Cum ne comportăm cu cei de altă credință – p. Teologos

Cum ne comportăm cu cei de altă credință? Cum putem să-i ajutăm? Cum putem să gestionăm faptul că cineva are o altă poziție decât noi? O încercare de răspuns la aceste întrebări precum și la altele conexe le veți afla în materialul de față.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Hristos a înviat!

Introducere

Vedem că la începutul activității Sale, Domnul a fost botezat de către Sf. Ioan Botezătorul. După aceea au început și ucenicii lui Hristos să boteze și să facă adepți, fapt care a fost aprobat de către Sf. Ioan zicând că el trebuie să se micșoreze în timp ce Hristos trebuie să crească. De această creștere au aflat și iudeii care desigur că nu vedeau cu ochi buni acest lucru, pentru că iudeii – chiar dacă oficial credeau în Dumnezeu, practic erau de altă credință – în speță, credeau că ei sunt dumnezei pe pământ. Înțelegeți?

Despre importanța păcii

Hristos, știind asta și dorind să ne învețe că avansul duhovnicesc se face în pace și bună cuviință și nu într-o continuă ceartă și hărțuire, a plecat cu ucenicii Săi din Iudeea și s-a dus iarăși în Galileea. A făcut asta ca să păstreze pacea, atât de necesară oricui, mai ales celui care se află la începutul vieții duhovnicești după cum erau ucenicii lui Hristos atunci. 

Pacea duhovnicului

Acum trebuie să știți că această pace este foarte necesară și conducătorului duhovnicesc. Este necesară pentru a avea mintea limpede, capabilă să vadă drumul duhovnicesc pe care trebuie să-l ia ucenicii săi. De ce? Pentru că trebuie să se vindece de patimi și pentru asta are nevoie de timp și de liniște. Înțelegeți? De asemenea, este necesară și pentru a se putea ruga cu rugăciune curată pentru ucenicii săi pentru că rugăciunea curată este ca un clopot de har care păzește pe toți de ispite.

Modelul lui Hristos

Hristos, ca și conducător duhovnicesc, vedeți că avea acest comportament isihast, nu pentru că avea El nevoie pentru că El era atotputernic, ci ca să ne arate nouă calea. Nu boteza El, ci ucenicii Lui pentru că El rămânea în această pace și se retrăgea dimpreună cu obștea atunci când a știut că invidia iudeilor o să le creeze probleme. Desigur că Domnul nu avea nevoie de această pace, pentru că Hristos fiind atotputernic, nu are nevoie de nimic pentru a face tot ceea ce dorește, însă Domnul tot timpul S-a comportat astfel încât să fie exemplu pentru noi. Înțelegeți?

Mântuitorul în Samaria

Interesant însă este că în drumul Său spre Galileea, a trecut prin Samaria. Samarinenii erau un popor necurat pentru iudei datorită faptului că s-au amestecat cu cinci triburi păgâne asiatice și din cauza asta aveau și o credință influențată de idolatrie și, în plus, și-au construit și un templu al lor pe muntele Garizim opus celui din Ierusalim. Din cauza asta iudeii și samarinenii erau în dușmănie reciprocă permanentă.

Cu toate că Domnul le-a spus ucenicilor când i-a trimis singuri în lucrarea de misiune să nu intre în cetățile samarinenilor, acum El se odihnește obosit fiind de călătorie la fântâna lui Iacov care se afla în centrul Samariei și pe ei îi trimite în oraș să cumpere merinde. Desigur că diferența este faptul că acum apostolii merg ca simpli oameni care caută de mâncare și deci posibilitatea să se nască ispite pe teme de credință este relativ mică.

Dincolo de asta, observăm asceza la care Își supunea Mântuitorul trupul: El era ostenit de drum mai ales că era pe la amiază, în timp ce apostolii mai aveau putere trupească să meargă până în oraș ca să cumpere merinde. Mântuitorul era slăbit de asceză. Înțelegeți? Dincolo de asta, acest lucru arată și faptul că Hristos a fost și om adevărat cu trup adevărat supus limitărilor ca noi. Trupul Domnului, fraților, nu a fost o nălucă sau un titan de fier, un supererou cum mai apare prin filmele SF. Înțelegeți?

