Educația, distorsiuni sexuale, duhovnicia tinerilor

Care sunt problemele educației actuale? Care sunt pericolele distorsiunilor sexuale? Care este legătura acestor probleme cu duhovnicia tinerilor?

O discuție interesantă pe baza acestor întrebări precum și a altora o veți afla în materialul de față.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Părintele Teologos:  Dragii noștri, suntem cu mai multe grupuri. De fapt, cu trei grupuri dacă nu mă înșel. Și am zis să facem o filmare, pentru că știu că oamenilor le plac și aceste filmări cu întrebări și răspunsuri. Și chiar o să-i rog pe pelerinii noștri să pună întrebări la care o să încerc să răspund. Dar înainte de asta, aș dori să vorbesc eu ceva, foarte pe scurt. E vorba și de contextul actual din Grecia, în care s-a votat o lege foarte… cum nu trebuie. O lege împotriva legii lui Dumnezeu, o lege fără de lege. Este vorba despre legalizarea căsătoriei între cuplurile de același sex. Și nu aș dori să mă concentrez…, decât dacă oamenii doresc să întrebe atât pe efectele acestei legi, ci aș dori să spun ceva: că principala cauză pentru care s-a ajuns aici este faptul că nu există învățământ corect, nu există un sistem de învățământ corect, adică mă refer la tot ceea ce învață oamenii, mai ales tinerii, în principal prin artă.

Pilonii societății

Pentru că la ora asta lumea se conduce ideologic prin artă. Și după care, bineînțeles, și sistemul învățământ clasic, dacă doriți, în școală. Dar întai de toate cum spuneam, prin artă și mai ales prin familie. Am și uitat să spun despre faptul că familia este instituția de învățământ. De ce? Pentru că familia ar trebui să fie prima instituție de învățământ pe numărul 1, dar din păcate astăzi familia este numărul 0 în ceea ce privește educarea caracterelor și educarea tinerei generații. Pentru că părinții își lasă copiii pradă ecranelor și nu mai sunt crescuți de către părinți în tradiția verificată și răzverificată de atâția ani în tradiția poporului ortodox, a poporului grec sau poporului roman. Ci sunt crescuți de către sistemele ideologice din vest, care sunt niște sisteme ideologice departe de Dumnezeu, sisteme ideologice cu agenda, politizate și politizante, care îi distrug omului capacitatea de iubire și îl împing pe om, cum spuneam, departe de Dumnezeu, de parte de modul corect de a fi.

Asta am vrut să zic și din cauza asta rog, cât sunt dintre pelerinii noștri și pe toți oamenii care ne privesc, rog să-și ia în serios, oameni buni, să vă luați în serios menirea de părinți, menirea de formatori de opinie, cel puțin în familie, astfel încât și voi, și cei dragi ai voștri, în principal copiii, să nu ajungă pradă unor păcate grosiere, unor păcate împotriva firii, care distrug total sufletul. Să nu uităm că astfel a dispărut Sodoma și Gomora, care lucrurile au fost, cum îi spune, validate și verificate și inclusiv din punct de vedere arheologic, dincolo de Sfânta Scriptură. Astfel a căzut Imperiul Roman, știm după scrierile de epocă. Da, lui Salvianus și așa mai departe. Și inclusiv filozofii antici-greci știau de treaba asta, adică, de exemplu, Parmenide, nu? În secolul IV î.Hr. spunea că „lipsa rușinii este pulverizarea civilizației”.

Astăzi vedem că Statele Unite, de fapt, au pierdut toată Africa, pentru că ei în timp ce… și nu numai, adică vorbim și de Europa de Vest care dorea să promoveze în Africa curentul acesta LGBTQIH, nu mai știu câte litere. Sunt peste 100, în conformitate cu BBC, peste 100 de orientări sexuale, trebuie să știți la ora asta. Și ei doreau să promoveze lucrurile astea în Africa și se purtau de sus cu africanii, în timp ce chinezii pe care eu nu-i validez, da, chinezii le construiau africanilor infrastructură, spitale, căi ferate și așa mai departe. Bineînțeles că africanii, indiferent dacă erau chinezii sau nu, mai ales dacă îi ajută chinezii, au incriminat, cel puțin în anumite țări, din câte știu, nu urmăresc foarte aproape, dar știu că mi-au trimis oamenii informații foarte verificate, că au incriminat în anumite țări homosexualismul și, dincolo de asta, au spus celor care au venit să-i preseze pe tema asta că noi suntem credincioși tradițiilor noastre și ne-au făcut de râs, de fapt, africanii. Și la ora asta, bineînțeles că blocul ideologic în care ne aflăm, blocul ideologic NATO, care oarecum se mulează pe blocul militar NATO, a pierdut Africa cu toate resursele și așa mai departe.

Desigur că eu sunt monah, nu mă interesează atât, să zic așa, resursele din Africa, ci mă interesează ideologia, care este o ideologie distrugătoare de suflet, cum am dovedit și cum s-a văzut în toată istoria. Asta vreau să spun așa foarte pe scurt și voi trebuie să fiți foarte atenți, oameni buni, și să nu dați înapoi, să nu cedați presiunilor, pentru că dacă o să cedați presiunilor, o să aveți un viitor foarte, foarte sumbru.

Un caz demn de atenție

Dacă vreți, imediat ce s-a votat în Grecia legea asta, un reporter credincios, pe care eu îl cunosc personal, filma un protest al unor doamne în vârstă din fața Parlamentului elen. Protestul consta în citirea Psaltirii, pe care femeile respective o făceau acolo și imediat, toată lumea știa că o să se voteze, că o să treacă legea, au sărit la el cu cuțitul suporterii, ca să nu zic că chiar ei erau, cum se spune așa, distorsionați sexual, au sărit cu cuțitul asupra lui și dacă nu erau doamnele respective care s-au băgat pentru Iorgos, pentru reporterul respectiv, omul era mort la ora, înțelegeți? Deci nici vorba, nu care cumva să credeți voi că aceste curente sunt, adică vorbim de egalitate, vorbim de, cum îi spune, bieții de ei și democrația și așa mai departe. Nu, e vorba de ceva foarte, foarte agresiv, să știți, foarte agresiv și ei s-au dus de la toleranță la acceptanre și acum ajung la tiranie. Dar e vorba de o tiranie a minorităților.

Sper să nu fi văzut paradele gay și așa mai departe, că dacă le-ați fi văzut, ați văzut ce înseamnă agresivitate din partea lor și dincolo de asta, trebuie să știți că dacă un cuplu heterosexual, adică un cuplu normal, o familie normală, ar merge astfel dezbrăcată pe stradă și ar face asemenea lucruri, imediat i s-ar face dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri. Deci nu vorbim nici vorba de egalitate aici. Asta am vrut să spun așa foarte pe scurt și bineînțeles că aș putea să spun și mai multe, dar mă opresc aici, poate că cineva dintre dragii noștri pelerini ne-ar dori să întrebe ceva.

Eu sunt foarte trist, de ce? Pentru că vorbim despre, știți, apropo de ochelari, vorbim despre o tablă, un afiș din ăla mare, știți, în care la început țara arată niște litere mici, după care și mai mari și mai mari și mai mari și vezi cu ochelarii până unde vezi sau nu vezi. La ora asta Dumnezeu ne arată niște litere uite așa mari și zice, băi, oameni buni, treziți-vă! Nici măcar pe asta nu le vedeți, înțelegeți?

Problematica unității și a lipsei de educație

La ora asta noi ne certăm, ne politizăm și efectiv nu ne învățăm tinerii să se comporte corect, nu ne învățăm tinerii, cum se spune, nu le dăm o educație corectă, nici din punct de vedere, cum îi spune, profesional, să zic așa, și mai ales nici din punct de vedere spiritual, duhovnicesc, adică formarea de caracter. De ce? Pentru că ne certăm între noi că cutare și cutare și ăla nu-i bun și așa nu-i bun și așa mai departe, fraților, trebuie să fim uniți. Lăsați certurile partinice și când spun certurile partinice nu mă refer la, într-un partid sau în alt, ci mă refer la tot felul de partide ideologice, dacă doriți, adică inclusiv pe teme profesionale, pentru că războiul ne sufla în ceafă și nu mă refer neapărat la război armat. Desigur că la ora asta toată lumea cam vrea războiul, să vă spun așa, și deci războiul o să crească în lume, credeți-mă. Așa ce mă refer la această război ideologică, această stare de ură, de încrâncenare unu împotriva altuia. Lăsați-o, fraților, că lucrurile nu sunt bune absolut deloc. Și ca să nu mai lungesc, dacă cineva dintre oameni are să mă întrebe ceva, cu dragoste încerc să răspund.

