Relațiile umane în lumina lui Hristos – p. Zaharia Zaharou

Ascultați un cuvânt frumos al părintelui Zaharia Zaharou în care acesta ne vorbește despre relațiile umane în lumina lui Hristos.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

– Vasilios?

– Părinte, iertați-mi cuvintele, majoritatea dintre noi când auzim cuvântul dragoste…

– Cum ai spus?

– Când auzim cuvântul dragoste, ne gândim la un sentiment.

– Dragoste ?

– Da, dragoste. Care este definiția dragostei în Ortodoxie? Și… adică, Iisus Hristos ne-a dat o limită: iubiți-vă unii pe alții; iubiți pe cineva precum vă iubiți pe voi înșivă. Nu mai puțin, dar nici mai mult. Și, de asemenea, când vorbim despre dragoste, este dragostea către Dumnezeu diferită de dragostea către o altă persoană?

– Nu.

– Și: este dragostea ceva ce dobândim noi, sau ne este dăruită 100%?

– Nimic nu este unilateral în relația noastră cu Dumnezeu. Există mereu doi factori: cel divin și cel uman. Cel divin este foarte mare, infinit; cel uman este mărunt. Dar, chiar și pentru ca factorul divin să fie lucrător, acesta necesită cooperarea factorului uman. Avem nevoie de o anume cooperare, avem nevoie să ne supunem voința noastră voinței celei marii perfecte a lui Dumnezeu. Voința noastră cea mică trebuie să o supunem de bunăvoie și pe deplin voinței infinite și perfecte a lui Dumnezeu. Ce este dragostea, ai spus? Faptul că am văzut Persoana Domnului nostru Iisus Hristos, că El nu S-a gândit la Sine, ci a lăsat toate reproșurile celor ce L-au ocărât să cadă asupra Lui și nu S-a gândit la Sine, ci a făcut-o pentru noi, pentru „celălalt”.

Așadar, dragostea însemnă să nu ne punem pe noi înșine pe primul loc, ci pe celălalt. Iar „celălalt” prin excelență este Hristos, dar și semenii noștri. De aceea Sfântul Pavel spune că trebuie să ne întrecem în a ne cinsti mai mult unii pe alții. Adică, să ne întrecem în a arăta cine îl cinstește mai mult pe celălalt. Aceasta este dragostea adevărată. Dragostea adevărată este a avea această deschidere de a îmbrățișa viața celuilalt, acceptându-i voia. Dacă vrem să spunem „da” marii invitații a Împăratului Ceresc, atunci când ne va chema pe toți la masa Împărăției Sale, la ospățul Său împărătesc, dacă vrem să spunem „da” invitației Sale, trebuie [ca] viața noastră să fie un mare „da” către semenii noștri atunci când ei cer ceva de la noi. Înțelegi ce spun?

De aceea am spus că fără smerenie nu există dragoste adevărată. Iar smerenia o dobândim prin ascultare unii față de alții, și mai ales prin ascultarea față de poruncile lui Dumnezeu.

– Părinte, legat de smerenie și ascultare, dacă privim la viețile sfinților, aceștia aveau smerenie, dar, în același timp, ei nu trăiau într-un fel în care alții ar fi vrut ca ei să trăiască. De exemplu Sfânta Xenia, sau mulți dintre sfinți… societatea lor vroia ca ei să fie „normali” sau să facă anumite lucruri, dar ei nu au ascultat de nimic din toate acestea, ci, în schimb, au ascultat de cuvântul lui Dumnezeu. Deci, cum să discernem între….? Cum să facem ascultare de oameni?

– Nu știu, este ceva ce ține de credință. Știm din viața…cred că a fost Sfântul Serapion, care era sclav și era atât de plin de virtuți și atât de sfânt încât stăpânului lui îi era rușine să aibe un asemenea sclav, și l-a eliberat. Apoi [sfântul] a mers mai departe și s-a vândut pe sine din nou, și a eliberat alt slujitor. Și al doilea stăpân, din nou, văzându-l pe sfânt, văzându-l cum era, i-a fost rușine să îl păstreze ca sclav. Și din nou l-a eliberat. Și a continuat, a făcut în acest fel de la un stăpân la altul, eliberând oameni și vânzându-se pe sine ca slugă. Dacă aceasta este cea mai înaltă formă…, dar depinde de măsura credinței noastre. Înțelegi ce vreau să spun? Nu știu… – Da, Părinte. Mulțumim.

– Dacă gândim doar omenește, și din punct de vedere psihologic, bineînțeles că nu găsim soluția. Dar trebuie să fim încrezători în Dumnezeu. Datorită credinței noastre și nădejdii ce o avem în El, pentru a ne face chiar vulnerabili – și cu siguranță nu vom rămâne păgubiți pentru că nimeni nu se poate vulnerabiliza mai mult decât S-a vulnerabilizat Fiul lui Dumnezeu pentru noi. Dar noi… obiceiul nostru este să construim ziduri și castele de protecție în jurul nostru, nu să ne vulnerabilizăm în viața aceasta. Dar apoi ne izolăm, nu construim o relație adevărată cu alte ființe umane.

Sfântul Pavel spune: chiar dacă ești un sclav, spune el, nu te îngrijora, ești deja liber în Hristos, liber în Dumnezeu. Dacă poți fi liber, e mai bine, spune el, dar dacă nu poți, nu te îngrijora, ești deja liber. Deoarece adevărata libertate este să fii liber de păcat, așa cum Domnul definește libertatea în Evanghelie. Adevărata libertate este libertatea față de păcat. Cel ce este fără de păcat este cu adevărat liber. – Părinte, nu știu cuvintele în engleză, dar David, în psalmi, se roagă lui Dumnezeu : „și cu duh stăpânitor mă întărește”. Cum să traduc aceasta mai bine, în acest duh de smerenie și de dragoste altruistă, această rugăciune a lui David?

– Nu înseamnă că va stăpâni peste alții, ci că va stăpâni peste sine-și. Știi cum se face aceasta? Îmi cer iertare, [că vorbesc în greacă].

– Părinte, nu știu cuvintele în engleză, de aceea am vorbit în greacă.

– „Și cu duh stăpânitor mă întărește”, spune acolo.” Asta înseamnă. „Duh stăpânitor”, dar în Septuaginta este „ηγεμονικό”, însă în engleză este „duh drept”. Duh drept este duhul care conduce, care stăpânește. Dar, știți… ceva despre tradiția isihastă a bisericii noastre? Este tradiția, este inima tradiției noastre ca prin chemarea Numelui lui Hristos să dobândim vindecare deplină. În starea noastră căzută normală, mintea noastră este împrăștiată în toată lumea creată și trebuie să ne pocăim pentru a aduce mintea înapoi la noi, reunită cu inima, astfel încât să găsim deplinătatea și plenitudinea. Și când mintea noastră este reunită cu inima, atunci putem să întoarcem întreaga ființă către Dumnezeu, apoi putem ajunge la nivelul cerut de poruncile lui Hristos: să Îl iubim cu toată inima și cu toată ființa noastră.

În starea noastră normală nu putem împlini această mare poruncă așa cum trebuie, căci avem un gând în minte, altă dorință în inimă, altă simțire în simțurile noastre. Suntem împărțiți. Dar, când prin pocăință toată viața noastră se adună în inima noastră, și de acolo se întoarce către Dumnezeu, atunci, atunci împlinim poruncile. Și atunci acest moment, când ne întoarcem în inima noastră și găsim pocăința adevărată, suntem stăpâni peste ființa noastră, adică devenim… controlăm întreaga noastră ființă. Chiar și în viața noastră normală, în momente de căință, când avem părere de rău, când ne rugăm cu pocăință, niciun gând străin nu se apropie de noi, toată mintea noastră este prezentă în cuvintele pe care le rostim Domnului. Dacă cu adevărat ne rugăm cu lacrimi și căință.

Și Părinții spun că noi stăpânim peste ființa noastră când mintea ne este unită cu inima – noi ne conducem, ne stăpânim ființa, atunci când mintea noastră este reunită cu inima. Și inima noastră devine „corpul cel mai profund al trupului nostru”, spune Sfântul Grigorie Palama, adică întreaga noastră ființă este adunată în inima noastră și de acolo este îndreptată către Dumnezeu. Acesta este „duhul stăpânitor”, acesta este însuși darul Duhului Sfânt. La Cinzecime acel verset se repetă iarăși și iarăși în cântările praznicului Cincizecimii, pentru că aceasta este manifestarea Duhului Sfânt în noi. Când mintea și inima se regăsesc, atunci am găsit vindecarea, și atunci suntem capabili să împlinim poruncile lui Dumnezeu așa cum se cuvine înaintea Lui.

– Deci, cel ce are un duh stăpânitor devine smerit?

– Da! Și nu putem primi Duhul, nu putem primi harul Duhului Sfânt fără smerenie, așa cum spune legea arătată de Dumnezeu în Scripturi. Dumnezeu dă har celor smeriți și le stă împotrivă celor mândri. Aceasta este legea ce rânduiește viața noastră duhovnicească. Da?

– Vom mai lua două întrebări sau doar una. Mai este și altcineva? Pentru că Milan a vorbit deja. Maria. Da?

– Părinte, mă întrebam care ar fi o bună modalitate de a contracara mândria, pentru că aceasta pare a fi ca un parazit ce poate ataca orice fel de relație sau orice faptă bună. Care este cel mai bun mod de a ne distanța de mândrie?

– Da. De exemplu, noi, ca monahi, noi facem aceasta, încercăm să o facem prin ascultare, când ne tăiem voia proprie și împlinim voia Starețului nostru sau a fratelui nostru, atunci dobândim smerenia, pentru că aceasta este o faptă dezinteresată, iar Dumnezeu este lipsit de interes personal, și după porunca Domnului, aceasta atrage harul. Și smerenia adevărată o avem atunci când harul este lucrător în inima noastră. Căci, după Sf. Siluan, există smerenie ascetică și există smerenie dumnezeiască. Cea ascetică e atunci când mereu ne considerăm pe noi a fi mai răi decât toți. Înțelegi? Dar smerenia dumnezeiască e este inspirată de prezența Duhului Sfânt în noi. Se poate exprima așa: atunci ne simțim cu totul nevrednici de a avea așa un Dumnezeu precum este Hristos.

Știți, când am avut o adunare ca aceasta în Grecia, în Patras, și oamenii îmi puneau întrebări, la sfârșit le-am spus: vă voi pune și eu o întrebare. Și i-am întrebat: care este cea mai mare poruncă a Evangheliei? Și nu au putut să îmi răspundă. Puteți să îmi spuneți voi? Vă pot pune această întrebare și vouă acum? Care este cea mai mare poruncă a Evangheliei?

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!