te macină. Trebuie să întrebi. Asta e spovedania. Părinte, mă iertați, am gândul ăsta, ce fac? Părintele o să spună, ignoră-l sau așa mai departe. De obicei, cel mai bine este să ignori toate gândurile, dar dacă vezi că un gând insistă, atunci ăla trebuie spovedit și trebuie întrebat. Întrebarea.

Trebuie să întrebi pe cineva pe care îl validează Dumnezeu în fața ta. Dacă este un gând duhovnicesc, un gând spiritual, întrebi pe preot. Dacă e un gând, eu știu, legat de profesie și așa mai departe, întrebi șeful ierarhiei sau pe cineva, un specialist. Dacă e gând legat de familie, întrebi soția. Întrebi soția, înțelegi? Și în ultimă instanță trebuie să fii atent la tine însuți, să vezi ce spune conștiința, referitor la asta. Ai o strângere de inimă, te oprește conștiința. Bă, asta-i bine, asta nu-i bine. Înțelegi? Foarte important. Și astfel o să-ți dai seama care gând este bun sau nu.

Dar în general să avem grijă să nu facem foarte multe lucruri, că dacă facem foarte multe lucruri atunci într-adevăr o să putem să greșim. Cel mai bine este să fim mult mai preocupați de persoană și nu atât de lucru, cum spuneam puțin mai înainte. Și atunci o să avem mai multă iubire, mai multă luminare de la Dumnezeu și o să știm să gestionăm mai bine inclusiv gândurile. Și din cauza noi monahii facem foarte puțin lucruri pe plan material, tocmai ca să putem să gestionăm mult mai bine gândurile. În regulă?

Pelerin: Da.

Tânărul creștin

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu. Alte întrebări. Mai are cineva?

Pelerin: Cum am putea să ne menținem poziția de tânăr creștin și să facem față într-o lume în care de multe ori Dumnezeu este opțional? Și, mai important, cum am putea, pentru cei care suntem la început de drum și vrem să întemeiem o familie, să sădim asta în familia noastră? 

Părintele Teologos: Da, foarte bună întrebarea. Întâi de toate trebuie să știi că Dumnezeu… eu știu ce ai spus tu, dar eu spun cu drag, îți spun că Dumnezeu nu este opțional. Și tu știi că Dumnezeu nu este opțional. Dar totdeauna trebuie să avem conștiința faptului că Dumnezeu este în centrul existenței.

Deci în clipa în care cineva îl pune pe Dumnezeu la marginea existenței, se pune pe sineși la marginea existenței, înțelegi? Adică omul respectiv nu mai trăiește cum trebuie. Omul respectiv începe să se stingă, începe să se descompună ca și om, să devină un om sfârșit. Deci nu-ți fie frică de astfel de oameni.

Căci cu noi este Dumnezeu, înțelegeți oameni și vă plecați. Asta este de cât? De sute de ani, dacă nu de mii de ani este cântare în biserică. Și asta e, de fapt, din Psaltire, din Sfânta Scriptură.

Deci, trebuie să ai credința în clipa în care vezi că sunt oameni în lume care sunt agresivi, fac bullying și așa mai departe, să ai credință să nu te desparți de Dumnezeu. Chiar dacă, la un moment dat, poți să apari ca și retrograd, ca și depășit. Nu da atenție la lucrurile astea, spui Doamne ajută-mă pe mine și Dumnezeu te va ajuta.

Ia crucea și urmează Lui Hristos și o să vezi că Hristos te va scoate dincolo de moarte. Cel înviat te va scoate dincolo de moarte. Este foarte important.

Și această siguranță în credință trebuie să o transmiți și copiilor tăi. Dar întâi de toate trebuie să o trăiești tu și după aceea această trăire internă se va transmite și copiilor tăi.

Legătura cu rudele după căsătorie

Pelerin: Aș mai avea o întrebare dacă se poate.

Părintele Teologos: Sigur.

Pelerin: Pentru cei mai tineri, care facem tranziția de la a pleca din sânul familiei la a ne întemeia o familie, cum putem să ne raportăm la părinții noștri sau frați, surori, în contextul în care ei poate nu-și dau seama că ating anumite limite. De exemplu, eu am stabilit o chestie foarte importantă în ziua de vineri și pe mine mă sună mama, tata sau fratele: ”Ia, vino să facem asta.” ”Eu am chestia asta de făcut, deja este vorbit, nu pot să fug.”. Atunci începe un fel de fiasco.  

