Urmăriți un foarte frumos interviu pe care Rafaelo Varga de la Metropola TV l-a luat părintelui Pimen Vlad cu ocazia Învierii, interviu în care părintele Pimen discută dincolo de semnificația Paștelui și probleme legate de familie și de duhovnicia de zi cu zi.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Bucuria Învierii înseamnă să-o trăiești zi de zi
Rafaelo Varga: Doamnelor și domnilor, bună seara. Hristos a înviat! Sunt Rafaelo Varga și pentru prima dată transmit de la Muntele Athos, o bucurie atât pentru mine cât și pentru echipa care a ajuns astăzi în această zi extrem de importantă aici la Muntele Athos. V-am pregătit un interviu de colecție cu un om extrem de iubit și apreciat de Dumnezeu și de foarte, foarte mulți români. Vrem să îi ascultăm povestea să-i ascultăm învățăturile, iar după această zi de sărbătoare să fii mai binecuvântați, poate mai buni și de ce nu, se repetăm acest interviu. Suntem la chilia Intrarea Maicii Domnului în Biserică, aici pe Muntele Athos și discutăm cu starețul acestui schit, cu părintele Pimen Vlad. Doamne ajută! Hristos a înviat!
Parintele Pimen: Doamne ajută! Adevărat a înviat! Bine ați venit!
Rafaelo Varga: Vă mulțumim frumos pentru primire. Părinte, ce faceți?
Parintele Pimen: Să vă ajute Maica Domnului. Slavă Domnului, cu viața aici cu viața de zi cu zi.
Rafaelo Varga: Cum ați primit vestea Învierii Domnului?
Parintele Pimen: Deci întotdeauna o primim cu drag. Dar la noi, cum se zice, Învierea trebuie trăită tot timpul. Adică dacă o trăim doar o dată pe an, atunci înseamnă că n-o trăim. Deci Bucuria Învierii înseamnă să-o trăiești zi de zi. Nu numai atunci când îi ziua Învierii și nu numai, cum se zice, când îi bine. Când ai masa plină. Ea trebuie trăită și în suferință și în toate, trebuie să trăim bucuria Învierii. Dacă este Drumul Crucii, dacă este Răstignirea și n-ar fi Înviere, în zadar ar fi toate.
Să mai facem câte o pauză
Rafaelo Varga: Trăim în era consumarismului trăim în perioada în care totul este într-o viteză continuă, părinte. Parcă mai ieri era Crăciunul, ieri era parcă Nașterea Domnului și acum iată vorbim deja de Învierea Domnului. Am primit vestea Învierii Domnului. Ce ar trebui să facem? cum ar trebui de fapt să interpretăm aceste sărbători extrem de importante și să le aducem în avantajul nostru? Adică să trecem dincolo de acest consumerism și de acest val al vitezei care ne intră în viață.
Parintele Pimen: Ce să zicem? Trebuie să mai facem câte o stație. Noi alergăm, alergăm, ne îngrijim de cele materiale, ne îngrijim să avem de toate, ne îngrijim să ne fie bine, să ne fie cald, să nu ne fie foame. Adică ne îngrijim de tot ce ține de trup și asta înseamnă o alergare continuă. Dar trebuie să mai facem câte o pauză în care să ne oprim, cum se zice, să lăsăm să curgă toate pe lângă noi. Te așezi frumos la umbra unui copac, undeva unde e mai liniște un pic. Asculți un pic păsările, privești toată Creația lui Dumnezeu, care e atât de frumoasă și încerci să te cobori cu picioarele pe Pământ să vezi care-i scopul tău aici. Adică doar să mănânc, să dorm, să mă îmbrac, să alerg și să adun? Doar ăsta-i scopul nostru?
Drumul pe Pământ este pregătirea pentru Veșnicie
Rafaelo Varga: Păi fix asta vreau să vă întreb părinte, care e scopul unui creștin pe pământ?
Parintele Pimen: Da, deci tocmai asta vreau să spun. Dumnezeu la început l-a făcut pe Adam în Rai și-o spus că nu-i bine să fie singur și o făcut-o pe Eva. Deci Adam și Eva, bărbat și femeie. Asta este rânduiala lăsată Dumnezeu. După cădere, greșeala, neascultarea de Dumnezeu, ne-o dat pe Pământ. Asta înseamnă că toată populația asta care este pe Pământ, toți oamenii care suntem, suntem prin valea asta a plângerii. Dar de fapt ce-i valea asta? E o pregătire pentru Veșnicie. Ce-o zis Dumnezeu? Uite, pentru că ați greșit, vă iert dar trebuie să treceți câțiva anișori pe aici, pe pământul ăsta ca să vă pregătiți, să vă iau din nou acolo în Veșnicie, acolo unde nu se mai termină niciodată. Și atunci ne-a dat la altul poate un an, zece cincizeci, o sută. Dar toți plecăm, asta nu trebuie să uităm noi, că toți plecăm.
Și revin la ce să vorbeam mai devreme. Să facem pauze și să ne gândim la lucrul ăsta: „Măi, eu poate mâine plec, mi-am făcut bagajul? mi-am luat ce trebuie cu mine? Mi-am trimis înainte ce trebuie? Vedem atâția oameni care pleacă în fiecare zi, puși între patru scânduri doar cu îmbrăcămintea de pe ei și cu alea rămâne și putrezește în mormânt. Deci asta înseamnă că noi la plecare nu luăm nimic, le lăsăm pe toate. Dar găsim dincolo ce am trimis din timp. Orice rugăciune făcută, orice milostenie făcută, orice bine făcut, tot ce facem noi aici, îs lucruri pe care le trimitem dincolo și-o să le găsim în Veșnicie. Iar alea, or să fie arvuna noastră pentru Viața Veșnică.
Cum spunem noi, căsuța de acolo. Să trimitem câte-o cărămidă în fiecare zi, printr-o milostenie cum am spus, o rugăciune, o faptă bună, să schimbăm un pic ceva la viața noastră, Spovedanie, Împărtășanie, să nu lipsim de la Sfânta Liturghie, să încercăm ca viața noastră s-o trăim frumos. Aici greșim noi că noi tot vrem mult, mult și suntem siliți prin multul ăsta pe care îl dorim să facem rău celor din jur.
Am uitat să privim mai des către Cer
Rafaelo Varga: De ce am ajuns părinte în punctul ăsta în care ne dorim extrem de mult? Vrem să avem de toate să trăim în acest confort și până la urmă nu despre asta e vorba în această viață.
Parintele Pimen: Știți ce se întâmplă? Pentru că am uitat să privim mai des către Cer. Omul, în momentul în care vede doar materia, pământul, începe să adune. Tot ce adună le pune aici după cap și el tot se apleacă, se apleacă și cu cât se apleacă mai mult vede doar pământul. Nu mai vede frumusețea asta, nu mai vede Cerul, nu-și mai amintește de Veșnicie pentru că e atât de lipit de pământul ăsta și atât de mult se apleacă spre el, încât e în stare de orice de a face rău, dacă cumva i se ia ceva din materia asta după care aleargă el.