Despre rugăciune și zdrobirea inimii

Pelerin:Am eu, părinte, dacă-mi permiteți.

Părintele Teologos: Aud.

Pelerin: Cum ajungem la zdrobirea inimii și lacrimi în rugăciune?

Părintele Teologos: Slavă Lui Dumnezeu! Chiar nu mă așteptam de la tine. Nu mă așteptam de la tine. Să nu spun pe cameră cu ce se ocupă. Este student, bineînțeles, și se ocupă și cu altceva. Nu este păcat, să zic așa. Mă rog. Zdrobirea inimii. Foarte bună întrebare. Întâi de toate trebuie să tai grijile. În clipa în care ești ieșit în afară, adică te ocupi, cum spuneam, de aia, de aia, să nu lași pe ăla să meargă în față, să nu lași pe celălalt, invidii, grija de tot ce se întâmplă pe pământul ăsta. În clipa respectivă nu te mai poți întoarce către tine. Dacă tăiem toate grijile astea, și inclusiv chiar și grijile, hai să zic așa, oarecum îndreptățite. Adică, da, trebuie să construiesc aia, trebuie să fac aia, trebuie să ailaltă. Dacă le tăiem toate lucrurile astea, atunci mintea nu mai este atrasă de lucrurile din afară și se întoarce în mod natural către sine. Și atunci înăuntrul său, mintea capătă o luminare specială de la Bunul Dumnezeu și atunci ea vede, ea vede iadul de fapt. Își vede distrugerea. Vede cine este omul de fapt. Nu cine crede el că este, ci cine este el de fapt. Ei, și la luminarea asta care este har de la Dumnezeu vede lucrul ăsta. Știi, ca și în clipa care eu zic că la mine în chilie e foarte bine. Dar când intră lumina acolo înăuntru văd toată debandada, toată distrugerea care e acolo și încep să plâng. Ei, în clipa respectivă omul trebuie să-și asume treaba asta, să zică: ”Doamne am greșit. Doamne, ajută-mă să fac ordine. Doamne, ajută-mă să fac ordine”. Și dacă se ocupă de lucrul ăsta ca și primă prioritate, ca și primă grijă, lăsând celelalte griji deoparte – adică, menținându-și o viață cât de simplă posibil și concentrându-se constant pe acest program duhovnicesc – atunci omul într-adevăr ajunge la această zdrobire a inimii. Pentru că vede că această duritate a inimii i-a generat această hidoșenie a sa.

Ei, și în clipa în care inima încet, încet se sparge sub picătura iubirii și sub picătura dulceții dumnezeiești, inima spărgându-se devine pufoasă și încep să curgă lacrimile. Încep să curgă lacrimile de acolo. Și atunci omul se simte foarte micuț, foarte liniștit și foarte sigur în brațele Tatălui Celui Ceresc. Pe când omul cu inima dură, într-un mod paradoxal se simte foarte singur. Pentru că, dur fiind, nu poate să intre Dumnezeu, care Dumnezeu este cea mai delicată atotputernicie. Nu poate să intre acolo și atunci omul dur fiind se simte singur. Se simte anxios, se simte neliniștit. E o contradicție aici, ăla tare se simte nesigur, pe când ăla moale se simte atotputernic, pentru că este în brațele Lui Dumnezeu.

Deci, dacă facem lucrurile astea, și ne rugăm în principal cu rugăciunea lui Iisus, Doamne Iisuse, și avem ascultare față de conducătorul nostru duhovnicesc, ajungem acolo. Ajungem acolo. E nevoie de constanță. E nevoie de constanță și să nu ne deznădăjduim în clipa în care se întâmplă cutare sau cutare sau cutare cădere în viața noastră. Pentru că, știi. Orice cădere, orice șut în fund, e un pas înainte. Totdeauna să zicem: ”Doamne, iartă-mă. Doamne, mulțumesc.” Și mergem cu curaj înainte. Așa se ajunge. Și trebuie să știi că aceste lacrimi și această zdrobire a inimii este foarte, foarte, foarte, foarte, foarte mângâietoare. Foarte mângâietoare. Să ajute Dumnezeu!

Pelerin: Mulțumesc, Părinte!

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu. Da. Alte întrebări?

Educație – profesori – părinți. Impactul tehnologiei

Pelerin: Ați vorbit, ați deschis această discuție cu un cuvânt foarte important. Și anume, educația. În contextul pe care l-ați prezentat dumneavoastră, educația joacă un rol esențial. Și, vedem, dacă vrem să vedem, educația este deturnată ca sens și ca scop. Întrebarea este, când credeți dumneavoastră că s-a rupt parteneriatul dintre profesori și părinte? Și cum se poate reface? Ce se poate face?

Părintele Teologos: Da. Unul dintre marii vinovați sunt și eu, ca programator. E vorba de introducerea nocivă a tehnologiei și în principal a informaticii în cotidian. Adică informatica a intrat în cotidian dintr-o știință de specialitate. Adică doar câțiva oameni privilegiați puteau să aibă acces la informatică, adică specialiști și așa mai departe. Doar câțiva puteau să aibă calculatoare. Astăzi calculatoare sunt peste tot, pentru că evident celularele, calculatoare sunt. Și tabletele, calculatoare sunt. Acolo, cred. Și odată cu introducerea informaticii în cotidian, asta a avut niște efecte foarte nocive. Și aici nu mă refer, pentru că există curentul. Adică fraților, nu radiații. Sigur. Întâi de toate este vorba de faptul că ecranele nu iubesc. În clipa în care eu sunt toată ziua cu ecranul, eu nu mai știu să iubesc pe celălalt. Se distruge capacitatea de iubire și deci capacitatea de înțelegere a oamenilor. Și odată cu asta, oamenii nu mai pot să cadă de acord ușor. Și mai ales nici măcar nu pot să fie de acord, să fie de dezacord. Nu știu care echipe de la fotbal sunt astăzi. De exemplu, ceva în care știu, tu filmezi cu celularul, eu filmez cu Canon. Eu te iubesc enorm pe tine. Cred că și reciproca este valabilă. Cu toate că nu suntem în acord, să zic așa, cu ce filmăm.

Pelerin: Tehnologic.

Părintele Teologos: Tehnologic. Dar asta nu contează absolut deloc. Pentru că și eu am filmat cu celularul. Probabil că și tu ai filmat cu cameră. Nu are importanță lucrul ăsta. În clipa în care dispare iubirea, absolutizăm. Absolutizăm orice lucru care ne desparte. De ce? Pentru că în clipa în care dispare iubirea se potențează egoismul. Și atunci eu mă încrâncenez pe poziția mea. Că așa este. Și celălalt, sigur, este un ticălos. Dacă nu-i de acord cu mine, e cel mai mic lucru. Dincolo de asta, dincolo de faptul că ecranele nu iubesc, care este principala problema și deci, omul nu mai poate să relaționeze cu celălalt. Și rămâne în bula sa cognitivă. Și nici măcar nu-și poate da seama, că stai puțin, că poate să aibă și ăla dreptate. Sigur, în domeniul său. Sau în oarecare măsură, e vorba de viteză. Mai demult, civilizația noastră avea o viteză mult mai lentă. Adică puteai să stai să discuți. Să stai la uliță să discuți și să te desfătezi de frumusețea personalității celuilalt.

Acum între tine și frumusețea personalității celuilalt este ecranul, este dispozitivul, care te face să fii și mult mai rapid. Din cauza asta i-am spus lui Andrei să taie grijile. Ca să se oprească puțin și să vadă ce-i înăuntrul lui. Și atunci, inima lui se va înmuia. În clipa în care omul: “Trebuie să fac aia. Trebuie să fac aia. Trebuie să facă aia. Să fiu înaintea concurenței. Să nu mă ia ăla. Ăla are mai multe like-uri, mai multe vizualizări, mai multe nu știu ce. Sau mai multe, la școală apropo, mai multe doctorate, mai multe publicări, mai multe nu știu ce”. În clipa respectivă asta e război, formă de război. Deci trebuie omul să accepte: “Mă opresc. Și mă ocup efectiv de dragoste”.

