Rugăciunea neîncetată – p. Mihai Lungeanu …și Sinteza săptămânii
29 iunie 2024
Întrebări și răspunsuri despre: anxietate, Maica Domnului, mama, dorințe, sfinți protectori…
30 iunie 2024
Urmăriți ultimul episod din frumosul reportaj pe care Antena 1 (Antena Stars) l-a realizat în Sfântul Munte de Paște. În acest episod, părintele Epifanie și părintele Dosoftei din Schitul Lacu ne dau sfaturi duhovnicești și ne vorbesc despre personalitățile marcante a Sfinților Paisie și Porfirie precum și a altora din Sfântul Munte.
La final avem un mic și foarte frumos interviu cu Adrian Ilie fostul atacant al echipei naționale de fotbal în care acesta ne vorbește despre ce înseamnă Muntele Athos pentru el.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Viața pe muntele Athos înseamnă post, înseamnă rugăciune și smerenie. Fiecare Chilie are propria biserică în care se țin slujbe de trei ori pe zi, în biserici nu este permisă lumina artificială, iar slujbele se țin la Lumina lumânărilor. La Chilia Buna Vestire se află singurul atelier de croitorie de pe muntele Athos, unde se fac veșminte preoțești brodate.
Poveste Portăriței
Suntem în continuare pe Athos, la Mănăstirea Iviru. Ctitorul acestei mănăstiri a fost Ioan Iviritul, prieten al Sfântului Atanasie cel Mare. În Paraclisul de la poartă se află icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, numită Portărița, care a venit pe mare de la Bizanț. O femeie credincioasă, pe timpul Prigoanei icoanelor a ascuns această icoană în casă, dar soldații au aflat. Atunci aceasta le-a dat bani mulți să-i dea un răgaz până a doua zi. În noaptea aceea, pe ascuns, femeia a scos icoana din casă și s-a dus cu ea la malul mării unde i-a spus: ”Maica Domnului, eu nu mai pot să te apăr!” și a pus-o pe apă, iar icoana a venit dreaptă, pe apă până la Muntele Athos. Călugării de la Iviron au văzut-o și au încercat să o scoată din apă, dar nu au reușit.
Cel care a scos-o din mare a fost monahul Gavril, care era de fapt fiul femeii din Constantinopol. Apoi nu puteau introduce icoana în biserică, nu au putut-o urni de la poarta mănăstirii și le era frică să nu vină să o ia cineva. În momentul acela s-a auzit glas din icoană: ”Nu voi mă apărați pe Mine, eu vă apăr pe voi!”, apoi au putut-o muta. S-a proorocit că la sfârșitul lumii această icoană va pleca pe mare așa cum a venit.
La chilia Izvorul Tămăduirii, Schitul Lacu
În partea de vest a schitului Lacu, între chiliile sfântului Antonie și Intrarea Maicii Domnului din biserică, se află chilia Izvorul Tămăduirii, care a fost ctitorită pe la jumătatea secolului al XIX-lea de către ieromonahul Arsenie, înscris în monahologiul mănăstirii Sfântul Pavel în anul 1860.
Dima Trofim: Părinte, spuneți-mi, vă rog frumos, cum ați ajuns aici pe Athos, când a început călătoria dumneavoastră și când ați cuprins cu adevărat calea lui Dumnezeu?
Părintele Epifanie: Am fost pe calea lui Dumnezeu mai de mic, să spun așa. De mic am am crescut în biserică, cu copii mici de la noi din sat, la biserică cu preotul și după aia la Sihăstria, acolo am avut primul duhovnic. Acolo am intrat în mănăstire. Am stat patru ani acolo în ascultare la Sihăstria și după aia am venit în Athos.
Dima Trofim: Dar cum a fost, cum s-a produs această chemare în Athos? Mulți călugări pe care i-am întrebat, mi-au spus că a fost un har, un foc, ceva foarte puternic ce au simțit și după au venit încoace.
Părintele Epifanie: Acum depinde de fiecare. Dumnezeu lucrează la fiecare în parte diferit.
Dima Trofim: Corect!
Părintele Epifanie: Nu la toți la fel, dar eu când eram la Sihăstria, am vrut ceva mai mult ca viață duhovnicească. Și acolo era, nu-i nicio problemă, dar am vrut ceva mai mult.
Fratele geamăn este starețul
Dima Trofim: Cum vă simțiți dumneavoastră atunci când vă dați seama că fratele este preotul stareț și dumneavoastră sunteți în ascultarea lui?
Părintele Epifanie: Cum să fie? E foarte simplu dacă îl vezi ca stareț. Nu mă gândesc că dacă e fratele meu stareț, o să îmi fie mai ușor, nu! Dacă duhovnicește gândul meu e că el e starețul, păi gata, e foarte simplu! Deci cu gândul că el e starețul, eu fac ascultare.
Dima Trofim: Dar cu cei de acasă țineți legătura, ați mai fost în România?
Părintele Epifanie: Da, țin și am și fost! Când avem probleme cu sănătatea, majoritatea mergem în România, e mai ușor. Mai ai oameni care te ajută și e mult mai ușor.
În Athos poți trăi singurătatea
Dima Trofim: Aici de câți ani sunteți?
Părintele Epifanie: De prin 2006 – 2007, nu mai știu…
Dima Trofim: Cum a fost primul Paște petrecut aici?
Părintele Epifanie: Prima dată am trăit singurătatea, adică înstrăinarea. Am simțit-o când citeam Sfinții Părinți, dar când o trăiești așa, pe cont propriu, pe pielea ta, atunci e altfel. Deci, e diferență mare. Lupta mea cea mai mare asta a fost. Bine că l-am avut pe părintele Iulian ca duhovnic, el m-a ajutat foarte mult să depășesc… să mă acomodez. După un an, doi, vine de la sine, devine normal, te acomodezi cu locul și cu asprimea lui și atunci e mai ușor.
Dima Trofim: Cum ați reușit să-l reconstruiți, pentru că de altfel, toată chilia arată extraordinar de frumos și extraordinar de curat în primul rând?