Părintele Teologos: Câți ani ai?

Pelerin: 21.

Părintele Teologos: Bun. Dacă e vorba de 21 de ani, sigur, ok. Pe departe, da, trebuie să fim ascultători, evident, dar la 21 de ani ei trebuie să înțeleagă că ai și o anumită libertate.

Pelerin: Nu este personală, dar eu văd în jurul meu. Am fost întrebat și n-am știut cum să răspund, pentru că știu că trebuie să există ascultarea de părinți.

Părintele Teologos: Evident, trebuie să există ascultarea de părinți, dar tinerii de la o anumită vârstă în sus capătă o anumită independență, mai ales când e vorba de rănire a altor suflete.

Adică o legătură interpersonală cu altcineva. Pentru că, sigur, mamele totdeauna, adică și la 80 de ani tot puiuțul mamei este. Mamele trebuie să înțeleagă cu mult drag și cu multă dragoste, îl spun acum către doamnele care ne urmăresc, că trebuie să îi lase pe tineri puțin mai liberi, mai ales în clipa în care văd, în mod concret, că tinerii se maturizează.

Evident. Deci nu trebuie să preseze foarte tare în clipa în care… Dar și tânărul, pe de altă parte, dacă e o problemă așa de familie și așa mai departe, clar, trebuie să judece și el că da, acuma trebuie să facă asta și cealaltă. Și, bineînțeles, trebuie să anunțe pe prieteni, știți, a intervenit ceva, eu știu, doamne ferește, o nuntă în familie sau așa mai departe, sau un eveniment major în familie, nu pot să onorez, cum îi spune, înțelegerea noastră.

Dar, totdeauna, cum spuneam, tânărul la un moment dat nu mai este atât de dependent de părinți. Dar asta fără să devină rebel. Mare atenţie. Nu ajungem la partea aia cu trotuare și cu droguri și ferească Dumnezeu. Înțelegi?

Sfaturi pentru adolescenţi

Pelerin: Părinte?

Părintele Teologos: Da.

Pelerin: Eu, în calitate de adolescent, ce ar trebui să urmăresc în viața mea duhovnicească?

Părintele Teologos: În calitate de adolescent…

Pelerin: De exemplu, acum, am 15 ani.

Părintele Teologos: Mulți înainte.

Pelerin: Mulțumesc.

Părintele Teologos: Întâi de toate, trebuie să fii atent la vârsta asta că farurile tale sunt foarte luminoase, dar bat foarte aproape. Adică n-ai experiență de viață și, cum spuneam, întreabă pe cei pe care-i validează Bunul Dumnezeu în fața ta. Întâi de toate aici spune că e vorba de duhovnic, dacă ai un duhovnic experimentat și părinți, evident. Nu atât pe prieteni, nu pe prieteni. Și la prieteni și prietenii sunt aceiași.

Adică sunt tot acolo cu mașinuța lor pe drumul vieții. Trebuie întrebat. Dacă întrebi, o să capeți experiență de viață.

Pe de altă parte, fii foarte atent la tema trupească, care la vârsta ta atrage foarte mult. Am spus că în clipa în care apar atracțiile trupești, acestea sunt traumatice dacă nu există întâi unirea sufletelor. Ca să există unirea sufletelor reală, trebuie să existe maturitatea.

Adică tu întâi trebuie să fii pregătit să-ți întemeiezi o familie și după aceea trebuie să te gândești la tot felul de lucruri. Foarte important asta. Deci concentrează-te pe duhovnicie, concentrează-te pe dependența ta față de un conducător duhovnicesc experimentat și ascultarea față de părinți.

Roagă-te și mai ales studiază pentru că acum ai o capacitate de învățare mare, adică să citești pe sfinții părinți, să citești cărțile duhovnicești care te pot forma și atunci când o să ajungi la vârsta să te angajezi sau să-ți întemeiezi o familie, o să fii un caracter matur. Oamenii de astăzi nu sunt… tinerii de astăzi nu sunt maturi, de ce? Pentru că nu s-au format duhovnicește și nu au responsabilități, nu și-au asumat responsabilități când au fost mai mici. Adică trebuie să-ți asumi o anumită responsabilitate, trebuie să înveți să faci ceva.

Întâi de toate să te rogi, să studiezi lucruri duhovnicești, dincolo de asta o meserie orice și inclusiv prin casă și așa mai departe. Asta cred că ar trebui să fie atent.

Pelerin: Și așa ca și program de rugăciune ?

Părintele Teologos: Sigur, clar, în fiecare duminică nu se discută, da, la sărbători iarăși, de acolo încolo, cât de des poți, însă mare atenție să nu generezi tensiuni în familie sau așa mai departe.

Adică, dacă treci pe lângă o biserică, intră puțin înăuntru. Înțelegi? Să ai o anumită aromă a raiului. Înțelegi? Să te destinzi puțin, să te rogi puțin.

Acasă, în fiecare zi trebuie să existe treaba asta, cât de mult, asta nu pot să spun acum, pentru că asta ar trebui să văd, cum să spun, ce putere ai, cât timp liber ai și mai departe. Asta cu duhovnicul, de obicei, pentru că duhovnicul poate să-ți vadă evoluția în timp. Adică, duhovnicul spune, roagă-te atâta și vede în timp, e greu pentru tine, poți să o duci, e prea ușor și atunci ajustează.

Pelerin: De exemplu, dintr-un timp care-mi rămâne mie teoretic liber, cam ce parte ar trebui s-o aloc pentru…

Părintele Teologos: Pentru rugăciune?

Pelerin: Nu neapărat pentru rugăciune. Pentru citit din anumite cărți sfinte.

Părintele Teologos: Cea mai mare parte, pentru că am spus că… și mai ales astăzi, trebuie să știi că astăzi, pe internet, există foarte mult zgomot informațional. Foarte greu găsești ceva care să fie… Una din problemele mele e că, bine, acum slavă Lui Dumnezeu că am multe canale și mai ales și-mi trimit oamenii, dar e foarte dificil.

Cea mai mare parte pe cărți, mai ales cărțile îți creează un mod de gândire mult mai serios decât ecranul și mult mai adânc și mult mai lent și să fii foarte atent și la treaba asta, că o să vezi că ceilalți care sunt dependenți de ecrane, o să gândească mult mai repede decât tine și mult mai dezinvolt. Nu te du-n direcția respectivă, că e capcană, pentru că ei o să gândească și mult mai superficial. Mult mai scurt, mult mai superficial.

Pentru noi ne interesează să gândim adânc. Nu să gândim superficial și repede, chiar dacă ha-ha-ha, hi-hi-hi, nu. Să fii mult mai înțelept, înțelegi? Deci cea mai mare parte acordă lucrurile astea.

Adevărat că, la un moment dat, mintea posibil să se obosească. Ascultă o muzică, dar să fie o muzică bună, da? Relaxează-te puțin. Mintea are nevoie de variație.

Dacă stai la casă, ar fi foarte bine să stai la casă, du-te puțin în grădină sau undeva, plimbă-te puțin, știi? Ajută lucrurile astea, astfel încât să trăiești o copilărie cu adevărat fericită și mai ales, foarte important, să fii cu prietenii. Prietenii sunt foarte importante persoane, pentru că persoanele sunt surse de iubire, cum spuneam, și hrănesc sufletul. Vorbim de niște prieteni cât de cât duhovnicești, adică, înțelegi? Care trebuie să fie surse de iubire.

În regulă? Bun. Da, zi.

Cum ne găsim jumătatea

Pelerin: Aș mai avea o întrebare legat tot de o întrebare a domnului. Cum ne găsim jumătatea? Și ați spus în biserică.

Părintele Teologos: Da, în biserică, sigur, evident, în biserică, să o vezi ca pe mama copiilor tăi.

Pelerin: Este o singură problem: cum ne adresăm noi? Eu aș avea o variantă dar…

Părintele Teologos: Curaj! Curaj! Fii natural. Nu în timpul slujbei, frate. După slujbă. O să fii natural. De ce? Pentru că dacă spun eu cum aș aborda eu, o să fie prietena mea. Înțelegi? Bine. Bun, băieți. Slavă Lui Dumnezeu.

Mai are cineva o ultimă întrebare? Nu, el, că tu ai întrebat multe.

Metode pentru despătimire

Pelerin: Părinte, ne puteți spune concret care sunt pașii despătimirii?

Părintele Teologos: Pașii despătimirii. Concret. Întâi de toate patima. Ce înseamnă patima?

Pelerin: Un păcat împământenit, de exemplu.

Părintele Teologos: Da, un păcat împământenit.

Un obicei prost. Da, așa este. Sunt mai multe… Nu e vorba… Sunt mai multe strategii.