Un exemplu de profesor

Deci noi aveam un profesor care ăsta, omul era o somitate. Omul era efectiv o somnitate. Și nu știu dacă avea  un cabinet mai mare decât, ce să zic, vreau să nu zic decât chilia mea, că nu știe lumea cât e de mari sau mici sunt chiliile noastre, dar cât două mese din astea. Adică puse așa. Una lângă alta. Era foarte bun. De ce? Pentru că el se ocupa să fie foarte bun din punct de vedere profesional și foarte bun din punct de vedere iubitor. Adică ne dădea nouă, cum să spun, foarte multe dragoste la oră. Foarte multă dragoste. Și făcea meditații cu noi. El, care era o somitate, făcea meditații pe gratis. Pe gratis. Sau uneori, sigur, bine, m-am nimerit și eu, nu eram oarecum, n-are importanță, dar m-am nimerit printre olimpici. Stătea mult cu noi să ne învețe, de drag. Înțelegi?

Și dacă făcea meditații cu unul care era de note mai mici lua niște prețuri derizorii. Numai pentru subzistența sa, să zic așa. Și asta îl făcea foarte iubit. Asta îi dădea o autoritate absolută în toată școală. Și vorbim de școală, iarăși, oarecum nu știu cum am ajuns acolo, dar era o școală de top, într-adevăr. Și vezi că asta este soluția. Și la fel era și domn director. Domn director, care era foarte iubit, profesorul de fizică. Mateș, îl chema. Domnul Mateș Teofil. Dumnezeu să-l odihnească, că a murit chiar anul trecut. Anul trecut, da. Domn profesor Hoară, domn director, încă mai trăiește. Și el era la fel, era foarte, foarte iubit. De ce? Pentru că el își tăia din oră și inclusiv domn profesor Mateș, de fizică, își tăiau din oră ca să ne ofere dragoste. Și nu se interesau de…, cum să pun eu pe oamenii mei în posturi cheie, și să fac strategii imperiale, știi, să cuceresc. Nu.

Efectiv, se concentrau pe matematică, respectiv fizică, și pe dragostea lor față de elevi. Și elevii știau. Cum spune la Scriptură. Spune Hristos, Dumnezeu Cuvântul. Zice: “Cum Îl cunosc eu pe Tatăl și Tatăl pe mine, așa mă cunoaște oaia pe mine și eu pe ea”. Adică oaia, adică elevul, își dă seama. Sigur că o să spui că elevul nu are experiență, nu știu ce, da ok…Dar el își dă seama când profesorul din fața lui este omul lui Dumnezeu. Își dă seama. Cum să nu-și dea seama, înțelegi? Ei, și dacă profesorul se concentrează a fi omul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl validează. Asta trebuie făcut. Și pentru asta trebuie să se oprească, cum spuneam, această goană nebună, nebună, nebună. Să fie foarte stăpân pe materia sa și foarte stăpân pe dragostea sa.

Idolatrizarea științei și educația. Caracter și cunoștințe

Și iarăși, un lucru iarăși foarte important, în sens negativ, de fapt, a fost idolatrizarea, o epocă de neoidololatrie, și deci de neosclavagism, pe care o trăim încă, hai că România a cam dispărut, este vorba de idolatrizarea științei. Adică, știința ne poate rezolva orice. Nu avem nevoie de Dumnezeu, biserica este perimată, este depășită. Eu știu, “popii ăia”, “bărboșii”, care nu știu ce, “bampirii poporului”, tot astea, știi? Și asta este foarte greu. Nu pentru că eu sunt în biserică și sunt și eu bărbos. Mai ales că barba mea este mică, adică știu, un fir și trei minute pauză. Ci e vorba de faptul că biserica este terapeutică. Adică, în clipa în care tu dai cu piciorul la biserică, dai cu piciorul la această știință medicală de vindecare a sufletului, care este ortodoxia. Adică, dai cu piciorul la știința care te reînvață să iubești, te reînvață să-ți vindeci sufletul, să fii normal, să fii pașnic.

Și din cauza asta a apărut această distorsiune în familie, care au intrat și au înaintat frontal ecranele. Că părinții i-au lăsat pe tineri, pe copii, pradă ecranelor. Știi, că au zis: “Lasă, să stai așa pe ecran, ca să fiu și eu liniștit, știi, să fie și el cuminte, să-mi fac eu mentorile. “Că astea era ideea. Și de acolo încolo, bineînțeles, că a intrat și în școală. Ai intrat și în școală. Și de acolo apare această ruptură. Această ruptură. Și, bineînțeles, pentru că a apărut această ruptură, această ruptură este o reacție în lanț la ora asta.

Și de multe ori profesorii, acum că am vorbit de ei. Trebuie să știi că de multe ori sunt chiar martiri. De ce? Pentru că copiii vin foarte distorsionați de acasă. Nu mai știu să asculte de profesori. Se joacă pe ecrane în tot felul de jocuri. Toți orice moment devin foarte, foarte duri, foarte batjocoritori la adresa profesorilor. Profesorii trebuie să aibă un duh mucenicesc, să zic așa, de mucenic. Ca să poată să fie iubitor față de elevul care își bate joc de el frontal. Din cauza asta, cred că totuși din familie trebuie pornit. Și familia trebuie să redevină instituția principală de învățământ. Pentru că dacă tinerii nu sunt formați în familie, după aceea este foarte dificil la școală. Pentru că, în primul rând, școala nu este în principal formatoare de caractere, că aia ar trebui să fie, dar nu este. La școală mai degrabă înveți lucruri tehnice, știință. Pe când acasă se formează caracterele, nu? Cei șapte ani de acasă. Asta nu înseamnă că dacă cineva are șapte ani de acasă tot poporul știe. Că nu înseamnă că ăla a învățat tehnologia acasă. Ce a învățat? Caracter a învățat. Cum să se poartă acasă. Deci, cred că de acolo trebuie început.

Dar, mă adresez acum cu foarte mult, drag profesorilor și tuturor care așa, cadrele didactice și inclusiv preoților care predau: ”Nu dați înapoi din iubirea voastră față de elevi! Stați și faceți puțină răbdare! Rugați-vă!” Și chiar pe profesorii care chiar, nu sunt preoți, să zic așa, să roage pentru elevii lor. Și atunci Dumnezeu îi va valida, îi va valida. Dar trebuie puțină răbdare.

O situație din rândul profesorilor

Pelerin: Ce vor putea face profesorii în contextul în care li se va impune o anumită curiculă, să spunem. Anumită programă. Exact, să respecte o programă care este transferată așa, pe verticală, de minister. Și ministerul se raportează la alte valori decât cele despre care discutăm noi acum.

Părintele Teologos: Și aici trebuie să se opună.  Depinde de ce trebuie. Adică, odată una este programa. În sensul că, de exemplu, eu aș dori în clasa a 12-a, să zic, să predau fizică cuantică. Și profesorii și ministerul să zică, nu fizică cuantică. Pentru că fizica cuantică este prea complicată. Adică, trebuie să mă supun. De ce? Știu ce spui tu. Știu ce spui tu. Trebuie să mă supun. De ce? Pentru că asta este părerea mea. Și Dumnezeu nu s-a exprimat în treaba asta. Adică, bă, Dumnezeu l-a validat pe Ministerul, a validat Ministerul respectiv, trebuie să mă supun la treaba asta. Chiar dacă eu zic că, da, sigur, fizică cuantica oarecum este foarte importantă la ora asta. Este un domeniu în explozie, o întreagă poveste. Dar în clipa în care Dumnezeu se exprimă. Adică, în clipa în care Dumnezeu zice stop. Ăsta este un păcat frontal.

Apropo de distorsiune sexuală, apropo de, cum îi spune, sexualizarea, supersexualizarea persoanei, în clipa în care Dumnezeu, cum să zic, se exprimă frontal și biserica se exprimă frontal. Și biserica, mare atenție, biserica ca și consensul tuturor oamenilor duhovnicești din biserică, nu neapărat, pentru că asta vorbim de lucruri grosiere, cum spuneam, nu că unul sau altul spune așa, toată biserica. Am vrut să spun așa, pentru că atunci trebuie să zic stop.  Asta nu e bine, e distrugător de suflet, întâi de toate de sufletul meu dacă aștept treaba asta. Și după asta, sufletul copiilor pe care Dumnezeu mi i-a dat în grijă. Clar, trebuie să se opună. Evident, nu se discută treaba asta.

