Ascultați un material foarte bun în care părintele Andrew Cuneo ne vorbește din marea experiență a ortodoxiei din SUA legat de dialogul cu alte confesiuni.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Pr. Andrew CUNEO: Când intri ca protestant sau catolic și te întâlnești cu ortodocși și încerci să îți răspunzi la toate aceste întrebări, sunt întrebări importante, care nu sunt rezolvate prea simplu. Unul dintre lucrurile pe care le iubesc la C.S. Lewis este că el a fost capabil, ca anglican de rând, să fie prieten de serviciu cu un catolic, precum Jr. Tolken, sau cu anglo-catolici, ca unii dintre ceilalți cunoscuți sau cu un teofizist ca Charles Williams. Este uimitor cum a reușit să își mențină prieteniile.
Și cred că unul dintre lucrurile pe care Lewis le-a spus despre dialogul ecumenic sau despre aceste dezbateri doctrinare, așa cum erau, este că ar fi nevoie să ai un timp infinit cu sfinți care să poarte discuția. Acolo este înțelepciune. El avea puterea intelectuală de foc pentru a fi un adversar formidabil ca apologet, dar și-a dat seama că asta va pune în pericol multe din prieteniile sale și multe din relațiile sale. A ales să scrie cât de bine a putut o carte ca Creștinism pus și simplu, care a încercat să găsească terenul comun pentru diferite expresii creștine din vremea lui și să o prezinte asta ca și Creștinismul pur și simplu, în opoziție cu accentuarea diferențelor.
Asta este o abordare diferită de cea pe care o vedem astăzi și există spațiu pentru asta, dar există, de asemenea, o frumusețe reală și profund eficientă pentru creștini de toate felurile ca să se întâlnească cu adevărat cu anumite aspecte ale Creștinismului, de dincolo de granițe. Și ar putea fi puse ca să fie dincolo de granițe. Poate mai puțin astăzi, dar așa era. Și a fost o mișcare foarte frumoasă, pentru că este ușor să gravitezi în jurul diferențelor și să te agăți de ele. Dar asta e…, și suntem cu toții oameni. Trebuie să ajutăm oamenii, să-i ajutăm să vadă ce împărtășim, ce avem în comun. ”Iată cum văd eu asta. Poate că asta te va ajuta să înțelegi și dacă te ajută, slavă Domnului!” Îi aducem la pasul următor, la o experiență mai profundă a credinței creștine.
Dar polemicile pot fi atât de feroce și atât de critice și atât de egoiste, încât trebuie să fim atenți, pentru că vom fi chemați să dăm socoteală pentru fiecare cuvânt pe care îl spunem și cum îl spunem și cu ce intenții.
– Cum ar trebui să abordeze ortodocșii relațiile cu alte religii?
Pr. Andrew CUNEO: E o chestiune de discernământ în fiecare situație și context dat. Așa că nu există un fel de „abordare unică pentru toate: Iată cum facem!” Se știe că nu facem slujbe cu alte confesiuni. Asta e ceva ce nu facem. Dar știți, așa cum spune Sfântul Pavel: trebuie să încetezi să mai fii în lume ca să nu mai interacționezi și să ai prietenii și relații și dragoste reală reciprocă. La asta suntem chemați, să interacționăm, să împărtășim ceea ce putem, toate lucrurile bune și să le oferim și să extindem prietenia și acea grijă. Sigur, sunt diferențe teologice reale, dar de multe ori, devenind ortodox, cel puțin din experiența mea, a fost important să-mi amintesc și să apreciez ceea ce mi s-a dat de-a lungul drumului. Ca protestant non-denominațional care a crescut în contextul…, dragostea pentru Scriptură era acolo. Este ok. Trebuie să păstrez asta mergând în Biserica Ortodoxă. Nu este ceva care trebuie să fie aruncat. Dragostea pentru evanghelizare este tipică protestanților. Ei mereu încearcă să convertească oamenii, chiar dacă ei abia dacă știu ce cred. Dar dragostea pentru evanghelizare este un lucru minunat de împărtășit: Este ceva bun, care schimbă vieți. Poate schimba cu adevărat o viață în multe feluri, această dragoste pentru evanghelizare, care e de păstrat.
Îmi amintesc de o femeie pe nume Jee Wakeman care era prietenă cu Joy Lewis, ultima soție a lui S.C. Lewis. Ea a spus: „Să fii mereu recunoscător pentru oamenii care te-au adus de-a lungul drumului, fie că e vorba de o lume protestantă sau catolică sau o lume neortodoxă”, pentru că întotdeauna poți să mergi mai adânc în Biserica Ortodoxă, dar nu ne lepădăm experiența noastră preortodoxă. E ca și cu Vechiul Testament. Păstrăm aceste cărți și le înțelegem dintr-o altă perspectivă, cea a Noului Testament, dar nu acționăm ca în legea marțială și să tăiem calea Vechiului Testament, zicând: ”Tot ce am făcut până acum este complet inutil, complet eretic și total needificator”. Nu…! Dumnezeu a lucrat din momentul în care ai fost conceput și înainte de asta, încercând să te aducă mai aproape de El.