Părintele Epifanie: Foarte simplu! În viață când îi de la Dumnezeu, e foarte simplu, vin toate de la sine. Nu ne-am gândit, nu am stat să socotim, lucrurile au decurs de la sine. Am avut tot timpul și ajutorul oamenilor la lucrările care s-au făcut, că nu poți singur, că nu ai cum să faci singur. Cu ajutorul oamenilor se face orice, altfel n-ai cum. Nu ai cum să zici că faci tu, tot cu ajutorul lui Dumnezeu care lucrează și îți trimite oamenii potriviți pentru momentul ăla, ca să poți să mergi înainte. Clar, cu ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului! Dumnezeu lucrează prin oamenii pe care ți-i trimite ca să te ajute în momentele astea. Trebuie să faci și ascultarea, trebuie să faci și programul de rugăciune și slujbe, nu poți să stai să nu faci nimic.
Programul zilnic la chilie
Dima Trofim: Dar care este programul vostru într-o zi, dacă vreți să ne spuneți, bineînțeles!
Părintele Epifanie: Dimineața de la ora 5:00 facem Utrenia. Când avem preoți și facem și Liturghie, e de la 5:00 la 8:00, dacă nu, e de la 5:00 la 7:00. După aia odihnă, iar de la 9:30 ieșim la ascultare, care la bucătărie, dacă vin musafiri sau la grădină, depinde de ce avem de făcut fiecare. De la ora 13:00 avem masa, iar de pe la ora două – trei, depinde de ce avem de făcut, iar ne retragem, dar poți să mai stai o jumătate de oră să termini ce ai de făcut. La 17:00 avem Vecernia până la 18:00-18:30, iar după aia dacă este ceva de făcut bine, dacă nu la chilia sau consideră fiecare, mai citește, se roagă, depinde… Poate vine cineva și trebuie să stai de vorbă… În mare, ăsta e programul.
Ajutorul pelerinilor români a fost un sprijin pentru Sfântul Munte
Dima Trofim: Părinte, cum ați reușit să construiți chiliile astea în condiții atât de grele? Mai ales că din câte știu eu, acum câțiva ani în urmă au fost niște alunecări de teren care au stricat multe. Puțini au rămas!…
Părintele Epifanie: Cu ajutorul oamenilor, că nu ai cum să faci singur. Prietenii și alți oameni ne-au ajutat.
Dima Trofim: Dintre oameni, în mod special cineva?
Părintele Epifanie: Din punctul meu de vedere, cel mai mare ctitor al nostru și zic că și al Sfântului Munte, cred că nu greșesc când zic treaba asta, e domnul Gigi Becali, care a ajutat foarte mult românii din Athos. Dacă nu era el, poate se făcea dar mult mai greu. Una când te ajută cineva cu dare de mână și putere financiară mai mare… Și după aia credincioșii din România, prietenii… unul mai mult, unul mai puțin, dar toți au ajutat.
La chilia Sfântului Artemie
Prezentator: Agățată de stânci asemenea unui cuib de vulturi, chilia Sfântul Artemie are o mică obște adunate în jurul monahului Dosoftei Vlad, fratele părintelui Pimen. Vechea chilie din care a mai rămas o parte din ziduri a fost refăcută cu mult osteneală către sfârșitul anilor ’90.
Părintele Dosoftei: Această chilie a fost pustie cred că 30-40 de ani. Când am ajuns prima dată aici, în biserică era crescut un copac gros de 30 cm, pe care l-am tăiat cu drujba. Acoperișul era stricat, rămăseseră zidurile și fiindcă biserica era acoperită cu iederă și cu copaci, nu se vedea de nicăieri, nu știam că există o chilie. În 1994 noi, șase părinți din schit am pus o cruce care se vede pe deal. Când am pus crucea am văzut că există o chilie. Prima dată a urcat părintele Pimen aici, pe coate și genunchi, prin tufișuri, că nu era cărarea atunci, așa am descoperit chilia asta. Și chilia asta a fost luată de la mănăstire în ianuarie ’98 de părintele Pimen și cu ajutorul Maicii Domnului și al Sfântul Artemie, până în toamnă am reușit să facem corpul ăsta de chilie, bucătăria și bisericuța asta.
În toamna lui 1998 ne-am mutat aici și după aia s-au construit și celelalte. Orice început este greu, dar cu ajutorul Maicii Domnului și cu ajutorul românilor care atunci veneau puțin, dar acum vin foarte mulți…
Reconstrucția schitului Lacu
Dima Trofim: Dar știu că dumneavoastră sunteți printre primii români, printre primii călugări care au venit aici acum treizeci și ceva de ani…
Părintele Dosoftei: Da, primul este părintele Rafael. El a venit în ’83 în perioada comunistă, eu am venit în ’91 și am prins aici doi părinți din generația veche, doi bătrâni părintele Ignatie care a murit în ’92 la Chilia Sfântu Gheorghe, care e mai sus aici în schit și pe părintele Neofit care și-a rupt un picior și a fost luat la mănăstire la Sfântul Pavel și care a murit în ’96. Și mai era părintele Simion, care a murit acum recent, anul trecut la Sihăstria. El era singurul preot de aici. Așa s-a început… părintele a plecat după un an de zile, în 1991 și s-a început renovarea schitului. În 1992 a venit și părintele Ștefan și s-a pornit de la o chilie, de la chilia unde e părintele Isidor acum. Toți au stat acolo și toti au luat câte o chilie pe care au renovat-o.
Ștefan a luat Buna Vestire, după aia în 1998 când am descoperit chilia Sfântul Artemie, a luat-o părintele Pimen și împreună am refăcut aici, a ajutat Maica Domnului și s-a renovat de la zero să zicem așa, pentru că am stricat tot ce era.
Dima Trofim: Da, părinte, dar este incredibil! Cât de greu v-a fost să cărați acești saci și acele cărămizi!