Și, bineînțeles, dacă este singur și stă mai departe, după care o să facă, pentru că așa au făcut și profesorii noștri. Nu ieșeau din program, adică mate și fizică au făcut. Dar, pentru că ei având luminarea de la Dumnezeu în domeniul mate-fizică. Dar pentru că Dumnezeu, să ne înțelegem, Dumnezeu este super-inteligent. Au făcut fizica și matematica care au vrut ei în cadrul programei. Și ar fi și aici, bun, dacă ți se impune și tu nu poți să faci altceva, să faci lecții referitoare la o educație sexuală. Fă o educație sexuală creștină. Adică, știi, cu perdea, cu obraz, cu implicații duhovnicești și așa mai departe. Nu, cum să spun, nu te du după litera legii care ucide, ci du-te după duh. La fel, cum spuneam. bine, eu eram vai și de steaua mea. Dar erau alții care erau, mergeau la olimpiadă, pe țară, pe Inter, luau premii și așa mai departe. Pentru că profesorul nu e, mare atenție, profesorul nu este un robot, sau un storm-trooper. Știți, dumneavoastră, care execută ordine totdeauna. Ci profesorul trebuie să știi că asta e profesor. Pentru că altfel ai putea să înveți de pe net, știi? Așa cum învață unii. Și nu știu dacă au chiar rezultate. Profesorul trebuie să aibă luminarea și discernământul necesar ca să modeleze caracterul tânărului, astfel încât în cadrul materiei respective, tânărul să poată să înțeleagă adevărul în Hristos. Cred că asta ar fi școala. Acum, realitatea, nu o știu.

Pelerin: Realitatea poate fi îmbunătățită.

Părintele Teologos: Sigur.

Atitudinea profesorilor

Pelerin: Profesorii încă pot să spună nu.

Părintele Teologos: Da. Trebuie și să nu le fie frică. Pentru că se vede, din păcate, că neamul românesc are mari valori, mari valori în neam. Dar le este frică. Sunt conduși prin frică, prin confuzie. Adică, să nu se zică, să nu se audă, să nu știu ce, să nu pierd postul și așa mai departe. Și mai ales, că sunt complexați de către vest. Adică tot ce spune vestul, ăla e. E adevărat că acum se vede curentul ăsta de resurgență a statului național și ăsta e foarte bine, dar încă oamenilor le este frică. Nu, eu nu, cum să spun, nu spun oamenilor să fie rebeli. Doamne ferește! Din contră. Pace, pace și bună cuviință. Dar în clipa în care apare depărtarea de Dumnezeu, asta este, cum spuneam, distrugerea. Am spus că încă Parmenide. Parmenide era păgân. Nici măcar eretic nu era.  Era păgân. Era idololatru în Grecia antică. Lipsa rușinii, pulverizarea civilizației.  În clipa în care tu îți distrugi civilizația, în clipa respectivă, stop. Alta e povestea cu fizica cuantică. Discutăm, nu știu ce… Dar, în clipa în care vorbim de lucruri, de păcate frontale, majore, în clipa respectivă, spunem stop. Nu permitem așa ceva.  Alte întrebări.

Cum ne ajutăm duhovnicii

Pelerin: Da, eu aș avea o întrebare, două întrebări. Țin în minte?

Părintele Teologos: Auzim.

Pelerin: Dacă știm în mare, cam care este ajutorul pe care îl dă un duhovnic fiului său sau fiicei sale duhovnicești, întrebarea este: care e ajutorul real pe care noi, ca și fii duhovnicești, putem să îl dăm duhovnicului nostru, în calea lui duhovnicească și, eventual, mântuirea lui?

Părintele Teologos: Ah, cum putem să ne ajutăm duhovnicului.

Pelerin: Exact.

Părintele Teologos: Clar. Da, bună întrebare. Acum să-ți dau un răspuns la care te aștepți, sau un răspuns la care nu te aștepți?

Pelerin: Puteți să ne dați pe ambele.

Părintele Teologos: Pe ambele, da, sigur, pe ambele, da. Răspunsul la care te aștepți este să te rogi pentru el. Să te rogi pentru el. Dai pomelnice și așa mai departe. Trebuie să știi că securizarea harului este recunoștința. Deci, în clipa în care primești o binefacere de la Dumnezeu, sau direct, sau prin intermediul unui om, trebuie să mulțumim. Trebuie să mulțumim. Este valabil și la oameni. Adică, dacă tu îmi dai ceva și o să-ți mulțumesc e una. Și mai ales, că îți vine să-mi dai iarăși, din nou. Dar, dacă eu mă întorc așa, ca și maidanezul cu spatele și mă duc cu cârnatul în gură, nu-i frumos, absolut deloc. Este primul răspuns și este adevărat. Și așa trebuie totdeauna să fim recunoscători față de orice bunătate pe care o primim de la Dumnezeu.

Răspunsul la care, posibil să nu te aștepți. Care, într-un mod paradoxal, este mai important decât primul, este să faci ascultare. Să-l odihnești. Să-l odihnești. În Sfântul Munte, e lege. Adică, cum să zic, mai ceva ca la sinodul ecumenic. Sper să nu te scandalizezi acum. Odihnirea bătrânului. Bătrânul trebuie să fie odihnit cu tine. Dacă tu în continuu cârtești, că aia nu, că aia nu, că nu știu ce, dar ești mai bine așa, poate aia e mai bine, e, las-o, știi? Da, dar trebuie să fie neapărat odihna bătrânilor. Și asta, clar, pot să-ți dau un milion și o sută de mii de exemple, dar o să-ți dau doar un singur exemplu din lumea voastră. Pe care, eu când l-am auzit m-am îngrozit și m-am minunat.

Un exemplu

Erau trei mari actori mai demult. Mari în sens omenesc vorbesc acum. Era vorba de Arnold Schwarzenegger, Silverster Stallone și Jean-Claude Van Damme. Că erau filmele astea cu bătăi. Nu zic că e bine, frate, vreau să mă înțelegi. Dar da, asta zic că m-a impresionat exemplul ăsta. Eh, dintre acești trei, cel mai talentat și mai frumușel, să zic așa, era Van Damme, da? Era și campion mondial, dacă nu mă înșel. Bun, după cum vedeți, astăzi au rămas doar ceilalți doi, Schwarzenegger și cu Stallone. De ce? Bineînțeles, eu nu urmăresc lucrurile astea, dar pe mine m-a impresionat că mi-a explicat cineva, care era de la Hollywood, să zic așa, era în temă, mi-a explicat mecanismul. Ce se întâmplă? Van Damme, săracul, eu nu-l judec pe el ca om. Întâi de toate, nici unul dintre ăștia nu-i ortodox, da? Și deci, e de înțeles comportamentul. Van Damme nu odihnea. Nu odihnea pe regizor, nu odihnea pe nimeni. Avea tot timpul pretenții. Tot timpul, aia nu-i bine, nu știu ce. Înțelegi? Și până la urmă a zis regizorul: “Știi ce? Ei bine, las-o, las-o.” Și îi alegeau pe ceilalți doi, știi?

Ceilalți doi, nota bene, erau ei înșiși regizori, dar erau mult mai smeriți. Și în clipa în care făceau o greșeală sau scoteau un film mai prost, își băteau joc de ei înșiși. Adică, își făceau autocritica. Și erau celebri, știi? Public. Adică vezi ce înseamnă smerenia, ce înseamnă odihna? Că este modul corect de a fi. Și orice om se bucură în clipa în care celălalt te odihnește. Și atunci Dumnezeu, care nu este nedrept, care drept este, te va odihni și El pe tine. În clipa în care tu încerci să odihnești pe cineva, și Dumnezeu te va odihni pe tine. Și odihna de la Dumnezeu, este de sus și nimeni nu poate să ți-o ia. Nu poate să ți-o ia. Și din cauza asta, toți ăștia care nu odihnesc, care fac pe inchizitorii, care găsesc că ăla, că nu știu ce, și mai departe, ăla-i de vină, ăla-i de vină, conform canonului cutare, nu știu ce, au greșit. N-au odihnă, frate, n-au odihnă. Sigur că, uneori, mai pot să fie atractivi pentru scandal, dar ăștia săracii trebuie să ne rugăm pentru ei că vai și-amar de capul lor.

Pelerin: Mulțumesc.

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu. O întrebare aici.

Sfânta Cruce

Pelerin: Aș vrea să ne explicați puțin semnul Sfintei Cruci în contextul spațiu-timp. Și mai ales, de ce facem Sfânta Cruce cum o facem?