Mântuitorul S-a așezat lângă fântâna lui Iacob, însă nu putea să bea apă pentru că nu exista găleată și frânghie pentru a scoate apa din fântână, fiecare trebuind să și le aducă de acasă. De ce? Pentru că era foarte probabil să fi fost furate. Să nu uităm, fraților, că lumina creștinismului a apărut într-o perioadă de neagră barbarie și nedreptate în care marile păcate erau ceva obișnuit. Furtul, violul… Acum o să-mi spuneți că și astăzi păcatul a început să treacă drept virtute. Da, așa este și așa a fost și va fi în orice epocă în care societatea se depărtează de Dumnezeu. Sau Hristos sau haos pentru că nu există o altă putere care să ne tragă în înălțimi, să ne ducă în Cer decât numai Cel ce S-a pogorât de acolo. E nevoie de cineva de Sus, de deasupra, pentru a putea să trăim ca în Cer, pentru că noi aici suntem miopi, bâjbâind prin ceața păcatului. Înțelegeți?

Întâlnirea cu samarineanca

În aceste condiții a venit o femeie samarineancă să scoată apă, aducând desigur frânghia și găleata necesare. Atunci Mântuitorul i-a zis „Dă-mi să beau”. Vedeți că evanghelistul notează că a spus asta pentru că ucenicii s-au dus în oraș să cumpere merinde. Cu alte cuvinte, trebuie să știm că Mântuitorul nu vorbea cu femei și asta nu din misoginism, ci ca și formă de asceză pentru a ne da exemplu nouă celor tineri cum să ne păstram mintea complet curată de mângâierile acestei lumi, pentru că dacă le evităm pe acestea atunci vom avea mângâierea lui Dumnezeu cel de sus.Înțelegeți?

Lucrul acesta este atât de important, că evaghelistul spune că atunci când s-au întors apostolii s-au mirat că vorbea cu o femeie, însă nimeni nu a îndrăznit să-i facă observație, datorită autorității pe care o avea Mântuitorul asupra lor. Fraților, să nu uităm de marea virtute a sfiiciunii, a rușinii care ne asigură întreaga cugetare, neîmbucățită de centrii puternici de atenție care ne înrobesc mintea prin plăcerea pe care o emană.

Hrana sufletului uman

De fapt, și femeia se miră puțin de acest lucru chiar dacă, desigur, principala ei surprindere provine din faptul că Domnul, iudeu fiind, vorbește cu ea care este samarineancă, știută fiind dușmănia și disprețul dintre cele două popoare.

De fapt, este mai mult decât surprindere în atitudinea samarinencii – vorbim chiar de o vizibilă tensiune: „Cum Tu ceri să bei de la mine?”. Vedeți însă că Mântuitorul nu escaladează tensiunea, ci o corectează cu Duhul cel Sfânt, cu duhul blândeții, ridicând-o de pe planul strict material al apei potabile pe planul duhovnicesc al apei celei vii care este harul Duhului Sfânt, har care este dat de către El. Din păcate, aceste lucruri sunt total necunoscute omului aflat sub păcat și din cauza aceasta omul păcătos nu este deloc interesat de acestea. Vedeți că Domnul a spus că dacă samarineanca ar fi cunoscut darul lui Dumnezeu și Cine este Domnul, atunci ea ar fi cerut de la El această apă vie, pentru că apa vie a harului este irezistibilă pentru orice suflet uman pentru că, de fapt, apa vie, harul Duhului Sfânt, este hrana sufletului, este combustibilul său existențial.

Conversația de la fântână și semnificațiile ei

Femeia își dă seama că Hristos i-a spus ceva mare, însă confuzia păcatului și lipsa de experiență duhovnicească nu o lasă să priceapă adâncimea spuselor Mântuitorului. Dacă fântâna lui Iacov, adică fântâna Vechiului Testament este adâncă și are cineva nevoie de ajutor pentru a scoate apa învățăturii de acolo, cu atât mai mult asta este valabil atunci când vorbim despre apa cea vie a Noului Testament. Vedeți că este esențial ca în astfel de situații să ne smerim și să întrebăm și nu să ne încrâncenăm în judecata altora care au o părere diferită de noi. Înțelegeți? Să nu judecăm Biserica, cea care ne dă apa vie.

Să știți că totdeauna un gând care ne insuflă ură și dispreț nu este de la Dumnezeu chiar dacă, din punct de vedere logic vorbind, posibil ca să existe premise, pretexte ca gândul respectiv să se înfiripeze. Înțelegeți? Nu e de la Dumnezeu ura. De fapt, trebuie să știm că una din principalele tehnici ale mântuirii noastre este să găsim gândul bun, gândul de la Dumnezeu cel iubitor în orice situație. Acest gând trebuie să îl găsim. Înțelegeți?

Vedeți că pe de-o parte, femeia samarineancă Îl numește deja „Domn” și Îl întreabă de unde are apa cea vie că nu are găleată – lucru care este puțin ilogic pentru că ea știa foarte bine că în fântâna lui Iacob este doar apa naturală, doar apa acestei lumi și pentru aia e nevoie de găleată. Pe de altă parte, e vorba de apa cea vie, deci deja apare ezitarea asta la femeie. Înțelegeți?

Iacob și Vechiul Testament

Este demn de remarcat că Iacob este un personaj marcant al Vechiului Testament și nu este întâmplător cum a aranjat bunul Dumnezeu lucrurile ca să ne arate și prin această întâmplare de la fântâna lui Iacob că Vechiul Testament nu ne poate da apa cea vie, ci doar pe cea naturală. Vedeți că samarineanca chiar începe să-L întrebe pe Domnul cu o oarecare ezitare impusă de respect, însă și cu o agresivitate care provine din necredința, din erezia în care se afla. Întrebarea esențială pentru femeia de altă credință pe acest plan era, desigur, că „Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână?”. Înțelegeți?

Despre mântuire

Mântuitorul nu îi răspunde agresiv și nici nu o face eretică sau escaladează tensiunea, ci din contră, îi explică și o ridică de pe planul natural pe cel duhovnicesc, supranatural, al harului dătător de viață veșnică. Înțelegeți? Îi explică în puține cuvinte că ceea ce oferă El este deplinătatea și viața veșnică, o apă din care dacă bea cineva nu va mai înseta în veac, pentru că apa pe care o dă Domnul este izvor dinamic de apă curgătoare plină de lucruri noi din slavă în slavă spre viața cea veșnică. E ceva foarte interesant, foarte atrăgător. Înțelegeți? Mântuirea este viața plenară și nu este băltire. Înțelegeți?

Iubirea și înălțimea cuvintelor Domnului o conving pe femeie că ceva foarte mare se află la mijloc, însă ea, săraca, rămâne tot pe planul trupesc pentru că pe de-o parte zice „da, Doamne, dă-mi apa asta”, însă pe de altă parte motivul ei nu este viața veșnică cât osteneala de a nu mai veni la fântâna lui Iacov să mai scoată, dovadă că nu a înțeles foarte multe, ci mai degrabă o ispitea oferta unei ape care să-i ajungă toată viața. Înțelegeți?

Cei 5 bărbați

Mântuitorul nu se împiedică de ezitările ei și îi spune ceva care la o primă vedere parcă nu are legătură cu discuția. Îi spune să-l cheme pe bărbatul ei să vină la fântână. Femeia surprinsă din nou îi spune că n-are bărbat și atunci Domnul îi descoperă faptul că știe toate despre ea – că a avut 5 bărbați până acum și într-adevăr cel pe care îl are acum nu îi este bărbat. Dincolo de revelația Mântuitorului ca și deținător al Adevărului, Sfinții Părinți dau diferite erminii celor 5 bărbați, începând de la faptul că reprezintă cele 5 triburi păgâne care au fost în ținutul Samariei și terminând cu cele 5 legi, cele 5 moduri de trai succesive prin care a trecut omenirea – adică legea de dinaintea căderii lui Adam, legea de după căderea lui Adam, a treia a fost dată pe vremea potopului lui Noe, a patra cea a tăierii împrejur din timpul lui Avram, a cincea a fost legea jertfei trupești, săvârșită prin aducerea lui Isaac.

Toate aceste moduri, reprezentate prin cei 5 bărbați, au murit pentru că nu au fost în stare să aducă roadele virtuții. A șasea lege care este ca și cum nu ar fi bărbatul legal este legea lui Moise și asta fie pentru că firea nu săvârșea dreptatea poruncită de ea, fie pentru că urma să treacă la legea Evangheliei, ca la un alt bărbat legal, natural. Și asta de ce? Pentru că Legea lui Moise nu s-a dat oamenilor pentru totdeauna, ci pentru călăuzirea noastră la ceva mai înalt și mai tainic, precum un pedagog către apa cea vie, către legea cea duhovnicească, legea harului.

Piedica păcatului trupesc

Dincolo de revelarea Sa ca și Clarvăzător și dincolo simbolismul duhovnicesc al celor cinci bărbați, cauza principală pentru care Mântuitorul aduce în discuție pe bărbatul ilegal al samarinencii este faptul că atunci când este prezent păcatul trupesc, avansul duhovnicesc este imposibil. 

Să vă spun ceva: Anul acesta un părinte din Sfântul Munte s-a rugat pentru o temă care deranjează turma lui Hristos și despre care credea că este importantă. La un moment dat, harul lui Dumnezeu i-a arătat un diavol ca un dragon legat și înghețat care nu putea să facă nimic și astfel Domnul l-a informat că tema respectivă nu este periculoasă cu toate că, desigur, trebuie avută în atenție.

Cu ce trebuie să lupte Biserica azi

Atunci părintele respectiv a întrebat harul care este cea mai periculoasă problemă cu care trebuie să se lupte Biserica și răspunsul a venit foarte clar de mai multe ori – acceptarea în cotidian și legalizarea căsătoriei cuplurilor de același sex. Desigur că aceasta este foarte grav pentru că efectele nocive ale acestor distorsiuni sexuale sunt bine cunoscute în istoria milenară a civilizației noastre încă din timpuri străvechi. Fraților, acest păcat nu este o temă nouă pe care să o discutăm astăzi ca și cum ar fi impactul microelectronicii în cotidian. Este o temă pe care conștiința celor mulți a înfierat-o și a lepădat-o de nenumărate ori în istorie.

Atenție, români!

Să nu credeți că situația este ok pentru că acum este liniște pe tema asta. Acum este liniște pentru că sunt alegeri. La anul, însă, dacă nu votați cum trebuie va veni urgia sub forma legalizării libertinajului. Așa va fi de fiecare dată când vom fi puși să alegem pentru că civilizația noastră a înaintat atât de mult pe scara drogurilor, pe scara plăcerilor până când a ajuns să nu-și mai poată controla dorințele. Înțelegeți?  Pentru că prin legalizarea distorsiunilor sexuale și a căsătoriilor între persoanele de același sex se urmărește de fapt împingerea dorințelor la maxim și nu numai în cazul personal, ci și adopția copiilor de către aceste cupluri. Înțelegeți? Perpetuarea acestor distorsiuni.

Dacă copiii sunt crescuți de către aceste cupluri care au ca obsesie sexul vă dați seama că vor învăța această adicție de mici copii și nu vor mai ști nimic duhovnicesc. Dacă copii se prăbușesc în trup, atunci se prăbușește neamul, se prăbușește viitorul și atunci „Noapte bună, România!”.

Să nu uităm că diferența dintre om și maimuță, dintre om și animal nu este faptul că noi avem ADN-ul diferit sub 2%. Diferența principală este faptul că noi avem un suflet care trebuie să supună materia, trupul, în timp ce animalele au un suflet supus materiei, supus nevoilor trupului. Înțelegeți? Animalul știe de reproducere și de mâncare.

Dacă noi eșuăm sub trup și ne supunem centrilor de plăcere trupească ce provoacă adicții puternice, atunci devenim de fapt mai rău ca animalele pentru că animalele au asta în firea lor și au o limită, pe când omul, având dorința după Dumnezeu cel infinit distorsionată în direcția materiei, nu mai are limită, este infinit în trup. Și atunci, ferească Dumnezeu!

Ce să facem?

Totul este să evităm adicțiile, fraților,  pe cât posibil, cât de repede, de devreme. Înțelegeți? Și dacă le avem atunci să acceptăm că avem adicții, să ne controlăm dorințele păcătoase, să ne luptăm împotriva acestora și să NU ne luptăm împotriva lui Dumnezeu care vrea să ne ridice la înălțimi. Înțelegeți?

Metoda cea bună și folositoare pentru suflet

Vedeți că Mântuitorul o ridică pe samarineancă la un nivel duhovnicesc superior după cum o macara gigantică de dimensiuni cosmice ridică cu mare grijă un mic leagăn în care se află un copilaș care se mișcă, neștiind la ce pericole se expune dacă va cădea din pătuț. E nevoie de fermitate, însă și de multă grijă, iubire și răbdare pentru a nu pierde suflețelul care se zbate în hăurile ignoranței. Înțelegeți? Legat de asta, spune Sf. Ap. Pavel că dacă celălalt nu ascultă atunci după prima și a doua sfătuire să lăsăm pe cel pe care îl sfătuim pentru că altfel e posibil să generăm repulsie și pierdem sufletul de mare preț. Înțelegeți?

Asta se vede și la Sfinții Părinți care desigur că sunt cei care sunt cei mai aprigi împotriva păcatului și cu toate acestea nu acționau în forță și fără discernământ, ci vedeau când peștele cel înțelegător este prins în mreaja iubirii duhovnicești și numai atunci îl trăgeau la o iubire mai înaltă, la o jertfelnicie mai înaltă către Dumnezeu. Dacă vedeau că acesta nu poate să ducă pentru că este neputincios sau pătimaș, atunci nu trăgeau mai tare pentru că se rupe ața la undiță. După un timp când peștele a prins puteri pentru o dragoste mai înaltă și nu se mai zbate din neputință, atunci îl mai trag puțintel și așa încet-încet îl îndreaptă către Hristos. Nu trebuie să renunțăm, fraților!

Părinții

Există însă ispita de a grăbi lucrurile, mai ales la părinții care își iubesc copiii și care își dau seama de ceea ce pierd copiii în clipa în care fac una sau mai multe greșeli inclusiv faptul că pur și simplu pierd timpul cu lucruri nefolositoare sau chiar dăunătoare de suflet.

Copiii nu își dau seama, în timp ce părinții știu și din cauza asta uneori părinții devin mai agresivi decât trebuie. Cheia aici este ca părinții să nu se tulbure, spunându-și că prin tulburare nu rezolvăm nimic și că tânărul nu are încă maturitatea necesară pentru a avea o viață stabilă din punct de vedere emoțional și decizional. E vârsta aia când hormonul bate neuronul. Dacă totuși se întâmplă să se tulbure părinții, este esențial să facă tot posibilul să nu acționeze când sunt tulburați, ci să lase să se limpezească de tulburarea mâniei ochiul sufletului, adică mintea și numai când au mintea cristalină, atunci vor acționa. Înțelegeți?

Atitudinea samarinencei

Vedeți că femeia când își calmează agresivitatea dându-și seama că este – după câte vedea atunci – cel puțin un prooroc Cel din fața ei, Îl întreabă întrebarea esențială ascunsă, însă într-un enunț care dă ca sigură poziția ei și a părinților ei. Vedeți că ea zice că părinții ei s-au închinat pe muntele Garizim, iar voi – adică iudeii – ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Chiar dacă prezintă poziția ei ca sigură în timp ce pe a iudeilor ca o zicere, este clar că încrederea nețărmurită în erezia ei are fisuri. Înțelegeți?

Răspunsul Mântuitorului și ereticii

Cu toate acestea, vedeți că Mântuitorul nu este agresiv, ci din contră, împăciuitor, însă fără compromisuri. Fără compromisuri nici în iubire și nici în dogmă. Această iubire de păcătos și ură față de păcat este specifică celor care au pe Duhul Sfânt într-o lucrare mai mare sau mai mică. Astăzi, însă, apar cele două extreme care sunt ambele de la diavol – adică una care zice că de vreme ce trebuie să-l iubim pe păcătos trebuie să iubim și păcatul și alta – și mai nocivă – care zice că de vreme ce urâm păcatul trebuie să-l urâm și pe păcătos. Fraților, nu așa! Mai ales a doua pentru că a doua este și mai nocivă. De ce? Pentru că ura noastră și disprețul nostru față de păcătos, patima noastră își găsește îndreptățirea și începem să ne mândrim și atunci începem să-i vedem pe toți păcătoși ca să ne putem revărsa ura asupra lor. Înțelegeți?