Deci omul e slab și de asta spun, ca să trezească omul trebuie să ia mai des legătura cu Dumnezeu și atunci luând lua legătura cu Dumnezeu, prin rugăciune și prin ceea ce facem noi, începem să ne trezim conștiința. „Măi! Stai un pic. Eu mâine plec, poimâine, peste o săptămână, peste un an. Ce am făcut?” Și atunci încerc să schimb ceva, încep să mă uit mai des în Sus: „Doamne, te rog ajută-mă, vezi că-s slab, îs neputincios, am patimi, dar ajută-mă să mă schimb.” Și noi nu putem să ne schimbă fără ajutorul lui Dumnezeu.
Cel mai mare dar pe care l-o dat Dumnezeu e Spovedania
Și cel mai mare dar pe care l-o dat Dumnezeu îi Spovedania. Te duci, te spovedești frumos, te-o dezlegat preotul și atunci ți-ai dat greutatea asta jos și o iei din nou, ca și cum ai tras linii și ai luat-o de la zero și în felul ăsta poți lupta lupta mult mai ușor, poți să iei puteri noi. Și strigi: „Doamne ajută-mă!” Iară mai cazi, iară te spovedești, iară cazi, iar te spovedești, până la un timp la care aduni o experiență din căderile astea, și începi să eviți să mai cazi. Și încet, încet, până găsim calea care trebuie, calea care ne duce spre Dumnezeu și devine mai ușoară fără să ne mai băgăm direct în gard. Ocolim gardul, o luăm pe alăturea. Adică găsim căile care devin mai ușoare pentru noi și adunând experiența asta, luptăm mult mai ușor, nu putem deodată.
Scopul nostru este dobândirea Duhului Sfânt
Rafaelo Varga: Poate că sunt oameni care, să spunem, deja fac ceea ce ați spus dumneavoastră. Adică sfatul pe care l-ați dat, l-au urmat. Dar totuși necredința lor nu îi ducem în punctul în care să-l simtă pe Dumnezeu, să ajungă în contact cu Dumnezeu, deși poate își doresc. Ce ar putea să facă acești oameni?
Parintele Pimen: Uitați, ne uităm la un copac frumos. Nu din ăsta care crește prin pădure, un copac fructifer. L-ai pus frumos în grădină, l-ai săpat, i-ai pus gunoi, l-ai curățat, l-ai aranjat, îi dai apă un an, doi, patru, cinci, șapte. După ce trec câțiva ani începi să te uiți: „I-o venit rod? face ceva?” un măr un păr, ce o fi el acolo. Și vezi că trec cinci ani n-o făcut. „Hai să-l mai las șapte, zece ani.” …și nu face rod. Și atunci îți spui problema: Copacul ăla îi bun sau nu-i bun? Așa facem noi cu nevoința asta duhovnicească. Noi întotdeauna ne luptăm, ca de la un moment dat să începem să vedem rodul.
Ce spune? Roada Duhului. Deci scopul nostru este dobândirea Duhului Sfânt, care după aia ne ajută să vedem lucrurile mai bine, să mergem mai bine. Și spune: „Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare și multe altele.” Deci asta e roada Duhului. Și tu vezi la tine. Ai dragoste? Ai pace? Ai bucurie? Ai îndelungă răbdare? Și vezi că nu le găsești la tine. Înseamnă că ceea ce faci tu nu faci cum trebuie.
Dumenzeu, celor mândri le stă împotrivă și celor smeriți de har.
Rafaelo Varga: Deci acestea sunt semnele?
Parintele Pimen: Da. Tu dacă inventezi un medicament și vezi că ăla omoară oameni în loc să-i ajute, înseamnă că tu nu l ai preparat cum trebuie, ingredientele alea nu le-ai pus cum trebuie. Așa și aicea, poate tu te lupți pe-o parte, dar e slobod la gură și îi judeci pe toți și faci rău la alții și atunci se pierde tot ce ai făcut. Trebuie să fim foarte atenți la viața noastră, dacă vedem că roade nu sunt. „Mă duc la biserică de 20 de ani, mă rog, mă spovedesc și eu când ies din biserică mă enervezi pe toți. Acasă-i dezastru. Înseamnă că nu lucrez cum trebuie undeva greșesc.” Atunci trebuie să mă rog la Dumnezeu să-i cer ajutorul, să mă smeresc.
Dumnezeu spune clar: „Celor mândri le stă împotrivă și celor smeriți de har.” Poate o mândrie ascunsă: „Că domnule, eu de atâția ani mă duc la biserică. Țin de strana mea. Eu mă duc în față.” Dar poate e o mândrie pe care eu o hrănesc. Trebuie să fiu foarte atent cum lucrez, că dacă vedem că nu se schimbă nimic în viața mea, înseamnă că nu lucrez, undeva greșesc. Și atunci mă duc mai des, mă spovedesc și-l întreb pe duhovnic: „Părinte, undeva greșesc. Uite ce se întâmplă: n-am pace, n-am bucurie, n-am liniște undeva greșesc.” Deci trebuie văzut lucrul ăsta, că atunci trec anii și copacul ăla la un moment dat îl tai că vezi că nu are rod.
Timpurile grele fac oameni puternici. Timpurile ușoare fac oameni slabi.
Rafaelo Varga: Da. Foarte, foarte important ceea ce ne-ați zis. Au fost aceste perioade de grea încercare cum ar fi: pandemia, perioada războiului și aceste perioade mi se pare mie cel puțin, am văzut foarte mulți tineri care practic nu mai au nicio nicio treabă cu realitatea. Cel puțin în România acum se discută foarte mult despre tot felul de probleme, despre consumul de tot felul de substanțe. Ce credeți părinte? De ce a ajuns poporul în astfel de situații? Nu doar în România, dar momentan ne raportăm la România. Peste tot acum este această problemă. Tinerii sunt extrem de afectați de păcatele din lumea largă.
Parintele Pimen: Timpurile grele fac oameni puternici. Timpurile ușoare fac oameni slabi. Să ne gândim că noi de o perioadă de ani am dus-o pe palmă. Când ziceau mulți că-i greu, că nu știu ce. Nu! A fost perioada cea mai ușoară din câte ne amintim noi. Ultimii vreo 30 de ani au fost perioada cea mai ușoară. Fiecare s-a dus prin străinătate, a făcut ce-a vrut, de toate, altul a muncit, altul a furat, altul … fiecare a făcut ce a vrut în lumea asta. Deci a fost o libertate din asta prin care nimeni n-a murit de foame. Fiecare s-a descurcat. Și depinde de fiecare cum a folosit asta. Și ajungând traiul din ce în ce mai bun, omul devine comod, se mută de pe un scaun pe altul, de la birou în mașină, efort nu mai face.
