Cum atacă diavolul – p. Teologos

Urmăriți un material în care arătăm cu exemple stadiile atacurilor demonice precum și cum putem să ne izbăvim de acestea.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere. Sfântul Aretha

Să vă spun o poveste, o poveste adevărată: în Yemenul de astăzi exista o cetate în care înflorea creștinismul. Oamenii din cetate erau virtuoși însă printre ei se distingea conducătorul cetății respective care era foarte duhovnicesc. Acest om era foarte bătrân, trecut de 90 de ani și era foarte înțelept. La un moment dat, cetatea a fost atacată de armatele unui tiran arab iudaizant care dorea ca tot teritoriul respectiv să se lepede de Hristos și să treacă la iudaism.

Pentru că atacatorii nu reușeau să ia cetatea, tiranul respectiv a recurs la un șiretlic. Le-a spus creștinilor că nu mai vrea să-i facă să se lepede de Hristos, ci le-a spus doar să predea cetatea că doar dorește să le ia birul care i se cuvenea ca tiran, ca stăpânul militar al ținuturilor respective. Conducătorul cetății i-a avertizat că este o viclenie din partea tiranului, însă cetățenii au spus că nu este adevărat și că el nu înțelege că este mai bine să cadă la pace cu atacatorul și că îi este frică din cauza bătrâneții. Atunci conducătorul le-a spus că nu este așa și că o să deschidă porțile și o să meargă el în față să-l întâmpine pe tiran ca să arate că se supune voinței cetățenilor și că nu îi este frică.

Când au deschis însă, porțile, tiranul a trecut toată cetatea prin foc și sabie și i-a martirizat pe toți în frunte cu conducătorul cetății, cu Sfântul Aretha, care acum sunt prăznuiți ca sfinți în calendar.

Desigur că v-am spus această poveste întâi de toate pentru a ne ajuta cu rugăciunile lor Sf. Aretha dimpreună cu cei peste 4 200 de martiri. În al doilea rând, însă, v-am spus asta pentru a evidenția importanța discernământului și modul în care acționează diavolii.

Oprirea de la fapta bună

La început diavolii încearcă să ne oprească să facem fapta bună. Încearcă să ne facă să ne lepădăm de virtute, de Hristos. Dacă nu reușesc asta, atunci încearcă să strâmbe fapta pe care o facem astfel încât să nu o facem după Dumnezeu, să nu o facem desăvârșit. Dacă și în aceasta sunt învinși, atunci ne împing în extreme – sau vin cu șerpuire și satisfacție în inima noastră și ne fericesc că trăim în toate după Dumnezeu, sau vin cu forță și îngrozire și ne aduc ispita pentru a ne lepăda de faptă sau chiar de Hristos. Spune Avva Isaac Sirul că dacă ai făcut o faptă bună și nu ți-a venit ispită după aceea, să știi că nu ai făcut fapta cum trebuie.

Sârguință și gândul la moarte

Ca să biruim prima groapă pe care ne-o sapă diavolii, trebuie să avem sârguință și gândul la moarte. Să nu uităm că singurele lucruri sigure din viața noastră sunt moartea, judecata și veșnicia. Aceste lucruri nu sunt numai singurele lucruri sigure, ci sunt și cele mai importante. Să nu uităm că moartea înseamnă stabilizare. Starea în care mă prinde moartea se va intensifica foarte mult după moarte și va crește în veșnicie. Nu mai există posibilitatea întoarcerii, nu mai există pocăință. În rai nu mai e nevoie, în iad este încrâncenarea veșnică care provine din închistarea omului în egoismul său. În clipa în care omul se închide, atunci dispare și iubirea lui Dumnezeu din inima sa.

Aici pe pământ tot timpul trebuie să fiu treaz, să mă gândesc: dacă mor acum sau dacă mor deseară, unde mă duc? Ce trebuie să fac, ce trebuie să schimb în viața mea astfel încât să fiu fericit în veșnicie? Să mă întreb dacă am o nefericire în mine, dacă țin ură pe cineva, dacă am o traumă, dacă nu am iertat pe cineva. Iertarea înseamnă înviere și din cauza aceasta trebuie să-i iertăm pe toți și să-i iubim până și pe vrăjmașii noștri, după cuvântul Domnului. Desigur că asta e mult mai ușor de zis decât de făcut și din cauza asta o încercăm să dăm câteva metode prin care poate cineva să se detoxifice de ură. 

Cui face rău ura

Întâi de toate, trebuie să își spună și să încerce să trăiască faptul că își face sieși rău dacă ține ura, gândurile negative. Să se silească să nu primească aceste gânduri, să se mustre pe sine și să-și mute mintea altundeva – să se concentreze pe rugăciune sau pe ce are de făcut. Dacă mintea fuge la gândurile rele, iarăși să și-o aducă înapoi la ceea ce trebuie să facă – să nu zăbovească pe gândul rău pentru că gândul rău este ca bucata de plumb care stă pe minte, iar mintea este ca ceara. Chiar dacă ni se pare că ceara are o anumită rezistență, plumbul toxic își lasă amprenta în aceasta dacă stă un timp mai îndelungat.

Din cauza asta este foarte important atunci când avem un atac demonic, atunci când gândurile insistă să spunem rugăciunea lui Iisus cu o oarecare rapiditate, cu o oarecare intensitate astfel încât în clipa în care suntem bombardați să răspundem și noi cu antiaeriana. Dacă putem și nu deranjăm pe nimeni să spunem rugăciunea șoptit și să folosim un metanier pentru că dacă ne folosim și simțul auzului – ne auzim cum spunem Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! – precum și simțul pipăitului pe metanier – asta ajută mult în concentrarea minții și deci în alungarea gândurilor și eficacitatea rugăciunii.

Lupta cu gândurile

Gândurile sunt ca avioanele, nu putem să facem să nu vină. Menirea noastră este să nu le lăsăm să aterizeze să-și lase trupele. Dacă însă vedem că este câte un elicopter care insistă să-și descarce atacatorii unde nu trebuie, atunci luăm o Bazooka și dăm după el – adică îl spunem la duhovnic. 

Sârguința constă în hotărârea noastră în războiul cu gândurile și în hotărârea noastră de a face fapte bune, chiar dacă ar fi să crăpăm. Să zicem: chiar dacă ar fi să mor, să fac cutare lucru mic. De exemplu, chiar dacă ar fi să mor, până mă duc la lucru sau la școală să spun rugăciunea lui Iisus măcar de 100 de ori. Desigur că nu murim însă astfel o să evităm războiul de gând al diavolului care ne împiedică prin tot felul de argumentații logice să amânăm fapta bună.

Pericolul amânării

Știți că principala metodă a diavolului de a-i înșela pe creștini să nu mai facă fapta bună este amânarea. Diavolul nu zice: „nu te spovedi” sau „nu te ruga”. Zice „mâine”. „Nu te spovedi acum; nu ești pregătit; mâine”. „Acum ai planurile tale de făcut, ai grijile tale.”. Fraților, omul este totdeauna pregătit să se spovedească și – în general – este totdeauna pregătit să facă faptele bune care constituie cotidianul nostru. Să punem întâi de toate pe ceilalți și nu pe noi înșine cu dorințele noastre egoiste. Sf. Ioan Teologul spune că poruncile Domnului nu sunt grele, însă din cauza asta  războiului vrăjmașului și distorsiunii din noi, omul cel vechi din noi pur și simplu nu vrea, cu motiv sau fără motiv, să facă fapte bune, ci mai degrabă să se complacă în zona de confort, să băltească în libertinajul păcatului și a gândurilor sale zicând că „și mâine e o zi” și astfel diavolul îl înșală și îi generează un obicei foarte prost transformându-l într-o mare morsă mofturoasă care foarte greu se mai urnește din deriva existențială în care se complace.

Din cauza asta este foarte important să spunem că ce bine putem să facem azi, să-l facem, fraților, și să nu-l lăsăm pe mâine. Să fim hotărâți, nobili și eroici cu mărinimie de suflet pentru că altfel ne prinde moartea fără să fi agonisit pic de iubire și chinul nostru va fi veșnic. Vom avea o nețărmurită părere de rău legată de tot binele pe care l-am fi putut face și nu l-am făcut, de toată bucuria pe care am fi putut să o simțim de la Dumnezeu și nu am simțit-o. Trebuie să fim cu ochii ațintiți asupra lui Iisus, începătorul și plinitorul credinței, Care, pentru bucuria pregătită pentru noi, a suferit crucea, n-a ținut seama de ocara ei, și astfel a șezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu ca să facă și nouă loc acolo dacă îi urmăm exemplul, desigur fiecare la măsurile noastre. Trebuie să luăm aminte la Domnul care a răbdat de la păcătoși asupra Sa o atât de mare împotrivire, ca să nu ne lăsăm osteniți și să nu slăbim în sufletele noastre. Trebuie să ne împotrivim păcatului cât de mult putem, chiar dacă nu putem să facem asta până la sânge fără darul lui Dumnezeu.

Înțelegerea celuilalt

O altă metodă pentru a scăpa de ură este punerea noastră în bascheții celuilalt. Să ne gândim de ce a acționat respectivul astfel. Ce a avut pe interior? Toți oamenii cred că fac binele, însă atunci când greșesc provine din faptul că au fost învățați distorsionat, au încercat să facă bine și au greșit, nu le-a ieșit, nu au avut resursele necesare și o mulțime de alte motive. Totdeauna trebuie să-i îndreptățim pe aceștia în interiorul nostru. Dacă ei chiar au făcut rău, să știți că această răutate îi chinuie cu mult mai mult decât pe noi chiar dacă noi credem altfel. Vedeți un vulcan care aruncă lavă în afară, întâi de toate se arte pe sineși. Da, noi trebuie să ne ferim de lava aceasta pentru că ne arde, însă în interiorul vulcanului mediul este cu mult mai nociv – arde tot. 

Explicarea agresivității oamenilor

Dacă cineva urlă și este agresiv înseamnă că îl arde și asta e problema lui întâi de toate. Să vă dau o imagine ca să înțelegeți: dacă mângâi pe cineva pe obraz, respectivul simte aceasta ca un gest de iubire. Dacă însă are acolo o arsură proaspătă, începe să urle. Așa să ne gândim când relaționăm cu celălalt și atunci vom fi atenți la subiectele care provoacă agresivitate și urlete – să le evităm. Să ne concentrăm pe subiectele care ne unesc și nu pe cele care ne divid. De asemenea, să abordăm subiectele sensibile în clipa în care vulcanii din noi toți sunt potoliți și asta poate să dureze mult timp, chiar ani. Vedeți că și atunci când mergem cu mașina, luăm curba reducând viteza și mergem pe acolo pe unde este drum. Nu tragem dintr-o dată de volan la viteză maximă ca să intrăm prin bălării pentru că atunci facem accident și ne putem pierde viața. Deciziile importante le facem când suntem liniștiți sub har și nu când avem patimile în explozie.

Faptele bune și felul lor….

Dacă avem această trezvie în viața noastră și avansăm în fapte bune ținându-ne de program și încercând să evităm hârtoapele din viața noastră prin navigarea pe un drum cât mai simplu și cât mai lin, printr-o viață cât mai simplă atunci vrăjmașii încearcă să ne deraieze de la acest drum, adică să facem fapte bune, însă nu după Dumnezeu. 

Diavolul știe din experiență ce ascultă omul și ce nu ascultă și dacă știe că omul n-o să asculte de ceva frontal, atunci îi împletește lucrul respectiv care ar fi fost bun cu o strâmbare, cu o îndreptățire oarecare sau cu o ispită ca să iasă tot rău. De exemplu, spunem că dorim să ne ajutăm familia sau să facem milostenie și acesta este un lucru foarte bun, însă diavolul ne spune să lăsăm viața duhovnicească și relațiile interumane iubitoare, duhovnicești pentru a face rost de bani pentru că ceilalți au nevoie și poate chiar au. Astfel însă ne distrugem relațiile, capacitatea de iubire, echilibrul duhovnicesc și de aici ne distrugem și viața. TR discernământ, fraților.

Fapta bună și mândria

O altă strâmbare pe care ne-o aduce diavolul este atunci când dorim să facem binele însă exagerăm cu încrederea în noi înșine și ne tulburăm încercând să facem binele și atunci ca reverberații ale tulburării demonice din noi, vom tulbura și pe ceilalți din jurul nostru prin certuri și chiar prin simpla noastră prezență plină de energia demonică care vine din distorsionarea mândriei din noi, din lipsa flexibilității smereniei. Aici sunt prea multe exemplele din partea celor care se cred mari și tari și într-un final îi smerește Dumnezeu că aleargă în ultima clipă să rezolve ceea ce părea o floare la ureche la început. E mare păcat pentru că omul respectiv putea să facă lucrul cu pace, liniște și de calitate în loc să se tulbure și să tulbure pe toată lumea și să iasă din program, și făcându-l și de o calitate îndoielnică. E ca și în fabula cu iepurele și broasca țestoasă la concursul de alergări. 

Un caz

Desigur că există și partea contrară, când distorsiunea vine din râsul nelalocul lui. Să vă dau un caz, că tot vorbim de concursuri: când am fost la facultate am fost invitat la ziua onomastică a unei prietene din cercul nostru de prieteni. Ne simțeam foarte bine acolo și la un moment dat unul dintre prieteni a venit cu ideea să organizăm un concurs în care fiecare să-și etaleze vocea, aptitudinea de dans și alte probe pe care nu le mai țin minte acum. Era un juriu care evalua pe concurenți – eu eram desigur în juriu pentru că nu aveam nicio aptitudine.

De departe, favorita concursului era o prietenă de-a noastră care era frumoasă ca toate fetele de vârsta ei și știa foarte bine să cânte și să danseze, era chiar într-o formație, dacă îmi aduc bine aminte. Toți ceilalți erau mai mult sau mai puțin pe lângă subiect, hai să zicem – zic asta ca să nu cumva să-i rănesc pe foștii mei prieteni din tinerețe pe care îi iubesc foarte mult. Deci era foarte clar că o să câștige fata care era cântăreață și dansatoare. Numai că nu a câștigat.

De ce? Pentru că atmosfera era una foarte haioasă, cu râsete peste tot, în timp ce ea concura ca o profesionistă. Și ea a luat doar note medii în timp ce un băiat care – cum să spun – prin prestația sa ne-a făcut, oarecum fără să vrem și fără să vrea, ne-a făcut să râdem cu lacrimi de lipsa lui totală de voce și de grație și a câștigat el.

Săraca fată, s-a mâhnit, însă a ținut în sine și s-a retras într-o cameră din casa gazdei să stea singură acolo. În atmosfera exuberantă nimeni nu i-a văzut lipsa – nici eu, să mă ierte bunul Dumnezeu, până când nu mi-a spus gazda să mă duc să vorbesc cu ea. Mi-am cerut iertare – sincer vorbind nu mi-am dat seama în atmosfera de râsete care era acolo ce se întâmplase. Slavă lui Dumnezeu că a fost foarte delicată și a spus că nu e nimic. Și acum aș dori să-mi cer iertare de la ea, dacă vede acest clip.

Trezvia și sfatul

În alte situații, fraților, la petreceri sau în alte situații cu mult râs, vrăjmașul face ispite și se rănesc suflete foarte ușor. Să avem grijă totdeauna să avem trezvie, să nu ne strâmbăm că rănim.

Pentru a scăpa de aceste strâmbări care vin de la cel rău, este nevoie să întrebăm și să suferim ocara dojanei dacă aceasta apare. Trebuie să avem curajul întrebării și flexibilitatea smereniei pentru a putea încasa și un răspuns care să ne taie voia. Este un dat că vrăjmașul ne va strâmba drumul atunci când suntem pe cale pentru că acesta are o experiență de mii de ani și cunoaște drumul corect și care sunt capcanele care pot fi întinse, care sunt centrii de atenție care pot să-l atragă pe om în mlaștini, în timp ce noi suntem – evident – prima dată pe drumul vieții și este nevoie de timp și mai ales, de întrebare pentru a câștiga experiența drumului corect.

Pentru că este esențial să avem un conducător care să ne scoată din ceața în care ne aflăm, totdeauna să fim foarte recunoscători lui Dumnezeu când ne dă un astfel de conducător, chiar dacă din punct de vedere uman acesta poate că este inferior nouă. Dacă nu mulțumim atunci să știți că Dumnezeu nu acceptă acest lucru și omul nerecunoscător se chinuie, otrăvit de însăși lipsa sa de recunoștință, de mustrările sale de conștiință pe care le are, indiferent dacă vrea să recunoască sau nu. Desigur că dacă se pocăiește și recunoaște, atunci se eliberează și inima se luminează de delicatețea lui Hristos. Dacă nu, atunci rămâne în întunericul încrâncenării sale.

O poveste pururea actuală

Să vă spun o poveste, o poveste veche de mai bine de 200 de ani, o poveste care este pururea actuală: la o nuntă când mirii dimpreună cu nuntașii se aflau în plină distracție apare dintr-o dată un bătrân marinar care începe să-și spună povestea. Toți cei prezenți se uită cu indignare la noul venit că de ce îi deranjează. După scurt timp indignarea se transformă în mirare și după aceea în multă luare aminte.

Vasul cu pânze în care se afla bătrânul marinar își începe călătoria sub cele mai bune auspicii, însă datorită furtunii puternice, vasul este târât în apropierea Antarcticii. Situația era foarte grea și asta nu numai datorită frigului și a furtunii, ci mai ales datorită ceții pentru că în ceața deasă nu puteau să vadă unde sunt stâncile și icebergurile în fața lor astfel încât să ferească corabia să nu se scufunde. În această situație critică, apare în fața lor un albatros care zboară în fața corăbiei. Marinarii, urmărindu-l reușesc să scoată corabia din ceață și dintre ghețuri și astfel să se salveze. După ce totul este bine și au scăpat, marinarul spune că nu mai avem nevoie de pasărea asta pentru că de fapt ea a purtat ghinion și omoară pasărea, albatrosul cu arcul. La început ceilalți marinari sunt împotriva faptei însă într-un final sunt de acord cu marinarul ucigaș, făcându-se și ei parte la crimă.

Legea duhovnicească, însă, restabilește dreptatea și vântul se oprește și deci și vasul rămâne blocat în mijlocul mării vreme de multe zile, iar marinarii încep să sufere cumplit de sete. Își dau seama de greșeala lor și atunci ca și canon leagă albatrosul mort de gâtul marinarului ucigaș. Cu toate acestea, vântul tot nu apare și situația se înrăutățește din ce în ce mai mult până când la un moment dat, spre stupoarea lor apare în zare o corabie care se îndreaptă către ei. Marinarii sunt cu totul uimiți cum de poate corabia respectivă să navigheze fără niciun pic de vânt. Cu toate acestea fac semne disperate după ajutor fără să primească niciun răspuns.

Un punct de cotitură

Când corabia străină se apropie cei 200 de marinari văd cu stupoare pe puntea corabiei străine doar două personaje: Moartea și Viața-mai-rea-decât-Moartea care joacă la zaruri viețile marinarilor. Moartea câștigă sufletele tuturor marinarilor în afară de sufletul marinarului care a ucis pasărea, suflet care este câștigat de Viața-cea-mai-rea-decât-Moartea, pentru că aceasta consideră sufletul marinarului ucigaș mai de valoare pentru ea. Astfel toți marinarii încep să moară rând pe rând, în afară de marinarul ucigaș care nu putea să moară orice s-ar fi întâmplat. 

După ce moare tot echipajul, fiecare marinar având un imens reproș în ochii săi către marinarul cu albatrosul de gât, acestuia din urmă, rămas singur la bordul corabiei nemișcate, începe să se pocăiască, începe să i se înmoaie inima și după mai multe zile în această stare, începe să-și dea seama de frumusețea creației și a creaturilor mării așa cum le-a făcut Dumnezeu. Începe să se pocăiască de fapta sa și începe să se roage lui Dumnezeu să-l ierte. Când inima sa se înmoaie cu apa lacrimilor de pocăință, atunci și Dumnezeu cel drept îl iartă și albatrosul îi cade de la gât în mare iar apa ploii începe să cadă din cer peste el și peste trupurile moarte ale foștilor săi colegi de echipaj. Corabia este împinsă de bunul Dumnezeu către un țărm din apropiere de unde este văzută de către un pustnic care vine într-o barcă în întâmpinarea corabiei dimpreună cu ucenicul său și cu un pilot. Corabia se scufundă într-un vârtej, însă bătrânul marinar este salvat de către pustnic și cei dimpreună cu el în barca lor.

Când pustnicul aude spovedania bătrânului marinar și când îl vede chinuit de mustrările de conștiință în urma crimei pe care a comis-o, îi dă canon ca să meargă în toată lumea să spună tuturor povestea sa, povestea bătrânului marinar, – the rime of the ancient mariner – spre învățătură de minte.

Să luăm aminte!

Să știți că până astăzi povestea bătrânului marinar se repetă iarăși și iarăși. Să fim atenți să nu omorâm niciodată pe cei care ne-au făcut bine atunci când nu mai avem nevoie de ei, chiar dacă îi socotim inferiori nouă. Dumnezeu cel drept nu acceptă așa ceva.

Țin minte la un moment dat că un astfel de albatros, se ruga lui Dumnezeu și zicea: Doamne, dacă ceea ce mi-au făcut este rău, să se pocăiască, iar dacă ei consideră că e bine, să pățească și ei la fel. Atunci Domnul i-a vorbit cu multă iubire și fermitate și i-a zis: „Nu zi asta că e blestem! Mă ocup Eu!”. Atunci o iubire imensă a înmuiat inima celui rănit și acesta și-a dat seama că Domnul a spus că a Lui este răzbunarea și că El va răsplăti fiecăruia după faptele lui – după cum scrie la Scriptură. Și astfel, albatrosul s-a liniștit. Și cu adevărat Domnul se ocupă să facă dreptate așa cum nimeni nu poate să o facă.

Cel mai perfid atac al diavolului

Să ne fie frică de legea duhovnicească și de Domnul Dumnezeu pentru că nimeni nu se poate pune cu Cel atotputernic. Toți trebuie să fim smeriți, fraților, pentru că mândria este distrugerea sufletului nostru.

De fapt, acesta este și cel mai perfid mod de atac al diavolului: ne fericesc că suntem întru toate după voia lui Dumnezeu, că suntem mărturisitori și credem că nimeni nu este ca noi. Atunci devenim papi, închizitori și judecători ai păcatelor străine pentru că, de fapt, ne auto-îndumnezeim fără niciun Dumnezeu, chiar dacă ne numim pe noi înșine mai ortodocși decât alții. Un astfel de om vede la ceilalți numai defecte, iar la sine numai calități, chiar dacă, uneori, are bruma de cunoștință duhovnicească să se smerească din gură. Chiar și atunci când încearcă să se smerească apare hilar și fals. Falsitatea sa se vede din totala sa lipsă de iubire în faptele sale, din agresivitatea sa împotriva persoanelor, pe care o are încontinuu și în limbaj și în mesaj, inclusiv în public.

Pentru a nu ajunge aici trebuie să ne smerim, să ne defăimăm și să ne osândim pe noi înșine încontinuu. Este foarte important, să avem încontinuu înaintea ochilor noștri limitările noastre și să nu încercăm să le facem noi pe toate sau să le arătăm celorlalți că le știm pe toate, chiar dacă, uneori, ni se pare că așa este cazul pentru că avem o experiență de viață mai mare sau o expertiză mai mare într-un anumit domeniu. Cu atât mai mult să nu ne băgăm în clipa în care suntem începători. Să nu uităm că unitatea în iubire este cea care ne hrănește sufletul!

Hrana sufletului: iubirea

După cum trupul se hrănește cu mâncare și apă la fel și sufletul se hrănește cu harul lui Dumnezeu, cu energia necreată a lui Dumnezeu care se manifestă în creație în principal ca iubire. Dacă noi reușim să ne deschidem cu credință jertfelnică în fața lui Dumnezeu și astfel flacăra iubirii dumnezeiești arde dincolo de catapeteasma inimii noastre pe altarul inimii, atunci am scăpat de toată osteneala pentru că flacăra acestei iubiri ne aduce luminarea necesară pentru a vedea în întunericul din noi. Rugăciunea va fi atunci ca un izvor de apă vie, săltătoare spre viață veșnică și vom ști cum să acționăm în funcție de cum ne ghidează acest pârâu al rugăciunii și al iubirii. Atunci vom ieși de sub silnicia prejudecăților și a altor limitări în gândire provocate de încrederea în sine sau de neștiință, de întunecare. Focul mistuitor al lui Dumnezeu va mistui toată aprinderea necuvenită, prejudecățile, împietrirea și întunecarea. Dacă omul este atent la inima sa și la conștiința sa și vede cum evoluează iubirea și rugăciunea în el atunci lucrurile sunt mult mai simple și vrăjmașul nu poate să-i facă multă pagubă. 

Despre griji, ispite… și semnificația lor

Din cauza asta diavolul încearcă să-i aducă omului multe griji, multă lume și ispite prin ceilalți astfel încât să-i stingă rugăciunea. De asemenea, diavolul o să-i aducă cele mai ademenitoare oferte, cele mai ademenitoare ocazii numai și numai pentru a-l îndepărta de Hristos pentru că diavolul știe care este realitatea, adică diavolul știe că omul unit cu Hristos este atotputernic și poate să-i ajute și pe ceilalți în veșnicie.

Diavolul face orice ca să răstoarne sufletul în întuneric și întunece lumina minții care vine de Sus și atunci omul nu mai are nici trezvie, nici discernământ, nici sensibilitate, ci doar o tocire, o îndurizare și o răspândire a minții între diferiții centri de atenție. Dacă însă omul nu este atent la războiul diavolului și se desprinde de Hristos și se avântă în tot felul de combinații și de proiecte, pierzând astfel din vedere moartea, judecata și veșnicia în Hristos, atunci Îl pierde și pe Hristos însuși. Este foarte important să avem program și să ne sfătuim astfel încât să avem linii de ghidaj care să ne țină, cu harul lui Dumnezeu, departe de lumea dezlănțuită și aproape de liniștea și pacea vieții adevărate în Hristos, viață veșnică care este cu mult mai atrăgătoare, cu mult mai interesantă și cu mult mai frumoasă decât haosul lumii care ne aduce regretul neîmplinirii. 

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne ghideze ca un albatros către viața cea veșnică în Hristos! Amin!

Vă mulțumesc că ați avut dragostea și discernământul să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!