Această tendință atinge cote paroxistice dacă nu ne pocăim și mai ales dacă este vorba despre erezie. Ne credem pe noi înșine mari mărturisitori ai credinței și suntem obsedați de vânătoarea de eretici devenind, de fapt, papi și inchizitori spre pierzarea sufletului nostru, ferească Dumnezeu! Fraților, dacă vedem că nu avem iubire, dacă suntem agresivi și provocăm tulburare este bine să nu ne ocupăm de așa ceva că Dumnezeu are grijă la milimetru de Biserica Sa al cărei cap este El. Domnul curăță Biserica de impurități și să avem grijă să nu fim chiar noi una prin ura și patima noastră. Înțelegeți?

Îmblânzirea rebelilor

Vedeți că Mântuitorul îi arată clar samarinencii că adevărul este deasupra celor două poziții și că adevărul vine prin tradiția iudaică și deci că ea este în greșeală, însă asta fără să-i spună că este eretică sau că blasfemiază sau orice altceva injurios sau agresiv la adresa ei. Unii cam așa s-ar purta cu ereticii sau cu cei pe care îi consideră în greșeală – cu rockerii, de exemplu, pe care îi amintesc pentru că samarineanca are un profil rebel oarecum asemănător cu ei.

Domnul însă, chiar din contră, o ia cu multă grijă pe femeie, cum spuneam, ca și cum ar vorbi cu un copil mic, foarte fragil, al cărui suflet poate fi rănit ușor de necredință sau de o înțelegere greșită. Vedeți că îi spune: „femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui” – o ia încet-încet. Nici vorbă să-i spună ceva de genul „eretico, acuma trebuie să vă lăsați de toate prostiile astea, ai înțeles??” Ar putea să-i spună ceva frontal, pentru că, de fapt, ceasul care vine a și sosit deja odată cu venirea Domnului pe pământ.

Vedeți că o pregătește încet-încet, chiar dacă femeia era ilegală și din punct de vedere teologic și din punct de vedere moral. Chiar îi explică faptul că samarinenii nu știu cui se închină în timp ce iudeii știu – asta ca să facă foarte clar care tradiție este corectă.

Apropierea sinceră de Dumnezeu

Cu toate acestea, după acest crescendo spune că vine ceasul și acum este – în clipa respectivă – când închinarea lui Dumnezeu trebuie să se facă duhovnicește, în inima omului, în duh și adevăr, mai presus de tipuri și temple, și asta pentru că Dumnezeu este Duh și Adevăr și, deci, ne întâlnim cu El în duh și adevăr adică în iubire și cu mintea concentrată pe legătura cu Dumnezeu. Înțelegeți? Statul în biserică cu mintea aiurea nu este rugăciune în duh și adevăr, fraților. Da, ok, totuși e bine că suntem în biserică și încercăm să ne rugăm, însă este departe de ceea ce ar trebui să fie. Domnul își dorește închinători în duh și adevăr și așteaptă cu multă dorință, iubire și răbdare ca să devenim duhovnicești și adevărați. Înțelegeți?

Desigur că avem nevoie de biserici și condiții potrivite, pentru că omul căzut este victimă a influențelor și are nevoie de un mediu propice, inclusiv din punct de vedere arhitectural, are nevoie de liniște, însă închinarea adevărată este din inimă și din minte, din duhul nostru către Duhul lui Dumnezeu. Înțelegeți?

Adevărul și momentul său

Vedeți că samarineanca și-a dat seama că așa e – și nu numai atât. Își dă seama că Cel care vorbește cu ea știe perfect ce spune și din cauza asta Îi aruncă o minge la fileu zicând că samarinenii știu că va veni Mesia care se cheamă Hristos și că Acesta le va vesti toate. Domnul îi spune simplu că El este pentru că ea era deja pregătită să primească acest adevăr. Vedeți că în clipa în care s-a ajuns în acest punct, discuția s-a oprit și femeia și-a lăsat găleata și s-a dus la ai săi să le spună marea veste.

A fost primul apostol dintre femei. A ajuns la cunoștința lui Mesia. Ucenicii care sosiseră și ei atunci s-au mirat că Mântuitorul ca isihast desăvârșit ce era vorbește de unul singur cu o femeie, însă având în vedere respectul duhovnicesc pe care Mântuitorul îl impunea, nimeni nu a zis nimic direct pe tema asta, ci I-au oferit de mâncare din merindele pe care le-au adus din cetate.

Mântuitorul le-a răspuns însă duhovnicește, răspunzând și la întrebarea mocnită din gândul lor că „de ce vorbește cu o femeie?” spunându-le că face asta din ascultare pentru că mâncarea Sa și de fapt, mâncarea oricărui suflet uman este să facă voia lui Dumnezeu. Sufletul uman se hrănește cu harul lui Dumnezeu și acest har, această energie necreată vine prin alinierea și contopirea cât mai deplină a voii noastre cu voia lui Dumnezeu, adică prin ascultare. Înțelegeți?

În acest caz voia lui Dumnezeu a fost convertirea la duh și adevăr a ereticilor samarineni pentru că aceștia erau pregătiți pentru seceriș, aveau roade de bunătate spre viața veșnică, însă drumul greșit pe care mergeau nu permitea ca aceste roade să fie valorificate în veșnicie. Înțelegeți?

Rodirea duhovnicească

Desigur că acest proces de rodire este un proces îndelungat care, dacă este să privim la nivel de societate se întinde pe multe generații în care se formează și se cizelează învățătura socială și din cauza asta bine a zis Domnul că altul este semănătorul și altul este secerătorul. Legat de asta, fraților, să avem mare grijă cu învățătura duhovnicească de neam pentru că în neamul românesc există o învățătură de credință de succes. Să nu dăm înapoi complexați, înfricați sau vrăjiți și la propriu și la figurat în fața ideologiilor și valorilor care ne vin din afara ortodoxiei pentru că nu sunt bune fraților. Deloc. sau au roade stricate. Vedeți ce se întâmplă în societăților respective, dincolo de strălucirile ecranelor. Ferească Dumnezeu! Desigur că e nevoie de luptă pentru a propovădui cuvântul Domnului prin cuvântul, experiența și exemplul personal, însă trebuie să o facem pentru mântuirea celor mulți. Nu vă complexați, fraților, nu dați înapoi! Fiți dârji!

Concluzii și îndemnuri

Vedeți că mulți samarineni au crezut în Domnul la început pentru cuvântul femeii, însă după aceea s-au încredințat și ei personal datorită conștiinței lor că într-adevăr Iisus este Hristos, Mântuitorul lumii. Vedeți ce fac simplitatea și curățenia conștiinței, adevărul de a-L recunoaște pe Hristos și curajul de a-L recunoaște pe Hristos? Samarineanca le-a spus că Domnul i-a spus toate câte a făcut, în timp ce Domnul i-a descoperit doar un aspect din viața ei conjugală – e adevărat că unul care a influențat toate câte a făcut. 

Fraților, avem foarte multe de învățat din întâmplarea cu samarineanca din toate punctele de vedere și trebuie să ne gândim bine la asta pentru că astăzi suntem într-o epocă în care domină învățăturile greșite, într-o epocă de neopăgânism și deci de neosclavagism.

De asemenea, să avem grijă să nu credem că le știm noi pe toate – de multe ori, dacă suntem sinceri cu noi înșine, trebuie să acceptăm faptul că suntem mai degrabă în poziția femeii samarinence și avem nevoie de precizări și corecții în diferite teme, și nu suntem în poziția lui Hristos să-i învățăm pe alții. Vedeți că până și Domnul a făcut asta din ascultare față de Tatăl care L-a trimis. Înțelegeți?

Este foarte important să fim liniștiți, curajoși și să avem smerenia și noblețea să știm unde suntem cu adevărat și unde ni se pare că suntem. E nevoie de luminare, fraților!

Să nu uităm că femeia samarineancă a ajuns prin luminare Sf. Mare Mc. Fotini – adică Luminița, pe românește. Înțelegeți? Să ne dea bunul Dumnezeu luminarea necesară! Amin!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut luminarea să stați cu mine până acum!

Hristos a înviat!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!