Părintele Teologos: Mântuitorul care a fost și este Dumnezeu adevărat, și om adevărat, dar Dumnezeu adevărat, adică atotputernic, evident că putea să-și aleagă moartea cum dorea el, clar.  Putea să fie împușcat, putea să, hai să zic că pe vremea respectivă nu erau puști, dar putea să moară în altă perioadă. Putea să fie spintecat dacă dorești, otrăvit. Nu. El a ales Crucea. De ce? Din mai multe motive. Întâi de toate, ca să arate măsura dragostei sale desăvârșite. Desăvârșite. Pentru că moartea pe Cruce este singura moarte care implica blestem. Scrie în Vechiul Testament: “Blestemat este tot cel ce este spânzurat pe lemn.” Și din cauza asta pentru evrei, era moartea care era de neprimit, adică de neconceput. Și vezi, în clipa în care arhiereii au îndemnat poporul să strige:”Răstignește-L! Răstignește-L! Răstignește-L!”, ca și expresie de maximă ură a lor împotriva binefăcătorului lor. În clipa respectivă, până și Pilat, care nu era evreu, era păgân, s-a îngrozit: “Dar ce a făcut omul ăsta? Dar ce a făcut omul ăsta?” Și ca Mântuitorul să arate că ne-a iubit la maxim, și s-a făcut blestem pentru noi de fapt, a ales moartea asta.

Și un alt motiv, este faptul că moartea prin cruce… Crucea, este îmbrățișarea maximă, da? Ai mâinile deschise la maxim. O îmbrățișare cât tot universul. Și, de fapt, trebuie să știi că crucea, prin smerenia sa extremă, este singura excrescență peste cenușiul istoriei. Istoria este o monotonie de distorsiuni. Asta este istoria:  nedreptăți, bătăi. Odată cu creștinismul, e vorba de binomul Cruce-Înviere, apare singurul lucru nou sub soare. Vezi ce a spus Eclesiastul. Adică, regele Solomon care se distingea prin super-înțelepciunea sa. Cum a spus acolo? Că deșertăciune, toate sunt deșertăciune. Nimic nou nu este sub soare. Ceva de genul ăsta. Așa. Ce a fost, va mai veni. Tot aia este. Nu e nimic nou sub soare. Singurul lucru nou sub soare a fost binomul Cruce-Înviere. Asta a fost.

Învierea Mântuitorului este total diferită, pentru că este depășirea morții. Și depășirea morții s-a făcut prin Cruce. Adică, și în cea mai mare ură, în cel mai mare atac de ură posibil la adresa Binefăcătorului perfect, El nici acolo n-a urât pe atacatorii Săi. Deci, a iubit perfect. Așa și eu pot să zic că, da, eu iubesc perfect pe toți. Da, dar când vine Andrei și se uită urât la mine, sau mă înțeapă cu un ac, imediat încep să îl urăsc, datorită distorsiunilor dinăuntrul meu. Această dragoste a mea, dacă zici că e perfectă, trebuie să fie încercată. Mântuitorul a dovedit în mod clar că a trecut peste cea mai mare încercare posibilă din istorie, dacă dorești. Înțelegi? Asta este.

De ce ne facem semnul crucii

Acum, referitor la de ce ne facem semnul crucii… De ce? Pentru că, crucea este cheia Raiului. Raiul este împărăția iubirii, da? Este prezența lui Dumnezeu cel iubitor înăuntrul nostru. Și, bineînțeles, prin extenso după moarte, este veșnicia iubitoare. Diavolul, fiind exponentul urii. Adică, el este vehicolul urii și generatorul urii, dimpreună cu oamenii distorsionați. În clipa în care ne facem semnul crucii, care este cheia Raiului, fuge. Nu poate să reziste la treaba asta. Îl arde. În clipa asta ne facem semnul crucii. În clipa în care, de exemplu, noi în Sfântul Munte ne facem canonul cu Doamne Iisuse și îl facem pe metanier.

Așa, eu am metanier acum, mai puțin, că am 300 de țoale pe mine. Până îl scot eu, hai că îl iau de la Andrei. Deci, am metanier și fac Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. La fiecare Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, fac semnul crucii. De ce? Ca să alung energia demonică. Să alung energia demonică. Deci, este foarte important să fac semnul crucii. Pentru asta facem semnul crucii, înțelegi? E adevărat aici, că uneori, în România, datorită evlaviei oamenii fac foarte multe cruci. Trebuie să fim foarte atenți să nu ajungem în cealaltă extremă. Adică, să facem foarte multe cruci. Pentru că asta ne sparge puțintel adunarea interioară, concentrarea pe inima noastră, pe rugăciunea din inima noastră, pe viața noastră interioară, știi? Și mai ales, dacă facem așa, ne mișcăm încontinuu. Putem să îl deranjăm și pe celălalt de lângă noi, știi?

Pelerin: Devine un gest formal.

Părintele Teologos: Da, devine și un gest formal, Cristi. Dar, e vorba și de faptul că îl deranjăm și pe celălalt, știi? Cel ce se concentrează pe rugăciune sau pe plâns, cum spunea Andrei, sau pe eu știu, citire, și tu încontinuu faci cruci lângă el, știi? Știți că orice mișcare atrage ochiul uman, dacă e vorba de mișcare. Deci, trebuie cu discernământ. Dar este foarte important să facem cruce. Și bineînțeles să nu cântăm la mandolină și la vioară. Adică să nu facem cruci de genul ăsta, știi?

Pelerin: Sau să speriem muște.

Părintele Teologos: Da, da, știi? De cruce serioasă, normală. E adevărat că nu trebuie la milimetru, adică să fie, eu știu, în centru frunții, exact pe buric. Dar să fie o cruce normală, o cruce frumoasă. Nu știu dacă ai răspunsul.

Pelerin: Da, da, da.

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu.

Pelerin: Adică mă gândeam că centrul crucii este cumva inima… pe inimă.

Crucea și dreptatea

Părintele Teologos: Ok, ok, ok. Centrul crucii este dreptatea. Deci, dacă vrei să vorbim așa, centrul crucii este dreptatea. În clipa în care omul nu este distorsionat, adică nu se duce la dreapta prin surplus, la stânga prin lipsă, în sus prin mândrie, în jos prin deznădejde, atunci stă pe centrul crucii. Și asta este dreptatea. Adică, dreptatea este mintea liberă de patimi. Mintea liberă de patimi. Și atunci, mintea stă nemişcată ca și ochii sufletului ațintiți către Dumnezeu. Și atunci, Dumnezeu luminează mintea care stă pe centrul crucii nemişcată. Luminează cu razele sale, cu razele dumnezeirii. Și atunci, mintea luminată de razele dumnezeirii simte corect. Pentru că mintea este organ de simț. Altceva logică, altceva minte. Mintea este organ de simț.

Această simțire corectă a minții, luminată de razele lui Dumnezeu, se numește bunul simț. Deci vă rog eu tare, măi fraților, cad în genunchi. Dacă doriți neapărat și neapărat să nu dispară neamul românesc, expresia asta bunul simț, că v-ați terminat. Bunul simț este expresia harului lui Dumnezeu în cotidian. Asta este bunul simț. Și arată mintea liberă de dreptate. Adică, când acel act foarte fin al minții, acea atenție ultimă, focusul uman, centrul existențial al omului, nu este distorsionat în nici o parte de nici un fel de adicție, nici un fel de patimă, nici un fel de egoism. Clară completarea? Să ajute Bunul Dumnezeu.

Despre a fi eficient. Suflet și materie

Pelerin: Părinte, aș vrea să vă întreb dacă eficiența dăunează? Dorința de a fi cât mai eficient dăunează vieții duhovnicești a omului? Dorința aceea de a se face cât mai multe lucruri într-o unitate de timp cât mai scurtă?

Părintele Teologos: Am vorbit despre viteză. Am vorbit despre viteză. Desigur, de ce? Pentru că omul trebuie să fie eficient duhovnicește, nu trupește. Omul trebuie să învețe să fie, nu să facă. Vezi că întrebarea esențială este a fi sau a nu fi. Asta e întrebarea. Asta nu am spus-o eu. A spus-o un geniu, în urmă cu vreo 400 de ani. Un Shakespeare, cu gura lui Hamlet, înțelegeți? Noi astăzi, din păcate, datorită acestei idolatrizări a științei, a tehnologiei, dacă dorești. Să fac și mai mult, și mai mult, și mai mult. Să avansez. Dar într-o direcție greșită în materie. Care asta înseamnă iadul. Înseamnă chinul meu. Pentru că, niciodată materia nu poate să împlinească persoana.