Părintele Dosoftei: Eram tineri și aveam altă râvnă. Acum, de la o vârstă, nu mai ai râvna aia în cele materiale, să cari, să faci… la tinerețe toți avem râvnă…
Efortul depus a fost imens
Dima Trofim: Totuși știu că ați fost realist, pentru că mi s-au povestit istorioare în care dumneavoastră spuneați cum că ați cărat nisip de jos în saci și la final după o zi întreagă de muncă, vedeți doar așa o mică grămăjoară de nisip și spuneați că ”Uite, am făcut nu știu câte zeci de drumuri, dar am adus doar atât de puțin!” și nu v-ați pierdut încrederea, nu v-ați pierdut puterea, ați mers tot mai departe. Este incredibil!
Părintele Dosoftei: Da, am cărat cărămizi, s-au cărat și cu rucsacul, am avut materiale cărate și cu catârii, dar au fost și materiale, de exemplu lemnul sau scândurile lungi, care s-au cărat cu spatele. Când dumneavoastră ați adus tot TIR-ul ăla din România, toate materialele s-au cărat cu spatele. Am făcut un arhondaric în spate, tot un TIR a adus din România toate materialele și sau cărat de la garaj pe cărare, cu ajutorul ”Frăției Ortodoxe”, care ne-a ajutat cu muncitorii și cu noi ceilalți.
Dima Trofim: Păi, asta e culmea, că au trecut atâția ani de când ați venit dumneavoastră și de atunci până acum, practic, nu s-a schimbat nimic. Da, se aduc materiale, dar până aici tot pe spate!
Părintele Dosoftei: Da! Acum, după o perioadă am luat și noi doi catâri și un cal, care mai ajută la cărat, că și acuma unele materiale nu se pot căra, de exemplu bare de fier mai lungi sau niște scânduri, când cărarea merge în curbe, nu pot căra ei. Ei cară ce poți să pui pe ei. Dacă-s materiale mai lungi trebuie să le aduci tu.
Dima Trofim: Din câte știu din istoriile pe care le-am auzit, ați fost destul de ispitit. Atunci când ați venit, aici nu era absolut nimic și ați dormit în cort chiar dacă era ploaie, chiar dacă era frig.
Părintele Dosoftei: Părintele Pimen a dormit cu un părinte în cort. Eu n-am dormit în cort, eu dormeam la altă chilie că mai pictam și veneam ziua aici până s-a construit, dar părintele Pimen fiind mai râvnitor, dormea într-un cort aici pentru că na, chilia era dărâmată. Vara era cald, a fost perioada aia mai rece din ianuarie până s-a încălzit, dar vara puteai să dormi oriunde cu un sac de dormit.
Întâlnirea cu Sfântul Paisie Aghioritul
Dima Trofim: Din câte știu, dumneavoastră ați avut, nu știu să spun cum este corect, onoarea, șansa să-l cunoașteți pe sfântul părinte Paisie.
Părintele Dosoftei: Da, Sfântul Paisie Aghioritul, am fost la el în ’92 cu părintele Ștefan și chiar atunci aveam o îndoială așa, pentru că na, viața era foarte aspră aici, nu era nicio mașină, totul se căra cu spatele… o dată pe an închiriam o mașină și luam alimente toamna pentru iarnă. Pentru restul mai mergeam la Careia pe jos, așa era la început. Și atunci aveam o perioadă când a început să mă doară stomacul și mă gândeam că poate nu rezist în locul ăsta și m-am dus la cuviosul Paisie Aghioritul să-l întreb, ca să am o încredințare de la un om cu viață sfântă, dacă să rămân în Athos sau nu. Aveam un an de Athos în ’92. Atunci când m-am dus la cuviosul Paisie, el se uita așa, vedea mai mult decât vedem noi…
Se uita în ochii tăi așa și te asculta. A ascultat ce i-am spus și mi-a spus toate bolile lui. El era foarte bolnav în ’92, iar în ’94 a trecut la Domnul, avea cancer la colon, avea un plămân scos. Mi-a povestit toate bolile lui… eu nu aveam nimic față de el, doar mă durea puțin stomacul, știți… Adică asta era singura problemă care mă făcea să mă gândesc că nu rezist în Athos. Atunci era și mai sărăcie și alimentația mai slabă, nu erau ca acuma să ai toate condițiile, știți… Și mi-a spus toate suferințele lui ca să-mi dau seama că eu n-am nimic față de el și că și el răbda aici. Și atunci am înțeles și mi-a zis să rămân.
Dima Trofim: Ascultarea de a rămâne…
Există sfinți și în ziua de azi, ei trăiesc printre noi
Părintele Dosoftei: Da! Adică n-a zis ”Du-te în țară, ești bolnav!”. Atunci gata, a dispărut gândul ăsta. Era un gând de îndoială să mă întorc, pentru că venisem de la Sihăstria Neamț, unde erau alte condiții. Aici na, era un schit părăsit unde o iei de la zero, adică trebuie să-ți faci niște condiții ca să poți viețui. Și atunci am zis să rămân. Prin el am avut încredințare de la Maica Domnului că asta-i voia lui Dumnezeu. La plecare ne-a dat câte un borcan mare de miere de albine ca binecuvântare. El era un sfânt, simțeai asta în privirea lui. La părintele Gherontie, care a murit la Tismana, am mai văzut privirea cuviosului Paisie, ochii lui pătrunzători care văd mai mult decât vedem noi.
Dima Trofim: Asta înseamnă că e dovada vie că există sfinți și în ziua de azi, pentru că mulți se îndoiesc și spun că au existat sfinți în trecut sau poate nu cred, dar asta este dovada vie că există sfinți și în ziua de azi!
Părintele Dosoftei: Da! Există sfinți care trăiesc printre noi și Dumnezeu îi sfințește, adică vedeam după moarte. Bine, cuviosul Paisie Aghioritul era recunoscut ca sfânt încă din viață, de aceea a fost canonizat mai repede. El avea un frate care era în viață și în canoanele bisericii, dacă ai o rudă apropiată în viață nu te poate canoniza, că zici ”Fratele meu e sfânt!” și deja intri într-o mândrie. În momentul când a murit fratele lui, atunci l-a și canonizat. S-au respectat niște reguli… deși întrunea toate celelalte condiții. Adică au așteptat ca totul să fie canonic.
După binecuvântarea lui a dispărut toată îndoiala
Dima Trofim: Dar ați cunoscut vreo minune pe care am făcut o el, pe care ați trăit-o sau de care ați auzit și a fost aproape de dumneavoastră?
Părintele Dosoftei: Minunea a fost că în momentul în care am fost la el, a dispărut toată îndoiala. Adică a fost o stare de har așa să zicem, pe o perioadă de câteva luni. După binecuvântarea lui a dispărut toată îndoiala. Când ai luat binecuvântare de la un sfânt, îți trimite ceva din harul lui și ție, iar în acel moment se și roagă pentru tine și te pomenește. Am simțit o perioadă de timp binecuvântarea lui. Adică m-am întărit duhovnicește. Când aveam acea îndoială, am slăbit duhovnicește, nu știam ce să fac, să mă întorc, să nu mă întorc, dar când primești bine-cuvântarea unui sfânt, știi că asta-i voia lui Dumnezeu. Dacă asta e vorba lui Dumnezeu, gata, a dispărut tot, toată îndoiala, toată boala. Nu era o boală gravă, dar na, omul e sensibil la boală, când are durere caută să scape de ea.
Dima Trofim: Cum era sfântul părinte ca și om? Cum l-ați văzut, cum l-ați reținut?
El împărțea tot ce primea de la oameni
Părintele Dosoftei: Deci, el avea o dragoste față de toți, nu făcea deosebire. Să știți, un sfânt nu face deosebire. Noi eram călugări, dar nu eram de neam cu el, adică greci. Dar el nu făcea deosebire, îi primea pe toți cu aceeași dragoste. Când am fost eu 1992, deși era foarte bolnav, toată ziua stătea de vorbă cu oamenii. Adică veneau, stăteau la rând la poartă, unii intrau, unii ieșeau. La poarta avea un furtun de unde se putea bea apă, o cutie de tablă cu lucumi (rahat în limba greacă)… și așteptai. Când era grup, intra tot grupul, când era câte unul, intra fiecare și vorbea separat, așa era toată ziua. În loc de scaune avea niște buturugi de lemn, puse pe rânduri, oamenii stăteau pe ele și mai era o buturugă mai în față unde stătea el când vorbea.
Era tâmplar de meserie, dar a stat într-o simplitate ca de pateric. Adică n-ar fi schimbat nimic, numai acoperișul pe unde ploua. Avea tot așa, strane vechi de 100 și ceva de ani, ca ale noastre. A lăsat totul în simplitate monahală. Nu a modernizat, nu a schimbat geamuri… a reparat ceva la acoperiș să nu plouă, a lăsat totul în simplitate de pateric, așa era în când am intrat în biserică. Noi am stat de vorbă afară, dar apoi am fost și ne-am închinat în biserică. În fața biserici avea un fel de hol, de unde ne-a dat mierea. Ce mai aduceau oamenii, el împărțea tot. El nu primea bani la pomelnice, dar oamenii mai trimiteau și toți banii pe care îi primea, îi dădea la studenți pentru că știa că au nevoie. Oamenii îl aveau la evlavie și-i trimiteau bani, dar tot ce primea, dădea la studenți.
Nouă ne-a dat miere de albine, adică tot ca o binecuvântare. Era tot primită, adusă de alții, dar ne-a dat-o ca mângâiere.
Suferința Sfântului Paisie
Dima Trofim: Cu ce învățătură ați plecat de la Sfântul Părinte?
Părintele Dosoftei: Să rabzi în boală cum răbda el. Putea foarte simplu să spună: ”Sunt bolnav, nu mai vorbesc la lume!”… Avea hernie la burtă și ținea cu mâna hernia, era foarte bolnav și stătea toată ziua de vorbă cu oamenii, le dădea sfaturi pentru că sfaturile lui erau voia lui Dumnezeu. Adică mergeai la el și știai că ce spunea era voia și Harul lui Dumnezeu, fără nicio îndoială. Oameni din toate părțile îl căutau și el vorbea cu oamenii și noaptea se ruga. Deci, făcea o voință în boală. Sunt foarte puțin care fac asta. Mulți zic: ”Sunt bolnav, nu ies la oameni, nu vorbesc! Am un motiv întemeiat!”. El la tinerețe, a cerut de la Dumnezeu să-i dea cancer și Dumnezeu nu i-a dat pentru că a fost de folos lumii. Dacă îi dădea și murea la tinerețe, ajungea un un sfânt necunoscut.
Dar Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și i-a dat la bătrânețe. Știi că el până la urmă a murit murit de cancer de colon. E înmormântat la Suroti, acolo e mănăstirea lui de maici. Când a stat la spital, toate surorile care avea grijă de el, majoritatea s-au dus în mănăstire. El le-a povățuit, că nu erau căsătorite și au făcut o mănăstire din maici. Acolo a fost mănăstirea lui de suflet și acolo e înmormântat.
Sfântul Porfire Kavsokalivitul
Sfântul Porfirie a stat în tinerețe în Athos, dar ulterior a stat restul vieții la Atena, dar a venit să moară aici (n.n. în Sfântul Munte). A lăsat legământ ca să nu fie dezgropat, să-i strice liniștea la Kavsokalivia. Noi am fost acolo cu toți părinții, la chilia sfântul Gheorghe, să ne închinăm, când era părintele Arsenie aici.
Și era un părinte acolo care a zis: ”N-avem voie să-l scoatem!”. Ei l-au dezgropat, l-au pus în altar, dar cuviosul Porfirie a lăsat cu legământ, să nu-l scoată la închinare pentru că strică liniștea acolo. Cuviosul Paisie a stat toată viața în Athos și a fost înmormântat la Suroti, unde se poate închina toată lumea. La el a fost invers, a stat toată viața la Antena, numai în tinerețe a stat aici, după aia s-a îmbolnăvit și s-a dus la Atena. Dar aici are moaștele și nu a îngăduit să le scoată la închinare. Dacă le scoate, toată lumea merge la Kapsokalivia să se închine și atunci strică liniștea. Eu îl ispiteam pe părintele să le scoată cumva sau să ne lase să intrăm în altar să ne închinăm, dar părintele a zis că se temea să nu ia bătaie. Îl aveam la evlavie, citisem cărțile lui…
El a venit în Athos în aceeași dată ca mine, în septembrie ’91, dar nu știam și a murit pe 2 decembrie, aceeași dată când a murit și părintele Cleopa, dar nu în același an. A stat trei luni de zile aici și a murit în Athos, a vrut să să fie aici în Athos. Așa a fost voia Domnului, unul să fie în Athos, unul să fie pentru închinare la toți care vin la Suroti. Un mare sfânt pe care l-am cunoscut în viață. A povățuit multă lume!
Dima Trofim: Ați fost binecuvântat pentru asta!
Părintele Dosoftei: Da! O singură am fost când trăia, iar binecuvântarea este pe viață. Bine, el te binecuvântează și are putere mai multă și după moarte. Că sfinții, dacă te rogi la ei, au putere mai multă din Cer decât de pe pământ, că acolo au harul desăvârșit. Aici e și trupul… când vezi că ești bolnav, treabă care te mai încurcă, dar din Cer, dacă-i chemăm în rugăciune, ei întotdeauna…
Viața în Sfântul Munte în anii ’90
Dima Trofim: Părinte, dacă tot ați venit pentru un sfat la Sfântul Sărinte Paisie, pentru că erați bolnav în acel moment, ați avut și probleme cu stomacul, ce ați mâncat în toată perioada aia, cât de greu v-a fost?
Părintele Dosoftei: De mâncat, mâncam, dar nu aveai o mâncare proaspătă ca în România. Mâncai ce puneai în grădină și ce mai cumpărai de la Careia. În România mănăstirile au oi, vaci, au brânzeturi, au ouă proaspete, ai alte condiții. Aici, na, ce mâncai natural puneai în grădină, restul cumpărai de la Careia, așa era la început. Acum s-au schimbat lucrurile, se aduc multe alimente din România. Românii duc de toate acum, slavă Domnului, dar și vin mulți români. Atunci veneau foarte puțini că nu se punea viza, era foarte greu de venit. Chiar și eu am venit foarte greu că nu puneau viza de la București. Mie mi-au pus-o din Ierusalim. Nu se dădea diamonitirion pentru călugări atunci, se intra foarte greu în Athos, așa era o condiție. Acum s-au schimbat, se intră ușor.
Da, dar când era râvnă pentru Maica Domnului, Ea te ajuta să ajungi în grădina Ei cu toate restricțiile astea. După aia 10 ani nu puteai să ieși din Athos, că dacă ieșeai nu mai putea intra înapoi. Dacă plecai în România, îți puneau viza neagră. Da! Și atunci 10 ani n-am plecat de aici nici eu, nici părintele Pimen.
Dima Trofim: 10 ani!
Părintele Dosoftei: În anul 2001 în toată Europa s-a dat drept de lucru. Eu eram aici deja de 10 ani, părintele Pimen era de 8 ani… și abia atunci puteai pleca în România, dar înainte puteai pleca, dar nu mai puteai veni înapoi, erau niște reguli mai severe pentru străini, inclusiv pentru români.
Săptămâna Patimilor și apoi Învierea
Dima Trofim: Pentru că suntem în postul Paștelui, spuneți-ne, vă rog frumos, câte ceva despre Săptămâna Patimilor. Omul de rând cum trebuie să întâlnească această săptămână, cum trebuie să o petreacă?
Părintele Dosoftei: Cel mai bine să țină un pic de post, cât poate, până la amiază măcar. Dacă poate să țină mai mult, să țină mai mult, până la 3, până seara dacă poate. Acum depinde de sănătatea omului și de ce lucrează, după râvna lui. Deci, trei ore dacă le-am ținut, în loc să mănânce la 7:00, să mănânce la 9:00 sau dacă mânca la 9:00, să mănânce la 12:00. Adică, un pic de înfrânare să fie. Și seara dacă se poate, să meargă la Denii, la o rugăciune. La Denie vezi ce se întâmplă, asculți Evanghelia…, așa se face în Săptămâna Patimilor. Ziua lucrezi, dar seara mergi totuși o oră, două și la rugăciune, ca să intri în toată rânduia Săptămânii Patimilor. După Săptămâna Patimilor vine Bucuria Învierii și ca să fie bucuria mai mare….
Dima Trofim: Este asta cea mai mare sărbătoare a creștinilor ortodocși?
Părintele Dosoftei: Da, e cea mai mare! Învierea e cea mai mare sărbătoare, e cea mai mare bucurie duhovnicească pentru toți. Când te-ai dus la Înviere nu poți să fii trist… Alta-i bucuria care îi vine din interior și mai ales dacă ai făcut și tu ceva în Postul ăsta, ai ținut post, ai făcut o rugăciune, te-ai spovedit, te-ai împărtășit, după puterea ta ai încercat să faci fapte bune. Cu atâta bucuria se mărește că primești har mai mult, că te-ai ostenit și tu în post. Să ții postul, să te înfrânezi de la păcate, de la mâncare pentru că e și pentru sănătatea trupului și a sufletului. A ține un post cu legume, cu fructe, cu ce o lăsat Dumnezeu, să lăsăm mâncărurile grase, carnea… Aici și așa carne nu se mănâncă, dar… nu mănânci pește, nu mănânci ouă, brânză…
Lumina vine de la Ierusalim și se păstrează tot timpul anului
Dima Trofim: Apropo de de Înviere, părinte, o ultimă întrebare. La început ați aprins această lumânare de aici din această candelă și din câte am înțeles este lumina de la focul haric de la Ierusalim. Cum ați reușit să țineți focul haric atâta timp și ce semnifică pentru creștini acest foc?
Părintele Dosoftei: Sfânta Lumină vine numai la ortodocși. Toți se duc și o iau de la Ierusalim. Aici se aduce cu avionul la Tesalonic, după care vine cu mașina până la Ouranopoli aici vine cu o barcă rapidă și e împărțită pe la mănăstiri. Noi mergem de obicei și luăm de la Sfântul Pavel. Acum nu mai așteptăm, începem Învierea și când o aduce o preluăm. Ca să nu întârziem Învierea, că nu ajunge totdeauna la timp, noi începem slujba și se duc doi, trei părinți după ea, o aduc și atunci stingem toate lumânările din biserică, toate candelele și aprindem cu lumina aceasta. Noi o aducem aici de la Kyriakon, stingem toate candele și o păstrăm tot anul, când aprindem, aprindem de la candele. S-au stins câteva, dar avem mai multe, avem patru aici în biserică, mai avem pe la chilii, pe holuri și întotdeauna rămân aprinse.
Și aprindem de la cele care rămân aprinse și așa păstrăm lumina un an de zile. Când vine iară, o înnoim, așa am păstrat noi o tradiție, să păstrăm Lumina Sfântă un an de zile. Când vine anul următor o schimbăm și tot așa, iar dacă nu vine, o păstrăm pe aceasta.
Cuvânt pentru românii de pretutindeni
Dima Trofim: Părinte, vă rog mult, acum în încheiere, dați un mesaj creștinilor ortodocși de acasă de la noi din România, dar și de pretutindeni!
Părintele Dosoftei: Să ne rugăm acum cât mai mult pentru că vedem că în lume toți se pregătesc de războaie și dacă într-o cetate sunt oameni rugători, plăcuți lui Dumnezeu, Dumnezeu nu distruge cetatea, o țară sau un oraș. Dacă avem oameni plăcuți, drepți în fața lui Dumnezeu, asta contează foarte mult! Copiii care sunt curați, să se roage, toată lumea să se roage, să facă pocăință pentru că dacă mă facem… Nu vezi, că Dumnezeu tot prelungește termenul… dacă are pentru cine, dacă sunt rugători, dacă nu sunt rugători vine războiul, vine cutremurul, vine toate. Pentru că păcatele cresc, nu vezi? Cum s-au aprobat și aici în Grecia?… Dumnezeu urăște păcatul ăsta, Sodoma și Gomora. Acolo a trimis Dumnezeu foc din cer, peste cele două orașe unde păcatul a ajuns la culme.
Acolo era unul singur drept (se referă la Lot). Dacă erau zece nu s-ar fi întâmplat asta, nu distrugea Sodoma și Gomora, dar nu era decât unul singur drept (Lot), și atunci a trimis foc și pucioasă din cer și acum acolo e Marea Moartă, ca mărturie să nu uite lumea. În Marea Moartă nu trăiește nicio viețuitoare, e o pedeapsa a lui Dumnezeu. Acum nu mai trimite Dumnezeu din cer pentru că sunt bombele atomice, focul a fost pregătit de om ca să distrugă, că păcatul ăsta se pedepsește cu foc, știți!
Singura speranță este pocăința
Dima Trofim: Dar există părinte vreo speranță?
Părintele Dosoftei: Există dacă lumea se pocăiește, Dumnezeu prelungește termenul. Dacă lumea merge spre bine, atunci nu vezi că nu se întâmplă? Tot mai durează până mor drepții. Când mori drepții și nu mai are Dumnezeu pentru cine să protejeze cetatea, orașul, țara, lumea, atunci vin toate astea. Când scad drepții… Nu vezi că un cuvios cu viață, cum e cuviosul Paisie Aghioritul, păi el protejează cu rugăciunile lui Sfântul Munte, o țară… Trebuie ca și mirenii să se roage, să ducă o viață plăcută lui Dumnezeu! Adică să se spovedească, postul ăsta, să se împărtășească cei la care le dă voie duhovnicul și atunci Dumnezeu prelungește termenul, mai depărtează, nu vine acuma. Dar de venit tot o să vină pentru că sunt prorociri despre venirea unui sfârșit, dar depinde de noi. Îl apropiem cu păcatele noastre s-au îl îndepărtăm.
Cu cât cresc păcatele în lume, cu atât se apropie greutățile. Cu cât se aprobă… mai ales în țară ortodoxă să legalizezi anumite păcate, asta-i un păcat foarte mare, că Biserica Greciei a dat anateme pe toți care au probat păcatul Sodomei și Gomorei, adică cea mai grea pedeapsă a Bisericii. Pe unii îi mustra conștiința, au făcut-o pentru că le-au șters datoriile Greciei, dar nu te uiți la Dumnezeu? Adică, pentru bani accept așa ceva? Că oricum datoriile se pierdeau!
Dima Trofim: Vă mulțumesc mult, părinte!
Părintele Dosoftei: Să vă ajute Maica Domnului!
Dima Trofim: Bine-cuvântați!
Părintele Dosoftei: Doamne ajută! Să fiți creștini buni! Toți trebuie să dăm un exemplu bun în domeniul în care suntem. Și monahii și mirenii, toți! Dacă dăm un exemplu bun în toate domeniile, atunci Dumnezeu o să ne ajute și o să ne apere Maica Domnului toate greutățile care vin.
Dima Trofim: Doamne ajută!
Părintele Dosoftei: Doamne ajută!
Mănăstirea Simonos Petras
Prezentator: Ne îndreptăm acum și spre mănăstirea Simonos Petra. Această mănăstire se află în partea de sud vest a peninsulei și este închinată Nașterii Domnului. A fost înființată de Cuviosul Simon, care s-a nevoit într-o peșteră puțin mai sus de locul unde se află mănăstirea. Se spune că într-o noapte pe când se afla la rugăciune, a văzut o lumină puternică pe muntele din apropiere. Era în noaptea Nașterii Domnului. Apoi a văzut doi îngeri cu o frânghie în mână. Unul stătea de o parte de munte ținând frânghia de un capăt, iar celălalt stătea de partea cealaltă ținând frânghia de celălalt capăt. Și trecând cu frânghia peste vârful muntelui, l-a tăiat rămânând un mic platou. Unul din îngeri, privind spre cuviosul Simon i-a spus: ”Pe acest loc să zidești o mănăstire în cinstea nașterii Domnului!”.
Ascultând de porunca îngerului, cuviosul Simon a început această lucrare. Locul era foarte prăpăstios și foarte greu de lucrat pe el. În exterior, în jurul zidurilor, erau numai prăpăstii. După ce au înălțat o parte din zid muncitorii au fost cuprinși de frică din cauza înălțimii și se gândeau să plece lăsând lucrul neterminat. Înainte de plecarea lor, cuviosul Simon a trimis pe ucenicul său Isaia, să îi cinstească, dar când s-a apropiat de ei pe schelă, a alunecat și a căzut de la înălțimea aceea în prăpastie, dar ucenicul nu a pățit nimic fiind ținut de o mână nevăzută. Chiar tava pe care o avea în mâini a rămas neatinsă, cu paharele pline. Văzând muncitorii această minune s-au întărit și luând curaj, nu au mai abandonat lucrarea continuând-o până la sfârșit.
În biserica mare se află o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni despre care se spune că a venit singură de la mănăstirea Vatopedu. Pe lângă alte Sfinte Moaște, se află o bucată de lemn din Sfânta Cruce, o mână a sfintei Maria Magdalena, care e tot timpul caldă și despre care se spune că este mâna cu care l-a atins pe Mântuitorul Hristos după Înviere. În conștiința mănăstirii Simonos Petras, ctitorul ei, domnitorul Mihai Viteazul, este considerat un om sfânt. Urmare a binefacerilor lui Mihai Viteazul săvârșite în Sfântul Munte Athos, numele marelui voievod este și astăzi pomenit cu mare cinste în mănăstirile atonite.
În peștera în care s-a nevoit cuviosul Simon:
Dima Trofim: Imaginați-vă câtă putere duhovnicească trebuia să ai ca să vii aici, să stai aici, să te încălzești aici, să dormi aici, aici să te rogi! Asta am făcut Simon Atonitul!
Cântec: Fecioară Maică Maria, stăpână împărăteasă…
Imagini din timpul slujbei
Interviu cu Adrian Ilie
Prezentator: Încheiem periplul nostru pe Sfântul Munte cu câteva cuvinte luate marelui fotbalist Adrian Ilie. Acesta nu a dorit să vorbească pe Athos, căci nu se simte vrednic de a vorbi despre credință pe tărâmul sfânt și binecuvântat. Așa că pe o plajă micuță, nu departe de Muntele Sfânt, am stat de vorbă și cu acesta despre călătoria lui spirituală.
Dima Trofim: Este singurul român care a câștigat campionatul Spaniei, este un fotbalist care a pus România pe hartă, este un fotbalist de talie mondială, dar în primul rând este un om, un om care și-a găsit liniștea în credință, Adi Ilie! Te salut, Adi!
Adrian Ilie: Bună ziua!
Dima Trofim: Îți mulțumesc mult de tot că ești aici alături de noi. De altfel, lumea probabil că nu știe, dar ne-am întâlnit pe Athos. Oarecum și tu ai făcut parte din toată echipa noastră la acest documentar pe care îl filmăm ca lumea să afle mult mai multe lucruri despre Athos, despre credință, despre Dumnezeu, despre credința noastră ortodoxă. Îți mulțumesc mult că ai acceptat și că ți-ai făcut timp să ne răspunzi la câteva întrebări!
Adrian Ilie: Cu plăcere și bine ați venit și voi în Muntele Athos!
Valorile creștine au fost primite de acasă
Dima Trofim: Adi, spune-mi te rog mult, cum ai ajuns tu la adevărata credință?
Adrian Ilie: Eu cred că de mic, bunica mea mă ducea la biserică, mă lua de mână și pe mine și pe fratele meu și cu siguranță s-a prins o scânteie acolo în adâncul meu și am rămas pentru totdeauna cu această credință ortodoxă pe care o avem. Deci, a rămas acolo o scânteie de mic, de copil.
Dima Trofim: Adică, valorile le-ai primit de acasă, de la ai tăi!
Adrian Ilie: Da, am primit aceste valori de la bunica, de la ai mei, în vacanță mergeam aproape în fiecare weekend la biserică.
Dima Trofim: Spune-mi, te rog mult, cât de important este pelerinajul pe care ai început să-l faci pe Athos și când ai descoperit această cale de a ajunge acolo?
Adrian Ilie: Eu acum ceva timp am ajuns cu prietenul meu, Marius, în Muntele Athos și de atunci cred că această scânteie pe care am avut-o de copil, s-a luminat în adâncul sufletului meu și am simțit că sufletul mi se umple de dragoste și de iubire.
Când ajungi aici sufletul se umple de dragoste și de lumină
Dima Trofim: Oarecum se reaprinde…
Adrian Ilie: S-a reaprinsa, a reînviat acea scânteie și s-a transformat într-o lumină care ne călăuzește tot timpul.
Dima Trofim: Chiar și zilele astea când ai ajuns, ai ajuns cu peripeții, de altfel, căci și Marius ne-a spus acest lucru. Atunci când vii pe Athos, ești pus la niște ispite, deseori ți se întâmplă astfel de lucruri. Și ție ți s-a întâmplat, ai ajuns cu niște peripeții cu barca și multe alte lucruri, dar de altfel, există și minuni care se întâmpla acolo. Ție ți s-au întâmplat acele minuni, ai simțit ceva acolo?
Adrian Ilie: Este foarte greu să vorbesc despre asta! Eu cred că fiecare om simte lucrurile. Pentru mine, da, le-am simțit aici în Muntele Athos foarte mult la Liturghiile care sunt la cinci dimineața și cum v-am spus, în fiecare zi sau de fiecare dată când ajung aici, sufletul mi se umple de dragoste, de iubire și de de lumină în același timp. E ca și cum mă încarc cu foarte multă energie când ajung aici.
Dima Trofim: De altfel, toată lumea să știe că tu ai venit doar pentru o singură zi aici. Adică te-ai pornit, ai ajuns super târziu, o zi întreagă ai petrecut aici în Athos, ai fost, te-ai rugat și în următoarea zi ai plecat, ceea ce înseamnă mult pentru tine, acest lucru.
Adrian Ilie: Bineînțeles! Acum am ajuns doar pentru o singură zi pentru că așa au fost lucrurile, dar din punctul meu de vedere, eu stau mai multe zile. Cu cât stau mai mult, cu cu atât ne apropiem și mă apropii mai mult de credință, înțeleg mai bine lucrurile, cum ar trebui să le înțelegem fiecare dintre noi. Eu cred că făcând puțină rugăciune, cu puțină speranță și credință, fiecare om o să-și lumineze din ce în ce mai mult viața și sufletul.
Și alți fotbaliști vin des în Sfântul Munte
Dima Trofim: Deci, este un lucru foarte important, sunt de acord cu tine! Dar din generația de aur a fotbaliștilor, cei care ați pus cu toții România pe hartă, mai sunt colegi care ajung, au ajuns pe Athos, își doresc sau au fost?
Adrian Ilie: Din câte știu eu sunt mai mulți, dar eu am ajuns cu Gică Popescu, cu Gică Hagi, cu copiii lor, cu Ianis și cu Nicolas aici în Muntele Athos și cu siguranță nici ei n-au fost prima dată, au fost de mai multe ori.
Dima Trofim: Dar ai avut aceeași credință dintotdeauna? Uite, spre exemplu în momentul în care intrai pe teren, ai avut vreodată, nu știu, ai avut un tabiet, ai avut o tradiție pe care o urmai atunci când intrai, să-ți pui o rugăciune, să te gândești la Dumnezeu?
Adrian Ilie: În perioada copilăriei am fost îndrumat de bunici cel mai mult și de părinți spre credință, dar de fiecare dată când jucam fotbal sau înaintea unui meci important, mă rugam și aveam așa un fel de tabiet, să dau timp înainte să văd cum ar fi meciul de mâine, cu rugăciune, bineînțeles!
Dima Trofim: Și bineînțeles, na, o să le spun celor de acasă, cu permisiunea ta, că ai avut acele vise. În momentul în care dădeai un gol, visai asta cu o noapte înainte.
Adrian Ilie: Da, era ca și cum dădeam un film înainte și vedeam anumite lucruri care se vor petrece în acea zi.
Dima Trofim: Și crezi că ăsta era harul Domnului?
Adrian Ilie: Este doar Harul Domnului! Eu mulțumesc pentru că l-am avut și mereu, cu cât înaintez în vârstă, cu atât mai mult sunt recunoscător pentru tot darul pe care l-am avut. Deci, de copil am fost la Biserică, am pierdut puțin ritmul pentru că am jucat foarte mult în afara țării, dar cu siguranță m-am rugat aproape în fiecare zi și mai mult, apropiindu-mă foarte mult de prieteni și de oamenii care sunt în Muntele Athos, am început să merg la Liturghie o dată pe săptămână sau de două ori la biserică.
„Mă simt ca acasă”
Dima Trofim: Adi, pe Muntele Athos ai un loc al tău, un loc special unde vii de fiecare dată. Povestește-ne și nouă, te rog frumos!
Adrian Ilie: Bineînțeles, deja de atâta timp, pentru mine sunt prieteni, ca o familie. Merg la gemeni, la părinții Epifanie și Dimitrie. Ne-am împrietenit foarte bine cu părintele Pimen, cu părintele Chiril, cu duhovnicul meu care este Sava și venim împreună, adică mă simt ca acasă aici și ascult sfaturile lor de fiecare dată.
Dima Trofim: Acum că tot ai menționat acest lucru, aș vrea și eu să menționez, fie că ei se uită sau nu se uită, de altfel călugării nu prea au timp pentru că mereu sunt în rugăciune, dar vreau și eu personal să le mulțumesc din tot sufletul părinților Epifanie și Dimitrie pentru că ne-au primit acolo, ne-au cazat, ne-au dat mâncare, ne-au dat apă, ne-au dat de toate. Nu am avut nevoie de absolut nimic, numai să fim acolo, să muncim cât mai bine, iar practic restul a fost în grija lor și le mulțumesc pe această cale din tot sufletul meu! Doamne ajută și binecuvântați să fiți! Vă mulțumesc!
Adrian Ilie: La chilia Izvorul Tămăduirii, la părinții Epifanie și Dimitrie, unde unul dintre ctitorii acei biserici este Gigi Becali…
Dima Trofim: De altfel și părintele Epifanie ne-a povestit foarte mult despre acest lucru. Te rog, dacă poți, să menționezi și tu și să ne spui, ar fi… tare.
Gigi Becali a fost principalul ctitor al chiliilor românești din Sfântul Munte
Adrian Ilie: Din punctul meu de vedere, după domnitorii români, Gigi Becali este singur singura persoană care a donat foarte multe lucruri aici la Muntele Athos.
Dima Trofim: Ieri i-am pus întrebarea părintelui Epifanie întrebându-l ce s-a întâmplat în momentul în care au fost alunecările de teren și s-a distrus aproape tot acolo și mi-a spus că domnul Gigi sau nea Gigi, cum le place să-i spună, a venit cu foarte mult ajutor atât bănesc cât și material.
Adrian Ilie: Bine-înțeles, Gigi Becali este unul dintre fondatorii din câte știu eu, a chiliilor românești aici în Athos.
Dima Trofim: Și adevărul e că într-adevăr, au nevoie de ajutor pentru că toți acești oameni, căci oameni sunt, ei se roagă pentru toată lumea.
Adrian Ilie: Din câte știm noi Gigi Becali, în afară de Athos, a făcut foarte multe lucruri în și în România, cu case pentru oameni și mai multe, dar pentru muntele Athos, da, este unul dintre fondatorii de acum încolo ai Muntelui Athos, mai ales al chiliilor românești.
Dima Trofim: Unul dintre cei mai mari ctitori!
Adrian Ilie: Unul din cei mai mari ctitori!
Dima Trofim: Spune-mi, te rog eu mult, ce înseamnă Paștele pentru tine și cum o să fie în acest an?
Adrian Ilie: Cred că o să fie la fel ca de fiecare dată, este o tradiție a noastră, sărbătorim Paștele cu prietenii, în familie și cu toți cei dragi care ne sunt alături.
Dima Trofim: Te rog eu mult, dacă poți, să le dai un mesaj celor de acasă, de Paște!
Adrian Ilie: Să aveți sărbători fericite, Paște Fericit și cu credință și rugăciune, o să ne luminăm cu toții!
Dima Trofim: Doamne ajută!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
