Ascultați pe IPS Kallistos Ware cum ne explică pe scurt ce înseamnă unul dintre cei mai importanți termeni din Ortodoxie: Teologia mistică.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Ce înțelegem prin teologia mistică a Bisericii? Am folosit cuvântul „mistic” și acesta este un cuvânt foarte ambiguu. Ar putea să însemne multe lucruri diferite pentru diferiți oameni. De fapt, pentru mine, cuvântul „mistic” sau „misticism” arată faptul că creștinismul nu este o ideologie, nu e vorba doar de a avea anumite credințe din punct de vedere rațional, cerebral.
De asemenea, creștinismul nu este doar un cod moral, doar problema de a ne supune la anumite reguli. Înseamnă ambele lucruri… Însă, este cu mult mai mult decât atât! A fi creștin înseamnă a avea o experiență directă și personală a lui Dumnezeu. Nu numai a spune: „Știu că există un Dumnezeu”, ci a merge dincolo de asta și a spune – păstrându-ne, însă, smerenia -, chiar și dacă e oarecum inadecvat: „Îl cunosc pe Dumnezeu!” Deci creștinismul implică o întâlnire cu persoana lui Hristos, Mântuitorul nostru, în Duhul cel Sfânt.
Deci, lucrul esențial în viața mistică este întâlnirea interpersonală. Creștinismul nu este numai o teorie sau un set de reguli. Este ceva care transformă întreaga noastră viață. Deci, când vorbesc despre viața mistică nu fac un contrast dintre viața religioasă exterioară a Bisericii și rugăciunea lăuntrică. Elementul mistic include pe amândouă aceste lucruri.
Sfintele Taine – fundamentul vieții noastre
Fundamentul vieții noastre în Hristos este Botezul și, mai apoi, Sfânta Împărtășanie, dimpreună cu Taina Spovedaniei. Desigur că sunt și alte taine care sunt oferite doar anumitor oameni. După cum e Taina Cununiei, – nu suntem toți căsătoriți – eu, de exemplu, sunt un monah. Sau, din nou, Taina Hirotoniei. Nu toți sunt hirotoniți, după cum sunt eu. Însă cele trei taine pe care le-am menționat: Botezul, Împărtășania și Spovedania acestea sunt, cu siguranță, oferite nouă tuturor. Și într-adevăr, în greacă, cuvântul pentru taină este „mistirion” și care, desigur, este legat de cuvântul „mistic”.
Deci viața mistică, cum este înțeleasă în Ortodoxie, este o viață în cadrul Sfintelor Taine. Însă atunci, în paralel cu experiența tainelor care este esențială pentru toți, există, de asemenea, posibilitatea explorării rugăciunii lăuntrice. Rugăciunea lui Iisus nu e unica formă de rugăciune interioară în Ortodoxie. Sunt și alte forme de rugăciune particulară. Puteți citi Sfânta Scriptură. Într-adevăr, orice creștin trebuie să citească Biblia în fiecare zi. Puteți să faceți o rugăciune de cerere, să vă rugați pentru diferiți oameni. Puteți să citiți mai ales Psalmii, care totdeauna au avut un rol central în viața de rugăciune, în iudaism și creștinism.
Taina pomenirii numelui Domnului
Însă, între diferitele moduri de a ne ruga, în camera voastră, de unul singur, rugăciunea lui Iisus, pentru mine, a fost un tezaur foarte prețios. Și, deci, mi-am construit viața mea spirituală în jurul acestei invocări a sfântului Nume a lui Iisus. Există o întreagă tradiție legată de puterea care este prezentă în Numele lui Iisus, în numele dat celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi când a devenit om, Deci, inima Rugăciunii lui Iisus este sfântul Nume a lui Iisus. Rugăciunea lui Iisus nu e magică; există puterea tainei în acel Nume. Deci, acesta este, în sens larg, modul în care înțeleg viața mistică: viața în taine și, pentru mine, experiența Rugăciunii lui Iisus.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!