Ne-am făcut comozi și nu mai stăm în natură
Eu mă uit în sat la mine, la casa părintească. Înainte nu era om în sat să n-aibă vacă. Deci un singur om să știa că n-are vaca și tot se uitau așa: bă ăla nu muncește, că lucra el pe la primărie, nu știu unde. Restul, toți aveau. Acum mai ai trei, patru vaci în tot satul. Deci care-i problema ? Adică ce s-a întâmplat ? Comoditatea ! Și am întrebat pe mulți: măi, de ce ? Păi, e greu să ții vaca. Dar înainte toată lumea ținea vaca. Greu, munceau și făceau oameni puternici. Luai sapa la prășit, acum nu mai prășește nimeni. Dă cu otravă de aia și arzi toată buruiana, s-a otrăvit și recolta, dar nu mai stă nimeni acum. De ce să prăjească la soare la sapă, când poate să se ducă să se prăjească la bec? Se duc acum la tot felul de astea. Și stă și se bronzează acolo.
Chiar îmi spunea de la o familie pe care o cunosc, erau două surori. Căsătorite, au copii și s-au dus la mama lor undeva în Basarabia, că de acolo se trăgeau. Locuiesc în țară la noi și spunea: măi, m-am dus la mama, avea de prășit cu sora mea. Ne-am dezbrăcat frumos, eram numai noi acolo pe tarla, zice, la costum de baie și am prășit o săptămână, desculță, frumos. Ne-am bronzat, zice, i-am făcut și treaba mamei, că-i în vârstă, așa frumos, și când ne-am întors în România, toți: „băi, unde ați fost în concediu, mă, de v-ați bronzat așa ?”. Cică eram vesele, pline de viață, după o săptămână de aia desculță în natură, luase curaj de viață, luase totul și bronzate bine. Și n-a fost nevoie să se ducă nici la becuri d-alea, nici la mare, nicăieri. Deci înainte oamenii se mențineau sănătoși în felul ăsta.
Protecția exagerată față de copil nu este bună
Rafaelo Varga: Bun, dar vedeți, acum nu mai e așa. Adică dacă-i spui unui tânăr „du-te la prășit!” sau „du-te la bunici acasă și stai și tu un pic cu bunicii!”, parcă îl chinui. Îl trimiți, nu știu, undeva la … De ce am ajuns așa?
Parintele Pimen: Știți ce s-a întâmplat? Prima dată o greșit părinții. Ce-o făcut? „Vai, copilul meu să nu pățească ceva ! Îl bag în glob de sticlă.” Înainte cum era cald afară, în pat îi dădeai drumul în curte, cu găinile, cu tot. Băga în gură ce apuca, tot … Deci trăia la nivelul de jos și exact explica medical un doctor. Zice: „nu vă dați seama ce înseamnă copilul ăla care merge în patru prin noroi și bagă toate în gură. Își face o imunitate de fier. Atunci i se întărește lui imunitatea, când e mic el, atunci.” Deci în primii ani își face tot ce trebuie, anticorpii și tot. Acuma e în glob de sticlă, repede. „Vai! Menții 25 de grade în casă, nu cumva să scadă.” Înainte, când apucai seara să faci foc în sobă, era și frig, erau de toate, se călea.
Deci acuma părinții îi bagă în glob de sticlă. Nu-i lasă să se joace cu alții. Vai de mine! Nu cumva să se îmbolnăvească, să ia un virus. Dar copiii au nevoie de așa ceva, să dea contactul cu toți virușii posibili, să călească imunitatea. Ei, greșeala părinților de aici pornește. Protecția exagerată. Înainte făcea 10 copii, acuma face unu și îl păzește pe ăla, vai de mine și câteodată i-l ia Dumnezeu și pe ăla și merge și se dă capul toți pereții că i l-a luat Dumnezeu. Că a îngăduit Dumnezeu să-l piardă. Deci de aici pornesc toate. Deci părinții greșesc …
Rafaelo Varga: Protecția exagerată.
Parintele Pimen: Tocmai,protecția exagerată. Nu le dau drumul copiilor în natură. Lasă-l mă să se joace! Lasă-l să bage în gură! Nu se întâmplă nimic. Are grijă Dumnezeu. Tu ia și botează-l la timp! Du-l la biserică și-l împărtășește în fiecare duminică și ai să vezi, copilul ăla are un înger păzitor care are grijă de el tot timpul.
Rafaelo Varga: Păi cum, părinte? Acum sunt foarte mulți părinți care spun, îmi cer scuze că vă întrerup, sunt foarte mulți părinți care spun așa: „îl las pe el când o să crească să aleagă, să se decidă”, dar învățătura duhovnicească, sau nu știu, pregătirea duhovnicească trebuie să i-o dai din primele …
Copilul, până la 18 ani e sub tutela părinților
Parintele Pimen: De ce dintotdeauna,copilul până la 18 ani îi sub tutela părinților? El n-are dreptul nici un act să-l semneze, fac părinții în locul lui. Deci până la 18 ani asta o fost totdeauna de mii de ani. Deci până la 18 ani copilul îi sub tutela părinților, adică părintele hotărăște pentru el. Deodată acuma nu-i mai nevoie de asta. Copilul dacă are el chef la școală nu știu ce, gata, părintele cade. Acum a apărut o lege, ne-o trimis un mesaj o profesoară de la școală și spunea așa, că dacă copilul a făcut o mică prostioară la școală, să nu fie anunțați părinții. Protecția copilului prima dată și poliția.
Rafaelo Varga: Cum vi se pare acest lucru?
Parintele Pimen: E cea mai mare prostie. Dar ăia l-or crescut? Protecția copilului și poliția? Nu domnule! Cheamă părinții să-l ia de urechi. Domnule, nu l-ai educat bine sau e vreo problemă în familie? Cheamă părinții și discută. Părinți trebuie să comunice cu profesorii și cu învățătorii. Cea mai mare greșeală când se duce părintele la școală și bate cu pumnul în masă: „să nu îndrăznești să te iei de copilul meu! Copilul meu, nu știu ce”. Și profesorul știe: „Bă, dar copilul tău se droghează la școală”. „Să nu îndrăznești să-mi faci de râs copilul sau nu știu ce…!”. Nu. Părinții să comunice cu profesorii, cu toți, cu învățătorii, cu educatorii, cu ce mai sunt: „Măi, cum îi copilul meu? Ce probleme sunt acolo?” și să găsească o cale prin care unul îl ajută la școală, unul îl ajută acasă și rezolvă problema.