Sufletul uman este deasupra materiei. Sufletul animalic este sub materie. Și de aici apar toate problemele astea cu distorsiuni sexuale și așa mai departe. Pentru că, în clipa în care omul s-a distorsionat în materie, el își caută perfecțiunea acolo. Și nu o să o găsească. Și înaintează, înaintează, se înglodează în materie, în străfundul pământului. Vezi, când spun sfinții părinți că iadul se află în fundul pământului, asta nu înseamnă că se află în direcția aia la 6.370 de km aproximativ. Ci, înseamnă că este în străfundul materiei. Nici o urmă de duhovnicie, nimic. Concentrat doar pe bani, doar pe trup, doar pe lucruri de genul ăsta. Ăsta este iadul. Și evident că este distrugătoare treaba asta.

Și din cauza asta, eu de foarte multe ori spun oamenilor să se oprească puțin. Băi fraților, nu muriți de foame! Hai să fim serioși! Nu se moare de foame, mai ales în România. Nu se moare de foame. Sigur, să ai de mâncare, să ai o haină, să ai o casă, o mașină, gata. Nu încontinuu, încontinuu, trebuie să… că așa pot să zic și eu…Ah, da. Trebuie vopsită masa asta, trebuie schimbată masa asta, trebuie schimbați stâlpii ăștia… Deja începi să intri în anxietate, numai când începi să vorbești pe tema asta. Nu, să ne oprim puțin. Să redescoperim frumusețea persoanei. Să redescoperim iubirea pe care o emană soția noastră, copiii noștri. Ce frumoși sunt copiii noștri? Înțelegi? Și atunci, o să fim bucuroși. Altfel, o să fim anxioși. Da, sigur, sunt un monah ratat și un om ratat… Da, râzi. Trebuie să spun tristul adevăr, Cristi.

Despre concurență

Pelerin: Prin comparație, noi cum ne mai simțim?

Părintele Teologos: Da, tu trebuie să te simți un vrednic bunic, un umil bunic, așa. Dar eu vedeam că am lucrat, așa s-a nimerit, Bunul Dumnezeu, pentru păcatele mele, în firme de top, chiar erau numărul unu, numărul unu pe plan mondial în informatică. Numărul unu. Și la Autodesk și la Borland. N-a existat pace. Că încontinuu, încontinuu, încontinuu, încontinuu, concurența. Că trebuie să avansăm. Că nu știu ce, că New Version, și așa mai departe. Nu există, niciodată materie. Și apropo de astea.

Nici un om, cu cât este mai dependent de pornografie, cu cât este mai desfrânat, să zic așa, nu o să găsească pace niciodată. Deci din cauza asta, distorsionații fac tot felul de meeting-uri, marșuri și așa mai departe. Și încearcă să ne convingă să-i acceptăm. Doresc acceptare? De ce? Pentru că ei, înăuntrul lor, n-au liniște.

Niciodată nu a fost, nu s-a făcut marșul sau luna utilizatorilor de Canon. Că tot veni vorba. De ce? Pentru că ăștia la Canon sunt liniștiți. Știu că sunt niște camere foarte bune și ok, n-au ei nevoie de acceptanță. Înțelegi? Pe când ăștia care știu că nu sunt împliniți, și așa mai departe, încearcă să preseze pe ceilalți. Băi, acceptați-ne că-i bine. Nu, nu-i bine. Pentru că chiar conștiința voastră vă mustră că nu-i bine. Înțelegeți? Deci clar, clar, nu. În materie niciodată nu o să fie. Și asta se vede. Se vede acest urlet.

Filmele și spiritualitatea

Am spus la început că România este condusă prin artă. Este condusă ideologic prin artă. Se vede acest urlet al oamenilor în artă. Oamenii caută cu disperare duhovnicia. Vedeți în filmele cele mai văzute, cele mai vizionate. Toate filmele. Cele mai vizionate filme, cele mai vândute, care au fost cele mai mari în vânzări. Toate sunt filme spirituale. Foarte spirituale, dar oculte, demonice, strâmbate. Avatar este pe primul plan, da? Și Avatar, nu știu dacă ați văzut. În Avatar e vorba despre posedare. Pe locul 2 este vorba de Marvel. Tot universul cinematic de la Marvel – clar este ocultism. Super puteri oculte și bătăi. Și pe locul 3, Războiul stelelor. Că știu, Cristi este fan pe temea asta, așa?

Cristi: Nu mai sunt.

 Părintele Teologos: Deci, acum, nu mai. Ok, bun. În Războiul stelelor, fraților, ăia de jos sunt cu puștile și navele și laserele, ăia de sus sunt cu spiritualitatea, da? Cu forța. Că ăia sunt ăia tarii. Cu spiritualitatea, bineînțeles, ocult și distorsionat și așa mai departe. Problema cea mare este că oamenii, pentru că nu-L au pe Hristos, toată această spiritualitate este de sorginte demonică. Adică, este o spiritualitate a războiului. Adică, ce să zic. Apropo Cristi, cu Războiul stelelor. Vezi, acolo avem cum le zici, Sith? Sau cum îi sunt aia?

Cristi: Sith.

Părintele Teologos: Și alea sunt cavalerii jedai. Ei, ăia bunii sunt ăia care snopesc în bătaie pe ăia răi, știi? Adică, ăia sunt smeriți, dar când scot sabia îi fac ferfenițe pe ăia. Ei, cum să spun? Perspectiva hristică nu e asta. Perspectiva hristică este perspectiva crucii. A crucii și a învierii. Adică, să te jertfești din dragoste pentru celălalt. Asta e Hristos. Dar sigur, că tot respectul pentru un regizor și un scenarist de la Hollywood, nu are de unde să știe treaba asta. Și din cauza asta, trebuie să ne oprim puțin din această goană spre materie, care este goană spre război. Spre război, spre ură, spre bătaie. Că celălalt nu e al tău. Și eu trebuie să te înving pe tine, concurență.  Spre cum se spune, cotă de piață și așa mai departe. Eu cred că acolo e problema cea mare, înțelegeți?

Pelerin: Am înțeles.

Părintele Teologos: Să ajute Dumnezeu. Întrebări?

Pelerin: Dacă mai aveți timp, întreb eu.

Părintele Teologos: Sigur.

Despre dezbinare

Pelerin: Cum împăcăm o cancelarie dezbinată de ideologii? Am plecat de la o cancelarie și de la educație. Și ne întoarcem tot la cancelarie și la educație.

Părintele Teologos: Ah, o cancelarie de școală te referi?

Pelerin: O cancelarie de școală.

Părintele Teologos: Prin dragoste. Prin dragoste. În clipa care există conflict, să știi că nici una din părți nu are dreptate. Numai partea pe care o validează Dumnezeu. Dar dacă vorbim de cancelarie de școală, clar că acolo… Sigur, dacă e vorba de o parte care mărturisește pe Dumnezeu, clar, aia este. Dar vorbim. Trebuie să fie validat cu consensul Sfinților Părinți. Dacă vorbim de ideologii lumești, da. Atunci, clar. În clipa în care avem conflict, oamenii trebuie să se ridice deasupra conflictului. Și nu trebuie să fie limitați. Nu trebuie să fie mici la suflet, cum spuneam. Adică, eu cu oamenii mei, și tu cu oamenii tăi. Ci noi toți pentru binele copiilor.

Să nu căutăm aceste subiecte care ne divid. Spuneam eu cu Cristi că ne putem încerca până mâine ca și chiorii, care e cea mai bună cameră foto sau video sau ceva deoparte. Nu-i corect. Nu-i corect. Trebuie să căutăm subiectele care ne unesc. Și trebuie să punem pe primul plan binele comun. Și binele comun nu este puterea mea sau salariul meu. Astea nu rezistă. V-am dat exemple domn profesor Mateș, domn director, domnul Hoară, profesor de mate, profesor de fizică. Asta rămâne în timp. Rămâne în timp cantitatea de iubire, să știți.