Nu e vorba neapărat de ceva secvențial. Pentru că am vorbit la un moment dat de acești centri de atracție, da? Care exercită acest magnetism. Și în clipa în care mintea se lipește acolo. Asta este patima. Adică devine obicei să fie lucru respectiv, ca și cum un fier se lipește de magnetul respectiv. Și pentru că acest magnetism este simțit de către creier.

De obicei, ca și plăcere. 90%… X% din cazuri este simțit ca plăcere. Înseamnă că avem două, cel puțin două, metode. Întâi de toate este vorba de o durere contrară. Adică ai nevoie de o forță contrară ca să te tragă de acolo. O durere. Și această durere, vezi că biserica recomandă destulă durere. Adică postul e o formă de durere. Pentru că eu vreau să mănânc porc la tavă.

Biserica zice că nu, nu o să mănânci porc la tavă. Eu vreau să mă duc să fac baie în mare. Nu o să te duci să faci baie în mare. Eu vreau să dorm precum un porc. Nu o să te duci să dormi. Biserica îmi pune un anumit program ascetic, care sunt forme de durere. Metanii, post, rugăciune, spovedanii, toate astea. Și inclusiv ascultarea, care este cea mai mare formă de durere, ascultarea, pentru că nucleul existențial al omului este voia sa. Eu vreau să fac aia și ascultarea zice, nu o să faci aia, o să faci aia la alta.

Ce vrea fratele tău, ce vrea starețul tău, ce vrea doamna ta, ce vrea duhovnicul tău. Nu o să faci… Da? Așa, deci asta este prima.

A doua este tot o plăcere, dar plăcere adevărată. Pentru că patima este o plăcere strâmbată, o plăcere falsă, adică o formă de drog, de fapt, o reacție chimică care se întâmplă în creierul, în sistemul nervos uman, plăcerea adevărată este harul Duhului Sfânt. Bucuria.

Bucuria. Mă concentrez pe Hristos, mă concentrez pe duhovnicie, nu mă concentrez atât pe lupta cu patima, vai că sunt rău, că sunt ticălos, că sunt… Și asta este o formă de durere. Și mă concentrez, Doamne, ajută-mă pe mine, nu mă lăsa pe mine, Maica lui Dumnezeu, Draga de tine, ajută-mă pe mine.

Înțelegi? Mă concentrez pe studiul duhovnicesc, cum am spus, cititul cărților, ascultatul părinților, bine, acum ghinionul vostru că ați dat peste mine, ascultatul părinților duhovnicești, înțelegi? Astfel încât să-ți dea o plăcere adevărată, ca să faci comparație între… măi, asta este adevărul, asta este plăcerea adevărată și cealaltă care este apă de canal, să zic așa, înțelegi? Că se vede, se vede diferența, dar se vede diferența numai în clipa în care ai experiența duhovniciei celei adevărate, știi? A inefabilului lui Dumnezeu. Și atunci, încet, încet, în timp, scapi.

Dacă te lupți și nu te deznădăjduiești, așa, în clipa respectivă o să vezi că lupta ta odată pe deoparte și diavolul o să aibă grijă să-ți arate că nu o să poți, într-adevăr că nu poți, dar dacă te lupți, la un moment dat Dumnezeu te va ajuta să ieși.

Pentru că o să apară o sinusoidă, dar nu o să fie un sin de x, ci o să fie sin de x plus x. Și atunci, ce-a zis Dumnezeu? Băi, out.

Și iarăși, foarte important în lupta cu patimile este, pentru că am spus că este vorba de forță magnetică, forța magnetică este invers proporțională cu pătratul distanței. Adică, dacă eu mă depărtez de două ori, forța scade de patru ori, de trei ori, de nouă ori, de 16 ori, de 25 de ori.

Nu pune mâna, nu te uita, nu experia; 500 de metri distanță. Nu zic că eu sunt tare și scap. Nu ești tare, nimeni nu-i tare, înțelegi? Să n-ai… Fumezi? Ok.

Pelerin: Am fumat.

Părintele Teologos: A, ok, bun. Deci nu zic, nu zic că pun o țigară în gură, că nu-i nimic. Pentru că te duci de râpă.

E tare, te atrage, înțelegi? Foarte important lucrul ăsta. Acolo unde am căzut, acolo trebuie să fim foarte atenți, să nu ne apropiem, să nu punem mâna. Și la propriu și la figurat. Și atunci, încet, încet, scăpăm de asta.