Trebuie să ne facem timp pentru copiii noștri
Nu te duci tu și bați cu pumnul în masă pentru copilul ăla care acuma poate se droghează de mic pe la școală și tu bați cu pumnul în masă că-i copilul tău, mai târziu să-ți dea ție în cap, să-ți fure de acasă că are nevoie de bani de droguri. Trebuie foarte mare grijă în privința asta. Deci copiii, educați frumos, că zice copilului nu trebuie să-i faci toate mofturile.
Trebuie să-ți faci timp de el, să stai să-i explici: asta e rău, asta-i bine, asta-i cutare … să-l faci ușor să înțeleagă. Că dacă tu nu ai timp și îi faci toate mofturile și îi dai doar ca să te lase în pace, să poți sta și tu la televizor la meci, la telenovele sau să stai cu prietenii și lui i-ai pus tableta în față, i-ai cumpărat tot ce a vrut el, doar ca să te lase în pace, el se obișnuiește așa. Îți prinde punctul slab și după aia îți face un scandal în casă până nu-i faci mofturile.
Rafaelo Varga: Și nu mai poți să gestionezi.
Parintele Pimen: Și atunci s-o terminat. L-ai distrus tu. Copilul de mic, el chiar de nu poate să se exprime, dar el e ca sugativa. Ia tot din casă, ce vede la părinți.
Rafaelo Varga: Deci părinte, spuneți că practic în acest, și în acest moment, și în vremurile pe care noi le trăim astăzi, părintele este cel care poate să ghideze toată viața copilului.
Parintele Pimen: De ce o rămas vorba aia din popor „cei șapte ani de acasă”? Și aia rămâne sfântă până la sfârșit, să ne fie clar! Cei șapte ani de acasă îi exemplu părinților pentru copii și timpul părinților oferit copiilor, în fiecare seară măcar două ore părintele, tata, mama să stea cu copiii de vorbă, să joace cu ei să le asculte păsurile, să răspundă la întrebările lor, că atunci copilul primește răspunsurile care trebuie. Dacă tu nu ai timp, atunci o să-i răspundă tableta, televizorul și o să ia el cum înțelege de acolo. Și atunci copilul prinde direcții greșite. Că o să se uite la diferite desene animate sau filme, care acuma nu mai salvează Făt-Frumos pe Ileana Cosânzeana. Acuma ori o salvează zmeul, sau un bărbat salvează alt bărbat, sau femeie alt bărbat, adică s-o întors lumea pe dos acuma și o găsit acuma altceva să facă, adică să răstoarne totul.
Experiența vieții, nu parenting modern
Vin acuma, cum se zice, metode d-astea de creștere a copilului, mă uit și eu zic: „Băi, cum a luat-o lumea razna!”. Adică atâtea mii de ani s-o crescut atâtea generații, oameni buni, bărbați puternici, au luptat, au apărat țara, femei frumoase, tot ce ai vrut. Deci s-o crescut cum trebuie, generație frumoasă. Și deodată, nu mai au dreptul părinții să-și aduce copiii, că nu știu, vin niște idei d-astea, care domnule stai, că să-ți spunem noi, că nu așa se cresc copiii, nu așa se educă copiii. Copilul poate să facă orice boacănă, tu trebuie să-i zâmbești.
Îmi spunea cineva recent, că o luat de pe internet, după cineva, care de ani de zile numai asta face, parenting, și zice „Domnule, am pus și noi internetul, eu cu soția, aveam copilul și hai să vedem ce ne spune! Și era să ne distrugem copilul.”. Zice „până la patru ani era dezastru, eram înnebunit.” Și zice „M-am enervat, am închis internetul și am început la educația tradițională. În jumătate de an copilul meu a devenit cel mai bun copil.” Și am zis: „Bă, da am fost bătut în cap? Eu patru ani m-am luat după internet să îmi explice cineva?”. Și explicau persoane care nici n-aveau copii. Da stai un pic! De unde știi tu să crești copiii? După ce idei mergi? După cărți?
Eu știi ce spun? Cea mai bună idee a fi: cei care vor să facă în mass-media, cum să cresc copiii, să aducă mame care au de la cel puțin cinci copii în sus, care o crescut copii. Ia o mamă de aceea și adu-o la televizor și întreabă cum se cresc copiii. Mamă cu 10 copii, sunt cu 12 copii, adă o mamă d-aceea și aia îți explică cel mai bine de la primul copil până la ultimul, cum se crește un copil. Nu cea care poate o trecut prin trei divorțuri, are și ea un copil rămas și fără tată și nu știu ce, și vine și-ți explică cum se crește copilul. Nu! Deci mama aia care o crescut copii și are experiența vieții.
Un popor care nu-și cunoaște istoria, riscă să o repete
Rafaelo Varga: De asemenea ați vorbit adineauri despre ceva foarte important, ceea ce nu prea mai este timp. Vorbeați despre timp, că nu mai avem timp de nimic. Cum să ne găsim totuși sau cum să ne facem timp?
Parintele Pimen: Mi-o plăcut undeva, ceva, am citit că timpul este la locul lui și o fost și este. Noi trecem prin el, plecăm, vin alții, pleacă atâtea generații, și timpul îi liniștit acolo. De când spunem timp, vedem că Soarele răsare în fiecare dimineață, anotimpurile se repetă, stelele, luna, copacii înfloresc, păsările cântă, o cântat și acum 1000 de ani în locurile astea poate păsări cum ar fi stră-stră, la păsările astea care ne cântă nouă acuma, cum avem și noi din generațiile vechi, copaci la fel o crescut, toate astea au existat, iar nouă ni se pare că suntem buricul pământului. „Domnule, nimeni n-o mai fost ca noi!”. Dar cu toate astea au mai trecut milioane de oameni prin locurile astea. Indiferent că au fost timpuri păgâne, după aia ortodoxia de 2000 de ani și așa mai departe, deci o trecut.
De asta spunea parcă Iorga frumos că „un popor care nu-și cunoaște istoria, riscă să o repete”, și să repete greșelile istoriei. Și odată, noi acuma încercăm să tăiem toată istoria, să dăm de-o parte și să inventăm o istorie nouă. Cei mai slabi oameni fac lucrul ăsta. Nu domnule! Cercetează-ți istoria și vezi unde s-o greșit, unde-i bine și ce poți să adaptezi tu acuma ca să îmbunătățești mai mult la lucrurile astea, nu să dai deoparte. Un om care dă deoparte și o ia de la zero e un om fără de minte.
Să fim buni creștini
Rafaelo Varga: Cum ar trebui să fim în această perioadă în care credem că le știm pe toate, că avem controlul asupra a tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cum ar trebui să fim buni creștini? Sau cum arată profilul unui bun creștin? Pentru că și aici părinte, depinde pe cine întrebi, totul e foarte subiectiv, dar corect concret ca să ajungem în Rai ?
Părintele Pimen: Ce înseamnă un bun creștin?Îmi amintesc de Diogene, filozoful păgân. Se plimba ziua prin piață cu felinarul și l-o întrebat ăștia: „Bă, dar ce faci cu felinarul aprins ziua?”. „Caut un om.” Zice că la început Dumnezeu a făcut Om. Om cu „o” mare. Adică omul ăla frumos, cu coloană vertebrală, om smerit. Zice că o făcut Om Dumnezeu, Om. Să fim oameni! Că dacă ești om, om vine de la omenie, să ai omenie, să fii bun, să fii respectuos, să fii smerit, să nu te urci deasupra celorlalți niciodată. Omul smerit niciodată, dacă a intrat în biserică, nu se duce drept în față. Caută un colț în spate, să stea liniștit acolo, să nu deranjeze pe nimeni.
Exact cum spune la Evanghelie, dacă ești chemat la o masă, nu te duce în locurile cele din față, că s-ar putea să fie alții mai de cinste chemați, să spuie stăpânul: „Auzi, tu treci dincolo în spate, că aici l-am chemat pe celălalt!”. Și cu rușine te duci în spate. Zice „Du-te tocmai pe locul cel mai din spate!”, că atunci când vine stăpânul, dacă tu ai loc mai de cinste, zice „Auzi prietene, vin’ aici în față!”. Și cu cinste te duci în față. Asta înseamnă că trebuie să fim noi pe pământul ăsta, în smerenie.
Smerenia ne ridică până la porțile cerului și milostenia ni le deschide
Avem două virtuți grozave: smerenia ne ridică până la porțile cerului și milostenia ni le deschide. Deci omul trebuie să fie smerit, să nu se socoată pe sine că e ceva, să nu se urce deasupra celorlalți și să fie milostiv, să aibă milă, milă, dragoste față de ceilalți, să fie cu îngăduință tot timpul, să nu i se pară că el e grozav și toți îs răi. Adică, măi, cu milă! Băi, hai frate! Vino încoace! Ce-i cu tine? Te văd, ai băut, ești amărât. Hai să vedem cu ce pot să te ajut! Dar tu ai așa, tu ai o problemă, adică să fim cu îngăduință față de ceilalți. Un creștin bun, ăla știe ce înseamnă mila, știe ce înseamnă smerenia, știe ce înseamnă dragostea și nu pierde legătura cu Dumnezeu niciodată.
Deci în fapte trăiește prin ceea ce am spus: se spovedește, se împărtășește, nu lipsește niciodată la Sfânta Liturghie, adică el permanent caută să vorbească cu Dumnezeu. Cum se zice, aici vorbești direct cu Dumnezeu. Când te-ai dus la biserică vorbești direct, că se zice Cerul la Sfânta Liturghie coboară pe Pământ, Biserica Biruitoare coboară, se unește cu Biserica Luptătoare, devin una. Și asta se întâmplă în fiecare Sfântă Liturghie unde se face și atunci omul care este bun creștin, să fie trăitor. Deci nu-i suficient să spui că am credință, dar n-ai fapte. Nu! Îi moartă credința aia. Deci trăiești credința, cum am spus: să fie botezat creștin, te duci frumos te spovedești, te împărtășești la Sfânta Liturghie și faci bine după putere în jurul tău. Și în felul ăsta Dumnezeu îți deschide, cum se zice, Porțile Raiului.
Mai exista dragoste între creștini?
Rafaelo Varga: Mai există în acest moment dragoste între creștini?
Părintele Pimen: Mai există. Că dacă nu exista, nu mai existam nici noi. O întrebat un ucenic e un bătrân „Părinte, când va fi sfârșitul lumii?”. Și zice: „Când nu va mai exista dragoste între oameni și nu va mai exista cărare de la un vecin la altul.” Și se încearcă lucrul ăsta, nu vezi? Între oameni, după aceea între popoare și la nivel mare, tot timpul există ceva. Îi lupta diavolului, dar diavolul pentru că n-are trup, se folosește de oameni. Și atunci în toată lumea asta există o continuă stare de a te urca deasupra celuilalt. Că tu ești mai tare, să-i arăt eu la celălalt că-s grozav, să-i arăt eu … și fiecare la rândul lui încearcă, începând din familie, pe sate, pe știu eu, comune, județe și pe popoare și la nivel mondial. Nu vezi că fiecare vrea să-i arate celuilalt că e mai grozav?
Îți dai seama cât de slab este un om, în momentul în care el vrea să arate că-i deștept și e mai tare ca celălalt. Ăla e omul cel mai slab. Deci omul puternic întotdeauna stă cuminte în colțul lui. El știe ce-i cu el, care e situația lui, își vede liniștit de colțul lui, face bine după putere și nu iese în relief niciodată.
Sfârșitul se așteaptă de mult timp
Rafaelo Varga: Ați vorbit despre diavol și cum încearcă el să intre în viețile noastre și cum … de fapt se folosește de oameni. M-am tot uitat la știri în perioada asta și am tot văzut că ceea ce este scris în Apocalipsă se împlinește tot mai des. Acum de exemplu, au ajuns să implanteze cipuri în oameni. Cum putem ajunge la înțelepciunea aceasta de a ne da seama dacă diavolul se folosește de noi sau dacă se întâmplă ceea ce este scris?
Părintele Pimen: Ia să ne gândim la un lucru! Câte războaie au fost în lumea asta ? Războaie. În afară de alea mondiale, când erau 10 războaie în același timp în lumea asta. Câte două țări se băteau acolo, două dincolo, două dincolo, aveai războaie peste tot.
Rafaelo Varga: Peste tot, da.
Părintele Pimen: Ia gândiți-vă, la momentul ăla, câți din oameni aceia au spus: „Domnule, e sfârșitul!”. Gândiți numai moldovioara noastră acolo, când erau anunțați oamenii: „Bă, au intrat turcii de colo!”. Și când se pregăteau și ei mai bine să o ia prin grădină, „Bă, vin și tătarii dincolo!”. Jefuiau, treceau prin sabie tot și o luau pe munți și spuneau: „Doamne, oare-s sfârșitul?”. Pentru ei era sfârșitul lumii. Dacă mureau ei, era sfârșitul lumii. Ei, deci lumea asta o trecut prin momente foarte grele, când de mii de ori s-o spus că-i sfârșitul. Da?
Diavolul ispitește prin tehnologie
La nivel de tehnologie nu s-o ajuns niciodată ca acuma. Diavolul după atâtea mii de ani s-o cam plictisit. C-o văzut că el o încercat să distrugă creștinismul și s-o ridicat mai tare și s-o umplut cerul de sfinți. Și atunci o venit cu alte lucruri. O ajutat și el să se înființeze toată tehnologia asta. Vezi, orice lucru, cât de bun s-ar înființa, imediat îi luat și îi folosit rău. Să zicem avioanele. Bun. S-o făcut la început pentru a transporta oamenii mai ușor. Imediat, a doua zi le-o preluat și o pus bombe, o pus o explozibil pe ele, o pus mitraliere, o pus tot și o început să facă celelalte. Adică orice lucru bun, orice medicament folosit în medicină, imediat o venit armata sau ceva la nivel mai mare, îl preluăm noi, că putem face și așa ceva.
S-o inventat cipul, da, că spunea cineva. Povestea cineva despre cadrul medical și o venit armata la nivel mare și o spus: „Preluăm noi de acuma.”. Adică orice s-o inventat bun, o venit ceilalți și o spus: „Preluăm noi.”. De ce? Putea să fie lăsat doar în medicină. Domnule, foarte bine! Preluăm noi pentru că poate folosi și ca armă. Deci de asta eu la mulți le am spus: „Băi oameni buni, gândiți-vă bine când sunt multe genii care vor să inventeze ceva. Gândește-te bine când vrei să inventezi lucrul ăla. Are și partea neagră?
Rafaelo Varga: Exact.
Nu întotdeauna când se inventează ceva, invenția este pentru progresul omenirii
Părintele Pimen: Dacă o are, atunci mai bine nu-l inventa, pentru că poate o să ajuți 100 de oameni și o să fie omorâți mii de oameni prin ceea ce a-i inventat tu. Și atunci mai ai tu somn liniștit noaptea, când știi tu, că ceea ce-ai inventat cu scopul bun, de fapt distruge?
Uite, zice, citeam undeva că un japonez sau un chinez, a reușit, exact cum spune la Apocalipsă, dacă tot ai amintit de asta, să se hrănească din trupul omului. Și o spus că o găsit doar două locuri: pe mână și pe fruntea omului, unde se încarcă automat cipul ăsta și poate să nu mai fie alimentat niciodată. L-ai pus și e alimentat tot. Și se minuna omul, domnule acuma bucuros tot, să facă public și o anunțat la nivelul lui, acolo. Și bineînțeles că o venit, cei mai mari, și au spus: „De aici preluăm noi. Dar o condiție: niciodată să nu spui la nimeni că ai descoperit așa ceva.” Și omul, na, amenințat cum se zice, dacă îți vin ceia de Sus, cu așa și o spus, ce a făcut omul?
Păi asta este! Am inventat, cel puțin o să-l folosească la bine, că el îl probase pe o femeie paralizată și o făcut-o pe aceea să meargă. Controla el din computer. I-o băgat cipul, ce o făcut el omul, bun. Dar, o venit aici și o luat și acum omul se duce la biserică, într-o zi. Și s-o nimerit să citească de acolo din Biblie. Și o citit exact capitolul în care spunea: către sfârșit se va inventa cip care se va pune pe mâna dreaptă sau pe frunte. Ăsta speriat s-o uitat roată. De unde o aflat popa secretul meu? El nu citise Biblia, nu știa. Și când s-o terminat slujba și s-o dus: „Părinte, de unde știi lucrul ăsta? Ce anume? Păi ce am inventat eu. Cum adică de unde știu? Vino încoace!”. Și îi deschide Biblia.
„Dar când s-o scris cartea asta? Uite aici! De mii de ani cartea asta îi scrisă. De 2000 de ani, uite de la Hristos, îi Noul Testament! Cum adică? Păi uite, astea s-o prorocit, către sfârșit se vor descoperi, vor fi inventate și va aduce haos în toată lumea asta. Se va încerca să-i controleze unii pe alții. Când o auzit ăsta, disperat. Cum? Eu am ajuns să aduc să împlinesc lucrul ăsta? Și omul o făcut un interviu și o spus public lucrul ăsta. Când s-o trezit el, după ce s-o căit el, ce-o făcut, și eu am găsit într-o carte scris de el și spunea lucrul ăsta, uite domnule ce o inventat el și și-o dat seama atunci cât rău a făcut.
Să avem grijă ce lăsăm în urma noastră
În momentul ăla ce-o dat, o preluat armata lucrul ăsta și-o dat seama că e folosit pentru alte lucruri. Pentru că acuma asta-i realitatea. E lupta asta la nivel mare, în care asta se încearcă. Fiecare popor vrea să controleze alt popor și atunci folosește toată tehnologia actuală. Ăsta nu-i un secret. Adică ăsta se folosește la nivel mondial lucrul ăsta și de asta eu spun, oricine vrea să inventeze ceva, să aibă mare grijă, să se uite și la partea întunecată a lui. De-asta creștinul trebui să facă lucruri bune, să fie smerit și să aibă grijă ce face el, să nu aibă urmări. Pentru că este iar o istorioară frumoasă. Erau doi în Iad și se chinuiau. Și cum se chinuiau ei? Vedea că la unul scade focul, la unul crește. Și la ăsta care creștea, o început să țipe:
„Doamne, îi nedreptate! La ăla de ce scade?” Și o apărut un înger și i-o spus: „Ăla în viața lui o săpat o fântână la o intersecție de drumuri și toată lumea care trece pe acolo și bea apă, zice: „Dumnezeu să-l ierte pe cel care o săpat fântâna asta, că tare-i bună apa. Și lui în fiecare zi tot i se stinge focul, datorită la oamenii aceia.”.
„Dar eu ce am făcut?”. „Tu ai scris o carte, care zice, face mult rău la oameni. Și toți oamenii care o citesc și se pierd datorită cărții tale, îți adaugă ție foc aicea.” De asta spune să avem grijă ce lăsăm în urma noastră. Noi plecăm, dar poate am lăsat ceva care păgubesc pe alții și atunci o să dăm socoteală dincolo când ne ducem și o să vedem atunci când nu mai putem îndrepta. Este o poezie, în care îl povățuiește pe om: să ai grijă de ce lași în urma ta, prin faptele tale, prin viu grai, prin exemplul care-l dai, că lucrurile astea o să te îndrepte spre iad sau Rai.
Să avem grijă de conștiința noastră
Rafaelo Varga: De unde știm că lucrurile pe care noi le facem sunt cele bune și că, practic trăirea noastră este cea dreaptă și cea care trebuie?
Părintele Pimen: Răspunsul l-am dat mai devreme. Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare. Dumnezeu ne-o lăsat glasul conștiinței aici și tu dacă te lupți să duci o viață cum trebuie, te-ai spovedit, te duci la Liturghie, te împărtășești, conștiința îți spune: nu-i bine ce faci! Și tu trebuie să ai grijă atunci. Te duci și îl întrebi pe duhovnic. Măi, conștiința te mustră. Măi, nu fac bine! N-am pace, mă duc acasă, nu pot dormi, începe lupta, înseamnă că n-am lucrat cum trebuie.
Să avem grijă un pic la conștiința noastră, să nu ne mustre seara, când ajungem pe pernă. Să știu că am nedreptățit pe cineva, am mințit pe cineva, am făcut rău cuiva, mi-am înșelat nevasta, nu știu ce am mai făcut … să am grijă când pun capul pe pernă, am făcut o cruce frumos pe pernă și dorm liniștit, să știu că în urma mea nu suferă nimeni datorită la ceea ce am făcut eu.
Niciodată nu trebuie să deznădăjduim
Rafaelo Varga: Aș vrea să mai vorbim puțin părinte despre tineri, pentru că știu că sunteți aplecat la problemele tinerilor din ziua de astăzi. Sunt sigur că ne vor urmări mulți tineri. Ce sfaturi le putem da tinerilor, le puteți da tinerilor, care astăzi sunt … poate și-ar dori să aibă o altfel de viață, dar încercările și greșelile pe care le-au făcut, poate i-au dus în zone total întunecate. Cum pot ieși de acolo?
Părintele Pimen: Deci ce se întâmplă? În orice cădere, să aibă o mână întinsă în sus. În orice groapă ai căzut, o mână să-ți rămână întinsă în sus, ca să aibă de unde să te tragă Dumnezeu. Asta ce înseamnă? Nădejdea. Că mulți cad în deznădejde. Niciodată să nu deznădăjduiască! Să aibă curajul și îndrăzneala că Dumnezeu nu-i lasă. Exact avem pilda aia în Evanghelie, la Fiul risipitor. Și-o luat averea, s-o dus, s-o distrat cu desfrânate de prin țări străine, până o pierdut totul. Avea doar hainele rupte pe el. Și când s-o întors acasă, tata l-o primit cu brațele deschise și imediat l-o trecut ca moștenitor, nu ca rob, cum cerea el. Nu! Ca moștenitor. I-o dăruit totul: haina cea mai de preț, i-o pus inelul, o tăiat vițelul îngrășat, adică Dumnezeu l-o primit cu brațele deschise.
Asta înseamnă că Dumnezeu ne primește pe toți și în orice cădere există ridicare. Să nu ne gândim că doar noi suntem care am căzut și vai. Toată lumea trece prin valurile astea, sau ți-e rușine să te duci la duhovnic? Să știi că un duhovnic care o apucat de o spovedit câțiva ani, are experiență, o spovedit toate urgiile lumii, nu-i ceva nou că-i spui tu. Dacă îți e rușine, este pentru că diavolul îți bagă rușinea să nu te duci. Nu! Dacă vezi că ai luat-o razna, cum se spune, ai căzut, ai făcut toate nebuniile, trage linie, oprește-te, respiră, și spui: „trebuie să-mi schimb viața.” Și te duci și te spovedești, că de acolo e punctul zero.
Te-ai spovedit și atunci ți se luminează un pic mintea. Te sfătuiește duhovnicul ce să faci, cum să schimbi viața și începi să lupți. Începi de la zero să urci prima treaptă ușor, ușor. Deci niciodată nu trebuie să deznădăjduim. Dumnezeu e Dumnezeul dragostei și numai Dumnezeu, dar o avem pe Maica Domnului, care-i mijlocitoarea noastră și legătura cu Cerul. De asta la Maica Domnului orice-i cere, niciodată nu ne refuză. Și ea mai departe rugăciunea noastră. Deci în orice situație, cât de grea, să strigăm la Maica Domnului că-i mamă.
Legătura Maicii Domnului cu Muntele Athos
Rafaelo Varga: Pentru că vorbeați despre Maica Domnului și știu că aici este foarte cinstită, pe muntele Athos, vorbiți-ne pentru cei care încă nu știu sau cel puțin care cred că nu știu această legătură a Maicii Domnului cu muntele Athos, puțin părinte!
Părintele Pimen: Ce se întâmplă? Maica Domnului și chiar Athosul îi numit Sfântul Munte Athos – grădina Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului în urmă cu aproape 2000 de ani o călcat Ea pământul ăsta. O plecat de la Ierusalim cu o corăbioară să ajungă în Cipru la Sfântul Lazăr, cel a patra zi înviat, s-o ridicat o furtună pe mare și o adus-o aicea. Și atât de mult I-o plăcut, o prins și Ea o zi după ce s-o liniștit furtuna, așa cu soare frumos. Și cum era ea mai larg un pic, când o văzut toată frumusețea atonului și vârful……
La timpul ăla era pe vârf, un idol din marmură, care avea 30 de metri, numai el, și cu un ochi de rubin în frunte. Se zice că atunci când răsărea soarele și reflecta în el, parcă se mai vedea un soare, mai ales că Athosul are 2030 de metri, este impunător, mai ales cum iese el din mare. Și Maica Domnului când l-o văzut i-o plăcut tare mult și o spus: „Fiul meu și Dumnezeul meu, îmi place tare mult muntele ăsta. Te rog dăruiește-mi-l mie să-l am în grija mea!”. Și atunci o venit răspuns din Cer și o spus așa: „Să-ți fie ție după dorința ta, maica mea, și să fie Muntele ăsta în îngrijirea ta și să fie loc de liniștire pentru cei care vor să retragă aici.”
Dispare idolul păgân și apar primele biserici
Deci o fost făgăduința Mântuitorului dată Maicii Domnului. Și atunci, se zice, idolul de pe vârf în momentul când Maica Domnului o pășit pe uscat, diavolii care erau în idolul acela, că de fapt diavolii erau acolo, o început să țipe toți și strigau așa: „Ieșiți în întâmpinarea Maicii lui Dumnezeu la Limanul lui Clemen, că împărăția noastră s-o terminat!” Limanul lui Clemen, unde-i mănăstirea Iviru acuma, atunci se chema așa. Iar idolul acela, ca și cum ar fi avut explozibil în el, deodată așa o explodat și s-o făcut mii de bucăți. Și vă dați seama la cei care erau sute de oameni duși acolo, să-i aducă jertfă, că avea un obicei să aducă copiii jertfă acolo, era o nebunie acolo, și acuma mai sunt undeva pietre în partea de jos unde îi junghia acolo și curgea sângele.
Și toți au fugit să vadă ce Dumnezeu a venit mai puternic ca al lor. Și ce au găsit? O femeie smerită, Maica Domnului cu Sfântul Ioan Evanghelistul și ca ajutor, și pe Sfântul Marcu. Aceștia au întrebat: Cine ești tu? Și atunci ea le-o spus istoria mântuirii, nașterea Mântuitorului, tot. Și tot zice, s-o creștinat, că și-o dat seama că-i mai puternică decât orice. O primit botezul, Sfântul Ioan i-o botezat și atunci s-o creștinat Athosul. Iar Maica Domnului s-o dus în drumul ei, după ce o făcut un circuit așa, în Athos, o creștinat pe care erau. Și după aia ea și-o văzut de treaba ei.
Athosul aproape s-o pustiit, că dacă nu-i mai era locul de închinare, toți ăștia au plecat și nu a mai rămas nimeni. Mai veneau păstori care pășteau capre, oi. Deci o fost o perioadă de asta, așa … Până când s-o libertate creștinismului, pe timpul împăratului Constantin cel Mare și atunci când s-o dat libertate creștinismului, o început să vie în Athos primii călugări. Se spune a apărut prima biserică, Axion Estin în Careia, care e făcută de Împăratul Constantin cel Mare. După aia mai este Constamonitu, care e făcută de fiul împăratului Constantin cel Mare și după aia Vatopedul, care-i făcută de împăratul Teodosiu cel Mare tot pentru o minune.
Istoria mănăstirii Vatoped
Fiul lui plecase de la Constantinopol la Roma, cu o corabie și s-o ridicat furtună pe mare, undeva în dreptul Athosului și copilul, fiind și el de vreo 10 anișori, o ieșit și el pe punte să vadă cum se luptau ăștia cu pânzele, cum era atunci. O venit un val și l-o aruncat în mare. Mai scoate-l la condițiile care erau atunci, furtună, vânt, deja nu se vedea nici lumină, nimic. O încercat corăbierii, la urmă o lăsat toate baltă când o văzut că nu mai pot, deznădăjduiți și fără fiul împăratului. După câteva ore s-o liniștit marea și atunci o tras și ei la mal corăbiile să vadă, măcar să-i găsească trupul undeva. Se gândeau că poate, o căzut în mare, poate l-o scos marea. Erau deznădăjduiți.
Și când ajung la mal, ce găsesc la mal? Fiul împăratului dormea sub o tufă. L-o trezit repede, fiind bucuroși. Cum ai ajuns aici? Ce s-o întâmplat? „În momentul în care am căzut în mare, o femeie cu un prunc în brațe, m-o luat și m-o adus aici. Și-o spus că ea e Maica lui Dumnezeu și să nu-mi fie frică, să stau liniștit aici la soare, să mă usuc c-o să veniți să mă luați. Și stând aici am adormit.” Și atunci ei, când o ajuns, s-o dus și o spus la împărat. Și când o auzit împăratul, zice: „vreau pe locul ăla să construiesc o mănăstire”. Și de asta Vatopedi, cum se zice la mănăstire Vatopedu, Vatos înseamnă tufă sau rug, Pedi înseamnă copil. Copilul de sub tufă. Și s-o făcut mănăstirea Vatopedu.
Darurile magilor ajung la mănăstirea Sfântul Pavel
Iar când s-o terminat mănăstirea, o venit sora la copilul împăratului, parcă Arcadie îl chema pe copil, să se închine și ea în mănăstire. Și când o ajuns la icoana Maicii Domnului, Maica Domnului a devenit vie în icoană. Și o zis: „oprește-te, închină-te și întoarce-te, și de acuma să nu mai intre femeie în Sfântul Munte, că Sfântul Munte are Împărăteasă.” Maica Domnului a hotărât atunci să nu intre. După aceea, pe la 1500 și ceva, după căderea Constantinopolului, la Sfântul Pavel, Împărăteasa Maro, care fusese căsătorită cu sultanul la timpul acela, cu fiul sultanului, că așa era conjunctura politică, dar ea o rămas tot ortodoxă, se ruga, a încercat să salveze icoanele și ce sfinte moaște găsea, o ajuns în posesia ei darurile magilor: aur, smirnă și tămâie, care fuseseră aduse de magi la Ierusalim, la nașterea Mântuitorului.
Și ea o dorit mult să le aducă la mănăstirea Sfântul Pavel, chiar aici, de unde ați venit voi. Și pentru că acolo jumătate erau sârbi, jumătate greci și ea știind că se trăgea neam sârbesc, o spus „vreau să le dau eu personal”. Și o venit cu darurile, cu suita ei și o plecat spre mănăstire, și la jumătatea cărării acolo, i-o apărut Maica Domnului în față. Și o spus „Femeie, de ce vii să smintești pe fiii mei? Nu știi că femeile n-au voie să intre în Athos? Întoarce-te să nu pățești ceva rău! Lasă darurile tale aicea.” Și atunci o dăruit părinților darurile, și-o cerut iertare de la Maica Domnului și s-o întors, și chiar la jumătatea cărării e făcut așa, ca un paraclis cu scriere acolo, să arate locul unde s-o arătat Maica Domnului. Deci din nou și-o înnoit Maica Domnului dorința ei.
Legea avatonului nu e bine să fie încălcată
Rafaelo Varga: Și știu că de fiecare dată, am citit că femeile care au încercat să vină aici, n-a reușit nimeni propriu-zis.
Părintele Pimen: Este undeva, am găsit scris, nu mai știu dacă înainte de primul război mondial, o prințesă de undeva din Grecia, s-ar fi îmbrăcat în bărbat. Așa ar fi intrat. Dar n-o știut nimeni. O intrat și o ieșit înapoi. Și după aia a scris ea scrisoare părinților, conducerii Athos-ului, cerându-și iertare, pentru ce a făcut. Că din momentul ăla i s-o distrus viața total. Adică toată viața i s-o dat peste cap și trecuseră câțiva ani acuma și o zis că era total nefericită, distrusă complet și familii și tot. Toată viața i s-o terminat din momentul în care o pășit în Athos. Ea s-o gândit: „Măi, sunt prințesă, și chiar de mă află cineva …”. Dar i s-o distrus viața total și îți cerea iertare și ruga părinții să se roage pentru ea, s-o ierte Maica Domnului pentru ce o făcut, că ea s-o distrus total.
Rafaelo Varga: Bun, dar sunt sunt aici la schitul dumneavoastră, ați zis mai mulți călugări, vin foarte mulți români aici la dumneavoastră?
Organizare schitul Lacu
Părintele Pimen: Vin. Și ca să fac o paranteză aici ca exprimare, deci aici schitul Lacu, înseamnă un sat are 17 chilii. O chilie are cam ce avem noi aici: biserică, casa, chilia, arhondaric pentru închinători. Deci un complex ca într-o familie înseamnă o chilie. Iar la noi este chilia: „Intrarea Maicii Domnului în Biserică.” Ei, cum e chilia noastră mai sunt încă 16 în tot schitul ăsta. E toată valea asta, pe o rază de 3 km există lucrul ăsta și toți împreună avem o biserică în centru, mare, biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. De asta și schitul se numește schitul Lacu – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Și noi toți de la toate chiliile astea, în fiecare duminică și sărbători, ne adunăm la biserica mare și acolo, deci facem slujba împreună cu toți.
Rafaelo Varga: Doamnelor și domnilor, cam acesta a fost interviul de suflet într-o ediție specială. Să aveți sărbători frumoase în continuare. Hristos a înviat!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