Păi, Dumnezeu, Dumnezeu a făcut continuul spațiu-timp. Observabil sunt 93 de miliarde de ani. Nu Îl interesează pe Dumnezeu… Pe Dumnezeu îl interesează cantitatea de iubire pe care o duci tu în univers. Cât de mult crești tu iubirea în tine și în elevii tăi. Eu știu un… Doamne, cum îl cheamă? Bârsan, cred că, Bârsan. Deci, omul ăsta a fost la CEDO 20 de ani. La CEDO se schimbă judecători la fiecare 4-5 ani. El a stat 20 de ani. Super-somitate. Datorită dragostei sale la Facultatea de Drept de București, dacă nu mă înșel. Cred că Bârsan îl cheamă. Nu mai țin minte. Deci, veneau, vin studenți. Fug studenții de la alte facultăți, de la cursuri și vin la el la oră să stea, din cauza dragostei lui și somității lui și probității lui și profesionale, și mai ales morale. Și, la sfârșitul orei, așteaptă cu flori. Așteaptă cu flori afară. Și zic eu Domn profesor, mulțumim! Ăsta-i comportamentul.

Ăsta-i comportamentul, după părerea mea. Deci, nu grupări, nu bisericuțe. Nu așa. Trebuie să fim nobili, trebuie să fim eroici. Asta trebuie făcut. Nu politica parțială, politica părții, politica de partid. Trebuie să fie politica globală, politica lui Hristos. Înțelegeți? Ce lasă? Trebuie să fim nobili. S-a pierdut noblețea, s-a pierdut eroismul, din păcate. Asta trebuie recâștigat. Nu știu dacă am răspuns.

Pelerin: Mulțumesc.

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu. Aveți o întrebare? Tineri, de la tineri aștept. Tu ai o întrebare, dar nu vrei să o spui.

Pelerin: Nu prea știu sigur.

Părintele Teologos: Cum dorești. Andrei, tu vrei să spui ceva?

Pelerin: Aveam o întrebare, dar cred că trebuie să cresc mare ca să spun întrebarea. Că e vorba că dacă, spre exemplu, cum să oprim faptul că copiii… Cum să oprim faptul… Nu știu cum să spun.

Părintele Teologos: Spune cu cuvintele tale, că o descâlcim noi.

Influența asupra tinerilor. Iubirea din partea părinților

Pelerin: Cum să oprim influențarea copilului de către comunitate? Cum ar fi, învățăm copilul acasă. Și când se duce la școală e influențat de colegi, dar ei au fost învățați diferit.

Părintele Teologos: Așa este. Da, bună, foarte bună întrebare. Și foarte actuală. Cum? Numai prin exemplu personal. Deci, copilul în clipa în care părintele îi spune că e neagră, și toți ceilalți spun că e albă, ca să asculte copilul de părinte, copilul trebuie să știe: 1. Că părintele are o experiență de viață mai mare decât el. Și 2, care e mai important decât 1, trebuie să știe că părintele îl iubește. Dar pentru asta, părintele trebuie să jertfească timpul. Adică, trebuie să fie exemplu personal pentru copilul său. Înțelegi? Pentru că, așa, sigur, eu zic că te iubesc, da-ți arunc o tabletă. Descurcă-te, fă ce vrei tu. Și eu mă uit la televizor.

Nu! Copilul trebuie să știe foarte clar că părintele îl iubește. Și trebuie să aibă dovezi pe tema asta. Adică, părintele să se intereseze, să ofere timp. Așa se poate, numai așa se poate. Pentru că presiunile de grup sunt enorme. Și aceste presiuni de grup nu vin numai din partea colegilor de la școală. Da, și de acolo. Ci vin și de pe internet. Și din păcate astăzi nu putem să tăiem copiilor accesul la internet. Din păcate. Clar, trebuie să existe programe de parenting. Clar, trebuie să existe limite. Adică, să stea doar o oră pe zi, și așa mai departe. Și, bineînțeles, de o anumită vârstă în sus, numai. Dar nu se poate tăia complet. De ce? Pentru că, atunci presiunile de grup vor fi foarte mari. Copilul va fi ostracizat. Apar traume. Dar ca să se întâmple ce spui tu, cum spuneam, părintele trebuie să-i arate copilul foarte concret că îl iubește și să-i rezolve problemele. Să-i rezolve problemele. Și atunci copilul știe. A, tata mă iubește. Și tata e de partea mea. Pe când ceilalți, da, sigur. Este un grup care vrea să… Înțelegi?

Copiii și folosirea tehnologiei

Pelerin: Voiam să mai adaug ceva cu tableta și telefoane. Am observat că cu cât de mult trece timpul, cu atât de puțin, cum ar fi vârsta copilului, cu cât de mică e, cu atât de repede îi dă tableta. Spre exemplu. Eu am primit primul meu telefon la șase ani. Copilul din ziua de azi primește prima lui tabletă pe la 2-3 ani.

Părintele Teologos: Foarte rău. La ora asta, informatica, de fapt, informatica din anul 2000, anul 2000-2001, s-a schimbat dintr-o informatică utilitară. Eu am trecut prin asta. Dintr-o informatică utilitară, într-o informatică ca și sursă de drog, ca și formă de drog. Steve Jobs a fost primul care a spus că: “O să vă fac un sistem de operare, cu niște butoane să vă vină să le lingeți.” Adică, pentru prima dată s-a pus pe primul plan plăcerea și nu atât utilitatea. Până înainte era utilitatea. Adică, mai trebuie să facem o facilitate, un meniu, un buton în plus ceva. Și astfel se considera că aplicația noastră este mai bună decât aplicația celuilalt. Că avea mai multe facilități. Avea mai multe opțiuni, mai multe nu știu ce.

Iar odată cu Jobs, nu s-a mai pus accentul pe utilitate, ci pe plăcere. Și astfel a biruit iPhone. Pentru că primul iPhone, în comparație cu celebrele telefoane din vremea respectivă. Sau celebrele tablete, adică digital assistant. Niște asistenți digitali care erau de la HP sau de la Palm. Mai ales cele de la Palm, care erau foarte profesionale. Primul iPhone era ceva de râs, oarecum. Dar, pentru că oferea foarte multă plăcere, toată lumea s-a dus pe direcția asta. Și nu s-a dus, cum spuneam, pe Palm Pilot, care erau de la 3M, care erau foarte profesionale. Omul este o ființă care…Vorbesc de omul fără Dumnezeu, adică omul păcătos. Să zic așa, pătimaș, care se duce după plăcere, după plăcerea păcătoasă, care e o reacție chimică în creier, care nu împlinește persoana. Și atunci, omul vrea din ce în ce mai mult, căutând cu disperare, plăcere adevărată, care vine numai de la Dumnezeu. Dar, omul nu știe treaba asta.  Înțelegi? Deci, e o mare problemă.

Clar, trebuie pus copilul de la o vârstă cât mai înaintată să fie pe ecrane. Dar pentru asta, trebuie să pui ceva în loc. Și ce pui în loc? Numai persoana. Pentru că persoana este sursă de iubire. În speță, copilul trebuie să stea cu părinții, să stea cu prietenii. Să știe să se roage. Mai ales că rugăciunea este vorbirea minții cu Dumnezeu. Să citească pe Sfinții părinți. Pentru că citerea Sfinților părinți. Și, mă rog, a cărților duhovnicești, este și legătura cu Dumnezeu, și legătura cu autorii lor. Care sunt sfinți mari, și sunt surse de iubire. Înțelegeți? Asta trebuie făcut. O problemă?

Pelerin: Nu.

Părintele Teologos: Ok. O ultimă întrebare, dacă mai are cineva. Două întrebări.

Despre căsătorie

Pelerin: Cum ar trebui să se raporteze băiat și o fată înainte de căsătorie, urmând ca aceștia să se căsătorească? Chiar și după căsătorie. De ce aspect ar trebui să țină cont?

Părintele Teologos: Îmi vine în minte acum o întâmplare pe care sunt foarte impresionat. Pe care n-am trăit-o eu. A trăit-o altcineva. Dar zilele astea am aflat-o. Era vorba de un tânăr care era foarte rușinos, foarte timid, foarte anxios. Cu probleme cu socializarea. Și el a folosit o aplicație din astea de dating, în care îți găsești o parteneră. Și a găsit o parteneră foarte frumoasă, vorbind din punct de vedere omenesc acum. Și el, când a găsit pe partenera asta, mă rog, a îmbrățișat-o și a vrut să aibă o relație mai intimă cu ea. În clipa în care a îmbrățișat-o și a strâns-o așa mai departe, a avut o experiență traumatică. Experiență traumatică. Era vorba de un bolovan care îmbrățișa un alt bolovan. Și mai ales, dacă mergem și mai jos. Adică, mi-e și rușine să spun. Dar cred că îți dai seama la ce mă refer. Foarte traumatic. Din cauza asta, Sfinții Părinți, Biserica, toată istoria și toată învățătura neamului românesc de mii de ani spune: “Nu vă uniți trupurile înainte să vă uniți sufletele, că apar traume.” Apar traume. Desigur, că dacă spun asta oamenilor de astăzi, tinerilor de astăzi, zic tinerii: “Părinte, luați un ceai de foi de tei, că e calmant. Mergeți, vă culcați.”