Trebuie să recunoaștem asta și să vedem asta în toate diferitele căi pe care călătorim și să-I mulțumim lui Dumnezeu că ne aduce în biserica Lui, Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Aici este plinătatea, dar este important să nu denigrăm sau să ne lepădăm de experiențele anterioare, fie că sunt creștine sau necreștine, pentru că Dumnezeu a fost la lucru în toate aceste lucruri. Și asta cere mult discernământ pentru a vedea ce făceai atunci. Chiar și în dezastrele din viața noastră El este la lucru. Și asta e doar parte din maturizare și creștere și din realizarea că prin ceea ce eu am crezut că e absolut oribil în acel moment, Dumnezeu făcea ceva măreț. Fie că e o mare pierdere în viața cuiva, fie o tragedie, nu o tăiem pur și simplu, o înțelegem altfel și vedem cum Dumnezeu a lucrat în ea.
Așa că, atunci când ne gândim la alte expresii creștine, vreau să folosesc discernământul. ”Doamne, ce mi-ai dat prin asta? Ce vrei să păstrez și ce vrei să schimb? Ce am nevoie să redefinesc? Cum este diferit? Cum este la fel?” Există o vorbă minunată în programele cu 12 pași, cum ar fi Alcoolicii Anonimi, de a lua ceea ce este bun și de a lăsa restul, indiferent de unde ai venit. Ia ceea ce e bun și lasă restul. Am văzut frustrare din partea oamenilor care descoperă Ortodoxia. Sunt frustrați pentru că nu au descoperit-o mai devreme. Da, și oamenii se simt frustrați și se întreabă: „De ce nu am știut asta mai devreme? De ce nu mi-au spus? De ce nu m-au învățat această istorie în mod corespunzător?” Asta se întâmplă… Poți să te învinovățești pentru asta și să-i învinovățești pe toți, dar asta nu aduce nici un folos.
Dar partea bună e că și cei din al 11-lea ceas sunt plătiți cu același salariu. Nu-i așa? Și astfel, cineva care este botezat pe patul de moarte primește plinătatea credinței și sfârșește într-un mod mai bun, venind la viață viitoare cu o puritate totală. Suntem responsabili pentru ceea ce știm și nu pentru ceea ce nu știm. Așa că, asta e bine să ne întâlnim cu o cunoaștere mai deplină și să o iubim și să spunem: ”E grozav! Aș fi vrut să știu asta dinainte”, dar asta e natura experienței umane. Ne învățăm lecțiile târziu și ne dorim să fi fost așa de maturi din adolescență, așa cum suntem la 60 de ani. Viața nu funcționează așa și nici viața spirituală nu funcționează în acest fel.
Evanghelizarea trebuie să fie înrădăcinată în inimă, pentru că doar ceea ce împărtășim din inima noastră va vorbi către inima altcuiva și atât de des, gândind cum să transmit ceva ca ortodox unui catolic sau unui protestant sau unui necreștin, îi spun: ”Acestea sunt lucrurile care au însemnat cel mai mult pentru mine. Personal, asta este ceea ce m-a mișcat pe mine. S-ar putea să nu te miște pe tine, s-ar putea să nu aibă sens pentru tine…”, dar când vorbim din inima, împărtășim cine suntem și încercăm să ajungem la o altă parte a acelei persoane, dincolo de cea pur academică. Și pentru asta este spațiu, dar cred că evanghelizarea eficientă este înrădăcinată într-o experiență reală a Adevărului pe care îl putem spune cu încredere către altcineva.
Am fost uimit când l-am citit pe Dostoievski pe la 20 de ani și așa cum discutam mai devreme, de multe ori la 20 de ani începi să-ți dai seama: ”Nu trebuie să fac ceea ce îmi spun părinții, ceea ce îmi spun profesorii, acum sunt pe drumul meu. Acum sunt adult. În ce cred Eu?” Și am fost uimit să citesc în Dostoievski rândul în care spune: ”Dacă Dumnezeu nu există, atunci orice este permis.” Și trebuie să te confrunți cu asta și să zici: ”Doamne, dacă Tu exiști, există o cale. Dacă nu exiști, suntem doar niște animale și totul e permis.” Ce vom face? Pentru ce ne vom lupta? Ce vom îmbrățișa?
Dacă exiști cu adevărat, Doamne, atunci există cu adevărat un Adevăr, care este etern. Dacă exiști cu adevărat, există cu adevărat frumusețe, care este dincolo de tot ce putem să ne imaginăm și este eternă. Și dacă Tu exiști cu adevărat, există o bunătate care este fundamentală pentru realitate, pe care dorim să o păstrăm, să o extindem și să o împărtășim și acea bunătatea este viața în Hristos. Așa că noi vrem să oferim asta. Doar când întâlnești acest Adevăr și această bunătate și acea frumusețe, înrădăcinate în Sfânta Treime, atunci le poți împărtăși, dar dacă nu crezi cu adevărat, nu va prea ajuta în evanghelizare. Trebui cu adevărat să le întâlnești. Când te întâlnești cu Sfinții este același lucru. Când vezi că Iisus Hristos a luat doar țărână și făcut din acea ființă umană un sfânt… Este WOW! Faci același lucru prin Sf. Paisie, pe care L-ai făcut prin Sf. Petru. Faci același lucru prin Sf. Serafim de Sarov, așa cum ai făcut prin Sf. Ignatie. Este atât de puternic să vezi asta.
Când eram în Salonic, unul dintre cele mai mari orașe ale Imperiului Bizantin și unde Sf. Pavel a predicat, așa cum știm din Epistolele către Tesalonicenilor, erau acolo oasele Sf. Mc. Dimitrie, unul dintre martirii timpurii ai Bisericii, din anii 300 d.Hr. Oasele sale încă mai izvorăsc mir. Poți merge la racla din metal cu sfintele moaște. Acum doi ani am fost acolo erau acolo mici bălți de mir, acest ulei parfumat care iese din nimic… Izvorăște acest mir, ulei parfumat și îți zici: ”Doamne, din anii 300 d. Hr. se întâmpla asta!” Avem înregistrări istorice despre asta, sunt tot felul de lucruri. Port în buzunar un pic din acel mir, doar pentru a-l mirosi, ca să îmi amintesc.
Și Dumnezeu îți dă această mică bătaie pe umăr ca și cum ar spune: Eu sunt Dumnezeul care poate face ceva din nimic. Sunt Dumnezeul care creează toată realitatea din nimic (Ex nihilo) și El este real și când întâlnești această realitate, atunci ai ceva de împărtășit și asta e frumusețea Sfinților. Ei sunt expresii foarte puternice ale acestei realității și Dumnezeu continuă să producă sfinți în fiecare generație. Dumnezeu este minunat întru Sfinții Săi, așa cum își arată realitatea prin ființe umane, adevărate icoane a ceea ce e El, icoane vii a ceea ce este El, și ne împărtășește asta în fiecare generație, în fiecare loc.
De aceea Sfinții sunt căi atât de puternice de evanghelizare. Când citești despre acești sfinți sau când îi întâlnești cu adevărat, îți vor schimba cu adevărat și complet lumea. Când ne plimbam cu mașina prin Muntele Athos acum câțiva ani, era un bătrân pe nume Yannis și acesta ne-a povestit cum l-a întâlnit pe Sf. Paisie. El avea 20 de ani și spunea: ”să mergem să-l vizităm pe Sf. Paisie” și l-a adus pe prietenul său Andreas să meargă să-l viziteze pe Sf. Paisie. Andreas tocmai suferise o pierdere teribilă. Îi murise un frate și era într-o stare proastă, așa că avea nevoie de puțină dragoste. Așa că a mers să-l vadă pe Sf. Paisie în Sf. Munte Athos. Au mers să îl vadă pe Sf. Paisie la chilia lui din pădure și era un întreg grup de pelerini acolo, așteptând să vorbească cu Sfântul. În momentul în care Yannis și Andreas au intrat în curte, Sf. Paisie a spus: ”Andreas vino aici, trebuie să vorbesc cu tine!” L-a strigat pe nume, la fel cum Domnul a scos la suprafață viața femeii samarinence. „Bine ai zis ca nu ai barbat. Căci cinci barbati ai avut si cel pe care îl ai acum nu-ți este barbat.” (Ioan 4:18) Îl spune lui Andreas pe nume și îi zice: ”Vino aici!” L-a mângâiat și i-a dat sfaturi. Ca tânăr de 20 de ani, această întâlnire i-a schimbat viața.
Sfinții fac asta în mod regulat. Mulți sfinți au acest dar, prin care Duhul Sfânt le dă această abilitate de a schimba viața cuiva și de a-l aduce la pocăință. La fel a fost și Sf. Ioan de San Francisco. Sunt oameni care trăiesc și astăzi [care pot da mărturie]. Puteți merge la ei și vă vor spune: ”Da. Când am fost la Sf. Ioan de San Francisco, mi-a spus pe nume și mi-a spus păcatele, înainte ca eu să spun ceva. Nu îl mai întâlnisem până atunci.” A existat o mărturisire recentă în Muntele Athos a unui polițist pe nume Michael, care a mers să se spovedească la un sfânt Bătrân și Michael a intrat la spovedanie cu lista lui de păcate și a intrat la Bătrân și a ieșit râzând și călugării au întrebat: „De ce râzi? Tocmai te-ai spovedit.” Și el a spus: ”Am intrat cu toată lista mea de păcate și persoana mi-a spus toate păcatele și mi-a spus pe nume, ca și cum ar fi știut totul. Dar [am simțit] că mă iubește, că ține la mine.” Așa că nu a fost doar un fel de putere brută, un miracol brut, a fost Harul lui Dumnezeu pentru a-i arăta dragostea și iertarea Sa, astfel încât el să poată să meargă pe calea lui Hristos și să întâlnească acea bunătate, acel adevăr despre sine. În contextul iubirii, asta e ceea ce împărtășim. Este un lucru frumos și important. Nu știu unde altundeva poți găsi asta.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