Pelerin: Mulțumesc, părinte.

Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu.

Bine, hai să nu te nedreptățesc, ultima, ultima. Sau are altcineva o întrebare?

Dezvoltarea personală – ce este cu adevărat: lepădarea de sine

Pelerin: Ce înseamnă dezvoltarea de sine pentru a ne găsi sinele?

Părintele Teologos: Ok, dezvoltarea personală este un concept care este furat de către vestici, săracii, tot respectul pentru ei, bineînțeles, care este folosit în sens trupesc.

Nu-i adevărat. Dezvoltarea personală nu este succesul în afaceri. Dezvoltarea personală este drumul către sfințenie. Asta e dezvoltarea personală. Este lepădarea de sine. Asta e dezvoltarea personală.

Înțelegi? Dezvoltarea personală adevărată. Ce înseamnă lepădarea de sine? Am spus la un moment dat că sinele este, de fapt, sinele ar trebui să fie și este, de fapt, dar foarte strâmbat. Este sfântul pe care Dumnezeu ne-a făcut să fim.

Dar el este la ora asta foarte strâmbat de către patimi. Adică unul dintre noi, cineva dintre noi este un sfânt foarte delicat. Altul foarte artistic.

Altul foarte viteaz. Fiecare este ca o flacără, adică cunosc părinți care au văzut pe oameni ca niște flăcări albastre. În timpul în care se împărtășeau, s-au întors în biserică, au văzut pe toți că erau ca niște flăcări așa de o frumusețe extraordinară.

Ăsta este sinele. Dar acum sinele nostru este strâmbat. Adică în loc să se preocupe de această flacăra a dragostei dinăuntru lui care arde de la Dumnezeu, el o acoperă cu tot felul de patimi.

Ah, că pe mine mă interesează pantofii lui, pe mine mă interesează banul, o întreagă poveste. Atunci eu mă lepăd de acest sine al meu strâmbat, nu mă interesează adidașii lui, nu mă interesează banii, astfel încât să descopăr acel sine adevărat, acel diamant extraordinar care există înăuntrul nostru, care reflectă într-un mod fenomenal iubirea lui Hristos. Înțelegi?

Pelerin: Deci prin aceste lepădări practice se revelează sinele nostru adevărat.

Părintele Teologos: Așa este. Nu știm, nu știm cum este, dar vezi încet, încet. Tăierea voii.

Din cauza asta monahii își taie voia. Pentru că tăierea voii în clipa în care cineva vine la monahism este sine distorsionat. Că vreau aia, vreau aia, nu știu ce, și așa mai departe.

Nu, trebuie să tai. Trebuie să faci ascultare. Și din cauza asta ascultarea este esențială.

Și din cauza asta 90X% dintre sfinți sunt dintre monahi. De ce? Pentru că în monahism facem exact treaba asta. Cine are curaj și lepădare de sine, lepădare de logica sa, să facă treaba asta.

Știi că logica mea zice, a, nu e bine ce zice starețul, eu știu. Nu, nu, trebuie să lași, să faci ce spune starețul sau fratele tău, sau mă rog, în cazul vostru, duhovnicul, știi? Asta înseamnă lepădare de sine și sine adevărat. Să ajute Dumnezeu.

În regulă? Sigur, părinte, da, ultima. Da, nu, cu tot dragul.

Despre homeschooling

Un părinte: Care ar trebui să fie atitudinea noastră astazi, în situația în care devine un fenomen astăzi homeschooling-ul. Devine o tensiune între părinți, copii, bunici și copiii sunt la mijloc.

Mai nou avem în comunitățile noastre părinți care își iau copiii din sistem, motivat sau, mă rog,  și procură niște cursuri pe internet, din afară, din America, neacreditate, nerecunoscute, nevalidate.

Părintele Teologos: Depinde, este discutabil acest punct.

Un părinte: Și se creează tensiuni între părinți, între bunici, copiii sunt la mijloc, sunt izolați, neadaptați și devin, vă dați seama, pe niște hârtii care nu sunt recunoscute, copiii care nu sunt în sistem și care, la un moment dat, categoric se vor simți excluși de societate.

Părintele Teologos: Da, nu, trebuie să facem niște lucruri foarte clare aici. Întâi de toate, sigur, întâi de toate bunicii nu trebuie să se bage. Numărul unu. Clar. Deci nu bunicii cresc pe copiii, să ne înțelegem. Pentru că bunicii, soacra mai ales, așa, cu tot respectul, este proverbială în introducerea tensiunii în familie.

Mai ales dacă deja părinții au copii la școală, înseamnă că copilul respectiv are o anumită vârstă și deci părinții deja au experiență de viață. Adică nu, evident. Bun.

Deci bunicii nu trebuie să se bage. Un sfat, da, până acolo. Să nu insiste că nu este bine.

Referitor la homeschooling, într-adevăr, din păcate, există motive ca cineva să facă homeschooling. Dar, aici, într-adevăr, există responsabilitatea părinților, nu știu a cui, în principal a mamei, de obicei, că ea face homeschooling, adică, face lecții acasă cu copii ca să găsească cursuri bune, să-i pregătească pentru viață, să se ocupe de creșterea lor. Există și așa, dar este presiune asupra mamei.

Adică asupra părinților, să nu zic, asupra părinților. De acolo încolo trebuie să știți, eu cunosc oameni care, chiar dacă n-au hârtii, au reușit în viață din cauza caracterului întâi de toate, pentru că, pe primul plan, este caracterul și eu știu, adică, da, așa s-a nimerit, nu că sunt, adică nici măcar nu sunt un monah bun și nici în informatică n-am reușit, dar am cunoscut, la un moment dat, foarte, mă rog, așa, foarte din aproape. Inclusiv în informatică, care este, prin excelență, o știință de performanță foarte tehnică, că pe primul plan este caracterul.

Caracterul este pe primul loc în educație

Deci, la cel mai mare, cel puțin în vremea respectivă, la cel mai mare investment angel, cum ziceam, de investiții, companiile de investiții din Statele Unite, din Silicon Valley, la Anderson Horowitz, era principiul, if the character is less than stellar, then avoid, avoid, avoid. Adică, dacă caracterul este mai prejos de excepțional, să zic așa, evită, evită, evită. Pe primul plan este caracterul și asta se poate forma mult mai bine acasă, pentru că familia trebuie să fie în principal prima instituție de învățământ care să formeze caractere întâi de toate.

Deci, numărul unu, caracterul. Numărul doi, dacă mama se poate ocupa de copii să învețe ceva, atunci e foarte bine. Și, într-adevăr, dacă are și pregătire profesională, e foarte bine și hârtia este, oarecum, pe planul doi, să știți.

Dar, cum spuneam, aici depinde foarte mult de părinți. De părinți pentru că, uneori, n-au experiența de viață necesară, n-au experiența profesională necesară, să aleagă, cum îi spune, se aleagă cursurile care trebuie cocoloșesc pe copii, adică zic că, da, că au avut niște cursuri ușoare, că nu contează și așa mai departe. Deci, depinde foarte mult de experiența părinților.

Deci nu pot să recomand tuturor, evident, lucrul ăsta. Pe de altă parte, nu pot să spun să dispară acest fenomen, dar, clar, trebuie să spun, cine face așa ceva, trebuie să se gândească foarte bine că trebuie să se ocupe, să se asume și să se asume nu pentru 5 minute sau 10 minute, trebuie să se asume pentru o perioadă de X ani cât este școala respectivă să facă treaba asta. Dacă dorește, foarte bine, dar trebuie să știe la ce se înhamă.

Înțelegeți? Dar, foarte atent, ți-am spus cu bunicii să fie atenți…

Un cuvânt scurt pentru preotese

Un pelerin: Un cuvânt de îmbărbătare pentru maicile preotese, vă rugăm să le transmiteți.

Părintele Teologos: Către toate preotesele, vă iubim foarte mult și știm ce mare cruce aveți, martiraj, și vreau să spun oamenilor care nu sunt preoți, trebuie să știți că preoții au o cruce foarte mare pentru că trebuie să se ocupe de toate problemele parohiei, care pot să apară și la ore normale, dar și la ore anormale, așa. Unele probleme sunt ușoare, dar foarte multe sunt foarte grave pentru că nimic nu este mai greu decât vindecarea sufletului uman, pentru care s-a răstignit Hristos și trebuie să știți că preotesele duc, dimpreună cu preoții, această această cruce. Din cauza tot respectului nostru și toată dragostea noastră pentru preotesele care dacă fac răbdare o să aibă o mare o mare cunună în ceruri.

Amin. Să ajute Bunul Dumnezeu. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați