Despre părintele Emilian Simonopetritul – IPS Alexader Golitzin

Ascultați un cuvânt duhovnicesc al IPS Alexader Golitzin în care acesta descrie personalitatea delicată și influența părintelui Emilian Simonopetritul asupra sa.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Arhiepiscopul Alexander Golitzin este episcopul Dalasului, al Sudului Americii și al eparhiilor bulgare. El a fost călugăr în Muntele Athos, la Mănăstirea Simonos Petra, unde a fost ucenic al marelui Stareț Emilianos. Este absolvent al Universității Oxford, unde a scris teza sa monumentală de doctorat despre Sfântul Dionisie Areopagitul. Arhiepiscopul Alexander este un minunat arhipăstor și, după cum veți vedea, un bun savant. Deci, fără alte introduceri, sper că vă va plăcea acest episode din interviul meu cu Înaltpreasfinția Sa, Arhiepiscopul Alexander Golitzin.

Părintele Emilianos reprezintă motivul pentru care sunt acum aici, și probabil motivul pentru care sunt acum arhiepiscop – fiind aici în această postură -, motivul pentru care am devenit ortodox. El a fost Stareț al Mănăstirii Simonos-Petras din 1973 până în mijlocul anilor ‘90, când a trebuit renunțe din cauza unei boli care îi afecta în mod sever procesele de gândire și abilitatea de a comunica. El s-a născut în Atena. Unul sau ambii părinți proveneau din Asia Mică, și au fost izgoniți în schimbul de populație cu Turcia din 1924, ulterior reinstalându-se în Grecia. Crescut de bunica sa care era un om foarte special, și care obișnuia să îl trezească la miezul nopții pentru priveghere, și îi citea din Viețile Sfinților, printre care, în mod interesant, se găsea și viața Sfântului Herman, probabil dintr-o carte rusească de la sfârșitul secolului XIX-lea, care, între timp, a fost tradusă în greacă.

A urmat o formație teologică în Atena, și cred că la acea vreme a ajuns la concluzia că lucrurile în Biserica Greacă erau în mod fără speranță învechite, aplatizate, că aveau nevoie de o schimbare. Și s-a gândit că poate ordinele monahale din Vest au avut ideea cea bună. Dar între timp avea să îl cunoască pe episcopul Larissei, – această regiune este situată în Grecia nord-centrală, Preasfințitul Dionisie, care fusese călugăr în Muntele Athos, și care a suferit în Dachau, făcând o impresie puternică asupra tânărului Alexandru – acesta a fost numele de mirean al Părintelui Emilianos -, i-a spus să se întoarcă la el, că o să îl hirotonească, că îl va face predicator și profesor în școlile din regiune, și că îl va îndruma duhovnicește.

Și, fiind foarte impresionat de acel om, a făcut astfel, în mod foarte reușit. A adunat grupuri mici de ucenici, liceeni, pe care îi învăța, și băieți și fete -, ei urmând să devină miezul celor două mănăstiri ale sale, cea de maici și cea de călugări. Și episcopul i-a spus – „Acum, vreau să mergi și să restabilești viața monahală la marea mănăstire din Meteora” – care era pe atunci într-o mare decădere, fiind locuită de oameni al căror loc nu era acolo. Deci el trebuia să vină, să îi dea pe aceștia afară, și să stea singur pe vârful stâncii, literal pe vârful stâncii,

– Meteora este pe o coloană de piatră. Singur! Și a făcut asta pentru câțiva ani, așa încât tinerii pe care i-a cunoscut, impresionați de el ca profesor de religie din licee, au început să ceară să fie tunși în monahism, și băieții și fetele. Deci, două mănăstiri s-au format, una de călugări în vârful Meteorei, și una de maici, într-o altă mănăstire care rămăsese părăsită, din regiunea Meteorei. Și apoi acești călugări s-au mutat în muntele Athos când s-au simțit copleșiți de presiunea turiștilor, căci guvernul îi presa să fie un centru turistic important. Și au simțit că trebuia să meargă undeva unde nu erau doar conservatori de muzee, ci puteau să trăiască viața monahală, iar maicile s-au mutat în brațul central al peninsulei Halkidiki, la baza ei aflându-se un oraș numit Ormylia, unde au o mănăstire care numără în prezent aproximativ 100 de maici.

La Simonos Petra, unde l-am cunoscut, existau niște accente clare în învățătura Părintelui Emilianos. Una din ele, care mi-a apărut din prima foarte clară, era ca Sfânta Liturghie și celelalte slujbe să fie oficiate în mod măreț, plin de splendoare. Aceasta a fost impresia mea la acel moment. Pentru că Muntele Athos, la sfârșitul anilor ’70, nu era un loc unde ai merge ca să te bucuri de partea estetică a Liturghiei ortodoxe. Slujbele, în majoritatea locurilor erau de neîndurat, monotone, adevărate exerciții de răbdare. Pe de altă parte, la Simonos Petra, slujbele erau foarte frumoase, splendide. Astfel încât se punea mare accent pe slujirea Sfintei Liturghie, nu doar în faptul de a o face, ci în frumusețea ei, și, prin urmare, în mare măsură prin locul ei central.

Pentru că al doilea aspect, pe care punea accentul Părintele Emilianos, era ca monahii să facă privegheri în chiliile lor, singuri, pe cât le stătea în putință, pe o durată cât mai mare a nopții, pentru a ajunge, la finalul acelei privegheri, la o vedere a lui Dumnezeu și a Raiului, – pe care Sfânta Liturghie o aduce, și care și este-, și la o comuniune cu Dumnezeu și cu Raiul. Prin urmare, era vorba tocmai de acel ritm, de acea dinamică în interiorul Liturghiei și în altar, pe care întreaga viață a călugărilor o urmărea totul ieșind apoi în afara altarului precum dintr-un izvor, în viața obștii.

Este exact acest ritm pe care l-am găsit ca soluție a problemei privindu-l pe Sf. Dionisie Areopagitul, un început al răspunsului privind importanța sa, întrebarea fiind “Cum ierarhia se potrivește cu întâlnirea omului, în mod nemijlocit, cu Dumnezeu?” Această întrebare este rezolvată, în bună parte, prin înțelegerea cuvântului “ierarhie”, ca însemnând în mod fundamental Liturghie, cult, închinare structurată. Și nu este nicidecum vorba de ceva pasiv. În mod clar, la Sfântul Dionisie avem imaginea, icoana Raiului. Mai puțin evident, dar la fel de prezentă, este și imaginea ființei umane, în slavă. Așa încât, intrarea în altar semnifică în același timp și intrarea în inimă. Și așa avem acces la teologia mistică.

Ce înțeles are această sintagmă? În primul rând, cuvântul “mistic”, în greacă, nu are același înțeles ca în engleză. În engleză, cuvântul înseamnă pur și simplu “ascuns”. Deci ce este această teologie „ascunsă”? Asta ne aduce la cuvântul “teologie” – ce înseamnă? Ați fi surprinși să aflați că el are mai multe înțelesuri în accepțiunea sa creștină. El are doar două în greaca clasică, însemnând – “discurs filosofic despre divinitate”-, acesta fiind modul în care majoritatea dintre noi cred că o înțelegem. Sau înseamnă – „istorisiri despre nașterea zeilor” -, cum se găsesc la poeții din Antichitate.

Utilizarea termenului în accepțiunea creștină este variată. Sensul cel mai de jos este cel de – „discurs filosofic sau rațional despre divinitate”-, înțeles care derivă oarecum din păgânism. În al doilea rând, se poate referi la Scriptură. Sfânta Scriptură este teologie, și cei care au scris-o sunt teologi – locuțiune pe care Sfântul Dionisie o folosește în mod constant. În al treilea rând, termenul poate să desemneze cultul, închinarea – pe cea a Bisericii din Rai, și închinarea Bisericii pe pământ. În al patrulea rând, teologie înseamnă vederea lui Dumnezeu, și în al cincilea, Dumnezeu Însuși în Treime. Deci, ne urcăm de la Sfânta Scriptură, la închinarea adusă lui Dumnezeu, la vederea lui Dumnezeu, Care este Treime.

Aceasta este cheia în care l-am citit eu pe Sfântul Dionisie, și am luat-o de la Părintele Emilianos, nu atât în ceea ce a spus, în mod formal – am găsit asta în scrierile lui doar ulterior -, ci el comunica acest mesaj pur și simplul prin ritmul a cărui respectare o cerea celor din mănăstirea sa. Și mesajul său a ajuns până în adâncul ființei mele, prin intermediul acestui ritm. Pedagogia lui nu a fost niciodată constrângătoare, uneori nici măcar oferită în mod direct, niciodată impusă, ci era pusă înaintea ta și tu erai cel care o luai. Apoi, poate era un imbold sau două, dar nu mai mult. Deci, am ajuns să îl iubesc și să îl admir foarte mult.

Cu cuvintele lui, am rezonat în mod propriu-zis mai târziu. Ele pot fi găsite și în engleză, o parte însemnată, și le recomand din inimă, să vă deschideți lor și să le asimilați. El este, cred, un Părinte contemporan al Bisericii.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!