Executând ordinul statului grec, poliția elenă a cerut de la Sfânta Chinotită, organul de conducere a Sfântului Munte Athos, intervenția în forță în Sfântul Munte, folosind mașini grele pentru a-i expulza pe monahii care ocupă ilegal mănăstirea Esfigmenu.
Există asupra lor hotărâri judecătorești în acest sens din 2002, cerându-li-se oficial să părăsească mănăstirea pe care o ocupă ilegal. De asemenea, sunt pe rol și condamnări pentru câțiva părinți încă din 2013. Pentru autorități, din 2005 există noua frăție a mănăstirii Esfigmenu care stă în Karyes. Aceasta este recunoscută oficial ca fiind legitimă să vieţuiască în mănăstire.
Este adevărat că pentru vechea obște care s-a rupt de comunitatea Sfântului Munte încă de prin 1972 este dificil traiul în izolare. De asemenea, dacă ar fi expulzați, 118 monahi nu au unde să se ducă, fiind lipsiți de orice sprijin inclusiv al credincioșilor – în afară de o mică grupare care are caracterul unui cult în jurul vechii obști.
Starețul vechii obști, părintele Metodie, a exprimat pe mai multe canale o poziție dură, încrâncenată – belicoasă chiar – împotriva încercării poliției de a intra în forță. Menționăm că și mai demult cei din obștea veche și-au dovedit aplecare înspre duritate. De asemenea, notăm că motivele acestei tensiuni NU sunt motive legate de duhovnicie, de rânduiala vieții monahale athonite – asta chiar dacă obștea veche afișează sloganul „Ortodoxie sau moarte”. Cauzele sunt știute, însă din delicatețe și dragoste pentru cei implicați nu dorim să le expunem public, pentru că nu aduc folos. Ceea ce putem să spunem este că toate sursele românești pe care le-am citit pe această temă NU știu adevărul. Recomandăm cu multă dragoste și intensitate să nu se hazardeze în concluzii conforme cu propriile lor viziuni.
Mai menționăm că NU este vorba de un război în sânul comunității aghiorite – după cum greșit s-au exprimat unii – fiind vorba de
- o grupare monahală care este de fapt izolată de tradiția Sfântului Munte, chiar dacă trăiește în Athos.
- grupări din afara Sfântului Munte care folosesc poliția pe post de unealtă
Pentru că Sfântul Munte Athos este un stat autonom, conducerea acestuia are puterea de a gestiona astfel de situații, chiar dacă este un stat anexat statului elen și prin urmare, Sfânta Chinotită a oprit acțiunea poliției cel puțin temporar pentru că mediul duhovnicesc al comunității Sfântului Munte nu permite astfel de acțiuni și îndeamnă la înțelegere și bună rânduială în lumina iubirii lui Hristos.
Spre cinstea lor, obștea veche a adresat o scrisoare Sfintei Chinotite în care îi mulțumește cu mult respect pentru poziția înțeleaptă în legătură cu invazia plănuită, exprimându-și simultan și intensele neliniști că în viitor este posibil ca evacuarea să aibă totuși loc.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
16 Comment
Doamne ajuta!
„Cauzele sunt știute, însă din delicatețe și dragoste pentru cei implicați nu dorim să le expunem public, pentru că nu aduc folos. Ceea ce putem să spunem este că toate sursele românești pe care le-am citit pe această temă NU știu adevărul.”
cunoasteti cauzele si ne lasati in minciuna; si ne mai si spuneti asta? unde e folosul?
iertati
NU vă lăsăm minciuna. TOT ceea ce am scris în articol este adevărat. Nu este necesar să cunoașteți cauzele.
Cand am zis ca ne lasati in minciuna ma refeream ca ne lasati sa ne informam numai din sursele despre care spuneti ca nu stiu adevarul.
Se spun atatea despre aceasta manastire ca nu prea stim ce sa credem.
Iertati.
Nu inteleg. Ce au facut de trebuie expulzati?
Păi, este vorba că s-au rupt de comuniunea cu Sf Munte, adică nu mai sunt sub ascultare, asta înțeleg.
Și dacă nu mă înșel, de acolo se emit tot felul de profeții.
Dacă va apucați sa transmiteți o informație, transmiteti-o complet și corect.
Nu pe ocolite că deschideți ușa presupunerilor care fac din țânțar armăsar.
Altfel lăsați subiectul balta.
Oricum am aflat mai mult din comentarii decât din articol.
După cum am scris și în text, toate aceste presupuneri sunt false.
Pentru ca s-au acceptat fondurile uniunii europene, instituție bolșevică și antihristică, Sf Munte va cădea, pentru că UE nu se lasă până nu distruge ortodoxia; si o va distruge cu ajutor din interior, ca in toate țările pe care le-au așezat pe făgașul distrugerii. Vor ceda aceia care au forțat înțeparea experimentală, purtatul botnițelor și au promovat serul Pfizer ca fiind cel mai sigur și eficient. Chiar si un parinte de la schitul dvs a promovat imbotnițarea aberantă și ineficientă, pe motiv că, ce e așa de greu să porți o mască ceva timp, adică să te supui guvernelor criminale, știind de la inceput că, este o măsură aberantă și complet ineficientă; e ca și cum ne-am proteja de țânțari cu un gard de sârmă.
Sunteți plină de ură și nu spuneți adevărul – lucru care arată că Duhul cel Sfânt, duhul adevărului nu este cu dvs.
Psalm 96:11 „Cei ce iubiţi pe Domnul, urâţi răul;….”
Nu ura este problema ci impotriva a ce este ea indreptata.
Iar despre adevarul acestei situatii nu stiu care este.
Haideți mai bine să-l ajutăm pe Părintele Tănase de la Valea Plopului, e vorba de copii acolo!!!
https://www.activenews.ro/prima-pagina/Apelul-Parintelui-Gavrila-pentru-Parintele-Tanase-si-asezamantul-de-la-Valea-Plopului-190853
Știrea e mai veche, dar văd că e reluată, ceea ce mă determină să cred că situația acolo nu e bună deloc.
Mulțumesc!
Adevarul il stie doar Dumnezu. Si care este problema daca vor sa stea in izolare si sa se roage? ! Ceilati sunt mai sfinti decat ei?
Nu e nicio problemă. Problema este că nu doresc să stea în izolare și să se roage. Acolo e problema.
Acum va inteleg ! Domul sa-i lumineze!
Înțeleg că sunt niște reproșuri vizavi de text.Eu personal nici nu vreau sa-mi spună mai mult articolul pt că am ințeles oricum.De fapt, apreciez că nu spune mai multe pentru că astfel s-ar transforma intr-o tarabă de piață,iar noi niște Gură-Cască.Decât să râvnim la detalii picante,mai bine să ne rugăm la Maica Domnului să facă sa fie bine acolo.