Pelerin: Am trecut de faza asta.

Părintele Teologos: ”Hai să vă învăț eu, Părinte.”  E traumatic. Nu-i bine. Întâi de toate, cei doi trebuie să se cunoască dacă se potrivesc ca și suflete. Pentru că, ca și trupuri, frate, nu e mare diferență. Bine, sunt și extreme. Dar, sufletele dacă se potrivesc, pentru că amândouă aceste suflete, trebuie să încapă două pe aceiași cruce. Toată viața. Și din cauza asta, cum era mai demult la început. Vezi cine este. Discuți cu ea, frumos, așa, mai departe, o iei de mână, înțelegi? Adică, cu cap se face. Sigur că astăzi, pe repede înainte, cum spunea Cristi. Adică, și din cauza asta, tinerii nu mai au anvergura de gândire și seriozitate de gândire, pe care ar trebui să o aibă. Ei, și deci, din cauza asta, tinerii nu trebuie să se gândească. Mai ales fata. Trebuie să știți că, mai ales fata are niște, dacă ea este, că de obicei fata este presată, de către băiat este presată să, cum să spun, să cadă trupește. Fata are mari traume pe tema asta. Mari traume. Dar nu prea le spune. Știi? Nu prea le spune. Și foarte greu își revine. Dacă își mai revine. Dar, dacă e duhovnicească, oarecum. Ei, clar, ce trebuie să se întâmple, trebuie să vadă băiatul pe fata și fata pe băiat… 

Hai să zic de băieți. Că de obicei, nu se vorbește bărbaților. O văd ca pe mama copiilor mei? Așa trebuie să te întrebi. Nu trebuie să o vezi ca pe un obiect de satisfacere a plăcerilor egoiste, trupești ale tale. O văd ca pe doamna mea? Ca pe mama copiilor mei? Întrebarea asta este atât de puternică că o să rămână una, dacă o să rămână. În alea multele pe care le ai în fața ta. Așa trebuie văzut. Sunt și alte lucruri, adică trebuie să-i vezi caracterul. Să-i dai la o parte puțin frumusețea, cu care normal este împodobită la vârsta ta. Să ți-o imaginezi babă, bătrână, știi? Și zici… Am mai spus-o asta. Da. N-am spus eu, Sfântul Ioan Hristostom spune astfel încât să-i vezi caracterul.  Pentru că, fata este atât de frumoasă, că te atrage. Că clipa care ție îți place de o fată, înseamnă că ești normal. Și și invers, dacă unui fete îi place de un băiat, înseamnă că e o fată normală, înțelegi? Din cauza asta trebuie să-i vezi caracterul, să vezi dacă te poți potrivi cu ea.

Și din cauza, asta există această perioadă înainte, în care nu ar trebui să cadă tinerii trupește. În care să se cunoască astfel încât în clipa cununiei să-și poată uni sufletele. Și după aceea trupurile. Dar, pentru, sigur, pentru eu știu, consolidarea căsătoriei prin, eu știu, nașterea de prunci și așa mai departe. Și după căsătorie, clar, dragostea trebuie să crească. Nu trebuie să scadă. Că de obicei oamenii, mai ales bărbații, zic. Da, o cuceresc. O cuceresc. Am cucerit-o, gata. Acum sunt cu sacii în căruță… ”fă, duce și fă, nu știu ce, fă-ți de mâncare”, știi? Nu așa.

Bărbatul trebuie să fie totdeauna cavalerul soției sale, doamnei sale. Și totdeauna trebuie să-i ofere protecție. Să-i ofere protecție. Să-i ofere siguranță. Și atunci doamna lui va da dovadă de spirit de renunțare la care bărbatul nu poate să ajungă. Dar ea trebuie să se simte iubită. Trebuie să știe foarte clar că este iubită și este unică pentru el. Și asta este de fapt job-ul tău. Asta este menirea ta ca și soț, înțelegi? Cu asta trebuie să se ocupe bărbatul. Nu, cum spuneam, nu, Fă aia! Fă aia! Fă aia! Fă aia! Și tu ești cu telecomanda în mână sau cu celularul. Cred că așa ar trebui să… Nu știu dacă am răspuns.

Pelerin: Da, mulțumesc.

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu. Ultima.

Despre deznădejde și traume

Pelerin: Cum reușim să depășim deznădejdea și frica în urma unei traume sau a unei încercări?

Părintele Teologos: Deznădejdea și frica. Întâi de toate prin credință. Prin credință. Am văzut în viața noastră. Și din citit. Dar, mai ales din experiența personală, că Dumnezeu ne ajută. Și, deci, ne va ajuta și de acum încolo. Dacă ceva n-a mers bine, sigur că uneori credem noi că n-au mers bine, că lucrul a mers bine. Dar hai să zicem, ca și obiectiv n-a mers bine. Asta este semn de la Dumnezeu că lucrul respectiv nu ne-ar fi folosit. Nu ne-ar fi folosit. Chiar dacă logica noastră spune că… înțelegi? Vezi că farurile noastre bat la 10 metri în față, 20 de metri în față. Dar, farurile lui Dumnezeu bat foarte departe. Și Dumnezeu știe că în fața noastră este o prăpastie. Știi? Și din cauza asta spunea Sfântul Paisie. Spunea că dacă Dumnezeu îți închide o ușă, ai grijă să nu spargi clanța. Că o să îți pară rău după aia. Știi?

Sunt și alte cauzele ale necazului, ale necazurilor. Dar toate sunt de folos pentru om. Și din cauza asta, omul trebuie să aibă credință. Sau că Dumnezeu îl împinge pe un plan duhovnicesc superior. Să aibă un avans duhovnicesc. Sau să fie exemplu pentru ceilalți. Sau să-și curețe anumite păcate. Pentru că, păcatele sunt, da, sigur, forme de plăcere și au mare nevoie de durere să se curețe. Înțelegi? Ei, toate aceste cauze sunt folositoare pentru om dacă omul știe să le gestioneze. De acolo încolo, trebuie să știi că, uneori diavolul te împinge în deznădejde. Îți folosește logica ta. Folosește logica ta. Adică, îți dă un fel de luminare diavolească. Și vezi că nu ești bun de nimic. Ei, tu într-adevăr ești așa.

Dar în clipa respectivă trebuie să strigi după Dumnezeu. Doamne, ajută-mă! Și atunci vine Dumnezeu și te ajută. Asta este credința. Zice Dumnezeu: “Ia-o pe drumul ăsta.” Tu o iei pe drumul ăsta. Ajungi la țărmul mării. Zice Dumnezeu: “Treci marea. Treci marea, că am eu grijă de tine.” Tu începi să înoți cu credință. Înoți cu credință. Și, la un moment dat vezi că te scufunzi, că nu mai reziști. Dacă tu continui să înoți că ți-o zis Dumnezeu, la un moment dat trimite Dumnezeu elicopterul și te ridică de acolo, și te duce drept la destinație.

Asta se întâmplă de ce? Ca să fii smerit. Să nu crezi că ai ajuns tu la destinație prin forța brațelor tale. Asta este drumul victoriei. Și alt drum nu există. Că trebuie să se vadă și supranaturalul și atotputernicia lui Dumnezeu, și smerenia ta. Și din cauza asta, orice s-ar întâmpla, trebuie să avem nădejde. Trebuie să avem curaj. Orice s-ar întâmpla. Sigur, că dacă e ceva care este împotriva voii lui Dumnezeu, trebuie să avem discernământul să dăm înapoi. Dar totdeauna, cum spuneam, cu credință în Dumnezeu și cu curaj în Dumnezeu. Pentru că ajută Dumnezeu. Credeți-mă. Bine, mulțumesc tare mult, băieți. Mi-au bătut și ceasul. Din cauza asta am ceas ca să vibreze, ca să știu că e gata.

Da? Așa? Sper să vă fi fost de folos. Să ne ajute Bunul Dumnezeu. Curaj, curaj. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați